EXAMENUL DE BACALAUREAT.

SUBIECTUL AL III-LEA

MIHAIL SADOVEANU

Baltagul

Scris în numai câteva zile, romanul „Baltagul“1, apărut în anul 1930, constituie, în
creația lui Mihail Sadoveanu, un punct de echilibru, vizând deopotrivă compoziția, tematica
și limba folosită. Ca specie epică în proză, „Baltagul“ justifică pe deplin definiția romanului,
printr-o acțiune complexă și o structură narativă concentrată, într-un cadru spațial și temporal
cu semnificații simbolice și mitice și cu un număr însemnat de personaje, angajate în relații
sugestive și în conflicte puternice. Romanul conturează imaginea profundă a unei lumi arhaice,
care se conduce după legi nescrise, neschimbate cu trecerea timpului, și destinul unor personaje
emblematice, ce se integrează, ca în balada „Miorița“, în ciclurile cosmice ale existenței.
„Baltagul” cumulează deopotrivă, într-un spațiu epic restrâns, caracteristicile de
roman tradițional, prin tematica abordată, realitățile satului românesc cu o civilizație arhaică;
un roman cu o acțiune polițistă, prin demersul justițiar al personajului principal, Vitoria
Lipan; un roman mitic, prin inserția în simbolistica textului a unor repere mitice profunde,
mitul lui Osiris, Marea Trecere, mitul lui Orfeu și, evident, mitul existenței noastre pastorale;
un roman monografic și sintetic, care prezintă, într-o structură narativă concentrată, o viziune
profundă asupra lumii.
Dezvoltând în structură epică motivul căutării din cunoscuta baladă pastorală,
„Baltagul“ are în prim-plan unul dintre cele mai reprezentative personaje feminine din
literatura română. Este, cum spune Perpesscius, „romanul unui suflet de munteancă, Vitoria Lipan,
pentru care îndatoririle mortuare pentru soțul ei, răpus de lotrii ciobani, [...] sunt comandamente exprese,
ce nu-i dau răgaz până când nu-și află soțul răpus și nu-i dă creștinească înmormântare“. Vitoria Lipan
este un personaj complex, întruchipare a trăsăturilor umane emblematice pentru lumea în care
trăiește, o lume arhaică, în care destinul uman se integrează, ca în balada „Miorița“, în ciclurile
cosmice ale existenței, evocând „o civilizație astrală, în care faptele umane sunt reglate ca mersul
stelelor, al soarelui și al lunii“.
Legea fundamentală a acestei lumi este rânduiala, iar moartea lui Nechifor Lipan,
întâmplată pe căi neștiute, reprezintă tocmai faptul care abate întâmplările firești ale vieții de
la acest circuit prestabilit, dătător de liniște cosmică. Vitoria Lipan, munteancă din Măgura
Tarcăului, se situează în centrul acestei lumi, reprezentându-i valorile fundamentale, trăsăturile ei
complexe fiind subliniate prin toate mijloacele de caracterizare, directă, indirectă, simbolică,
autocaracterizare. La începutul romanului, în expozițiune, într-o stare de neliniște crescândă în
așteptarea soțului plecat să cumpere oi de la Dorna, naratorul obiectiv îi face personajului, prin
caracterizare directă, un portret fizic ce relevă adânci cute ale sufletului, trăiri complexe și
contradictorii, pline de viață. Vitoria are ochi „căprii“, încă tineri, dar care, întunecați de grija
așteptării, deveneau „aprigi“, prefigurând dârzenia și tăria sufletească reliefate în acțiunile care
urmează. Prin întoarcere în timp, naratorul subliniază trăsături definitorii pentru un caracter
hotărât, uneori chiar inflexibil, adaptat însă pentru a viețui în lumea aspră a muntelui. Când
soțul întârzia în drumurile lui, femeia se arăta supărată, „se uita ascuțit și cu îndârjire“, dar
„îndura fără să crâcnească puterea omului ei“. Iubirea pentru Nechifor Lipan nu se stinsese însă

1
Scriem titlul cu ghilimele (nu cu litere italice) pentru că în lucrarea scrisă de bacalaureat titlurile se scriu
între ghilimele.

