Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Opera lui Lucian Blaga constituie o viguroasă expresie a tendinţei de

maturizare a culturii române, în etapa decisivă a integrării ei în cultura europeană,
dupa întregirea statului român, când orizontul spiritual s-a lărgit şi el, cuprinzând
într-un singur spaţiu lumina provinciilor despărţite până atunci. Poet, dramaturg,
filozof, L. Blaga (1895-1961) a fost o personalitate marcantă a culturii române,
reprezentant al modernismului interbelic. Opera sa cuprinde drame de factură
expresionistă, memorialistică, traduceri din literatura universala. A elaborat, de
asemenea, o impresionantă operă filozofică Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii,
Trilogia valorilor.
Poemele luminii marchează începutul de drum al unui "vizionar lăuntric",
dupa cum afirma Nichifor Crainic, care îşi înscrie înzestrarea poetică şi filozofică
într-un larg context artistic şi cultural, ce îşi asimilează printre altele şi experienţele
expresionismului european. Izvorâte din tumultul erotic şi elanurile vitaliste,
atitudinile eului liric se conturează în scenarii cosmice, având însemne vădite de
erezie şi păgânătate. În spirit blagian, iubirea apare ca o experienţă prin care se
poate recupera lumina primordială, un amestec difuz de senzualitate, pasiune şi
aspiraţie spirituală. Se contureaza, de asemenea, în acest prim volum de versuri
motivul recurent al luminii.
Ideile filozofice ale lui Blaga sunt prezente şi în lirica sa, constituind,
împreuna cu aceasta, un corp comun. Poezia devina una din formele "creaţiei", prin
care omul reface din interior o căutare fără obiect "real", transcendent, ca revelaţie
a "misterului", în "ascunderea" absolutului.
Astfel, arta poetică, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este legata de
viziunea filozofului asupra actului de cunoaştere. Poezia aparţine modernismului
prin evidentele influenţe expresioniste, precum accentuarea eului creator ca
factor decisiv în raportul interrelaţionl cu cosmosul, sentimentul absolutului,
tensiunea lirică şi afirmarea superiorităţii cunoaşterii luciferice şi
reflexivitatea întregului discurs liric. De asemenea, aduce importante inovaţii
la nivel formal, eliberând versul de rigorile prozodice tradiţionale.
Tema poeziei ce deschide volumul de debut Poemele luminii este
cunoaşterea, în spiritul conceptelor afirmate în opera filosofică. Problema
misterului existenţial este aceea care l-a chinuit pe Blaga fără ostoire toată viaţa. În
planul cunoaşterii filozofice, în primul rând în însăşi filozofia cunoaşterii, ea l-a
condus la toata acea încrengatură de concepte şi concepte-metafore a căror
descifrare echivalează cu o "Golgotă a chinului cognitiv." În planul cunoaşterii şi
plăsmuirii poetice, misterul existenţial a dobândit cele mai neaşteptate
metamorfoze lirice, integrabile intr-un orizont filozofic, dar care se cer a fi judecate
dupa criterii specifice actului poetic. Există în opera poetului o sursă de
continuitate, acea substanţă filosofică ce face din poezia sa nu doar o manifestare
spirituală de mare forţă cognitiva în peisajul liricii româneşti, dar şi o altă cale de
intrare, simetrică şi convergentă cu cea a filozofiei. De aici şi unitatea
lăuntrica a operei lui Blaga, poet-filozof si filozof-poet.
Astfel, cele doua tipuri de cunoastere, paradisiaca şi luciferică, desprinse din
propriul sau sistem filozofic, se vor contura în arta poetica a celui dintâi volum de
versuri. Poetul pledează pentru afirmarea superioritătii cunoaşterii luciferice,
poetice, mediata de forţa integratoare a iubirii.
Tipul de lirism este subiectiv, poezia fiind o confesiune prin care poetul îşi
transmite în mod direct crezul artistic. Mărcile subiectivităţii sunt: forme
pronominale şi verbale de persoana întâi singular (eu-repetat insistent, nu strivesc,
nu ucid, mea, sporesc, iubesc etc.), topica afectivă.
 Construcţia metaforei revelatorii din titlu se evidenţiaza din sensurile
reunite ale termenilor: "corola"- cerc, perfectiune, coroana, incununare; "minuni"-
regenerari, revitalizari a căror cauză este necunoscută, "lumea"- universul material
şi cosmic, deopotrivă. Verbul la modul indicativ, timpul prezent, formă negativă
„nu strivesc” exprimă opţiunea poetului pentru cunoaşterea luciferică.20
O primă idee poetică este cea a creaţiei artistice în ipostază de cunoaştere.
