SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți

particularităţi de construcție a unui personaj dintr-un text narativ studiat,
aparținând lui Camil Petrescu.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;
– evidenţierea unei trăsături a personajului ales prin două episoade/secvenţe
comentate;
– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului
narativ, semnificative pentru construcția personajului (de exemplu: acțiune,
incipit, final, conflict, tehnici narative, modalităţi de caracterizare, perspectivă
narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Camil Petrescu -

Caracterizarea lui Ștefan Gheorghidiu

Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930),

este un roman subiectiv modern, psihologic, al experienței. El răspunde dorinţei
lui Eugen Lovinescu de înnoire a romanului românesc interbelic prin inspiraţia
citadină a subiectului, perspectiva narativă unică, subiectivă, memoria afectivă,
dubla accepţie a timpului, subiectiv şi obiectiv, autenticitate, prin luciditate şi
autoanaliză.
Tema romanului este condiția intelectualului însetat de absolut într-o
societate inferioară. Protagonistul romanului, Ştefan Gheorghidiu, este în acelaşi
timp narator. Prin el, Camil Petrescu introduce în literatura română un nou tip de
personaj. El reprezintă tipul intelectualului intransigent şi inadaptat. Într-o
călătorie de căutare a sinelui, personajul se transformă pe parcursul romanului și
își notează cu atenție traseul interior.
Statutul social al lui Gheorghidiu suferă mai multe schimbări. Inițial este
prezentat ca student la filozofie, sărac, dar apreciat în mediul universitar. Ca
tânăr căsătorit, are o existență modestă și fericită. După primirea moștenirii de la
unchiul Tache, este obligat să pătrundă în high-life-ul societății bucureștene și
să se implice în afaceri. Refuză însă oportunismul mercantil și se detașează de
cercul Elei. Se înrolează, și în a doua parte a romanului are statutul de
sublocotenent în armata română. În final, este rănit, divorțează și cedează o parte
din bunurile sale Elei.
Psihologic, Gheorghidiu este un personaj caracterizat de un puternic
conflict interior. Orice aspect al existenței este pus sub lupa analizei și raportat
la un sistem superior, absolutist. Atunci când idealurile îi sunt contrazise de
realitate, încearcă să stăpânească deziluzia prin luciditate, iar luciditatea îi
alimentează drama.
 Moral, personajul este un apărător al principiilor de viață și al adevărului.
Inadaptarea vine din respingerea falsității și a meschinăriei. Detașează valoarea
de nonvaloare și are o ierarhie a lucrurilor pe care le respectă sau pe care le
consideră nesemnificative. Transformarea sa este, de asemenea, de ordin moral.
Descoperind darul vieții în sine și a solidarității umane, renunță să mai lupte
pentru o relație pusă sub semnul frivolității care l-a putut duce în pragul crimei.
Rămâne însă disponibil pentru viitor, maturizat de experiențele asumate.
O trăsătură definitorie a personajului este orgoliul superiorității. Episodul
vizitei la unchiul Tache, din capitolul „Diagonalele unui testament”, ilustrează
orgoliul superiorității personajului, prin antiteza între atitudinea lui Ştefan
Gheorghidiu şi cea a membrilor familiei sale, caracterizaţi de tarele sociale ale
parvenitismului, inculturii şi suficienţei. În casa sa mare ca o cazarmă, într-o
odaie ce îi slujeşte de sufragerie, birou şi dormitor, locuieşte personajul Tache
Gheorghidiu, avar, bogat, bătrân şi ursuz. Membrii familiei se strâng atraşi de
viitoarea moştenire. Gheorghidiu observă cu ochi critic și satiric tipologii
balzaciene precum cea a arivistului Nae Gheorghidiu, deputat, îmbogăţit prin
zestrea nevestei urâte şi diforme, demagog, abil şi periculos. Discutându-se
despre idealismul naiv al tatălui naratorului, Corneliu, profesor universitar care
îşi cheltuia leafa scoţând gazete, Ştefan apără orgolios principiile acestuia.
