Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

de Camil Petrescu

Particularitatile romanului psihologic

Romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” de Camil Petrescu, publicat in anul
1930 de catre editura Cultura Nationala, este un roman modern , subiectiv, de analiza psihologica.
Actiunea operei este relatata la persoana I singular, iar subicetul urmareste drama de constiinta a
personajului principal generata de incertitudinea in iubire, prezentandu-se in amanunt suferintele
personajului care isi analizeaza trairile cu multa grija. Ca roman modern, aceasta opera rastoarna
cronologia traditionala si apar tehnici narrative moderne, precum: memoria involuntara, fluxul constiintei,
introspectia, stilul anticalofil si conceptul de autenticitate, deoarece naratorul reda viata asa cum este ea,
fara a infrumuseta realitatea.

Romanul este are o organizare compozitionala simpla, fiind structurat in 2 parti. Prima parte
infatiseaza experienta iubirii, ce are caracter pur fictiv, iar a doua parte prezinta experienta razboiului si
are character autobiografic, infatisand experienta sublocotenentului Camil Petrescu pe front, in timpul
Primului Razboi Mondial.Aceste 2 parti precizate inca din titlu indica temele romanului, cat si cele doua
experiente fundamentale de cunoastere traite de protagonist.

In incipit sunt scoase in evidenta cele doua planuri spatio-temporale din discursul narativ, timpul
nararii fiind prezentul frontului, iar cel narat trecutul povestii de iubire: ,,In primavera anului 1916, ca
sublocotenent proaspat, intaia data concentratm luasem parte, cu un regiment de infanterie din capital, la
fortificarea Vaii Prahovei, intre Busteni si Predeal”.

O scena relevanta este momentul in care Gheorghidiu este pe Valea Prahovei la popota si asista la
o discutie a ofiterilor despre dragoste si fidelitatea, pornind de la un eveniment din presa legat de un
barbat ce fusese achitat dup ace si-a ucis sotia infidela. Acest eveniment ii trezeste memoria afectiva,
aducandu-si aminte de incertitudinile sale din relatia cu Ela. Retrospectiva iubirii lor debuteaza
brusc: ,,Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala.”
Protagonistul era student la Filozofie si se casatoreste cu Ela, studenta la Litere-Romana-Franceza.
Dragostea lor i-a marcat profund sufletul, desi la inceput s-a nascut din mila, admiratie si orgoliu,
deoarece Ela era cea mai frumoasa fata a Universitatii.(,, O iubire mare e mai curând un proces de
autosugestie... Trebuie timp şi trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te
obişnueşti greu, la început, să-ţi placă femeia fără care mai târziu nu mai poţi trăi. Iubeşti întâi din milă,
din îndatorire, din duioşie, iubeşti pentru cş ştii că asta o face fericită, îţi repeţi că nu e loial s-o jigneşti, să
înşeli atâta încredere.”) Student la Filozofie, Gheorghidiu traieste in lumea ideilor si respinge viata reala.
El reprezinta tipul intelectualului lucid, care traieste drama indragostitului de absolute. Barbatul nu isi
gaseste locul intr-o societate dominate de mediocritate si lipsa de moralitate, acest lucru dominandu-I
intreaga fiinta acaparata de dragostea posesiva si absurd pentru Ela.

Dupa casatorie, cei doi soti traiesc modest, dar sunt fericiti. Viata lor se schimba radical insa in
momentul in care Stefan primeste o importanta mostenire dupa moartea unchiul sau, Tache. Cand Ela
intervine in discutiile despre mostenire, Stefan se simte jignit, deoarece, dintr-o data, constata ca femeia
are personalitate si nu se multumeste doar sa traiasca in umbra lui: ,, As fi vrut-o mereu feminina,
plapanda si avand nevoie sa fie protejata, nu sa intervina atat de energic, interesata.” Comparativ cu el,
Ela se simte atrasa de viata mondena la care are acces dupa schimbarea statutului social. Cuplul evolueaza
spre o inevitabila criza matrimoniala in momentul in care Ela acorda o deosebita atentie unui anumit
domn G., in timpul excursiei la Odobesti. Gheorghidiu va trai pana la finalul romanului cu impresia ca
Ela il insala cu acest domn G, insa nu va avea nicio dovada concreta.

