Baltagul

Mihail Sadoveanu
-roman realist-mitic, tradițional, obiectiv, interbelic-
-tema și viziunea-

Perioada interbelica, dintre cele două războaie mondiale reprezintă un moment de

referință în dezvoltarea prozei românești. În această perioadă proza lui Sadoveanu, impregnată
de lirism, tradiția vechilor povestitori, a cronicarilor și a cărtilor de înțelepciune, coexistă cu
realismul dur, obiectiv al lui Rebreanu și cu romanele în care C. Petrescu si H.P. Bengescu
investighează profunzimile psihicului uman prin metode ale prozei eurpene moderne. Anii
interbelici se caracterizează în literatura română printr-o ampla dezvoltare a romanului ce se
impune ca o specie literară dominantă în care sunt cuprinse medii sociale diferite și o
problematică bogată si complexă. Alături de romanul de inspirație rurală pe care îl continuă
M.Sadoveanu și L.Rebreanu se dezvoltă romanul citadin a cărui necesitate era afirmată de
E.Lovinescu.
„Baltagul” a fost publicat în anul 1930 și este un roman prin complexitatea acțiunii și
a conflictelor, prin consistența pesonajelor. Este un roman interbelic polimorf, în sensul că
este tradițional - prin faptul că „preferă psihologiei fapta, iar analizei epicul” și manifestă
interes pentru aspectele sociale, istorice, mituri, datini, folclor, este un roman realist, social și
obiectiv înfățișând felul în care trăiesc muntenii printr-o narațiune la persoana a III-a,
prezenta toponimelor reale Vatra Dornei, Suha, Sabasa, este mitic din perspectiva miturilor
regăsite - mitul transhumanței, mitul lui Isis și Osiris, numele personajelor, este un roman de
dragoste deoarece Vitoria întreprinde această călătorie din dragoste pentru soțul său, un
roman cu intrigă polițistă dar și un bildungsrman ce are în vedere evoluția lui Gheorghiță.
Titlul romanului desemnează o unealtă a civilizației pastorale. De-a lungul firului
epic, baltagul este amintit de mai multe ori ceea ce susține că este mai mult decât o unealtă de
muncă. Este arma pusă în slujba dreptății, care se cere să rămână nefolosită în alt scop până
atunci și este totodată instrumentul crimei mârșave.
Tema romanului este tema vieţii şi a morţii, a iubirii, a datoriei şi a iniţierii, care
permite totodată realizarea monografiei satului moldovenesc de munte. Prezintă şi tema
familiei, dintr-o perspectivă aproape mitică, situând relaţiile dintre membrii familiei.
Rânduiala, viaţa şi moartea fac obiectul unei iniţieri a fiului ajuns în situaţia de a-şi asuma
rolul tatălui şi de a prelua responsabilitatea familiei, după cum se cuvine într-o societate
tradiţională, patriarhală.
O secvență reprezentativă pentru tema operei este coborârea lui Gheorghiță în
prăpastie, aceasta fiind o moarte simbolica, ce validează faptul că „Baltagul” este un
bildungsroman. In prăpastie, neinițiatul va fi supus unor încercări-limită, in primul rand
confruntarea imaginii îngrozitoare a rămășițelor părintelui său. Gheorghiță iese din aceasta
provocare un om matur, initiat și intră într-o altă etapă existențială fiind capabil să preia
conducerea familiei. La inceputul romanului, băiatul de optsprezece ani pornește într-o
calătorie decisivă pentru formarea lui, iar la finalul acestuia, el intră intr-o alta etapa a vietii
sale, cu alte responsabilitați.
O altă secvență relevantă este confruntarea dintre Vitoria și Calistrat Bogza ce
demonstrează inteligența și energia protagonistei, dar și încheierea procesului de maturizare a
lui Gheorghiță. Vitoria urmărește împlinirea legii nescrise pentru pedepsirea ucigașilor. Ea
povesteste cu lux de amanunte felul in care sotul ei a fost ucis de catre Bogza si Cutui.
Secventa devine dramatică, actiunea escaladand foarte repede. Are loc o lupta intre
Gheorghita si cei doi ciobani, in timpul careia este eliberat si cainele lui Nechifor, Lupu. La
sfarsitul confruntarii, Calistrat Bogza recunoaste adevarul despre crima savarsita, dupa care,
slabit fiind, se stinge. Acțiunea debutează cu imaginea Vitoriei stând singură pe prispa casei
și torcând, în timp ce gândește la întârzierea nejustificată a soțului ei, care plecase după niște
oi, la Dorna. După o perioadă de gandire si de incercari nereusite a da afla vesti despre
Nechifor, Vitoria pleacă la începutul primăverii alături de Gheorghiță în căutarea soțului ei.
