CONSTITUŢIILE ROMÂNIEI

(acte/legi fundamentale)
1866, 1923, 1938, 1948, 1952, 1965, 1991

Constituția este legea fundamentală a unui stat care cuprinde principiile de bază ale organizării
instituțional-politice, structura social-economică, modul de organizare și de funcționare ale organelor supreme și
locale, fixează drepturile și datoriile principale ale cetățenilor.

Acte cu caracter constitutional pâna la Constituția din 1866 (care au avut rol de acte fundamentale pt
Principatele Romane/Romania):
I. 1831, 1832 - Regulamentele Organice
II. Proclamatia de la Islaz (iunie-septembrie 1848 in Tara Romaneasca)
III. 1858 – Convenţia de la Paris
IV. 1864- Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris

Constituţia din 1866

Importanţa:
Prima constituţie internă a României. Prin aceasta, România era o monarhie constituţională
ereditară, având un regim liberal.
Constituţia din 1866 a fost documentul fundamental pentru societatea românească cu cea mai îndelungată
viaţă, rămânând în vigoare până la votarea celei din 1923. Ea a reprezentat un act viguros de independenţă fiind
promulgată de domn fără a ţine seama de suzeranitatea otomană sau de garanţia colectivă a celor 7 mari puteri.
Necesitatea: a creat cadrul necesar funcţionării instituţiilor moderne, a maturizat viaţa politică românească,
a dus la evoluţia în ansamblu a întregii societăţi româneşti. Ea a asigurat cadrul general în care a evoluat
modernitatea politică românească până după Primul Război Mondial.

Caracteristici:
Promulgată la 1 iulie 1866 de către principele Carol I.
Are ca model Constituţia belgiană din 1831, una dintre cele mai moderne ale Europei acelei perioade.
Proclama oficial numele de România.
Exprimă dorinţa de independenţă deoarece nu amintea nimic despre raporturile cu Imperiul Otoman şi cu
Puterile garante iar atribuţiile domniei şi ereditatea ei depăşeau statutul autonomiei
Principiile aplicate: „separarea puterilor în stat” (foarte clar exprimat), „guvernare reprezentativă”,
„suveranitatea naţională” (râmăneau la stadiul de idealuri naţionale).

Prevederi:
“Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil, sub numele de România” (art.1), iar
“teritoriul său este inalienabil” (art.2) (nu putea fi înstrăinat).

