CARACTERIZARE ILIE MOROMETE

Romanul ,,Moromeții” a apărut în 1955 și continuă tradiția romanului de inspirație

rurală realist-obiectivă, începută de opere ca ,,Ion și Răscoala de Liviu Rebreanu și ,,Baltagul
de Mihail Sadoveanu. Autorul adoptă însa aici o viziune obiectivă, în spirit neorealist, cu o
ușoară notă de subiectivitate, renunțând parțial la perspectiva omniscientă.
Orice operă literară rămâne în mintea cititorului prin intermediul personajelor sale,
personaje cu care empatizăm, uneori ne identificăm, alături de care ne luptăm, suferim,
învingem sau suntem învinși.
Ilie Moromete este personajul principal al romanului "Moromeții" de Marin Preda.
Acesta este un țăran mijlocaș din satul Siliștea Gumești, din Câmpia Dunării. Moromete este
soțul Catrinei și tatăl celor 6 copii: Paraschiv, Achim, Nilă ,copii din prima căsătorie și Tita,
Ilinca și Niculae, copiii din căsătoria cu Catrina. Personajul ocupa poziția centrală de pater-
familiae în cadrul familiei dar și în cazul comunității satului, acest lucru fiind bine relatat de
întâlnirile lui Moromete din poiana lui Iocan.
Din punct de vedere social, Moromete este un țăran liber, cu o mare autoritate pentru
oamenii din satul său, cu care în fiecare duminică se întâlnea în livada lui lon pentru a citi
ziarul și a dezbate subiecte politice. El are funcția de consilier comunal, cu o avere decentă,
pământul pentru el reprezentând libertatea spirituală și materială. În ceea ce privește statutul
moral, Moromete este o persoană inteligentă, meditativă, impulsivă, reflexivă, autoritară,
ironică, cu simțul umorului, rațională, având ca valori morale primordiale familia și
pământul, pe care în final le pierde. Din punct de vedere al statutului psihologic, Moromete
este frământat de conflictul său interior cu final dramatic. El stăpâneşte arta disimulării,
degajându-se astfel de ceilalți oameni cu minți limitate, apărându-şi libertatea interioară,
deținând de altfel și o puternică etică paternă.
Ilie Moromete este caracterizat direct în puține secvențe ale romanului, naratorul
limitându-se la a enunța trăsături morale ale acestuia: ,,era tăcut", ,,era vesel", ,,era
tulburat", ,,era ţeapăn şi sumbru", în funcție de motivele ce-i determinau starea, anunţând un
comportament neaşteptat. Catrina îl consideră leneş şi păcătos: ,,toată ziua stai la drum şi bei
tutun şi la sfânta biserică nu vrei să vii" sau îl acuză de plăcerea lui de a sta și de a vorbi: ,,
eşti mort după şedere şi tutun". Pentru Cocoșilă, prietenul lui cel mai bun, Moromete
este ,,prost", cuvântul rostit nefiind jignitor, ba chiar acesta fiind amuzat de acest lucru,
Cocoșilă având obiceiul să înjure mai mereu: ,,Ion a lui Miai rămase cam dezamăgit; tot nu
înțelesese de ce s-au supărat ceilalți. Cocoșilă înjură de zece ori mai urât și nu se supără
nimeni." Ceilalți săteni îl respectă, şeful de post mărturiseşte că: ,,Moromete este un om de
care mi-ar fi nu ştiu cum să-i iau băiatul la secție". Jupuitul îl acuză pe acesta de rea
voință ,deoarece refuză să-și plătească datoriile: ,,Rasă de om că dumneata n-am mai
pomenit! Sărac nu ești, copii mici n-ai, bolnav nu eşti? Toată lumea plăteşte loturile, numai
dumneata o întinzi ca gaia mațu de mai bine de cincisprezece ani".
Caracterizarea indirectă a personajului se desprinde indirect din relația cu celelalte
personaje ,din faptele sale din atitudine și limbaj. O trăsătură imporantă de caracter a lui Ilie
Moromete este ironia, care este regăstita în relația cu mai multe personaje ale romanului.
