Test de autoevaluare nr.

1
01. Factorii politici care au impulsionat formarea statului geto-dac au fost reprezentaţi de:
a) aristocraţia tribală;
b) masa războinicilor;
c) puterea regală.
02. Factorii interni care au contribuit la formarea statului geto-dac au fost:
a) factorii economici;
b) factorii sociali;
c) factorii politici.
03. Printre factorii culturali care au condus la formarea statului geto-dac s-au aflat:
a) existenţa unei limbi comune;
b) existenţa unei conştiinţe de neam;
c) existenţa unei religii comune.
04. Elementele care intrau în alcătuirea structurii instituţionale a statului lui Burebista au fost:
a) instituţiile regelui şi viceregelui;
b) existenţa titlurilor aulice şi a unei cancelarii;
c) existenţa unor organe administrative locale impuse de rege.
05. Argumentele istorice aduse în sprijinul afirmaţiei că stăpânirea lui Burebista a avut caracter statal
sunt:
a) existenţa unei puteri politice instituţionalizate;
b) asumarea de către Burebista a titlului regal;
c) existenţa unui teritoriu propriu.
06. În cadrul statului lui Burebista, populaţiile cucerite:
a) au fost organizate după modelul uniunilor de triburi dacice;
b) şi-au păstrat formele administrative proprii;
c) au fost organizate într-o structură administrativă centralizată, controlată de rege.
07. Dependenţa populaţiilor cucerite faţă de statul lui Burebista s-a materializat prin:
a) plata unui tribut;
b) supunerea politicii externe faţă de cea a statului geto-dac;
c) furnizarea de trupe în caz de război.
08. În cadrul structurii centrale a statului geto-dac, marele preot deţinea poziţia:
a) de “cel dintâi prieten”;
b) vicerege;
c) prim sfetnic.
09. Existenţa unui teritoriu propriu al statului geto-dac este demonstrată de:
a) caracterul quasi-orăşenesc al civilizaţiei geto-dace din interiorul arcului carpatic;
b) expediţiile de cucerire întreprinse de Burebista;
c) informaţiile oferite de istoricii Strabon şi Iordanes.
10. Rolul ierarhiei clericale în organizarea statului geto-dac a fost acela de:
a) fundamentare din punct de vedere teologic a noii organizări politice;
b) supraveghere a modului în care erau respectate legile;
c) asigurare a funcţionării cancelariei regale.
Test de autoevaluare nr. 2
01. Provinciile senatoriale romane aveau următoarele caracteristici:
a) dispuneau de câte o singură legiune;
b) erau conduse de membri ai ordinului senatorial;
c) se aflau dispuse de obicei în interiorul Imperiului.
02. În timpul domniei împăratului Traian, provincia Dacia cuprindea următoarele teritorii:
a) Transilvania propriu-zisă;
b) Oltenia vestică;
c) Banatul în întregime;
03. Conform împărţirii administrative introduse de împăratul Hadrian:
a) provinciile Dacia Porolissensis şi Dacia Inferior nu dispuneau de legiuni, fiind administrate de
guvernatori de rang ecvestru;
b) provinciile Dacia Porolissensis şi Dacia Inferior dispuneau de legiuni, fiind administrate de
guvernatori de rang senatorial;
c) provinciile Dacia Porolissensis şi Dacia Inferior dispuneau de legiuni, fiind administrate de
guvernatori de rang ecvestru.
04. În organizarea administraţiei urbane romane, Consiliul Decurionilor avea următoarele
caracteristici:
a) era un organ colectiv de conducere, format din circa 30-50 de persoane;
b) emitea hotărâri cu caracter obligatoriu pentru organele executive ale administraţiei urbane;
c) membrii săi îşi transmiteau poziţia în mod ereditar.
05. În organizarea administraţiei urbane romane, Consiliul Decurionilor avea următoarele atribuţii de
natură fiscală:
a) încasarea contribuţiilor impuse oraşului de către autorităţile imperiale;
b) perceperea la timp a impozitelor ordinare datorate de către cetăţeni;
c) revizuirea şi completarea listei cu membrii Ordinului Decurionilor.
06. În organizarea administraţiei urbane romane, magistraţii aveau următoarele caracteristici:
a) erau aleşi pe o perioadă de 5 ani;
b) răspundeau de întreaga conducere executivă a treburilor orăşeneşti;
c) duceau la îndeplinire hotărârile Consiliului Decurionilor.
07. Alcătuirea bugetului în cadrul administraţiei locale romane revenea:
a) Consiliului Decurionilor;
b) duumvirilor aleşi în cel de-al cincilea an;
c) questorilor.
08. Guvernatorul provinciei Dacia Superior:
a) avea dreptul de a emite legi (edicte) aplicabile doar între graniţele provinciei sale; b) nu avea
dreptul de a legifera;
c) avea dreptul de a emite legi (edicte) aplicabile în toate cele trei Dacii.
09. Dreptul de a face parte din unităţile militare de elită ale statului roman (jus militiae) revenea:
a) cetăţenilor;
b) latinilor;
c) peregrinilor.
10. În provincia Dacia, impozitele funciare grevau asupra deţinătorilor de:
a) proprietăţi provinciale:
b) proprietăţi quiritare;
c) proprietăţi peregrine.
Test de autoevaluare nr. 3
01. Retragerea romană din Dacia a însemnat:
a) retragerea întregii armate, a întregii administraţii, precum şi a unei părţi din populaţia civilă;
b) retragerea întregii armate, a întregii administraţii, precum şi a întregii populaţii civile;
c) retragerea unei părţi a armatei, a întregii administraţii, precum şi a întregii populaţii civile.
02. Obştea sătească autohtonă reprezenta, în cursul secolelor IV-VIII, o comunitate de oameni :
a) cu statute sociale diferite (nobili, oameni liberi, sclavi);
b) cu o organizare social economică proprie;
c) cu un teritoriu propriu.
