Evoluția sistemului electoral prin analiza comparativă a constituțiilor

române din 1866,1938,1991

Sistemele electorale reprezintă ansamblul normelor juridice şi procedurale care
definesc condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru exercitarea de către cetăţeni a drepturilor politice
fundamentale, dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales, garanţii care asigură suportul practic al
exercitării lor, regulile de organizare şi desfăşurare practică scrutinului, precum şi principiile şi
mecanismele de atribuire a mandatelor în urma alegerilor

In 1866, dupa rasturnarea lui Al. I. Cuza, s-a trecut intr-o noua faza in privinta puterii
legislative. A fost mentinut sistemul bicameral, dar, totodata, daca numarul alegatorilor a fost
redus fata de situatia instaurata in 1864, posibilitatile imixtiunii puterii executive in procesul
electoral au fost marginite, cel putin daca luam in consideratie stipulatiile Constitutiei si noua
lege electorala.
Regimul electoral din 1866 impartea corpul alegatorilor in patru colegii.
Regimul electoral stabilit in 1866 avea sa se mentina pana la sfarsitul primului razboi.O serie de
modificari au fost aduse o data cu revizuirea Constitutiei, in 1884. Colegiile au fost reduse de la
4 la 3. Desi sistemul cenzitar a fost mentinut mai departe, censul a fost sensibil scazut la toate
categoriile de alegatori si astfel numarul acestora a crescut in mod sensibil, dar desigur fara a se
ajunge la sufragiul universal.

Legiferarea votului universal, in 1918, (numai pentru barbati), a modificat substantial

cadrul de desfasurare a vietii politice din Romania. Inainte de razboi , confruntarea electorala se
desfasura numai in orase, deoarece taranimea, care alcatuia colegiul 3, nu vota direct ci prin
delegati.
Un candidat isi putea vizita efectiv toti alegatorii din circumscriptia sa, care se ridicau la
cateva sute. Rezultatul votului era dinainte stiut, deoarece, de fiecare data, guvernul care "facea
alegerile " iesea castigator

Pe fondul asumarii legionarilor, al ingrijorarii partidelor democratice fata de venirea

acestora la putere, regele Carol al II-lea, cu incuviintarea guvernelor de la Paris si Londra, a
recurs la o lovitura de stat punand capat regimului democratic din Romania(10 februarie 1938).
Alegerile din martie 1938 nu au mai avut loc, la 27 februarie a fost promulgata o noua
constitutue, iar la 30 martie au fost dizolvate partidele politice
Se incheie astfel o etapa din istoria Romaniei, in care partidele politice au avut un rol
hotarator, guvernarea s-a realizat cu sprijinul Parlamentului, ales dupa aprige confruntari
electorale. Excesele, contestarile, actele de violenta, nerealizarile, demagogia au avut un rol de
bumerang pentru partidele politice: ele s-au compromis in ochii electoratului, care a inceput sa
priveasca cu tot mai multa reticenta regimul democratic, asa cu functiona el Romania.
Constitutia Romaniei din 1938 si noul sistem electoral Adoptarea Constituţiei a adus şi
schimbarea esenţială a sistemului electoral. Cu toate că în Constituţia din 1938 era înscris faptul
că „toate puterile statului emană de la naţiunea română, acestea neputînd fi exercitate decît prin
delegaţie şi după regulile constituţionale", în realitate, regele era unicul conducător. Se menţinea
instituţia tradiţională a democraţiei şi anume structura bicamerală: Adunarea Deputaţilor şi
Senatul. Astfel, prin art. 61, Adunarea Deputaţilor a fost constituită din deputaţii
aleşi de cetăţenii români care aveau vîrsta de 30 de ani împliniţi şi practicau efectiv o
îndeletnicire, intrînd în vreuna din următoarele trei categorii: 1. agricultura şi munca manuală; 2.
comerţul şi industria; 3. ocupaţiuni intelectuale.

