UNIVERSITATEA BIOTERRA FOTACHE MARIUS CĂTALIN

DREPT-I-BUZĂU

EVOLUŢIA STATULUI SI DREPTULUI ROMÂN ÎN PERIOADA 1938-1947

1. Statul şi dreptul în timpul regimului de autoritate monarhică (11 februarie 1938-6 septembrie
1940).
1.1. Instituţionalizarea şi funcţionarea noului regim
Erodarea marilor partide democratice - Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal şi
ascensiunea forţelor prodictatoriale, în special a Mişcării Legionare, în anii 1934-1937, a impus o "a treia
forţă", reprezentată de Carol al II-lea şi camarila sa. Cea de-a treia forţă, care s-a pronunţat pentru
desfiinţarea regimului întemeiat, de partidele politice, creşterea rolului monarhiei în viaţa de stat, precum
şi pentru menţinerea şi întărirea alianţelor existente, a politicii tradiţionale promovată de România după
1918, s-a impus prin trecerea de la regimul democratic la cel de autoritate monarhică, începând din
noaptea de 10/11 februarie 1938.
În prima şedinţă a guvernului Miron Cristea, care s-a constituit în noaptea de 10/11 februarie
1938, regele Carol al II-lea a prezentat textul unei Proclamaţii către români, în care anunţă că a alcătuit un
guvern cu oameni "descătuşaţi", de activitatea de partid care va depoliticianiza viaţa administrativă şi
gospodărească a statului, va alcătui schimbări constituţionale care să corespundă nevoilor noi ale ţării".
Carol al II-lea îşi exprima convingerea că "În timpuri grele, singure 269 mijloacele eroice sunt acelea ce
pot întări România şi salvarea ei este suprema noastră lege, pe care o voi urma fără ezitare"
În aceeaşi noapte de 10/11 februarie 1938 s-a hotărât introducerea stării de asediu pe întreg
cuprinsul ţării, autorităţile militare având dreptul de a face percheziţii "oriunde şi oricând va cere
trebuinţă", de a "cenzura presa şi orice publicaţiuni", de a "împiedica apariţia oricărui ziar sau
publicaţiune, sau numai apariţia unor anumite ştiri sau articole", de a dizolva orice adunări. De asemenea,
au fost numiţi noi prefecţi de judeţe din rândul ofiţerilor superiori şi a fost revocată convocarea corpului
electoral.
La 20 februarie 1938, Consiliul de Miniştri a aprobat proiectul noii Constituţii şi a decis ca ea să
fie supusă aprobării printr-un referendum la 24 februarie în condiţiile în care majoritatea covârşitoare a
populaţiei neavând timpul material necesar cunoaşterea textului. Istoricul Radu Rosetti, pe bună dreptate,
nota: "Aşa - zisul plebiscit este o vastă farsă. Funcţionarii sunt aduşi pe căprării cu liste nominale, toţi
aceea care au nevoie de guvern - şi cine nu are? - sunt ameninţaţi într-un fel sau altul. Pentru a face
presiuni asupra restului cetăţenilor, sunt ameninţaţi cu amenzi etc., dacă nu vin la vot. Potrivit datelor
oficiale, s-au înregistrat 4297581 voturi pentru şi 5843 contra (adică 0,13%).
Noua Constituţie a fost promulgată în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Regal în
prezenţa membrilor guvernului, în ziua de 27 februarie 1938. Astfel, noua Constituţie oficializa noul
regim, în care regele participa efectiv şi legal la activitatea de guvernare. Aceasta avea un caracter
eclectic, adesea contradictoriu. Cele mai multe articole erau identice cu ale Constituţiei din 1923, care a
stat la baza regimului democratic în perioada interbelică. S-a menţinut principiul potrivit căruia puterile
statului emană de la naţiune, precum şi cel privind separarea puterilor în stat.
 În privinţa răspunderii ministeriale erau un fapt că pe baza Constituţiei din 1923, toate guvernele
şi toţi miniştrii au fost schimbaţi prin hotărârea regelui şi nu a Parlamentului; nu s-a înregistrat nici măcar
nu singur caz când un membru al executivului să fi părăsit puterea prin decizia parlamentului.
