POVESTEA LUI HARAP ALB

PARTICULARITATILE BASMULUI

“Povestea lui Harap Alb” de Ion Creanga este un basm cult publicat in revista “Convorbiri
literare” in august 1877, fiind considerat cea mai frumoasa opera a scriitorului. Textul lui Creanga
ilustreaza idei ale romantismului, cum ar fi: inspiratia din folclor, antiteza bine-rau dintre personaje si
limbajul dominat de regionalism, cuvinte si expresii populare.

Basmul cult este o naratiune in versuri sau proza desfasurata pe un singur fir narativ, in care
personajele(adesea fiinte cu caracter supranatural) intruchipeaza valori simbolice: binele si raul in
diferitele lor ipostaze. Basmul se incheie, de obicei, prin victoria fortelor pozitive asupra celor negative,
iar elemnetele reale se impletesc cu cele fabuloase. Basmul cult are un autor cunoscut, prezinta situatii
tipice de viata in care sunt implicate personaje complexe care depasesc incadrarea tipica basmului in
personaje pozitive si negative, surprinzand atent procesele psihologice prin care trec personajele.

Titlul este format din 2 cuvinte ce formeaza un oximoron, “Harap” insemnand rob, sclav negru,
dand eroului un nou statut social si dublandu-i personalitatea: cea reala de print si cealalta de sluga. Tema
basmului este triumful binelui asupra răului, iar motivele narative sunt: superioritatea mezinului,
călătoria, supunearea prin vicleşug, muncile, demascarea răufăcătorului (Spânul), pedeapsa, căsătoria.

În basm sunt prezente clişeele compoziţionale, formule tipice. Formula iniţială: „Amu cică era
odată intr-o tara un crai” fixeaza coordonatele spatio-temporale si marcheaza incertitudinea atribuind cele
spuse altor persoane şi formula finală „Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă; cine se duce
acolo be şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă” sunt
convenţii care marchează intrarea şi ieşirea din fabulous, ce inched simetric naratiunea si contin note
sociale, specifice scriitorului. Formulele mediane: „şi merg ei o zi, şi merg două, şi merg patruzeci şi
nouă”, „şi mai merge el cât mai merge”, „Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din poveste, înainte mult mai
este”, realizează trecerea de la o secvenţă la alta şi menţin cititorul atent, antrenându-i curiozitatea.

Constructia subiectului este clasica, pe un singur fir narativ si ilustreaza la inceput drumul initatic
al protagonistului. Acesta reprezinta parcursul tanarului, dominat de probe care au rolul de a favoriza
maturizarea personajului si transformarea lui intr-un bun imparat. Probele pun la incercare calitatile
eroului si marcheaza trecerea de la adolescent la maturitate. Expozitiunea este reprezentata de momentul
primirii scrisorii, intriga de prima proba, cea a milosteniei fata de Sfanta Duminica, punctul culminant
consta in demascarea spanului, iar deznodamantul reface echilibrul initial si rasplateste eroul prin
mostenirea tronului si casatoria cu fiica imparatului Ros.

Parcurgerea drumului maturizării de către erou presuspune un lanţ de acţiuni: o situaţie iniţială de
echilibru (existenţa celor doi fraţi, Craiul şi Împăratul Verde, care trăiesc departe unul de celălalt), o parte
pregătitoare, un eveniment duce la dezechilibru, apariţia donatorilor şi a ajutoarelor, trecerea cu bine a
probelor ce duce la refacerea echilibrului, apoi răsplata eroului (finalul fericit).