Prin Legea electorală pentru Adunarea Deputaţilor şi Senat din 9 mai 1939, se acorda
drept de vot pentru alegerea deputaţilor şi femeilor, precizîndu-se însă că „femeile nu sînt
eligibile în Adunarea Deputaţilor". Conform Constituţiei din 1938, Senatul se compunea din
senatori numiţi de rege, din senatori de drept şi din senatori aleşi cu vot obligator, secret şi
exprimat prin scrutin uninominal de membrii corpurilor constituite în stat, în numărul şi
condiţiile - pentru alegători şi eligibili, bărbaţi şi femei - ce se vor stabili prin legea electorală.
Totuşi Legea electoral din 1939 a stabilit că „numărul lor este 88, adică egal cu acela al
senatorilor aleşi". Senatorii de drept erau principii familiei regale. În aşa fel, regele îşi asigura
majoritatea în Senat prin cele două categorii de senatori - cei numiţi de rege şi cei de drept.
Senatorii, care făceau parte din cea de-a treia categorie erau aleşi după acelaşi criteriu ca şi
deputaţii. La vot puteau veni „numai acei cetăţeni care erau membri în organele de conducere ale
corpurilor constituite în stat dintre cele trei categorii de îndeletniciri prevăzute de Constituţie".
Prin art. 10 şi 11 din Legea electorală, femeile puteau alege şi puteau fi alese în Senat.
Activitatea legislativă se exercita de către rege prin intermediul Parlamentului, ceea ce a
dus la transformarea legislativului într-un organ de discutare şi de votare a proiectelor propuse de
executiv şi, implicit, de rege.
Cu toate că s-a stăruit asupra noului sistem electoral, în luna martie 1938 regele dizolvă
partidele, agenţi importanţi ai procesului politic.
Imediat după evenimentele din decembrie 1989 a apărut necesitatea adoptării unei noi
Constituţii, în concordanţă cu evenimentele care au tranformat radical evoluţia statală a ţării. În
lipsa unui organ legislativ competent, vechea Constituţie nu a putut fi abrogată imediat, dar statul
a funcţionat prin dispoziţii legislative tranzitorii cu caracter constituţional.

La 11 iunie 1990, a fost desemnată Comisia Constituţională pentru elaborarea proiectului

de Constituţie, comisie care număra 23 de parlamentari şi 5 experţi .
Elaborarea, dezbaterea şi adoptarea noii Constituţii a României au durat un an şi
jumătate. Abia la 21 noiembrie 1991 a fost adoptată, de către Adunarea Constituantă, o nouă
Constituţie, aprobată în 8 decembrie 1991 prin referendum naţional.
Principalele prevederi sunt: România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar
şi indivizibil, forma de guvernământ este republica semiprezidenţială, iar suveranitatea naţională
aparţine poporului român.
Constituţia menţionează separarea puterilor în stat, sistemului parlamentar bicameral şi
drepturi şi libertăţi democratice. În privinţa drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, Constituţia din
1991 prevedea libertatea individuală, de exprimare, dreptul la învăţătură, dreptul de vot care
începe la împlinirea vârstei de 18 ani, dreptul de a fi ales, proprietatea este ocrotită, dreptul la
libera circulaţie în ţară şi străinătate, libertatea de asociere şi de întrunire şi, nu în ultimul rând,
interzicerea pedepsei cu moartea.
După patru ani de la adoptarea Constituţiei României din anul 1991, la 13 noiembrie
1995, deputaţii au adoptat, în cadrul şedinţei Camerei Deputaţilor, propunerea legislativă privind
proclamarea „Zilei Constituţiei României” pentru data de 8 decembrie, iar plenul Senatului a
aprobat, la 5 decembrie 1995, iniţiativa legislativă a Camerei privind proclamarea „Zilei
Constituţiei României”, iniţiativa devenind Legea nr. 120/8 decembrie 1995. Constituţia adoptată
în 1991 a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr.
429/2003, aprobată prin referendumul naţional din 18 – 19 octombrie 2003 – prezența la vot a
fost de 55,7%, iar 89,7% din participanți au votat pentru modificarea Constituției – şi intrată în
vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României a
Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului
referendumului.confirmarea rezultatului referendumului.