Povestea lui Harap-Alb Ion Creanga

Basmul lui Creanga este un mic roman de aventuri, desi in linii generale, respecta schema arhetipala a basmului fantastic popular. Originalitatea confera basmelor si povestilor lui Creanga maximum de valoare exponentiala. Genialului autor al capodoperei absolute care este Povestea lui Harap-Alb, i-a fost greu si tarziu recunoscuta simpla calitate de autor cult in respectivul domeniu, deoarece Creanga povesteste basmele poporului in lima lui. Se stie ca basmul este o specie a genului epic in care se nareaza intamplari reale si imaginare (fantastice), puse pe seama unor personaje care apartin atit realitatii, cat si fictiunii, cu puteri supranaturale, grupate in forte ale binelui si ale raului. In plus, basmul este de mare intindere, cu multe personaje si cu un final de regula fericit. Trasaturile basmului cult identificate sunt: respecta structura si simbolistica basmelor populare; conflictul consta in lupta dintre Bine si Rau; deznodamantul ilustreaza de regula victoria binelui asupra raului; timpul si spatiul sunt mitice, nedeterminate care proiecteaza intamplarile intr-un illo tempore, in termenii lui M. Eliade; finalul este inchis, punctand un deznodamant fericit, anume eroul depaseste obstacolele, trece de la stadiul de neofit la cel de initiat si este rasplatit cu o nunta care si acum mai tine, implinindu-si astfel destinul. In ceeace priveste structura personajelor, criticul Vladimir Propp identifica in studiul Morfologia Basmului sapte personaje tipice: eroul, raufacatorul, donatorul, adjuvantii (zoomorfi si antropomorfi), fata de imparat si tatal ei, trimitatorul si falsul erou, iar din punct de vedere moral personajele sunt pozitive sau negative. Tema acestui basm este foarte raspandita in lume din cele mai vechi timpuri si are variante multiple: victoria binelui asupra raului. Titlul neobisnuit al basmului este un oximoron, deoarece evidentiaza dubla personalitate a protagonistului, reprezentata printr-o identitate reala, tanarul print si una aparenta, de sluga a Spanului. Totodata acesta reflecta, prin contrastul cromatic negru-alb, armonia defectelor si a calitatilor umane, dintre care primele sun necesare pentru a le verifica pe ultimele. Elementele de strucura si de compozitie prezente in basm sunt: timpul si spatiul, incipitul si finalul, discursul narativ alcatuit din sevente/ episoade si personajele. Basmul debuteaza cu un incipit ex abrupto, aidoma cu formula initiala: Amu cica era odata un crai, care avea trei feciori. Coordonatele actiunii sunt vagi, prin atemporalitate si aspatialitate. Creanga stilizeaza formula initiala a basmului, care plaseaza actiunea in illo tempore, intr-un timp nedefinit era odata. Reperele spatiale sugeareaza dificultatea aventurii eroului care trebuie sa ajunga de la un capat la celalalt al lumii, de la cunoscut la necunoscut, in plan simbolic de la imaturitate la maturitate, de la stadiul de neofit la cel de initiat. Adverbele amu si cica concentreaza ideea de incertitudine. Naratorul inoveaza formula initiala punand povestea pe seama spuselor cuiva: cica, adica se spune, fara a nega ca in basmul popular: a fost odata ca niciodata. Finalul basmului intocmai cu formula finala: Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo be si mananca, iara cine nu, se uita si rabda, include o reflectie asupre realitatii sociale, alta decat in lumea basmului. Formula initiala si finala sunt conventii ale basmului care marcheaza intrarea si iesirea din fabulos, pe cand formula
Page 1 of 5