Pentru prima data in literatura romana, Camil Petrescu propune o viziune realista,
autentica asupra razboiului. Spre deosebire de scrierile anterioare, razboiul nu mai este nici eroic, nici
idealizat, ci este prezenta intr-o lumina cruda, care surprinde frigul, foamea, frica si slaba pregatire a
soldatilor. Razboiul a insemnat moarte, suferinta si nimic din viata lui anterioara nu il pregatise pe
Gheorghidiu pentru socul realitatii.Capitolul ,,Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu”, redactat la
persoana intai plural reda nu numai psihologia groazei si a panicii, ci si puterea omului superior de a se
ridica desaupra trairilor instinctual, titlul capitolului putand fi considerat o metafora a mortii.Stefan
Gheorghidiu devine alt om inca din primele ore de razboi, traind un adevarat infern pe pamant si
descopera astfel ca suferintele din relatia sa erau derizorii in comparative cu ororile razboiului. Intors in
Bucuresti intr-o permisie, el decide sa o paraseasca pe Ela si sa ii lase “tot trecutul”, dovedind astfel ca
este un invigator deoarece se arata pregatit pentru o noua etapa esentiala durmului vietii. Sfarsitul ofera
posibilitatea interpretarilor, iar destinul de combatant al protagonistului nu este incheiat (se afla la
Bucuresti intr-o permisie)

In romanul lui Camil Petrescu, conflictul principal este de natura interioara, in sufletul lui
Gheorghidiu. El o dispretuieste pe Ela, doreste sa o modeleze dupa bunul plac, conflictul producandu-se
din cause diferentei dointre aspiratiile sale si realitatea lumii inconjuratoare. Acesta este dublat de un
conflict exterior al protagonistului cu societatea, deoarece barbatul este plasat in categoria inadaptatilor
social. Ela este prezentata numai din perspective lui Gheorghidiu, motiv pentru care cititorului ii este
dificil sa se pronunte in privinta infidelitatii ei.

Personajul-narator Stefan Gheorghidiu este o fire hipersensibila, care sufera din cauza nevoii de
certitudine in relatia cu Ela. Principala sa trasatura de caracter este luciditatea(,,Cata luciditate, atata
drama”), motiv pentru care suferinta sa vine din luciditatea exagerata cu care isi analizeaza toate reactiile
si trairile, precum si pe ale celor din jur. Pe tot parcursul romanului, personalitatea barbatului se
construieste treptat din propriile marturisiri si prin raportul celor 2 experiente fundamentale: iubirea si
razboiul. Astfel, Ela, personajul feminin al romanului, este prezentata doar din perspectiva barbatului,
motiv pentru care cititorul nu se poate pronunta asupra fidelitatii ei si nici nu poate opina dacaa e mai
degraba superficiala decat spirituala.

Stilul anticalofil al operei pentru care opteaza romancierul are rol de a sustine autenticitatea
limbajului si de asemenea prezinta rolul experientei de viata ce poate fi transformata in literatura. Titlul
romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” semnifică, prin alegerea și
folosirea cuvântului „noapte”, nesiguranța, incertitudinea personajului principal, dar și ascunsul
și iraționalul. Cele două „nopți” din titlu marchează două etape diferite din viața lui Ștefan
Gheorghidiu: iubirea și războiul, evenimente marcante din viața sa. În final, personajul principal
va înțelege că drama războiului este mult mai puternică decât dezamăgirea suferită în planul
amoros. Raportandu-ne la alte opera ale scriitorului putem clasifica acest roman intre “Jocul
ielelor” unde era subliniat jocul ideilor si tentatia absolutului si ,,Patul lui Procust” care prezinta
spatial constrangerilor, al limitarilor si al prejudecatilor.

