Tema si viziunea despre lume in opera

„Enigma Otiliei”
Realismul este un curent literar ce se manifesta incepand cu secolul al XIX- lea
si se caracterizeaza prin promovarea realitatii ca sursa de inspiratie, atitudinea critica
fata de societate si caracterul obiectiv al naratorului. Romanul realist este o fresca
veridica a societatii, are personaje tipice in situatii tipice si actiunea organizata pe mai
multe planuri narative.

George Calinescu face parte din seria scriitorilor de formatie enciclopedica

avand o activitate plurivalenta, atat in domeniul literaturii, cat si in cel al publicisticii.
Acesta refuza formula proustiana si scrie primele romane citatine in factura clasica de
factura clasica adoptand formula balzaciana. Nu lipsesc insa nici elemente moderne
sau romantice care conduc la o maniera originala de a scrie. Mircea Cartarescu
numeste romanul lui Calinescu un metaroman care anticipeaza postmodernismul.

Publicat in anul 1938, la sfarsitul perioadei interbelice, romanul “Enigma

Otiliei” de George Calinescu este o opera realista cu elemente moderniste, specifice
prozei interbelice.

Titlul initial, „Parintii Otiliei”, reflecta ideea balzaciana a paternitatii, pentru ca

fiecare dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otilia, ca niste parinti.
Autorul schimba titlul din motive editoriale si deplaseaza accentul de la un aspect
realist, traditional, la tehnica moderna a reflectarii poliedrice, prin care este realizat
personajul titular.

Tema cartii este viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-

lea, prezentata in aspectele ei esentiale, sub determinarea social-economica, intr-o
societate degradata moral. Imaginea societatii constituie fundalul pe care se
proiecteaza formarea unui tanar care, inainte de a-si face o cariera traieste
experienta iubirii si a relatiilor de familie. In plus apar si diverse motive, precum:
motivul mostenirii ,iubirii si al paternitatii.

Viziunea despre lume prezinta unitatea de conceptie a autorului asupra

existentei, principalele sale ganduri despre viata, despre lume. Aceasta se
concretizeaza prin tema, specificul secventelor narative, precum si prin realizarea
personajelor. Pentru George Calinescu, conform criticului G.Glodeanu: “romanul
trebuie sa fie neaparat epic, sa dea impresie de viata, sa fie authentic, obiectiv, sa
refuze lirismul.” Astfel autorul porneste de la datele realitatii pentru a infatisa
imaginea societatii romanesti, bucurestene de la inceputul secolului XX.

Datorita actiunii complicate desfasurata pe mai multe plane narative, romanul

„Enigma Otiliei” are o structura foarte bine dezvoltata. Acesta este impartit in 20 de
capitole.

Conflictul oglindeşte, la rândul său, tema romanului. Conflictul între clanul

Tulea şi Otilia Mărculescu are la bază problema moştenirii. Aglae Tulea, veritabilă
„mater familias”, îşi urmăreşte neobosit interesele  şi pe cele ale copiilor săi, în luptă
continuă cu toţi cei pe care  îi vede ca ameninţări ale acestor interese. Malignitatea
personajului devine un nucleu generator al conflictelor familiei burgheze: între ea şi
Costache, pentru moştenirea pe care cel din urmă ar vrea să i-o lase Otiliei; între
familia ei şi Otilia, pentru aceeaşi moştenire ; între Aurica şi Otilia, pentru posibilii
pretendenţi ai fetei sale la măritiş; între Titi şi Felix, pentru contrastul de inteligenţă şi
realizare socială. Conflictul controlat, neostentativ, între Felix şi Pascalopol, între
tânărul cu o poziţie socială care abia se profilează la orizont, aflat la vârsta primelor
experienţe erotice şi maturul bogat, rafinat , singur şi resemnat, subliniază tema
formării ce dă caracterul de bildungsroman operei. Alegându-l pe Pascalopol, ca
posibilitate mai realistă,  Otilia îl învaţă, inconştient, pe Felix că pasiunea fără
compatibilitatea intereselor  este trecătoare. Tânărul va confirma adevărul aceastei
lecţii căsătorindu-se mai târziu „într-un chip care se cheamă strălucit”.

