Riga Crypto și lapona Enigel

De Ion Barbu

-temă și viziune-

R1: Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea în curentul literar, într-o
perioadă sau într-o orientare tematică.

R2: Prezentarea a două idei/imagini poetice relevante pentru tema și viziunea despre
lume.

R3: Prezentarea a două elemente de compoziție și de limbaj prin referire la opera

studiată.

Ion Barbu este unul dintre poeții români interbelici care au inovat spectaculos la nivelul
prozodic, fomal și la nivelul conținutului, poezia. Întreaga sa operă stă sub semnul
modernismului. Modernismul reprezintă o tendință în artă și literatură care a apărut în secolul
douăzeci. Acest curent e caracterizat prin negarea tradiției și prin impunerea unor principii de
creație. Trăsăturile poeziei modernisme sunt: subiectivitatea discursului liric, ermetismul,
expresivitatea limbajului generat de apariția metaforei revelatorii ți modul de versificație divers.
Plubicată în anul 1924, poezia Riga Crypto și lapona Enigel de Ion Barbu face parte din a doua
etapă de creație barbiană și se încadrează în ideologia modernistă deoarece în conținutul
acesteia se regăsesc trăsăturile corespunzătoare acestui curent, prezentate anterior.

Tema operei este una filozofică și vizează nevoia de cunoaștere văzută ca o prioritate
doar de ființa umană, dublată de tema iubirii imposibile dintre două fințe aparținând unor lumi
diferite. Astfel viziunea despre lume reflectată în poezie este explicată de afirmația lui Barbu,
acesta interpretând poezia ca un Luceafăr întors sau Luceafăr răsturnat, între baladă și poezie
existând o serie de elemente comune. Incipitul este reprezentat de primele patru strofe în care
apare o invocație a menestrelului, artistul ambulant medieval, solicitat la sfârșitul unei nunți să
reia povestea de dragoste eșuate dintre Crypto și Enigel, pe care o mai spusese la o altă nuntă.
Caracterul repetabil al poveștii deschide porțile cunoașterii prin intermediul imaginației.
Întregul imaginar artistic capătă un caracter implicit, fantastic, totul petrecându-se precum ca și
în Luceafărul , în visul fetei care, în transhumanța sa solară adoarme pe mușchiul crud al poienii
lui Crypto Pe trei covoare de răcoare/Lin adormi, torcând verdeață,/ Când lângă sân, un rigă
spân/ Cu eunucul lui bătrân, / Veni s-o-mbie cu dulceață. Riga reprezintă ființa vegetală,
intelectuală, iubitoare de umezeală și întuneric, pe când lapona este cea care vine din nord și
merge spre sud căutând soarele, căutând cunoașterea absolută. Inexorabile, legile firii se opun
cu forța destinului. Deși Riga a chemat-o, a invocat-o de trei ori, Enigel se recunoaște ispitită de
vorbele mieroase, însă îl refuză cenzurându-și pornirile afective în numele atingerii scopului său
inițial. Riga Crypto și lapona Enigel nu se pot cunoaște, nu se pot nunuții, astfel ființele lor sunt
ireconciliabile. Soarele, Demiurgul neiertător, îl pedepsește pe inferiorul Cryto, transformându-l
într-o ciupercă otrăvitoare, nebună. Astfel nunta se poate desfășura doar între două ființe ce pot
fi împreună din punct de vedere al compatibilității, adică nunta dintre nebuna ciupercă și
măsălarița.

Ermetismul presupune încifrarea mesajului poetic, ceea ce conduce la ambiguitatea sau

la multiple interpretări.Protagoniștii Riga Crypto și lapona Enigel sunt simboluri ale unui
sistem polarizat în care contrariile se atrag, dar contactul e imposibil, datorită structurii
incompatabile a celor două personaje. Riga înseamnă conducător absolut al țări, iar Crypto vine
din grecescul cryptos ce înseamnă tăinuit, dar de asemenea, în limba română poate fi corelat și
cu cuvintele criptă, criptic, criptograme. Lapona este locuitoare din nordul Peninsulei
Scandinave, iar Enigel vine din numele tătăresc al Ingului, afluent al Bugului sau în limba
suedeză înseamnă înger și vine din latinescul angelus. Soarele simbolizează cunoașterea
absolută, idealul suprem. Acesta este surpins ca un Greu taler scump, cu margini verzi/ De aur,
visu-i cercetează. Simbolistic, culoarea verde este dintâi a lumii, cea din care iese la iveală
frumusețea. Asemăntarea cu un taler scump sugerează valoarea acestuia. Roata soarelui care se
mărește constituie un simbol arhaic românesc, de astfel acesta este asemănat și cu o fântână
sugerând faptul ca este considerat ivor al vieții și al morții Mă-nchin la soarele-nțelept/ Că
sufletu-i fântână-n piep/ [...]/ La soare roata se mărește;