Prin urmare, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman
psihologic, modern, reprezentativ pentru estetica autenticitatii si pentru o noua viziune asupra
razboiului. Prin intermediul lui Stefan Gheorghidiu, scriitorul impune in literatura romana o noua
tipologie: intelectualul inadaptat, indragostit de absolut.
 Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

de Camil Petrescu

Caracterizare personaj

Romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” de Camil Petrescu, publicat in anul
1930 de catre editura Cultura Nationala, este un roman modern , subiectiv, de analiza psihologica.
Actiunea operei este relatata la persoana I singular, iar subicetul urmareste drama de constiinta a
personajului principal generata de incertitudinea in iubire, prezentandu-se in amanunt suferintele
personajului care isi analizeaza trairile cu multa grija. Ca roman modern, aceasta opera rastoarna
cronologia traditionala si apar tehnici narrative moderne, precum: memoria involuntara, fluxul constiintei,
introspectia, stilul anticalofil si conceptul de autenticitate, deoarece naratorul reda viata asa cum este ea,
fara a infrumuseta realitatea.

Romanul este are o organizare compozitionala simpla, fiind structurat in 2 parti. Prima parte
infatiseaza experienta iubirii, ce are caracter pur fictiv, iar a doua parte prezinta experienta razboiului si
are character autobiografic, infatisand experienta sublocotenentului Camil Petrescu pe front, in timpul
Primului Razboi Mondial.Aceste 2 parti precizate inca din titlu indica temele romanului, cat si cele doua
experiente fundamentale de cunoastere traite de protagonist.

Personajul principal Stefan Gheorghidiu reprezinta tipul intelectualului lucid, inadaptatul

superior, care nu-si gaseste locul intr-o societate dominata de mediocritate si de lipsa de moralitate. El
aspira la iubirea absoulta, dar este dezamagit de realitate. Sub aspect social, student la Filosofie, barbatul
este un intelectual care traieste in lumea ideilor, a cartilor si are impresia ca s-a izolat de realitatea
materiala imediata. Insa tocmai aceasta realitate produce destramarea cuplului pe care il formeaza cu Ela.
Pana in momentul in care Gheorghidiu primeste mostenirea de la unchiul Tache, cuplul traieste in conditii
modeste (,,era o gospodarie boema’’), dar in armonie, iar apoi patrunde in inalta societate bucuresteana.
Cand incepe razboiul, acest idealist se inroleaza voluntar, ca sublocotenent. Trairea iubirii si a razboiului
are ca scop cunoasterea de sine : ,,Imi putusem permite atatea gesture pana acum, pentru ca aveam un
motiv si o scuza: cautam o verificare si o identificare a eului meu.’’

Principala trasatura de caracter a protagonistului este orgoliul. Ilustrativa in acest sens este
marturisirea sa referitoare la felul in care ia nastere iubirea lui pentru Ela : ,,Iubesti intai din mila, din
indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita’’ ; dar, la o autoanaliza lucida, naratorul
recunoaste ca : ,,Incepusem totusi sa fiu magulit de admiratia pe care o avea mai toata lumea pentru mine,
fiindca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente si cred ca acest orgoliu a
constituit baza viitoarei mele iubiri.’’

O prima secventa narativa semnificativa pentru a ilustra orgoliul personajului este aceea a mesei
in familie de la unchiul Tache, unde primeste generoasa mostenire. Unchiul este impresionat de
izbucnirea lui Stefan atunci cand celalalt unchi, Nae Gheorghidiu, ironizeaza casatoria cu o fata saraca si
isi considera nepotul lipsit de spirit practic :,,N-ai spirit practic…Ai sa-ti pierzi averea […] Cu filosofia
dumitale nu faci doi bani.’’ (caracterizare directa) Mostenirea va genera numeroase discutii familiale, iar
atitudinea Elei care se implica cu indarjire in discutiile despre bani il surprinde in mode dureros : ,,As fi
vrut-o mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare, plapanda si avand nevoie sa fie protejata, nu
sa intervina atat de energic interesata.’’ Astfel se declanseaza criza matrimoniala, fiindca se pare ca Ela se
lasa in voia tentatiilor moderne si inceoe sa-si compare sotul cu dansatorii din noul lor cerc de prieteni, in
dezavantajul lui Stefan. Tot din orgoliu, el refuza sa intre in competitie cu ceilalti deoarece i se pare sub
demnitatea lui de intelectual sa-si schimbe garderoba si sa adopte comportamentul superfical al
modernilor.

