Constituțiile din România

În condițiile modernizării de la sfârșitul sec. XVIII și începutul sec. XIX apare tot mai mult
necesitatea unei constituții. În 1821, Tudor Vladimirescu a afirmat principiul suveranității
poporului, iar Ionică Tăutu, în 1822, în Constituția cărvunarilor, a susținut separarea puterilor în
stat. Până în 1866, românii au avut documente cu caracter constituțional:
- Regulamentele Organice (1831, 1832)
- Convenția de la Paris (1858)
- Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, adoptat de Cuza (1864)

1. Constituția din iulie1866

C66 este prima constituție internă românească. A fost elaborată după modelul Constituției
belgiene din 1831, cea mai liberală din Europa acelei vremi.
a) Pt prima dată este introdus numele statului România și aceasta fără a face referire la
garanția marilor puteri sau la suzeranitatea Porții, fiind considerată, din acest motiv, un
puternic act de independență
b) România era o monarhie constituțională ereditară
c) Separarea puterilor în stat:
- executivă: domnul și miniștrii. Domnul -desemna primul ministru
-avea de inițiativă legislativă și drept de veto
-putea dizolva și revoca Adunarea
- legislativă: Adunarea reprezentativă (Camera Deputaților și Senatul)
- discuta și adopta legi
- avea drept de interpelare și anchetă asupra miniștrilor
- judecătorească: deținută de instanțele judecătorești; instanța supremă era
Înalta Curte de Casație și Justiție. Judecătorii erau inamovibili.
d) Drepturi și libertăți cetățenești: libertatea persoanei, a conștiinței, a cuvântului și a
presei, egalitatea în fața legii, iar proprietatea era sacră și inviolabilă, garantată prin
constituție
e) Votul era censitar; censul era foarte ridicat, considerându-se că dreptul de vot trebuie să
fie proporțional cu educația și deci cu veniturile individului. Existau 4 colegii electorale,
din care ultimul aparținea țăranilor care votau prin delegați
f) Articolul 7 din Constituție prevedea că nu pot dobândi cetățenie română decât creștinii.

C66, una din cele mai liberale ale vremii, a creat un cadru necesar modernizării și bunei
funcționări a instituțiilor țării. Prestigiul României a crescut, fiind numită de acum Belgia
Orientului.

2. Constituția din martie 1923

După constituirea României Mari, în 1918, datorită noului cadru teritorial, demografic și
social, era nevoie de adoptarea unei noi constituții. Aceasta a fost promulgată de regele
Ferdinand I în martie 1923. C23 are un puternic caracter democratic, păstra principiile C66
(monarhie constituțională ereditară, separarea puterilor), dar în plus :
- preciza în art. 1: „România este un stat național, unitar, și indivizibil”, formulare păstrată și
astăzi
- votul devenea universal pt bărbații de peste 21 de ani
- apare des formularea „ indiferent de origine, limbă și religie”
- acceptă expropierea în cazuri de utilitate publică

C23 a asigurat funcționarea regimului democratic în România, fiind cea mai înaintată
constituție din istoria României și cea mai avansată din Europa acelei vremi.

3. Constituția autoritară carlistă din 1938

În 1937 au avut loc alegeri parlamentare, dar nici un partid nu a obținut majoritatatea
necesară pt a ajunge la guvernare. Carol al II-lea a adus la guvernare partidul poetului Octavian
Goga și, în februarie 1938, a supus poporului, prin plebiscit, o nouă constituție prin care
urmărea instaurarea unui regim de guvernare personală. Putem aprecia C38 ca un abuz pt că nu
emană de la națiune, ci de la puterea executivă
Era desființată separarea puterilor:
-puterea executivă era deținută de rege, devenit capul statului, iar miniștrii erau
răspunzători numai față de rege
-puterea legislativă era exercitată de rege care guverna prin decrete-legi,
Parlamentul rămânând cu rol decorativ
-puterea judecătorească se exercita în numele regelui. Astfel, România devenea o
monarhie autoritară în care regele domnește și guvernează.
Dreptul la vot era ridicat la vârsta de 30 de ani și acordat doar știutorilor de carte; în
schimb era acordat drept de vot femeilor. În 1940, când Carol al II-lea a abdicat, C38 a fost
suspendată.

