Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă

,,Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este un basm cult, publicat în revista
,,Convorbiri literare" în anul 1877. Autorul pornește de la modelul basmului popular,
folcloric, caracterizat de stereotipie și reactualizează, în manieră originală, teme de
circulație universală.
Basmul este o specie a genului epic în proză, de dimensiuni medii, cu acțiune
complexă, în care sunt implicate personaje cu caracter simbolic, real sau supranatural,
care reprezintă forțele binelui și ale răului. Ele sunt implicate într-un conflict puternic, din
care binele iese triumfător.
Opera se înscrie în specia literară a basmului prin trăsături specifice. Personajele
implicate în conflict sunt specifice basmului popular: protagonistul (Harap-Alb),
antagonistul (Spânul), ajutoarele (calul, Sfânta Duminică, cei 5 tovarăși) și donatorii
(Crăiasa Albinelor și Regina Furnicilor). Personajele basmului sunt atât personaje cu
însușiri supranaturale (Spânul, calul), cât și personaje realiste (craiul și fiii săi, Verde-
Împărat). Totodată, apar motive specifice basmului, precum împăratul fără moștenitori,
mezinul isteț, probele inițiatice, supunerea prin vicleșug, calul năzdrăvan și căsătoria.
O altă trăsătură este prezența unor elemente de compoziție tipice basmului.
Clișeele compoziționale sunt convenții care marchează intrarea și ieșirea din fabulos.
Naratorul inovează formulele tradiționale: formula inițială - ,,Amu cică era odată", formula
mediană - ,,Mers-au ei zi și noapte, nu se știe cât au mers", formula finală: ,,Și a ținut
veselia ani întregi, și acum mai ține încă; cine se duce acolo bea și mănâncă. Iar pe la
noi, cine are bani bea și mănâncă, iar cine nu, se uită și rabdă".
Creangă utilizează procedeul triplicării, dar îl supralicitează, deoarece
protagonistul are de trecut mai multe serii de probe în maturizarea sa. De asemenea,
sunt prezente cifre magice (2, 3, 5, 7, 12, 24) și obiecte miraculoase (aripi, ,,smicele
de măr dulce, apă vie, apă moartă").
Opera este un basm cult, deoarece are un autor cunoscut, care își pune amprenta
originală asupra narațiunii, prin oralitate, umor, jovialitate, ironie și autoironie, folosirea
limbajului popular și regional, umanizarea și localizarea epicului și construirea unor
personaje atipice.
Tema basmului este maturizarea personajului principal, Harap-Alb. El parcurge un
drum inițiatic, la finalul căruia devine împărat, adică trece într-un plan superior al
existenței, ce semnifică modificarea statutului său social și spiritual. Din acest punct de
vedere, putem spune că opera este un Bildungsroman. Totodată, tema secundară și
specifică a basmului este lupta dintre bine și rău, din care binele iese învingător.
Titlul sugerează tema basmului, respectiv ,,povestea" maturizării meziunului de crai.
Titlul conține și numele oximoronic al protagonistului, ce ilustrează condiția sa duală:
,,harap" - slugă, rob al Spânului, ,,alb" - de origine nobilă.
 Narațiunea este realizată la persoana a III-a, de către un narator omniscient și
omnisprezent, însă acesta nu este detașat complet de acțiune. Implicarea afectivă a
naratorului este evidențiată prin folosirea dativului etic ,,mi", formulele la persoana a II-a,
prin care se adresează cititorului și prin talentul de povestitor al lui Creangă.
Acțiunea este prezentată prin tehnica înlănțuirii logice și cronologice a
evenimentului și corespunde momentelor subiectului. În mod convențional, reperele
spațio-temporale sunt vagi și nededeterminate. Acțiunea începe la ,,o margine a
pământului" și continuă la cealaltă margine.
În plan compozițional, cele trei ipostaze în care este prezentat protagonistul
corespund unor secvențe narative, ce reprezintă etape ale drumului inițiatic: în etapa
inițială, de pregătire pentru drum, la curtea craiului, este ,,fiul craiului", ,,mezinul" naiv,
în etapa secundară, parcurgerea drumul inițiatic, este Harap-Alb, novicele, iar în etapa
finală, când inițierea este completă, este ,,împăratul".
