BALTAGUL

Mihail Sadoveanu
Perioada interbelică este una de diversitate la toate nivelurile, fapt vizibil prin
coexistenţa unor direcţii şi modele romaneşti diferite. Astfel, realismul este reprezentat în
opera lui Liviu Rebreanu sub aspectului realismului dur, în timp ce G. Călinescu optează
pentru influenţa balzaciană, iar Sadoveanu, pentru realismul cu substrat mitic.
Romanul Baltagul aparţine etapei de maturitate a creaţiei sadoveniene. In această etapă a
creaţiei sale, autorul caută soluţii soteriologice pentru omul contemporan lui aflat într-o criză
existenţială şi socială profundă.
Soluţia soteriologică găsită corespunde celor trei mari utopii: a naturii, a istoriei şi a
cărţii. Toate creaţiile de maturitate includ aceste direcţii care, fuzionând, creează un tipar
arhetipal, adevarat model de existenţă.
Aparut în 1930, scris în numai cateva zile, romanul este rodul unei îndelungate gestaţii.
Baltagul este un roman polimorf, deopotrivă realist şi simbolic. Prezintă trăsăturile unei
opere realiste, tradiţionale, cu narator omniscient şi omniprezent, cu naraţiune la persoana
a treia şi un discurs epic liniar.
Tema romanului poate fi stabilită cu uşurinţă în ciuda cheilor de interpretare diferite.
Temei căutării şi a dorinţei de dreptate şi adevăr i se asociaza teme adiacente: iubirea,
răzbunarea, iniţierea, călătoria, familia, comuniunea cu natura, moartea.
Predominanţa ideii de justiţie în stabilirea temei este accentuată şi de titlu. Baltagul este
securea cu doua tăişuri, ilustrând simbolic dualitatea, viaţa şi moartea. Este deopotriva însemnul
puterii transferate de la tatăl ucis la fiul nevârstnic, arma răzbunării, dar şi arma crimei. In limba
greacă, securea dublă poarta numele de labrys. Labirintul esta casa securii duble. In căutarea
adevarului, Vitoria Lipan parcurge un adevarat labirint,cu suişuri, coborâşuri, ocolişuri şi linii
drepte. Monstru din labirint este Calistrat Bogza, supranumit “Buză de iepure” (în tradiţia
populară, iepurele este semnul morţii). La ieşirea din labirint, Vitoria descoperă adevărul şi îşi
îndeplineste datoria faţă de bărbatul ucis.
Naraţiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniscient şi omniprezent
reconstituie în mod obiectiv, prin tehnica detaliului şi a obsevaţiei, lumea satului din Ţara
de Sus a Moldovei. Secvenţele narative sunt legate prin înlănţuire. Trecerea de la un plan la
altul se face prin alternanţă. Naraţiunea este dominantă, iar pasajele descriptive fixează
cadrul spaţial sau elemente de portret fizic. Secvenţele dialogate creează impresia de
verosimilitate şi dinamizează acţiunea. Trăirile personajelor sunt redate prin monologul
interior, care reprezintă şi o modalitate de caracterizare a personajelor.
Timpul acţiunii este precizat prin repere de natură religioasă (aproape de Sf.
Andrei)., iar spaţiul este satul Măgura Tarcăului, zona Dornelor, a Bistriţei, dar şi zona de
câmpie, Cristeşti, bălţile Jijiei.
Romanul este structurat pe şaisprezece capitole cu acţiune desfăşurată cronologic,
dar şi cu evocări retrospective ale unor momente din trecutul comun al Vitoriei cu Nichifor.
Moto-ul romanului, preluat din balada populara Mioriţa, face trimitere la o lume
străveche, arhetipală, încremenită în vechi tipare, ce se conduce după marile ritmuri cosmice.
Viaţa oierilor din Ţara de Sus a Moldovei, trăsăturile distincte ale acestor fapturi de
mirare sunt rezumate într-o anecdota cu care debuteaza romanul.
Portetul Vitoriei din incipit constituie punctul de plecare al acţiunii. Insistenţa discretă
asupra intrigii este sugerata prin redarea neliniştii femeii care îşi asteaptă soţul plecat în Ţara
Dornelor cu ceva timp în urmă. Pe lângă portretul fizic, se conturează şi portretul moral al
muntencei. Tot în manieră tradiţională este şi focalizarea permanenta a romanului asupra
personajului principal, procedeu care îi da o deosebita pregnanţă. Tehnica este cea a
basoreliefului.*(caracterizarea Vitoriei)Vitoria Lipan, personaj exponenţial al lumii pe care o
reprezintă, este caracterizată atât direct cât şi indirect.
Femeia are semne rău prevestitoare; ea merge la preot şi la baba Maranda, vrajitoarea
satului pentru a cere sfaturi. În ciuda încercărilor acestora de a o linişti, Vito-ria crede cu tărie in
prevestirile ei. Plecand la drum, ea are certitudinea că barbatul ei a fost ucis. Se pregăteste timp
de mai multe zile, purificându-se trupeşte şi sufleteşte: posteste, se spovedeşte şi se închină la
icoana facatoare de minuni a Sfintei Ana. Pleacă insoţită de fiul ei Gheorghiţa, pe care îl cheamă
de pe Valea Jijiei, unde era dus cu oile. Parcurge o călătorie pregatitoare la Piatra pentru a anunţa
autorităţile, fără a aştepta ajutor din partea lor. Ancheta o întreprinde singură, urmărind drumul
parcus de Nechifor Lipan. Drumul este unul de viaţă şi de moarte pentru că pe parcursul
drumului, ca o adevărata hermeneută, ea il iniţiaza pe nevârstnicul Gheorghiţa în marile taine ale
vietii. Este vorba şi de o călătorie iniţiatică pentru că pe parcursul ei, tânărul se maturizează. In
acelasi timp, pe acest drum ciobanul a fost ucis.
