RCE

„BALTAGUL”
=Tema și viziunea despre lume =
=Particularități ale speciei =
Mihail Sadoveanu

Perioada interbelică este una de diversitate la toate nivelurile, fapt vizibil prin coexistența unor direcții
românești diferite. Astfel, realismul este reprezentat în opera lui Liviu Rebreanu sub aspectul unui realism dur,
obiectiv, în timp ce George Călinescu optează pentru influența balzaciană, iar Sadoveanu pentru realismul cu
substrat mitic.
Opera „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicată în anul 1930, face parte din seria romanelor
interbelice, având un caracter obiectiv, realist-mitic, polimorf și tradițional în același timp. Capodopera
scriitorului, deși cu o întindere restrânsă, este un roman complex în care mitul intersectează aspectele
monografice ale satului de la munte care trăiește sub semnul transhumanței și al legilor nescrise ale tradiției.
Romanul este o creație epică în proză, de mari dimensiuni, cu o acțiune complexă, desfășurată pe mai
multe planuri, antrenând cu un număr impresionant de personaje puternic individualizate. Așa este, de altfel, și
„Baltagul”, operă care oferă o imagine amplă asupra vieții pastorale. Această creație prezintă trăsăturile unei
opere tradiționale, având un discurs linear, axat pe tema călătoriei, care are ca scop căutarea, cunoașterea și
actul justițiar. Aspectele sale mitice se concentrează, în mare parte, asupra similitudinilor cu balada populară
„Miorița”, sugerată prin mottoul „Stăpâne, stăpâne,/ Mai chiamă ș-un câne...”. Romanul însă valorifică și
cunoscuta legendă egipteană despre Isis și Osiris. Isis pleacă în căutarea soțului, Osiris, răpus de un zeu rău. Îi
găsește rămășițele în apele Nilului, primăvara. Este ajutată de un zeu cu cap de câine, Chorus, și este însoțită
în călătorie de fiul său.
Tema pentru descoperirea adevărului se transformă, pe parcurs, într-un veritabil drum inițiatic și
justițiar. Aceasta, însă, se armonizează cu alte teme specifice lumii sadoveniene: viața pastorală, iubirea,
familia, arta povestirii, miturile, înțelepciunea. Romanul prezintă monografia satului moldovenesc de la
munte, lumea arhaică a păstorilor, având în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au omorât pe
Nechifor Lipan.
Titlul este simbolic, pentru că baltagul are o dublă semnificație, fiind atât arma crimei, cât și
instrumentul cu care se înfăptuiește actul justițiar. Motivul labirintului, prezent în operă, se concentrează la
nivelul acțiunii prin căutarea detaliată în diferitele popasuri.
Narațiunea se face la persona a III-a, focalizare zero, iar naratorul omniprezent și omniscient
reconstituie în mod obiectiv, prin tehnica detaliului semnificativ și observației, lumea satului de munte.
Secvențele narative sunt legate prin înlănțuire și alternanță. Narațiunea este dominantă și pasajele descriptive
fixează cadrul spațial sau elemente ale portretului fizic. Secvențele dialogate dau verosimilitate operei și
accentueză trăirile interioare, iar monologul interior contribuie la caracterizarea personajelor, evidențiindu-le
trăirile.
Timpul derulării acțiunii este vag precizat, prin repere temporale din calendarul religios tradițional:
„aproape de Sf. Andrei”, „în Postul Mare”, „martie”, iar toposul ales este satul Măgura Tarcăului, zona
Dornelor și a Bistriței, dar și a satului de câmpie, Cristești, în Balta Jijei.
„Baltagul” este structurat în șaisprezece capitole, cu acțiune desfășurată cronologic, urmărind
episoade ale subiectului.
Expozițiunea fixează locul acțiunii, satul Măgura Tarcăului. Personajul principal, Vitoria Lipan, își
amintește o legendă despre ocupațiile și modul de viață al păstorilor, pe care soțul ei, Nechifor, o spunea la
„cumătrii și nunți”. Totodată, femeia toarce pe prispa casei, gândindu-se la întârzierea soțului ei plecat la
Dorna să cumpere oi.
1|P ag e
RCE

