Caracterizarea protagonistului din "Jocul ielelor" Gelu Ruscanu, personajul principal al dramei, este simpatizant al ideilor socialiste si directorului

ziarului "Dreptatea sociala". Fiu de magistrat, insetat de dreptatea absoluta, de o echitate umana perfecta, Gelu Ruscanu, pledeaza cauza proletariatului supus nedreptatilor sociale si politice exercitate de un capitalism imperfect. In mod cu totul surprinzator, portretul fizic este realizat in mod direct de Camil Petrescu in didascalii, acesta fiind un mijloc artistic modern, rareori utilizat intr-o piesa de teatru. Infatisarea personajului sugereaza indirect si cateva trasaturi morale: nobletea genetica a tatalui sau, inclinatia spre meditatie, de unde venea si acea "melancolie in privire", onestitatea si franchetea cu care privea in ochi pe interlocutor, ceea ce ii confera o autoritate de lider de opinie asupra celorlalti. Portretul etic al protagonistului reiese indirect din trairile interioare si zbuciumul sufletesc, reliefate prin analiza psihologica a starilor traite in profunzime de intelectualul insetat de absolut, chinuit de incertitudini si de carentele societatii, toate aceste modalitati inscriindu-se in formula artistica de construire a personajului modern. Ca toti eroii camilpetrescieni, intelectuali lucizi insetati de absolut, infiexibili si inadaptati superior, orgoliosi in aspiratii, Gelu Ruscanu este un invins, fiind devorat spiritual de propriile idealuri ce nu puteau fi concretizate in realitatea sociala. Traind in lumea ideilor pure, Gelu Ruscanu este incapabil sa ramana nepasator la imperfectiunile vietii pline de compromisuri. Acest orgoliu excesiv ii conduce destinul catre iluzii, pe care le sustine cu incapatanare , facandu-l opac la orice solutie reala: "A avut trufia sa judece totul. [...] Pentru ceea ce nazuia el sa inteleaga, nicio minte omeneasca n-a fost suficienta pana astazi..." (Praida). Intelectual lucid, analitic, Gelu Ruscanu intruchipeaza personajul modern inclinat catre idealizarea valorilor umanitatii, cum ar fi dreptatea si iubirea, pe care le percepe in mod absolut, din care cauza traieste drama inflexibilitatii constiintei, a pasiunii analizate cu luciditate, amplificand

semnificatia unui gest, a unei priviri, a unui cuvant pana la proportiile unei catastrofe. Ca formula artistica moderna specifica lui Camil Petrescu, se manifesta aici autenticitatea, care constituie esenta noului in creatia lui literara: perceperea realitatii numai prin propria constiinta. Chinuit de framantari, dominat de scepticism si tensiune intelectuala, Gelu Ruscanu este asemenea tatalui sau, obsedat de "aceeasi sete cu neputinta de astamparat, aceeasi nebunie a absolutului". Mostenind de la el un suflet tulburat si chinuit din cauza imperfectiunilor vietii reale, Gelu traieste in lumea ideilor pure, dorind totul cu sete si patima si, patrunzator ca si acesta pana la esente, "vedea parca prin lucruri...". Dezamagit de ordinea sociala nedreapta, totul in jurul sau "ii aparea marunt si ridicol". Atunci cand matusa lui, Irena, ii face o vizita la redactie si se plange ca este sufocata de mirosul din tipografie, la subsol nefiind ferestre si neputandu-se aerisi, Gelu ii raspunde revoltat ca pe patronul tipografiei nu-l intereseaza conditiile mizerabile in care lucreaza oamenii, ci "vrea sa castige cit mai mult, ca toti patronii tipografi". Femeia il dojeneste aspru pentru aceasta conceptie, explicandu-i ca el nu poate sa indrepte lumea, ca nu este "mai cu mot decat toti ceilalti" si nu va putea lupta de unul singur pentru "ca sa fie putina dreptate pe lumea asta". Ruscanu este dezamagit de incapacitatea matusii lui de a vibra la binele omenirii, la un ideal atat de inalt, ca dreptatea absoluta. Personaj modern, Gelu este spirit absolutizant si traieste drame de constiinta, intrucat "naucirile" lui nu se pot aplica in viata reala, asa cum constata Maria: "Vrei sa strangi totul in camasa de forta a ideilor tale". Gelu Ruscanu constientizeaza Utopia dreptatii absolute si incearca o aplicare a acesteia prin presiunea tenace facuta asupra lui Sinesti de a demisiona din functia de ministru al Justitiei. Acesta era suspectat de sotia lui ca ar fi ucis-o pe batrana Manitti, care locuia la ei si al carei testament nu fusese gasit. Numai faptul ca Serban Saru-Sinesti putea fi suspectat de crima era un motiv suficient de concludent ca sa nu mai poata ocupa cel mai inalt fotoliu in ministerul Justitiei. Ruscanu ameninta cu publicarea in gazeta a scrisorii in care Maria dezvaluia banuielile sale si imprejurarile privind posibila crima comisa de sotul ei.