De asemenea, numirea primului ministru era o prerogativă regală, iar semnătura fostului
preşedinte al Consiliului de Miniştri a avut, de fiecare dată, un rol formal. 270 Constituţia din 27 februarie
1938 consemna monarhiei active, iar regimul politic avea caracterul monarhiei autori tare.
Legea electorală din 9 mai 1939 a detaliat prevederile din Constituţie; femeile aveau drept de vot,
dar nu erau eligibile; numărul deputaţilor era stabilit la 258, iar al senatorilor aleşi prin vot universal la
88, plus 88 numiţi de rege şi alţii de drept "în virtutea înaltei lor situaţiuni în stat şi în biserică"(art.8).
Legea mai introducea o restricţie, pe lângă cea de vârstă şi anume, aceea ca alegătorii să fie ştiitori de
carte. Un alt element l-a constituit introducerea jurământului de credinţă faţă de regele Carol al II-lea pe
care parlamentarii erau obligaţi să -1 presteze.
Puterea judecătorească era organizată în acelaşi mod ca şi sub Constituţia din 1923, fiind
menţinute principiile obiectivităţii şi egalităţii justiţiei, inamovibilităţii judecătorilor, neamestecului
regelui în administrarea justiţiei, interdicţia creării unor comisii sau tribunale excepţionale pentru
judecarea anumitor procese sau persoane etc.
Noul regim a procedat la reorganizarea administrativă a ţării. La 14 august 1938 a fost decretată
reforma administrativă, pe baza căreia alături de vechile unităţi-comuna, plasa, judeţul - s-a introdus una
nouă: ţinutul. Au fost create 10 ţinuturi-Olt, Argeş, Mării, Dunării, Nistru, Prut, Suceava, Alba Iulia,
Crişurilor, Timiş - în fruntea cărora se aflau rezidenţi regali, numiţi prin decret regal de către Carol al II-
lea. Aceştia se bucurau de largi împuterniciri, principala lor sarcină fiind aplicarea întocmai a hotărârilor
guvernamentale, asigurarea ordinii şi liniştii publice în ţinutul respectiv. Conform unei legi, primarii nu
mai erau aleşi, ci numiţi pe o perioadă de 6 am.
Reorganizarea a cuprins şi domeniul social: sindicatele au fost dizolvate, iar prin decretul - lege
din 12 octombrie 1938 s-au creat breslele de lucrători, funcţionari particulari şi meseriaşi, ce aveau ca
obiect apărarea intereselor membrilor. Regimul a acordat o atenţie specială tineretului: prin decretul-lege
din 15 decembrie 1938, toţi băieţii între 7 şi 18 ani şi toate fetele între 7 şi 21 de ani erau obligaţi să facă
faţă din Straja Ţării, al cărei comandant suprem era regele. La 19 octombrie 1939 a fost înfiinţat Frontul
Naţional Studenţesc, în care au fost înscrişi toţi studenţii.
Mijloacele de propagandă (presa şi radioul) au fost puse în slujba regimului, având ca principal
obiectiv elogierea lui Carol al II-lea. Totuşi, cu toate măsurile luate, cu toată propaganda desfăşurată,
regimul nu reuşea să pună în mişcare masele de cetăţeni, Politica economică a regimului s-a caracterizat
prin creşterea intervenţiei statului, exprimată în: măsurile vizând coordonarea activităţii economice,
comenzile masive făcute industriei, achiziţionarea unor mari cantităţi de cereale şi stocarea lor, angajarea
unor împrumuturi pe piaţa internă, dirijarea comerţului exterior şi controlul circulaţiei valutare.
Anii 1938-1940 s-au caracterizat prin accentuarea procesului de stratificare socială, în care se
detaşează puternic gruparea marii burghezii industriale şi bancare, în frunte cu regele Carol al II-lea, în
timp ce marea majoritate a populaţiei era tot mai mult afectată de politica fiscală şi măsurile economice
luate de autorităţi.
