Caracterizarea

personajului
principal
 Ipoteză
Opera literară “ Moara cu noroc” este
scrisă de Ioan Slavici și publicată în
volumul “Novele din popor” în anul 1881
și are ca personaj principal pe “ Ghiță ”, un
personaj
complex ale cărui trăsături sunt bine
evidențiate pe parcursul întregului
subiect, atât prin intermediul
caracterizării în mod direct cât și prin
portretul moral al personajului.
Tipologizare
Ca personaj principal în nuvela , Ghiță se înscrie
în categoria personajelor realiste, nuvela lui Slavici
fiind prin tematică , o nuvela realistă . Ca personaj
realist el ilustrează un erou tipic într -o situație
tipică , reprezentând tipul cârciumarului dominat
de lăcomia pentru bani , trăsătură definitorie care
va marca profund evoluția acestui personaj. Este
un personaj rotund, complex, reprezentând
totodată tipul țăranului naiv , dar dornic de mai
bine, aspirație ce devine obsesivă și ce îl va
distruge psihic și emoțional , evidențiindu -se astfel
consecințele distrugătoare pe care le are setea de
avere asupra omului.
 Personajul principal al cărui statut social și moral se schimbă pe
parcursul nuvelei, se abate de la norma morală enunțată la începutul
nuvele “omul să fie mulțumit cu sărăcia să , căci , dacă e vorba ,nu
bogăția ci liniștea colibei tale te face fericit”, la începutul operei apărând
în ipostază de cizmar cinstit, dar sărac , dornic de a se îmbogăți . Ca
urmare devine hangiu, la început el este apreciat datorită onestității ,
dar este dominat de obsesia banului în continuare .
Se transformă astfel
caracterial în tipul parvenitului, nuvela
urmărind degradarea morla in toate etapele.
Ultima ipostază a decăderii îl înfățișează ca
soț ucigaș al propriei soții , dominat de frică ,
de obsesia pentru bani , fiind exploatat moral
de Lică .
Moduri de caracterizare
Ghița este caracterizat în mod direct de
către narator, iar autocaracterizarea și
opiniile celorlalte personaje subliniază atât
trăsătura dominantă a personajului ,dorința
de câștig, cât și alte trăsături. În mod
indirect, portretul moral al personajului se
evidențiază tot mai bine pe parcursul
nuvelei, totodată faptele și vorbele acestuia
evidențiind din nou trăsătura lui principală.
Portretul lui fizic nu este evidențiat,
accentul căzând pe cel moral.
 Caracterizarea directă
Prin caracterizarea în mod direct, trăsăturile personajului sunt în
primul rând, evidențiate de narator, prin intermediul căruia sunt
evidențiate cele două ipostaze ale personajului: cea a țăranului
muncitor și iubitor al familiei sale (“un om harnic și sârguitor, era mereu
așezat și pus pe gânduri, se bucură când o vedea pe dânsa veselă”) și
cea a omului dominat de bani și de avere, evidențiindu-se schimbările
prin care acesta trece din momentul în care acesta gustă averea ce îl va
transofmra în alt om (“acum el se făcuse de tot ursuz, se aprindea
pentru orice lucr de nimic, nu mai zâmbea ca înainte, ci râdea cu hohot
încât îți venea să te sperii de el”, “când mai se harjonea câteodată cu
dânsa își pierdea lesne cumpătul și lăsă urmă vinete pe brațe”).
 De asemenea, cele două ipostaze ale
personajului sunt evidențiate și prin afirmațiile
celorlalte personaje, în special prin opiniile Anei
care, ca soție, observă cel mai bine schimbările
prin care soțul acesteia trece, fiind victima
schimbărilor lui. La început, Ana era loiala lui
Ghiță și avea deplină încredere în el și în
deciziile lui (“Ghită este un om drept și blând la
fir, dar e un om cuminte și nu voiește nici să
audă, nici să vadă, nici să știe nimic, nu voiește
să ațâțe mânia oamenilor răi”), însă odată cu
transformarea soțului ei, ea își schimbă
atitudinea față de situație, văzându-și liniștea
familiei amenințată de Ghită.
 (“Ești un om netrebnic și grozav; trebuie să te fi țiălosit
tu în tine, pentru ca să îmi spui ceea ce nu crezi nici tu
însuți, zise ea și se îndepărtă fără zgomot. Tu ești acela
care pleacă înaintea lui ca o slugă, iar nu eu Ghita!”).
Vorbele Anei demonstrează în final dezamăgirea acestea
față de soțul său, față de care nu mai avea respect sau
admirație, din contră, îl consideră laș și nedemn (“Tu ești
om Lică, iară Ghiță nu e decât o muiere îmbrăcată în
haine bărbătești, ba chiar mai rău de atât.”).
