Gelu Ruscanu, personajul principal al dramei, este simpatizant al ideilor socialiste si directorului

ziarului de stanga, "Dreptatea sociala". Fiu de magistrat, insetat de o dreptate absoluta, de o echitate
umana perfecta, Gelu Ruscanu, pledeaza cauza proletariatului supus nedreptatilor sociale si politice
exercitate de un capitalism imperfect.

Portretul fizic este realizat de Camil Petrescu in didascalii, acesta fiind un mijloc artistic cu totul aparte
intr-o piesa de teatru: "Gelu e un barbat ca de 27-28 de ani de o frumusete mai curand feminina, cu
un soi de melancolie in privire, chiar cand face acte de energie. Are nervozitatea instabila a animalelor
de rasa. Priveste totdeauna drept in ochi pe cel cu care vorbeste si asta-i da o autoritate neobisnuita.
Destul de elegant imbracat, desi fara preocupari anume". infatisarea personajului sugereaza si cateva
trasaturi morale: nobletea genetica a tatalui sau, inclinatia spre meditatie, de unde venea si acea
"melancolie in privire", onestitatea si franchetea cu care privea in ochi pe interlocutor, ceea ce ii dadea
o autoritate de lider de opinie asupra celorlalti.

Gelu Ruscanu este un invins, fiind devorat spiritual de propriile idealuri ce nu puteau fi concretizate in
realitatea sociala. Traind in lumea ideilor pure, Gelu Ruscanu este incapabil sa ramana nepasator la
imperfectiunile vietii pline de compromisuri, fiind dominat de un hybris (mandrie nemasurata a unui
individ, supraapreciere a fortelor si libertatii sale in confruntarea cu destinul - considerate ca surse ale
tragicului in teatrul antic - n.n.) cu totul iesit din comun. Acest orgoliu excesiv ii conduce destinul catre
iluzii, pe care le sustine cu obstinatie (incapatanare - n.n.), facandu-1 opac la orice solutie reala: "A
avut trufia sa judece totul. () Pentru ceea ce nazuia el sa inteleaga, nici o minte omeneasca n-a fost
suficienta pana astazi" (PraidA).

Nascut din framantari, scepticism si tensiune intelectuala, Gelu Ruscanu este asemenea tatalui sau,
dominat de "aceeasi sete cu neputinta de astamparat, aceeasi nebunie a absolutului". Mostenind de la
el un suflet tulburat si chinuit din cauza imperfectiunilor vietii reale, Gelu traieste in lumea ideilor pure,
dorind totul cu sete si patima si, ca si acesta, "vedea parca prin lucruri". Dezamagit de ordinea sociala
nedreapta, totul in jurul sau "ii aparea marunt si ridicol". incatusat ai absolutului, spirit absolutizant,
Gelu traieste drame de constiinta, intrucat "nalucirile" lui nu se pot aplica in viata reala, asa cum
constata Maria: "Vrei sa strangi totul in camasa de forta a ideilor tale". Ideea justitiei ideale sta sub
semnul principiului absolut al dreptului roman, exprimat prin dictonul latin "Pereat mundus, fiat
justitia!"("Sa piara lumea, dar sa se faca dreptate"), conceptie imposibil de aplicat in societate,
deoarece daca piere lumea, dreptatea devine inutila, nemaiavand asupra cui sa se manifeste. Gelu
Ruscanu constientizeaza utopia dreptatii absolute, pe care o doreste viabila si incearca o aplicare a
acesteia prin presiunea facuta asupra lui Sinesti de a demisiona din functia de ministru al Justitiei.
Acesta era suspectat de sotia lui ca ar fi ucis-o pe batrana Manitti, care locuia la ei si al carei
testament nu fusese gasit. Faptul ca Sinesti putea fi suspectat de crima era un motiv suficient de
concludent ca sa nu mai poata ocupa cel mai inalt fotoliu in ministerul Justitiei. incatusat al
absolutului, Gelu nu se lasa induplecat de nici una dintre rugamintile adresate. Matusa sa, care-1
crescuse ca o mama, ii dezvaluie ca tatal sau s-a sinucis pentru o delapidare, iar Sinesti fusese cel
care-1 ajutase si apoi a pastrat secretul douazeci de ani. Maria Sinesti, de la care avea scrisorile
trimise in perioada in care erau amanti il implora, in numele iubirii lor, sa nu faca publica relatia lor,
deoarece Sinesti ar putea sa-i ia copiii, deoarece ca mama se dovedise o desfranata. insusi ministrul
Sinesti vine la redactie si promite sa-1 elibereze pe Boruga, un militant socialist aflat in inchisoare, in
schimbul renuntarii la campania de presa impotriva sa. Cu toate aceste presiuni, Gelu sustine idealul
de dreptate: "Am socotit totdeauna ca dreptatea este absoluta. Daca lupt pentru o cauza, aceasta este
dreptatea insasi".

