1.

Dreptul roman:
a) cuprinde totalitatea normelor jueidice, instituite sau sancţionate de statul roman şi
constituie un sistem extrem de vast şi de complex, format dintr-o multitudine de ramuri şi
instituţii juridice.
b) se confunda cu jurisprudenta
c) reglementeaza relatiile dintre cetati
2. Istoria dreptului roman începe:
a) in secolul al VIII-lea i. Hr.;
b) in 27 i. Hr.;
c) la jumatatea secolului al VI-lea I. Hr.
3. Romanii:
a) au facut confuzia intre drept, morala si religie pe parcursul existentei Romei;
b) stravechea confuzie se regasea in unele texte din epoca clasica
c) au depasit confuzia intre drept, morala si religie
4. Romanii desemnau normele religioase prin termenul:
a) ius
b) fas
c) iuris
5. Jurisprudenta:
a) este cunoaşterea lucrurilor divine şi umane, ştiinţa a ceea ce este drept şi nedrept
b) presupune a trăi în mod onorabil, a nu vătăma pe altul, a da fiecăruia ce este al său
c) este arta binelui şi a echităţii
6. Desi romanii delimitasera in practica dreptul de morala si de religie, stravechea
confuzie continua in plan teoretic. Aceasta se datoreaza faptului ca:
a) romanii nu erau conservatori;
b) desi erau un popor pragmatic, romanii preluau definiţiile pe baza unor elemente
neprelucrate din filosofia greacă.
c) dreptul nu se poate delimita complet de morala si de religie.
7. In secolul al VII-lea a fost infiintata o scoala de drept roman la:
a) Ravenna
b) Pavia
c) Roma
8. In secolul al XI-lea a fost infiintata la Bologna:
a) scoala glosatorilor
b) scoala postglosatorilor
c) scoala istorica a dreptului
9. Membrii scolii glosatorilor:
a) cunosteau opera legislativa a imparatului Justinian
b) extrageau din textele clasice principii, pe care le aplicau in practica
c) foloseau metoda exegetica
10. Membrii scolii postglosatorilor utilizau in studiile lor:
a) metoda dogmatica
b) metoda dialectica
c) metoda exegetica
11. “Usus modernus pandectarum”:
a) se aplica in Franta
 b) dreptul modernizat al Digestelor
c) se aplica in Germania
12. Noua scoala istorica a dreptului a fost fondata de:
a) profesorul Bartolus, in Franta
b) profesorul Andre Alciat, in Franta
c) profesorul Savigny, in Germania
13. In opinia reprezentantilor noii scoli istorice a dreptului:
a) că organele statului nu sunt îndreptăţite să creeze drept, dreptul fiind produsul spiritului
naţional, aşa încât normele de drept nu pot îmbrăca forma legii, ci forma cutumei, a tradiţiei
juridice.
b) trebuie studiate atât izvoarele dreptului, cât şi cele istorice, literare si filosofice
c) în studierea dreptului roman trebuia utilizata metoda exegetica
14. Dreptul privat roman:
a) este arta binelui si a echitabilului
b) se refera la interesele fiecaruia
c) reprezinta ansamblul normelor juridice, instituite sau sanctionate de statul roman, ce
reglementează conditia juridica a persoanelor, relatiile cu caracter patrimonial si organizarea
proceselor private
15. Distinctia intre dreptul public si cel privat se face cu ajutorul:
a) intereselor generale
b) intereselor particulare
c) sferei de reglementare
16. Problema studierii dreptului roman:
a) se datorează faptului că romanii au creat vocabularul juridic
b) se datorează faptului ca vitalitatea dreptului privat roman trebuie pusă în legătură cu
faptul că este expresia juridică şi abstractă a unei societăţi bazată pe proprietatea privată şi pe
producţia de mărfuri.
c) se datorează faptului ca dreptul roman este un element izolat
17. Problema studierii dreptului roman:
a) s-a pus încă din epoca modernă
b) se datoreaza faptului că a influenţat evoluţia dreptului românesc doar în momentul
adoptării dreptului scris
c) se datorează faptului că dreptul roman este un câmp de verificare a tezelor teoretice cu
privire la originea şi evoluţia dreptului.