Intelectual incatusat al absolutului, protagonistul se inscrie in modernismul epocii interbelice. Indaratnic, el nu se lasa induplecat de niciuna dintre rugamintile adresate de celelalte personaje si nu vrea sa renunte la demascarea ministrului Justijiei. Matusa sa, Irena, care-l crescuse ca o mama, ii dezvaluie ca tatal sau s-a sinucis pentru o delapidare, iar Sinesti fusese cel care-l ajutase sa puna banii la loc si care, apoi, a pastrat secretul douazeci de ani. Venit la redactie, Sinesti insusi ii povesteste lui Gelu despre Grigore Ruscanu, care-i fusese mentor in profesia de avocat, pe care-l admirase pentru "inspaimantatoarea inteligenta", avand "aceeasi nebunie a absolutului" ca si fiul sau. Sinesti ii inapoiaza lui Gelu, cu generozitate, scrisoarea tatalui, motivand ca o pastrase douazeci de ani pentru ca ea fusese scrisa cu cateva ceasuri inainte de sinucidere. Gelu Ruscanu ramane perplex afland ca tatal sau nu murise intr-un accident stupid de vanatoare, ci s-a sinucis. Sinesti ti relateaza ca aceasta este versiunea asupra carora cazusera de acord sa se faca publica, adica aceea a accidentului "cu o pusca pe care o cerceta in birou". Numai el, procurorul, medicul legist si matusa lui stiau adevarul si anume ca se impuscase cu pistolul pe care i-l trimisese iubita lui, cu scopul de a se sinucide. Afland ca amanta tataiui sau era Nora Ionescu, "actrita aceea vulgara si fara talent", Gelu este sfasiat de durere. Sinesti ti povesteste ca in urma cu douazeci de ani actrita era frumoasa si in plina glorie, iar Grigore Ruscanu o iubea cu patima. Ea isi comandase niste rochii, dar el nu avea bani sa le plateasca, asa ca femeia nu mai voia sa-l primeasca. Pentru a face rost de bani, Ruscanu jucase carti, la care pierduse si cei douazeci de mii de lei luati de la Societate. Voind cu ardoare sa o vada, i-a scris ca se sinucide "daca nu-l primeste cateva clipe". Actrita i-a trimis "un biletel batjocoritor" si revolverul, ca dar de adio. In noaptea aceea el s-a sinucis. Maria Sinesti, ale carei scrisori Gelu le pastrase din perioada in care erau amanti, il implora, in numele iubirii, sa nu faca publica relatia lor amoroasa, deoarece Sinesti ar putea sa-i ia copiii, sub acuzatia ca fusese o mama desfranata. Cu toate aceste presiuni, Gelu ramane inflexibil in hotararea lui de a dezvalui adevarul despre Sinesti si-si sustine idealul de dreptate.

Personaj modern, Gelu este hipersensibil si lucid (despica firul in patru), analizeaza cu minutiozitate semnificatia unui gest, a unei priviri, a unui cuvant pana la proportiile unei catastrofe. Puternic chinuit de suvoiul intrebarilor care "tasnesc din toate partile, ca focurile de arma [...] cand se dau prin surprindere lupte de noapte", eroul lui Camil Petrescu este invins de propriul ideal, traieste drama destinului tragic, prin plasarea lui intr-o lume abstracta, plina de ambiguitati si de perceptie falsa a societatii concrete si se sinucide. Caracterizarea directa a protagonistului este realizata si prin opiniile celorlalte personaje ale dramei. Penciulescu este singurul care descifreaza conceptia idealista a lui Gelu Ruscanu, despre care afirma ca "nu vede lucruri", ci "vede numai idei", din care cauza isi poreclise directorul "SaintJust", al carui nume s-ar traduce "Sfantul Dreptate". Maria Sinesti pretuieste superioritatea intelectuala a iubitului sau, marturisind ca "intre inima ta si inima mea simt mereu, mereu, lama rece a mintii tale". Serban Saru-Sinesti persifleaza idealismul protagonistului, considerand ca nazuintele lui sunt iluzii si idei utopice: "Cine e de vina ca iei fumurile dumitale drept realitate?". Praida, un inginer ancorat in realitate prin pragmatismul firii sale, este impresionat de zbuciumul interior al lui Gelu Ruscanu si-l avertizeaza logic si rational: "Tovarase Ruscanu, ia seama, dezmeticeste-te... nu te lasa dus de suvoiul intrebarilor si raspunsurilor fara sens [...]. Delirul acesta ideologic este foarte periculos... Nu parasi terenul solid al camaraderiei.... Nu te aventura in apele tulburi ale intrebarilor fara raspunsuri. [...] In mocirla asta a indoielii, cu cat te zbati mai mult, cu atat te duce mai afund...". In finalul piesei, Praida afirma cu tristete ca drama lui Gelu Ruscanu a fost generata de un orgoliu excesiv , care i-a determinat si condus destinul: "A avut trufia sa judece totul. [...] Era prea inteligent ca sa accepte lumea asta asa cum este, dar nu destul de inteligent pentru ceea ce voia el. Pentru ceea ce nazuia el sa inteleaga, nicio minte omeneasca nu a fost suficienta pana azi...L-a pierdut orgoliul lui nemasurat...".