1.2. Prăbuşirea regimului de autoritate monarhică
Agravarea situaţiei internaţionale l-a determinat pe Carol al II-lea să iniţieze, la începutul anului
1940, o politică de reconciliere naţională. Această politică evidenţia incapacitatea regimului de a rezolva
prin propriile-i forţe gravele probleme ce stăteau în faţa României. Prin politica de reconciliere, regele
urmărea să înglobeze în Frontul Salvării Naţionale, în guvern şi în celelalte organe de stat pe
reprezentanţii grupărilor politice din opoziţie, dar preşedinţii Partidului Naţional Ţărănesc şi Partidului
Naţional Liberal n-au acceptat. La rândul său Mişcarea Legionară a acceptat, dar cu anumite condiţii
Aşadar, politica de reconciliere a avut ca principal rezultat realizarea acordului dintre guvern şi
Mişcarea Legionară. Luna iunie 1940 a marcat evoluţia regimului de autoritate monarhică spre
totalitarism. Astfel, Carol al II-lea a decis transformarea Frontului Renaşterii Naţionale în Partidul
Naţiunii, care a fost declarat partid unic şi totalitar.
În acest partid erau obligaţi să se înscrie toţi funcţionarii publici, membrii organelor de
conducere ale asociaţilor profesionale, membrii ai consiliilor de administraţie ale întreprinderilor publice
şi private ş.a. Notele ultimative sovietice din 26 şi 27 iunie 1940, ocuparea Basarabiei şi nordul Bucovinei
au marcat începutul sfârşitului pentru regele Carol al II - lea. Cedarea unei părţi din Transilvania prin
dictatul de la Viena din 30 august 1940 a generat o puternică reacţie a populaţiei şi a forţelor politice, care
a dus la prăbuşirea lui Carol al II-lea şi a regimului său.
La 5 septembrie, Carol al II-lea l-a investit pe generalul Ion Antonescu cu depline puteri pentru
conducerea statului român, iar a doua zi, 6 septembrie, a fost nevoit să abandoneze prerogativele regale în
favoarea fiului său Mihai
2. Izvoarele dreptului românesc în perioada 1938 – 1940
2.1. Dreptul civil din această perioadă l-a constituit Codul civil român adoptat la 1864, dar s-au
aplicat şi unele legi speciale pentru completarea şi modificarea acestuia impuse de prevederile
Constituţiei din 1938.
Referitor la regimul proprietăţii, faţă de formula utilizată în 1866 conform căreia proprietatea era
declarată "sacră şi inviolabilă" şi Constituţiei din 1923 care "garanta proprietatea de orice natură".
Constituţia din 1938 introduce o formulă intermediară, decretând proprietatea ca "inviolabilă şi
garantată". Mai mult, susţinându-se că "dreptul de proprietate stă la baza ordinii sociale", Constituţia din
1938 proclama, pentru prima dată, principiul liberei 273 circulaţii a bunurilor, oricine putând "dispune
liber de bunurile ce sunt ale lui, după normele prevăzute în legi"(art. 16).
Spre deosebire însă de Constituţia din 1923, care prevedea expres că "nici o lege" nu poate
înfiinţa pedeapsa confiscării averilor", cea din 1938 adoptă formula "afară de cazurile de înaltă trădare, şi
delapidarea de bani publici".
Constituţia din 1938 menţinea principiul naţionalizării bogăţiilor subsolului introdus în
aşezământul din 1923, însă sub influenţa art. 489 din Codul civil, de cel puţin 50% din redevenţa şi din
preţul la hectar al concesiunii, ca şi posibilitatea de a participa la exploatarea acestor bogăţii. (art.17).
În această perioadă, schimbări importante s-au produs şi în privinţa regimul persoanelor, al
căsătoriei şi familiei. Urmărind instaurarea "noi ordini sociale" şi preocupat de ideea subordonării
individului "colectivităţii muncitoare", prin impunerea în prim plan a "datorii" individului faţă de
societate Constituţia din 1938 procedează la reorganizarea raporturilor dintre individ şi stat în mai multe
direcţii: a) sunt introduse anumite restricţii privind libertatea individului şi în special libertatea
contractuală; b) individul este considerat că exercită şi trebuie să exercite o funcţie socială, fiind deci
obligat să păstreze anumite activităţi sociale şi economice în folosul colectivităţii; c)sunt sensibil sporite
controlul şi supravegherea activităţilor individului, ca şi intervenţia statului în raporturile interindividuale
2.2. Dreptul penal
 În domeniul dreptului penal, cele două Coduri penale, adoptate în 1937: Codul penal şi Codul
justiţiei militare au cunoscut o serie de modificări, în special în domeniul "ordinii publice şi siguranţei
statului" Constituţia din 1938 a fost precedată de două acte, unul constituţional şi celălalt încălcând
practica constituţională: Decretul regal nr. 856 din 11 februarie 1938 prin care se introducea starea de
asediu pe tot cuprinsul ţării pe timp nelimitat, fără nici o expunere de motive şi Comunicatul Casei Regale
nr. 32 din 15 februarie 1938 prin care audientele la rege se suspendă .