Intriga este generată de frământările femeii și de decizia ei de a porni, împreună cu Gheoghiță, fiul ei,
în căutarea lui Nechifor. Înainte de plecare, femeia întreprinde anumite acțiuni, precum: ține post negru, se
închină la icoana Sf. Ana, anunță autoritățile dispariția soțului și o lasă pe Minodora, fiica ei, la Mănăstirea
Văratec.
Desfășurarea acțiunii prezintă traseul parcurs de eroină alături de fiul ei, în căutarea lui Nechifor
Lipan. Aceștia se-ndreaptă spre Dorna, fac un popas la gura Bicazului, apoi la crâșma domnului David din
Călugăreni. Mai departe, la Fărcașa se întâlnesc cu subprefectul care își amintește de Nechifor, iar la Vatra
Dornei află de actul de vânzare a oilor. Ulterior, femeia află că ultima localitate în care soțul ei și ceilalți doi
tovarăși de drum, Ilie Cuțui și Calistrat Bogza, au fost văzuți, a fost Sabasa, iar în Suha nu au ajuns decât doi.
(De asemenea cei doi întâlnesc un botez la Borca și o nuntă la Cruci, mari momente din viața omului, a căror
ordine sugerează moartea din final.)
Întrebând din sat în stat, Vitoria își dă seama că soțul ei a fost omorât între Suha și Sabasa. Cu ajutorul
câinelui regăsit, Lupu, ce l-a slujit cu credință pe Nechifor, femeia descoperă într-o prăpastie rămășițele
soțului.
Punctul culminant al operei are loc la parastas, moment în care eroina povestește, cu lux de amănunte,
scena crimei, surprinzându-i pe cei doi făptași, Ilie Cuțui și Calistrat Bogza și făcându-i să mărturisească.
Primul își recunoaște vina și este arestat, iar al doilea devine agresiv și ajunge sfâșiat de câinele Lupu, dar își
recunoaște vina.
Deznodământul surprinde împlinirea datinilor creștinești ulterioare pedepsirii criminalilor și
întoarcerea Vitoriei acasă, pentru a relua cursul normal al lucrurilor și pentru a avea grijă de casă și de copii.
Aspectele mitice sunt preponderente în romanul lui Sadoveanu. Nicolae Manolescu afirma că miturile
sunt răspândite în roman așa cum oasele lui Nechifor sunt răspândite în prăpastie.
Roman al transhumanței și monografie a vieții omului de la munte, „Baltagul” este plin de dinamism
datorită “intrigii polițienești” (G. Călinescu) și drumului parcurs cu tenacitate și voință de personajul
principal. Critica literară numește acest drum “de viață și de moarte”. Pe acest drum a fost omorât Nechifor și
pe aceeași cale merg Vitoria și Gheorghiță pentru a descoperi cele întâmplate lui Lipan.
De fapt, factorul coordonator al traseului este Vitoria care, nu întâmplător, îl ia cu ea pe fiul său. Pe
traseu, Vitoria pășește treaptă cu treaptă spre aflarea adevărului, iar Gheorghiță se inițiează în tainele
existențiale, maturizându-se.
De la locul numit Crucea Talienilor eroii se întorc ca învingători. Datoria Vitoriei s-a împlinit:
Nechifor a intrat în “ordo universalis” (ordinea universală) prin înmormântarea creștinească, iar Gheorghiță a
fost inițiat, îl continuă pe tatăl său, astfel că și “ordo rerum” (ordinea lucrurilor) se împlinește.
Gheorghiță se maturizează rapid pentru că pătrunde în tainele vieții și are în față spectrul morții.
Drumul este important și relevant pentru maturizarea lui tânărului. Împlinind datoria față de Nechifor Lipan și
traversând drumul “de viață și de moarte”, Gheorgiță este apt pentru a intra în rândul oierilor, existență aspră,
grea, dar plină de inedit și farmec.
Numele personajelor sunt cu rezonanțe mitice. Vitoria semnifică triumful, Gheorghiță provine de la
Sfântul Gheorghe, învingătorul balaurului. De altfel, Nechifor tot Gheorghiță s-a numit pînă când s-a
îmbolnăvit și a fost vândut pe fereastră pentru un bănuț de aramă, schimbându-i-se numele în Nechifor, tot
simbolic, provenit din Nike-foros care se traduce din greacă prin “învingătorul”.
Personajul principal al romanului, Vitoria Lipan, este o femeie voluntară, „un exponent al speței”,
dar și o individualiate, prin calitățile sale. Este o eroină puternică, hotărâtă, curajoasă și lucidă, dar și
inteligentă, toate trăsături evidente pe parcursul drumului, cât și la parastas, când îi demască pe ucigași.
Femeia aparține lumii arhaice și transmite copiilor respectul tradițiilor, întrunind trăsături de morală ale
omului simplu de la țară: “În tren ești olog, nu și chior”. Portretul fizic relevă frumusețea eroinei, prin tehnica
detaliului: „Nu mai era tânără, dar avea o frumusețe neobișnuită în privire”.