4. Constituțiile comuniste
 Constituția RPR din 1948
După desființarea monarhiei și alungarea regelui Mihai, Marea Adunare Națională
(MAN), a adoptat, la 13 aprilie 1948, o nouă constituție care, înainte de toate preciza noua
denumire a statului, Republica Populară Română.
- C48 prevedea principiul democratic al suveranitații poporului, egalitatea în fața legilor,
drepturi și libertăți cetățenești (dreptul la muncă, la învățare, libertatea conștiinței, libertatea
individuală, a presei), votul universal, dar toate acestea erau încălcate de regimul comunist.
- era prevăzută separarea puterilor în stat astfel: - p.executivă revenea Consiliului de Miniștri
- p.legislativă revenea MAN, un parlament
unicameral care era organul suprem al puterii
în stat
-existau instanțe judecătorești, dar nu exista
independență juridică reală
-în mod neobișnuit, era o prevedere economică și anume că mijoacele de producție și
băncile pot dveni proprietatea statului.
  Constituția RPR din 1952
Consfințește aservirea totală a României față de URSS prin:
*menționarea pt prima dată a proprietății socialiste
*rolul conducător al PCR

 Constituția RSR din 1965

Ceaușescu, considerând că s-a ajuns la un stadiu înalt al dezv. pe drumul comunismnului, a
schimbat denumirea statului în RSR. * Art. 3 afirma că PCR ete forța conducătoare a societății,
consfințind rolul conducător al partidului în România.

CONCLUZIE: Constituțiile comuniste au rupt legătura cu constituțiile anterioare. De exemplu:

- Expresiile „suveranitatea națională” sau „regim reprezentativ” au fost înlocuite cu „puterea
poporului”
- Doar PCR putea depune candidaturi pt sfaturile populare sau MAN
- Ca trăsături comune, toate aceste constituții ale regimului comunist au avut la bază
modelul constituției lui Stalin, din 1936 și legitimau totalitarismul și oprimarea

 Constituția din 1991

După evenimentele din 1989, care au restaurat statul de drept, Adunarea constituantă a
votat, în noi. 1991, o constituție democratică adoptată prin referendum
- România este o republică
- Separarea puterilor: -executivă –președintele și guvernul. Președintele care reprezintă
statul român, este garant al independenței, unității și integrității
teritoriale. El emite decrete și decizii prezidențiale, încheie tratate
internaționale, numește și revocă miniștri, conferă decorații
-legislativă –Parlamentul –organ reprezentativ al poporului. Parlamentul
României este bicameral (Camera deputaților și Senatul)
-judecătorească –deținută de instanțele judecătorești, iar instanțele
supreme sunt Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al
Magistraturii (CSM). Față de constituțiile anterioare, C91 a creat instituții
noi, cum ar fi Avocatul poporului care apără drepturile cetățeanului în fața
autorităților publice.

Observații: Această constituție îmbină sistemul democrației românești cu noile principii

constituționale europene. De exemplu:
*garantează dreptul la viață, la integritate fizică și psihică
*interzice pedeapsa cu moartea și tortura
*asigură dreptul la liberă circulație în țările străine, dreptul la informație, siguranța
persoanei și dreptul la proprietate
*C91 a fost revizuită în 2003, de asemenea prin referendum, pt a fi în concordanță cu
aderarea României la UE.
 Încheiere (importanța constituțiilor) :

În 1938, marele nostru istoric, Nicolae Iorga, considera constituția „cea dintâi
necesitate în statele românești”.
- Constituția, adică legea fundamentală a statului, este o componentă esențială a
oricărei societăți pt că orice sistem politic, fie democratic, fie totalitar, are la bază o
constituție care stabilește principalele repere de guvernare.
- Componentele unui sistem politic interacționează între ele, dar constituția este cea
care indică atribuțiile fiecărei componente. Astfel, orice modificare majoră în evoluția
societății românești a determinat de fiecare dată adoptarea unei noi constituții care să
legitimeze noul regim.