ION

de LIVIU REBREANU

Particularitatile romanului

Publicat in 1920, romanul „Ion ” este primul roman al lui Liviu Rebreanu, o adevarata
capodopera care infatiseaza universul rural in mod realist avand ca trasaturi:amploarea actiunii
desfasurata pe mai multe planuri, conflictul complex, prezenta numeroaselor personaje si realizarea unei
imagini ample asupra vietii. Este un roman de tip obiectiv prin specificul relatiei narator personaj,
naratorul omniscient si omniprezent stiind totul despre personajele sale ,prin obiectivitatea si
impersonalitatea sa, prin atitudinea detasata in descriere si prin veridicitati. Aparitia romanului „Ion”
reprezinta un moment de referinta mai ales ca urmeaza unui timp de criza a literaturii romane. . Procesul
de elaborare a romanului este indelungat:daca primele intamplari sunt schitate din 1912 –1913 in nuvelele
„Rusinea” si „Zestrea”, redactarea propriu-zisa dureaza din 1916 pana in 1920 cand apare romanul.

Fiind o proza realist obiectiva,relatarea se desfasoara la persoana a III-a, non-focalizata.Viziunea

„dindarat” presupune un narator obiectiv,detasat care nu se implica in faptele prezentate si le infatiseaza
asa cum se deruleaza.Inlantuite temporal si cauzal, evenimentele sunt credibile, verosimile, iar efectul
asupra cititorului este de veridicitate si de obiectivitate. Tema principala a romanului este posesiunea
pamantului, fiind dublata de tema iubirii.

Dupa cum afirma Liviu Rebreanu in articolul „Mărturisiri” din volumul autobiografic
„Amalgam”,geneza romanului „Ion” este legata de câteva elemente autobiografice: o scena reala cu un
taran imbracat in haine de sarbatoare care saruta pamanatul: ,, l-a sarutat ca pe o ibovnica”, discutia cu un
flacau sarac din vecini, Ion Pop al Glanetasului, despre pamant, din cuvintele caruia se simtea ,,o dragoste
pentru pamant aproape bolnavicioasa”, situatia romanilor din Transilvania inainte de Primul Razboi
Mondial, precum si un taran bogat din satul sau natal care si-a batut crunt fiica pentru ca ramasese
insarcinata cu un flacau sarac

Romanul este alcatuit din 2 parti: ,,Glasul pamantului” si ,,Glasul iubirii”, fiecare fiind structurata
in capitol cu titlu sugestiv. Structura circulara a romanului este demonstrata la nivelul textului de
metafora textuala a drumului, care apare atat la prezent cat si la sfarsit.Se realizeaza astfel o simetrie a
incipitului cu finalul prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas.Personificat cu ajutorul
verbelor,drumul are semnificatia simbolica a destinului unor oameni si dobandeste o functie
metatextuala,jucand rolul unei rame care separa viata reala a cititorului de viata fictionala a personajelor
din roman. Lumea romanului intampina cititorul cu imaginea crucii:,,o cruce stramba oe care e rastignit
un Hristos cu fata spalacita de ploi si cu o cununita de flori vested agatata de picioare”, fapt ce sugereaza
existenta unei lumi in care valorile morale s-au degradat, iar oamenii si-au pierdut credinta.

Simetria compozitionala este realizata si prin structurarea compozitiei narative pe doua planuri
care se deruleaza paralel,dar se si intersecteaza, consituind de fapt imagini ale aceleiasi lumi,o realitate
complexa care da senzatia viziunii totale.Cele 2 planuri,al taranilor, cu Ion in centru si al intelectualitatii
rurale, cu insistenta asupra familiei Herdelea sunt adunate de catre narator in prima secventa care
infatiseaza viata satului: hora,pretext de intalnire a personajelor asezate dupa grupuri si ierarhii si
surprinse in atitudini semnificative.

Scena horei reprezinta o adevarata pagina etnografica si indeplineste functia unui adevarat centru
strategic al constructiei epice. La hora sunt stranse toate personajele in ipostaze semnificatove si se
traseaza conflictele din roman(Ion-Vasile Baciu, Ion-George, Ion-Florica). In curtea Todosiei, vaduva lui
Maxim Oprea,unde se desfasoara hora, oamenii se grupeaza dupa varsta si dupa averea pe care o
au.Hora,al carei rotund sugereaza perfectiunea,este o traditie straveche si respectata cu sfintenie.
Stratificarea economica este vizibila pentru ca in satul traditional lipsa pamantului este echivalenta cu
lipsa demnitatii umane.

