Sunteți pe pagina 1din 4

Ion

-roman traditional, realist, obiectivLiviu Rebreanu


//contextul operei
Liviu Rebreanu continua traditia romanului de reflectare realista reprezentata anterior de
opere ca Ciocoii vechi si noi a lui Nicolae Filimon sau Mara a lui Slavici. Alaturi de
Rascoala, Ion deschide, incepand cu anul 1920, seria marilor romane rurale romanesti,
anuntandu-l, totodata, pe cel psihologic, modern prin limitarea omniscientei si prin unele
tehnici de analiza a trairilor personajului. Criticul Eugen Lovinescu apreciaza ca Ion e cea
mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane si cum procesul firesc al epicei este
spre obiectivare, poate fi pus pe treapta ultima a scarii evolutive (Istoria literaturii
romane contemporane).
//IPOTEZA
Opera literara Ion a lui Liviu Rebreanu este un roman traditional, realist, de tip obiectiv
apartinand prozei interbelice. De asemenea, este un roman social, cu tematica rurala.
//FORMULAREA ARGUMENTELOR
Romanul este specia genului epic foarte complea, cu o actiune ampla, desfasurata pe
mai multe planuri narative, cu un numar mare de personaje care evolueaza intr-un
anume mediu si care dezvolta mai multe tipuri de conflict.
Opera este un roman traditional, de tip obiectiv prin specificul relatiei narator-personaj
si al naratorului (omniscient, omniprezent). Se observa atitudinea detasata a naratorului,
obiectivitatea / impersoanalitatea acestuia, naratiunea la persoana a a III a care creeaza un
stil rece, impersonal, lipsit de podoabe. Tematica specifica, structura riguroasa pe parti si
capitole, cronotopul bine definit si persoanje cu caractere complexe sunt alte trasaturi ale acestu
tip de roman.
//DEZVOLTAREA ARUMENTELOR
//titlul & tematica
In romanul obiectiv, realist- titlul, ca element de paratextualitate, are valoare anticipativa si
contine numele protagonistului. Ion devine astfel personaj eponim al romanului.
Tematica romanului este de natura traditionala, rurala si o constituie problematica
pamantului, in conditiile satului ardelean de la inceputul secolului XX.
//substrat antropologic
Substratul antropologic al operei este unul bine determinat; dupa cum el insusi precizeaza,
Rebreanu se inspira in realizarea acestui roman atat din experienta personala, cat si din realitatile
satului sau natal. Personajul Titu Herdelea este proiectia autorului insusi, caci Rebreanu fusese
de asemenea fiu de invatator. Autorul marturiseste ca a fost profund impresionat de unul dintre
vecinii sai, Ion Pop al Glanetasului, pentru ca iubea cu patos pamantul; scena sarutarii pamantului
este, se pare, inspirata tot din realitate fiindca aflat la vanatoare, Rebreanu zareste un taran
imbracat in straie de sarbatoare care saruta pamantul.
//obiectivitatea / impersoanelitatea naratorului
Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a, nonfocalizata.
Viziunea dindarat presupune un narator obiectiv, detasat, care nu se implica in faptele
prezentate. Naratorul omniscient stie mai mult decat persoanejele sale si, omniprezent, el

dirijeaza evolutia lor ca un regizor universal. El plasmuieste traiectoriile existentei personajelor si de