În plan simbolic, drumul din Măgura Tarcăului şi până la Suha, în Tara Dornelor, este
drumul vieţii. Cei doi se întâlnesc cu o cumetrie, cu o nunta şi, previzionar, la capătul călătoriei îi
asteapta o înmormântare. De fiecare dată, femeia intra în vorbă cu oamenii, închină cu nuntaşii
pentru că la ea tradiţia ţine loc de lege. Mai mult, cu o intuiţie sigură, cu inteligenţă, ea reuşeşte
să descopere adevărul. La fiecare loc de popas, cerceteaza oamenii, ,,îi impunge cu ochii” şi ,,îi
descoase cu vorba’’. Ştie exact locurile pe unde a trecut omul ei. Deşi nu are ştiintă de carte,
Vitoria are o ştiintă a ei mult mai adâncă, fiind o adevarata hermeneută. Citeşte în stele mersul
vremii, adulmecă aerul pentru a simţi mişcările naturii, descifrează ca nimeni altul tainele de pe
chipurile oamneilor. În toate acestea îl iniţiază şi pe fiul ei Gheorghiţă, astfel încât putem să
vorbim şi despre un al doilea roman, mai discret, al lui Gheorghită, un Bildungsroman. În mod
sugestiv, fiul poartă numele de botez al tatălui, pe care parinţii i l-au schimbat, vânzându-l pe
fereastra unei ţigănci pentru a înşela boala şi moartea în copilărie. Observam o adevarată
simbolistica a numelor. Atât “Vitoria” cât şi “Nechifor” fac trimitere la biruinţă, dragostea lor
fiind mai puternica decat moartea.
Descoperirea adevărului este grabită odată cu găsirea câinelui Lupu într-o gospodărie din
Suha. Mai mult, Vitoria ştie cu certitudine că la Sabasa au ajuns trei ciobani dintre care unul era
Nechifor, iar la Suha numai doi: Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui, tovarăşii de drum gasiţi la un
popas, după ce vânduseră oile şi incasaseră o suma mare de bani. Munteanca mai ştie ceva:
bărbatul ei a fost ucis de prieteni pentru că de duşmani ştia să se apere. Parcurgând in sens invers
drumul, de la Suha la Sabasa, descoperă într-o râpă, cu ajutorul câinelui, rămăşiţele celui ucis,
risipite şi împuţinate de dinţii fiarelor. Craniul poarta urmele loviturii de baltag. Vitoria
îndeplineşte ritualul de înmormântare, având grijă ca nimic din cele cuvenite să nu lipsească (car
cu boi, preoţi, bocitoare, pomeni). La praznicul de înmormantare, îi invită şi pe cei doi ucigaşi şi,
prin vorbe mesteşugite, îl determină pe Bogza să îşi iasă din fire. Gheorghiţa îsi încheie procesul
de maturizare, mânuind baltagul împotriva criminalului, iar câinele Lupu desăvârşeşte
razbunarea. In agonie, Bogza mărturisete, Ilie Cuţui este predate autorităţilor. Cu sentimentul
datoriei împlinite, Vitoria se retrage la treburile ei, mărturisindu-şi intentia de a se ocupa şi de
educaţia Minodorei, în aşa fel încât fata să respecte valorile tradiţionale la care femeia ţine cu
sfinţenie.
Pentru semnificaţiile simbolice ale cărţi două momente sunt ilustrative: priveghiul şi
praznicul. În râpa din dreptul Crucii Talienilor, Vitoria descoperă rămăşiţele lui Nechifor.
Coborând în prăpastie şi priveghiind trupul părintelui pe timpul nopţii, Gheorghiţă
coboară în infern şi se maturizează prin această experienţă intensă şi covârşitoare. La
praznic, femeia îşi demonstrează nu numai tăria morală, ci şi inteligenţa, intuiţia, puterea
de stăpânire. Intervenţia ei restabileşte echilibrul lumii grav tulburat prin crimă.
Demascarea ucigaşilor şi pedepsirea lor reprezintă ultimul actul şi finalizarea călătoriei
vendetă, dar şi de descoperire pe care Vitoria Lipan o întreprinde. Astfel ea îşi împlineşte
datoria de credinţă faţă de soţul ei, faţă de fiul care va prelua atribuţiile tatălui în
gospodărie, dar şi faţă de fiica Minodora de a cărei educaţie în spiritul tradiţiei promite că
se va ocupa în continuare.
Alexandru Paleologu, reputat critic literar, remarca frapanta similitudine dintre scenariul
epic al Baltagului şi mitul egiptean a lui Isis in cautarea lui Osiris.
Din punct de vedere al constructiei epice, remarcăm concizia, formula riguroasă şi
distribuirea substanţei epice pe capitole. Spre deosebire de alte romane a căror acţiune este
plasată în trecut, Baltagul descrie o lume contemporană scriitorului, deşi impresia covârşitoare
este cea de lume arhaică, în care viaţa oamenilor este guvernată de marile ritmuri cosmice ale
transhumanţei.
Limbajul naratorial se remarcă prin sobrietate, nu foarte mult diferit de stilul ceremonios
şi umorul plin de haz, sfătos întâlnit în alte opere: Fratii Jderi, Hanul Ancuţei.