In galeria impresionanta de personaje literare camilpetresciene, se evidentiaza personajul Stefan Gheorghidiu,

integrat operei "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", roman modern de tip subiectiv, ce are drept
caracteristici: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva,
naratiunea la persoana I, luciditatea analizei, anticalofilismul, autenticitatea.
Ca orice personaj literar, Stefan Gheorghidiu va fi construit pe baza a doi parametri: ca instanta narativa si ca
referent uman.
Ca instanta narativa, este personaj principal, datorita ocurentei sale pe parcursul discursului narativ, protagonist,
deoarece el centreaza diegeza, central, caci lui ii revina rolul de a transmite mesajul si tridimensional, deoarece
evolueaza pe parcursul operei. Cea mai pregnanta si insolita incadrare este cea care-l statuteaza ca personaj
narator, deoarece el este inzestrat nu numai cu functia de actiune, ci si cu cea de reprezentare.
Ca referent uman, personajul este inzestrat cu numeroase "placaje umane". Se dovedeste a fi superior societatii
de care se detaseaza categoric prin sistemul sau de gandire, prin aspiratia sa catre ideal, iubire si perfectiune.
Reprezinta tipul intelectualului si este totodata si tipul uman al inadaptatului superior intr-o societate pe care nu o
intelege si in care nu este inteles.
Ca mijloace de caracterizare se remarca atat caracterizarea directa, facuta de alte personaje, cat si caracterizarea
indirecta, prin fapte, gesturi, actiuni, prin monologul interior si introspectie.
In primul rand, protagonistul este caracterizat direct, mai ales de catre alte personaje. Astfel, in timpul excursiei
la Odobesti, Ela ii spune "esti de o sensibilitate imposibila", iar o doamna, partenera de conversatie a lui
Gheorghidiu la petrecerile mondene ii spune: "Ah, dumneata esti dintre acei care fac mofturi interminabile si la
masa. Dintre cei care intotdeauna descopera firele de par din mancare. [...] Nu, atata luciditate e insuportabila,
dezgustatoare", replici care subliniaza modul in care este priceput de catre cei din jur, ca un inadaptat, un om din alt
aluat decat ei."
In al doilea rand, protagonistul este caracterizat in mod indirect.
O constiinta care nu este capabila sa accepte compromisuri , Gheorghidiu nu glorifica inselaciunea, minciuna,
crezand in profunzimea adevarului si a dreptatii. Onest, strain de fanfaronada politicienilor, Stefan se va apara de
integritate intr-o societate corupta. Atunci cand este invitat la masa la unchiul Tache "cel atat de bogat si de avar",
unde discutia se purta in jurul tatalui lui Stefan, acesta il infrunta pe batranul avar si pe Nae Gheorghidiu . Reactia
lui Stefan este vehementa si acida, care nu tine cont ca si-ar putea jigni unchiul bolnav, riscand o mostenire pentru
o idee. Incercand sa puna mana pe un depozit, Nae Gheorghidiu, care avea un copil bolnav, isi trimite nepotul sa
obtina tot felul de aprobari de la ministri. Stefan insa se dovedeste incapabil sa se descurce, jenandu-se sa intre
inaintea altora in biroul ministerial, dandu-si seama ca nu face parte din aceasta lume :"ca personalitate sociala ma
simt intr-o situatie falsa si nesigura cand ma saluta prea respectuos chiar un servitor."
El este un introspectiv, analizeaza fiecare sentiment si intamplare, supunand totul unui proces de interpretare
riguroasa, amplificand semnificatiile lor pana la proportiile unei catastrofe. In timpul procesului pentru mostenire,
Stefan este mirat de atitudinea sotiei sale, care nu dorea sa renunte la niciun procent din mostenire- " Ma
cuprindea o nesfarsita tristete vazand ca nici femeia asta, pe care o credeam aproape suflet din sufletul meu, nu
intelegea ca poti sa lupti cu indarjire si fara crutare pentru triumful unei idei, dar in acelasi timp sa-ti fie sila sa te
framanti pentru o suma, fie ea oricat de mare, sa lovesti aprig cu coatele."
Un hipersensibil, Stefan este constient de suprematia luciditatii: "Atentia, luciditatea nu omoara voluptatea reala,
ci o sporeste asa cum, de altfel atentia sporeste si durerea de dinti.".
Stefan Gheorghidiu este un foarte fin observator si analist: "El stia ceea ce vroia ea, eu stiam de asemeni si mai
ales amandoi stiam unul despre altul ce stim (si probabil si ea la fel) si nicio marturisire n-ar fi avut nimeni curajul sa
faca." Iubirea devine, pentru Stefan, autosugestie si optiune: "o iubire mare e mai curand un proces de autosugestie
... Iubesti intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita, iti repeti ca nu e loial s-

o jignesti, sa inseli atata incredere." Despre iubire el va spune ca "cei care se iubesc au drept de viata si de moarte
asupra celuilalt", vazand in aceasta o posibilitate de unire dincolo de viata si de moarte cu fiinta apropiata.
