“Povestea lui Harap Alb” – Ion Creanga

(basmul cult)

Basmul cult este o specie literara a genului epic, in proza, cu numeroase personaje in
care se prezinta confruntarea dintre bine si rau, cu victoria binelui. Supranaturalul este
acceptat fiind firesc, indicii spatiali si temporali sunt vagi, generalizand intamplarile relatate.
Ion Creanga este cosiderat unul dintre cei mai valorosi povestitori ai poporului
roman. Basmele sale culte proiecteaza in fabulous lumea taraneasca, transpusa intr-o
maniera originala.
Opera “Povestea lui Harap Alb” de Ion Creanga este un basm cult publicat in revista
“Convorbiri literare” in anul 1877. El respecta in linii mari structura populara a speciei
literare epice.
Titlul enunta atat specia literara (“Povestea”), cat si numele protagonistului. Pe
parcursul firului epic, acesta cunoaste trei ipostaze: fiul cel mic al craiului, imatur si neinitiat,
Harap Alb, ucenic al Spanului, Imparatul, initiatul capabil de a conduce imparatia unchiului
sau. Cea mai mare parte a basmului este dedicata celei de-a doua ipostaze. El este numit de
catre formatorul sau, antagonistul, printr-un oximoron, “Harap Alb”; substantivul comun
“harap” desemneaza o persoana cu pielea si parul de culoare neagra si se afla in contradictie
cu epitetul cromatic “alb”. Fiul devine astfel sluga atipica a Spanului.
Tema basmului este tipica si ilustreaza confruntarea binelui cu raul. Pe parcursul
acestei confruntari, terminate cu victoria binelui. Eroul principal isi formeaza personalitatea,
opera avand caracter de bildungsroman.
Motivele prezente in basm sunt de factura populara (imparatul fara urmas,
superioritatea mezinului, calatoria, probele, demascarea impostorului, pedeapsa, casatoria).
Alte elemente avand sursa folclorica sunt: prezenta ajutoarelor (calul, Sfanta Duminica, cei
cinci prieteni) si a donatorilor (craiasa furnicilor, craiasa albinelor), aparitia obiectelor
magice (apa vie, apa moarta, jaraticul, smicelele), prezenta cifrei trei ca simbol al
perfectiunii (trei fii, trei fete, trei aparitii ale antagonistului, trei probe ale acestuia).
Intamplarile sunt relatate din perspectiva unui narator omniscient, care intervine
adesea prin comentarii sau reflectii caracterizate prin umor sau oralitate. Naratiunea la
persoana a III-a alterneaza cu dialogul.
Subiectul basmului urmareste modul in care personajul principal, Harap Alb,
parcurge un drum al initierii la finalul caruia devine imparat (bildungsroman). Actiunea se
desfasoara linear, cronologic, prin inlantuirea secventelor narative.
Formula de inceput “Amu cica era odata” are rolul de a introduce cititorul in lumea
miraculoasa, in care totul este posibil. Imparatul Verde ii cere fratelui sau, Craiul, cel mai
vrednic dintre fii, spre a-i mosteni tronul. Craiul isi supune feciorii unei probe pe care o trece
doar mezinul. Povatuit de Sfanta Duminica, flacaul pleaca la drum cu hainele, armele si calul
din tineretea parintelui sau. Motivul calatoriei are o dubla valenta: concreta, reprezentata
de drumul parcurs de tanar de la casa parinteasca pana la palatul unchiului sau, si o alta
spirituala, de formare a lui ca personalitate demna de a conduce o imparatie. Dupa ce
protagonistul isi dovedeste curajul in fata probei la care il supune tatal, primeste de la
acesta un sfat important: “sa te freresti de omul ros, iar mai ales de omul span”, considerati
in popor oameni rai. Incercarea cu care debuteaza calatoria initiatica este trecerea prin
padurea-labirint. Aceasta reprezinta spatiul disparitiei vechii sale identitati, dar si renasterea
sa. Initial, tanarul se rataceste si este astfel nevoit sa se abata de la sfatul parintesc,
tocmindu-l pe Span drept calauza, deoarece era „boboc in felul sau la trebi de aiste". Acest
nou personaj, antagonistul, dar si formatorul eroului, se remarca prin siretenie si
perseverenta; el are capacitatea de a se metamorfoza, luand diferite infatisari imbietoare,
pentru a-l convinge pe tanar sa il accepte ca tovaras de drum. Viclenia Spanului determina
schimbarea destinului tanarului naiv, prin puterea sa de convingere. Coborarea in fantana
echivaleaza cu o noua nastere a eroului, sub un alt nume, Harap-Alb, si cu o alta misiune,
sluga raufacatorului, pecetluita de un juramant: “jura-mi-te pe ascutisul palosului tau ca mi-i
da ascultare intru toate [...]; si atata vreme ai a ma sluji, pana cand ii muri si iar ii invie".