aceea textul contine semne prevestitoare ale sfarsitului fiecarui personaj, care este o victima a
fatalitatii.
//constructia romanului
Arhitectura romanului sustine, la nivel macrotextual, functia epica de interpretare.
Avand o structura riguroasa, Ion este alcatuit din doua parti (opuse si complementare),
coordonate ale evolutiei interioare a personajului principal: Glasul pamantului si Glasul iubirii.
Acestea sunt compuse, la randul lor, din 6, respectiv 7 capitole cu titluri rezumative, ca de pilda
Inceputul, Rusinea, Vasile Baciu, Sfarsitul.
//simetria incipit-final
O particularitate a romanului traditional, traditional, obiectiv Ion este constructia simetrica.
Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul
Pripas, loc al actiunii romanului. Descrierea initiala a drumului introduce cititorul in viata satului
ardelean de la inceputul secolului XX, cu aspecte topografice, etnografice (hora), sociale. Descrierea
caselor ilustreaza conditia sociala a locuitorilor si anticipeaza rolul unor personaje (Herdelea,
Glanetasu) in desfasurarea narativa. Descrierea finala inchide simetric romanul si face accesibila
semnificatia simbolica a drumului (definit cu imaginea crucii strambe cu un Hristos de tinichea
ruginita) prin metafora soselei- viata: drumul trece prin Jidovita, pe podul de lemn, acoperit,
de peste Somes, si pe urma se pierde in soseaua cea mare si fara inceput....
//cronotop
Coordonatele diegezei sunt foarte bine precizate inca din incipit, respectandu-se astfel
principiul cazualitatii. Spatiul si timpul evenimentelor propriu-zise fixeaza ordinea temporala a
desfasurarii acestora, in satul Pripas din Ardeal, undeva la inceputul secololui XX.
//actiunea
Actiunea romanului este lineara, cronologica, realizandu-se pe alocuri cateva retrospective
(explicarea amanuntita a patimii pentru pamant a lui Ion). Prin tehnica planurilor paralele se
prezinta actiunea plasata in universuri sociale si psihologice distincte a taranimii, respectiv a
intelectualitatii rurale. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin alternanta, iar
succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire. In roman exista secvente narative
semnificative pentru destinul personajelor, o astfel de scena fiind cea a horei de la inceputul opereio hora a soartei (N. Manolescu).
//planul taranimii
Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care locuitorii satului Pripas se afla la
hora. In expozitiune sunt prezentate principalele personaje, timpul si spatiul, ceea ce confera
veridictitate romanului. In centrul adunarii este grupul jucatorilor, format numai din fete si flacai,
fiindca rolul horei in viata comunitatii satesti este acela de a asigura coeziunea si de a
facilita intemeierea noilor familii, cu respectarea principiului economic. Asezarea
privitorilor reflecta pozitiile sociale, respectandu-se stratificarea economica. Fetele ramase
nepoftite privesc la hora, iar mamele si babele, retrase, discuta despre gospodarie. Intelectualii
satului, preotul Belciug si familia Herdelea, vin sa priveasca petrecerea poporului, fara a se
amesteca in joc.
Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc, desi o place pe Florica cea saraca,
marcheaza inceputul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei, de la carciuma, si
confruntarea verbala cu Ion, pe care il numeste hot si talhar pentru ca sarantocul umbla sai ia fata promisa altui taran bogat, George Bulbuc, constituie intriga romanului. Rusinea pe care
Vasile i-o face lui Ion la hora va starni dorinta de razbunare a flacaului.