Mama și fiul refac itinerariul soțului, află că acesta a cumpărat oi de la Vatra Dornei, că a
vâdut o parte dintre ele unor ciobani și că s-a îndreptat cu aceștia spre iernat. Urma lui
Nechifor se pierde între Sabasa și Suha, iar Vitoria află numele însoțitorilor lui Nechifor-
Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, îmbogățiți subit în toamna trecută. După descoperirea câinelui
Lupu în curtea unui gospodar, Vitoria gaseste rămășițele lui Nechifor într-o prăpastie. La
praznicul de după înmormântare, Vitoria ii demasca pe ucigasi, cei doi ciobani cu care s-a
asociat sotul ei. Aceasta intamplare incheie procesul justitiar de clarificare a mortii lui
Nechifor Lipan, astfel ea își recapătă grijile obișnuite, semn că lumea reintră în cursul firesc.
Conflictul principal al romanului este unul exterior, si anume cel dintre Vitoria Lipan
si ucigasii sotului ei, Calistrat Bogza si Ilie Cutui. Acest conflict are mai multe etape:
reconstituirea drumului lui Nechifor, aflarea adevarului, si in final, dovedirea vinovatiei celor
doi, ce are loc la parastas.este sugerat încă din primele pagini ale romanului. Întârzierea
soțului este sursa conflictului interior trăit de Vitoria ce se intensifică pe parcursul romanului.
Conflictul exterior este relevat de confruntarea dintre Gheorghiță și ucigașii tatălui său. Inca
de pe primele pagini ale romanului, Vitoria traieste un puternic conflict interior, cauzat de
disparitia lui sotului ei. In acelasi timp, romanul prezinta conflictul dintre traditie, concept
imbratisat de Vitoria, si inovatie, adoptata de copiii acesteia.
Personajele infatiseaza tipologii umane reprezentative. Vitoria, personajul principal,
este o femeie puternica, hotarata, curajoasa si lucida. Inteligenta nativa si stapanirea de sine ii
sunt evidentiate in calatorie si la parastasul sotului ei. Personajul secundar, Gheorghita, este
reprezentantul generatiei tinere, pe parcursul romanului fiind urmarit drumul sau spre
maturizare. Nechifor Lipan este caracterizat in absenta, prin retrospectiva si rememorare, el
simbolizand destinul muritor al oamenilor.
Romanul „Baltagul” ilustrează o societate rurală, cu obiceiuri și mentalitățile specifice
locului. Altfel spus, este o monografie a lumii pastorale, care ilustrează o filozofie și un mod
de viață ancestral, este o scriere despre vechile norme de civilizație, despre confruntarea
dintre modern și arhaic, cu triumful acestuia din urmă.
 Baltagul
Mihail Sadoveanu
- caracterizarea personajului Vitoria Lipan -

Perioada interbelica, dintre cele două războaie mondiale reprezintă un moment de referință în
dezvoltarea prozei românești. În această perioadă proza lui Sadoveanu, impregnată de lirism,
tradiția vechilor povestitori, a cronicarilor și a cărtilor de înțelepciune, coexistă cu realismul dur,
obiectiv a lui Rebreanu. „Baltagul” a fost publicat în anul 1930 și este un roman prin
complexitatea acțiunii și a conflictelor, prin consistența pesonajelor. Este un roman interbelic
polimorf, în sensul că este tradițional - prin faptul că „preferă psihologiei fapta, iar analizei
epicul” și este un roman realist, social și obiectiv înfățișând felul în care trăiesc muntenii printr-o
narațiune la persoana a III-a, prezenta toponimelor reale Vatra Dornei, Suha, Sabasa, de
asemenea, este un roman mitic, de dragoste, cu intrigă polițistă dar și un bildungsrman.
Vitoria este personajul principal, o femeie curajoasă, inteligentă și lucidă care apare în
toate scenele romanului și prin intermediul căreia se realizează acțiunea, dar se configurează și
alte portrete. Personajul Vitoria Lipan este descris în text în trei ipostaze: cea de soție de oier, cea
de mamă a doi copii, și cea de detectiv.
Acțiunile eroinei relevă un caracter complex în care defectele nu anulează calitățile, ci le
impune în realizarea scopului și a responsabilității pe care personajele și le asumă. De remarcat
este diversitatea procedeelor de caracterizare folosite de scriitor: direct, prin descriere, prin
părerea celorlalte personaje sau indirect, prin fapte, prin atitudine, prin relația cu celelalte
personaje sau prin felul de a vorbi.