18. Dreptul roman a influenţat evoluţia dreptului românesc:
a) doar în momentul formării dreptului feudal românesc nescris
b) în momentul elaborării legiuirilor româneşti feudale scrise, după modelul dreptului
roman aplicat în Occident
c) în momentul elaborării operei legislative a lui Alexandru Ioan Cuza
19. În Dacia, provincie romană:
a) s-a format dreptul daco-roman, în fizionomia căruia elementele dreptului roman au
dobândit funcţii şi finalităţi noi.
b) dreptul roman a funcţionat în permanenţă în paralel cu dreptul local
c) s-a aplicat doar dreptul
20. Diviziunile dreptului roman sunt:
a) dreptul public
 b) dreptul ginţilor
c) dreptul natural
21. Dreptul civil roman:
a) reglementa relaţiile dintre quiriţi
b) este arta binelui şi a echitabilului
c) este cunoaşterea lucrurilor divine şi umane, ştiinţa a ceea ce este drept şi drept
22. Dreptul civil roman:
a) se confundă cu întregul drept privat roman
b) are caracter exclusivist
c) are caracter formalist
23. Dreptul ginţilor:
a) reglementa relaţiile dintre cetăţi
b) se confunda cu jurisprudenţa
c) se confunda cu dreptul natural
24. Dreptul natural:
a) se aplica în toate timpurile şi în toate societăţile, fiind cunoscut chiar şi de animale
b) reglementa relaţiile dintre peregrini
c) cuprinde ansamblul normelor juridice, instituite sau sancţionate de stat, ce reglementa
relaţiile dintre stat şi cetăţeni
25. Roma a fost fondată de trei triburi, numite şi triburi fondatoare:
a) latinii, proletarii si nobilii
b) cavalerii, etruscii și latinii
c) latinii, sabinii și etruscii
26. În epoca prestatală, populaţia era împărţită în două mari grupuri sociale:
a) patricienii şi plebeii.
b) potentiores și humiliores
c) sabinii și plebeii
27. Plebea era formată din:
a) populaţiile vecine supuse de către romani, la care, cu timpul, se adaugă şi comercianţii şi
meseriaşii primitivi veniţi la Roma.
b) proletari
c) coloni și oamenii liberi cu o condiție juridică
28. Factorii de conducere socială din epoca regalității în formă prestatală au fost în
număr de trei:
a) Comitia curiata, regele și Senatul.
b) Comitia centuriata, regele și magistrații
c) Concilium plebis, regele și Senatul
29. În epoca regalității în forma prestatală, Comitia curiata:
a) ratifica legile
b) avea rol consultativ
c) soluționa cele mai importante probleme din viața cetății.
30. În epoca regalității în forma prestatală, Senatul:
a) convoca Adunarea poporului
b) soluţiona eventualele conflicte ce se puteau declanşa între ginţi.
c) îl sfătuia pe rege
31. Regele Servius Tullius
 a) a creat Comitia tributa
b) a împărţită populaţia Romei, fără a se mai ţine seama de distincţia dintre patricieni şi
plebei, în două categorii sociale
c) a împărţit teritoriul Romei în cartiere, numite şi triburi
32. În epoca regalității în formă statală, conflictul dintre patricieni și plebei s-a manifestat:
a) în plan politic, deoarece toate pământurile cucerite de la duşmani treceau în
proprietatea statului cu titlu de ager publicus şi erau date spre folosinţă numai patricienilor.
b) în plan economic, deoarece plebeii au obţinut accesul la lucrările Comitiei centuriata
c) în plan juridic, deoarece normele de drept roman erau aplicabile numai în forma
obiceiului juridic (forma nescrisă), dar acele obiceiuri juridice erau ţinute în secret de către
pontifi (preoţii păgâni romani), care erau aleşi numai dintre patricieni.
