Enigma Otiliei - eseu explicativ

“Enigma Otiliei” este un roman realist, obiectiv și balzacian, scris de George Călinescu și
publicat pentru prima dată în 1938. Acesta urmărește destinul personajului eponim Otilia
Mărculescu, maturizarea personajului Felix Sima și conflict centrat în jurul moștenirii lui
Costache Giurgiuveanu.

Titlul – titlul inițial al romanului a fost “Părinții Otiliei”, urmărind tema paternității specifice
balzacianismului, dar a fost mai apoi schimbat în “Enigma Otiliei” pentru ilustra mai clar o
caracteristică definitorie a personajului principal. Fiecare personaj din jurul Otiliei o
interpretează diferit fără a înțelege complet complexitatea și misterul care o înconjoară pe cea pe
care Călinescu o numește “eroina mea lirică”.

Curent și Specie Literară - Romanul este o specie a genului epic de mari dimensiuni care prezintă
un conflict complex împărțit în mai multe planuri narative și implică un număr relativ mare de
personaje. Enigma Otiliei este un roman realist deoarece așa cum menționează Nicolae
Manolescu, viziunea acestuia (Călinescu) despre lume în relație cu literature este că: “Literatura
este un document al epocii, ea surprinde aspecte din viața cotidiană pe care încearcă să o reflecte
cât mai detaliat și mai nuanțat. Viziunea aceasta o depășește pe cea a realismului clasic, pentru că
naratorul  obiectiv  evoluează într-un narator –comentator, care, “în loc să înfăţişeze realitatea, o
studiază pe probe de laborator”. Realismul se manifestă prin prezentarea credibilă, veridică a
evenimentelor, menționarea indicilor spațio-temporali - „Într-o seară de la începutul lui iulie
1909, cu puţin înainte de orele 10”, “în strada Antim, venind dinspre strada Sfinţii Apostoli….”,
și tehnica detaliului evidentă în cele două secvențe de mai sus. Această tehnică este și o
moștenire a stilului balzacian care definește această opera literară. Atenția acordată descrierii
străzii Antim sau a camerei Otiliei, implicit o caracterizare indirectă a personajului, este o marcă
a acestui stil. Totodată, motivul moștenirii lui Costache Giurgiuveanu, motivul avarului și al
paternității sunt și ele caracteristice stilului scriitorului francez. Relativizarea imaginii Otiliei –
enigma caracterizată și interpretată diferit de fiecare dintre personajele romanului – oferă operei
o notă de modernitate. Romanul este și obiectiv, datorită utilizării persoanei a III-a și prezența
omniscientă, obiectivă și heterodiegetică a naratorului în ciuda unor pasaje în care Felix Sima
este pentru scurt timp un narator homodiegetic.

Structură și acțiune – romanul are două planuri narative. Primul urmărește povestea și destinul
personajului Felix Sima care ajunge la casa tutorelui său, Costache Giurgiuveanu, pe strada
Antim în Bucureștiul antebelic (1909). Acesta face cunoștință cu restul personajelor în salonul
lui Costache, unde acestea se adună pentru o partidă de cărți. Felix se va acomoda în casa lui
Giurgiuveanu și dorind să devină medic, va urma cursurile Universității din București. În casa
tutorelui său o cunoaște pe Otilia, de care se va îndrăgosti, dar ea îl refuză. Celălalt plan narativ
urmărește tema romanului – moștenirea lui Costache Giurgiuveanu, despre care înțelegem pe
parcursul romanului că este un personaj avar, umanizat de dragostea paternă pe care i-o poartă
Otiliei. Membrii familiei Tulea urmăresc încă de la început de obținerea acestei moșteniri. Iar
Stănică Rațiu, care nu dorește să se căsătorească cu Olimpia, fiica Aglaei, fără să primească o
zestre din parte lui Costache Giurgiuveanu îi fură acestuia banii, eveniment care îi cauzează în
final moartea lui Costache. Destinul Otiliei este să se căsătorească cu Pascalopol și să plece în
străinătate unde va divorța de acesta, devenind soția unui duce.

Otilia - statut și caracterizare – Otilia este fiica celei de-a doua soții a lui Costache Giurgiuveanu
care murise atunci când aceasta era mică. Are optsprezece ani și este personajul principal și
eponim încadrându-se în caracteristicile realismului și modernismului. Nefiind adoptată legal de
Costache Giurgiuveanu, deși acesta o iubește pe “fe-fe-tița” lui, ea păstrează numele de
Mărculescu. Este tipul feminătății misterioase și controversate, conturate de Călinescu prin
tehnica modernă a reflectării, astfel încât imaginea ei este ambiguă și relativă. Admirată de
Pascalopol care o numește “ființă gingașă, artistă, floare rară, ștrengăriță”, ea este urâtă de Aglae
care o caracterizează ca fiind “o fată fără căpătâi, o dezmățată, o stricată” și este invidiată de
Aurica (fiica Aglaei). Otilia se autocaracterizează lucid în următoarele cuvinte: „Sunt foarte
capricioasă, vreau să fiu liberă! Mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată … eu sunt o
zăpăcită…”. Otilia este deci o fire în care se întâlnesc multe contradicții. Dezordonată și
zăpăcită, cu momente de imaturitate, Otilia gestionează în schimb relația ei cu Felix cu multă
maturitate și vede clar intențiile celor din clanul Tulea, față de care se comportă cu mult tact.
Firea sa fascinantă și imprevizibilă, împrăștiată și visătoare, de artistă iubitoare de libertate, lux
și călătorie atrage admirația celor care reușesc să-i accepte complexitatea.