Eseu despre particularităţile de construcţie a personajului principal dintr-un roman realist-balzacian

1. Context
Romanul Enigma Otiliei a apărut în 1938 şi este al doilea, după Cartea nunţii. Proza perioadei
interbelice urmează două direcţii principale - realism şi modernism -, iar romanul călinescian, deşi în
intenţie este de factură balzaciană, asimilează elemente moderniste.
Prin temă, romanul este balzacian şi citadin. Istoria moştenirii lui moş Costache Giurgiuveanu
constituie fundalul pe care se proiectează maturizarea tânărului Felix Sima, care, înainte de a-şi face o
carieră, trăieşte experienţa iubirii cu Otilia Mărculescu.

2. Statutul social, psihologic, moral etc. al personajului ales

Cel mai bine realizat rămâne portretul Otiliei Mărculescu, adolescentă cu o psihologie capricioasă,
enigmatică la prima vedere. Personajul eponim este fiica celei de-a doua soţii a lui moş Costache, care, deşi
o iubeşte ca pe propriul copil, nu a înfiat-o, aceasta reprezentand întruchiparea misterului feminin.
Marcată de statutul de orfană, ea simte nevoia protecţiei, afişând o atitudine maternă faţă de Felix,
oscilând apoi între el şi Pascalopol. Ea nu este o enigmă propriu-zisă, ci enigma se naşte şi există în mintea
celor doi bărbaţi, care nu pot înţelege comportamentul ei imprevizibil.
Considerată o intrusă de către membrii familiei Tulea, ea este nevoită să suporte brutalităţile verbale
ale acestora. Se închide în sine, protejându-se de atacurile meschine cu o ascuţită inteligenţă. Ea
întruchipează trăsăturile unei femei moderne, emancipate. Portretul fizic îi indică tinereţea şi fragilitatea:
„18-19 ani, faţa măslinie, cu nasul mic şi ochi foarte albaştri".

3. Evidenţierea a două trăsături aie personajului ales, prin câte o scenă/secvenţă comentată
Otilia reprezintă un ideal de feminitate, care-i farmecă pe bărbaţii din roman. Işi împarte afecţiunea
între „papa“ Costache, Pascalopol şi verişorul Felix.
O primă secvenţă în care este descrisă frumuseţea şi generozitatea fetei este venirea lui Felix, în
casa lui Costache Giurgiuveanu. Portretul fizic, realizat din perspectiva tânărului, îi indică tinereţea şi fragi-
litatea: „18-19 ani, faţa măslinie, cu nasul mic şi ochi foarte albaştri”. Frumuseţea ei contrastează cu
portretul fetei bătrâne Aurica, iar delicateţea, cu răutatea Aglaei. Ea îl primeşte cu căldură în casa lui moş
Costache, îl prezintă familiei şi-i oferă cu generozitate propria odaie în seara sosirii.
O altă secvenţă narativă care evidenţiază misterul protagonistei este cea a ultimei întâlniri dintre ea
şi Felix, înaintea plecării fetei din ţară împreună cu Pascalopol. Această scenă este esenţială pentru
înţelegerea personalităţii tinerilor şi a atitudinii lor faţă de iubire. Dacă Felix este intelectualul ambiţios, care
nu suportă ideea de a nu realiza nimic în viaţă şi pentru care femeia reprezintă un sprijin în carieră, Otilia
este cocheta, care crede că „rostul femeii este să placă“. Otilia concepe iubirea cu dăruire şi libertate
absolută, în timp ce Felix este dispus să aştepte oricât momentul in care se va casatori cu Otilia. Dându-şi
seama de această diferenţă, dar şi de faptul că ea ar putea reprezenta o piedică în calea realizării profesionale
a lui Felix, Otilia îl părăseşte pe tânăr şi alege siguranţa căsătoriei cu Pascalopol.

4. Analiza, la alegere, a două componente de structură şi de limbajale textului narativ,

semnificative pentru construcţia personajului ales
Până în capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentată mai ales prin comportamentism (fapte, gesturi,
replici), iar cititorul nu are acces la gândurile sale. De asemenea, este ilustrata prin pluriperspectivism. Din
perspectiva lui Felix este copilăroasă, tandră, serioasă alteori, sau adorabilă. Chiar şi el o vede în mai multe
feluri: Otilia cum este în realitate, cea din visurile sale sau cea din fotografia de pe masă. Pentru Pascalopol
este capricioasă şi răsfăţată, acesta nestiind ce este patern si ce este viril, in dragostea lui pentru Otilia;
pentru moş Costache, care o numeşte „fe-fetiţa lui“, este înţelegătoare, plină de tact şi iertătoare, iar la polul
opus, în limbajul plin de invective al Aglaei, este o „stricată", o „zăpăcită" şi o „străină".
Istoria moştenirii include un dublu conflict succesoral: este vorba, pe de o parte, de ostilitatea
manifestată de Aglae împotriva orfanei Otilia, şi pe de altă parte, de interesul lui Stănică pentru averea
bătrânului, care duce la dezbinarea familiei Tulea.
In conflictul pentru moştenire se află două familii înrudite. Membrii acestora aparţin unor tipologii
umane care conturează universul social al romanului. In casa lui Costache Giurgiuveanu, proprietarul averii,
trăieşte Otilia Mărculescu, adolescentă orfană, fiica celei de-a doua soţii decedate a acestuia. Aici ajunge
orfanul Felix Sima, venit la tutorele său din Bucureşti pentru a studia Medicina. Moşierul Leonida
Pascalopol, prieten al bătrânului, vine în casă din dorinţa de a avea o familie şi din afecţiune pentru Otilia,
pe care o cunoaşte de mică. In casa vecină trăieşte o a doua familie, înrudită cu prima, care aspiră la
moştenirea averii bătrânului. „Clanul" Tulea este condus de sora lui Costache, Aglae. Din familie fac parte
soţul acesteia, Simion Tulea şi cei trei copii ai lor, Olimpia, Aurica şi Titi. Acestei familii i se adaugă
Stănică Raţiu, soţul Olimpiei, dornic să obţină moştenirea.
Intâmplările din roman sunt relatate la persoana a III-a, din perspectiva unui narator omniscient şi
omniprezent. Naratorul se ascunde în spatele diverselor măşti (de exemplu, personajul-reflector Felix
Sima, prin intermediul căruia sunt prezentate alte personaje), fapt dovedit şi de limbajul uniformizat.

5. Concluzie
Misterul personajului feminin este conferit de trăsăturile contradictorii ale cochetei cu temperament
de artistă şi este susţinut prin tehnicile moderne de portretizare.