mediana si merg ei... si merg... si merg..., si mai merge el cat mai merge, inainte mult mai este, realizeaza trecerea de la o secventa narativa la alta si intretine suspansul, curiozitatea cititorului. Actiunea se desfasoara linear, iar succesiunea secventelor narative/ episoadelor este redata prin inlantuire. Cele trei ipostaze ale protagonistului corespund, in plan compozitional, unor etape ale drumului initiatic: etapa initiala de pregatire pentru un drum la curtea craiului (fiul craiului, mezinul, naivul), parcurgerea drumului initiatic (Harap-Alb, novicele/ cel supus initierii) si rasplata (imparatul, initiatul). Discursul narativ se structureaza pe o serie de motive, si anume: motivul lipsei, motivul probelor cumulat cu motivul travestirii, motivul inzestarii eroului (cu hainele, armele si calul tatalui), motivul drumului, motivul labirintului (padurea-labirint), motivul Coborarii in fantana (motivul Descensus ad Inferos) si motivul incercarilor grele. Bamul prezinta in expozitiune motivul lipsei si anume ca acel crai avea un frate mai mare, intr-o alta tara si imparatul acela, fratele craiului, se numea Verde-imparat. Din cauza ca acesta nu avea feciori, ci numai fete, solicita ajutorul fratelui sau. Astfel se succede momentul intrigii, deoarece mostenirea promisa de imparat va produce rivalitate intre odraslele craiului. Motivul probelor este cumulat cu motivul travestirii tatalui in scopul testarii calitatiilor fiilor sai. Dar viata ii va da o aspra lectie pedagogica: baietii cei mari il vor dezamagi, iar mezinul, dimpotriva isi va dezvalui calitatile nebanuite de parinte. Craiul greseste extinzandu-si neincrederea si asupra fiului cel mic, caruia ii vorbeste cu asprime. Astfel Harap-Alb isi va incerca norocul dintr-o tripla motivatie: sa se cunoasca pe sine si realele posibilitati, sa-si ia revansa supra fratilor mai mari si sa-i demonstreze craiului ca ancrederea ab initio in mezinul familiei a fost neintemeiata. Momentul cheie este cel al intalnirii eroului cu Sfanta Duminica, deghizata in cersetoare, donatorul, unul dintre cele sapte personaje tipice. Acesta este motivul inzestrarii eroului cu armele, calul si hainele tatalui. Elementele simbolice prin care donatorul il inzestreaza pe erou sun armele semnul cavalerului; calul avand rolul de al purta pe erou de-a lungul treictului initiatic; hainele de mire, care sugereaza implinirea destinului prin casatorie. Prin toate aceste elemente tatal devine MISTAGOGUL eroului. Magicul incepe sa-si exercite functiile problematizante, conferind textului o tensiune existentiala. Apare motivul drumului. Conceptual vorbind, metafora drumului, a carei radacini coboara spre un mit primordial, cunoaste o dubla valorizare: aceea initiatica, drum al prefectionarii spirituale pe de o parte si aceea recuperatoare pe de alta parte. Apreciem ca drumul ilustreaza splendid capacitatea umana de a trai drama nu ca inchidere, din contra ca deschidere. De aici rezulta strucura binara a drumului: coordonata exterioara, care vizeaza cunoasterea si coordonata interioara, care se refera la autocunoastere. Calatoria eroului incepe cu proba la care este supus de tatal sau, craiul Aceasta a treia incercare este reusita si tatal se arata de sub pielea de urs. Sfatul craiului: Sa te feresti de omul ros, iara mai ales de cel span [...] sa n-ai de-a face cu dansii, caci sunt tare sugubeti, ne
Page 2 of 5

proiecteaza in plina gandire magica, deoarece termenul sugubet pastreaza semnificatia arhaica de viclean, fariseu si ipocrit. Culoarea rosie are valente malefice, demonice amintind de flacarile Iadului, de Iuda, despre care traditia spune ca a avut parul roscat. In basm, drumul lui Harap-Alb este un drum al prefectionarii si al purificarii, de aceea el intra in padure. Acest drum pustiu duce la nesiguranta umana, dorinta de comunicare, eroul resimtind acut apasarea singuratatii. Urmeaza cele trei intalniri cu Spanul, care este de fiecare data deghizat sub o noua si atragatoare aparenta. Spanul recurge la argmuente firesti, normale, intrucat este aproape imposibil de a-i respinge propunerile. Apelativul Span are valoare de masca-porecla, individualizeaza personajul si ii fixeaza coordonatele malefice. Fiul de crai, fiind un neofit, incalca interdictia data de crai: ... mort-copt, trebuie sa te ieu cu mine, daca zici ca stii bine locurile pe aici. Apare aici inca unul dintre cele sapte personaje tipice si anume raufacatorul. Naratiunea dezvolta aici motivul