O secventa narativa semnificativa pentru viziunea despre lume poate fi

considerata cea a jocului de table din capitolul intai. Aceasta secventa narativa
dezvaluie tipologiile de personaje si prefigureaza conflictele majore ale romanului.
(Otilia il conduce pe Felix prin casa) La intrarea in incapere, Felix aface cunostinta cu
cele trei personaje aflate la masa. Intocmai ca la Balzac, George Calinescu recurge la
prezentarea vestimentatiei, care devine definitorie pentru trasaturile de caracter ale
personajelor. Primul cu care baiatul face cunostinta este Leonida Pascalopol. Stilul
sau vestimentar ii tradeaza eleganta, rafinamentul. Apoi, Felix face cunostinta cu
Aglae Tulea, cuafura japoneza a acesteia ii reliefeaza predispozitia spre imitatiei,
ipocrizia, la fel cum buzele subtiri sunt un semn al malitiozitatii femeii. Aurica este
fata batrana,fiica Aglaei. Gestul lui Pascalopol care-i ofera Otiliei un inel prefigureaza
casatoria celor doi din final.

O alta secventa reprezentativa pentru viziunea despre lume este cand Moş
Costache suferă un atac de congestie cerebrală şi este imobilizat la pat. Desfăşurarea
este, de asemenea, scenică. Ochiul naratorului urmăreşte cu atenţie gesturile
avarului, preocupat de cheile sale, plătind cu greu doctorul, neputiincios în faţa
atacurilor familiei Tulea şi ale lui Stănică la adresa bunătăţilor culinare ascunse cu
grijă, cu spiritul negustoresc neadormit, oferind în final lui Weissmann o seringă
contra cost cu care să-i facă injecţie. Clanul Tulea, rapace, sărbătoreşte cu un festin
moartea neîntâmplată, joacă partide de cărţi, se instalează milităreşte în casă  şi
veghează asupra moştenirii. Otilia şi Felix, singurii îndureraţi de starea bătrânului,
cheamă pe Pascalopol, care, loial, aduce un doctor universitar şi îngrijeşte pe bolnav.
Edificat asupra intenţiilor clanului Tulea, Giurgiuveanu hotărăşte să-i lase o sumă
importantă Otiliei, dar amână din nou să o facă în fapt.  Astfel, episodul concentrează
epic schema întregului roman.

Constructia personajelor este realizata prin tehnica balzaciana a descrierii

mediului si fizionomiei pentru deducerea trasaturilor de caracter.Personajele
reprezinta tipologii:mos Costache-avarul sufletist, iubitor de copii; Otilia- cocheta,
enigmatica; Felix – ambitiosul; Pascalopol – aristocratul rafinat; Aglae – baba absoluta
si rea; Aurica – fata batrana; Simion – dementul senil. Aceste tipuri realiste pornesc
de la caracterele clasice pe care realismul le preia.Tot un element clasic este si
triunghiul amoros.

Autorul omniscient şi omniprezent îşi creionează de la început eroii şi aceştia

vor evolua, în stil clasic, cu o consecvenţă caracterială perfectă.Omniscienţa şi
omniprezenţa autorului impun romanului, tot în manieră balzaciană, un limbaj
uniformizat.Ţinuta clasică pe care şi-o propune G. Călinescu în literatura sa nu-l face
refractar complet la experienţele mai noi ale romanului românesc.Autorul narator nu
mai este, ca la Balzac, creator de viaţă, ci comentator al ei, şi încă unul cu
competenţă arhitecturală, muzicală, plastică, psihologică, sociologică, estetică. El se
substituie permanent personajului în receptarea realităţii.G.Călinescu, urmărind să
repete polemic în roman formula balzaciană, n-a putut evita ca ea să devină, în
mâinile sale, o expresie a comicului şi a unui  joc estetic de esenţă barocă. Tipologia
călinesciană  este redusă la clara esenţă şi aproape mecanică.Observaţia se
deplasează din centru spre periferia claselor morale, de la tip la caz până la exces şi
caricatură.

In concluzie, Enigma Otiliei de George Calinescu ramane o creatie

reprezentativa pentru viziunea despre lume a unui autor care si-a propus sa umple
golul din istoria noastra literara prin recurgere la metoda balzaciana.