1
 Separarea puterilor in stat:
Puterea executivă deţinută de Domn şi Guvern
Puterea legislativă deţinută de Domn şi Parlament (Senat şi Camera Deputaţilor)
Puterea judecătorească deţinută de curţi şi tribunale de justiţie, forul supreme fiind Înalta Curte de Justiţie
şi Casaţie
Domnul avea largi prerogative (atributii) executive și legislative :
 Sanctiona (semna legea pt a-i da valabilitate) si promulga (act prin care legea este publicata si intra în
vigoare) legile
● numeşte şi revocă prim-ministrii, miniştrii şi toate funcţiile publice
● este comandantul suprem al armatei
● convoacă, amână şi dizolvă Camera Deputaţilor şi Senatul
● iniţiază proiecte de lege
 Avea drept de veto - putea refuza promulgarea unei legi și retrimite proiectul spre discutare in Parlament
● amnistia, graţia, avea dreptul de a declara război şi a încheia tratate şi convenţii, de a bate moneda, de a
conferi decoraţii etc.
Actele sale trebuiau contrasemnate de miniştrii (de resort), care sunt singurii răspunzători.
Parlamentul (numit şi Reprezentanța Națională) era bicameral, fiind compus din Camera Deputaților și
Senat. Atribuţii –iniţiativă legislativă, propunea proiecte de legi, vota, modifica sau abroga legile, dezbatea şi
adopta bugetul, avea drept de interpelare a Guvernului (a cere explicaţii asupra unor decizii). Domnul putea
dizolva Parlamentul cu condiția să organizeze alegeri într-un interval de maximum o lună.
Constituția confirma drepturile şi libertăţile cetăţeneşti fundamentale:
● libertatea de asociere, egalitatea în faţa legii
● libertatea persoanei și inviolabilitatea domiciliului
● libertatea conştiinţei, a adunărilor politice, a cuvântului, a presei în general
● proprietatea era declarată sacră şi inviolabilă
● dreptul la educație, învățământul primar fiind obligatoriu și gratuit.
Singura interdicție impusă de Constituție era Articolul 7 care condiţiona acordarea cetăţeniei română,
străinilor care nu erau creştini. “Art. 7. - Numai strainii de rituri crestine pot dobândi împământenirea.” (=cetăţenia
română).
Alături de Constituţia propriu-zisă a fost elaborată şi aprobată o lege electorală care prevedea votul cenzitar
în funcţie de avere dar şi de gradul de instrucţie. Au fost instituite colegiile electorale (2 pentru Senat și 4 pentru
Camera Deputaților).
Constituția din 1866 a fost revizuită de mai multe ori :
■ 1879 – sub presiunea condiționării recunoașterii independenței României, în urma Congresului de pace
de la Berlin (1878), este anulată interdicția obținerii cetățeniei române de către cei de altă religie decât cea creştină
(art.7).
■ 1884 – România devenise regat; sistemul electoral se schimbă prin reducerea numărului colegiilor
electorale din Camera Deputaților (de la 4 la 3), scăderea censului și înlăturarea lui pentru cei care au absolvit
clasele primare.
■ 1917 – realitățile Primului Război Mondial impun apariția unui proiect de revizuire a Constituției
privind lărgirea dreptului de vot și înfăptuirea reformei agrare.

2
 Constituţia din 1923

Constituţia este adoptată de Parlament, la 28 martie 1923, după care a fost promulgată de regele
Ferdinand I. Forma de organizare statală era de monarhie constituţională ereditară, regimul era
democratic.
Nevoia adoptarii acestei constituţii:
Realizarea unităţii naţionale din 1918 (formarea României Mari) a impus adoptarea unei noi constituții care
să reflecte noile realități economico-sociale, politice, etnice și instituționale. Elaborarea acestei noi constitutii a
fost necesara si dupa schimbarile aparute in plan internaţional după Primul Război Mondial. Aceasta constituție
păstra majoritatea articolelor din Constitutia din 1866.
Importanţa:
Constituţia din 1923 a avut un rol important în consolidarea statului român unitar, a independenței și
suveranității sale, definind mai precis trăsăturile și conținutul regimului politic din România.
Prevederi:
Articolul 1 declara “Regatul României era un stat naţional, unitar şi indivizibil”, al cărei teritoriu este
„nealienabil” (Constituției din 1923 formula, mai precis decât Constituția din 1866, principiul suveranităţii
naţionale).
Noutăţi aduse de această constituţie:
Votul universal adoptat în 1918 este confirmat şi prin această constituţie. Votul era universal, egal, direct,
obligatoriu şi secret pentru bărbații de peste 21 de ani.
Garantarea drepturilor şi libertăţilor românilor, fără deosebire de origine etnică, limbă sau religie.
Dreptul de proprietate nu mai este un drept absolut, ca în 1866, interesele colectivităţii sociale primând
intereselor individuale. Proprietatea avea o functie sociala, adica era admisă exproprierea cu despagubire pentru
cauză de utilitate public. Zăcămintele miniere şi bogăţiile de orice natură deveneau proprietatea statului.
Constituția permite statului să intervină în relațiile dintre patroni și muncitori, acordând tuturor factorilor
producției o egală ocrotire, iar muncitorilor asigurări sociale în caz de accidente.
Drepturile minorităților au fost garantate în conformitate cu noile tendințe internaționale și în funcție de
angajamentele României făcute la tratatele de pace de la Paris „fără deosebire de origine etnică, de limba și de
religie”.
Biserica Ortodoxă este biserica dominantă în stat, dar se acordau drepturi și celorlalte culte.