 Totodată, vorbele exprimate în mod direct
de Lică Samădaul, ce intenționa în permanență
să atragă pe Ghița de partea banilor, încercând
mereu să-i hrănească orgoliul prezintă câteva
trăsături ale cizmarului (“Tu ești om Ghită, om
cu multă ură în sufletul tău, și ești om cu
minte: dacă te-aș avea tovarăș pe tine aș râde
și de dracul și de mumă-sa, mă simt chiar eu
mai vrednic când mă știu alăturea de un om ca
tine”). lică alimentează în permanență
mândria lui Ghiță, atrângându-l în cursa lui
bine planificată a afacerilor necurate.
 Autocaracterizare
Propriile afirmații ale lui Ghiță într-un monolog interior evidențiază în același
timp slăbiciunile lui, dar și un mijloc de autoapărare prin victimizare (Ei! Ce să-
mi fac?…Așa m-a lasat Dumnezeu!… Ce să-mi fac daca e în mine ceva mai tare
decât voința mea? Nici cocoșatul nu e însăși vinovat că are cocoașă în spinare.”)
Slăbiciunea pentru bani este punctată și de narator ce surprinde reacția lui
Ghiță la zărirea banilor, acesta fiind foarte insistent asupra evidențierii plăcerii
de a avea mulți bani.
Caracterizarea directa a personajului surprinde astfel opiniile personajelor
despre Ghiță, intervențiile naratorului asupra caracterului lui Ghiță și
autocaracterizarea acestuia ce apare în poziția de victima a propriei minți și
conștințe.
 Caracterizarea indirecta
Caracterizarea în mod indirect este realizată prin faptele personajului,
aspirația obsesivă la avere și bani, ce se va transforma în patimă, conflictul
interior și exterior cu celelalte personaje și relația cu ele.
Ghiță se abate de la norma morală enunțată la începutul operei, fapt ce
are să conducă la un final tragic, nefericit. Personajul consideră că sărăcia
echivalează cu lipsa demnității așa că alege să se mute la Moară cu noroc
împreună cu familia sa, în căutarea unei vieți mai bune, mai bogate.
Cizmarul ajunge din păcate după scurt timp după mutare, rob al patimilor
banilor, sacrificându-și familia și liniștea în favoarea averii, fiind în
permanență influențat de Lică Samădaul, stăpânul locurilor care fiind un
bun cunoscător al psihologiei umane, exploatează slăbiciunile lui Ghiță,
transformându-l într-un om diferit față de cel care era când a ajuns la
moară.
 Odată ce afacerea la Moară începe să dea roade, Ghita gustă din
satisfacția câștigului, moment în care apare și Samădăul, prima
întâlnire a acestora reprezentând un schimb de replici aspre, Ghită
încercând să se impună personajului ce-i era superior. Apare dorința
de egalitate a lui Ghită față de Lică (“Oamenii ca mine sunt slugi
priejdioase, dar prieteni neprețuiți”) , fapt prin care probabil Lică
devine un model al lui Ghiță, demn de urmat, însă nu dorește să i se
supună acestuia, dar nu are de ales.
Lică și Ghița sunt prezentați în opoziție în ipostazele stăpânului și
supusului învins de autoritatea stăpânului, neavând posibilitatea de a
se impune, fiind amenințat de Samădau, stăpân al locurilor din zona
Morii cu noroc (“Ori îmi vei face pe plac, ori îmi fac rând de alt om la
moară cu noroc”).
 Relațiile lui Ghiță cu personajele din opera variază în funcție de
ipostază morală în care se afla acesta și evidențiază trăsăturile
caracteriale ale acestuia. În prima parte a nuvelei, Ghita se dovedește a
fi un soț credincios, înțelegător și grijuliu în timp ce în cea de-a doua
parte devine un om ursuz, închis în sine, apăsat sufletește din pricina
conștiinței încărcate și în cele dinurmă ucigaș. Relația cu soția să se
destramă și și se răcește pe parcursul subiectului, el devenind violent în
timp ce ea devine dezamăgită de propriul soț. Ea începe să îl aprecieze
pe Lica tot mai mult pentru că îi acordă mai multă atenție decât soțul ei,
fiind mai sigur pe sine, inspirându-i protecție și siguranță, iar în final ea i
se dăruiește Samădăului.
 Relația dintre Lică și Ghită este reprezentantă de un permanent
conflict conștient sau inconștient, Ghită dorind inițial să i se
impună Sămădăului, dar cedează în postura de supus în fața
stăpânului pământurilor din zona Morii cu noroc și celui care i-ar fi
putut curma viața. Lică îl implică așadar pe Ghită în afacerile lui
necurate, personajul principal ne mai având posibilitatea să
renunțe la necurate odată implicat, fapt ce duce la decăderea lui
morală, conflicatul interior și schimbarea totală a caracterului
personajului condus de setea banilor.
Concluzie În concluzie, Ghită, personajul principal al nuvele
psihologice “Moara cu noroc” de Ioan Slavici este conturat în mod
realistic tipic nuvelei psihologice, al cărui statut social și moral se
schimbă pe parcursul operei.
Nume:Udrea Ștefăniță Denis
Clasa: a XI a C
Liceul: Liceul Teoretic "Tudor Arghezi" Craiova
Profesor coordonator : Neagoe Loredana Emilia