Opera conține două scene epice în care se trece de la o povestire mai restrânsă la una mai
amplă. Secvența întâi cuprinde primele patru strofe și arată cadrul unei nunți reale, iar secvența
a doua se întâmplă până în finalul operei și prezintă în mod alegoric povestea imposibilă de
iubire dintre o ființă vegetală și una umană. Secvențele sunt unite între ele prin simbolul central
al nunții cu semnificația de evoluție. Prologul conturează în puține imagini, atmosfera de la
spartul nunții. Primele patru strofe constituie rama nunții povestite și reprezintăndialogul
menestrelului cu nuntașul fruntaș. Menestrelul, un trubadur medieval, un bard, caracteristic
spațiului romantic apusean, e îmbiat să cânte despre nunta ratată dintre doi parteneri inegali,
reprezentanți a două regnuri diferite. Portretul menestrelului este fixat prin trei epitete: trist, mai
aburit ca vinul vechi, mult îndăratnic, iar invocația este repetată de trei ori, ceea ce determină
ruperea lui de lumea cotidiană, intrarea în starea de grație necesară zicerii acelui cântec larg.
Poemul surprinde în incipit o adresare directă menestrelului, prin care este rugat să rostească un
anumit cântec în timpul nunții. E folosit epitetul menestrel trist pentru a sublinia starea de
spirit.Menestrelul este caracterizat de tristețea și îndărătnicia specifice celui care știe că va strica
petrecerea. Cântecul larg definește povestea de iubire imposibil de spus datorită finalului trist la
o nuntă în care veselia trebuia să predomine. În ciuda dorului primit, menestrelul va rosti
cântecul la finalul petrecerii când atenția nu va fi atât de canalizată asupra lui.
 A două secvență surprinde în mod alegoric povestea imposibilă de iubire dintre ființa
vegetala și cea umană, ele fiind văzute prin calea de atingere a idealului. Secvența debutează cu
definirea celor două medii existențiale văzute antitetic. Riga Crypto este regele bureților, sterp
și incapabil să-nflorească datorită formării sale doar în faza incipientă. Veșnicul tron al umezelii
îl caracterizeaz, este urât de supuși datorită lipsei fertilității. În paralel, este surprinsă Enigel,
ființa umană dornică de a-și părăsi locurile dominate de gheață într-un proces simbolic al
transhumanței. Cei doi se întâlnesc pe mushciul pădurii, simbol al lumii vegetative refuzate de
fată. Cele trei chemări ale lui Crypto pot fi asemanate cu ale fetei de împarat din Luceafărul.
Prima chemare cuprinde referiri la bogățiile din lumea vegetală uite fragi ție dragi. Răspunsul
fetei face referiri la continuarea drumului spre soare, simbol al absolutului și al cunoașterii eu
mă duc să culeg fragi fragezi mai la vale. A doua chemare face referire la depășirea condiției,
Riga Crypto dorind să fie cules ca simbol al nuntirii. Prin nunta s-ar putea realiza depășirea
condiției, parcurgându-se drumul de inițiere de la vegetal la uman. Fata îl refuză și această dată,
considerându-l umed și plăpând Stai așteaptă de te coace. Prin ultima chemare, drumurile celor
doi se despart definitiv deoarece Riga Crypto vede în soare un coșmar existențial visuri sute ,de
măcel,/ mă despart. E roșu mare,/ pete are fel de fel, iar fata vede în soare cel mai de preț
pentru pământeni mă-nchin la soarele înțelept /că sufletu-i fântâna-n piept/ și roata mare mi-e
stăpână/ ce zace-n sufletul fântână. Apar aici două simboluri incifrate ce acordă nuanță
ermetică modernismului barbilian: roata – simbol al cercului, al ciclului înscris; fântâna –
simbol al cunoașterii de sine în aspirația către absolut. Datorită refuzului fetei, Riga este supus
luminii solare, cea care îl omoară, simbolic devenind din ciuperca plăpândă o ciupercă
otrăvitoare. Riga va nunți ca o ciuperca otrăvitoare, asemeni lui nereușind să-și depășeascaă
statutul si condiția.

Limbajul artistic este foarte conturat de prezența inversiunilor mult-indăratnic și a

vocativelor în prima parte a baladei care evidențiază oralitatea textului. Menestrelul este
portretizat prin intermediul unei comparații mai aburit ca vinu, dublat de un epitet vinul vechi,
care sugerează starea de grație necesară rostirii poetice. Enumerația pungi, panglici, beteli cu
funta simbolizează valoarea estetică a textului. Pentru portretizarea celor doup personaje ale
baladei se foloseste epitetul: Crypto este sterp si nărăvaș, lapona fiind mică, liniștită și prea-
cuminte. Dialogul dintre riga Crypto si lapona se desfășoarș în regim liric îi prin repetiții: Eu mș
duc să culeg/ Fragi fragezi mai la vale. Limbajul dintre cei doi se realizeaza pe baza antitezelor,
conturându-se drama rigăi Crypto: soare/ umbră, întuneric/ lumină, uscat/ umed, somn/ veghe.
Se observă abundenșa metaforelor Că sufletul nu e fântănp/ Decât la om, fiară bătrână/ Iar la
făptură mai firavă/ Pahar e gândul cu otravă.

Opera, din punct de vedere morfologic, are ca titlu două substantive comune și 2două
substantive proprii. Denotativ, cuprinde referiri la un rang social, o etnie și două personaje
literare. În sens conotativ, titlul este o enumerație cu ajutorul căreia sunt surprinși protagoniștii
unei povești de iubire imposibil de împlinit. Riga Crypto, ființa inevoluată, simbol material al
lumii vegetale, dorește să-și depășească existența mediocră prin intermediul nuntți, iar ființa
alături de care vrea să-și continue soarta este lapona Enigel. Ființa superioară ce-și canalizează
destinul către un ideal, fata este surprinsă în drumul către soare, simbol al aspirației și
cunoașterii depline, iar în calea ei, Ryga este un obstacol pe care încearcă să-l evite, nu pentru
a-l răni însă.

Așadar, amestecul de regnuri din balada Riga Crypto și lapona Enige de Ion Barbu
aduce o perspectivă modernă și are rol de cunoaștere a unui alt univers. Accentul în această
baladă cade pe antagonismul slab-puternic. Prin intermediul acestui poem, Barbu neagă o
întreagă tradiție literară: înlocuind ideea impusă în literatură că dragostea este un miracol în
sine, poetul prezintă drama incompatibilității și legea nemiloasă a iubirii, astfel supraviețuiește
cel puternic, iar cel slab este sacrificat