03. În cadrul obştilor autohtone din secolele IV-XIV, proprietăţile funciare:
a) erau distribuit anual în cadrul comunităţii de către organele de conducere ale obştii;
b) erau distribuite anual în cadrul comunităţii de către deţinătorii puterii politice (migratori);
c) se transmiteau ereditar.
04. În secolele IV-VII, egalitatea juridică a membrilor obştii:
a) era o consecinţă directă realităţilor economice care caracterizau comunitatea;
b) era instituită prin normele de drept impuse autohtonilor de către migratori;
c) reprezenta o moştenire a sistemului juridic roman.
05. În secolele IV-VII, asupra islazului, apelor şi pădurilor se exercita:
a) un drept de stăpânire colectivă (devălmaşă);
b) un drept de stăpânire individuală;
c) un drept de stăpânire superioară al voievodului (dominium eminens).
06. Trăsăturile fundamentale ale cnezilor şi juzilor în cursul secolelor VIII-XIV au fost următoarele:
a) iniţial, erau aleşi pe baza unor criterii de eficienţă stabilite în interiorul obştii, pentru ca, ulterior,
aceştia să transforme poziţia deţinută într-un statut social transmisibil ereditar;
b) reprezentau elita socială autohtonă recunoscută de migratori, alcătuită din urmaşii foştilor
cetăţeni romani de rang senatorial care deţinuseră poziţii înalte în administraţia provinciei Dacia)
c) reprezentau persoane care trebuiau să asigure punerea în aplicare a principalelor obligaţii care
reveneau obştilor locale în raport cu migratorii migratorilor.
07. Formaţiunile politice prestatale de tipul voievodatelor sau ţărilor întruneau următoarele
caracteristici:
a) reprezentau reunirea sub o singură conducere a mai multor obşti şi uniuni de obşti;
b) posedau fortificaţii din lemn şi pământ;
c) erau conduse de o elită socială şi militară formată din conducătorii aleşi ai obştilor şi uniunilor de
obşti, care, prin consens, adoptau hotărâri în toate domeniile importante de interes comun.
08. Conducerea formaţiunilor prestatale de tipul voievodatelor şi ţărilor revenea:
a) unor voievozi, jupani sau duci aleşi în cadrul uniunii de obşti;
b) unor voievozi, jupani sau duci care îşi transmiteau ereditar puterea;
c) unei elite sociale şi militare formate din conducătorii aleşi ai obştilor şi ai uniunilor de obşti, care
participau alături de cnezi şi voievozi la luarea deciziilor.
09. Voievodul Dragoş a condus Moldova:
a) în calitate de dregător al statului maghiar;
b) în calitate de voievod ales al cnezilor din Moldova; c) în calitate de Domn ereditar al Moldovei.
10. În secolele VIII-XIV, Legea ţării a avut:
a) caracter consuetudinar;
b) caracter unitar;
c) caracter provincial.
Test de autoevaluare nr. 4
01. Titlul de “Mare Voievod” purtat de domnii români pe parcursul secolelor XIV-XVII indica:
a) originea militară a puterii monarhului şi prerogativele militare ale instituţiei;
b) calitatea de stăpân absolut al ţării;
c) originea divină a puterii domneşti.
02. Concepţia teocratică potrivit căreia Domnul exercita puterea în virtutea voinţei lui Dumnezeu, era
reflectată în secolele XIV- XVII de următoarele caracteristici ale instituţiei domneşti:
a) practicarea virtuţilor imperiale: filantropia, generozitatea, cumpătarea, justiţia;
b) prezenţa unor atribuţiilor pe care Domnul le deţinea în sfera dreptului bisericesc, atribuţii pe care
însă le exercita în acord cu conducătorii Bisericii;
c) prezenţa învestiturii laice.
03. Până la jumătatea secolului al XVI-lea, succesiunea la tron în Ţările Române se făcea în
conformitate cu: a) principiul electiv;
b) principiul ereditar;
c) principiul ereditar-electiv.
04. În calitate de deţinător al dreptului de stăpânire superioară asupra teritoriului ţării (dominum
eminens), Domnul putea exercita în secolele XIV-XVII următoarele acţiuni:
a) confisca satele şi moşiile celor care încălcau contractul de vasalitate (hiclenie);
b) confirma sau întărea dreptul de stăpânire asupra pământului exercitat de către orice supus;
c) exercita controlul asupra tuturor transferurilor de stăpânire funciară din ţară.
05. În secolele XIV-XVII, exercitarea de către Domn a prerogativelor sale judecătoreşti se făcea astfel:
a) Domnul judeca întotdeauna împreună cu Sfatul domnesc, însă decizia finală îi aparţinea în
exclusivitate Domnului;
b) Domnul judeca de regulă împreună cu Sfatul domnesc (existând şi speţe pe care le putea judeca
singur), însă decizia finală îi aparţinea în exclusivitate Domnului;
c) Domnul judeca de regulă împreună cu Sfatul domnesc (existând şi speţe pe care le putea judeca
singur), însă decizia finală era adoptată numai cu acordul Sfatului domnesc
06. În procesul de adoptare a deciziilor importante în materie de organizare a vieţii bisericeşti
(mutarea centrelor episcopale autohtone, înfiinţarea de noi episcopii etc.), puteau fi angrenate
următoarelor instituţii centrale ale Ţărilor Române:
a) Domnul şi Sfatul domnesc ;
b) Domnul şi Adunările de Stări;
c) Domnul, Sfatul domnesc şi Adunările de stări.
07. În cadrul Adunărilor de stări din Ţara Românească şi Moldova din secolele XIV-XVII, târgoveţii:
a) erau reprezentaţi întotdeauna;
b) nu erau reprezentaţi niciodată;
c) erau reprezentaţi foarte rar.
08. Dregătorii care, prin prisma atribuţiilor specifice, deţineau dreptul de a pronunţa pedeapsa
capitală în secolele XIV-XVII, erau: a) marele ban şi mare vornic în Ţara Românească;
b) marele ban în Ţara Românească şi marele vornic în Moldova;
c) marele vornic şi vornicii de poartă în Moldova.