Se păstrau toate celelalte prevederi ale Constituţiei din 1866, precum şi

Principiul separaţiei puterilor în stat:
■ puterea legislativă urma să fie exercitată de Rege şi Reprezentanţa naţională (Parlamentul bicameral)
■ puterea executivă de către Rege şi Guvern
■ puterea judecătorească de către instanţele judecătoreşti (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Revizuirea/Modificarea Constituţiei s-a făcut în 1926, prin adoptarea Legii electorale care stabilea „prima
electorală” potrivit căreia partidul care obţinea 40% din totalul voturilor primea 50% din locurile din Parlament.
Cealaltă jumătate era împărţită celorlalte partide care au obţinut pragul parlamentar de cel puţin 2%, inclusiv
partidului câştigător. Doar dacă nu se obţineau 40% din voturi atunci împărţirea se făcea proporţional.

3
 Constituţia din 1938

Impune un regim autoritar, personal. România era o monarhie autoritară, condusă de Regele Carol
al II-lea. A fost numită şi Constituţia carlistă. Intră în vigoare la 27 februarie 1938.
Caracteristici:
Constituţia carlistă a înlocuit regimul parlamentar reprezentativ cu supremaţia puterii regale. Carol al II-lea
a urmărit instaurarea propriului său regim politic, sacrificând partidele politice şi activitatea parlamentară,
guvernele devenind simple instrumente. Conjunctura existentă în ţară la debutul anului 1938 (la alegerile
parlamentare din 1937 niciun partid politic nu a obţinut 40% din voturi pentru a primi „prima electorală”) a permis
regelui să ceară naţiunii române printr-un plebiscit „învoirea” pentru o nouă Constituţie. Desfășurat la 24 februarie
1938, plebiscitul s-a derulat în condiţiile stării de asediu, prin vot deschis, cu listă separată pentru opozanţi.
Constituţia din 1938 este impusă de regimul politic instaurat de regele Carol al II-lea justificată, la vremea
respectivă, prin dreptul de necesitate.
Constituţia din 1938 a urmărit să consolideze puterea instituţiei regale şi autoritatea personală a
monarhului, să reconcilieze naţiunea, să salveze ţara de revisionism. A fost expresia unui abuz pentru că nu a fost
schimbată potrivit procedurilor şi emană de la puterea executivă, voinţa regelui, care dorea să impună un regim de
guvernare personala. Constituţia din 1938 a fost suspendată în septembrie 1940, când este dizolvat şi Parlamentul,
instituindu-se un regim autoritar militar condus de Ion Antonescu.
Imediat dupa adoptarea acestei Constitutii au fost desfiinţate partidele politice, la 30 martie 1938.
Creşte vârsta la care putea vota cetăţeanul, de la 21 la 30 de ani. Puteau vota doar ştiutorii de carte şi cei
care aveau o meserie. Pentru prima dată pot vota şi femeile, dar nu pot fi alese. Schimbările aduse legii electorale a
scăzut numărul alegatorilor de la 4,6 milioane la 2 milioane.
Sunt suprimate principiile separării puterilor si al suveranitatii nationale deoarece Regele este considerat
Capul Statului, el domneşte şi guvernează. Este introdus principiul supremaţiei regelui. Drepturile şi
libertăţile cetăţeneşti sunt restrânse.

Prevederi:
Regele este considerat Capul Statului, el domneşte şi guvernează. In această calitate de Cap al Statului
era organul prin care naţiunea, titularul suveranităţii, îşi manifesta toate puterile.
Regele exercită puterea executivă prin intermediul Guvernului său. Miniștrii sunt numiți de rege, (fără
acordul Parlamentului), Guvernul exercitând puterea în numele regelui.
Regele exercită puterea legislativă prin Parlament (care are un rol decorative). Regele are iniţiativă
legislativă. Regele numea o parte din membrii Senatului.
Este înfiinţat Consiliul de Coroană – organ consultativ permanent, cu membrii numiţi de rege.