Un alt episod ilustrativ pentru orgoliul superiorității este cel de la popota
ofiţerilor din capitolul „La Piatra Craiului, în munte…”, unde are loc o discuţie
generată de achitarea unui bărbat ce şi-a ucis soţia prinsă în flagrant de adulter.
Gheorghidiu îşi dovedeşte din nou orgoliul și poziţia intransigentă printr-o
izbucnire violentă. Părerea lui este că cei doi au „drept de viaţă şi de moarte unul
asupra celuilalt”. Concluzia sa tăioasă („discutaţi mai bine ceea ce vă pricepeţi”)
este aceea a unui personaj pornit în căutarea iubirii absolute, care respinge cu
vehemenţă ceea ce este mai puţin.
Acţiunea romanului se structurează în cele două părţi anunţate de titlu,
valorizând evoluția psihologică a personajului. Ştefan Gheorghidiu,
sublocotenent , asistă la popota ofiţerilor la o discuţie ce îi trezeşte amintiri
dureroase legate de soţia sa Ela, pe care o bănuieşte de adulter. Întorcându-se în
timp, rememorează etapele poveştii sale de dragoste. Student la filozofie, este
măgulit de atenţia pe care i-o acordă una din cele mai frumoase fete de la Litere,
şi, din orgoliu, apoi din „milă, admiraţie, îndatorire, duioşie, pentru că ştie că
asta o face fericită” îşi adânceşte sentimentele faţă de Ela şi se căsătoreşte cu
aceasta. Cei doi trăiesc o vreme fericiți. Moştenirea neaşteptată de la unchiul
Tache tulbură acest echilibru. Iese la iveală o faţă a Elei care îl nemulțumește pe
protagonist: implicarea în discuţiile şi lupta pentru bani, plăcerea vieţii
mondene, petrecerile, flirturile cu un oarecare Grigoriade. Povestea evoluează cu
o serie de certuri şi împăcări. Cea de-a doua parte prezintă o imagine a
războiului demitizată. Cea mai puternică trăire a eroului este iminenţa morţii.
Rănit, se înapoiază la Bucureşti, unde se descoperă maturizat, obosit de îndoieli
şi suspiciuni, şi decide că nu merită să mai lupte pentru această relaţie.
Despărţirea de Ela este o eliberare morală, care îl lasă deschis sufleteşte pe erou
pentru alte experienţe. Cedarea casei, a trecutului, îl dovedesc disponibil pentru
o nouă etapă a viitorului.
Conflictul principal al romanului este unul interior, profund subiectiv.
Lupta se dă în planul conştiinţei şi este urmărită cu minuţiozitate în descrieri
monografice ale sentimentelor. Personajul pornește în căutarea arhetipului
feminin. Suferinţa pe care o provoacă dezamăgirea în iubire în prima parte a
romanului îşi dovedește inconsistenţa în confruntarea cu trăirea extremă din a
doua parte, cu descoperirea solidarităţii colective. În final, Gheorghidiu caută
doar aparent adevărul despre Ela, pe parcurs se caută și se regăsește pe sine,
evoluat către o altă etapă a maturizării.
Există și un conflict exterior de imagine între Gheorghidiu şi Grigoriade,
generator al dramei geloziei. După apariţia lui G. în peisajul petrecerilor
mondene la care participă tânăra familie, Gheorghidiu nu mai este evaluat în
funcţie de o scară valorică ce i se potriveşte. Admirat de Ela pentru
superioritatea intelectuală, centru al vieții de cuplu, Gheorghidiu își pierde
fascinația asupra Elei pentru lucruri pe care le respinge din principiu:
îmbrăcăminte de lux, dansuri la modă şi jocuri de salon. De asemenea, în plan
secundar există un conflict între Gheorghidiu şi propria familie pentru
moştenirea unchiului Tache, din care, de asemenea, iese învins, cedând după
parastas o parte din avere rudelor. Inadaptarea personajului reiese din lipsa
instrumentelor de luptă cu o societate prost construită.
În concluzie, aşa cum se exprima poetic însuşi autorul, „Ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de război” îi conturează, prin tema şi viziunea despre
lume oglindită, un autoportret din seria „sufletelor tari”. El aduce în literatura
română un nou tip de personaj cu o viață sufletească puternică, ce se dezvăluie
într-un lung și tensionat monolog interior.

Sursa: https://literaturacopilariei.ro