9. În secolele XIV-XVII, păstrarea marelui sigiliu al ţării, redactarea documentelor domneşti şi
supravegherea activităţilor din cancelaria domnească erau prerogative specifice:
a) marelui logofăt;
b) marelui postelnic;
c) marelui uşar.
10. În secolele XIV-XVII, în categoria marilor dregători de stat cu atribuţii militare intrau: a) marele
portar, marele comis, marele clucer;
b) marele spătar, marele armaş, marele serdar;
c) marele spătar, marele armaş, marele agă.
Test de autoevaluare nr. 5
01. Titlul de “Domn” purtat de domnii români în cursul secolelor XIV-XVII indica:
a) originea militară a puterii monarhului şi prerogativele militare ale instituţiei;
b) calitatea de stăpân absolut al ţării;
c) originea divină a puterii domneşti.
02. În secolele XIV-XVII, puterea Domnului în Ţările Române avea următoarele caracteristici:
a) era indivizibilă şi netransmisibilă;
b) se exercita în absenţa oricărui organ de control;
c) era de caracter despotic.
03. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi în cursul secolului al XVII-lea desemnarea titularilor
pentru tronurile Ţărilor Române se făcea astfel:
a) Domnii erau aleşi pe viaţă de către boieri şi confirmaţi de Poarta Otomană;
b) Domnii erau numiţi pe viaţă de către Poartă;
c) Domnii erau aleşi de către boieri şi confirmaţi periodic de către Poarta Otomană.
04. În secolele XIV-XVII, desherenţa era o instituţie care se afla în legătură directă cu:
a) concepţia teocratică asupra originii puterii domneşti;
b) contractul vasalic, ca fundament al societăţii feudale;
c) concepţia despre stăpânirea superioară exercitată de Domn asupra teritoriului ţării (dominium
eminens).
05. Pe parcursul secolelor XIV-XVII, prerogativele domnilor români în raport cu instituţia Bisericii au
vizat următoarele aspecte: a) stabilirea dogmei oficiale a Bisericii;
b) înfiinţarea de mitropolii, episcopii, mănăstiri sau mutarea reşedinţelor acestora;
c) reglementarea activităţii cultelor străine aflate în ţară.
06. Atribuţiile judiciare ale Sfatului domnesc pe parcursul secolelor XIV-XVII pot fi caracterizate astfel:
a) Sfatul domnesc reprezenta o instanţă de judecată în sine, aflată pe o treaptă ierarhică inferioară
faţă de instanţa supremă reprezentată de scaunul de judecată al Domnului;
b) Sfatul domnesc nu reprezenta o instanţă de judecată în sine; membrii săi îi asistau pe Domn în
exercitarea prerogativelor judiciare şi aveau drept de vot în luarea hotărârii;
c) Sfatul domnesc nu reprezenta o instanţă de judecată în sine; membrii săi îl asistau pe Domn în
exercitarea prerogativelor judiciare, însă nu aveau drept de vot în luarea hotărârii.
07. Pe parcursul secolele XIV-XVII, printre caracteristicile instituţiei Adunărilor de stări autohtone se
regăsesc:
a) ca regulă, funcţionarea instituţiei are un caracter consultativ, însă sunt cunoscute şi cazuri în care
hotărârile sale au fost impuse Domnului, chiar dacă acesta nu era de acord cu acestea;
b) convocarea Adunărilor de stări are un caracter regulat, fiind convocate periodic;
c) Adunările de stări din ţările române reprezentau întregul teritoriu al ţării, neexistând Adunări de
Stări provinciale.
08. În atribuţiile generale comune tuturor marilor dregători din secolele XIV-XVII, intrau:
a) purtarea soliilor peste hotare;
b) numirea şi demiterea egumenilor mănăstirilor neînchinate.
c) conducerea unei părţi a armatei sau chiar a întregii armate.
09. În secolele XV-XVII, singurul dregător care avea dreptul de intervenţie în chestiunile privitoare la
stăpânirea pământului (întărirea sau reconfirmarea drepturilor de stăpânire), drept care revenea
doar Domnului, era:
a) marele logofăt;
b) marele ban;
c) marele vornic.
10. În secolele XIV-XVII, în categoria marilor dregători aflaţi în serviciul Domnului sau al curţii
domneşti intrau: a) marele paharnic, marele stolnic, marele clucer;
b) marele postelnic, marele portar, vătaful de aprozi;
c) marele comis, marele medelnicer, marele sluger.
Test de autoevaluare nr. 6
01. În Ţara Românească, organizarea judeţelor ca unităţi administrativ-teritoriale s-a făcut:
a) de regulă pe amplasamentele vechilor formaţiuni politice prestatale;
b) în funcţie de aşezarea geografică a târgurilor şi a fortificaţiilor;
c) pe văile principalelor râuri din ţară.
02. În Moldova, organizarea ţinuturilor ca unităţi administrativ-teritoriale s-a făcut: a) de regulă pe
amplasamentele vechilor formaţiuni politice prestatale;
b) în funcţie de aşezarea geografică a târgurilor şi a fortificaţiilor;
c) pe văile principalelor râuri din ţară.
03. Pe parcursul secolelor XIV-XVII, atribuţiile judecătoreşti ale dregătorilor aflaţi în fruntea
judeţelor/ţinuturilor au fost: a) judecarea tuturor pricinilor din unitatea de care răspundeau, având
dreptul de pronunţare a pedepsei capitale;
b) executarea judecăţilor mărunte (pagube produse de vitele de pripas, certuri, bătăi, furturi etc.);
c) efectuarea de anchete penale şi anchete în materie de proprietate (acestea din urmă numai la
cererea Domnului).
04. Repartizarea birului între locuitorii oraşelor medievale româneşti din secolele XIV-XVII, revenea:
a) judeţului/şoltuzului şi sfatului pârgarilor;
b) vornicului de târg/pârcălabului de târg;
c) dregătorului aflat în fruntea unităţii administrativ teritoriale de care aparţinea oraşul.
