BALTAGUL

de MIHAIL SADOVEANU

Opera “Baltagul” de Mihail Sadoveanu a fost publicata in 1930 si

este un roman interbelic, obiectiv, realist-mitic si traditional.
Romanul este realizat pe doua coordonate fundamentale:
aspectul realist (tipologia personajelor, repere spatiale, tehnica
detaliului semnificativ) si aspectul mitic (gesturile rituale ale
Vitoriei, traditiile pastorale, comuniunea om-natura, mitul marii
treceri).
Timpul derularii actiunii este vag precizat, prin repere temporale
din calendarul religios: “aproape de Sf. Andrei”, “in Postul Mare”,
“10 Martie”. Perioada istorica poate fi dedusa ca fiind inceputul
secolului al XX-lea din mentionarea trenului si a telefonului in
Moldova.

Tema este rurala, romanul prezentand monografia satului

moldovenesc de la munte, lumea arhaica a pastorilor si are in
prim-plan cautarea si pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor
Lipan. De asemenea regasim si tema calatoriei si motivul
labirintului ce au semnificatii diferite pentru Vitoria si Gheorghita.
In timp ce pentru tanar calatoria are rol educativ, de initiere
(caracter de Bildungsroman), mama acestuia reconstituie
evenimentele ce au condus la moartea barbatului ei. Doua
secvente reprezentative sunt gasirea ramasitelor lui Nechifor in
rapa si demascarea ucigasilor la parastas.

Titlul contine un simbol, Baltagul, un topor cu doua taisuri utilizat

ca instrument de munca pentru taierea copacilor. In roman acesta
are mai multe conotatii. Nechifor Lipan are un baltag pe care il
poarta frecvent, in drumurile sale, pentru a-i fi de ajutor la treburile
pastoresti, dar si pentru a se apara de atacatori. Tot cu un baltag
a fost omorat de catre cei doi criminali, Calistrat Bogza si Ilie
Cutui. Un alt baltag are si Gheorghita, fiul lui Lipan, care va face
dreptate la finalul cartii. Forma de singular a substantivului
sintetizeaza functiile acestui obiect care devine astfel simbol al
vietii, dar si al mortii, al apararii, dar si al dreptatii si revelarii
adevarului. Criticul Marin Mincu asociaza baltagul cu labrys-ul,
securea dubla cu care a fost omorat minotaurul, iar actiunea
(cautarea si diferitele popasuri) cu motivul labirintului.

Romanul este structurat in 16 capitole, cu actiunea desfasurata

cronologic, pe momentele subiectului. Astfel capitolele pot fi
grupate pe trei parti: 1.constatarea absentei si pregatirile de drum,
2.cautarea sotului disparut, 3.gasirea celui cautat, inmormantarea
si pedepsirea faptasilor. Prima parte cuprinde capitolele 1-6 ce
corespund expozitiunii si intrigii romanului. Aflam ca stand singura
pe prispa si torcand Vitoria isi aminteste de povestea auzita de
sotul ei de la un baci batran si spusa la cumetrii si nunti despre
viata si psihologia oamenilor de la munte. Femeia se gandea la
sotul ei care plecase sa cumpere oi si nu se mai intorsese; ea isi
aminteste de anii traiti impreuna, precum si de realizarile lor: 2
copii - Minodora care ramasese cu ea acasa si Gheorghita care
acum se afla la Cristesti cu oile la iernat de unde o informeaza ca
Nechifor Lipan nu ajunsese nici acolo. Apropiindu-se sarbatorile,
Gheorghita se întoarce acasa si mama lui hotaraste sa plece
impreuna cu el în cautarea lui Nechifor, insa inainte de plecare,
dupa Boboteaza, face un drum la Manastirea Bistrita unde se
roaga la icoana Sfintei Ana, la Piatra Neamt ia legatura cu
prefectul care o indeamna sa scrie o plangere pentru a face
cercetari, dar neavand incredere în autoritati ea pleaca cu
Gheorghita în cautarea lui Nechifor, acest moment constituie
intriga. Insa inainte de plecare ii face lui Gheorghita un baltag pe
care il sfinteste Preotul Danila, iar pe Minodora o duce la
Manastirea Varatic pentru a fi în siguranta. Partea a doua a
romanului cuprinde capitolele 7-13 si constituie desfasurarea
actiunii determinate de hotararea Vitoriei de a pleca în cautarea
sotului. Impreuna cu Gheorghita, cei doi reconstituie traseul lui
Nechifor pe parcursul caruia fac o serie de popasuri: la hanul lui
Donea de la gura Bicazului, la crasma domnului David de la
Calugareni, la mos Pricop si baba Dochia din Farcasa, la Vatra
Dornei, apoi la Paltinis, Brosteni, Borca, de unde drumul
paraseste apa Bistritei “intr-o tara cu totul necunoscuta”. De
asemenea, participa la un botez la Borca si la o nunta la Cruci.
Intreband din sat in sat, Vitoria isi da seama ca sotul sau a
disparut intre Suha si Sabasa. Cu ajutorul cainelui regasit, Lupu,
munteanca descopera ramasitele lui Lipan intr-o rapa, in dreptul
Crucii Talienilor. Desi isi face aparitia abia la sfarsitul operei,
cainele lui Lipan are un rol foarte important in descoperirea
criminalilor si tot de la acesta este inspirat si motto-ul de la
inceputul romanului, preluat din Miorita, care este, de fapt, un
avertisment: “Stapane, stapane/iti cheama s-un cane”. Partea a
treia a romanului constituie punctul culminant si
deznodamantul cuprinse intre capitolele 14-16 si prezinta sfarsitul
drumului: ancheta politiei, inmormantarea, parastasul lui Nechifor
Lipan si pedepsirea ucigasilor. Punctul culminant este scena de la
parastas, in care Vitoria povesteste cu exactitate scena crimei,
ceea ce ii surprinde pe ucigasii Ilie Cutui si Calistrat Bogza.
Primul isi recunoaste vina , insa al doilea devine agresiv. Este
lovit de Gheorghita cu baltagul lui Nechifor si sfasiat de cainelle
Lupu, si, astfel, se face dreptate. In deznodamant, ucigasul
Calistrat Bogza ii cere iertare Vitoriei si-si recunoaste fapta.
Finalul cuprinde planurile de viitor ale Vitoriei in legatura cu
familia ei, rostite dupa incheierea deznodamantului.