Personajul principal al basmului cult este mezinul craiului, Harap-Alb, dar el nu mai reprezintă
modelul de frumuseţe fizică, morală şi psihică din basmele populare anunţat de la începutul acestora prin
expresii de tipul „creştea într-un an cât alţii în zece”, astfel încât călătoria întreprinsă de el nu are valoarea
de a confirma calităţile excepţionale, ci este un traseu de iniţiere, parcurs de un tânăr naiv şi timid şi care
la sfârşit devine capabil sa conducă o împărăţie. Astfel, se vorbeşte despre un caracter de bildungsroman
al basmului. Cea mai mare parte a basmului este reprezentată de călătoria mezinului către împărăţia lui
Verde Împărat şi probele la care este supus de către Spân.
În procesul său de formare se disting trei etape: etapa iniţială, de pregătire pentru drum; apoi
parcurgerea drumului iniţiatic şi răsplata. Acesta este presărat cu diferite spaţii cu valoare simbolică:
podul (simbolizează trecerea la altă etapă a vieţii, atâţ atunci când are loc confruntarea cu tatăl deghizat în
urs, cât şi la întâlnirea cu furnicile), fântâna (spaţiu al renaşterii şi al regenerării; scena în care are loc
schimbarea numelui, a identităţii şi reprezintă începutul iniţierii spirituale, unde va fi condus de Spân),
pădurea (loc al morţii şi al regenerării).

Coborarea fiului de crai in fantana reprezinta o prima secventa narativa importanta, intrucat
inselatoria declanseaza conflictul. Naivitatea este sanctionata prin pierderea insemnelor originii si a
dreptului de a deveni imparat : ,,Spanul pune mana pe cartea, pe banii si pe armele fiului de crai.’’ Spanul
il transforma in rob, ii da numele de Harap-Alb si ii traseaza proiectul existential, spunandu-i ca va trebui
sa moara si sa invie ca sa-si recapete identitarea. Eroul este sprijinit de ajutoare şi donatori: fiinţe cu
însuşiri supranaturale (Sfânta Duminică), animale fabuloase (calul năzdrăvan, craiasa furnicilor şi cea a
albinelor), făpturi himerice (cei cinci tovarăşi) sau obiecte miraculoase (aripile crăieselor, smicelele de
măr,apa vie, apa moartă).
Dacă eroul basmului popular era supus în general la trei probe, Harap-Alb trece prin mai multe
încercări: aducerea salăţilor din grădina Ursului şi a pielii Cerbului, noaptea petrecută în casa de aramă,
separarea macului de nisip, păzirea fetei Împăratului Roş, găsirea şi identificarea acesteia. După ce îşi
dovedeşte bunătatea ajutând albinele să-şi facă stup şi ocolind nunta furnicilor, trecând pe un pod, Harap-
Alb întâlneşte cele cinci personaje himerice întruchipând focul, apa, pământul şi aerul: Gerilă,
Flămânzilă, Setilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă. Ultimile trei probe sunt legate de cucerirea fetei
împăratului. Harap-Alb se intparce cu fata Imparatului Ros, care dezvalui adevarata identitate. Incercarea
Spanului de a-l ucide pe Harap-Alb este ratata, lichidare violentei fiind atribuita calului nazdravan.
Spânul nu este doar o întruchipare a răului, ci el ajută involuntar la iniţierea eroului, de aceea
calul năzdrăvan nu-l ucide înainte ca iniţierea feciorului de împărat să se fi încheiat. Nunta şi schimbarea
statutului social (devine împărat) confirmă maturizarea eroului si refac echilibrul initial.

Conflictul, lupta dintre bine si rau, se incheie prin victoria fortelor binelui, eroul confruntandu-se
cu doi antagonisti, dupa avertismentul tatalui : ,, sa te feresti de omul ros, iar mai ales de cel span, cat ai
putea’’.

Umorul este realizat cu ajutorul exprimării muscalte („să traiască trei zile ca cea de-alalteieri”),
ironiei, poreclelor (Păsărilă, Buzilă), diminutivelor cu valoare augmentativă („buzişoare”, „băuturică”,
ect.), caracterizărilor pitoreşti (portretul lui Gerilă, Ochilă, etc.), expresii populare („Da-i cu cinstea, să
peară ruşinea”).

Prin urmare, “Povestea lui Harap Alb” de Ion Creanga este un basm cult care urmareste procesul
de maturizare al protagonistului si contureaza cu delicatete originalitatea artei narative, actiunea
desfasurandu-se intr-un univers fantastic si relatata de un narator omniscient si omniprezent.