5. Încasarea birului de la locuitorii oraşelor medievale româneşti din secolele XIV-XVII, revenea: a)
judeţului sau şoltuzului şi sfatului pârgarilor;
b) vornicului de târg/pârcălabului de târg;
c) dregătorului aflat în fruntea unităţii administrativ teritoriale de care aparţinea oraşul.
06. Autonomia târgurilor şi oraşelor din ţările române, în secolele XIV-XVII, s-a materializat prin:
a) existenţa unor norme de drept proprii, distincte de cele ale ţării;
b) existenţa unui singur aparat de dregători, format din dregători aleşi de târgoveţi, care asigura
independenţa actului administrativ în raport cu puterea centrală
c) existenţa unui aparat administrativ propriu, format din dregători aleşi de târgoveţi, care funcţiona
în paralel cu un aparat de dregători domneşti.
07. În Moldova secolelor XIV-XVII, dreptul de a-i judeca pe ţăranii din satele de ocol revenea: a)
şoltuzului şi sfatului pârgarilor din târgul pe lângă care funcţiona ocolul respectiv;
b) vornicului de târg, pentru pricinile mărunte;
c) marelui vornic, pentru cazurile penale grave (crimă, răpire, tâlhărie etc).
08. Satele boiereşti şi mănăstireşti care, în secolele XIV-XVII, se bucurau de scutiri de dări şi de
imunităţi judiciare, aveau următorul statut administrativ:
a) beneficiau de independenţă administrativă în raport cu statul (Domnia) şi stăpânii (boieri sau
mănăstiri), întreaga administraţie exercitându-se în favoarea locuitorilor;
b) beneficiau de autonomie administrativă în raport cu statul (Domnia), întreaga administraţie
exercitându-se în favoarea stăpânului (boier sau mănăstire);
c) beneficiau de autonomie administrativă în raport stăpânul, întreaga administraţie exercitându-se
în favoarea statului (Domniei).
09. Organele de conducere ale satelor libere (de moşneni şi răzeşi) deţineau următoarele atribute
juridice:
a) dreptul de a participa alături de justiţia domnească la judecarea pricinilor penale şi civile care vizau
pe membrii obştii (prin instituţia martorilor jurători);
b) dreptul de a asista ca martor şi ca instanţă de autentificare în raport cu toate actele care aveau
efecte juridice asupra patrimoniului obştii;
c) dreptul de a dispune, prin vânzare sau donaţie, de părţi din patrimoniul obştii.
10. Dreptul de a urmări şi a executa averea membrului obştii libere (sat de moşneni sau răzeşi) care
nu-şi plătea partea care îi revenea din sarcina fiscală a satului (lăsând-o astfel asupra consătenilor),
revenea:
a) sfatul oamenilor buni şi bătrâni;
b) dregătorilor aflaţi la conducerea ţinutului/judeţului în care se afla satului respectiv;
c) marelui vistier şi dregătorilor subordonaţi ai acestuia.
Test de autoevaluare nr. 7
01. Legislaţia bizantină preluată în dreptul medieval românesc a fost: a) exclusiv canonică;
b) exclusiv laică;
c) canonică şi laică.
02. Primele pravile româneşti care au fost investite cu autoritate legală au fost:
a) Carte românească de învăţătură (1646);
b) Îndreptarea legii sau Pravila cea mare (1652);
c) Pravila de la Govora sau Pravila cea mică (1640).
03. Justiţia medievală românească avea următoarele caracteristici:
a) jurisdicţia civilă era separată de acea penală;
b) atribuţiile judecătoreşti erau exercitate împreună cu cele executive;
c) exercitarea atribuţiilor judecătoreşti avea caracter venal.
04. Potrivit pravilelor, dreptul de a-i judeca pe clerici revenea:
a) instanţelor de judecate reprezentate de ierarhii Bisericii şi de sinoadele bisericeşti
; b) instanţelor de judecată reprezentate de dregătorii domneşti;
c) instanţei de judecată reprezentate de Domn.
05. Mijloacele de probaţiune în evul mediu românesc au fost:
a) mărturisirea împricinatului;
b) martorii sau jurătorii;
c) înscrisurile.
06. În calitate de deţinător al dreptului de stăpânire superioară asupra teritoriului ţării (dominium
eminens), Domnul putea exercita următoarele acţiuni:
a) făcea danii de sate şi moşii (mile);
b) întemeia aşezări (sate şi oraşe);
c) avea dreptul să deţină proprietăţi personale.
07. Terenurile agricole din hotarul (ţarina) târgului:
a) aparţineau târgoveţilor, ca indivizi, fiind transmisibile pe cale ereditară;
b) aparţineau târgoveţilor, ca indivizi, dreptul lor de stăpânire fiind condiţionat de recunoaşterea lui
de către domnie;
c) aparţineau târgoveţilor, ca obşte, dreptul lor de stăpânire fiind condiţionat de recunoaşterea lui de
către domnie.
08. Calitatea de boier se obţinea în secolele XIV-XVII:
a) prin cumpărarea unui titlu nobiliar;
b) prin diplomă de înnobilare emisă de Domn;
c) prin intermediul actelor domneşti care atestau dreptul de proprietate asupra unei bucăţi de
pământ.
09. În secolele XIV-XVII nulitatea absolută la încheierea căsătoriei era atrasă de:
a) căsătoriile între rude de grad apropiat;
b) căsătoriile între tutore şi pupila sa nevârstnică;
c) oficierea cununiei de către persoane lipsite de calitate.
10. Motivele pentru acceptarea divorţului în evul mediu românesc au fost:
a) consacrarea unuia dintre soţi vieţii monahale;
b) dispariţia unuia dintre soţi mai mult de cinci ani;
c) dovedirea soţului ca fiind vinovat de adulter.
Test de autoevaluare nr. 8
01. Până la jumătatea secolului al XVI-lea, pravilele autohtone au fost redactate în:
a) limba slavonă;
b) limba greacă;
c) limba română.
