UNIVERSITATEA “ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINTE ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII: DREPT

REFERAT LA DISCIPLINA: ISTORIA STATULUI ȘI A DREPTULUI

STUDENT :BUHĂIANU
(MIRON) MARIA TEOFILA
AN I, GRUPA 1

1
Procesele comunismului

SUCEAVA 2022

2
Introducere

Comunismul, sistemul care s-a dorit a fi noul model de civilizație, a creat importante modificări
în toate domeniile vieți, atât în România cât și în toate celelalte state care i-au căzut pradă în
urma celui de Al Doilea Război Mondial.

Sistemul marxist-leninist a conferit valorilor fundamentale un nou înțeles și le-a modificat

însăși esența. Libertatea, proprietatea, precum și alte numeroase drepturi consacrate astăzi în
societatea noastră au căzut pradă idealului comunist de construcție al unei lumi utopice, în care
omul nu reprezenta nimic mai mult decât „o simplă rotiță din imensa mașinărie a despotismului
partidului unic”1. Acestei dictaturi i s-au opus totuși un număr semnificativ de oameni, atât din
rândul personalităților de seamă din perioada interbelică cât și oameni simpli.

Despre acești oameni, precum și despre cei ce s-au supus și chiar au lucrat pentru sistemul
comunist, am ales să scriu astăzi, întrucât consider că este o parte foarte importantă din istoria
noastră.

Procesele comunismului pot fie interpretate fie ca procesele incorecte și mușamalizate la care
au fost supuși toți cei ce au îndrăznit a se opune procesului de implementare a comunismului, fie
ca procesele prea puțin cunoscute sau analizate de condamnare a celor care au pus în aplicare
ororile din perioada aceasta. În prezenta lucrare voi încerca să abordez ambele definiții oferite
conceptului.

1 Comisia Prezidențială Pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport Final, București, 2006
3
Capitolul 1. Procesele de condamnare ale rezistenței anticomuniste din
România
Securitatea-definiție, caracteristici și rolul acesteia în desfășurarea proceselor

Pentru a cunoaște modul în care Partidul Comunist și-a impus teroare, este necesar să aflăm în
primă fază definiția aparatului său principal de control ți teroare: Securitatea.

Departamentul Securității Statului(denumit în cultura vremii Securitatea) este denumirea sub

care a activat serviciul de informații din România în perioada comunistă. Aceasta a jucat un rol
esențial în impunerea ideologiei comuniste la nivelul societății românești, și era cunoscută pentru
utilizarea metodelor de represiune violentă ce excedeau normele constituționale, printre care se
numărau acte precum arestările în miezul nopții, bătaia, tortura și violul fetelor și femeilor
deținute.2

Trebuie totuși menționat că acest aparat represiv a existat în toate statele comuniste, fiind
regăsit sub o altă denumire: faimosul NKVD în URSS sau cunoscută sub acronimul UDBA în
Iugoslavia, toate aceste forme ale poliției politice și-au îndreptate acțiunile spre menținerea
puterii de stat,deci implicată direct în procesele vremii.

Procesele comuniste

Legislația vremii a reprezentat instrumentul principal prin care sistemul a declarat și definit o
întreagă categorie de persoane drept fiind adversari ai poporului. În principal legislația penală a
fost cea utilizată pentru a justifica abuzurile Securității și Miliției.

Dintre acești adversari ai poporului amintim în principal elita politică existentă dinaintea venirii
comunismului, persoanele care s-au opus colectivizării, precum și membrii mișcărilor de
rezistență.

Procesele organizate pentru „judecarea” acestora nu a avut doar menirea de a îi pedepsi, ci mai
degrabă rolul bine determinat de a intimida populația. Orânduite după modelul marilor procese-
spectacol staliniste, ele au avut un caracter regisabil, și nu se poate vorbi cu adevărat despre o
justiție reală, căci victimele aparatului comunist aveau soarta pecetluită încă din momentul
arestării.

2 https://ro.wikipedia.org/wiki/Departamentul_Securității_Statului
4
 Putem recunoaște ca fiind reprezentativ și larg cunoscut procesul lui Iuliu Maniu, important om
politic și deputat român, fostul președinte al Partidului Țărănesc.