Gelu Ruscanu este un adevarat luptator pentru a pune in practica dreptatea absoluta, mai ales in
randul proletariatului, deoarece acesta constituie categoria umana cea mai nedreptatita: "De altfel,
dati-mi voie sa va atrag luarea aminte asupra faptului ca termenul A«dreptateaA» nici nu are plural. ()
Curios este ca nedreptatea are plural: nedreptatile pe care le sufera muncitorimea, de pilda Toata
puterea noastra de a spune ceea ce spunem, vine din constiinta acestei dreptati absolute Un singur
caz de exceptie ar anula-o, precum daca o singura data doi si cu unu ar face patru, toata matematica
ar fi nula".
Etica umana a lui Gelu Ruscanu se reflecta in cautare de certitudini, pentru ca "fara certitudine nu
exista adevar si nu exista frumusete pe lume".

Eroul este hipersensibil, amplificand semnificatia unui gest, a unei priviri, a unui cuvant pana la
proportiile unei catastrofe. intr-o zi, trebuind sa o intalneasca pe Maria la unchiul ei, Gelu surprinde o
scepa in biblioteca "unde credeam ca nu e nimeni". Acolo o vede pe Maria la fereastra, in picioare, iar
langa ea, statea foarte "apropiat, acel Gaian, care-ti saruta mainile si tu radeai". Acest flirt nevinovat
capata pentru Gelu proportiile unei catastrofe si din clipa aceea intrerupe definitiv si fara explicatii
relatia amoroasa cu Maria Sinesti, careia ii dezvaluie motivul abia dupa trei ani de la intamplarea
respectiva: "Rasul tau alaturi de un barbat strain nu exista pe lume, iar de atunci incoace exista".
Episodul evidentiaza, totodata, faptul ca Ruscanu este insetat de absolut si in iubire, conceptia lui fiind
ca "iubirea nu poate admite greseala, () iubirea e un tot sau nu e nimic.. 

Inadaptat superior, intelectual intransigent, Gelu Ruscanu manifesta incrancenare intr-o lupta continua
cu ordinea sociala, afacerismul, politicianismul, sustinand cu obstinatie punerea in practica a propriilor
conceptii ideale despre existenta. Gelu traieste drama inflexibilitatii constiintei, a pasiunii analizate cu
luciditate. Faptele sale, ce pareau generate de o inalta puritate morala, ii apar acum dezgustatoare,
dictate de un orgoliu nemasurat. Asezandu-se in fata "mastii lui Voltaire", eroul se intreaba daca are
dreptul moral de a cere imperativ aplicarea dreptatii absolute, de vreme ce el incalcase toate
principiile esentiale ale eticii si ale constiintei. Prin monolog interior, imagineaza o convorbire sincera
cu "acest uitat alter ego", Gelu rememorand toate erorile savarsite in viata, constientizand faptul ca a
fost inconsecvent in respectarea principiilor absolute. Ignorarea credintei religioase - "in atotputernicia
lui Dumnezeu nu am crezut" -, indiferenta fata de parinti - "memoria parintilor nu mi-am cinstit-o" - ii
provoaca puternice tulburari de constiinta, pe care, pana atunci o crezuse "atat de limpede, de cristal".
Faptul ca tradase increderea lui Sinesti si-1 dezonorase prin relatia amoroasa cu sotia Iui, precum si
atitudinea intransigenta fata de inerentele greseli omenesti ale celor din jur il fac sa se simta vinovat
in raport direct cu sine insusi, cu propria constiinta: "Am dorit femeia aproapelui si am mintit am
mintit mult. am silit si pe altii la minciuna cuvantul dat mi l-am calcat am mahnit adanc pe cei care m-
au iubit purtarea mea a starnit mania celor din jurul meu Iertare nu am stiut ce este am lovit crancen
fara indurare".