33. În epoca regalității în formă statală, erau menționate mai multe clase sociale:
a) patricienii
b) proletarii
c) sclavii
34. În epoca regalității în formă statală, Roma a fost condusă de trei factori
constituţionali:
a) Comitia centuriata, Senatul si regele
b) Comitia curiata, Senatul si regele
c) Comitia curiata, Comitia centuriata, Senatul și regele
35. În epoca republicii, populația Romei era împărțită în următoarele clase sociale:
a) patricieni si plebei
b) humiliores si honestiores
c) proletari si potentiores
36. În epoca republicii, populația Romei era împărțită în următoarele clase sociale:
a) nobili si cavaleri
b) potentiores si coloni servi
c) proletari si sclavi
37. În epoca republicii, unul dintre factorii constituţionali era:
a) Adunarea poporului;
b) regele
c) Senatul.
38. În epoca republicii, Adunările populare au fost:
a) Comitia centuriata, Comitia curiata, Concilium plebis si Comitia tributa.
b) Comitia tributa si Comitia centuriata
c) Concilium plebis si Comitia curiata
39. Senatul:
a) dirija politica externă si administra provinciile
b) adopta legi, administra tezaurul public, asigura respectarea tradiţiilor şi moravurilor
poporului roman.
c) iniţial, adopta hotărâri obligatorii numai pentru plebei
40. Magistraţii
a) erau înalţi demnitari ai statului, învestiţi doar cu atribuţii militare
b) erau înalţi demnitari ai statului, învestiţi şi cu atribuţii administrative
c) erau înalţi demnitari ai statului, învestiţi doar cu atribuţii judiciare
41. Imperium reprezenta:
 a) dreptul de a comanda armata
b) dreptul de a convoca poporul în adunări, precum şi puterea judecătorească (civilă,
penală, administrativă).
c) dreptul de a administra.
42. De potestas se bucurau:
a) questorii, cenzorii şi consulii
b) edilii, tribunii plebei și pretorii.
c) cenzorii, questorii și edilii
43. Magistraturile prezintă unele trăsături comune:
a) sunt eligibile
b) nu sunt onorifice
c) sunt viagere
44. Consulii:
a) au preluat toate atribuţiile laice ale foştilor regi
b) exercitau dreptul de veto sau ius auxilii et intercessionis
c) puteau convoca Adunările poporului
45. Cenzorii:
a) organizau procesele izvorâte din actele juridice încheiate în târguri și piețe
b) sub conducerea Senatului, supravegheau respectarea tradiţiilor şi moravurilor de către
cetăţeni.
c) convocau Adunările poporului.
46. Pretorii urbani
a) organizau judecarea proceselor dintre cetățenii romani
b) organizau judecarea proceselor dintre cetățenii romani și peregrini
c) efectuau recensămintele
47. Questorii:
a) organizau procesele dintre peregrini
b) începând din anul 312 î. Hr., îi puteau numi și revoca pe senatori
c) administrau tezaurul public şi arhivele statului sub supravegherea Senatului
48. Tribunii plebei:
a) convocau lucrările comitiei centuriata
b) se ocupau de lucrările edilitare
c) exercitau dreptul de veto
49. Edilii:
a) exercitau jurisdicția grațioasă
b) împuterniciţi să organizeze vânzarea bunurilor statului roman către persoane particulare
c) asigurau aprovizionarea Romei
50. Dictatura se caracteriza prin:
a) faptul că titularul ei era ales pe termen limitat, de regulă un an
b) pe durata mandatului său, celelalte magistraturi erau suspendate
c) dacă pericolul, intern sau extern, persista, mandatul său putea fi reânnoit
51. Împăratul Octavian deținea următoarele titluri:
a) era consul pe viață
b) imperator, Caesar, Augustus
c) divus
52. Caesar însemna:
 a) comandant glorios al legiunilor romane
b) sfânt, demn de a fi venerat
c) urmaș demn al lui Caius Iulius Caesar