Principalul conflict al romanului este cel dintre Vitoria Lipan si cei

doi ucigasi ai sotului ei, Calistrat Bogza si Ilie Cutui. Vitoria
reconstituie drumul parcurs de Lipan, afla adevarul si ii demasca
pe ucigasi in fata autoritatilor. Ea este ajutata de Gheorghita, pe
care calatoria il maturizeaza. La inceputul romanului, Vitoria
traieste un puternic conflict interior cauzat de disparitia lui
Nechifor Lipan, “dragostea ei de douazeci si mai bine de ani”. Ea
porneste la drum hotarata sa-si gaseasca sotul, sa faca dreptate
si sa-l inmormanteze crestineste.

Personajele infatiseaza tipologii umane reprezentative pentru

lumea satului de la munte, la inceputul secolului al XX-lea.
Personajul principal al operei lui Sadoveanu este Vitoria Lipan, o
femeie voluntara, munteanca, sotie de cioban si mama autoritara.
Vitoria este o femeie puternica, hotarata sa-si gasească sotul „N-
am sa mai am hodina”, sa faca dreptate si sa-l inmormanteze
crestineste. Ea este o femeie conservatoare, respecta datinile
stramosesti, traditiile satului patriarhal si nu accepta noutatile
civilizatiei. Vitoria Lipan reprezinta tipul femeii voluntare, fiind „un
exponent al spetei” in raport cu lumea arhaica, dar si o
individualitate, prin insusirile sale: spiritul de razbunare si
metodele unui detectiv. Criticul G Calinescu afirma „Vitoria e un
Hamlet feminin”, pentru ca pune la cale demascarea ucigasilor la
parastas, cand reconstituie scena mortii sotului ei. Munteanca
este o femeie hotarata, curajoasa şi lucida. Pe drum isi ia o pusca
pe care nu ezita sa o foloseasca, iar lui Gheorghita ii da un baltag
sfintit. Aceasta are curajul de a depasi hotarul satului, in cautarea
lui Nechifor, motiv pentru care criticul Nicolae Manolescu o
numeste „o femeie in tara barbatilor”. Datorita inteligentei native si
a stapanirii de sine, Vitoria reuseste sa reconstituie drumul
parcurs de Nechifor, sa afle adevărul si sa demaște ucigasii.
Vitoria găsește in sine puterea de a cerceta si de a gasi urmele
sotului ei, folosindu-se de inteligenta si disimulare. Spune
strainilor ca il cauta pe Nechifor care ii este dator, ca sa nu fie
banuita ca are bani asupra ei pentru a-si asigura cele necesare.
Personajul complex, Vitoria Lipan, este realizat prin tehnica
basoreliefului si individualizat prin caracterizare directa si
indirecta, prin fapte vorbe, atitudini, gesturi, relatii cu alte
personaje, nume. Portretul fizic releva frumusețea personajului,
prin tehnica detaliului semnificativ: „Nu mai era tanara, dar avea o
frumusețe neobisnuita in privire”. Spirit conservator, Vitoria
respecta obiceiurile de nunta si cumetrie si vegheaza la
indeplinirea randuielilor din ritualul inmormantarii: priveghiul,
drumul la cimitir, bocitul, slujba religioasa, pomana, praznicul. O
scena impresionanta este inmormantarea. Tipatul dinaintea
coborarii cosciugului si gesturile ei concentreaza iubirea si
durerea produsa de pierderea sotului: “Cu asa glas a strigat, incat
prin toti cei de fata a trecut un cutremur. S-a daramat in genunchi,
si-a rezemat fruntea de marginea sicriului”. Personajul secundar,
Gheorghita, reprezentantul generatiei tinere, trebuie sa ia locul
tatalui disparut. Romanul poate fi considerat initiatic, deoarece
prezinta drumul spre maturizarea lui Gheorghita. Nechifor Lipan
este caracterizat in absenta, prin retrospective si rememorare, si
simbolizeaza destinul muritor al oamenilor. Numele sau “cel
adevarat si tainic”, de botez, este tot Gheorghita, dar primise
numele Nechifor in al patrulea an al vietii cand se imbolnavise,
potrivit unei superstitii: “ca sa nu-l mai cunoasca bolile si
moartea”. Vorba lui Lipan “Nimene nu poate sari peste umbra lui”,
anticipeaza destinul acestuia. Numele protagonistilor au
semnificatii simbolice; acestea desemneaza victoria binelui
asupra raului: Vitoria(asemanator cu “victoria”), Gheorghe(numele
de botez al tatalui) si Gheorghita(numele fiului) amintesc de
Sfantul Gheorghe, invingatorul balaurului, iar Nechifor inseamna
“purtator de victorie”. Personajele episodice sunt reprezentative
pentru lumea satului arhaic: mos Pricop(ospitalitatea), parintele
Danila(autoritatea spirituala), baba Maranda(credinta in
superstitii), cat si Minodora, fiica receptiva la noutatile civilizatiei,
ce este trimisa la manastire pentru purificare. Romanul are
caracter monografic deoarece infatiseaza viata muntenilor,
ocupatiile, traditiile, obiceiurile si principalele lor trasaturi:
muncitori, veseli, iubitori.

