MOROMEŢII

MARIN PREDA

 roman postbelic
 roman realist
 roman rural
 roman al unei familii
 roman obiectiv

CARACTERIZAREA UNUI PERSONAJ

Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, despre particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un

roman studiat, aparţinând perioadei postbelice.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

1. - prezentarea a patru elemente ale textului narativ semnificative pentru realizarea

personajului ales ( de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia
subiectului, perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare, limbaj etc. );

2. - prezentarea statutului social, psihologic, moral al personajului ales, prin raportare la

conflictul / conflictele textului narativ studiat;

3.- relevarea principalei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade / secvenţe
narative / situaţii semnificative sau prin citate comentate;

4. - exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă o idee sau
tema textului narativ în construcţia personajului pentru care ai optat.
 Scriitor emblematic al epocii postbelice, Marin Preda continuă prin opera „Moromeţii” tradiţia
romanului românesc de inspiraţie rurală şi, în acelaşi timp, se distanţează de aceasta, propunând o
viziune nouă, modernă asupra universului existenţial rustic şi asupra ţăranului român.
Vocaţia realistă a prozei lui Marin Preda îşi află confirmarea în această operă, al cărei prim
volum a apărut în 1955. „Moromeţii”este nu numai un punct de reper în proza postbelică, fiind un
roman realist obiectiv, ci şi o reprezentare de excepţie a satului tradiţional românesc din Câmpia
Dunării, în perioada interbelică şi postbelică.
1. Tema principală a romanului este destrămarea unei familii, anticipând destrămarea
civilizaţiei tradiţionale ţărăneşti. Alături de această temă fundamentală, opera aduce în dezbatere
tema familiei şi cea a paternităţii, tema timpului şi cea a confruntării individului cu istoria, tema
cunoaşterii, libertatea şi constrângerea, iluzia si realitatea, solidaritatea umană, exilul interior.
Timpul desfăşurării evenimentelor, în volumul I, este 1937, de la începutul pânǎ la sfârşitul
verii; volumul al II-lea cuprinde o perioadă mai lungă, din 1938 pânǎ în 1962 (24 de ani).
Locul acţiunii din volumul I este satul Siliştea-Gumeşti, din judeţul Teleorman, satul unde s-a
născut Marin Preda. În volumul al II-lea, acţiunea se petrece, în cea mai mare parte, tot în Siliştea-
Gumeşti, dar şi în Pǎlǎmida sau la Bucureşti.
Acţiunea primului volum este concentrată şi se desfăşoară pe parcursul verii, cu trei ani înainte
de izbucnirea războiului.
Volumul I este structurat în trei părţi. Prima parte cuprinde fapte petrecute de sâmbătă seara
(întoarcerea Moromeţilor de la câmp) până duminică noaptea (fuga Polinei cu Birică) şi conţine scene
care ilustrează monografic viaţa rurală: cina, tăierea salcâmului, întâlnirea duminicală din poiana lui
Iocan, hora, jocul căluşarilor, plata fonciirei. Partea a doua se derulează pe parcursul a două săptămâni,
începând cu plecarea lui Achim cu oile, la Bucureşti. Partea a treia, de la seceriş până la sfârşitul verii,
se încheie cu fuga băieţilor. Fiecare parte are un incipit construit în maniera romanului realist:
personajele mai importante sunt adunate într-o scenă colectivă (cina, prispa, secerişul).
Simetria compoziţională este dată de cele două referiri la tema timpului, în primul şi în ultimul
paragraf al romanului: imaginea timpului îngăduitor la început („se pare că timpul avea cu oamenii
nesfârşită răbdare; viaţa se scurgea aici fără conflicte mari.”) se schimbă în final în cea a unui timp
al crizei („Trei ani mai târziu, izbucnea cel de-Al Doilea Război Mondial. Timpul nu mai avea
răbdare”).
Acţiunea din volumul al doilea se concentrează asupra a două evenimente semnificative: reforma
agrară din 1945 şi transformarea „socialistă” a agriculturii, începută în 1949 (colectivizarea).
Perspectiva narativă din roman este cea a naratorului obiectiv, care povesteşte întâmplările la
persoana a III-a, omniscienţa fiind însă redusă de prezenţa reflectorilor (Ilie Moromete, în volumul
I, şi Niculae, în volumul al II-lea).
2. Personajul principal al romanului, central în primul volum, este Ilie Moromete, ţăran
mijlocaş din satul Siliştea-Gumeşti, soţ al Catrinei, tată a şase copii, din două căsătorii. „Cel din urmă
ţăran” (cum l-a numit Nicolae Manolescu), Moromete ilustrează concepţia tradiţională faţă de