În strânsă legătură cu starea de asediu s-a promulgat la 15 aprilie 1938 Legea pentru apărarea
ordinii în stat, unde noile măsuri represive au fost grupate în mai multe capitole distincte. Un capitol este
consacrat măsurilor de reprimare a tulburării liniştii publice de către persoanele fizice. Un capitol
cuprinde interzicerile privitoare la activitatea turbulentă a grupărilor şi asociaţiunilor de orice fel. Ele au
drept sancţiune măsura dizolvării grupărilor sau asociaţiilor turbulente de către Consiliul de Miniştri şi
este socotit un act de guvernământ. În grupul infracţiunilor prevăzute de Codul penal se încadrează
articolele privind "Crime şi delicte în contra liniştii publice" şi "Aţâţări, instigări şi alte delicte contra
liniştii publice".
Aşadar, prin această lege, în afară de infracţiunile 274 prevăzute de Codul penal, se pedepsesc şi
uneltirile contra ordinii sociale şi infracţiunile în contra liniştii publice. Înăsprirea regimului incriminării a
atins apogeul prin decretul-lege din 22 iunie 1940 pentru apărarea ordinii totalitare a statului român, prin
care s-a incriminat ca delict de uneltire politică faptul de a propovădui prin viu grai sau prin scris
schimbarea organizării politice a României
2.3. Dreptul processual
Codul de procedură penală intrat în vigoare odată cu Codul penal, în 1937, are ca izvoare: Codul
de procedură penală din 1865, tezele şcolii penale româneşti, Codul de procedură penală aplicat în
Transilvania înainte de extinderea Codului lui Al.I.Cuza, precum şi din unele prevederi cuprinse în
legislaţia străină de profil. Noul cod de procedură penală a adoptat sistemul mixt, pentru fazele procesului
premergătoare judecăţii (cercetarea, urmărirea, dar mai ales instrucţia penală dominate de principii
inchizitoriale, iar pentru faza judecăţii, ale sistemului acuzatorial. În conformitate cu aceste principii
Codul de procedură penală (art.2) a prevăzut că acţiunea penală era ca obiect "aplicarea pedepselor şi a
măsurilor de siguranţă".
Acţiunea penală ca formă a acuzării inculpatului în procesul penal era supusă principiilor
moderne ca: legalitate, oficialitate, publicitatea procesului, etc. Ea era pusă în mişcare de către ministerul
public organul oficial însărcinat cu atribuţiuni de apărare contra criminalităţii. Menţinând sistemul
garanţiilor procesuale, noul cod a reglementat instituţia achitării persoanei nevinovate, alături de cea a
încetării urmăririi (pentru stingerea acţiunii penale printr-o cauză legală) şi anularea urmăririi (pentru
lipsă de autorizare sau plângere prealabilă etc).
Privind competenţa materială, noul cod a prevăzut ca instanţe de prim grad: judecătoriile de
pace, tribunalele şi curţile de jurii ca instanţe. Controlul asupra activităţii primelor instanţe a fost asigurat
prin reglementarea jurisdicţiei de apel înfăptuită de instanţe superioare. În cadrul sistemului acestei
jurisdicţii continuă să existe Înalta Curte de Casaţie a României, ca instanţă supremă în stat.