02. Procesului de receptarea a dreptului romano-bizantin reprezintă:
a) includerea în pravilele medievale româneşti a unor norme de drept cutumiar;
b) includerea în pravilele medievale româneşti a unor norme bizantine de drept canonic;
c) includerea în pravilele medievale româneşti a unor norme bizantine de drept laic.
03. Justiţia medievală românească avea următoarele caracteristici:
a) în justiţia medievală românească nu a existat autoritatea lucrului judecat;
b) atribuţiile judecătoreşti erau separate de cele executive;
c) justiţia medievală românească era autonomă în raport cu puterea suzerană.
04. În evul mediu, reprezentanţii clerului puteau fi judecaţi de instanţele laice:
a) dacă litigiile în care erau antrenaţi erau de competenţa strictă a justiţiei laice;
b) atunci când împricinaţii conveneau asupra arbitrajului justiţiei laice, iar superiorul ierarhic le
permitea să se adreseze instanţelor laice;
c) în orice situaţie, în conformitate cu normele dreptului cutumiar.
05. Mijloacele de probaţiune în evul mediu românesc au fost:
a) blestemul şi cartea de blestem;
b) cercetarea la faţa locului;
c) cunoştinţa personală a judecătorului.
06. În calitate de deţinător al dreptului de stăpânire superioară asupra teritoriului ţării (dominum
eminens), Domnul putea exercita următoarele acţiuni:
a) confisca satele şi moşiile celor care încălcau contractul de vasalitate (hiclenie);
b) confirma sau întărea dreptul de stăpânire asupra pământului exercitat de către orice supus;
c) exercita controlul asupra tuturor transferurilor de stăpânire funciară din ţară.
07. Căile de formare a proprietăţii bisericeşti au fost: a) moştenirea întărită de către autoritatea
centrală;
b) înfiinţarea de aşezări noi;
c) donaţiile venite din partea credincioşilor.
08. În secolul al XVII-lea, situaţia juridică a ţăranilor dependenţi:
a) le permitea stăpânilor acestora să-i vândă împreună cu pământul pe care îl lucrau;
b) le permitea stăpânilor acestora să-i vândă fără pământul pe care îl lucrau;
c) nu le permitea stăpânilor să-i vândă în nici o situaţie.
09. Responsabilitatea materială pentru faptele robilor revenea:
a) exclusiv robilor;
b) exclusiv stăpânilor;
c) robilor şi stăpânilor, în solidar.
10. Motivele pentru acceptarea divorţului în evul mediu românesc au fost:
a) părăsirea domiciliului conjugal de către soţie fără încuviinţarea soţului;
b) dovedirea soţiei ca fiind vinovată de adulter;
c) uneltirea împotriva vieţii soţului/soţiei.
Test de autoevaluare nr. 9
01. În secolul al XVIII-lea, Sfatul de obşte era o instituţie: a) permanentă cu rol executiv;
b) permanentă cu rol consultativ;
c) care se întrunea doar atunci când era convocată.
02. În secolul al XVII-lea, Divanul domnesc era o instituţie care reprezenta:
a) o secţiune a Sfatului domnesc cu atribuţii judecătoreşti;
b) o instituţie diferită de Sfatul domnesc cu atribuţii judecătoreşti; c) o altă denumire dată Sfatului de
obşte.
03. Consecinţele introducerii sistemului vânzării funcţiilor în secolul fanariot au fost: a) instabilitatea
funcţiilor din administraţia publică;
b) instituţionalizarea abuzurilor în administraţia publică;
c) înfiinţarea de noi dregătorii care să poată fi scoase la vânzare.
04. Sursele de limitare a puterii domneşti în cursul secolului fanariot au fost:
a) dreptul sultanului otoman de a schimba pe titularul tronului;
b) Sfatul domnesc;
c) Sfatul de obşte.
05. Principalele componente ale reformei administrative introduse de Constantin Mavrocordat în
Ţările Române au fost:
a) înfiinţarea cancelariei isprăvniceşti şi a condicilor de evidenţă a activităţii administrativ-
judecătoreşti;
b) înfiinţarea instituţiei ispravnicului;
c) introducere salarizării funcţionarilor.
06. Noile funcţii interne pe care şi le-a asumat statul în epoca fanariotă au fost:
a) păstrarea ordinii interne şi împărţirea dreptăţii;
b) păstrarea ordinii interne şi perceperea impozitelor;
c) asistarea materială a săracilor şi protejarea sănătăţii populaţiei.
07. Ispravnicii epocii fanariote aveau următoarele caracteristici:
a) proveneau din rândurile foştilor dregători centrali;
b) strângeau dările cuvenite domniei;
c) scoteau pe locuitorii judeţului/ţinutului la muncile datorate domniei.
08. În epoca fanariotă, vătafii de plai aveau următoarele caracteristici:
a) erau numiţi de către Domn;
b) erau aleşi de către locuitorii satelor de plăieşi;
c) erau numiţi de către ispravnicii judeţelor de la munte.
09. Donarea oraşelor de către domnii fanarioţi a avut drept consecinţe:
a) pierderea de către orăşeni a dreptului de folosinţă asupra hotarelor oraşelor;
b) pierderea de către orăşeni a dreptului de proprietate asupra vetrelor oraşelor;
c) pierderea de către orăşeni a libertăţii personale.
10. În epoca fanariotă, dreptul de judecată a fost exercitat în oraşe de către:
a) căpitani de judeţ, pârcălabi, staroşti şi pârcălabi/vornici de târg, în prima jumătate a secolului al
XVIII-lea;
b) ispravnici, după reforma lui Constantin Mavrocordat;
c) judeţ/şoltuz şi pârgari, pe întregul parcurs al secolului al XVIII-lea.
Test de autoevaluare nr. 10
01. Pravilniceasca condică adoptată de Constantin Ipsilanti în anul 1780 cuprindea:
a) norme de organizare a instanţelor judecătoreşti;
b) norme de drept penal;
c) norme de procedură.