Gelozia lui Gheoghidiu provine din acel sentiment de proprietate, pe care iubirea absoluta i l-a insuflat, facandu-l
sa nu poate vedea in femeie decat un ideal al feminitatii catre care aspira cu toata fiinta, o fiinta care doar in
compania lui poate sa existe, sa fie inteleasa de el si numai de el. Cand se implica in problemele lumesti, acea
femeia pura se confunda parca cu celelalte, acest lucru fiind pentru Stefan de nesuportat. Totul se darama pentru
el, atunci cand vede ca nu mai este cel pentru care sotia lui sa fie necajita si trista. "Niciodata nu m-am simtit mai
descheiat de mine insumi, mai nenorocit. Am crezut atata vreme ca eu sunt singurul motiv de durere sau de bucurie
pentru femeia mea, iar azi descopeream ca ochii ei sunt gata sa planga pentru altul, ca sufera si ea, plapanda, ceea ce
eu induram ros in adanc. "
Intrucat se simte diferit de ceilalti, de preocuparile lor, Stefan devine extrem de posesiv: " aveam orgoliul secret
de a fi posesorul unui exemplar a carui raritate trecatorii n-o banuiau decat vag, dupa frumusetea femeii, fara sa stie
amara voluptate a vietii noastre sufletesti. "
Orgolios, nu se poate privi ca un "gelos", pe care sotia il inseala, incertitudinile si febra iubirii sunt luate ca o
experienta a antinomiilor cunoasterii traite: "Nu, n- am fost nicio secunda gelos, desi am suferit mult din cauza
iubirii ".
Stefan Gheorghidiu este un om care lupta cu ordinea sociala, afacerismul, politicianismul, mondenitatea si are
curajul sa demaste imperfectiunile lumii in care traieste, neacceptandu-si statutul de incornorat : "erau si alti
barbatiin situatia mea (aceea de predispus coarnelor) , ba aproape toti."
Punand suflet in tot ceea ce face, daruindu-se aproape uneori total filozofiei, in care isi regaseste esenta spirituala,
meritele sale ajung sa fie recunoscute de superiori, de specialisti. Astfel, profesorii sai de filozofie de la facultate il
pun sa tina un curs special studentilor.
Pentru ca se simte tot timpul nesigur de sine, eroul cauta mereu certitudinea, romancierul inscriindu-se in
aceasta idee pe o linie comuna prozei lui Albert Camus: "o singura certitudine ii este de ajuns celui care cauta. "
Traind in lumea ideilor pure, aspirand la dragostea absoluta si cautand in permanent certitudii care sa-i confirme
profunzimea sentimentului de iubire, se simte obosit si hotaraste sa se desparta definitv de Ela, pe care o priveste
acum cu indiferenta "cu care privesti un tablou" si careia ii lasa o buna parte din averea la care ea tine, se pare, in
mod deosebit- " i-am scris ca-i las absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale la
amintiri. Adica tot trecutul. "
Toata drama lui Gherorghidiu incepe de la o simpla discutie la popota ofiterilor. Din acel moment, eroul, cu
ajutorul introspectiei si al memoriei involuntare, analizeaza si despica firele incrucisate ale iubirii, judecand
fiecare gest al Elei. Deoarece prin constiinta absoluta pe care o are, caracterizata prin inflexibilitate a ideilor
absolute, Stefan traieste drama omului singur, fara sprijin in viata reala. Tot ceea ce a crezut ca este pur si ideal, tot
ceea ce a iubit se dovedeste a fi o dureroasa iluzie. El cauta sa intrevada in orice sentiment o parte a absolutului.
In partea a doua, eroul intra in prima noapte de razboi cu gandul unei verificari supreme a eului sau autentic. Aici,
traind experienta razboiului, drama lui se identifica cu cea a tururor aflati pe front care asteapta neincrezatori:
"soarele de maine, infiorati de ganduri sumbre. Dar dupa primele cinci minute de lupta voi mai fi oare in viata?".
Gheorghidiu nu este un invins, in el exista suficiente disponibilitati pentru a mai incerca atingerea idealului, caci a
ramas egal cu el insusi: "M-am inselat o data, as mai putea inca incerca, din nou ...". In plan moral, personajul nu este
infrant, chiar daca experienta de viata i-a adus nefericire. Clarificarea s-a produs, iar omul a ramas acelasi, cu ochii
si sufletul deschise in dorinta de cuprindere a absolutului.