53. Pe plan social, textele romane menționau în epoca Principatului existența unor
clase sociale precum:
a) potentiores, sclavi, coloni servi
b) honestiores, humiliores, coloni siliţi
c) patricieni, plebei, sclavi
54. Pe plan social, textele romane menționau în epoca Principatului existența unor
clase sociale precum:
a) nobili, cavaleri, proletari
b) patricieni, plebei, coloni voluntari
c) coloni servi, sclavi, honestiores
55. Colonii siliţi proveneau din rândul:
a) oamenilor liberi care luau în arendă pământuri de la marii latifundiari pentru a le
exploata, plătind în schimb, anual, fie o sumă de bani, fie o parte din recoltă, de regulă, o treime
b) prizonierilor de război, care nu mai erau transformaţi în sclavi
c) colonilor care erau legaţi de glie
56. Pe plan politic, epoca principatului se caracterizează prin existenţa următorilor
factori constituţionali:
a) împăratul, Comitia curiata şi Senatul
b) magistraţii, ai căror titulari erau numiţi de împărat şi se aflau în subordinea acestuia,
Senatul şi împăratul
c) împăratul, magistraţii şi Senatul
57. Pe plan social, textele romane menționau în epoca dominatului existența unor
clase sociale precum:
a) potentiores, humiliores, sclavii, colonii siliţi
b) honestiores, sclavii, colonii voluntari
c) potentiores, humiliores, sclavii, colonii servi
58. Pe plan politic, textele romane menționau în epoca dominatului existența unor
factori constituţionali precum:
a) magistraţii, Senatul, Concilium plebis
b) Consistorium principis, regele, Senatul
c) Consistorium principis, împăratul
59. În epoca dominatului, împăratul:
a) era considerat zeu
b) era ajutat de un consiliu restrâns, care îi urma directivele
c) era consul şi tribun pe viaţă
60. Epoca veche a dreptului privat roman corespundea:
a) regalităţii în formă statală şi republicii;
b) principatului;
c) dominatului.
61. Noţiunea de izvor de drept în sens formal:
a) desemnează totalitatea relaţiilor materiale de existenţă ce determină într-o societate
dată o anumită reglementare juridică;
 b) desemnează documentele în baza cărora puteam cunoaşte normele şi instituţiile specifice
unui sistem de drept;
c) desemnează acele forme de exprimare ale dreptului, în virtutea cărora normele de conduită
capătă valoare de normă juridică şi devin astfel obligatorii.
62. Obiceiul
a) este constituit din acele reguli nescrise care se aplică instantaneu și capătă forţă
juridică.
b) este cel mai vechi izvor de drept şi s-a format în procesul trecerii de la societatea
gentilică la cea organizată politic în stat, exprimând interesele tuturor membrilor societăţii şi
fiind respectat de bună-voie.
c) timp de un secol de la fondarea statului roman, obiceiul a reprezentat singurul izvor de
drept.
63. Obiceiurile juridice:
a) erau ţinute în secret de către pontifi, care erau aleși inclusiv dintre plebei
b) reprezentau voinţa comună a poporului şi că aveau o funcţie abrogatoare, conform
afirmaţiilor jurisconsultului Salvius Iulianus.
c) nu se mai aplicau în epoca postclasică.
64. Prin cuvântul “lex” (lege) romanii:
a) desemnau o convenţie facultativă între părţi.
b) desemnau un contract, atunci când convenţia intervenea între două persoane
c) desemnau un izvor de drept în sens formal când intervenea între magistrat şi popor
65. În cadrul procedurii de adoptare a legilor romane:
a) în primă etapă, poporul, întrunit în adunări ad-hoc, dezbătea acest proiect;
b) proiectul de lege era votat de către Senat
c) legea producea efecte dacă era ratificată de către Senat
66. Dacă poporul era de acord cu proiectul de lege, pronunţa:
a) uti rogas
b) spondeo
c) antiquo.