Din dorinta de a trai o experienta existentiala pe care o considera definitorie pentru formarea lui
ca om, barbatul se inroleaza volutar, desi ar fi putut evita participarea la razboi gratie averii, asa cum
procedeaza Nae Gheorghidiu sau sotul verisoarei sale, mosierul Iorgu. Razboi reprezinta a doua secventa
semnificativa orgoliului protagonistului, care constata ca realitatea frontului nu corespunde imaginii
despre eroism pe care o avea formata : ,,Orgoliului meu i se pune acum, de altfel, si o alta problema, Nu
pot sa dezertez, caci, mai ales, n-as vrea sa existe pe lume o experienta definitiva, ca aceea pe care o voi
face, de la care sa lipsesc, mai exact, sa lipseasca ea din intregul meu sufletesc.’’ Stefan Gheorghidiu
devine alt om inca din primele ore de razboi, traind un adevarat infern pe pamant si descopera astfel ca
suferintele din relatia sa erau derizorii in comparative cu ororile razboiului. Intors in Bucuresti intr-o
permisie, el decide sa o paraseasca pe Ela si sa ii lase “tot trecutul”,deoarece constant s-a simtit inselat,
dovedind astfel ca este un invigator deoarece se arata pregatit pentru o noua etapa esentiala durmului
vietii. Sfarsitul ofera posibilitatea interpretarilor, iar destinul de combatant al protagonistului nu este
incheiat (se afla la Bucuresti intr-o permisie).

In plus, in roman se contureaza si alte trasaturi ale eroului hipersensibil, precum : natura analitica
si reflexiva, luciditatea, inteligenta si constiinta propriei valori in raport cu indivizii moderni. In romanul
lui Camil Petrescu, conflictul principal este de natura interioara, in sufletul lui Gheorghidiu. El o
dispretuieste pe Ela, doreste sa o modeleze dupa bunul plac, conflictul producandu-se din cause diferentei
dointre aspiratiile sale si realitatea lumii inconjuratoare. Acesta este dublat de un conflict exterior al
protagonistului cu societatea, deoarece barbatul este plasat in categoria inadaptatilor social. Ela este
prezentata numai din perspective lui Gheorghidiu, motiv pentru care cititorului ii este dificil sa se
pronunte in privinta infidelitatii ei.

Dintre modalitatile de caracterizare directa a personajului, in acest roman subiectiv, de analiza,

este folosita adesea autocaracterizarea, pentru portretul fizic, moral sau psihologic : ,,Eram alb ca un om
fara globule rosii’’ , ,,Eram inalt si elegant’’, ,,Lipsit de orice talent, in lumea asta muritoare, fara sa cred
in Dumnezeu, nu m-as fi putut realiza – si am incercat-o – decat intr-o dragoste absoluta’’. Pentru
observarea propriilor trairi scriitorul utilizeaza tehnici moderne ale analizei psihologice precum :
introspectia, autoanaliza lucida ( ,,Evident, ma intreb uneori daca nu-mi fac singur aceasta suferinta’’),
monologul interior, cu notarea starilor fiziologice si a senzatiilor organice (,,Mi-era pielea uscata, capul
dur si gol sa poti lovi cu ciocanul in el’’ ; ,,Nu pot gandi nimic. Creierul parca mi s-a zemuit, nervii, de
atata incordare, s-au rupt ca niste sfori putrede’’), fluxul constiintei.

Dintre modalitatile de caracterizare indirecta a personajului, potretul sau se desprinde din fapte,
ganduri, limbaj, gesturi, atitudini si din relatiile cu celelalte personaje. Ilustrative idealismului sau, pentru
credinta in iubirea absoluta sunt replicile de la popta ,,Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la
inceput, patologic pe urma’’ ; ,,… acei care se iubesc au drept de viata si de moarte, unul asupra
celuilalt’’. De aceea, dezamagirea provocata de prabusirea relatiei cu Ela, ca urmare a posibilului adulter
al femeii, este depasita atat de dificil.
 Prin urmare, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman
psihologic, modern, reprezentativ pentru estetica autenticitatii si pentru o noua viziune asupra
razboiului. Prin intermediul lui Stefan Gheorghidiu, scriitorul impune in literatura romana o noua
tipologie: intelectualul inadaptat, indragostit de absolut.