02. Legiuirea Caragea adoptată în anul 1818 cuprindea:
a) norme de drept civil;
b) norme de drept canonic;
c) norme de drept penal.
03. Măsurile adoptate de Constantin Mavrocordat în cadrul reformei sale judecătoreşti au vizat:
a) înlocuirea competenţelor judiciare ale diverşilor dregători locali cu cea unică a ispravnicului
; b) introducerea salarizării judecătorilor;
c) reorganizarea procedurii de judecată.
04. Conform procedurii de judecată introduse de Constantin Mavrocordat:
a) ispravnicii si judecătorii puteau să refuze judecarea unui litigiu, dacă acesta era unul cu privire la
dreptul de proprietate;
b) ispravnicii si judecătorii puteau să refuze judecarea unui litigiu, dacă acesta era unul comercial cu
prejudiciu de mare valoare;
c) ispravnicii si judecătorii nu puteau să refuze judecarea nici unui litigiu civil.
05. Măsura introducerii evidenţelor scrise în cadrul actului de justiţie se datorează lui:
a) Constantin Mavrocordat;
b) Alexandru Ipsilanti;
c) Alexandru Mavrocordat.
06. Conform principiilor de organizare a instanţelor judecătoreşti introduse de Constantin
Mavrocordat, judecata de fond era executată de:
a) ispravnicii şi judecătorii de ţinut/judeţ;
b) unii dregători specializaţi material şi teritorial;
c) Divanul domnesc, atunci când primea însărcinare specială din partea Domnului.
07. Potrivit reformei introduse de Alexandru Ipsilanti, instanţele de fond în materie civilă erau:
a) ispravnicii şi judecătorii de ţinut/judeţ;
b) departamentele judecătoreşti;
c) veliţii boieri de la curtea domnească.
08. Potrivit reformelor sociale puse în practică de Constantin Mavrocordat, desfiinţarea dependenţei
personale a rumânilor a însemnat obţinerea de către ţăranii dependenţi a statutului de:
a) oameni liberi proprietari peste pământurile pe care le lucrau;
b) oameni liberi fără proprietate, aşezaţi cu învoiala pe moşia fostului stăpân;
c) nobili mici de ţară.
09. Potrivit reformelor sociale puse în practică de Constantin Mavrocordat în Ţara Românească,
desfiinţarea dependenţei personale a rumânilor s-a făcut:
a) cu despăgubire, pentru răscumpărarea libertăţii personale;
b) cu despăgubire pentru răscumpărarea lotului de pământ lucrat de fiecare ţăran;
c) fără despăgubire.
10. În secolul al XVIII-lea, dreptul de stăpânire al boierilor şi mănăstirilor se apropie de conceptul
modern de proprietate: a) prin însuşirea de către boieri a dreptului de posesie;
b) prin însuşirea de către boieri şi mănăstiri a dreptului de folosinţă;
c) prin renunţarea de către domnie la dreptul de retract seniorial.
Test de autoevaluare nr. 11
01. Convenţia ruso-turcă de la Akkerman din anul 1826 stipula:
a) declararea comerţului practicat de Principatele Române ca fiind liber sub rezerva aprovizionării
Porţii Otomane;
b) numirea domnilor de către Imperiul Otoman pe o perioadă de şapte ani;
c) alegerea domnilor de către Divan, cu acordul puterii suzerane şi al celei protectoare, pe o perioadă
de şapte ani;
02. Regulamentele Organice au avut caracter constituţional întrucât:
a) au introdus în Principate aceleaşi instituţii şi aceleaşi principii de guvernare;
b) conţin reglementări referitoare la modul de organizare şi exercitarea puterii în stat;
c) au aşezat boierimea la conducerea Principatelor Române.
03. Conform Regulamentelor Organice, Domnul era:
a) numit de către Imperiul Otoman, cu acordul Imperiului Rus;
b) numit de către Imperiul Otoman, fără acordul Imperiului Rus;
c) ales pe plan intern de către reprezentanţii ţării.
04. Transformarea dregătorilor centrali în miniştri s-a produs în:
a) epoca fanariotă, prin introducerea salarizării funcţionarilor statului;
b) în epoca regulamentară, prin eliminarea competenţelor judecătoreşti;
c) în epoca unirii, prin înzestrarea lor cu responsabilitate politică.
05. În conformitate cu Regulamentele Organice, Secretariatul de Stat:
a) asigura comunicarea în interiorul executivului;
b) asigura comunicarea cu administraţia locală;
c) întocmea statisticile oficiale necesare actului de guvernare.
06. Ministerul Dreptăţii avea în epoca regulamentară următoarele atribuţii:
a) supraveghea activitatea instanţelor de judecată pentru a vedea dacă acestea dau sentinţe în
conformitate cu legile existente;
b) funcţiona ca o instanţă de contencios administrativ;
c) înainta Domnului propunerile pentru numirile judecătorilor.
07. În epoca regulamentară, ispravnicii:
a) erau aleşi de Domn, dintr-un număr de doi candidaţi propuşi pentru fiecare judeţ/ţinut de
ministrul de interne;
b) erau aleşi de Domn dintr-un număr de doi candidaţi propuşi pentru fiecare judeţ/ţinut de
Adunarea Obştească;
c) erau aleşi de Domn dintr-un număr de doi candidaţi propuşi pentru fiecare judeţ/ţinut de Sfatul
Administrativ.
08. Ispravnicii epocii regulamentare aveau atribuţii de natură:
a) administrative şi fiscale;
b) administrative şi judecătoreşti;
c) fiscale şi judecătoreşti.
09. În domeniul administraţiei publice, programele revoluţionarilor paşoptişti au urmărit:
a) desfiinţarea rangurilor boiereşti care nu îşi găseau corespondent în slujbe efective;
b) limitarea veniturilor funcţionarilor la cele furnizate de salarii şi eliminarea veniturilor paralele;
c) introducerea unei stabilităţi reale în funcţii pentru funcţionarilor publici, prin condiţionarea
demiterii acestora de existenţa unei culpe dovedite în justiţie.