Dorind sa obtina repede mult pamant, Ion ii face curte Anei, o seduce, o lasa insarcinata si il
forteaza pe Baciu sa accepte casatoria. Dupa ce aceasta este infaptuita, incep bataile si Ana se
intoarce la tatal ei. Sinuciderea acesteia nu-i trezeste regrete lui Ion pentru ca in Ana, si mai apoi
in Petrisor, fiul lor, el nu vede decat garantia proprietatii asupra pamantului. Nici moartea
copilului nu-l opreste din drumurile lui dupa Florica, maritata intre timp cu George. Deznodamantul
este, astfel, previzibil, iar George care-l loveste pe Ion nu este decat un instrument al destinului.
Florica ramane singura, fiindca sotul ii este arestat, iar averea lui Ion revine bisericii.
//planul intelectualitatii rurale
In celalalt plan, rivalitatea dintre preot si invatator pentru autoritate in sat este
defavorabila celui din urma. Cum relatiile dintre ei se degradeaza, pornind de la atitudinea lor fata
de faptele lui Ion, invatatorul se simte amenintat. Marturisirea lui Ion ca invatatorul i-a scris jalba
determina conflictul celui din urma cu autoritatile austro-ungare si problemele de constiinta
nationala. Preotul Belciug este un caracter tare; dupa ce ramane vaduv, el se dedica in totalitate
comunitatii. Visul sau de a construi o biserica noua in sat este urmarit cu tenacitate, iar
romanul se incheie cu sarbatorirea prilejuita de sfintirea bisericii.
//personajele
Personajele romanului sunt caractere puternice, bine individualizate, definite prin conflicte
interioare si exterioare. Introducerea lor in universul fictional se realizeaza inca din incipit, prin
intermediul scenei colectie a horei satului. Persoanjul principal si protagonistul romanului
este Ion, personaj reprezentativ pentru taranul roman prin calitatile si defectele sale, dar
si prin eterna iubire pentru avere si pamant. Persoanj complex, Ion incearca sa-si atinga
idealul cu orice pret si ignora sistematic omenia si principiile morale traditionale. El este
construit din lumini si umbre, putand fi considerat chiar si un persoanj modern, asa cum afirma si
E. Lovinesu expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune o
inteligenta ascutita, o viclenie procedurala si, cu deosebire, o vointa imensa: nimic nu-i
rezista. Celelalte persoanje sunt conturate in relatie cu Ion si cu drama acestuia. Ana si
Florica sunt victimele celor doua patimi ale flacaului, marcate deimposibilitatea implinirii relatiei
cu acesta. Vasile Baciu, tatal Anei si unul dintre cei mai bogati sateni, este cel care intra in conflict
cu protagonistul inca din incipit. George Bulbuc, de asemenea taran instarit, este rivalul lui Ion si
reprezinta un simbol al puterii destinului, fiindca il ucide pe acesta din urma. In planul
intelectualitatii rurale sunt prezentate personaje cu caractere diverse- familia invatatorului
Zaharia Herdelea, cu sotia, poetul visator- Titu, cele doua fete de maritat si fara de zestre- Laura
si Ghighi. Invatatorul se afla in conflict cu celalalt intelectual al satului, preotul Belciug, care
ramasese vaduv desi era tanar.
In ceea ce priveste conflictele romanului, cel central se datoreaza luptei pentru pamant in
satul traditional, unde posesiunea averii conditioneaza dreptul indivizilor de a fi
respectati in comunitate. In planul taranimii, conflictul principal este cel dintre Ion si Vasile
Baciu, declansat in incipit; flacaul se razbuna pe bogatas lasandu-i fata insarcinata si obligandu-l
sa-i dea pamant. Pe langa acesta exista si conflicte de mai mica importanta, precum cel dintre
Ion si Belciug, Ion si George. Ca semn al modernitatii, in realizarea acestora se utilizeaza tehnica
bulgarelui de zapada care presupune existenta unui conflict aparent neinsemnat care
acumuleaza tensiuni pe masura ce se deruleaza si se sfarseste dramatic. Conflictul
interior este determinat de cele doua patimi ale lui Ion- iubirea pentru pamant si cea pentru
Florica. Aceste doua glasuri nu se sting niciodata si nu il trimit pe protagonist intr-o situatie
limita deoarece acestea se manifesta succesiv si nu simultan. Pe de alta parte, in planul
intelectualitatii rurale se desfasoara conflictul dintre invatatorul Herdelea si preotul Belciug.
Naratiunea la persoana a III-a si obiectivitatea naratorului se realizeaza intr-un stil
neutru, impersonal -metoda fara stralucirea artistica, fara stil (E. Lovinescu). Stilul
direct alterneaza cu cel indirect, iar in caracterizarea persoanjului intervine si stilul indirect
liber.

G. Calinescu constata autenticitatea limbajului regional- observarea limbajului


ardelenesc e facuta cu foarte multa exactitate. Tudor Vianu observa utilizarea registrelor
stilistice in limbajul personajelor, in functie de conditia lor sociala; in ciuda stilului anticalofil
asociat de critic acestui roman, la o lectura mai atenta se remarca diversitatea procedeelor
artistice utilizate pentru plasticizarea ideilor.
Consider ca romanul Ion de Liviu Rebreanu este un roman traditional, realist, de tip
obiectiv prin obiectivitatea naratorului, naratiunea la persoana a III-a cu focalizare zero
si atitudinea detasata in descriere, prin tematica rurala si verosimilitatea intamplarilor.