Balul este corespondentul horei in planul intelectualilor si reuneste personaje surprinse in

atitudini semnificative. Locul unde se desfasoara balul este sala de gimnastica a liceului din Armadia, sala
impodobita cu lampioane, candelabra si decoratiuni. ,,Spoiala” civilizatiei ascunde pasiuni, patimi si
conflicte care guverneaza destinele personajelor. Spre deosebire de hora, unde personajele sunt asezate
dupa averea pe care o au, la bal sunt mai mult sugerate pozitiile sociale, iar intentiile personajelor sunt
ascunse si doar cateva gesturi discrete sau zambete fugare le dezvaluie. Personajul central al scenei
balului este Titu Herdelea care sufera o dezamagire atunci cand cocheta Lucretia Dragu ii refuza un dans
si, deziluzionat, incepe sa vada cu alti ochi lumea in care se afla. Dintr-o data barbatul are revelatie
falsitatii lumii in care traieste si astfel devine personaj-reflector, un centru de constiinta prin ochii caruia
naratorul va infatisa alte evenimente si personaje.

Daca planul vietii taranilor este dominat de figura lui Ion si de conflictele care-l au ca
protagonist,planul intelectualilor evidentiaza conflictul national,deoarece satul romanesc din Ardeal este
infatisat in conditiile stapanirii austro-ungare.Planul intelectualilor este indiviualizat in roman prin preotul
Belciug si familia invatatorului Zaharia Herdelea.Toate evenimentele majore ale vietii satului isi gasesc
corespondent in planul intelectualilor:hora de duminica in balul de la Armadia,nunta lui Ion cu Ana in
casatoria Laurei Herdelea cu George Pintea,dorinta de parvenire si de imbogatire a lui Ion in dorinta de
realizare si afirmare sociala a lui Titu Herdelea.

In centrul actiunii se afla figura lui Ion al Glanetasului,flacau sarac,dar stapanit de o dorinta
obsesiva de a avea pamant. Pamantul reprezinta nazuinta suprema a lui Ion, idealul dupa care tanjeste si
modalitatea prin care ar capata respectul oamenilor. Aceasta iubire pentru pamant devinde un “glas” care
conduce intreaga fiinta a personajului, orbindu-l: ,,Iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil […] vesnic
s-a inarmat intr-o hotarare patimasa. Trebuie sa aiba pamant mult, trebuie! De pe atunci, pamantul i-a
fost mai drag decat o mama.” . Ion este, intr-adevar, o bruta inocenta, un impulsiv capabil de cruzime,
ferocitate si neomenie,brutal cu sotia, socrul si parintii,dar tot el are fata de acestia si de altii momente de
respect si o disponibilitate spontana spre deferenta si omenie ce o determina pe doamna Herdelea sa-l
caracterizente succint:”Ion e baiat cumsecade…e muncitor,e harnic,e saritor,e istet.”

Este evident ca Ion are o istetime naturala care se manifestă fie ca inteligenta,fie ca viclenie.
Toate aceste trasaturi se subordoneaza dorintei de intrare in randul oamenilor si setei de afirmare pe plan
social.Structura sufleteasca a personajului,rezultata din gruparea trasaturilor distinctive in jurul unei
insusiri dominante,aminteste de tehnica portretului din romanul realist al secolului al XIX-lea.De la
inceput, Ion se asaza sub incidenta unei fatalitati etice si sociale si a unui destin neprielnic.Efortul
tanarului de a-si depasi conditia umana si infrangerea sa in lupta cu soarta potrivnica aduc aminte prin
analogie de prabusirea eroilor tragici. Initial Ion se straduieste sa redobandeasca prin munca pamantul
pierdut de Glanetasu.Dar dupa cativa ani de ravna neobosita constata ingrozit la fiecare inceput de toamna
ca dupa truda de o vara pe la altii, castigul era derizoriu, iar pamantul lui ramanea nemuncit.Îsi da seama,
atunci, ca nu poate obtine pamantul decat casatorindu-se cu o fata bogata care sa i-l aduca zestre.În acest
caz, casatoria cu Florica cea frumoasa, dar saraca devine inacceptabila: „cum s-o iau, daca toata zestrea ei
e un purcel jigarit si cateva bulendre vechi? Dragostea nu ajunge in viata,dragostea e numai
adaosul.Altceva trebuie sa fie temelia.”
 Desi Florica ramane pentru Ion u un ideal statornic de feminitate si el are senzatia ca tot ce face
pentru a obtine pamanturile lui Vasile Baciu este de fapt pentru a ajunge la Florica, abia in final barbatul
intelege ca fara iubire, pamanturile nu reprezinta nimic. Patima se dovedeste mai puternica decat
moralitatea si Ion se hotaraste sa obtina consintamantul lui Vasile Baciu prin constrangere.O lasa
insarcinata pe Ana,facand-o de rusine nu numai pe ea ci si pe tatal ei.Mai intai reactioneaza satul: „vestea
umbla din casa in casa in soapta ca un talhar”. Atitudinea este determinată de anormalitatea
situatiei:copilul din flori reprezinta, in conceptia populara, un pacat.