10. Potrivit Convenţiei ruso-turce de la Balta Liman, domnii Principatelor Române:
a) erau numiţi pe viaţă de către Imperiul Otoman cu acordul Imperiului Rus;
b) erau numiţi pe şapte ani de către Imperiul Otoman cu acordul Imperiului Rus;
c) erau aleşi de către locuitorii Principatelor prin intermediul reprezentanţilor acestora.
Test de autoevaluare nr. 12
01. Prevederile tratatului ruso-turc de la Adrianopol din 1829 stipulau:
a) numirea pe viaţă a domnitorilor celor două Principate din rândul boierilor pământeni;
b) restituirea teritoriilor care fuseseră ocupate de turci la nordul Dunării (raialele Turnu, Giurgiu şi
Brăila);
c) renunţarea de către Imperiul Otoman la pretenţiile de aprovizionare cu produse de orice fel şi
recunoaşterea libertăţii absolute a comerţului Ţărilor Române.
02. Regulamentele Organice au avut caracter unitar întrucât:
a) au introdus în Principate aceleaşi instituţii şi aceleaşi principii de guvernare;
b) conţin reglementări referitoare la modul de organizare şi exercitarea puterii în stat;
c) au aşezat boierimea la conducerea Principatelor Române.
03. Potrivit Regulamentelor Organice, puterea executivă aparţinea:
a) exclusiv Domnului;
b) Domnului şi Guvernului;
c) exclusiv Guvernului.
04. Răspunderea miniştrilor în epoca regulamentară era atrasă în faţa:
a) Domnului;
b) Adunării Obşteşti Ordinare;
c) Înaltului Divan.
05. În epoca regulamentară, în atribuţiile Ministerului de Interne intrau:
a) coordonarea şi supravegherea activităţii administraţiei locale;
b) supravegherea stării sanitare a populaţiei şi administrarea carantinelor ;
c) încasarea dărilor.
06. În epoca regulamentară, hotărârile adoptate de Sfatul Administrativ:
a) erau puse în aplicare numai după aprobarea prealabilă a Domnului;
b) erau puse în aplicare imediat, fără a fi nevoie de aprobarea Domnului;
c) erau puse în aplicare după aprobarea lor în Adunarea Obştească.
7. În Moldova epocii regulamentare, privighetorii de ocoale erau:
a) erau aleşi de Domn, dintr-un număr de doi candidaţi propuşi pentru fiecare ţinut de ministrul de
interne;
b) erau aleşi de ispravnici şi de vorniceii satelor din ţinut, urmând ca cel ales să fie confirmat în
funcţie de către Domn;
c) erau aleşi de Domn dintr-un număr de doi candidaţi propuşi pentru fiecare ţinut de Sfatul
Administrativ.
08. Administrarea finanţelor comunităţilor urbane în perioada Regulamentelor Organice:
a) aparţinea orăşenilor, care îşi asigurau controlul asupra modului în care erau cheltuiţi banii prin
intermediul unui organism propriu;
b) aparţinea orăşenilor, dar controlul asupra modului în care erau cheltuiţi banii revenea autorităţilor
centrale, reprezentate prin ispravnicul de ţinut/judeţ;
c) aparţinea în totalitate autorităţilor centrale, reprezentate prin ispravnicul de ţinut/judeţ.
09. Revendicările maximaliste din programele revoluţionarilor paşoptişti prevedeau în domeniul
reformării administraţiei:
a) creşterea gradului de autonomie a sfaturilor orăşeneşti;
b) recunoaşterea din partea statului a unui drept al comunităţilor locale de a-şi gestiona propriile
probleme;
c) respectarea prevederii regulamentare potrivit căreia locuitorii subdiviziunilor administrativ
teritoriale (plasele) au dreptul să îi aleagă pe dregătorii de la nivelul acestora.
10. După aplicare Convenţiei ruso-turce de la Balta Liman, puterea legislativă a fost exercitată:
a) exclusiv de către Domn;
b) de către Domn şi de către Adunarea Obştească;
c) exclusiv de către Adunarea Obştească.
Test de autoevaluare nr. 13
01. Convenţia de la Paris din 1858:
a) a înlocuit protectoratul rusesc cu garanţia colectivă a marilor puteri europene;
b) a confirmat protectoratul rusesc şi suzeranitatea otomană;
c) a recunoscut independenţa Principatelor Române.
02. Printre propunerile cu caracter constituţional pe care le-au înaintat Adunările Ad-hoc Comisei
Europene în anul 1857, s-au regăsit:
a) separarea clară a puterii legislative de cea executivă;
b) asigurarea independenţei puterii judecătoreşti în raport cu puterea executivă;
c) introducerea responsabilităţii politice şi juridice a miniştrilor.
03. Propunerile înaintate de Adunările Ad-hoc Comisie europene în materia administraţiei locale au
fost:
a) introducerea autonomiei judeţene;
b) introducerea autonomiei comunale;
c) introducerea autonomiei municipale.
04. În conformitate cu textul Convenţiei de la Paris, miniştrii erau responsabili:
a) politic, în faţa Domnului;
b) politic, în faţa Adunării Elective;
c) juridic, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
05. În conformitate cu textul Convenţiei de la Paris, Comisia Centrală de la Focşani:
a) avea drept de iniţiativă legislativă în domeniul legilor de interes comun pentru cele două
Principate;
b) avea drept de iniţiativă legislativă în domeniul legilor de interes special;
c) exercita dreptul de control asupra constituţionalităţii legilor.
06. Potrivit Legii Comunale din 31 martie 1864, întocmirea bugetului revenea:
a) primarului;
b) Consiliului comunal;
c) Delegaţiei permanente.
07. Potrivit Legii Consiliilor judeţene din 2 aprilie 1864, prefectul era:
a) exclusiv şef al administraţiei comunale;
b) exclusiv reprezentant al Guvernului;
c) atât şef al administraţiei comunale, cât şi reprezentant al Guvernului.