Puternic chinuit de suvoiul intrebarilor care "tasnesc din toate partile, ca focurile de arma () cand se
dau prin surprindere lupte de noapte", eroul lui Camil Petrescu este invins de propriul lui ideal, traieste
drama destinului tragic, prin plasarea lui intr-o lume abstracta, plina de ambiguitati si de perceptie
falsa a societatii concrete. Praida, un inginer ancorat in realitate, este impresionat de zbuciumul
interior al lui Gelu Ruscanu si-1 avertizeaza logic si rational: "Tovarase Ruscanu, ia seama,
dezmeticeste-te nu te lasa dus de suvoiul intrebarilor si raspunsurilor fara sens (). Delirul acesta
ideologic este foarte periculos Nu parasi terenul solid al camaraderiei. Nu te aventura in apele tulburi
ale intrebarilor fara raspunsuri. () in mocirla asta a indoielii, cu cat te zbati mai mult, cu atat te duce
mai afund". Dar Gelu ramane un spirit absolutizant, insetat de dreptatea ideala si anunta ca pleaca de
la conducerea ziarului "Dreptatea sociala", argumentand cu faptul ca el nu poate trai decat in
autenticitate, nu poate gandi si percepe lumea decat din punctul lui de vedere, prin ceea ce simte el,
prin ceea ce se reflecta in propria constiinta: "eu nu pot sa scriu decat ceea ce gandesc. Eu valorez cu
condeiul atat cat valoreaza convingerile mele".

Cea mai aspra si categorica judecata asupra modului de a fi si a gandi al lui Ruscanu o formuleaza
Penciulescu, secretarul de redactie al gazetei "Dreptatea sociala", explicand simbolic si structura
acestei conceptii: "Cine a vazut ideile devine neom, ce vrei? Trece flacaul prin padure, aude o muzica
nepamanteasca si vede in luminis, in lumina lunii, ielele goale si despletite, jucand hora. Ramane
inmarmurit, pironit pamantului, cu ochii la ele. Ele dispar si el ramane neom. Ori cu fata stramba, ori
cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate cobori
pe pamant Asa sunt ielele pedepsesc Nu le place sa fie vazute goale de muritori". Gelu Ruscanu se
simte cuprins de hora ielelor, "un joc si eu sunt victima acestui joc Victima acestui negot cu idei".

Idealul dreptatii este o utopie, Ruscanu constientizeaza ca "s-a destramat hora ielelor", ca toate
conceptiile trebuie sa se adapteze imprejurarilor si situatiilor individuale si, sfartecat suflejteste, fara
alte repere existentiale, se sinucide, impuscandu-se cu pistolul adus de Maria. El repeta, astfel,
destinul tatalui sau, care se impuscase cu revolverul adus de amanta sa. Gelu Ruscanu este un invins,
devorat de propriile idealuri, esuand in plan social, familial, erotic, moral si intelectual. in finalul piesei,
Praida afirma cu tristete ca drama lui Gelu Ruscanu a fost generata de un orgoliu excesiv (hybriS),
care i-a determinat si condus destinul: "A avut trufia sa judece totul. [] Era prea inteligent ca sa
accepte lumea asta asa cum este, dar nu destul de inteligent pentru ceea ce voia el. Pentru ceea ce
nazuia el sa inteleaga, nici o minte omeneasca nu a fost suficienta pana aziL-a pierdut orgoliul lui
nemasurat".

Camil Petrescu isi absolva totusi eroul, avand fata de el o intelegere superioara, deoarece autorul
sugereaza cu subtilitate pericolul ce ameninta societatea care admite concesiile morale, minciuna,
exagerarea, inselaciunea, lasitatea fara a se exercita un control sever al gradului de manifestare a
acestora, care pot deveni foarte grave si afecta pana in profunzime etica si echitatea sociala. Din
demnitate, Gelu Ruscanu recurge Ia sacrificiul de sine, in numele propriilor principii absolute,
constientizand neputinta umana in atingerea absolutului, in afara carora el se simte inutil: "Raul e in
noi Totul in lume este coruptibil Nimic nu e intreg si frumos si nici nu poate deveni [] Mai merita viata
asta sa fie traita, daca totul ti se da atat de carpit si de indoielnic?".

Camil Petrescu a construit un personaj dramatic, care nu este structurat pe o serie de trasaturi
caracteriale, ci este o constiinta mereu tensionata, care se zbuciuma din cauza neconcordantei intre
trairea interioara (subiectiva) si realitatea exterioara (obiectiva), ceea ce genereaza puternice tulburari
psihice si un acut sentiment de vinovatie. Postulatul "inteligenta nu greseste niciodata, toate greselile
sunt istorice" este fals si de aici izvoraste drama personajului principal, nevoit sa constientizeze faptul
ca inteligenta construieste numai sisteme utopice (utopic -iluzoriu, irealizabil - A«.A«.), bazate pe
ideea de absolut, care nu concorda cu realitatea concreta a "valorilor simplu traite".

Celelalte personaje au rolul de a construi lumea ideilor pure, conceptia absolutului in care se zbate
personajul principal, Gelu Ruscanu.