67. Legea cuprindea trei părţi:

a) praescriptio, rogatio, sanctio
b) respondere, cavere, agere
c) respondere, rogatio, agere
68. În praescriptio
a) se trecea numele magistratului care a elaborat legea, numele comiţiilor care au votat
legea, data şi locul votării.
b) cuprindea textul propriu-zis al legii, împărţit în capitole şi paragrafe.
c) cuprindea consecinţele nerespectării dispoziţiilor legii.
69. Leges perfectae erau acele legi care:
a) prevedeau în sanctio că orice act făcut în contra dispoziţiilor din rogatio va fi anulat.
b) conţineau anumite dispoziţii, în virtutea cărora actul întocmit în contra legii rămânea
valabil, dar autorul său urma a fi pedepsit, de regulă, cu o amendă.
c) nu prevedeau nici o sancţiune pentru încălcarea dispoziţiilor din rogatio.
70. Legea celor XII Table:
a) a apărut pe fondul conflictului dintre patricieni şi proletari
 b) cuprindea codificarea vechiului drept cutumiar.
c) conţinea doar dispoziții din domeniul dreptului privat
71. Legea celor XII Table:
a) reprezintă izvorul tuturor legilor, potrivit spuselor lui Cicero.
b) reglementa în amănunt material obligațiilor
c) nu constituia o lecţie obligatorie pentru elevi
72. Legea celor XII Table:
a) a fost inspirată după dreptul grec
b) nu a fost niciodată abrogată
c) a devenit inaplicabilă în epoca dominatului
73. Ius edicendi :
a) era dreptul magistratului de a publica un edict
b) era dreptul Senatului de a publica un edict
c) era dreptul Adunării Poporului de a publica un edict
74. Magistrații publicau:
a) edictul perpetuu
b) edictul ocazional
c) edictum novum
75. Edictele perpetue:
a) erau valabile pe întreaga durată a magistraturii
b) erau valabile cu ocazia sărbatorilor
c) cuprindeau doar dispozițiile care treceau de la un pretor la altul
76. Pretorul aveau un rol creator:
a) în procedura formulară
b) în epoca clasică
c) în epoca postclasică
77. Edictul pretorului cuprindea:
a) o parte veche
b) o parte veche și o parte nouă
c) respondere, cavere, agere
78. În opinia lui Otto Lenel, care a arătat că edictul perpetuu cuprindea și dispoziții
referitoare la:
a) organizarea proceselor
b) mijloacele procedurale de drept al ginților
c) mijloacele procedurale de drept natural
79. Jurisconsulţii:
a) erau oameni de ştiinţă, cercetători ai dreptului, care printr-o ingenioasă interpretare a
vechilor idei ajungeau la rezultate diferite faţă de cele avute în vedere de acele legi, iar în unele
cazuri chiar la rezultate opuse
b) nu erau funcţionari publici, deoarece proveneau din rândul plebeilor
c) erau simpli particulari, care dintr-un imbold intern se dedicau cercetării normelor de
drept.
80. Spre sfârșitul epocii vechi, jurisprudența:
a) a dobândit caracter științific
b) avea caracter empiric
c) avea caracter
 81. Jurisprudența a dobândit caracter laic
a) în momentul publicării Legii celor XII Table
b) în epoca Principatului
c) în momentul publicării în Forum a dreptului procesual
82. Respondere desemna:
a) consultaţiile juridice oferite în orice problemă de drept
b) consultaţii pe care jurisconsulţii le ofereau în legătură cu forma actelor juridice
c) consultaţiile pe care jurisconsulţii le ofereau judecătorilor
83. Ius publice respondendi:
a) desemna posibilitatea judecătorilor de a folosi lucrările a cinci jurisconsulți clasici;
b) desemna consultaţii întărite cu autoritatea principelui, obligatorii pentru judecători, dar numai
pentru speţa respectivă
c) începând din vremea lui Hadrian, desemna consultaţiile obligatorii atât pentru speţa în care
au fost solicitate, cât şi pentru cazurile asemănătoare.
84. Legea citațiunilor:
a) a fost adoptată în epoca clasică
b) era, de fapt, un senatusconsult emis în epoca postclasică
c) era o constituțiune imperială în virtutea căreia părţile puteau cita în faţa judecătorilor
texte din lucrările lui Papinian, Paul, Ulpian, Gaius şi Modestin.