08. Potrivit Legii Consiliilor judeţene din 2 aprilie 1864, în atribuţiile prefectului intra:
a) controlarea activităţii tuturor organelor administrative din judeţ;
b) menţinerea liniştii şi ordinii publice;
c) întocmirea bugetului judeţului.
09. Conform Legii Consiliilor judeţene din 2 aprilie 1864, în atribuţiile subprefectului intra:
a) verificarea finanţelor comunale;
b) punerea în aplicare a hotărârilor Consiliului judeţean la nivel comunal;
c) asigurarea serviciului de stare civilă.
10. Tutela administrativă introdusă prin reformele lui Al. I. Cuza consta din dreptul administraţiei
centrale sau al reprezentanţilor săi din teritoriu:
a) de a aproba sau a respinge actele organelor administraţiei publice locale;
b) de a suspenda sau de a revoca din funcţii pe primari;
c) de a dizolva Consiliile comunale şi Consiliile judeţene.
Test de autoevaluare nr. 14
01. Conform Constituţiei din 1866, suveranitatea naţională aparţinea:
a) poporului;
b) monarhului;
c) Parlamentului.
02. Sistemul de guvernământ introdus de Constituţia din 1866 reprezenta:
a) o monarhie absolutistă;
b) o monarhie constituţională parlamentară;
c) o monarhie de stări.
03. Conform Constituţiei din 1866, puterea executivă:
a) aparţinea Domnului, dar o exercitau miniştrii;
b) aparţinea miniştrilor, dar o exercita Domnul;
c) aparţinea Domnului, cel care o şi exercita.
04. Conform Constituţiei din 1866, responsabilitatea miniştrilor era:
a) politică;
b) penală;
c) civilă.
05. În sistemul de guvernare care a funcţionat între anii 1866-1923, rolul Consiliului de Miniştri era
acela de a-i pune pe miniştri în situaţia de a delibera şi de a se pune de acord în ceea ce priveşte:
a) direcţia generală imprimată întregii administraţii;
b) modul de gestionare a problemelor pe care le aveau de rezolvat în comun mai multe ministere;
c) modul de gestionare a problemelor care ţineau de fiecare minister.
06. În Vechiul Regat al României, primul ministru:
a) prezida şedinţele Consiliului de miniştri;
b) coordona activitatea ministerelor;
c) reprezenta Cabinetul în faţa Parlamentului.
07. În practica constituţională inaugurată odată cu Constituţia din 1866, dacă un minister rămânea
fără titular, atunci:
a) până la numirea unui nou titular, atribuţiile ministrului erau preluate de către monarh;
b) până la numirea unui nou titular, atribuţiile ministrului erau preluate de către un înalt funcţionar
din ministerul respectiv;
c) până la numirea unui nou titular, atribuţiile ministrului erau preluate de către un alt ministru.
08. În Vechiul Regat al României, organizarea ministerelor s-a făcut: a) pe baza textului constituţional;
b) prin legi speciale şi cutume;
c) printr-o lege unitară.
09. În organizarea judecătorească a vechiului Regat al României, dreptul de control şi de acţiune
disciplinară împotriva tuturor judecătorilor şi procurorilor de la judecătorii revenea:
a) Tribunalelor;
b) Curţilor de apel;
c) Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
10. În Vechiul Regat al României s-au bucurat de inamovibilitate:
a) numai judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
b) judecătorii de la toate categoriile de instanţe;
c) pană în 1909, numai cei de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; ulterior, toate categoriile.
Test de autoevaluare nr. 15
01. După realizarea Marii Uniri, unificarea legislaţiei administrative era necesară:
a) pentru a conferi substanţă prevederii constituţionale potrivit căreia România era de stat unitar;
b) pentru a conferi substanţă prevederii constituţionale potrivit căreia România stat naţional;
c) pentru a conferi substanţă prevederii constituţionale potrivit căreia România stat suveran.
02. Conform Constituţiei din 1923, responsabilitatea miniştrilor era:
a) politică;
b) penală;
c) civilă.
03. Prin Constituţia din anul 1923, controlul constituţionalităţii legilor revenea:
a) Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
b). instanţelor judecătoreşti;
c) Senatului.
04. În perioada interbelică, organizarea ministerelor:
a) a rămas nereglementată;
b) a fost reglementată neuniform prin legi specifice şi cutume;
c) a fost reglementată neuniform prin legi specifice şi cutume până în anul 1929; după această dată a
fost reglementată uniform prin intermediul unei legi.
05. Funcţia de Preşedinte al Consiliului de Miniştri a fost consacrată constituţional prin: a) textul
fundamental din 1866;
b) textul fundamental din 1923;
c) modificările aduse textului fundamental în anul 1917.
06. În sistemul de guvernare interbelic:
a) responsabilitatea politică a miniştrilor a fost reglementată constituţional, dar nu a fost pusă în
practică:
b) responsabilitatea politică a miniştrilor nu a fost reglementată constituţional, motiv pentru care ea
nu a fost pusă în practică;
c) responsabilitatea politică a miniştrilor nu a fost reglementată constituţional, dar a fost pusă în
practică pe cale cutumiară.
07. În perioada 1929-1931, prefectul reprezenta:
a) numai interesele generale ale statului la nivel judeţean;
b) numai interesele comunităţii locale judeţene;
c) atât interesele generale ale statului la nivel judeţean, cât şi interesele comunităţii locale judeţene.
08. Potrivit Legii administrative din 1925, primarii comunelor rurale:
a) erau numiţi de administraţia centrală;
b) erau numiţi de administraţia judeţeană;
c) erau aleşi de către membrii Consiliului comunal.
09. În perioada interbelică, atribuţiile Delegaţiei Consiliului judeţean au fost:
a) deliberative;
b) de inspecţie şi control;
c) consultative.
10. În perioada interbelică, consiliile judeţene:
a) puteau fi dizolvate prin Decret Regal, pe baza unui raport motivat al Ministerului de Interne;
b) puteau fi dizolvate prin ordin al Ministerului de Interne;
c) nu puteau fi dizolvate.