BALTAGUL

de
Mihail Sadoveanu
 Roman tradițional, social, realist, mitic, obiectiv, interbelic

Perioada interbelica schimba mentalitatea epocii datorita viziunii textelor poetice dezvoltate pe
tendinte moderniste, realiste si traditionaliste. Mihail Sadoveanu a fost unul dintre cei mai importanti
prozatori din prima jumatate a secolului al XX-lea si se remarca in aceasta perioada datorita povestirilor,
nuvelelor si romanelor alaturi de alti scriitori precum Vasile Voiculescu, Liviu Rebreanu, Camil
Petrescu. Opera literara “Baltagul” scrisa de Mihail Sadoveanu apartine genului epic, fiind un roman
social, de tip traditional. In opinia lui George Calinescu, este si un roman mitic, al transhumantei,
apartinand curentului literar traditional, deoarece exprima un atasament excesiv pentru valorile
trecutului, ale traditiei, vazute intr-o pozitie de superioritate fata de cele noi. “Baltagul” este un roman
social deoarece realizeaza o fresca sociala prin ilustrarea categoriilor sociale in evolutie. Oamenii
(satenii) isi organizeaza viata la sat după legi nescrise, cunoscute numai de ei. Sursele biografice ale
romanului arata ca intr-un interviu oferit de scriitor, acesta povesteste cum in calatoriile sale pe jos prin
Moldova a facut popas la un han. Acolo a avut prilejul sa asculte doi jandarmi care vorbeau despre
uciderea unui cioban caruia i s-au furat oile. Sursele folclorice sustin ca opera se inspira din teme,
motive sau tipuri de personaje care apar in trei balade populare. Din balada populara “Miorita” se preia
motto-ul operei “Stapane, stapane / Mai cheama s-un cîne”, motivul complotului si motivul
transhumantei. Din balada populara “Saiga” se preia tipul femeii justitiare, iar din balada populara
“Dolca” se preia imaginea cainelui credincios. Sursele mitologice asociaza o parte a povestii familiei
Lipan cu legenda lui Osiris, fost rege al Egiptului zeificat ca zeu al fertilitatii. Dupa ce a fost ucis de
fratele sau Seth pentru a-i urma la tron, sotia lui Osiris, Isis, mare preoteasa, da nastere unui fiu pe nume
Horus. Dupa ce copilul ei creste, impreuna cu mama sa si insotit de un caine, pleaca in cautarea
ucigasului. In toate picturile rupestre, baiatul poarta in mana o arma cu doua taisuri.
Titul operei, din punct de vedere morfologic, este format dintr-un substantiv articulat care, in sens
denotativ, semnifica un topor cu doua taisuri. In sens conotativ, se concretizeaza motivul labirintului la
nivelul actiunii. Baltagul devine obiect simbolic, ambivalent: arma a crimei si instrumentul actului
justitiar, reparator. Roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoviene se regasesc aici: viata
pastorala, natura, miturile, iubirea, arta povestirii, intelepciunea. Tema textului este monografia satului
moldovenesc de la munte, lumea arhaica a pastorilor, avand in prim-plan cautarea si pedepsirea celor
care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Naratiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniprezent si
omniscient reconstituie in mod obiectiv, prin tehnica detaliului si observatiei, lumea satului de munteni
si actiunile Vitoriei. Desi naratorul omniscrient este unic, la parastasul sotului, Vitoria preia rolul
naratorului. Inteligenta si calculata ca “un Hamlet feminin”, ea reconstituie crima pe baza propriilor
deductii si o povesteste veridic celor prezenti, ceea ce ii determina pe criminali sa-si recunoasca vina in
fata satului si a autoritatilor.
Din punct de vedere compozitional, textul este structurat in saisprezece capitolate, urmarind doua
coordonate fundamentale, aspectul realist (reconstituirea monografica a lumii pastorale si cautarea
adevarului) si aspectul mitic (sensul ritual al gesturilor personajului principal). Orizontul mitic include
modul de intelegere a lumii de catre personaje, traditiile pastorale, dar si comuniunea om-natura si mitul
marii treceri Framantarile Vitoriei in asteptarea sotului si pregatirile de drum includ expozitiunea si
intriga. In expozitiune se prezinta satul Magura Tarcaului si schita portretului fizic al Vitoriei, care este
surprinsa torcand pe prispa si gandindu-se la intarzierea sotului sau plecat la Dorna sa cumpere oi.
Intriga cuprinde framantarile ei, dar si actiunile intreprinse inainte de plecarea ei in cautarea sotului:
tine post negru douasprezece vineri, se inchina la icoana Sfintei Ana de la manastirea Bistrita, anunta
autoritatile de disparitia sotului, vinde unele lucruri pentru a face rost de bani de drum, pe Minodora o
lasa la Manastirea Varatesc, iar lui Gheorghita ii incredinteaza un baltag sfintit. Partea a doua contine
desfasurarea actiunii si releva drumul parcurs de Vitoria si fiul ei, Gheorghita, in cautarea lui Nechifor
Lipan. Ei reconstituie traseul lui Nechifor, facand o serie de popasuri: la hanul lui Donea de la gura
Bicazului, la crasma domnului David de la Calugareni, la mos Pricop si bab Dochia din Farcasa, la Vatra
Dornei (la han si la cantelarie,unde afla de actul de vanzare a oilor), apoi spre Paltinis, Brosteni, Borca,
de unde drumul paraseste apa Bistritei, “intr-o tara cu totul necunoscuta”. De asemene, intalnesc o
cumetrie, la Borca si la o nunta, la Cruci. Succesiunea acestor mari momente din viata omului, da de
gandit Vitoriei si anticipeaza inmormantarea din final. Intreband din sat in sat, ea isi da seama ca sotul
sau a disprut intre Suha si Sabasa. Cu ajutorul cainelui regasit, Lupu, munteanca descopera intr-o rapa
ramasitele lui Lipan, in dreptul Crucii Talienilor.