1
nici „după douăzeci și mai bine de ani“, fiind de fapt forța lăuntrică ce o determină să plece în
lunga căutare a celui dispărut pe drumuri neștiute de munte.
Trăsăturile definitorii ale personajului se împlinesc, se nuanțează, dar se și
esențializează în sens simbolic prin caracterizare indirectă, prin lungul șir de întâmplări, de
căutări, de supoziții și de raționamente ale Vitoriei, întâlnite în întreaga structură a romanului.
Întârzierea întoarcerii lui Nechifor, cu rol de intrigă în structura romanului, îi produce
îngrijorare, gânduri negre, visuri simbolice: „Se făcea că vede pe Nechifor Lipan călare, cu spatele
întors cătră ea, trecând spre asfințit o revărsare de ape.“. Munteanca simte că se întâmplă un lucru
ce iese din circuitul firesc al lucrurilor, din rânduială: „În douăzeci de ani am ajuns eu să-i știu
drumurile și întoarcerile. Poate zăbovi, o zi ori două, cu lăutari și cu petrecere, ca un barbat ce se află;
însă după aceea vine la salașul lui.“ Nechifor trebuia să coboare la iernatic, să așeze oile pentru
iarnă, să plătească simbrii, totul fiind determinat de repere precise, stabilite de evoluția
timpului.
Vitoria Lipan își formează apoi treptat, în desfășurarea acțiunii, convingerea că
drumurile terestre ale lui Nechifor s-au frânt într-un punct necunoscut, care trebuie găsit, iar
căile reînnodate și reintegrate într-un firesc circuit al marii treceri. Lumea sadoveniană, în care
personajul este pe deplin integrat, operează cu adânci înțelesuri, expresie a unei extraordinare
intuiții a personajului principal de a citi tainele profunde ale lumii în care trăiește, în ideea că
toate „au nume, glas și semn [...], toate vorbesc“, într-o excepțională înțelegere a semnelor astrale
și cosmice.
Convingerile Vitoriei sunt apoi confirmate prin raportarea lor la cele două instanțe
spirituale existente în satul arhaic românesc. Ea îi vizitează succesiv, în plină zi, pe preotul
satului, Daniil Milieș, și în fapt de seară pe baba Maranda, vrăjitoarea așezării, reprezentantă
a unei religii precreștine, prelungite în chip misterios în vremurile moderne.
După aceste explorări inițiatice, care nu îi aduc lămuriri convingătoare, trecând peste
două luni de la dispariția lui Nechifor Lipan, pe care femeia o anunță formal și autorităților,
Vitoria are credința că soțul ei s-a prăpădit și se pregătește pe îndelete pentru marea călătorie.
Acțiunea muntencei se înscrie, de acum, în scenarii mitice, mijloace simbolice profunde de
caracterizare a personajului și de transfigurare, în scenariul narativ, a semnificațiilor unor mituri
esențiale. „Dac-a intrat el pe celalalt tărâm, oi intra și eu după dânsul“ este hotărârea Vitoriei,
repetând scenariul mitic al lui Orfeu, care pleacă în Infern pentru a o găsi și a o aduce înapoi pe
iubita vieții sale, Euridice. Marea călătorie se bazează tocmai pe aplicarea uneia dintre regulile
nescrise ale acestei lumi străvechi: sufletul mortului, al lui Nechifor Lipan, trebuie să-și afle
liniștea, prin împlinirea ritualului de înmormântare și prin găsirea și pedepsirea vinovatului.
Ritualul funebru este tot rânduială și romanul „Baltagul“ ia de acum aspectul împlinirii acestuia.
Drumul Vitoriei Lipan pentru reconstituirea ultimelor momente de viață ale celui ucis
este o adevărată odisee, personajul trebuind să deslușească tainele ce se ivesc la tot pasul. Este
un drum de căutare ca al zeiței Isis, pentru a-l recompune, din bucăți, pe Osiris, zeul egiptean
răpus și cu trupul împrăștiat pe malurile Nilului. Pentru a reface rânduiala înaltă a sufletului
morților, trebuie mai întâi să o refacă pe cea terestră. Acum ea devine, cum spune G. Călinescu,
„un Hamlet feminin, care bănuiește cu metodă, cercetează cu disimulație, pune la cale reprezentațiuni
trădătoare și când dovada s-a făcut dă drumul răzbunării“.
Stabilirea împrejurărilor crimei este făcută cu răbdarea și minuția unui anchetator de
profesie. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Vitoria pleacă în căutarea soțului după
șaptezeci și trei de zile de absență a acestuia, pe 10 martie, după o riguroasă pregătire,
împreună cu Gheorghiță, străbătând către Dorna drumul pe care presupune că a mers și
Nechifor Lipan. Vitoria, personaj tenace și iscoditor, știe cu cine să stea de vorbă ca să afle ceea

