Relatia Ilie Moromete – Catrina

Moromeții de Marin Preda este un roman realist postbelic, în două

volume,  cu elemente de modernitate, care înfățișează în mod realist viața
sătenilor din Câmpia Dunării, înainte și după cel de-al Doilea Război Mondial.
În centrul acțiunii se află Ilie Moromete în jurul căruia gravitează o
varietate de oameni cu care acesta dezvoltă, în principal, relații tumultoase. Un
astfel de personaj este soția sa, Catrina, întrucât relația lor evoluează într-un
vizibil declin, ducând la despărțire.
Statuturile sociale ale celor doua personaje contrastează.
Statutul social al lui Moromete este conturat în jurul imaginii țăranului,
aceasta fiind un țăran liber și, în același timp, unul de mijloc cu o avere care să-i
asigure un trai decent lui și familiei sale. Totodată, este văzut ca o autoritate
locală, un punct de reper în colectivitatea rurală, dovadă fiind întâlnirile din
poiana lui Iocan, la care este așteptat în fiecare duminică pentru a citi ziarul și
pentru a dezbate pe teme politice. Funcția de consilier comunal îi conferă,
inițial, imaginea de tată autoritar în familia sa, însă aceasta se risipește pe
parcursul primului volum, dat fiind conflictul pe care îl are cu fiii săi cei mari.
În comparație cu Moromete, Catrina, cea de-a doua sa soție, reprezintă tipologia
femeii simple, bine ancorate în mediul rural. Aceasta își asumă rolul casnic,
specific oricărei femei în epoca respectivă, considerată fără putere de influență
în societate. În familie are atât rolul mamei vitrege pentru fiii lui Moromete,
adeseori intrând în conflict cu aceștia, cât și cel al mamei autoritare, care printr-
o atitudine rece și distantă controlează situația.
Statutul psihologic este în strânsă legătură cu cel social, evidențiind-i lui
Moromete libertatea și modul de a gândi, fiind marcat de conflictul interior și
stă la baza dramei lui, iar prin prisma modului său de a gândi, Moromete crede
în libertatea individului, principiu de viață pe care și-l expune la sfârșitul
volumului al II-lea în fața medicului: „Eu, domnule, am dus o viață
independentă”, dovedind consecvență morală, demnitate și rezistență în fața
unui timp agresiv, care nu mai are răbdare cu oamenii. Complexitatea psihică a
personajului este reliefată și prin situațiile existențiale în care este surprins,
anume, viața satului românesc într-un moment de răscruce, angrenat într-un
proces de destrămare a civilizației tradiţionale,  a familiei și a sistemului de la
acea vreme. Moromete stăpânește arta disimulării, dar aceasta este o formă de
apărare împotriva unei lumi a minților limitate, care îl considera un ,,sucit”.
Disimulându-și adevăratele gânduri si convingeri, eroul îşi apară, de fapt,
libertatea interioară. Spre deosebire de el, Catrina judecă într-o manieră simplă,
bazată pe un instinct ce vizează pragmatismul. Singurul său obiectiv în măsură
să îi aducă confort psihic este să devină coproprietară a casei lui Moromete.
Amânarea acestei promisiuni îi generează un conflict interior, care o va
determina în final să îl părăsească pe Moromete.
Statutul moral se evidențiază prin trăsăturile morale ale protagonistului.
Ilie Moromete, reprezintă țăranul filosof cu o inteligență ascuțită, caracterizat de
plăcerea de a contempla și de nevoia de a înțelege lumea. Personaj dialogic,
Moromete se află mereu într-un  dialog fertil cu sine și cu lumea, mirându-se
necontenit de spectacolul existenței. Dezbate inteligent subiecte politice sau
filosofează cu prietenii săi, iar aceste preocupări intelectuale, alături de
înclinația spre reflecție, respectiv spre meditație solitară, dezvăluie un chip al
țăranului român inexistent până atunci în literatură. Se arată a fi tipul
introvertitului în ceea ce privește afectivitatea, cenzurându-și orice gest afectiv
față de familie, dar totuși îi iubește pe membri acesteia. Este, de asemenea,
caracterizat și de impulsivitate, prin atitudinea sa și prin limbajul utilizat. La fel
ca Moromete, Catrina este pe de o parte  o fire intransigentă, iar pe de altă parte
este o fire extrem de religioasă, refugiul în credință salvându-i sufletul și
ajutând-o să depășească sentimentul de vinovăție generat de părăsirea fiicei din
prima căsătorie. Această atitudine este în opoziție cu natura mai rațională a lui
Moromete.
Relația dintre Catrina și Moromete evoluează înspre o stare
conflictuală ce degenerează în ură. Căsătoria dintre cei doi nu se dovedește a
fi un mijloc de a crea echilibru, ci din contră, scoate la iveală acele trăsături și
atitudini specifice celor două personalități diferite, ce contrastează puternic,
ducând la incompatibilitate. Această relație conflictuală se face simțită încă de
la începutul operei, însă o lungă perioadă de timp conflictul este în stare latentă,
prilej cu care se evidențiază grija Catrinei față de zbuciumul sufletesc al soțului.
