Sunteți pe pagina 1din 2

Constitutiile din Romania

Inca de la inceputurile secolului al XIX-lea, necesitatea modernizarii societatii romanesti a impus ideea redactarii si aplicarii ulterioare a unor documente cu caracter constitutional. Astfel, primele acte cu caracter constitutional dateaza din prima jumatate a secolului al XIX-lea, printre ele numarandu-se ,,Constitutia carvunarilor , ,,Osabitul Act de numire a suveranilor romanilor din 1838. Primele acte cu valoare constitutionala din istoria moderna au fost reprezentate de Regulamentele Organice, elaborate in timpul ocupatiei militare rusesti in Principate. Aceste documente mentioneaza si aplica pentru prima data in spatiul romanesc principiul separatii puterilor in stat; ele au functionat pana in 1858, cand au fost inlocuite de textul Conventiei de la Paris, un alt document cu caracter constitutional. Aplicata in intervalul 1858-1864, Conventia de la Paris a servit drept lege fundamentala in prima perioada a domniei lui AL.I.Cuza, fiind urmata de Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris (adoptat in urma loviturii de stat din mai 1864). Statutul confirma trecerea la o domnie autonoma, in cadrul careia prerogativele domnului erau largite. Insa prima constitutie in adevaratul sens al termenului a fost adoptata in 1866, pe 1 iulie, promulgata fiind de noul domn al Romaniei, Carol I, adus in tara dupa abdicarea lui Cuza. Aceasta lege fundamentala a fost opera Adunarii Constituante si a fost considerata una dintre cele mai liberale constitutii ale vremii, ca si modelul pe care l-a avut, si anume Constitutia Belgiei. De asemenea, Constitutia Romaniei din 1866, legitima venirea noului domn din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen.Necesitatea adoptatii unei constitutii pentru statul roman din 1866, rezulta din lipsa unui cadru democratic de dezvoltare a statului roman dupa perioada de domnie autoritara a lui Al. I. Cuza. Cateva dintre principiile care au stat la baza acestei constitutii au fost: principiul suveranitatii, separarea puterilor in stat, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, etc. Aceste principii se vor regasi mai tarziu si in Constitutia din 1923. Atat in Constitutia din 1866, cat si in cea din 1923, forma de organizare statala era monarhia constitutionala ereditara, institutia monarhica detinand atat putere executiva cat si legislativa. O deosebire majora intre cele doua constitutii o reprezenta tipul de vot exercitat de cetateni. Daca in Constitutia din 1866, votul era unul cenzitar (era exercitat de cetatenii care plateau impozit la stat), in legea fundamentala din 1923 se trece la votul universal, egal si direct acordat cetatenilor barbati incepand cu varsta de 21 de ani. Alta diferenta dintre cele doua legi fundamentale consta in faptul ca in 1923 si minoritatile aveau precizate drepturile cetatenesti de care beneficiau, pe cand in 1866 acest lucru nu se intampla (lucru care persista pana la modificarea din 1879 a constitutiei, care elimina discriminarea fata de necrestini). Consecintele adoptarii constitutiilor din 1866 si respectiv 1923 au fost multiple. Astfel, adoptarea Constitutiei din 1866 a deschis drumul modernizarii sistemului politic romanesc prin

structurarea institutiilor statului roman si aparitia primelor partide politice (PNL si PC). In urma adoptarii Constitutiei din 1923 s-a asigurat functionarea regimului democratic din Romania, pana in 1938. Prin prevederile Constitutiei din 1923 s-a ajuns la cresterea rolului statului in viata economica si politica. Pe aceasta baza au fost legile care primeau interventia statului in economie, cum a fost de pilda legea minelor din 1924. Asadar, adoptarea constitutiilor prezentate a fost impusa de mersul firesc, innoitor pe care societatea romaneasca il inregistra in decursul secolului al XIX-lea, in aceeasi tendinta europeana a vremii.