Particulartitățile narative ale romanului

„Enigma Otiliei”
George Călinescu este o personalitate complexă a literaturii române, fiind poet, eseist,
romancier, scriitor, critic literar, istoric literar și jurnalist. Este considerat unul dintre cei mai importanți
critici literali români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Acesta semna
întotdeauna articolele ca George Călinescu, după o modă destul de răspândită în perioada interbelică. A
fost activ ca scriitor începând cu anul 1932 cu opera sa de debut „Viața lui Mihai Eminescu” până în anul
1965, scriind o multitudine de opere semnificative precum „Istoria literaturii române ” și „Enigma
Otiliei”.

Publicat în anul 1938, romanul „Enigma Otiliei” apare la sfârșitul perioadei interbelice, fiind
ilustrativ pentru modul în care romancierul își trădează formația de critic literar, întrucât comentariul
vieții înfățișate în roman trece înaintea vieții create. Romanul este o adevărată frescă a societății
românești bucureștene de la începutul secolului XX, fiind și un roman realist prin temă, prin tehnica
detaliului amănunțit, prin tipologia personajelor și prin perspectiva narativa obiectivă. Este, de
asemenea, un roman citadin deoarece surprinde efectele banului ca formă de pervertire morală a
individului, dar și un roman balzacian prin evidențierea istoriei unei moșteniri căreia i se abordează lupta
pentru înavuțire și relația de paternitate. Romanul scris de Călinescu este diferit de cel al lui Balzac,
spiritul profund fiind altul în care nu mai apare formula totalizatoare ci o lume risipită și individualistă,
un balzacianism fără balzac. Titlul inițial „Părinții Otiliei” ce reflectă ideea balzaciană a paternității este
schimbat în „Enigma Otiliei” pentru a pune accent pe personajul Otilia, ce reprezintă enigma fenimității
însăși.

Romanul conține 20 de capitole organizate pe 2 planuri narative aflate uneori în interferență. Un

plan urmărește destinul tânărului Felix Sima, pornit spre relizarea intelectuală ca viitor medic, dar
marcat de experiența erotică trăită alături de Otilia. El intră ăntr-un univers necunoscut, parcurge un
traseu inițiatic prin eros, da și în raport cu existența, cu lumea este maturizat și își continuă împlinirea cu
o fermitate și o perseverență specifice caracterelor tari.

Al doilea plan descrie istoria unei moșteniri și a unei lupte îndârjite pentru obținerea averii lui
Moș Costache. Conflictul ce ține arhitectura narativă este determinat de relațiile, îcordate dintre cele 2
familii înrudite: familia lui Moș Costache și clanul Tulea, dominat de Aglae, sora bătrânului. În jurul lor,
gravitează Stănică Rațiu, avocat fără procese, aflat în căutarea unei șanse pentru parvenirea socială și
politică.

Perspectiva narativă este obiectivă, romanul fiind narat la persoana a III-a, naratorul fiind unul
omniscient și omniprezent.

Tema romanului este prezentarea unor aspecte ale burgheziei bucurestene de la începutul
secolului XX, ceea ce determină caracterul citadin si social al operei. Romanul prezintă
formarea/maturizarea unui tânăr care, înainte de a-si face o carieră, trăieste experienta iubirii si a
relatiilor de familie.
 Titlul inițial „Părinții Otiliei” reflectând ideea balzaciană a paternității, întrucât personajele
determină ca niște părinți soarta Otiliei a fost schimbat în „Enigma Otiliei” pentru că personajul Otilia
râmâne învăluit într-o umbră de incertitudine, un abur enigmatic dat de acțiunile sale imprevizibile.

Romanele balzaciene care au reprezentat o sursă de inspirație pentru Călinescu sunt „Moș
Goriot” , „Eugenie Grandet”. Totuși, autorul se detașează de balzac prin atitudinea comic-parodică și
cultivarea grotescului. Nicolae Manolescu afirmă că „Enigma Otiliei” este o redescoperirii polemică a
balzacianismul prin teatralitatea discursului narativ, caracterizarea unor personaje, situații absurde.

Incipitul individualizează caracterul balzacian al romanului, fixează cadrul temporal („într-o seară
din iulie 1909”) și spațial (strada Antim). Sunt prezentate, de asemenea, principalele personaje, este
sugerat conflictul și se trasează principalele planuri epice. Incipitul este anticipativ prin vorbele
bătrânului Costache „nu,nu stă nimeni aici”.

Finalul este închis prin rezolvarea conflictului, simetria cu incipitul se realizează descrierea casei
si a străzii Antim din perspectiva lui Felix in momente diferite ale existenței sale (în adolescență și
aproximativ 10 ani mai târziu).