4
 Constituţia din 1948

Introducea ca formă de organizare statală republica iar ca regim, cel totalitar - comunist, după
model sovietic. Sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial a adus România sub ocupația Uniunii Sovietice, ceea
ce a permis comuniștilor să cucerească puterea politică și să-l înlăture forțat pe Regele Mihai (30 decembrie 1947).
Importanţă:
Această constituţie a creat cadrul juridic al noului regim comunist. Adoptată la 13 aprilie 1948, ea
consfințea noua titulatură a statului Republica Populară Română (R.P.R.)
Caracteristici:
Principiul separării puterilor în stat este eliminat prin desemnarea atribuțiilor executive și legislative
organului suprem al puterii de stat a Republicii Populare Române – Marea Adunare Națională (M.A.N.).
Astfel, Marea Adunare Naţională / M.A.N. cumula puterile legislativă şi executivă.
Prevederi:
Art. 1 definea R.P.R. ca „stat popular, unitar, independent și suveran”.
„Intreaga putere de stat emană de la popor și aparține poporului”.
“Organul suprem al puterii de stat în Republica Populară Română este Marea Adunare Naţională”.
M.A.N. era ales pentru 4 ani. Acesta avea în frunte un Prezidiu. M.A.N., un parlament unicameral, avea
dreptul de a modifica Constituția, alegea Prezidiul, forma guvernul și fixa atribuțiile ministerelor, vota bugetul și
fixa impozitele etc.
Prezidiul M.A.N. este răspunzător faţă de M.A.N.. Președintele Prezidiului M.A.N. era oficial șeful statului
român.
Prerogativele Prezidiului erau :
■ convoacă M.A.N. în sesiuni ordinare și extraordinare;
■ interpretează legile votate de M.A.N.;
■ exercită dreptul de grațiere și comută pedepsele, acordă decorații și medalii;
■ reprezenta Republica Populară Română în relațiile internaționale etc..
Consiliul de Miniștri (guvernul) este organul executiv şi administrativ şi dă seama în faţa M.A.N. şi a
Prezidiului M.A.N. în perioada dintre sesiuni. Organele locale ale puterii de stat erau Consiliile populare locale.
Exercitarea puterii judecătorești era realizată de instanțele de judecată (tribunalele şi judecătoriile
populare) și de Curtea Supremă.
Constituția proclama principii și libertăți democratice, precum cele de conștiință și religioase, libertatea
presei, a cuvântului, a întrunirilor, mitingurilor și manifestațiilor, libertatea individuală a cetățeanului etc.
Minorităților naționale le erau asigurate drepturi egale, se asigura protecția familiei de către stat, iar sănătatea
publică era organizată de stat. Constituția garanta egalitatea tuturor cetățenilor români în fața legii, fără a se face
deosebire de sex, naționalitate, rasă, religie sau grad de cultură.
Alegerea în organele statului le era permisă tuturor cetățenilor români care au împlinit vârsta de 23 de ani
și exercitarea dreptului de vot de la 18 ani. Femeile primesc drepturi egale cu cele ale bărbaților. Constituția
impunea și restricții în exercitarea dreptului de vot cetățenilor ce erau declarați de organele statului ca „persoanele
interzise, lipsite de drepturi civile și politice și nedemne” (art18).

Modificarea Constituţiei s-a făcut în 1950 când s-a preluat modelul sovietic în administraţia de stat prin
adoptarea reformei administrative prin care consiliile comunale şi judeţene au fost înlocuite cu sfaturile populare.

5
 Concluzii:
Deși multe dintre articolele ei proclamau garantarea unor drepturi și libertăți democratice, acestea au fost
încălcate sistematic în timpul regimului comunist.
În realitate, puterea era controlată de secretarul general al Partidului Muncitoresc Român (în februarie
1948, Partidul Comunist Român s-a intitulat Partidul Muncitoresc Român/ P.M.R., nume păstrat până în 1965,
când se revine la vechea denumire de Partidul Comunist Român), adică Gheorghe Gheorghiu-Dej şi P.M.R.
Principiul suveranității poporului înlocuiește principiile suveranității naționale și principiul reprezentanţei
naţionale.
Intervenția politicului asupra justiției duce la pierderea independenței acesteia, inamovibilitatea
judecătorilor fiind suprimată.