Acesta își masinfestă ironia față de soția sa, Catrina prin faptul că uneori, sau în majoritatea
cazurilor, acesta ia în radere spusele soției sale, nedând prea mare importanță și tratând totul
superficial. De asemenea acesta manifestă o ironie accentuată față de vecinul său, Tudor
Bălosu, și fiul acestuia, Victor, deoarece acesta are capacitatea de a cunoaște oamenii,
descoperind personalitățile ridicule ale celor doi ,în preajma lor Ilie Moromete având harul
de a disimula, de a ascunde anumite lusteri. Mândru şi disprețuitor față de Bălosu, pe care îl
înjură întotdeauna, în gând, pentru dorinţa de îmbogățire, iar acesta, simțind superioritatea
vecinului său, nu-şi doreşte decât să-l vadă umilit în relația cu cei 3 băieți ai săi. Acesta este
obiectiv și realist în raport cu ei. În spatele unei atitudini dure se poate ghici dragostea și
dorința de a-i avea aproape pe cei 3 fii, simțindu-se responsabil în legătură cu soarta lor,
acest lucru reieșind din faptul că, deși promițându-i Catrinei că va trece casa pe numele ei,
deoarece aceasta a vândut o parte din pământul ei moștenit la cererea lui Moromete, acesta
nu a făcut ceea ce promisese, gândindu-se că, dacă ar face acest lucru, i-ar îndepărta și mai
mult pe copiii săi de el dar, în special, de Catrina.
Aceştia suportă din ce în ce mai greu autoritatea tatălui, care îi ironizează, îi umileşte
uneori, le aplică pedepse corporale. Cu toate acestea, Moromete va accepta planul lor, fără să
le bănuiască intențiile. Duritatea lui nu este un defect, pentru că autoritatea tatălui care
conduce familia, fiind răspunzător de binele acesteia, nu poate fi pusă la îndoială, iar
încercarea de a o încălca este sancționată drastic. Momentul când Jupuitul vine la
Moromente pentru a-i cere acestuia banii pentru fooncire, personajul îl tratează ironic, are o
atitudine batjocoritoare față de acesta, însă este stăpânit, având capacitatea de a disimula
realitățile pe care le avea de fapt în sufletul său. Totodată, stăpânirea de sine se regăsește și
în comportamentul cu Țugurlan, față de acesta fiind sensibil și înțelegător, ajutându-l pe
acesta fără a sta pe gânduri. În relația cu Niculae, fiul cel mic, Moromete inițial și aparent
pare dezinteresat de acesta și nemulțumit de debilitatea fizică a copilului, mai apoi însă iese
la iveală o apropiere și o compatibilitate aparte între tată și fiu: Moromente avea plăcerea de
a asculta poveștile lui Niculae iar, în momentul când fiul său ia premiul I la școală, acesta
trăiește o emoție neînțeleasă, el însuși fiind uimit de ceea ce i se întâmplă: ,,vorbea singur şi
ca niciodată făcea paşi largi şi repezi. Părea nemulțumit şi dezorientat, atins tocmai în
liniştea sa netulburată. Ce era Niculaie ăstă? De unde mai răsărise şi el cu povestea asta a lui
cu şcoala? (...) prăpăditul de el (...) Când l-am văzut pe scena aia, acolo, mi-a secat inima."
De aici rezultă astfel faptul că, deși Moromete prezenta o mască impermeabilă, acesta era
sensibil și își iubea mult fiul. Personajul își demonstrează istețimea în raport cu Cocoșilă,
aceștia doi având convingeri politice ferme, Cocoșilă fiind țărănist, iar Moromete fiind
susținător al liberalilor.