Expozițiunea, situația inițială, prezintă starea de echilibru: un crai avea trei feciori,
iar în celălalt capăt al lumii, fratele său, Verde-Împărat, avea doar fete.
Intriga, distrugerea / tulburarea echilibrului, are drept cauză o lipsă relevată de
,,cartea" lui VerdeÎmpărat: absența moștenitorului pe linie masculină. Craiul este rugat
de fratele său să i-l trimită ,,pe cel mai vrednic dintre nepoți" ca să-i urmeze la tron.
Vrednicia trebuie însă dovedită, prin trecerea mai multor serii de probe.
Acțiunea de recuperare a echilibrului, adică desfășurarea acțiunii, cuprinde mai
multe episoade, în succesiunea motivelor narative ale basmului. Căutarea eroului se
concretizează prin încercarea la care craiul își supune fiii: se îmbracă într-o piele de urs
și îi așteaptă la pod, pentru a le testa curajul. Conform structurii formale a basmului,
mezinul este cel care reușește să treacă această probă, ajutat de Sfânta Duminică și de
cal. El se detașează astfel de frații nevolnici, chiar dacă este necopt la minte și judecă
jupă aparențe. Meziul este predestinat să plece la drum și dă dovadă de milostenie și
ascultare. Întrucât a depășit proba de la pod, simbol al trecerii către altă etapă a vieții,
tatăl îl sfătuiește: ,,să te ferești de omul roș, iar mai ales de cel spân, cât îi putea". Pe
drum, fiul de crai se rătăcește în pădurea-labirint, simbol al drumului către maturizare, ce
amintește de mitul labirintului Ariadnei și intuiește că se află în ,,țara spânilor". Mezinul
încalcă avertismentul patern și ajunge să fie păcălit de Spânul deghizat, pe care îl ia drept
slugă și călăuză.
Coborârea fiului de crai în fântână reprezintă o secvență narativă importantă,
întrucât înșelătoria declanșează conflictul. Naivitatea lui este sancționată prin pierderea
însemnelor originii și a dreptului de a deveni împărat. Spânul și meziunul fac schimb de
identitate; Spânul îl transformă în rob și îi dă numele Harap-Alb și îl supune unui jurământ
cavaleresc. De asemenea, scena coborârii în fântână semnifică botezul și aduce aminte
de coborârea în infern. Inițiatorul său, Spânul, îl va supune pe erou la trei probe dificile:
aducerea ,,sălăților" din Grădina Ursului, aducerea capului și a pieii bătute în nestemate
ale cerbului solomonit și aducerea fetei Împăratului Roș, care întruchipează demonicul.
Prin trecerea acestor probe, Harap-Alb dobândește calități morale necesare unui viitor
împărat: înțelepciune, curaj, bunătate, răbdare. Apoi, el este supus la încă trei probe de
către Împăratul Roș: dormitul în camera de aramă încinsă, ospățul pantagruelic și
alegerea macului de nisip și la încă trei probe din partea fetei de împărat: păzirea ei
timp de trei zile și trei nopți, recunoașterea ei și aducerea obiectelor magice (,,trei smicele
de măr dulce, apă vie, apă moartă"). În trecerea acestor probe, Harap-Alb este susținut
de personajele ,,himerice" (donatori și ajutoare) pe care le întâlnește pe drum și cărora
le oferă ajutorul și prietenia sa. Furnicile îl ajută la alegerea macului de nisip, iar crăiasa
albinelor îl ajută să o recunoască pe fata de Împărat. Cei cinci tovarăși cu puteri
supranaturale, personaje grotești, pantagruelice, Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și
Păsări-Lăți-Lungilă îl însoțesc în călătorie și îl învață munca în echipă.