Conform noului cod de procedură penală, fazele procesului penal erau: cercetarea-cu funcţia ei de
descoperire a infracţiunilor şi infractorilor - realizată de Ministerul Public; instrucţia, cu sarcina trimiterii
inculpatului de către judecătorul de instrucţie şi judecata, sarcina, încredinţată magistraţilor
3. Statul şi dreptul României în perioada regimului Ion Antonescu (6 septembrie 1940 - 23
august 1944)
 3.1. Organizarea politică
Regimul monarhic autoritar, inaugurat de regele Carol al II-lea, la 10 februarie 1938, a falimentat,
după mai bine de 2 ani, în septembrie 1940, în urma provocărilor interne, dar, mai ales, externe, cărora nu
a fost în stare să le facă faţă.
Dezastrul naţional generat de prăbuşirea graniţelor României în vara tragică a anului 1940 a
condus la lovitura de stat din septembrie 1940. Pentru opinia publică românească aceste rapturi teritoriale
erau asociate cu regimul autoritar impus de Carol al II-lea şi îl făceau responsabil pentru incapacitatea de
a proteja interesele României în momente de cumpănă. În aceste circumstanţe dificile, generalul Ion
Antonescu, fost şef al Marelui Stat Major şi ministru al Apărării Naţionale, apărea ca o soluţie salvatoare.
Deşi Ion Antonescu nu făcea parte din nici un partid politic, el avea legături cu Iuliu Maniu şi Dinu
Brătianu, iar tulburările provocate de Mişcarea Legionară şi presiunile exercitate de delegaţia germană la
Bucureşti, au găsit şi favorizat decizia regelui de a-i încredinţa acestuia mandatul de formare a unui
guvern prin Decret regal nr.3052, din 4 septembrie 1940.
A doua zi prin Decretul-regal nr.3052, Constituţia promulgată la 27 februarie 1938 este
suspendată, iar Corpurile Legiuitoare sunt dizolvate şi tot în aceeaşi zi prin Decretul-regal nr.3053 Ion
Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri este investit cu puteri depline pentru conducerea statului
român "Articolul 2 din Decretul regal menţiona că regele rămânea, în continuare, cu unele atribuţii
nominale: era "capul oştirii", păstra dreptul de a bate monedă, conferea decoraţiile române, avea dreptul
de graţiere, de amnistie şi de a reduce pedepse, primea şi acredita ambasadorii, încheia tratate şi putea
numi, prin decrete regale, contrasemnate de preşedintele Consiliului de Miniştri, miniştrii şi Secretari de
Stat.
După abdicarea regelui Carol al II-lea, în dimineaţa zilei de 6 septembrie 1940, rămas singur în
fruntea statului, Ion Antonescu emite decretul-lege nr. 3064 privitor la reglementarea succesiunii la tronul
României a Marelui Voievod Mihai de Alba Iulia, prin care invocând dispoziţiile constituţionale, dar fără
a le menţiona, constată succesiunea la tronul României a lui Mihai, care pentru a doua oară devine Rege
al României sub numele de Mihai 1.
Prin Decretele-regale nr.3067 din 6 septembrie 1940 şi nr.3070 din 8 septembrie 1940 puterile
generalului Ion Antonescu sporesc, întrucât regele pierde trei prerogative importante existente în decretul
anterior din 5 septembrie 1940, promulgat de Carol al II-lea şi anume: pierde dreptul de a încheia tratate,
276 dreptul de a modifica legile organice şi de a numi miniştrii şi sub secretari de stat, păstrând doar
dreptul de a numi pe primul ministru, însărcinat cu puteri depline.
3.2. Evoluţia dreptului
Justiţia continua să funcţioneze cu componentele ei şi cu întreaga legislaţie şi jurisprudenţă civilă
şi penală, constituite de la epoca lui Al.I.Cuza şi până atunci. Totodată, perioada 6 septembrie 1940 - 23
august 1944 s-a caracterizat prin apariţia multor norme juridice importante în domeniul: dreptului civil,
dreptului penal, procesual penal, relaţiilor de muncă.
Dreptul civil cunoaşte modificări cu privire la regimul proprietăţii şi dreptului de proprietate.