Personalitatea lui Moromente prinde viață din omportamentul și atitudinea sa
originală, diferită de a celorlalți. Faptele săvârşite de Moromete sunt cele ale unui țăran
obişnuit, cu familie şi griji: merge la câmp cu familia ,însă acesta nu participa pe deplin la
munca câmpului, nu se prea omoară cu munca. Un moment important este secerișul, episod
unde membrii familei erau foarte bine organizați, această organizare fiind făcută de către
Moromete, care dădea ordine dar nu prea făcea nimic, din asta rezultând faptul că el era bun
de gură însă, deşi se frige cu fasolea fiebinte, nu se exteriorizează în nici un fel, aşteptând
curios şi amuzat să pățească şi Paraschiv acelaşi lucru, lăsându-l să se frigă, sancționând în
felul acesta lăcomia, apoi, prevenitor, îi oferă apă rece şi se interesează grijuliu dacă s-a fript
rău: ,,Na, Paraschive, bea apă, se precipită Moromete, apucând bota în brațe și întinzându-i-o
grijuliu. Te-ai ars rău? Eu credeam că e rece, mărturisi el naiv." Personajul avea momente
când obișnuia să se așeze pe stănoagă: "Moromete stătea pe stănoaga podiștei și se uită peste
drum. Stătea degeaba,nu se uita în mod deosebit, dar pe fața lui se vedea că n-ar fi rău dacă
s-ar ivi cineva". De aici rezultă aplecarea spre meditație și reflecție a acestuia, plăcerea
vorbei. Se distinge mai mult prin toate acestea decât prin muncă fizică. Moromete obișnuia
să meargă în poiana lui Iocan, unde, împreună cu prietenul său Cocoșilă și alți vecini, purtau
discuțîi pe teme politice. În poiana fierăriei lui Iocan, se comportă ca un om care ştie că este
aşteptat, lucru confirmat, de altfel, de primirea pe care i-o fac sătenii: ,,Moromete fu
întâmpinat de departe cu exclamații". Se simte superior acestora şi nu-şi poate stăpâni
pornirea de a fi ironic cu cei care nu sunt în stare să-l înțeleagă. Aici Moromete juca un rol
important,deoarece el era cel care citea articolele din ziar, comentându-le de asemenea, de
aici reieșind capacitatea sa de înțelegere, o inteligență neintâlnită la mulți din țăranii acelui
timp. De aceea, scena discuției din poiana lui Iocan reprezinta o scenă semnificativă în
conturarea portretului protagonistului.
Monologul cu el însuși are un rol important în viața acestuia deoarece de aici rezultă
un conflict psihologic, fiind preocupat de soarta familei sale. Într-o dimineață, înainte de
răsărit, acesta stătea pe prispă casei și se gândea la ce este de făcut pentru a ieși din acea
situație și a-și ajuta famila pe cât de mult îi stă în putință. Din faptul că Moromete face
comerț cu porumb ne dăm seama că el făcea acest lucru în special pentru a le face pe plac
copiilor săi care îi spuseseră că ar fii bine să facă și el comerț la fel ca Tudor Bălosu. Însă de
aici se regăsește și o bunătate și sensibilitate care este ascunsă în personalitatea lui
Moromete: momentul când întâlnește o femeie, i se face milă de aceasta și îi dă porumbul
mai ieftin.
De asemenea, o altă scenă semnificativă din care reiese faptul că Moromete stăpâneşte
arta disimulării, dar şi cea a manipulării, este scena în care cei doi consilieri vin să ia
fonciirea. Din dialogul dintre Ilie şi Jupuitu observăm cum Moromete este capabil să nu arate
nicio emoție față de cel cu care vorbeşte. Chiar dacă primise 1200 de lei pe salcâm de la
Bălosu şi i-ar fi putut da de la bun început lui Jupuitu, Moromete nu o face și trage de timp,
cu gândul că cei doi vor pleca şi îl vor lăsa până în toamnă să strângă banii. Văzând că chiar
nu se poate, Moromete le da 1000 de lei, iar 200 îi păstrează, spunând că doar atât are. După
plecarea celor doi, Moromete merge la Bălosu, lăudându-se că i-a păcălit pe cei doi cu două
sute de lei
Concluzionînd asupra personajului, acesta face parte din categoria personajelor-
reflector deoarece el interpretează evenimentele și are un punct de vedere personal. De
aceea, putem afirma că, în ciuda complexității personajului, Ilie Moromete este construit mai
ales pe o bază atitudinală și de aceea cele mai multe dintre trăsăturile sale sunt reliefate prin
gândurile sale, prin relația cu ceilalți și prin felul de a se adresa. Cu toate acestea, Ilie
Moromete rămâne, în esență, țăranul dintotdeauna, așa cum crede însuși autorul: ,,un țăran,
chiar dacă ajunge doctor în filozofie, tot țăran rămâne”.