2|P ag e
RCE

Viața își va relua cursul după tradiție și evenimentele naturii. Vitoria, aprigă și tenace, își va dirija
copiii spre rostul existențial tradițional, motiv pentru care nu va accepta ca Minodora să se căsătorească cu fiul
dăscăliței. Rostul lui Nechifor va fi continuat de Gheorghiță care a devenit matur, poate înainte de vreme, din
cauza tragediei întâmplate tatălui său.
Astfel, prin tema textului, Sadoveanu pledează hotărât pentru apărarea virtuților, tradițiilor
obiceiurilor, aducând în prim-plan prototipul femeii de la munte, care face dreptate printr-o atitudine
exemplară, „Baltagul” devenind un roman realist-mitic exemplar pentru literatura română.

= Caracterizare Personaj =
Vitoria Lipan + Gheorghiță

Personajul principal al romanului „Baltagul”, Vitoria Lipan, este o figură reprezentativă de erou
popular, întrunind calitățile fundamentale ale omului simplu de la țară, în care se înscriu cultul pentru adevăr
și dreptate, precum și respectarea strictă a tradițiilor strămoșești. Aceasta întruchipează prototipul femeii de la
munte, dar și al femeii voluntare, fiind un „exponent al speței” (G. Călinescu) în raport cu lumea arhaică, dar
și o individualitate, prin spiritul ei de detectiv.
Vitoria Lipan este un personaj de factură realistă, al cărui portret fizic este realizat în mod direct de
către narator: „Ochii ei căprui, în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului”. Fizionomia ei oferă
indicii despre starea de spirit a acesteia, iar îngrijorarea cauzată de lipsa inexplicabilă a soțului se reflectă în
gesticulație: „fusul se învârtea harnic, dar singur”. Totodată, autorul se folosește de tehnica detaliului
semnificativ și orientează frumusețea eroinei: „Nu mai era tânără, dar avea o frumusețe neobișnuită în
privire”.
Statutul social al protagonistei este cel de mamă și soție, pe care și-l asumă cu responsabilitate și
devotament: o educă pe Minodora, fiica ei, în spiritul tradiției, interzicându-i să se îndepărteze de acestea („Îți
arăt eu coc, valț și bluză...!”,”și-n legea noastră trebuie să trăiești și tu!”), iar pe Gheorghiță, tânărul imatur
la început, îl responsibilizează și îl ajută să se maturizeze prin călătoria inițiată.
Portretul moral al femeii reiese atât direct, cât și indirect, din fapte, gesturi, limbaj, atitudine. Este un
tip complex de feminitate, fiind o femeie curajoasă și lucidă, coexistând în ea și spiritul practic (vinde produse
pentru a face rost de bani pentru călătorie, face ordine în gospodărie, lăsându-l pe argatul Mitrea să aibă grijă
de casă, iar pe Minodora o duce la mănăstire), dar și pe cel religios (face daruri bisericii, ține post negru, se
spovedește și se împărtășește). De asemenea, femeia demonstrează iubirea pe care i-o poartă soțului, pornind
hotărâtă în căutarea lui („era dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani”), iar durerea pe care o suferă la
înmormântare reiese din țipătul femeii („prin toți cei din față a trecut un cutremur”). Are o predispoziție
pentru superstiții (crede în vise, în semnele vremii) și respectă ritualul înmormântării (priveghi, drum spre
cimitir, bocitul, slujba religioasă, pomana, praznicul), creionând astfel portretul femeii tradiționale.
Călătoria pe care Vitoria o întreprinde scoate în evidență inteligența ei, faptul că este o bună
organizatoare, precum și că deține fine cunoștințe în psihologia umană. Dornică să împlinească actul justițiar,
femeia face toate demersurile necesare în această privință: reface traseul lui Nechifor, le adresează întrebări
elocvente persoanelor pe care le întâlnește în drumul ei și, la final, când îl găsește pe bărbat mort, dă dovadă
de stăpânire de sine și nu cedeză, plecând după autorități, în timp ce fiul ei, Gheorghiță, rămăsese la locul
faptei.
Scena praznicului este construită magistral și conturează inteligența femeii, precum și spiritul ei de
detectiv. Femeia creează de una singură, în mod gradat, o atmosferă tensionată, adresându-le întrebări
incomode celor doi vinovați, Ilie Cuțui și Calistrat Bogza, dar își păstrează, totodată, calmul și stăpânirea de
sine. Aceasta îi demască în cele din urmă, făcându-i să recunoască, împlinindu-și astfel datoria de înfăptuire a