Opoziţia centrală a textului este între cele două metafore ale cunoaşterii: lumina
altora (cunoaşterea paradisiacă) şi lumina mea (cunoaşterea luciferică) pentru care
optează poetul.
Structural, discursul liric se organizează în trei secvenţe şi două planuri, al
eului liric şi al celorlalţi, pornind de la raportul antitetic "lumina altora" - "lumina
mea", prin care poetul evidenţiază cele două forme de cunoaştere, care se
raporteaza distinct la orizontul misterului în care se încadrează existenţa umana.
Prima unitate se construieşte în jurul enunţului din titlu reluat în incipit şi întărit de
verbul „a ucide” la forma negativă, atribuit eului liric. Enumeraţia „flori, ochi,
buze, morminte” include toate elementele lumii fenomenale pe care poetul o
percepe ca pe o corolă de minuni. Semnificaţiile construcţiei metaforice trebuie
căutate în sensurile reunite ale termenilor ce o alcătuiesc: corolă-cerc, perfecţiune,
minuni–revitalizări, acte spontane a căror cauză nu se cunoaşte, lumea-universul
material şi cosmic deopotrivă.
A doua unitate lirică adânceşte antinomia eu-alţii. Cuvântul „taină”, „mis-
ter” este reluat în construcţii metaforice. Ampla comparaţie „şi-ntocmai cum cu
razele ei albe luna/...” dezvoltă şi alte sensuri de pătrundere a textului. Metafora
luminii este recurentă la Blaga. Gândirea poetică („lumina mea") este creatoare de
metafore menite să conduca spre esenţa lucrurilor. Nu întâmplător, intuiţia
intelectuala este corelată unui element al lumii materiale: luna. Lumina acesteia,
difuză, este asociata gandirii poetice care sugerează, nu explică. „Lumina lunii" va
fi pentru poet un simbol al unui anumit mod de a gândi „filozofic"; lumina
misterioasă pentru că se amestecă cu întunericul, în care lucrurile adânci pot fi
întelese cu mult mai bine decât în lumina ştiintei. Drept urmare, explicaţia
(„lumina altora"), coincide cu uciderea misterului, reducerea lui, cu amestecul
brutal în coerenţa universului. La Blaga, neputinţa raţiunii este inlocuită de forţa
viziunii intr-un proces continuu de autorelevare a eului prin limbaj.
În ultima secvenţă a discursului liric, cunoaşterea poetică, întemeiată pe
sentimentul empatiei cu toate fiinţele şi lucrurile, are ca obiect totalitatea, lumea ca
întreg, ca unitate intr-un mister, definindu-se în cele din urma ca o forma de amor
intellectualis: „Eu iubesc şi flori, si ochi si buze si morminte."
Această artă poetică se constituie totodată şi ca o mărturie a întâlnirii
poetului cu expresionismul. Una dintre particularităţile lesne de observat ale
discursului blagian este frecvenţa pronumelui personal „eu", ceea ce evidentiaza
caracterul puternic subiectiv al viziunii poetice, implicarea afectiva a eului liric in
actul rostirii. Tot in spirit expresionist, autorul se arată fascinat de mister, elaborând
o poetică a tainei, care se diferenţiază atât de „alchimia" argheziană a verbului cât
şi de abstracţionismul ermetizant al lui Ion Barbu. De estetica aceluiaşi curent ţine
şi întrebuinţarea, în număr mare a verbelor ceea ce confera versului blagian forţă si
dinamism. Elementele de recurenţă sunt misterul şi motivul luminii. Opoziţia
lumină-întuneric relevă simbolic relaţia cunoaştere luciferică-cunoaştere
paradisiacă.
În ceea ce priveşte versificaţia, se distinge o puternică notă de modernitate,
redată prin utilizarea versului alb şi a tehnicii ingambamentului, precum şi o
remarcabilă muzicalitate internă născută din ritmul interior al mişcării spiritului.
Aparută îndată dupa primul razboi mondial, într-o provincie cu un orizont
cuprins mai mult de reflexele spiritului "luminist" al literaturii europene, poezia lui
L. Blaga, veritabil act de modernitate, izbucnit în peisajul literar românesc ca lava
unui vulcan nebănuit, stârnind entuziasta admiraţie a celor ce, odată cu întregirea
ţării, aşteptau şi o lărgire a orizontului spiritual al poporului nostru.