Astfel, prin legile noi apărute a fost sprijinită dezvoltarea şi consolidarea proprietăţii de orice fel,
îndeosebi a proprietăţii imobiliare. Condiţiile stării de război au determinat apariţia regimului rechiziţiilor
aplicate nu numai în mediul rural, ci şi urban. Capacitatea juridică a persoanelor fizice a fost influenţată în
regimul ei juridic de o serie de factori, ca lipsa unei constituţii, permanentizarea stării de asediu, a stării
de război, şi abuzurile autorităţilor statului faţă de evrei ş.a
 Dreptul penal. Caracteristic acestei perioade de război este amplificarea incriminărilor,
înăsprirea pedepselor penale şi diminuarea unor, garanţii procesuale. Au fost incriminate încă din 1940,
sub titlul de "Infracţiuni contra ordinii publice şi intereselor statului", întrunirile, adunările şi
manifestaţiilor de 278 orice fel, posedarea de arme fără autorizaţie, sustragerea muniţiilor, etc. Sistemul
incriminărilor cu caracter politic este completat cu Decretul-lege nr.3674 din octombrie 1940 privind
reprimarea sabotajului. Dispoziţii penale cuprinde şi Legislaţia pentru mobilizarea agricolă.
Dreptul procesual penal. A cunoscut importante evoluţii determinate de condiţiile participării la
cel de-al doilea război mondial. În aceste condiţii, statul a transformat instanţele militare în instanţe
competente să judece multe fapte decretate ca infracţiuni, şi a impus termene procesuale foarte scurte
pentru judecarea cauzelor penale
Dreptul în domeniul relaţiilor de muncă cunoaşte o serie de reglementări speciale determinate
de starea de război. Astfel, prin decretele-lege din 10 decembrie 1940 şi 17 februarie 1941, dă
posibilitatea de a militariza "orice instituţie sau întreprindere de stat sau particulară ... oricând interesele
superioare ale statului ar cere"
4. România în anii 1944-1947. Evoluţia statului şi dreptului.
Actul istoric de la 23 august 1944, prin care înlătura regimul mareşalului Ion Antonescu,
deschidea posibilitatea renaşterii vieţii constituţionale a României. Totuşi, împrejurările grele externe şi
interne în care se găsea România vor conduce, în final la lichidarea sistemului constituţional tradiţional
românesc.
Regele Mihai a avut rolul decisiv în înfăptuirea actului de la 23 august 1944, care a constat în
demiterea mareşalului Ion Antonescu şi încetarea războiului cu Uniunea Sovietică şi ceilalţi Aliaţi, şi
acceptarea armistiţiului. Suveranul avea sprijinul politic al celor patru partide Blocul NaţionalDemocrat;
comandanţii militari pregătiseră toate măsurile pentru această întoarcere cu 180 de grade a situaţiei
politice şi militare; opinia publică era dornică să vadă ieşirea dintr-o situaţie considerată fără speranţă. În
seara zilei de 23 august a fost constituit un nou guvern sub conducerea generalului Constantin Stănescu;
redactarea şi difuzarea la radio a proclamaţiei regale şi emiterea primelor decrete ale noului regim,
inclusiv declaraţia guvernului declaraţia guvernului
Prin Înaltul Decret Regal nr.1626 din 31 august 1944 (publicat în Monitorul Oficial nr.202 din 2
septembrie) se stipula: drepturile românilor sunt cele recunoscute de Constituţia din 1866 cu modificările
ce ulterior i-au fost aduse şi Constituţia din 1923; puterile statului se vor exercita după regulile aşezate în
Constituţia din 1923; privind organizarea Reprezentanţei Naţionale, iar până atunci puterea legislativă se
exercita de către rege, la propunerea Consiliului de Miniştri; o lege specială va stabili condiţiile în care
magistraţii sunt inamovibili.
Aşadar, dacă de la Constituţia din 1866 şi până la 1938 România evoluase în limitele
parlamentarismului, spre o treptată lărgire a democraţiei cu toate imperfecţiunile ei, din anul 1938 însă,
"fiecare nou regim s-a impus printr-o lovitură de palat", în 1938 Carol al II-lea, în 1940 Ion Antonescu, în
1944 regele Mihai, în 1947 Partidul Comunist. Fiecare nou regim şi-a justificat venirea prin păcatele
României vechi şi a promis să le îndrepte, dar în loc de a realiza aceste promisiuni, toate aceste regimuri,
au introdus instituţii şi mai autoritare până ce, ultimul venit, autoritarismul a atins pragul totalitarismului.