labirintului (mitul Ariadnei). Labirintul trebuie deopotriva sa ingaduie accesul la centru ptrinr-un fel de calatorie initiatica si sa-l interzica celor care nu sunt calificati pentru aceasta, nota Marcel Brillon. Spanul il iscodeste apoi pe fiul de crai, ademenindu-l intr-o fantanna. Spanul, alter ego-ul diavolului, il ispiteste pe tanarul neofit in spatiul in care el isi poate exercita puterea malefica, astfel fantana isi modifica destinatia benefica, devenind temnita infernala. Creanga foloseste aici motivul Descensus ad Inferos. Vazandu-se inchis in fantana, fiul de crai nu are alta solutie decat divulgarea identitatii. Povestindu-i Spanului toata istoria de-a fir-a-par se produce astfel substituirea, sub amenintarea cu moartea. Spanul isi insemneaza victima prin nume, conferindu-i o noua identitate: De-acuma inainte sa stii ca te cheama Harap-Alb; la nivel simbolic este prima moarte a eroului si a doua nastere sub un nou statut ontologic: Harap-Alb, adica rob alb. Harap-Alb si Spanul ajunsi la destinatie sunt primiti foarte bine, insa raufacatorul, voind sa-l piarda pe Harap-Alb, il trimite in mai multe incercari grele (motivul incercarilor grele): prima incercare consta in a aduce salata din gradina unui urs. De aici eroul nostru este trimis din nou de Span sa aduca un cerb miraculos, care era impodobit de pietre pretioase. Trecand cu bine si de aceasta incercare, Spanul il trimite sa o aduca pe fata imparatului Ros. Creanga utilizeaza triplicarea, dar supraliciteaza procedeul de tehnica narativa specifica basmului: a treia proba aducerea fetei Imparatului Ros contine alte incercari impuse de imparat si chiar de fata. Astfel ca eroul nu are de trecut doar trei probe, ci mai multe serii de probe, potrivit avertismentului dat de tata, inainte de a porni la drum. Harap-Alb pe drum cunoaste mai multe personaje, adjuvantii antropomorfi: Gerila, Ochila, Flamanzila, Setila, Pasari-Lati-Lungila, care se invoiesc sa plece cu el. In cadrul fiecarui portret, punctul de sprijin il consta trimiterea la fiinta umana: Gerila o dihanie de om, Flamanzila o namila de om si un sac fara fund, Setila o aratare de om, Ochila o schimonositura de om si Pasari-Lati-Lungila o pocitanie de om. Harap-Alb ajuta niste furnici si albine, primind fagaduinta acestora de a-l ajuta la nevoie. Astfel ajunge la palatul imparatului Ros, unde va trece printr-o serie de probe, incununate de succes, fiind ajutat de adjuvantii auxili, zoomorfi si antropomorfi. Prima proba este cea a focului, apoi proba mesei
Page 3 of 5

hiperbolice; proba alegerii macului din nisip; pazirea domnitei viclene; proba ghicitului/ motivul dublului. Astfel imparatul hotaraste sa o dea pe domnita lui Harap-Alb, insa fata prevazand ceea ce avea sa se intample, il mai supune la o proba: trebuie sa mearga calul tau si cu turturica mea sa-mi aduca trei smicele de mar dulce si apa vie si apa moarta de unde se bat muntii in capete. Proba calului si a turturelei este castigata de calul lui Harap-Alb si astfel cei doi pornesc spre palatul lui Verde Imparat. Cand Harap-Alb si fiica imparatului ajung la destinatie, sunt intampinati de intreaga curte, de imparat, de fetele lui si de Span. fata imparatului Ros dezvaluie adevarata identitate a Spanului. Feciorul de imparat nu putea sa divulge identitatea raufacatorului, fiindca numai prin moarte putea iesi de sub incidenta juramantului. Spanul, crezand ca a fost tradat de catre Harap-Alb, ii taie capul acestuia. Calul eroului intervine si il pedepseste pe raufacator, astfel si-a incheiat misiunea de MISTAGOG, uzurpand acum falsul erou si pedepsind raufacatorul. Naratiunea este infuzata de elemente magice: fiica imparatului Ros apeleaza la smicelele de mar si la apa vie si la apa moarta, reinviindu-l pe erou. La nivel simbolic, se poate vorbi despre a doua moarte si a treia nastere a eroului, de data aceasta el dobandind stadiul de initiat. Eroul isi implineste destinul prin casatorie: nunta este cosmica, natura insasi devenind resonneur al fericirii