Tema II

Transformarea Romaniei din regat in republica   populara, stare de drept/stare de fapt (1-2 pagini)

Identificati etapele care au contribuit la deterioararea climatului politic  si juridic in Romania postbelica.

Republica Populară Română (prescurtat: R.P.R.) a fost numele oficial purtat de statul
român de la abdicarea forțată a Regelui Mihai I al României, eveniment petrecut pe 30
decembrie 1947, până la adoptarea constituției din 1965 care proclama Republica Socialistă
România (R.S.R.), la 21 august 1965.

Imnul de stat al Republicii Populare Române a fost Zdrobite cătușe, din 1948 până în 1953,
schimbat apoi de Te slăvim, Românie! (care a rămas imn de stat și după proclamarea
Republicii Socialiste România, până în anul 1977).

Prin lovitura de stat de la 23 august 1944 regele Mihai I, având sprijinul principalelor partide
politice, l-a răsturnat de la putere pe Ion Antonescu, a scos țara din rândul Puterilor Axei și a
adus-o în tabăra Aliaților. Cu toate acestea a rămas prezentă amintirea participării active a
Armatei Române la invazia germană din URSS. Deși forțele românești au luptat alături de
cele ale Armatei Roșii, în Transilvania de Nord, în Ungaria, Cehoslovacia, Germania și
Austria, sovieticii tratau încă România ca pe un teritoriu cucerit, pretextând că autoritățile
române ar fi fost incapabile să asigure ordinea în nou eliberatele teritorii și să țină sub control
conflictele interetnice dintre români și maghiari.

Comuniștii nu au jucat decât un rol decorativ în guvernul regal român din ultima perioadă a
războiului, cabinet prezidat de generalul Nicolae Rădescu, dar situația avea să se schimbe în 6
martie 1945, când dr. Petru Groza, liderul Frontului Plugarilor, (un aliat al comuniștilor) a
devenit prim-ministru.

Regele Mihai nu era mulțumit de direcția în care se îndrepta guvernarea, dar încercările de a-l
forța pe Petru Groza să demisioneze, prin refuzul de a promulga orice decret (așa-numita
„Grevă regală”), au eșuat.

În ciuda opoziției regelui, guvernul lui Groza a legiferat reforma agrară și acordarea dreptului
la vot femeilor. După alegerile din 9 noiembrie 1946, rezultatele oficiale au creditat
comuniștii cu 80% din voturile exprimate, în timp ce partidele de opoziție reclamau fraude
electorale grave. După victoria din alegeri, comuniștii s-au concentrat pe eliminarea din viața
politică a partidelor de centru, în primul rând a Partidului Național Țărănesc. PNȚ-ul a fost
acuzat de spionaj, după ce liderii partidului s-au întâlnit în secret cu reprezentanți ai
guvernului SUA. Șefii țărăniști au fost acuzați și judecați într-un proces spectacol și au fost
condamnați la ani grei de temniță. Partidele de stânga au fost forțate să se unească cu Partidul
Comunist din România, formând Partidul Muncitoresc Romîn, precursorul PCR.

În 1947, România rămăsese singura monarhie din Blocul răsăritean. La 30 decembrie 1947,
regele Mihai I a fost obligat să semneze actul de abdicare, prin șantaj și amenințare cu forța.
Comuniștii au proclamat în aceeași zi instaurarea Republicii Populare Române.
Acest act politic neconstituțional nu era expresia unei voințe populare, liber exprimate, ci
rezultatul unui dictat al unui grup politic și anume cel al comuniștilor, care urmăreau de fapt
aducerea țării la starea de obediență față de Uniunea Sovietică și transformarea acesteia într-
un stat totalitar.

Pe 13 aprilie 1948 a fost promulgată noua constituție republicană. Noua constituție scotea în
afara legii și pedepsea orice asociere care avea un „caracter fascist ori antidemocratic”.
Constituția garanta libertatea presei, a cuvântului, de asociere, dar numai pentru „cei ce
muncesc”.

Primii ani de guvernare comunistă au fost marcați de numeroase schimbări de curs politic
și de valuri succesive de arestări, datorită luptelor dintre diferitele facțiuni aflate în lupta
pentru putere. În acest timp, economia țării era secătuită de societățile mixte SovRom, care se
bucurau de dreptul de a exporta mărfuri în URSS la prețurile impuse de la Moscova. În toate
ministerele erau plasați consilieri sovietici, care aveau puterea de decizie. În această perioadă
a început infiltrarea de informatori ai serviciilor de securitate la toate nivelurile și în toate
straturile sociale.

Bărăganul și canalul Dunăre-Marea Neagră, ca zone de trimitere în lagăre de muncă silnică

între 1948 et 1989

În același timp are loc și înregimentarea țării la blocul militar sovietic. Astfel la 4 februarie
1948 se semnează așa-numitul Tratat de prietenie, colaborare și asistență mutuală dintre
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste și Republica Populară Română. Printre obiectivele
declarate ale acestuia s-ar situa:

• apărarea comună împotriva "Germaniei sau oricărei alte puteri care ar putea fi
asociată cu Germania, fie direct, fie în orice alt mod";

• apărarea împotriva "instigatorii unui nou război din lagărul imperialist se

străduiesc să creeze blocuri politice și militare îndreptate împotriva statelor democrate".