Caracterizare Ștefan Gheorghidiu

Romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”(1930), este un roman subiectiv
modern, psihologic/ de analiză și introspecție/ al experienței. El răspunde dorinţei lui Eugen Lovinescu
de înnoire a romanului românesc interbelic prin inspiraţia citadină a subiectului, perspectiva narativă
unică, subiectivă, memoria afectivă, autenticitate, prin luciditate şi autoanaliză, anticalofilism.
Protagonistul romanului, Ştefan Gheorghidiu, este în acelaşi timp narator autodiegetic . Prin el
Camil Petrescu introduce în literatura română un nou tip de personaj. El reprezintă tipul intelectualului
“ca structură de caracter”, intransigent şi inadaptat. Într-o călătorie de căutare a sinelui, personajul se
transformă pe parcursul romanului și își notează cu atenție traseul interior.
Statutul social al lui Gheorgidiu suferă mai multe schimbări. Inițial este prezentat ca student la
filizofie sărac, dar apreciat în mediul universitar. Ca tânăr căsătorit, are o existență modestă și fericită.
După primirea moștenirii de la unchiul Tache, este obligat să pătrundă în cercurile înalte ale societății
bucureștene și să se implice în afaceri. În a doua parte a romanului are statutul de sublocotenent în
armata română ce răspunde de plutonul 9 ca vârf al avangardei. În final, rănit, lăsat la vatră, divorțează
și cedează o parte din bunurile sale Elei.
Psihologic, Gheorghidiu este un personaj caracterizat de un puternic conflict interior. Orice
aspect al existenței este pus sub lupa analizei și raportat la un sistem superior, absolutist. Se dovedește
astfel o natură dilematică, ce încearcă să găsescă răspunsuri la întrebări legate de aspectele esențiale ale
existenței.
Moral, personajul este un apărător al principiilor de viață și al adevărului . Inadaptarea vine din
respingerea falsității și a meschinăriei. Detașează valoarea de nonvaloare, și are o ierarhie a lucrurilor
pe care le respectă sau pe care le consideră nesemnificative. Transformarea sa este, de asemenea, de
ordin moral.
O trăsătură definitorie a personajului este orgoliul superiorității.
Episodul vizitei la unchiul Tache, din capitolul II, “Diagonalele unui testament”, ilustrează
orgoliul superiorității personajului prin antiteza între atitudinea lui Ştefan Gheoghidiu şi cea a
membrilor familiei sale. În casa sa mare ca o cazarmă, într-o odaie ce îi slujeşte de sufragerie, birou şi
dormitor, locuieşte personajul Tache Gheorghidiu, avar, bogat, bătrân şi ursuz. Membrii familiei se
strâng atraşi de viitoarea moştenire. Gheorghidiu observă cu ochi critic și satiric tipologii balzaciene
precum cea a arivistului Nae Gheorghidiu, deputat, îmbogăţit prin zestrea nevestei urâte, demagog, abil
şi periculos. Discutându-se despre naivitatea tatălui naratorului, Corneliu, profesor universitar care îşi
cheltuia leafa scoţând gazete, Ştefan apără orgolios principiile acestuia, iar Ela îl privește cu admirație.
Diferenţa între “intelectualii” figurilor bucureştene şi adevărata factură a intelectualului ce se dedică
unei idei subliniază superioritatea morală a personajului.
Un alt episod ilustrativ pentru orgoliul superiorității este cel de la popota ofiţerilor din capitolul
”La Piatra Craiului, în munte…”, unde are loc o discuţie generată de achitarea unui bărbat ce şi-a ucis
soţia prinsă în flagrant de adulter. Părerile sunt împărţite: de la cele privind rolul tradiţional al
căsniciei- “femeia să fie femeie şi casa căsă, dacă-i arde de altele să nu se mai mărite”-căpitanul
Corabu, la cele idealiste-femeia trebuie să fie liberă să plece oricând doreşte- căpitanul Dimiu.
Gheorghidiu îşi dovedeşte din nou orgoliul și poziţia intransigentă printr-o izbucnire violentă. Părerea
lui este că cei doi au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt. Concluzia sa tăioasă-“discutaţi
mai bine ceea ce vă pricepeţi” este aceea a unui personaj pornit în căutarea iubirii absolute, care
respinge cu vehemenţă ceea ce este superficial și lipsit de profunzime.
Personajul este caracterizat atât în mod direct, cât și în mod indirect. Caracterizarea indirectă
este realizată prin fapte, vorbe, comportament, limbaj, relația cu alte personaje. Caracterizarea directă
se evidențiază în special prin autocaracterizare, ilustrată prin procedeele specifice romanului psihologic
modern: introspecția, monlogul interior, rememorarea, fluxul conștiinței.
Originalitatea romanului constă în subtilitatea și finețea analizei psihologice, realizate prin
procedee epice modernității: memoria afectivă, fluxul conștiinței, introspecția, retrospecția,
discontinuitatea temporală. De asemenea, principiul autenticității este reprezentat prin claritatea
limbajului, exactitatea informațiilor, extragerea unor fragmente din jurnalele vremii sau notele
autorului consemnate în jurnalul de campanie.
Așadar, Camil Petrescu creează în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
un personaj complex, nou pentru literatura română, cu o viață sufletească puternică, ce se dezvăluie
într-un lung și tensionat monolog interior.