85. Senatusconsultele:
a) reprezentau actul prin care Senatul ratifica legile;
b) aveau putere de lege în epoca Republicii
c) au devenit izvor de drept în sens formal în vremea împăratului Hadrian
86. Edicta:
a) cuprindeau norme juridice de maximă generalitate atât în domeniul dreptului public,
cât şi în domeniul dreptului privat.
b) adresate înalţilor funcţionari ai statului, în mod deosebit guvernatorilor de provincii.
c) erau consultaţii juridice oferite de către împărat în calitate de jurisconsult
87. Codul lui Justinian:
a) era o culegere de constituţiuni imperiale date între epoca lui Hadrian şi anul 529 e. n., care a ajuns
până la noi
b) era sistematizat în 12 cărţi, care erau împărţite în titluri, constituţiuni şi paragrafe.
c) cuprindea constituţiuni imperiale aflate în vigoare
88. Digestele lui Justinian:
a) era o culegere de fragmente din lucrările jurisconsulţilor postclasici.
b) cuprindeau constituţiuni imperiale în vigoare
c) erau sistematizate în cărţi, titluri, fragmente şi paragrafe
89. Institutele:
a) erau un manual adresat studenţilor în drept.
b) nu aveau putere de lege
c) cuprind constituţiunile imperiale date de către împăratul Justinian din anul 534 până în
anul 565
90. Procedura legisacţiunilor se aplica:
a) în epoca veche;
b) în epoca clasică;
c) în epoca postclasică.
 91. În procedura legisacţiunilor:
a) faza in iudicio se desfăşura în faţa magistratului
b) magistratul avea un rol creator, în sensul că putea sancţiona noi drepturi subiective
c) magistratul avea un rol rigid, în sensul că verifica rostirea corectă de către părţi a
formulelor solemne
92. Procedura legisacţiunilor:
a) avea caracter judiciar, în sensul că legisacţiunile erau create prin legi, iar părţile
foloseau termenii luaţi din legea pe care se întemeia legisacţiunea respectivă
b) avea caracter legal, în sensul că părţile erau obligate să se prezinte în faţa magistratului
şi să pronunţe anumiţi termeni solemni, numiţi formulele legisacţiunilor.
c) aveau caracte formalist, în sensul că formulele solemne trebuiau să fie pronunţate
riguros exact atât de către părţi, cât şi de către magistrat
93. În procedura legisacţiunilor:
a) faza in iure se desfăşura în faţa magistratului;
b) faza in iudicio se desfăşura în faţa judecătorului.
c) procesul se desfăşura de la început până la sfârşit în faţa magistratului
94. În procedura legisacţiunilor, faza in iure:
a) avea caracter consensual, în sensul că prezenţa părţilor era obligatorie în faţa
magistratului
b) presupunea utilizarea limbajului comun de către părţi
c) se putea desfăşura şi în lipsa pârâtului, conform regulii că cine fuge de proces nu are
dreptate
95. In ius vocatio:
a) consta în chemarea pârâtului în faţa magistratului, prin pronunţarea unor cuvinte
solemne
b) era o convenţie prin care părţile se înţelegeau să se prezinte la o anumită dată în faţa
magistratului.
c) era somaţia prin care reclamantul îl chema în faţa magistratului pe pârâtul peregrin.
96. În faţa magistratului, pârâtul :
a) recunoştea pretenţiile reclamantului, fapt ce ducea la trecerea procesului în faţa judecătorului
b) nu se apăra în mod corespunzător, în sensul că pârâtul nu rostea corect formulele solemne
c) nega pretenţiilor reclamantului, fapt ce conducea la trecerea în faza a doua a procesului.
97. Prin cuvântul do:
a) magistratul confirma judecătorul ales de către părţi.
b) magistratul atribuia obiectul litigios, cu titlu provizoriu, uneia dintre părţi.
c) magistratul ratifica declaraţia unei părţi.