Puctul culminant constă în lichidarea înșelătoriei și în acțiunea reparatorie, ce
se petrec la curtea Înpăratului Roș. Harap-Alb respectă jurământul cavaleresc, iar cea
care îl demască pe Spân este fata Împăratului. Calul năzdrăvan este cel care îl ucide pe
Spân, iar tăierea capului protagonistului și reînvierea lui de către fată, cu ajutorul
obiectelor magice, reprezintă moartea inițiatică, ultima etapă a maturizării.
Deznodământul reprezintă restabilirea echilibrului și răsplătirea eroului. El reintră
în posesia paloșului și primește ceea ce îi era predestinat: împărăția, alături de fata
Împăratului Roș.
Conflictul este reprezentat, în mod convențional, de lupta dintre bine și rău, din
care binele iese triumfător. După avertismentul tatălui, eroul se confruntă cu doi
antagoniști: ,,omul roș", Împăratul Roș, forța demonică și ,,omul spân", Spânul, inițiatorul.
Fiecare dintre ei îl supune pe flăcău la probe diferite și contribuie în procesul maturizării
sale.
Personajele basmului sunt atât realiste, cât și ,,ființe himerice", purtătoare ale unor
valori simbolice și reprezintă binele și răul în diversele lor ipostaze.
Harap-Alb este ,,cel mai vrednic" dintre fiii craiului, deoarece dovedește, prin
trecerea probelor, calități umane necesare unui viitor împărat, precum mila, bunătatea,
prietenia și curajul. El este un personaj realist, lipsit de puteri supranaturale și se
deosebește astfel de Făt-Frumos din
basmele populare. Totodată, el este un personaj ,,rotund", deoarece, din perspectiva
drumului său inițiatic, basmul are un caracter de bildungsroman.
Spânul este un antagonist atipic, deoarce nu reprezintă doar o întruchipare a răului,
ci are și rolul inițiatorului, alături de Sfânta Duminică și de cal. El este un rău necesar în
maturizarea lui Harap-Alb, motiv pentru care nu este ucis de cal decât după ce inițierea
eroului este completă.
Fata Împăratului Roș este un personaj secundar, complex. La început, ea este
prezentată ca un personaj negativ, însă, pe parcurs, devine un personaj pozitiv, care se
îndrăgostește de Harap-Alb, deoarece este sincer și cinstit. De asemenea, ea este o
farmazoană și își dă seama curând de identitatea reală a flăcăului, motiv pentru care
cere obiectele magice din timp.
Cei cinci însoțitori, Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă, sunt
personaje grotești, pantagruelice, ce ilustrează defecte umane. Deși, în basmul
popular, grotescul este asociat cu răutatea, în basmul lui Creangă, ei reprezintă
bunătatea, prietenia, sunt personaje caracterizate cu mult umor și amintesc de prietenii
de la seminar ai lui Nică din ,,Amintiri din copilărie".
Elementele de originalitate ale prozei autorului constau în oralitate (proverbe,
zicători, expresii populare introduse prin expresia ,,vorba ceea": ,,Vorba ceea, frica
păzește bostănăria", folosirea persoanei a II-a în intervențiile naratorului și a dativului etic
,,mi"), proză rimată și ritmată, umorul, jovialitate, imprecații, ironie și autoironie.
Totodată, este evidențiat și registrul popular și regional, prin integrarea unor termeni și
expresii populare moldovenești, regionalisme fonetice sau lexicale atât în limbajul
naratorului, cât și în al personajelor, care vorbesc și se poartă ca niște săteni din
Humulești (umanizarea și localizarea epicului).
În viziunea lui Ion Creangă, eroul de basm nu trebuie să aibă trăsături și puteri
supranaturale, ci să dețină niște valori morale și etice, specifice oamenilor, precum
bunătatea, înțelepciunea, răbdarea, mila, prietenia.
În concluzie, Ion Creangă este un povestitor talentat, care își pune amprenta
asupra basmului, o specie cu caracter folcloric. ,,Povestea lui Harap-Alb" se remarcă prin
personaje atipice, limbaj moldovenesc, umor, jovialitate și oralitate.