2
ce trebuie, cum să-i tragă de limbă pe ceilalți. De peste tot citește semnele trecerii oierului cu
căciulă brumărie, călare „pe-un cal negru țintat“: „Cu adevărat, urma se găsea din semn în semn,
adică din crâșmă în crâșmă. Uneori părea că se stânge; dar pe urmă apărea mai încolo.“. Vitoria constată
astfel că drumul vieții se oprise pentru Nechifor între Suha și Sabasa, confirmându-i-se viziunile
și premonițiile din ultimele luni. Cu ajutorul câinelui Lupu, descoperit într-o ogradă din Sabasa,
Vitoria își află soțul răpus și prăbușit într-o râpă din apropierea Crucii Talienilor, pe lângă apa
Moldovei, revenită cu insistență în visele sale.
Rânduiala, ca lege supremă a lumii, se împlinește prin ritualul de înmormântare.
„Răposatul își găsise în sfârșit hodina.“. Slujba are loc la Sabasa, la parastas participând „cei vii“,
preoții, subprefectul Balmez, Toma, la care se adăpostise câinele Lupu, gospodarii Cuțui și
Bogza, ultimii care îl văzuseră în viață pe Nechifor Lipan. Împlinirea rânduielii are o
componentă inevitabilă: înfăptuirea justiției. Demascarea făptașilor, la parastasul lui Nechifor,
reprezintă punctul culminant al acțiunii romanului și al anchetei Vitoriei, care pune în scenă,
cu minuție, ca Hamlet, un spectacol magnific. Subtilitatea de care dă dovadă Vitoria îi scapă
lui Calistrat Bogza, care cade primul în capcană, dându-și seama de greșeala făcută doar când
este prea târziu. Pe patul de moarte, sugrumat de câine, în deznodământul romanului, el
mărturisește crima săvârșită.
În final, ca o concluzie a semnificațiilor întregului roman și a caracterizării de față,
Vitoria Lipan, pentru care povestea se încheie odată cu mărturisirea pe care o aștepta de
săptămâni întregi, se eliberează de povara rânduielii pe care trebuia să o împlinească și se
întoarce la rostul obișnuit al vieții, „trezită din nou de griji multe“: recuperează oile și își încheie
socotelile cu cei din „lumea de jos“, luând „de coadă toate câte-am lăsat“. De aceea, „Baltagul” se
încheie în planul semnificațiilor înalte, proprii numai capodoperelor. Împlinind ritualul trecerii
lui Nechifor Lipan pe pământ, Vitoria acționează pentru refacerea ordinii primordiale a lumii,
rămânând, în literatura română, un personaj emblematic, cu profunde semnificații mitice.

8 iunie 2020
Profesor doctor Hadrian SOARE
Colegiul Național Zinca Golescu, Pitești