Spanul preia astfel identitatea feciorului de crai si ajunge, impreuna cu sluga sa credincioasa,
la curtea imparatului. Orgoliul Spanului il determina pe acesta sa-i propuna lui Harap-Alb un
set de trei probe initiatice: aducerea “salatior” din Gradina Ursului, aducerea nestematelor
care decorau pielea cerbului fermecat si petirea, in numele stapanului, fetei imparatului
Ros. Primele doua probe sunt trecute cu ajutorul sfaturilor si obiectelor magice oferite de
Sfanta Duminica (o licoare si obrazarul si sabia lui Statu-Palma-Barba-Cot). Tanarul reuseste
sa treaca primele doua probe; pentru a treia se vede nevoit sa pornească intr-o noua
calatorie mult mai dificila. Primul semn al trecerii spre o alta etapa a propriei formari este
podul, corespondentul celui de la care please. Tanarul ocoleste protector o nunta, gestul sau
nobil fiind rasplatit de craiasa furnicilor cu o aripa. Albinele sunt ocrotite de tanarul care le
construieste un stup si este rasplatit si de aceasta dată cu o aripa de la craiasa. Cele cinci
personaje miraculoase, care duc la extrema trasaturi specific umane, Gerila, Setila,
Flamanzila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila, il avertizeaza pe Harap Alb ca fara ei nu va reusi sa
indeplineasca ceea ce si-a propus. Imparatul Ros indeplineste si el rolul de formator pentru
protagonist, supunandu-l pe acesta altor probe complicate: casa de arama, ospatul
exagerat, alegerea macului de nisip, gasirea fetei, ghicitul ei. Proba camerei supraincaizite
este trecuta cu bine cu ajutorul lui Gerila. Masa imbelsugata este consumata de Flamanzila
si Setila, macul este separat de nisip cu ajutorul furnicilor, fata de imparat este gasita de
Ochila si Pasari-Lati-Lungila, iar albinele ajuta la ghicirea fetei nobile dintre cele doua
identice. Fata imparatului Ros propune si ea o proba, anume intrecerea dintre cal si
turturica. Calul eroului, inzestrat cu puteri miraculoase, castiga prin viclesug si aduce fetei
apa moarta, apa vie si smicele de mar. Pe drumul de intoarcere, tanarul se indragosteste de
fata, dar isi dovedeste loialitatea fata de Span si nu-i marturiseste acesteia adevarata sa
identitate. Fata, care detine puteri miraculoase, intuieste insa adevarul, iar finalul basmului
aduce refacerea echilibrului initial, prin demascarea raufacatorului si pedepsirea lui prin
moarte. Harap-Alb, caruia Spanul ii taiase capul, este readus la viata de catre fata
imparatului Ros, renascand sub o noua identitate, aceea de initiat, capabil de a conduce o
familie si o imparatie. Prin moarlea lui simbolica, este absolvit de juramantul facut si capabil
de a-si continua firul vietii.
Caracterul cult al basmului rezulta dintr-o serie de elemente de originalitate
(calitatea naratiunii, umanizarea fantasticului, aspectul de bildungsroman, umor, oralitate,
substratul simbolic). Epicul este estompat, in favoarea dialogului care dinamizeaza si
dramatizeaza actiunea, dar si individualizeaza personajele, fiind un important mijloc de
caracterizare. Fantasticul este umanizat, astfel ca personajele, desi majoritatea inzestrate cu
atribute supraomenesti, se poarta precum humulestenii. Harap-Alb este o ipostaza a unui
Fat-Frumos din basmele traditionale, dar si a unui flacau obisnuit care plange cand e dojenit
de propriul tata, isi loveste calul cu fraul in cap, iar in padurea cerbului se dovedeste “mai
fricos ca o muiere”; vorbeste moldoveneste, se bate cu mana peste gura cand il vede pe
Ochila. Pentru că personajul principal se maturizeaza pe parcursul intamplarilor la care
participa, “Povestea lui Harap-Alb” are caracteristicile unui bildungsroman.
Umorul si oralitatea sunt particularitati generale ale prozei lui Ion Creanga. Umorul
rezulta din scene pline de haz – memorabila este cearta dintre Gerila si prietenii sai in casa
de arama. Apelativul Buzila si porecla “tapul cel ros” data imparatului, diminutivele cu
valoare augmentativa (“buzisoare”, “bauturica”), portretele grotesti ale celor cinci gigantic,
ironia (“si focul ingheata langa tine, de arzuliu ce esti”) starnesc, de asemenea, hazul.
O sursa a oralitatii este topica rasturnata a frazei, digresiunile datorate ritmului
vorbirii, astfel ca textul pare mai degraba spus decat scris. De oralitate tin si limbajul
onomatopeic (“teleap-teleap”, “zbar”), exclamatiile (“ce sa va spun mai mult!”), interogatiile
(“Si dac-ar fi tremurat numai el, ce ti-ar fi fost?”). Frecventa dialogului si a regionalismelelor
(“sa ie”, “vre”, “multameste”), a dativului etic (“Si mi ti-l insfaca”), proverbele, exprimarile
locutionale (“nu manca haram”, “tineau hangul”) sunt, de asemenea, mijloace de realizare a
oralitatii.
Povestea lui Harap-Alb se poate interpreta și ca o scriere alegorica. Padurea in care
se rataceste eroul si este pacalit de Span sugereaza dificultatile vietii, un destin labirintic, iar
fantana unde acesta e inchis, o lume de dincolo, demonica, in care e nevoit sa admita pactul
cu diavolul.
Culoarea locala, caracterele individuale si calitatea limbajului, deci alternanta
miraculosului cu realitatea autentica evidentiaza viziunea autorului despre o lume familiara,
a Humulestiului secolului al XIX-lea.