Vasile Baciu trece si el printr-un chin cumplit,nu pentru ca Ana a ramas insarcinata, ci pentru ca
flacaul nu vine sa o ceara dupa datina si va fi nevoit sa se duca el impotriva obiceiului statornicit sa se
inteleaga cu viitorul cuscru.Afland ca Ion este vinovatul, nu George,asa cum crezuse el la inceput, isi da
frau liber mâniei impotriva sarantocului in care se recunoaste prea bine caci si el fusese flacau sarac
insurat cu o fata bogata. Ana are o soarta nefericita de la inceput pana la final, ea fiind o victim colaterala
a luptei pentru pamant, ajungand in sfarsit sa isi ia viata pentru a scapa de chinurile la care era supusa.

Sarutarea pamantului este o scena reala care sta la romanului, semnificativa pentru caracterul
personajului, dar si pentru tema pamantului, ce ilustreaza important ape care pamantul o are pentru Ion,
dar si atitudinea personajului in momentul in care isi vede visul cu ochii. Simbolic, aceasta actiune
contine prefigurarea mortii: ,,Si-n sarutarea aceasta grabita, simti un fior rece, ametitor”. In acel moment,
Ion crede ca poate reusi orice: ,,Se vedea acum mare si puternic, ca un urias din basme care a biruit, in
lupte grele, o ceata de balauri ingrozitori” Mijloacele de caracterizare a personajelor sunt directe -
realizate de narator, celelalte personaje și autocaracterizare și indirecte – prin fapte, gesturi, limbaj, relații.
La începutul romanului naratorul îi construiește lui Ion un portret favorabil. Deşi sărac, este „iute şi
harnic ca mă-sa”, iubeşte munca: „munca îi era dragă, oricât ar fi fost de aspră” şi pământul: „pământul îi
era drag ca ochii din cap”, dar prin atitudinea față de Ana se dezumanizează treptat

Glasul iubirii pentru Florica devine tot mai puternic și îl determină pe Ion să se întâlnească pe
ascuns cu aceasta. Deznodământul este tragic: George îl ucide cu sapa, după ce îl surprinde noaptea în
curtea lui. Florica rămâne singură, George este arestat, iar averea lui Ion ajunge în posesia
bisericii. .Agonia lui este descrisa detaliat: „dureri cumplite ii tasneau de pretutindeni si ii clocoteau in
cap ametitor.Chiar gemetele ii implantau cutite in piept.Se gandea insa numai la baltoaca in care se
balacea,care il scarbea si din care voia sa scape cu orice pret.” Surprinzatoare este in momentul agoniei
constientizarea propriei degradari,simbolizata prin baltoaca in care zace personajul.Rebreanu nu este un
moralist aspru si intransigent ca Slavici.Sfarsitul lui Ion e veridic, petrecut in linia evolutiei personajului
care s-a dezumanizat treptat.

Conflictul interior al protagonistului, intre glasul pamantului si glasul iubirii, domina tot spatiul
romanului,fiind dublat de conflictul exterior, social, intre Ion si Vasile Baciu.De fapt, intreaga constructie
narativa este sustinuta de lupta pentru pamant in satul traditional,unde posesiunea averii conditioneaza
dreptul indivizilor de a fi respectat in comunitate.Astfel, drama lui Ion devine drama taranului sarac care
nu se resemneaza in a-si accepta conditia.

Caracterizarea indirectă reiese din numele, faptele, limbajul, gesturile și vestimentația

personajului. În acest sens, limbajul personajului aparține registrului popular, dar este diferit în funcție de
interlocutor și situație. El este politicos cu învățătorul și preotul, ironic cu Vasile Baciu și furios cu tatăl
său, Alexandru Glanetașu. Numele și vestimentația reflectă indirect condiția socială modestă de țăran.
Faptele completează portretul moral al personajului, care este viclean pentru că își duce la capăt planul de
seducere a Anei Baciu, sugerat de Titu Herdelea, fiul învățătorului. Astfel, Ion devine autorul moral al
sinuciderii Anei, femeia fiind o victim colaterala a nebuniei lui Ion.

Titlul este dat de numele personajului principal, Ion, care devine exponent al țărănimii prin
dragostea pentru pământ, dar se individualizează prin modul în care îl obține și prin obsesia bolnăvicioasă
față de avere.

Astfel, opera literara ,,Ion” de Liviu Rebreanu ” este considerata primul roman realist-obiectiv de
tip modern din literatura română, în care scriitorul renunță la imaginea idilică a satului și prezintă
universul rural în mod realist.