După cum bine cunoaștem, pluralismul politic a fost mereu o piedică în realizarea idealului
comunist, așa că una din primele obiective ale partidului a fost lichidarea opoziției politice.

Atunci când vine vorba de desființarea Partidului Țărănesc, istoria marchează Înscenarea de la
Tămădău, organizată de către Partidul Comunism. Aceasta a avut loc la 14 iulie 1947, și a
constat în faptul că unui mare număr de conducători ai Partidului Țărănesc i-au fost oferite
ocazia de a pleca din țară, doar pentru a fi arestați mai târziu pe aerodromul Tămădău.

Iuliu Maniu a fost arestat la aceiași dată și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la
2 octombrie 1947. Sentința dată a fost cea de închisoare pe viață.

Putem observa, așadar, caracterul de proces-spectacol al acestuia datorită faptului că

infracțiunea de încercare ilegală de părăsire a țării era o infracțiune distinctă, și nu exista sub
imperiul infracțiunii de înaltă trădare. În același timp, așa cum relata N. Caradino, pedeapsa
pentru încercarea ilegală de părăsire a țării era între trei și șase luni, nici de cum o pedeapsă pe
viață.

Menționăm că în urma unui studiu făcut de Procuratura Generală în anul 1953 au fost descoperiți
un număr extrem de mare de oameni deținuți numai pe bază de adrese, însoțiți de tabele
nominale. “În martie 1953, 2.293 de persoane se aflau în lagărul Peninsula de la Canal numai în
baza unor astfel de documente sumare, iar în iulie aceluiaşi an 1.500 de persoane. Procuratura
Generală a constatat că aceste persoane erau „deţinute în mod ilegal”. „3

Capitolul 2. Procesele Comuniste postdecembriste

Atunci când ne referim la procesele comuniste postdecembriste, trebuie să le definim ca acel

proces de punere a unei ordini morale în istoria recentă a României.4

Este necesar un astfel de proces, axat în principal pe pedepsirea marilor torționari din închisorile
comuniste, dar nu numai, deoarece legislația nu a permis decât recent, pedepsirea acestor
oameni, datorită unei prevederi din fostul cod penal care prevedea faptul că crimele erau
prescriptibile, dacă vreme de 15 ani procurorii nu începeau o anchetă în acest caz.

3 Cum a fost utilizată legislația ca instrument al Represiunii în România comunistă, Ionuț Marcu, Historia
4 În România începe procesul comunismului, Sabina Fati, Radio Europa Liberă Moldova, 09 august 2013
5
Pe de altă parte o mare majoritate din procurorii anilor ’90 făcuseră parte din sistemul opresiv și
nu ar fi putut fi implicați în astfel de procese. Astfel putem constata că nu doar legislația trebuia
modificată pentru a se aduce dreptate, ci și oamenii.

Unul dintre cazurile care au cunoscut o mare mediatizare este cel al fostului șef al uneia dintre
cele mai dure închisori comuniste, și anume Alexandru Vișinescu, conducătorul închisorii de la
Râmnicul sărat, cel care l-a torturat personal pe Ion Mihalache.

Dosarul lui Vișinescu a fost preluat de către Parchetul General , după ce Parchetul Militar șia
declinat competența, nu înainte ca procurorul militar-șef să sugereze că faptele acestuia s-au
prescris. Acuzațiile aduse torționarului sunt greu de probat, însă câteva dovezi există totuși.

Este pentru prima dată când Parchetul General din România preia un caz care poate fi încadrat
in procesul comunismului, dar scepticismul specialiștilor persistă, fiindcă Vișinescu nu poate fi
acuzat de genocid, întrucât definiția genocidului nu se refera la grupuri politice, iar omorul s-a
prescris, potrivit analizei pe care o fac mulți juriști codului penal.

De altfel, celelalte state fost comuniste nu au avut nici ele legislații care să permită judecarea
acestor oameni, poate doar cu excepția Poloniei.

Bibliografie

1. Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste Din România, Raport Final,
2006 București
2. Marius Oprea, Moștenitorii Securității, Polirom 2018
3. https://moldova.europalibera.org/a/25071400.html
4. https://historia.ro/sectiune/general/cum-a-fost-utilizata-legislatia-ca-instrument-al-
574553.html
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Departamentul_Securității_Statului