ROMAN – PREZENTARE GENERALĂ

-apare în 1920
-rezolvă criza romanului românesc interbelic
-„cea mai puternică creațiune obiectivă a literaturii române” – E. Lovinescu
-roman obiectiv, social, realist, de inspirație rurala
-caracter monografic (nunta, botezul, hora, înmormântarea)
-faptele sunt prezentate cronologic
-planuri temporale sunt fluente; trecerea se face prin alternanță; episoadele se înlănțuite
-prezintă destine umane individuale
-narațiunea liniară
-narator: omniscient și omniprezent
TEMA
-viața satului transilvănean de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX
TITLU
-numele personajului principal, reprezentat tipologic al unei categorii sociale, țărănimea
GERMENII ROMANULUI
-imaginea unui țăran care în zorii zilei sărută cu patimă
-discuția cu un flăcău sărac, Ion Pop al Glanetașului, care îi mărturisește că oricât ar munci nu va scăpa de
sărăcie
-întâmplarea relatată de părinții săi despre un țăran bogat care și-a bătut crunt fata pentru că s-a lăsat sedusă
de un flăcău sărac
STRUCTURA
-riguroasă, echilibrată, conceput asemenea unui corp sferoid
-alcătuit din două părți: „Glasul pământului” și „Glasul iubirii” ce corespund pulsiunilor personajului
principal; au un număr aproape egal de capitole, 6 respectiv 7, în total 13, cifră fadică ce urmărește destinul
personajului principal
SIMETRIE
-începutul este simetric cu finalul, romanul dobândind astfel circularitate
-primul capitol: „Începutul”, iar ultimul: „Sfârșitul”
-romanul se deschide cu imaginea drumului ce duce spre satul Pripas și se încheie cu aceeași imagine a
drumului, parcurs însă în sens invers, odată cu familia Herdelea care părăsește satul
-drumul face legătură între lumea reală și cea a ficțiunii
-drumul = cale de acces în acest univers ficțional, paralel cu realul
-la începutul romanului, drumul înaintează „vesel, neted”
-la finalul romanului, drumul are altă vârstă, mai bătrân, bătătorit
STRUCTURA – CONTINUARE
-fiecare capitol conține de la 6 până la 9 secvențe epice
-acțiunea începe într-o zi de duminică, la hora duminicală din curtea văduvei lui Maxim Oprea = prima
scenă de grup; sunt prezentați eroii și relațiile dintre aceștia
-se remarcă puternica stratificare a satului ardelenesc în funcție de avere și rang
-chiaburii satului = spațiul central
-intelectualitatea satului (învățătorul, preotul, notarul, autoritățile) = pătura mijlocie
-sărăntocii = la margine
-Ion ar trebui să facă parte din grupul sărăntocilor, dar, rușinat de această condiție umilitoare și profitând de
prietenia cu copiii învățătorului, stă pe lângă aceștia
-se conturează un comportament specific arivistului, dornic să-și depășească condiția
-Ana = ocazia de a accede spre grupul celor înstăriți; fiica urâtă a lui Vasile Baciu
-încăierarea dintre Ion și George (pretendentul Anei) = caracter premonitoriu și anticipativ; George îl va
ucide la final pe Ion cu sapa
-2 planuri narative: viața țărănimii prin Ion și viața intelectualității prin familia Herdelea
NARAȚIUNEA
-persoana a III-a, narator omniscient și omniprezent, detașat de evenimente și personaje
-focalizare zero
-viziunea „dindărăt”
SECVENȚA SĂRUTĂRII PĂMÂNTULUI
-pagină descriptivă și psihologică
-autorul dezvăluie mecanismele interioare ale unei vieți disputate de două patimi ce devin acum una
-cele două glasuri de contopesc, copleșind viața bărbatului
-se disting numeroase cuvinte din sfera eroticului: „trupul”, „voluptate”, „sărutări”
SECVENȚA MORȚII
-Rebreanu scrie scena din două perspective: a lui George și a lui Ion
-sfârșitul capitolului 12 îi aparține lui George, care vrea să se răzbune pe vechiul său rival
-George îl lovește pe Ion cu sapa având o singură dorință, aceea de ucide
-se întoarce lângă soție împăcat și declară „l-am omorât” => deviere psihică a cărui fundal este gelozia
-începutul capitolului al 13-lea este redat din perspectiva victimei => profunzime și dramatism pe care doar
iminența morții le poate genera
-Ion rămâne același bărbat orgolios care ar vrea să-și controleze sfârșitul
-exclamă „Mor ca un câine!” și se târăște către nucul din grădină (copac asociat morții)
ION – PERSONAJ
-personajul principal al romanului, omonim
-viața tradițională a satului Pripas este tulburată de faptele sale; unii îl dezaprobă, iar alții îi țin partea
-complex, rotund, monumental, „simbolizând pasiunea organică a țăranului român pentru pământ”
-dorește pământul ca o condiție a ființării în lume
-harnic, inteligent, energic, calități care au ca scop depășirea condiției sociale
-aparține tipologiei arivistului
-după ce obține pământul, nu se simte fericit, regretând pierderea Floricăi
-cele două femei = cele două pulsiuni ale personajului
ANA ȘI FLORICA
-personaje opuse
-simbolizează obsesiile personajului principal
-ilustrează condiția femeii în mediul rural = două brațe de muncă și eventual mama copiilor
-în cazul Anei, ipostaza maternă nu e salvatoare; Ion continuă să o disprețuiască și să o brutalizeze chiar și
după nașterea lui Petrișor (legătura cu pământurile Anei)
STIL
-sobru, direct, lipsit de artificii sau podoabe
-limbaje regionale și populare
-regionalisme ardelenești: „solga birau”, „fleandura”, „zadie”, „holirca”