Prin intermediul caracterizarii directe se contureaza portretul Vitoriei care cucerește prin
frumusețea și farmecul ei fizic căci „la cei patruzeci de ani ai săi, ochii ei căprui răsfrângeau
lumina castanie a părului, însă privirea ei era dusă departe, semn al gândurilor în care era adâncită
și o copleșeau”. Femeia nu mai era tânără, „dar avea o frumusețe neobișnuită în privire”.
Înfățișarea fizică ilustrează îngrijorarea femeii pentru lipsa soțului ei și figurează zbuciumul
sufletesc ce o va stăpâni și o va măcina, până ce îi va descoperi și pedepsi pe ucigașii lui Nechifor
Lipan.
Din caracterizare indirecta, reiese ca Vitoria este o femeie aspră, o soție harnică si
pricepută care duce grijile unei gospodării mari. Organizată, meticuloasă, cu un deosebit simț
practic, înainte de plecare în căutrea lui Lipan, ea rânduiește totul cu abilitate și exactitate încât
niciunul dintre amănunte nu îi scapă. Conștientă de pericolele care îi pândesc pe drum, îi face lui
Gheorghiță un baltag pe care preotul îl sfințește, iar pentru sine ia pușca pe care s-o folosească in
caz de nevoie. Vitoria este o femeie credincioasă și respectă obiceiurile stramoșești. Înainte de a
pleca, se consultă cu preotul, merge la mănastire unde se roagă la icoana Sfintei Ana, ține post
douăsprezece vineri, se spovedește și se împărtășește sau face daruri bisericii. În drumul ei
întâlnește un botez și o nuntă și de fiecare dată respectă tradiția așa cum îndeplinește și toate cele
creștinești pentru înmormântarea și pomenirea lui Nechifor Lipan. Totodată, femeia este
superstițioasă, căci ea crede în vise și în semne, în descântece și în vrăji și de aceea nu uită să
meargă la baba Maranda, vrăjitoarea, pentru a afla despre soțul ei. Visul în care Lipan apare cu
spatele întors peste o apă neagră și cântecul cocoșului slobozit o singură dată cu piscul întors către
poartă, o macină și îi dau certitudinea că bărbatul ei nu se mai întoarce, deoarece a fost ucis.
O trăsătură definitorie a personajului este observația incisivă.
Un episod ilustrativ pentru această trăsătură este incipitul romanului. Vitoria este
portetizată ca o femeie încă frumosă, ageră în vorbă și în faptă, ca mama, ii interzice Minodorei sa
se indeparteze de traditie. Bună cunoscătoare a naturii umane, îi spune lui Gheorghiță: ” Eu te
citesc pe tine, măcar că nu știu carte.”; ”toate pe lumea asta arată ceva”. În finalul scenei, leagă
întârzierea lui Nechifor de constatarea cu înfrigurare a semnelor rău- prevestitoare: visul cu
Nechifor întors către apus, peste o revărsare de ape, cântatul cocoșului o singură dată, a plecare,
întunecarea neașteptată a cerului, înrăutățirea vremii.
O altă secvență relevantă pentru personaj este cea finală, în care Vitoria reconstituie
crima și împlinește aproape ritualic dreptatea și rânduiala tulburate pentru o vreme. Ea povesteste
cu lux de amanunte felul in care sotul ei a fost ucis de catre Bogza si Cutui. Secventa devine
dramatică, actiunea escaladand foarte repede. Are loc o lupta intre Gheorghita si cei doi ciobani,
in timpul careia este eliberat si cainele lui Nechifor, Lupu. La sfarsitul confruntarii, Calistrat
Bogza recunoaste adevarul despre crima savarsita, dupa care, slabit fiind, moare.
Conflictul principal al romanului este unul exterior, si anume cel dintre Vitoria Lipan si
ucigasii sotului ei, Calistrat Bogza si Ilie Cutui. Acest conflict are mai multe etape: reconstituirea
drumului lui Nechifor, aflarea adevarului, si in final, dovedirea vinovatiei celor doi, ce are loc la
parastas. Împovărată de griji și de neliniști, pe lângă manifestările ei exterioare, Vitoria trăiește
un zbucium interior devastator. Ea găsește însă tăria morală de a se rupe din gânduri și din
singurătate și de a pleca în căutarea soțului.
Vitoria, cu toate greutățile întâmpinate în drumul său și investigațiile făcute, dovedește
tenacitate, dârzenie și voință de neînfrânt, deoarece nu renunță, îndeplinindu-și dorința de a-l găsi
pe Nechifor Lipan și de a-i pedepsi pe ucigași. Astfel spiritul ei justițiar învinge și, odată scopul
atins, Vitoria va reveni la vechile îndeletniciri și preocupări, căci viața își urmează cursul normal.