O secvență semnificativă pentru relația celor două personaje este
scena cinei, care pare un ceremonial atemporal ce va dăinui permanent în satul
românesc. Familia este în integralitate adunată în  jurul mesei și este dominată
de figura tatălui așezat în pragul odăii. Așezarea membrilor familiei  la masă și
dialogurile dintre ei prefigurează conflictele care vor duce la destrămarea
acesteia, naratorul precizând „Moromeții mâncau în tindă la o masă joasă și
rotundă… nimănui nu-i trecuse prin cap c-ar fi bine să se schimbe masa aceea
joasă”. Această afirmație prevestește finalul volumului I, și anume fuga băieților
la București, înfățișând momentul dezbinării familiei. Conflictele sunt
prevalente, fapt sugerat de poziția acestora la masă: băieții cei mari „stăteau pe
partea din afara a tindei, ca și când ar fi fost gata să se scoale de la masă și să
plece afară”. Ceilalți copii stăteau în apropierea Catrinei care parcă voia să-i
protejeze. Ilie nu o tratează pe Catrina ca pe o parteneră de viață, ci ca pe o
persoană obligată să asigure stabilitatea familiei printr-un sacrificiu permanent.
Ilie Moromete vede în soția sa doar un factor de stabilitate în familie, care
trebuie să se preocupe atât de munca de la câmp, cât și de confortul său și
al celorlalți membri ai familiei. De aceea, femeia este copleșită de treburi,
împărtășindu-se între muncile câmpului și treburile gospodărești. Catrina îi
reproșează lui Ilie lipsa de înțelegere și de ajutor, dar răspunsul lui susține acest
conflict ce pare să nu îl intereseze „taci, fă, din gură!… Vezi-ți, fă, de treabă…
Ai făcut mâncare? Spune odată și taci că nu suntem surzi!”
O altă secvență semnificativă pentru relația dintre Moromete și
Catrina este scena tăierii salcâmului, simbolizând destrămarea satului
tradițional, dar și degradarea familiei. Salcâmul ilustrează stabilitatea lumii
rurale, verticalitatea lui fiind văzută ca un ax. Salcâmul face parte din viața
familiei Moromete și din viața satului, și pare o entitate magică, fiind înfățișat
ca martor și păstrător al vieții țărănești „Toată lumea cunoștea acest salcâm”.
Tăierea salcâmului este o decizie pe care Moromete o ia singur deoarece 
Catrina nu lasă impresia unei partenere de viață  „asta e din pricină că n-are cu
cine discuta, cu sensul că nimeni nu merită să-i asculte gândurile”. Căderea lui
în zori, duminica, în sunet de clopot și bocete ce se aud din cimitirul satului
reprezintă un eveniment tragic, care prevestește declinul unei lumi încremenite
în rânduieli străvechi. După prăbușirea salcâmului urmează o tăcere de sfârșit de
lume, aceasta însăși părând mai mică, mai urâtă și mai tristă: „Acum totul se
făcuse mic”. Înstrăinarea dintre cei doi este aici și mai evidentă, Catrina, fiind,
în momentul tăierii salcâmului, în cimitir unde își găsește alinarea, aflându-se
departe de Moromete.
Un prim element de structură relevant pentru relația celor doi îl
reprezintă mijloacele de caracterizare. Caracterizarea directa făcută de
narator „Era cu zece ani mai mare decât Catrina și acum avea acea vârsta între
tinerețe și bătrânețe când numai nenorociri sau bucurii mai pot schimba firea
cuiva” dezvăluie un protagonist cu o personalitate complexă, un lider al satului,
care are o plăcere deosebită de a sta de vorbă și de a medita. În ceea ce privește
caracterizarea directă făcută de celelalte personaje, Catrina se amuză de glumele
lui, însă de cele mai multe ori îi face reproșuri și crede că are sufletul negru de
răutate și de tutun. Cocoșilă îl face prost, dar în realitate îl admiră și chiar îl
invidiază pentru că știa să găsească în ziar lucruri pe care el nu le vedea.
Autocaracterizarea din finalul volumului al doilea, în discuția cu doctorul,
scoate în evidență libertatea individului în ciuda constrângerilor istoriei
„Domnule, […] eu totdeauna am dus o viață independentă”. De asemenea,
caracterizarea indirectă dedusă din faptele personajului dezvăluie mai multe
trăsături de caracter precum: firea reflexivă (se frământa gândindu-se la soarta
țăranilor dependenți de roadele pământului, la Dumnezeu), disimularea, ironia
(când bea țuică la Bălosu, când comentează articolele din ziar). Catrina este
caracterizată indirect prin fapte, gesturi și atitudini. Religiozitatea sa fiind redată
prin atitudinea față de Dumnezeu. Aceasta îi reproșează soțului lipsa de credință
pe care o consideră cauza principală a tuturor problemelor lui Moromete.
Gesturile femeii îi trădează duritatea, aceasta fiind lipsită de afecțiune chiar și
față de proprii copii.
Conflictele reprezintă un alt element structural semnificativ pentru
relația dintre Catrina și Moromete. Relația dintre cei doi este caracterizeată
de răceală, singurătate și lipsă de comunicare manifestată prin refuz și tăcere.
Conflictul interior dintre cei doi soți se realizează din cauza personalităților
diferite și deci, implicit, a incompatibilității dintre cei doi. Acest conflict este
alimentat de ambele părți, generându-se astfel o tensiune din ce în ce mai
vizibilă. Conflictul exterior este provocat și de viziunea diferită asupra vieții,
dar Catrina reușește să îi țină piept soțului, fiind o fire puternică și revoltată din
cauza faptului că Ilie nu-și ține promisiunea. Moromete vânduse în timpul
secetei un pogon din lotul soției, promițându-i, în schimb, trecerea casei pe
numele ei, dar amână îndeplinirea promisiunii. Nemulțumită, ea îşi găsește
inițial refugiul în biserică, dar în al doilea volum Catrina îl părăsește pe Ilie,
după ce află de propunerea făcută fiilor săi, la București.
Romanul Moromeții de Marin Preda surprinde relația conflictuală dintre
cei doi soți, Ilie și Catrina Moromete, stârnită de drama trăită de Moromete în
momentul declanșării destrămării categoriei sociale de care aparținea cu
mândrie.