BALTAGUL

Romanul Baltagul este o opera epica, preponderent narativa, cu o actiune complexa, cu

niste conflicte puternice si cu numeroase personaje, oferind o imagine ampla si profunda a vietii
zilelor trecute, cand traiul era legat de etapele transhumanței. 

Tema romanului BALTAGUL o constituie existenta păstorească, pusa sub

imperiul „randuielii" si neschimbata de sute de ani. in aceasta lume, traditia siritualurile sunt
legile nescrise ale comunitatii.

Titlul romanului este simbolic. În sensul basmului vechi, baltagul este unealta magica si
simbolica însusita de raufacatori si cucerita de erou, unealta care ramâne pura, nepatata de sânge.

Compozitia e determinata de semnificatia cartii: înfatisarea unei societati de tip arhaic si un

individ reprezentativ al ei, o lume esentiala, lumea oamenilor de la munte si Vitoria Lipan,
exponentul acestei lumi.

Incadrarea in perioada literara, gen, specie si curent literar

Baltagul, publicat in perioada interbelica, apartine genului epic, fiind un roman social, de
tip traditional; in opinia lui George Calinescu fiind si un roman mitic, al transhumantei.

Baltagul este un roman al transhumantei deoarece se bazeaza pe urcatul si coboratul oilor.

Oamenii isi sincrozineaza cursul vietii dupa plecarea cu oile pe munte a barbatului, in timp ce
femeia sta acasa, avand grija de gospodarie, de copii si de produsele rezultate.

Baltagul este un roman social deoarece se realizeaza o fresca sociala prin ilustrarea categoriilor
sociale in evolutie. Oamenii (satenii) isi organizeaza viata la sat.

De asemenea, opera este un roman mitic deoarece apar elemente legendare cum ar fi
vrajitoria, magia, farmecele, care oricum nu se adeveresc, ele stand la baza genezei operei sau
aflandu-se la subiectul acestuia.

Apariția operei si geneza acesteia

B altagul este publicat in anul 1930, opera a necesitat un numar de doar sapte pana la zece
zile de scriere deoarece se afla in mintea scriitorului de foarte mult timp. La baza inspiratiei
scriitorului au stat 3 tipuri de surse: autobiografice, folclorice si mitice.

a) surse autobiografice
Intr-un interviu oferit de scriitor, acesta povesteste cum in calatoriile sale pe jos prin Moldova, a
facut un popas la un han. Acolo a avut prilejul sa asculte doi jandarmi care vorbeau despre
uciderea unui cioban caruia I s-au furat oile.
b) surse folclorice
Opera se inspira din teme, motive sau tipuri de personaje care apar in trei balade populare. Din
balada populara “Miorita” se preia motto-ul operei “Stapane, stapane,/ Mai cheama s-un cine”, se
preia motivul complotului si motivul transhumantei. Din balata populara “Salga” se preia tipul
femeii justitiare. Din balada populara “Dolca” se preia imaginea cainelui credincios.

c) surse mitologice
Critica literara aseamana parte a povestii familiei Lipan cu legenda lui osiris, fost rege al
Egiptului zeificat ca zeu ar fertilitatii dupa ce a fost ucis de fratele sau Seth pentru a-I urma la
tron Sotia lui Osiris, Isis, mare preoteasa da nastere dupa moartea sotului sau, unui fiu, pe nume
Horus. Dupa ce copilul creste, impreuna cu mama sa si insotiti de un caine, pleaca in cautarea
ucigasului. In toare picturile rupestre, baiatul poarta in mana o arma cu doua taisuri asemanatoare
unui baltag.

Structura romanului

Structura romanului evidenţiază două componente: una simbolică-mitică şi cealaltă

epică-realistă, care se interferează pe parcursul întregului roman. Romanul are ca moto două
versuri din balada Mioriţa şi începe cu legenda pe care Nechifor Lipan o povestea la nunţi şi
botezuri. Legenda evidenţiază viaţa aspră a locuitorilor de la munte care îşi câştigau pâinea cu
toporul ori cu caţa, foarte pricepuţi în meşteşugul oieritului şi cărora Dumnezeu le-a dăruit
stăpânirea în veci a acestor meleaguri prăpăstioase şi stâncoase şi „o inimă uşoară”, ca să se
bucure alături de cei dragi.