Relatia dintre Vitoria Lipan si fiul ei, Gheorghita, este evidentiata

pe tot parcursul operei, mai ales in drumul lor spre gasirea lui
Nechifor Lipan. Gheorghita reprezinta generatia tanara, cu
preocuparile varstei si deschiderea spre noutatile civilizatiei(ii
propune mamei sa ia trenul pana la Dorna). El trebuie sa ia in
familie locul tatalui disparut. La inceput, Gheorghita este
prezentat ca un adolescent interesat in special de intalnirile cu cei
de varsta lui, dar Nechifor are incredere in el si il trimite cu oile la
iernat, la apa Jijiei, unde ar fi trebuit sa se intalneasca inainte de
sarbatori. Desi initial vrea ca baiatul sa porneasca singur in
cautarea tatalui disparut, mama isi da seama de lipsa de
experienta si ii cere sa o insoteasca in calatorie, obligandu-l sa-si
asume responsabilitatile unui barbat: “Intelege ca jucariile au stat.
De-acu trebuie sa te arati barbat. Eu n-am alt sprijin si am nevoie
de bratul tau”. Apartinand lumii arhaice, patriarhale, Vitoria
transmite copiilor respectul traditiilor si este reticenta la noutatile
civilizației „In tren esti olog, mut si chior”. Ca mama, ea ii interzice
sa se indeparteze de traditie si contribuie prin calatorie la
maturizarea lui Gheorghita. In raport cu Gheorghita, tanarul
neinitiat de la inceputul calatoriei, Vitoria este initiatoarea. Deși
fiul este copilul preferat si poarta numele secret al tatălui, el
constata pe drum ca mamei „i-au crescut tepi de aricioaica”, adica
a devenit aspra cu el. Initierea se face in mod continuu si o prima
scena semnificativa pentru maturizarea tanarului si pentru
evolutia relatiei dintre cele doua personaje o reprezinta secventa
coborarii in rapa. Cand, ajutati de cainele Lupu, mama si fiul
gasesc locul unde fusese pravalit Nechifor de ucigasi, intre Suha
si Sabasa, la ordinul repetat al mamei: „Coboara-te in rapa iti
spun!”, Gheorghita gaseste ramasitele tatalui. Vitoria pleaca sa
anunte autoritatile si sa pregateasca toate cele necesare
inmormantarii si il lasa pe baiat sa vegheze lumanarea aprinsa
langa trupul neinsufletit al lui Nechifor. A doua secventa
semnificativa este parastasul lui Lipan, cand Vitoria reconstituie
scena mortii sotului ei si o povesteste in fata satenilor. II cere
baltagul lui Calistrat Bogza si il acuza indirect de omorarea sotului
ei. Bogza isi pierde cumpatul, se repede la Gheorghita ca sa-si ia
arma si este lovit cu propriul baltag. Astfel tanarul razbuna
moartea tatalui sau si restabileste dreptatea. Astfel initierea ia
sfarsit, baiatul fiind acum pregatit sa-si asume rolul de cap al
familiei, in locul lui Nechifor.

Ca moduri de expunere, naratiunea preponderenta este nuantata

de secventele dialogate, iar pasajele descriptive fixeaza diferite
aspecte ale toposului sau elemente de portret fizic, individual (de
exemplu: portretul Vitoriei sau al lui Gheorghita) si colectiv
(muntenii, “locuitorii de sub brad”). Naratiunea se face la
persoana a III-a, iar naratorul omniscient si omniprezent
reconstituie lumea satului de munteni si actiunile Vitoriei in mod
obiectiv, prin tehnica detaliului si observatie. Desi naratorul
omniscient este unic, la parastasul sotului Vitoria preia rolul
naratorului.

Asadar, romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu apartine

realismului mitic, avand ca pretext epic situatia din balada
populara “Miorita”.