Constituţia din 1952

Constituția din 1952 nu aduce mari schimbări față de precedenta. Adoptata la 24 septembrie 1952. Este a
doua constituţie din perioada stalinistă.
Importanta:
Accentuează aservirea statului român faţă de Uniunea Sovietică, prietenia cu aceasta constituind „baza
politicii noastre externe”. Consacra modelul stalinist în organizarea statului român. Era întărit rolul statului în
întreaga viaţă economica, sociala şi politică.

Prevederi (noi fata de Constitutia din 1948):

Statul român era definit ca democrat popular, bazat pe conducerea proletariatului în alianță cu
țărănimea.
Constituția definea regimul politic al democrației populare, bazată pe conducerea proletariatului. Puterea
reprezintă interesele celor care muncesc, respectiv alianța dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare, în care
rolul conducător îl are clasa muncitoare condusă de Partidul Muncitoresc Român.
Organizarea social-economică a statului se bazează pe „proprietatea socialistă asupra mijloacelor de
producție, care are fie forma proprietății de stat (bun comun al poporului), fie forma proprietății cooperatist-
colectiviste (proprietatea gospodăriilor colective).”
Ţara era împărţită în regiuni şi raioane (după model sovietic).
Prevederi ale Constituţiei din 1952
Capitol introductiv: Republica Populară Română a luat naştere ca urmare a victoriei istorice a Uniunii
Sovietice asupra fascismului german şi a eliberării României de către glorioasa Armată Sovietică, eliberare care a
dat putinţă poporului muncitor să făurească statul de democraţie populară
Politica externă a Republicii Populare Române este o politică de apărare a păcii, de prietenie şi alianţă cu
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste şi cu ţările de democraţie populară.
Art.1 Republica Populară Română este un stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate.
Baza puterii populare în Republica Populară Română este alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea
muncitoare, în care rolul conducător aparţine clasei muncitoare.

6
 Organul suprem al puterii de stat a Republicii Populare Române este Marea Adunare Naţională a
Republicii Populare Române. Marea Adunare Naţionala este unicul organ legiuitor al Republicii Populare
Române. Marea Adunare Naţionala are în competenţa sa directă: alegerea Prezidiului Marii Adunări Naţionale;
formarea Guvernului; modificarea Constituţiei; chestiunile războiului şi ale păcii; aprobarea bugetului de stat,
stabilirea impozitelor etc. Marea Adunare Naţională este aleasă pe timp de 4 ani.
Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române are următoarele atribuţiuni: convoacă în
sesiuni Marea Adunare Naţională; emite decrete; interpretează legile în vigoare în Republica Populară Română;
hotărăşte consultarea poporului (referendum); instituie decoraţiile, medaliile şi titlurile onorifice; stabileşte gradele
militare etc.
Organul suprem executiv este Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române.
Organele puterii de stat în regiuni, raioane, oraşe şi comune sunt Sfaturile Populare ale oamenilor muncii
de la oraşe şi sate.
Cetăţenilor Republicii Populare Române le este asigurat dreptul la muncă, au dreptul la odihnă, dreptul la
învăţătură. Învăţământul de toate gradele este învăţământ de stat. Oamenilor muncii, cetăţeni ai Republicii
Populare Române, fără deosebire de naţionalitate sau rasa le este asigurată deplina egalitate de drepturi în toate
domeniile vieţii economice, politice şi culturale. Libertatea de conştiinţă este garantată tuturor cetăţenilor
Republicii Populare Române. Cetăţenilor Republicii Populare Române li se garantează prin lege: libertatea
cuvântului; libertatea presei; libertatea întrunirilor şi a mitingurilor; libertatea cortegiilor şi a demonstraţiilor de
stradă.
Partidul Muncitoresc Român este forţa conducătoare atât a organizaţiilor celor ce muncesc, cât şi a
organelor şi instituţiilor de stat.