Adolescentul Felix Sima, proaspăt absolvent al Internatului Iași, orfan, a venit la București în
1909, la unchiul său, Costache Giurgiuveanu, pentru a urma Facultatea de Medicină. Costache
Giurgiuveanu, un rentier îmbogățit de lăcomie, precum Hagi tudose al lui Delavrancea, păstrează în casa
lui, dintr-o afecțiune ciudată, orfanul Otilia Marculescu, încă neîndurând să o adopte. Aceasta este
râvnită de moșierul Leonida Pascalopol și invidiată de toți membrii familiei Tulea, condusă de sora lui
Costache Giurgiuveanu, Aglae Tulea, și cu ginerele acestia, avocatul fără procese, Stanica Rațiu. Felix se
îndrăgostește de Otilia, dar ea, într-un spirit practic, după o scurtă criză se căsătorește cu bogatul
Pascalopol. Stanica smulge cu forța banii bătrânului Costache, fără știrea familiei, și astfel provoacă
moartea bătrânului avar, apoi o părăsește pe Olimpia, soția sa, sub pretextul că nu i-a oferit un „copil
viabil”, și se însoară cu fosta întreținută a unui vechi general. În posesia banilor, Stănică intră în politică
și este ales deputat în parlament. Pascalopol, mult mai în vârstă decât Otilia, îi redă libertatea după un
timp și ajunge artistă la Buenos Aires.

Valoarea acestui roman realist se susține prin construcția personajelor, unele conturate în
viziunea balzaciană, altele realizate din perspectiva modernă. Otilia are 18 ani, este un personaj modern,
eponim, este fiica adoptivă a lui Giurgiuveanu, tipul personajului rotund/dinamic. Felix este un personaj
are 19 ani, este un personaj modern, orfan, student la Facultatea de Medicină, reprezentând tipul
intelectualului în devenire. Pascalopol este un personaj balzacian, are 50 de ani, este moșier și
reprezintă tipul boierului rafinat. Personajele din familia Tulea și moș Costache sunt personaje
balzaciene. Moș Costache este tipul avarului, iar cei din familia Tulea sunt tipul parveniților. Din familia
Tulea se detașează Aglae, sora lui Costache care este tipul babei absolute.

Conflictele sunt numeroase și se manifestă în toate planurile narative.

Conflictul principal se declanșează între familia lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii, și
cea a surorii acestuia, Aglae. Din familia ei fac parte cei 3 copii (Olimpia, Titi, Aurica) și soțul Simion. În
această familie pătrunde Stănică Rațiu pentru a obține zestrea în calitate de soț al Olimpiei. Conflictele
succesorale sunt iscate îm jurul averii lui Moș Costache.
 Conflictul erotic se raportează, la rivalitatea dintre tânărul Felix Sima și maturul Pascalopol
pentru dragostea Otiliei. Universul narativ se susține prin echilibrul celor 2 tipuri de forțe: forța
centripetă ce asigură coerența unui sistem reprezentat de Stănică, Agale, Costache, indivizi tipici pentru
lumea burgheză dominați de putere și tentația banului și forța centrifugă simbolizată de personaje
purtătoare ale unor valori morale, ale unor principii, dar și idealuri superioare (Otilia, Felix, Pascalopol).

O scenă semnificativă pentru roman este atunci când Felix îi mărturisește Otiliei că o iubește
prin intermediul unei scrisori. Fata nu reacționează în vreun fel, iar Felix în urma unei decizii nebunești,
pleacă de acasă. Otilia îl caută cu trăsura și în cele din urmă îl găsește pe o bancă plină cu zăpadă. Felix o
întreabă de ce nu i-a răspuns la scrisoare. Aceasta i-a spus că a uitat. Cuvintele Otiliei lasă loc de
dezamăgiri și nedumeriri în sufletul lui Felix.

O altă scenă semnificativă este scena care evidențiază lăcomia oamenilor și goana după bani.
Stănică o minte pe Otilia să plece de acasă, iar în lipsa ei să fure banii lui moș Costache de sub saltea.
Costache moare în timp ce încerca să-și apere averea. După înmormântare moștenirea trece pe numele
Aglaei.

În concluzie, „Enigma Otiliei” rămâne o realizare românească notabilă, un roman de dragoste

realist, social, frescă, un roman de sinteză estetică pentru că pe structura sa realistă sunt grefate
elemente de clasicism, romantism, baroc, modernism, fiind un balzacianism fără balzac.