Finalul romanului prezinta sfarsitul drumului: ancheta politiei, inmormantarea, parastasul lui
Nechifor Lipan si pedepsirea ucigasului. Coborarea in rapa si veghea noctura a mortului marcheaza
maturizarea lui Gheorghita, dovedita in infaptuirea actului de dreptate la parastas. Punctul culminant este
moment in care Vitoria reconstituie cu fidelitate scena crimei, surprinzadu-i chiar si pe ucigasii Ilie
Cutui si Calistrat Bogza. Primul isi recunoaste vina, insa al doilea devine agresiv. Este lovit de
Gheorghita cu baltagul lui Nechifor si sfasiat de cainele Lupu, facandu-se astfel dreptate.
Deznodamantul il surprinde pe Bogza, care-i cere iertare “femeii mortului” si-si recunoaste fapta.
Personajul principal, Vitoria Lipan, este femeia voluntara, “un exponent al spetei” in relatie cu
lumea arhaica, dar si o individualitate, prin insusirile sale. Vitoria este o femeie puternica, hotarâta,
curajoasa, lucida. Inteligenta nativa si stapanirea de sine sunt evidentiate pe drum, dar mai ales la
parastas, cand demasca ucigasii. Sotie iubitoare, porneste hotarata in cautarea barbatului: “era dragostea
ei de douazeci si mai bine de ani. Asa-i fusese drag in tinereta Lipan, asa-i era drag si acuma, cand
aveau copii mari cat dansii”. Tipatul dinaintea coborarii cosciugului si gesturile concentreaza iubirea si
durerea pierderii sotului: “Cu asa glas a strigat, incat prin toti cei de fata a trecut un cutremur. S-a
daramat in genunchi, si-a rezemat fruntea de marginea sicriului.”  Portretul fizic releva frumusetea
personajului prin tehnica detaliului semnificativ “Nu mai era tanara, dar avea o frumuseta neobisnuita
in privire”.Personajul secundar, Gheorghita, reprezinta generatia tanara, care trebuie sa ia locul tatalui
disparut. Romanul poate fi considerat initiatic, un bildungsroman, deoarece prezinta drumul spre
maturizarea lui Gheorghita.
Nechifor Lipan este caracterizat in absenta, prin retrospectiva si remorare si simbolizeaza
destinul muritor al oamenilor. Numele sau “cel adevarat si tainic”, de botez, este tot Gheorghita, dar
primise numele Nechifor. Personaje episodice sunt Minodora, fiica receptiva la noutatile civilizatiei
trimisa la manastire pentru purificare, mos Pricop (ospitalitatea), parintele Danila (autoritatea spirituala
in satul arhaic), baba Maranda (superstitiile) – personaje reprezentative lumea satului arhaic. Trasaturile
personajului colectiv, muntenii, sunt surprinse inca de la inceput, in legenda pe care obisnuia sa o spuna
Lipan, rememorata de Vitoria. “Viata muntenilor e greal mai ales viata femeilor. Uneori stau vaduve
inainte de vreme, ca dansa. Munteanului i-i dat sa-si castige painea cea de toate zilele cu toporul ori cu
cața.”
În romanul “Baltagul”, limbajul are, în primul rând, o motivaţie realistă, pentru că reconstituie, în
datele ei esenţiale, o lume în care s-a săvârşit o crimă. Un ton ceremonios străbate opera în cele mai
multe pagini ale ei, fie că se aude vocea naratorului, fie a personajelor. Limbajul impresionează nu
neapărat prin redarea fidelă a particularităţilor dulcelui grai moldovenesc, deloc de neglijat, ci prin
nivelul la care ajunge acest limbaj. Timbrul grav, alături de elemente arhaice şi populare, care se conjugă
armonios cu neologismele, trădează ceremonia unei culturi vechi şi nobile.
În opinia mea, romanul “Baltagul” este unul tradiţional, pentru că recompune imaginea unei
societăţi arhaice, păstrătoare a unor tradiţii care au supravieţuit în vârful muntelui. Totodată, prin
complexitate, prin polimorfism şi prin semnificaţii, scrierea depăşeşte graniţele tradiţionalismului şi intră
în categoria romanului mitic. In romanul "Baltagul", Mihail Sadoveanu a pus accentul pe observaţie,
restrângând descrierea şi dezvoltând acţiunea prin construirea unor "caractere puternice, variate sau
pitoreşti", acesta fiind, probabil, cel mai reuşit roman obiectiv inspirat dintr-o balada populară: "Nicăieri
n-a pus Sadoveanu mai multă obiectivitate şi mai puţin sentimentalism decât în acest roman" (Nicolae
Manolescu - "Sadoveanu sau Utopia cărţii").