98. Jurisdicţia revenea:
a) pretorului urban, pentru organizarea proceselor dintre cetăţeni şi peregrini.
b) edililor curuli, pentru procesele din Italia
c) guvenatorilor de provincii, pentru procedele organizate în provincii.
99. Stipulaţiunile pretoriene:
a) sunt contracte verbale încheiate din ordinul pretorului prin întrebare şi răspuns
b) sunt ordinele adresate de către pretor fie uneia dintre părţi, fie ambelor părţi în
vederea întocmirii unui act juridic sau să nu facă un anumit act
c) reprezintă ordinele prin care pretorul desfiinţa actele păgubitoare pentru reclamant
100. În faţa judecătorului:
 a) părţile foloseau limbajul solemn.
b) avocaţii nu puteau veni în sprijinul părţilor
c) procesul se putea desfăşura şi în lipsa unei singure părţi.
101. În epoca veche, judecătorii:
a) proveneau doar din rândul senatorilor
b) puteau fi aleşi şi din rândul cavalerilor
c) nu erau simpli particulari
102. Tribunalele nepermanente:
a) se compuneau dintr-un număr nepereche de judecători (recuperatores), care judecau
procesele dintre cetăţeni şi peregrini.
b) judecau procesele cu privire la libertate
c) judecau procesele cu privire la proprietate şi la moştenire.
103. Formula:
a) era un mic program de judecată prin care pretorul arăta judecătorului cum să
soluţioneze litigiul
b) era un mijloc de procedură prin care recunoaște un drept subiectiv
c) era un mijloc de procedură prin care se valorifică un drept subiectiv
104. Sunt părți principale ale formulei:
a) intentio
b) excepțiunile
c) demonstratio
105. Sunt părți accesorii ale formulei:
a) excepâiunile
b) condemnatio
c) prescripâiunile
106. Intentio era acea parte a formulei în care:
a) se precizau pretenţiile reclamantului.
b) se stabileau elementele reale și cele personale ale procesului
c) erau afirmații făcute de pretor în sprijinul reclamantului
107. Demonstratio:
a) precizau pretenţiile reclamantului
b) era partea principală a formulei în care se preciza care este actul juridic din care izvorau
pretenţiile reclamantului.
c) un mic program de judecată prin care magistratul îi arăta judecătorului cum să judece
procesul
108. Adiudicatio:
a) era partea formulei prin care magistratul îl învestea pe judecător să pronunţe ieşirea din
indiviziune, atribuind celor aflaţi în proces dreptul de proprietate asupra părţii ce le revenea.
b) reprezenta afirmațiile făcute de pretor în favoarea reclamantuluiAdiudicatio figura
numai în formula acţiunilor în partaj. Romanii au cunoscut numai două asemenea acţiuni: actio
comuni dividundo şi actio familiae herciscunde.
c) era acea parte a formulei prin are magistratul îl învestea pe judecător cu dreptul de a
pronunţa o sentinţă de condamnare sau de absolvire.
109. Prescripţiunile:
a) erau anumite precizări făcute în fruntea formulei, precizări prin care se venea fie în
sprijinul reclamantului, fie în sprijinul pârâtului.
 b) procedeeele administrative prin care pretorul repunea părțile în situația anterioară
c) erau mijloace de apărare puse la îndemâna pârâtului, mijloace prin care pârâtul nu nega
pretenţiile reclamantului, dar invoca anumite fapte de natură a paraliza acele pretenţii
110. Litis contestatio în procedură formulară:
a) reprezenta luarea de martori, după care procesul trecea în faza în iudicio
b) consta din remiterea unei copii de pe formulă sau dictarea ei de către reclamant
pârâtului.
c) ordinul prin care magistratul impunea părților să încheie un act juridic.
111. Efectul extinctiv al lui litis contestatio presupunea:
a) că dreptul pe care reclamantul l-a dedus în justiţie se stinge
b) că în locul dreptului iniţial, care s-a stins, se năştea un drept nou, care purta invariabil
asupra unei sume de bani, şi anume acea sumă de bani la care judecătorul îl condamna pe pârât.
c) că în momentul lui litis contestatio se fixează definitiv elementele reale şi elementele
personale ale procesului.