3|P ag e
RCE

dreptății. În urma acestei scene complexe, femeia dă dovadă de raționalitate, putere și luciditate, ea realizând
că viața trebuie să continue („ne-om întoarce iar la Măgura ca să luăm de coadă toate câte le-am lăsat”).
Fiind un personaj rotund, eroina se autoconstruiește permanent, fiecare capitol adăugând noi accente
profilului ei. Criticii literari au identificat în ea o Antigona aprigă, voluntară și iluminată sau “un Hamlet
feminin” (G. Călinescu).
Celelalte personaje îi prețuiesc atributele, fiecare judecându-le în funcție de relațiile pe care le are cu
eroina. Gheorghiță este uimit de intuiția ei, atunci când regretă că nu se va mai putea bucura de horă: “Mama
asta trebuie să fie fărmecătoare; cunoaște gândul omului.” Ulterior, Vitoria îi clarifică pentru totdeauna
îndoielile: “Eu te cetesc pe tine, măcar că nu știu carte, urmă femeia. Înțelege că jucăriile au stat. De-acu
trebuie să te arăți bărbat. Eu n-am alt sprijin și am nevoie de brațul tău.”
Gheorgiță face parte din categoria eroilor care se maturizează brusc sub imperiul unei tragedii
familiale. Este un copil cu oarecare știință de carte care pornește, alături de mamă, spre marele necunoscut. El
se inițiază treptat, dar rapid, trecând prin faze de uimire, contemplare, ajungând la fapte când este față în față
cu ucigașul tatălui său și încearcă să-l lovească cu baltagul. Este evident statutul de neofit al tânărului în partea
de început a cărții și de inițiat în final, mai ales după ce a vegheat osemintele tatălui său, în râpă, noaptea, când
a înțeles ce este viața și moartea. El se dovedește un adolescent curajos, inteligent, docil față de mamă,
respectuos și harnic. După experiențele traversate, eroul poate deveni un cioban priceput, capabil să
administreze averea și frumoasa gospodărie a familiei Lipan.
Gheorghiță parcurge următoarele etape ale inițierii: copilăria fericită, drumul = labirintul, participarea
la evenimente fericite (botez, nuntă), veghea înspăimântată, lovirea lui Calistrat Bogza (cu baltagul tatălui –
armă a morții și a dreptății) și preluarea responsabilităților.
Raportat la personajul secundar, romanul este unul inițiatic, un bildungsroman. Arma purtată de
Gheorgiță are o întrebuințare simbolică și magică, rămânând pur și nepătat de sânge. Procesul inițiac al fiului
presupune o moarte simbolică, o coborâre în prăpastia infernală unde se va confrunta cu rămășițele tatălui.
Gheorghiță iese din labirintul inițiatic un om format și intră într-o nouă etapă existențială. Pentru a lua locul
tatălui său, Gheorghiță are de învățat o mulțime de lucruri. Din discursul final al Vitoriei, rostit la persoana I
plural, băiatul pricepe că trebuie să-și plătească toate datoriile, să respecte cu strictețe datinile, să fie mândru
de averea sa și să fie gospodar și prevăzător.
Eroina din romanul realist „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, Vitoria Lipan, reprezintă tipul muntencei
voluntare, care pleacă într-o călătorie justițiară, demonstrând consecvență, tenacitate, o bună cunoaștere a firii
umane și un curaj deosebit, toate aceste calități încadrând-o în categoria personajelor realiste remarcabile din
literatura română.
Prin tema textului, Sadoveanu pledează pentru apărarea virtuților, tradițiilor, și obiceiurilor poporului
român, aducând în prim-plan prototipul femeii de la munte, cea care face dreptate, respectând cu sfințenie
datinile străvechi. Scriitorul surprinde bogăția sufletească și atitudinea etică exemplară a oamenilor din popor.

4|P ag e