lor. Finalul este inchis, basmul incheindu-se in maniera optimista specifica literaturii populare, urmarind in concluzie, decodificarea mesajului. Majoritatea eroilor stapanesc tehnica psihologica a disimularii, creandu-si false identitati, cu motivatii disnticte: batranul crai se ascunde sub pielea de urs pentru a vedea temeritatea si responsabilitatea feciorilor sai; Spanul obtine prin viclenie, falsa identitate a unui fecior de crai; Sfanta Duminica se metamorfozeaza in cersetoare pentru a-i proba protagonistului cele doua laturi umane; insa fata de cei care isi modifica identitatea benevol, protagonistul basmului cult va fi constrans de juramantul depus in fata spanului, pentru a-si salva viata, sa accepte anfatisarea, vestimentatia si atributiile unui servitor. In basm, personajele sunt purtatoare ale unor valori simbolice corespunzatoare conflictului: binele si raul in diversele lor ipostaze. Personajele indeplinesc, prin raportare la erou, o serie de functii (antagonistul, ajutoarele, donatorii). Harap-Alb, personajul principal si eponim al basmului, intruchiparea binelui, este un erou atipic de basm, deoarece este complet lipsit de insusiri supranaturale si este construit realist, ca o fiinta complexa, care invata din greseli si progreseaza. De aceea este un personaj rotund, iesind din stereotipia superioritatii mezinului, un personaj tridimensional care iese din tiparele obisnuite ale protagonistilor basmelor. Statului initial al protagonistului este cel de neofit, el traieste intr-un orizont al inocentei, justificata prin tineretea sa. Desi are calitati umane deosebite, acestea nu sunt actualizate de la inceput, ci le descopera prin intermediul probelor la care este supus de Span, astfel va dobandi calitatile necesare unui viitor imparat: mila, bunatatea, generozitatea, intelegerea fata de cei mai slabi decat el, simtul responsabilitatii, al curajului, al prieteniei si capacitatea de a-si respecta cuvantul dat. de-a lungul scenariului initiatic, eroul naiv are de invatat de la mai multi pedagogi, pe care ii intalneste la inceputul drumului sau: pedagogul bun (Sfanta Duminica), pedagogul rau (Spanul) si pedagogul rezervat (calul) care intervine doar in
Page 4 of 5

cazuri speciale. Aparitia cestor initiatori pune in lumina, pe langa naivitatea personajului, alte trasaturi morale latente ale acestuia: bunatatea, onestitatea si prietenia. Inca de la situatia initiala protagonistul si antagonistul se construiesc pe baza unei serii de opozitii care individualizeaza binomul bine-rau, specific basmului: om de onoare - ticalos, om de origine nobila - om comun, cinstit necinstit, dar si opozitiile naiv viclean, initiat initiator. Raul nu este intruchipat de fapturi himerice, antagonistul fiind omul insemnat (personajul perfid), de o inteligenta vicleana, cu doua ipostaze: Spanul si omul ros/ Imparatul Ros. spanul nu este doar o intruchipare a raului, ci are si rolul initiatorului, un rau necesar pe care calul nazdravan nu-l ucide inainte ca initierea eroului sa se fi incheiat. Nici antagonistul nu este un personaj tipic, intrucat nici el nu are atribute miraculoase, nefiind un zmeu sau un animal fabulos. Prin urmare, trecerea protagonistului prin incercari dificile, ca si experienta condisiei umilitoare de rob la dispozisia unui stapan nedrept, contureaza sensul didactic al basmului, care este exprimat de Sfanta Duminica: Cand vei ajunge si tu odata mare si tare, ii cauta sa judeci lucrurile de-a fir-a-par si vei crede celor asupriti si necajiti, pentru ca stii acum ce e necazul, Povestea lui Harap-Alb, fiind asa cum remarca si criticul literar George Calinescu un chip de a divedi ca omul de soi bun se vadeste sub orice strai si la orice varsta. Pe de alta parte, protagonistul este o intruchipare a omului de soi, care traverseaza o serie de probe, invata din greseli si progreseaza, se maturizeaza pentru a merita sa devina imparat, de aceea basmul poate fi considerat un roman al devenirii, un bildungsroman.

Page 5 of 5