112. Elementele personale ale procesului sunt:
a) pretenţiile formulate de către reclamant în faţa magistratului
b) identitatea judecătorului
c) identitatea reclamantului şi a pârâtului
113. Prin intermediul acţiunilor in rem:
a) erau sancţionate drepturile reale
b) erau sancţionate drepturile personale
c) părâile erau condamnate la plata unei amenzi
114. Acţiunile civile:
a) îşi au originea în legisacţiuni, cu toate că formula lor este redactată tot de către magistrat.
b) aveau formula cu transpozițiune
c) își aveau originea în procedeele administrative prin care pretorul putea soluționa anumite
procese
115. Acţiunile in factum
a) se caracterizau prin faptul că în intentio a formulei nou create pretorul descria faptele
în amănunt şi îi arăta judecătorului cum trebuie interpretate acele fapte.
b) cuprindeau o ficțiune în cadrul formulei
c) se caracterizau prin faptul că în intentio a formulei figura un nume, pe când în
condemnatio figura alt nume.
116. Acţiunile directe:
a) au fost create în vederea sancţionării anumitor cazuri.
b) erau acţiunile directe extinse de la cazul pentru care au fost create la cazuri similare.
c) formula lor cuprindea ficțiuni
117. Acţiunile populare:
a) au contribuit la atenuarea principiului condamnării pecuniare
b) au fost create pentru ocrotirea unor interese generale şi puteau fi intentate de către
oricine.
c) s-au născut în vederea protejării unor interese individuale şi puteau fi intentate numai de către
titularii unor drepturi subiective.
118. Acţiunile de drept strict:
a) au contribuit la consacrarea principiului condamnării în natură
 b) erau acţiunile prin care actul pe care se întemeiau pretenţiile reclamantului erau
interpretate literal.
erau acele acţiuni în virtutea cărora actul juridic era interpretat cu bună credinţă,
judecătorul trecând dincolo de litera actului în scopul stabilirii voinţei reale a părţilor.
119. Forţa executorie a sentinţei
a) a purtat doar asupra persoanei
b) în epoca veche, a purtat doar asupra bunurilor
c) în epoca veche, purta doar asupra persoanei
120. În epoca clasică, forţa juridică a sentinţei se realiza:
a) cu ajutorul regulii conform căreia nu pot fi acordate două legisacţiuni pentru valorificarea
aceluiaşi drept).
b) inițial, în virtutea efectului extinctiv al lui litis contestatio.
c) prin aplicarea principiului conform căruia lucrul judecat se consideră a fi adevărat
121. În epoca clasică:
a) sentința purta doar asupra lucrului
b) sentința putea purta asupra lucrului
c) sentința de condamnare nu avea niciodată ca obiect o sumă de bani
122. Erau consideraţi ingenui:
a) cei care s-au născut din părinţi care au fost întotdeauna liberi,
b) persoanele născute din părinţi care au fost cândva sclavi, dar apoi au fost dezrobiţi.
c) sclavii eliberaţi de către stăpânii lor.
123. Status libertatis reprezenta:
a) calitatea de om liber
b) calitatea de cetăţean roman
c) calitatea de şef al unei familii civile romane
124. Personalitatea începe:
a) doar în momentul naşterii
b) doar în virtutea regulii conform căreia copilul conceput se consideră a fi născut ori de
câte ori este vorba de interesele sale
c) în momentul dezrobirii
125. Cetățenii romani exercitau următoare drepturi civile:
a) dreptul de a încheia acte juridice în conformitate cu dreptul civil roman;
b) dreptul de a încheia o căsătorie civilă romană;
c) dreptul de a fi ales magistrat.
126. Tria nomina cuprindea:
a) prenomen, nomen gentilicium și porecla
b) denumirea cartierului în care locuia cetățeanul roman
c) prenumele tatălui la genitiv