ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE,

ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI

CAMIL PETRESCU

1. Încadrarea în epocă
2.Încadrarea în specia literară
3.Semnificația titlului
4. Enunțarea temei
5. Elemente de structură și compoziție
6. Construcția subiectului
7. Construcția personajului

1. Încadrarea în epocă
Camil Petrescu se numără printre întemeietorii romanului românesc modern și aparține perioadei
interbelice a literaturii. Scriitorul propune un tip modern de exprimare epică, de proveniență proustiană
optând pentru redarea realității însăși, perspectivă narativă subiectivă, , narațiune la persoana I, fiecare
personaj-narator devenind astfel o ipostază a eului real : ,,să nu scriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce
înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu[...]. Din mine însumi, eu nu pot ieși [...]. Eu nu pot vorbi onest
decât la persoana întâi.”

2.Încadrarea în specia literară

Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă care se desfășoară
pe mai multe planuri narative, cu personaje numeroase a căror personalitate este bine individualizată și al căror
destin este determinat de trăsături, de caracter și întâmplările ce constituie subiectul operei.
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este un roman modern de tip subiectiv.
Elemente moderniste: analiza psihologică, prezentarea planului conștiinței personajelor și a conflictului interior,
perspectivă narativă subiectivă (confesiune), lipsa cronologiei, mapelarea la memoria voluntară sau involuntară,
folosirea introspecției, anticalofilism.
-anticalofilie sf [At: DEX2 / Pl: ~ii / E: anti- + calofilie] 1 Respingere a cultivării excesive a frumuseții stilului. 2 Atitudine
împotriva calofiliei. 3 Calitate a stilului de a nu fi prea mult cizelat, în dauna conținutului
3.Semnificația titlului
Titlul romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” conturează, prin alegerea și
folosirea cuvântului „noapte”, nesiguranța, incertitudinea personajului principal, dar și ascunsul și iraționalul.
Cele două „nopți” din titlu marchează două etape diferite din viața lui Ștefan Gheorghidiu: iubirea și războiul,
evenimente marcante din viața sa. În final, personajul principal va înțelege că drama războiului este mult mai
puternică decât dezamăgirea suferită în planul amoros.

4. Enunțarea temei
Romanul este publicat în 1930 și prezintă , ca tematică, drama intelectualului lucid în raport cu două
experiențe capitale, iubirea și războiul, prin care eroul central speră să își găsească identitatea.
5. Elemente de structură și compoziție
Scrierea are doua părți, sugerate și de titlul amplu, prin care se sintetizează o aventură a cunoașterii
absolute, prin intermediul a două experiențe unice ale conștiinței, ,, noaptea” făcând referire la o stare de
incertitudine a personajului-narator în raport cu acestea.

6. Construcția subiectului ( aici veți scrie voi rezumatul complet)

7. Construcția personajului

Construcţia personajelor este realizată într-o manieră modernă. Naraţiunea se concentrează asupra
evenimentelor vieţii interioare, fiind utilizate mijloace moderne de analiză psihologică (introspecţia, monologul
interior), demitizari (iubirea, războiul, statul).

Ştefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului fiind în acelaşi timp şi personajul – narator
care oferă o perspectivă narativă subiectivă asupra întâmplărilor, fiind un alter-ego al autorului. El trăieşte în
două realităţi temporale: cea a timpului cronologic (obiectiv), în care povesteşte întâmplările de pe front şi cea a
timpului psihologic (subiectiv), în care analizează drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt
consemnate în jurnalul de front, în care Gheoghidiu investighează cu luciditate atât experienţa subiectivă a
iubirii, cât şi pe cea obiectivă a razboiului.

Conflictul interior al personajului-narator este de natură filozofică: el caută cu încăpăţânare adevarul, fiind un
pasionat al certitudinii absolute.

Caracterizarea directă este realizată prin autocaracterizare, autoanaliză lucidă şi introspecţie: „mă chinuiam
lăuntric ca să par vesel şi eu mă simţeam imbecil şi ridicol şi naiv”.

Caracterizarea indirectă se constituie treptat, din faptele, gesturile şi cuvintele lui cât şi din relaţia
protagonistului cu celelalte personaje protagonistului.

Ştefan Gheorghidiu reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care trăieşte drama
îndrăgostitului de absolut.

Prima experienţă a cunoaşterii, iubirea, este trăită sub semnul incertitudinii. Fire pasională, puternic reflexivă şi
hipersensibilă, Ştefan Gheorghidiu adună progresiv semne ale neliniştii, ale îndoielilor sale chinuitoare, pe care
le analizează minuţios, cu luciditate. Personalitatea sa se defineşte în funcţie de acest ideal – dragostea, Ştefan
sperând să găsească în Ela idealul său de iubire şi feminitate către care aspira cu toată fiinţa.

Iniţial, el a crezut că trăieşte marea iubire: „Simţeam că femeia aceasta era a mea în exemplar unic”, iubirea lui
fiind născută din admiraţie şi duioşie: „Iubeşti întâi din milă, din admiraţie, din duioşie”, dar mai ales din
orgoliu. Tot din orgoliu, Gheorghidiu încearcă să o modeleze pe Ela după propriul tipar de idealitate, ceea ce
favorizează eşecul. Primirea moştenirii generează criza matrimonială. Ela cedează tentaţiilor mondene spre
deosebire de Ştefan, care refuză să adopte comportamentul superficial al celorlalţi.

Gelozia, îndoiala personajului înregistrează şi alte etape ale destrămării cuplului: ruptura, împăcarea temporară,
până la izbucnirea războiului.
A doua experienţă a cunoaşterii, războiul, este o experienţă trăită direct şi care lasă definitiv în umbră
experienţa iubirii. Demistificat - războiul e tragic şi absurd, înseamnă noroi, arşiţă, frig, foame, păduchi,
murdărie şi mai ales frică – descris într-o viziune realistă, în numele autenticităţii şi al adevărului.

Confruntat cu situaţii-limită, protagonistul se autoanalizează lucid: „Ştiu că voi muri, dar mă întreb dacă voi
putea îndura fizic rana care îmi va sfâşia trupul”. Drama colectivă a războiului anulează drama personală, a
iubirii. Experienţele dramatice de pe front modifică atitudinea personajului – narator faţă de celelalte aspecte ale
existenţei sale.

În concepţia lui George Călinescu, Ştefan Gheorghidiu este „un om cu un suflet clocotitor de idei şi pasiuni, un
om inteligent”.

Limbajul
În romanul modern, de analiză psihologică, relatarea şi povestirea sunt înlocuite cu analiza şi
interpretarea. Stilul anticalofil, folosit de autor, susţine autenticitatea limbajului, care se caracterizează prin
claritate, sobrietate, fraza scurtă şi nervoasă, fiind analitic şi intelectualizat.

Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu este un roman modern de
analiză psihologică, fiind, totodată, şi un roman al autenticităţii şi al experienţei prin temele abordate (iubirea şi
războiul), prin complexitatea personajelor, prin concentrarea naraţiunii asupra evenimentelor vieţii interioare,
prin deplasarea interesului spre estetica autenticităţi şi prin valorificarea trăirii cât mai intense, în plan interior,
de către personaje, a unor experienţe definitorii, înscriindu-se, prin valoarea sa, în seria capodoperelor literaturii
române.