Structurat în 16 capitole, romanul evidenţiază trei idei esenţiale:

 primele 6 capitole cuprind aşteptarea femeii dominate de nelinişte şi speranţă, de semne

rău prevestitoare, se prezintă gospodăria Lipanilor, oamenii şi obiceiurile locului;
 capitolele 7-13 ilustrează căutările Vitoriei pe drumul parcurs de Nechifor Lipan, în care
sunt trimiteri la obiceiuri şi tradiţii (botez, nuntă), precum şi descrierea locurilor abrupte
ale munţilor;
 ultima parte (14-16 capitole) relevă găsirea rămăşiţelor pământeşti ale lui Nechifor,
ritualul înmormântării, demascarea criminalilor, înfăptuirea actului justiţiar, precum şi
ideea de ciclicitate existenţială a vieţii către moarte şi din nou la viaţă, „să luăm de coadă
toate câte-am lăsat”.

Limbajul artistic

Limbajul artistic sadovenian se caracterizează prin solemnitatea creată de epitete - „vorbe

amărâte şi ascuţite”. comparaţii - „iuţi şi nestatornici ca apele, ca vremea” sau metafore
elogiative pentru spiritul ţărănesc înrădăcinat în tradiţii strămoşeşti -”călindarul acel vechi de la
începutul lumii pe carele Domnul Dumnezeu l-a dat lui Adam”.
 Arhaitatea este ilustrată de folosirea arhaismelor fonetice, semantice şi lexicale - „caţa”,
„tarniţă”, „poclăzi”, „străjer” -, ce compun o muzicalitate deosebită, „o partitură intonată sub
cupola lui Dumnezeu” (Zoe Dumitrescu-Buşulenga). Sobrietatea stilului este dată de timpul
mitic în care se petrec întâmplările, un timp al credinţelor strămoşeşti, într-o lume arhaică, foarte
puternic legată de natura înconjurătoare, de superstiţii, de legi strămoşeşti nescrise, dar păstrate
cu sfinţenie.

Subiectul

Scriitorul dezvaluie nelinistea eroinei datorate întârzierii (saptezeci si trei de zile) peste
obicei, a lui Nechifor Lipan, "dragostea ei de douazeci si mai bine de ani", plecat la Dorna sa
cumpere oi. Asteptarea se transforma în banuiala, banuiala în neliniste, nelinistea în presimtire si
de aici decurg actiunile ei. Munteanca îsi cunoaste barbatul asa cum stie semnele vremii. În
aceste ceasuri de cumpana, de cautare a adevarului despre omul ei, marea descoperire a Vitoriei
ramâne însa pastrarea tineretii iubirii.

Tema fundamentala, axul romanului în jurul caruia sunt polarizate timpul si spatiul, este
cautarea adevarului în labirintul sau interior. Vitoria pare aceeasi, în exterior, dar viata ei
interioara se adânceste. Acolo, în sine, se hotaraste totul.

Întreaga strategie a Vitoriei are la baza doua coordonate fundamentale ale cunoasterii:
stiinta semnelor, si î deplin acord experienta morala. Primele semne rau prevestitoare sunt visele:
cel dintâi vis, care "a împuns-o în inima si a tulburat-o", i-l arata pe Nechifor "calare cu spatele
întors spre ea"; alta data l-a visat rau, "trecând o apa neagra. Era cu fata încolo".

Vitoria nu masoara vremea cu calendarul, ci cu semne cerului. Ea întelege semnele firii.

Elementele naturii îndeplinesc o functie simbolica. Mai ales vântul da semne: "trecu susuind prin
crengile subtiratice ale mestecenilor".

Vitoria este o sinteza de spiritualitate straveche româneasca, ea respecta neabatut datina

mostenita din vechime, manifestata în viata cotidiana, sau la evenimente cruciale (nunti,
botezuri, înmormântari). Toate actiunile ei poarta pecetea ceremonialului, au un caracter solemn,
sacru: Vitoria îsi lasa fata la manastire, se marturiseste preotului, ia sfânta împartasanie, sfinteste
baltagul pentru feciorul ei.

Întelepciunea, inteligenta si luciditatea îi dirijeaza comportamentul: cere bani marunti

negustorului, sa-i aiba "la îndemâna" , îi leaga într-un colt de naframa.

Cuvintele cheie în jurul carora se concentreaza discursul narativ al romanului au valoare

simbolica, definind eroina: rânduiala, semn, întuneric, lumina.

Îngroparea barbatului dupa datina marcheaza momentul reintrarii în linistea si ordinea

vietii de la început. "Descoperind adevarul, Vitoria verifica implicit armonia lumii: afla ceva mia
mult decât pe faptuitorii omorului si anume ca lumea are o coerenta pe ca moartea lui Lipan n-a
distrus-o".(N. Manolescu)
În comportamentul eroinei se cuprinde o întreaga filozofie de viata (ca cea a banului
din Miorita), un echilibru si o masura în toate, fara nici o tânguire, mostenite din asprimea vietii
din vremuri imemoriale.