Constituţia din 1965

Constituția din 1965, adoptată la 21 august, după venirea lui Nicolae Ceaușescu la conducerea Partidului
Comunist Român, schimba denumirea țării în Republica Socialistă România (R.S.R.). Aceasta constitutie a fost
adoptata in perioada national-comunista.

Importanţă:
Partidul Comunist Român primește rolul de conducător al întregii societăți.

Prevederi:
“În Republica Socialistă România forță politică conducătoare a întregii societăţi este Partidul
Comunist Român”. Noua constituţie valida caracterul socialist al proprietății și al economiei.
Marea Adunare Națională rămâne în continuare organul suprem al puterii de stat și singurul legiuitor. Era
aleasă pentru 5 ani. (Din 1961, Prezidiului Marii Adunări Naționale este înlocuit cu un nou organism, Consiliul de
Stat.)
Consiliu de Miniștri (guvernul) este organul suprem al administrației de stat.
Proprietatea și economia au un caracter socialist, statul român devenind proprietarul tuturor bogățiilor
subsolului, terenurilor din fondul funciar de stat, pădurilor, apelor, fabricilor, uzinelor, mijloacelor de transport,
fondului de clădiri și locuințe etc..
Revizuirea Constitutiei: În anul 1974, a fost instituită funcţia de preşedinte al R.S.R., ales de către Marea
Adunare Națională, care preia prerogativele deţinute până atunci de Consiliul de Stat.
Președintele avea următoarele atribuții :
7
 ■ prezida Consiliul de Stat, Consiliul de Miniştri şi Consiliul Apărării R.S.R.
■ reprezenta puterea de stat în relațiile interne și internaționale, încheia tratate internaționale
■ era comandantul suprem al forțelor armate și președintele Consiliului Apărării Republicii Socialiste
România
■ numea și revoca, la propunerea prim-ministrului, funcţionarii superiori ai statului şi justiţiei
■ numea și revoca președintele și membrii Tribunalului Suprem
■ conferea decorații
■ putea da decrete prezidențiale și decizii şi impune starea de necesitate etc.
Libertățile și drepturile cetățenești prevazute în Constituție (libertatea cuvântului, presei, întrunirilor și
demonstrațiilor ș.a.) nu puteau fi folosite în scopuri potrivnice orânduirii socialiste și interesului celor ce muncesc.
Sistemul de vot prevedea vot universal, direct, egal și secret, de la 18 ani.
Prevederi ale Constituţiei din 1952
Capitol introductiv: Republica Populară Română a luat naştere ca urmare a victoriei istorice a Uniunii
Sovietice asupra fascismului german şi a eliberării României de către glorioasa Armată Sovietică, eliberare care a
dat putinţă poporului muncitor să făurească statul de democraţie populară
Politica externă a Republicii Populare Române este o politică de apărare a păcii, de prietenie şi alianţă cu
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste şi cu ţările de democraţie populară.
Art.1 Republica Populară Română este un stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate.
Baza puterii populare în Republica Populară Română este alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea
muncitoare, în care rolul conducător aparţine clasei muncitoare.
Organul suprem al puterii de stat a Republicii Populare Române este Marea Adunare Naţională a
Republicii Populare Române. Marea Adunare Naţionala este unicul organ legiuitor al Republicii Populare
Române. Marea Adunare Naţionala are în competenţa sa directă: alegerea Prezidiului Marii Adunări Naţionale;
formarea Guvernului; modificarea Constituţiei; chestiunile războiului şi ale păcii; aprobarea bugetului de stat,
stabilirea impozitelor etc. Marea Adunare Naţională este aleasă pe timp de 4 ani.
Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române are următoarele atribuţiuni: convoacă în
sesiuni Marea Adunare Naţională; emite decrete; interpretează legile în vigoare în Republica Populară Română;
hotărăşte consultarea poporului (referendum); instituie decoraţiile, medaliile şi titlurile onorifice; stabileşte gradele
militare etc.
Organul suprem executiv este Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române.
Organele puterii de stat în regiuni, raioane, oraşe şi comune sunt Sfaturile Populare ale oamenilor muncii
de la oraşe şi sate.
Cetăţenilor Republicii Populare Române le este asigurat dreptul la muncă, au dreptul la odihnă, dreptul la
învăţătură. Învăţământul de toate gradele este învăţământ de stat. Oamenilor muncii, cetăţeni ai Republicii
Populare Române, fără deosebire de naţionalitate sau rasa le este asigurată deplina egalitate de drepturi în toate
domeniile vieţii economice, politice şi culturale. Libertatea de conştiinţă este garantată tuturor cetăţenilor
Republicii Populare Române. Cetăţenilor Republicii Populare Române li se garantează prin lege: libertatea
cuvântului; libertatea presei; libertatea întrunirilor şi a mitingurilor; libertatea cortegiilor şi a demonstraţiilor de
stradă.
Partidul Muncitoresc Român este forţa conducătoare atât a organizaţiilor celor ce muncesc, cât şi a
organelor şi instituţiilor de stat.