pământ şi faţă de familie. Eroul lui M. Preda nu este însă dominat de obsesia pământului; el are
câteva pogoane de pământ şi se străduieşte să le păstreze. Pentru el, pământul nu este o valoare în sine,
ci este condiţia esenţială a existenţei sale ca ţăran, temeiul demnităţii şi garanţia libertăţii întru spirit.
Avându-1 drept model pe chiar tatăl scriitorului, Tudor Călăraşu, Ilie Moromete este un personaj
realist creat dintr-o atitudine polemică faţă de eroul lui Rebreanu, Ion.
Conflictul principal în primul volum este dezacordul dintre tată şi cei trei fii mai mari, provocat
de modurile diferite de a înţelege lumea. Fuga celor trei băieţi mai mari de acasă îl face pe Moromete
să-şi piardă seninătatea şi echilibrul; el se vede copleşit de istorie şi trăieşte acut atât drama
paternităţii, cât şi pe cea a dispariţiei civilizaţiei rurale tradiţionale.
 Alte conflicte sunt cele ale lui Ilie Moromete cu soţia lui, Catrina, cu sora sa, Guica, şi cu fiul cel
mic, Niculae, care doreşte să meargă la şcoală. Acest conflict trece pe primul plan în volumul al doilea,
pentru că tatăl şi fiul reprezintă două mentalităţi diferite.
Semnificativ este, de asemenea, conflictul dintre individ şi timp/ istorie. Destinul lui Ilie
Moromete şi al familiei sale este, de fapt, destinul unei familii ţărăneşti, într-un moment de răscruce al
istoriei. Prăbuşirea lui Moromete simbolizează, în fapt, prăbuşirea unei civilizaţii arhaice şi
patriarhale.
3. Ilie Moromete reprezintă un tip de ţăran aparte în literatura română: un spirit reflexiv,
contemplativ, ironic. El are autoritate atât în familie, cât şi în sat. Este sociabil, având darul de a vorbi,
dar şi plăcerea vorbei. Disimulant, ironic, dar şi autoironic, Moromete apare deseori surprinzător prin
reacţii şi replici. De aceea nu este înţeles de cei apropiaţi, de soţie de şi copii, şi nici de cei cu care
intră în conflict (Tudor Bălosu, Jupuitu, Aristide).
O trăsătură esenţială a personajului este autoritatea cu care îşi conduce familia. Obsedat de
păstrarea echilibrului gospodăriei, el vede în pământ o sursă de trai, iar în familie, un punct de sprijin.
Moromete nu doreşte să se îmbogăţească, dar luptă cu disperare să păstreze ceea ce are. Pentru el
importantă e menţinerea unităţii familiei.
În roman există câteva secvenţe semnificative pentru a ilustra autoritatea lui în familie şi în
sat.
Scena cinei surprinde un moment din existenţa familiei tradiţionale, conduse de un tată
autoritar, dar ea dezvăluie şi adevăratele relaţii dintre membrii familiei. M. Preda îşi adună
personajele la masă şi, prin asta, le caracterizează. Aşezarea fiecăruia anunţă conflictul viitor. Tatăl stă
pe locul cel mai înalt, pe pragul celei de a doua odăi, dominându-i pe toţi („stătea parcă deasupra
tuturor”).
O altă secvenţă narativă cu valoare simbolică este aceea a tăierii salcâmului. Acest moment
poate fi socotit „începutul sfârşitului“. Salcâmul, cu coroana lui stufoasă, străjuia partea aceea a
satului, simbol al stabilităţii şi al trăiniciei. După tăierea lui „...totul se făcuse mic, grădina, caii,
Moromete însuşi arătau bicisnici“. M. Preda stabileşte o relaţie directă între bocetul femeilor şi
momentul tăierii salcâmului, moment care dobândeşte valoare de anticipare. Acest salcâm a fost
considerat de Eugen Simion “dublul vegetal” al eroului. Prăbuşirea copacului care domina prin
înălţime partea aceea de sat anticipează declinul lui Moromete şi al satului tradiţional. Ţăranul
dominator, atât în familie, cât şi în sat, respectat de toţi, chiar dacă nu este înţeles de ei, va fi înfrânt de
istorie (pe plan social) şi lovit în sentimentul paternităţii (în plan familial).
Totuşi el rămâne consecvent sieşi şi principiilor sale, exclamând, pe patul morţii: „Domnule, eu
întotdeauna am dus o viaţă independentă".
4. În opinia mea, romanul „Moromeţii” realizează o remarcabilă înnoire a tipologiei rurale.
Ţăranii lui Marin Preda sunt eroi de proză modernă prin structura lor sufletească nuanţată şi complexă.
Atât ca roman social, cât şi ca roman al unei familii, „Moromeţii” este un interesant studiu
asupra temei paternităţii, ca formă de autoritate ordonatoare în satul tradiţional.
Deşi opera este un roman al familiei, Ilie Moromete rămâne personajul cel mai interesant, prin
viaţa sa interioară bogată, prin complexitatea însuşirilor sale. Ca personaj simbolic, Ilie Moromete
reprezintă „lumea ţărănească în valorile ei durabile” (Eugen Simion).