8
 Constituţia din 1991

Constituția din 8 decembrie 1991 readuce în România principiile democratice. Romania are ca
formă de guvernământ republica semiprezidenţială si regimul politic democratic. Este revizuită în anul 2003
pentru a corespunde cerințelor impuse de viitoarea aderare a României la Uniunea Europeană.
Importanţa:
Constituția a fost elaborată în urma evenimentelor din 1989, după căderea regimului comunist. Noua
constituție, aprobată prin referendum, restabilea o serie de principii fundamentale democratice și introduce noi
principii constituţionale europene. Este consfințit în societatea românească statul de drept, întemeiat pe
suveranitatea poporului exercitată prin organele sale reprezentative şi prin referendum, pluralismul politic
devenind o garanție a democrației, reintrodus principiul separării puterilor în stat.
Prevederi:
România este un stat național suveran și independent, unitar și indivizibil (art.1) iar forma de guvernământ
este republica (art.2).
Drepturile și libertățile democratice ale cetățenilor români prevăzute acordă :
■ libertatea individuală, de exprimare, de asociere şi de întrunire
■ dreptul la învăţătură, de vot (de la 18 ani), de a fi ales
■ dreptul la libera circulaţie în ţară şi străinătate
■ proprietatea este ocrotită (din 2003 proprietatea devine garantată); etc.

Presedintele ţării: reprezintă România, este garantul independenței naționale, al unității și al integrității
teritoriale, veghează la respectarea Constituţiei; Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului,
precum și între stat și societate. Este ales prin vot universal, secret si liber exprimat. Președintele României
desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru și numește Guvernul pe baza votului de încredere acordat
de Parlament.
Puterea executivă este exercitată de catre Guvern. Guvernul asigură realizarea politicii interne și
externe a tarii și exercită conducerea generală a administrației publice.
Puterea legislativă aparțin Parlamentului bicameral, organ reprezentativ suprem şi unica autoritate
legiuitoare. Adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare. Este ales prin vot universal pentru un
mandate de 4 ani. Legile adoptate de Parlament sunt trimise spre promulgare preşedintelui României.
Puterea judecătorească o reprezintă instanţele judecătoreşti, instituția suprema fiind Curtea Supremă de
Justiţie.
Sunt înființate noi instituții precum Curtea Constituțională și Avocatul Poporului.

Aderarea României la Uniunea Europeană a impus modificarea Constituției în 2003 (prin referendum),
fiind revizuite articole prin care se îmbină tradiţia democratică din spaţiul românesc cu principiile constituţionale
europene.
Modificări au fost făcute în 2003 prin schimbarea mandatului preşedintelui de la 4 la 5 ani, preşedintele
are imunitate, dreptul cetăţenilor români de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European, etc.
Din 2004, Curtea Supremă de Jusiţie a fost numită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.