MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT

DREPT PENAL

Lector univ. dr. Lucian-Sorin STĂNESCU

Curs 5

INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A EXECUTĂRII PEDEPSELOR

Individualizarea judiciară se concretizează într-o serie de operațiuni succesive. În

această ordine, pedeapsa se stabilește, se aplică, iar cu ocazia aplicării acesteia, se
determină modalitatea de individualizare a executării pedepsei (suspendarea executării
pedepsei sau executarea efectivă). Diferența notabilă constă în faptul că acest proces
sancționator apare scindat în noua reglementare (NCP), oferindu-i-se astfel judecătorului
mai multe soluții procesuale, situate într-o succesiune progresivă.

Astfel, într-o primă fază instanța are prerogativa de a stabili sau de a renunța la
stabilirea unei pedepse (ultima situație reprezentând instituția renunțării la aplicarea
pedepsei care reprezintă în realitate o situație de renunțare la stabilirea unei pedepse).

Într-o a doua fază, în ipoteza în care instanța a stabilit o pedeapsă în specia și

cuantumul ei, aceasta are posibilitatea de a opta între a aplica pedeapsa sau a amâna
aplicarea acesteia. Pe final, în cazul în care a stabilit și aplicat pedeapsa, instanța hotărăște
asupra modalității de individualizare a executării (suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere sau executare efectivă).

 RENUNȚAREA LA APLICAREA PEDEPSEI

Este o măsură pe care o poate impune instanța, constând în renunțarea la stabilirea

și aplicarea pedepsei închisorii sau amenzii cu privire la inculpatul persoană fizică major
care a comis o infracțiune, pentru îndreptarea căreia, ținând seama de infracțiunea
săvârșită, de persoana infractorului și de conduita avută de acesta înainte și după comitere,
nu este oportună aplicarea unei pedepse, fiind suficientă aplicarea unui avertisment.

Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei față de incupatul

persoană juridică sau față de inculpații minori.

Renunțarea la aplicarea pedepsei reprezintă obiectivarea oportunității în faza de

judecată, când instanța are posibilitatea de a aprecia că nu se impune sancționarea unei
persoane care a comis o infracțiune de o gravitate redusă.

Reglementarea acestei instituții era necesară față de noua definiție a infracțiunii

(faptă tipică, antijuridică, imputabilă) în care nu se regăseste ca trăsătură esențială distinctă
pericolul social și, pe cale de consecință, nu mai există posibilitatea instanței de a dispune
achitarea inculpatului pentru lipsa pericolului social concret al unei fapte prevăzute de legea
penală.

1
 Se poate dispune motivat de instanța de judecată prin hotărâre (sentință în primă
instanță sau decizie în apel), dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile (obiective și
subiective) strict și limitativ prevăzute de art. 80 NCP, cu privire la infracțiune și la persoana
infractorului.

A. Condiții cu privire la infracțiunea săvârșită (condiții obiective):

 pedeapa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să fie amenda ori

închisoarea de 5 ani sau mai mică - amenda poate fi prevăzută ca pedeapsă unică
sau alternativ cu închisoarea; în cazul în care fapta a rămas în faza tentativei
prezintă importanță pedeasa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată;
pedeapsa prevăzută de norma de incriminare va fi avută în vedere și atunci când se
rețin una sau mai multe cauze de agravare sau atenuare a răspunderii penale.

 infracțiunea săvârșită sa aibă o gravitate redusă - nu prezintă importanță forma

de vinovăție cu care este comisă infracțiunea (intenție, culpă, praeterintenție).

Exemplu: în jurisprudență s-a arătat că gravitatea redusă a infracțiunii trebuie

raportată atît la natura și întinderea urmărilor infracțiunii, la mijloacele folosite, la
modul și împrejurările in care a fost comisă fapta, cât și la motivul și scopul urmărit
(I.C.C.J., secția penală, decizia nr.343/A din 7 octombrie 2015).

B. Condiții cu privire la persoana infractorului (condiții subiective):

 infractorul să nu fi fost anterior condamnat printr-o hotărâre definitivă

ca excepție, se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă fapta pentru

care s-a dispus condamnarea definitivă anterioară nu mai este prevăzută de legea
penală (în ipoteza în care, după rămânerea definitivă, a intervenit o lege de
dezincriminare), ori dacă a intervenit amnistia postcondamnatorie, reabilitarea de
drept, ori s-a împlinit termenul reabilitării judecătorești;

potrivit art. 239 LPANCP, termenul de condamnare, stipulat de art. 80 alin. (2) lit. a)
NCP se referă și la hotărârile prin care, față de inculpat, s-a luat în timpul minorității o
măsură educativă (privativă sau neprivativă de libertate) în afară de cazul în care au
trecut cel puțin 2 ani de la data executării sau considerării ca executată a acestei
măsuri;

 infractorul să nu fi beneficiat în ultimii 2 ani de măsura renunțării la aplicarea

pedepsei;

 infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penală ori judecată sau să nu fi

încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la
răspundere penală a autorului sau a participanților;

 în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii

infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea
consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare,
instanța să aprecieze că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza
consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

2
 - pentru a aprecia că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza
consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei inculpatului, instanța va avea
în vedere următoarele criterii: persoana infractorului, conduita avută anterior
săvârșirii infracțiunii, eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau
diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și posibilitățile sale de îndreptare. În
vederea aprecierii acestor criterii, instanța de judecată poate dispune efectuarea
unui referat de evaluare de către serviciul de probațiune.

Îndeplinirea condițiilor de mai sus nu creează un drept inculpatului la obținerea unei

soluții de renunțare la aplicarea pedepsei, ci numai o facultate, instanța putând dispune
amânarea aplicării pedepsei sau chiar o soluție de condamnare.

În cazul participației penale nu este necesar ca renunțarea la aplicarea pedepsei să

se dispună cu privire la toți participanții (de exemplu, este posibil ca față de autorul
infracțiunii să se dispună renunțarea la aplicarea pedepsei, în vreme ce față de complici sau
instigatori să se dispună amânarea aplicării pedepsei sau condamnarea la pedeapsa
închisorii cu executare în regim de detenție ori cu suspendarea sub supraveghere a
executării pedepsei, în funcție de circumstanțele personale sau antecedentele penale ale
acestora sau de participația concretă la comiterea faptei).

În situația în care instanța dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, va aplica

infractorului un avertisment, ce constă în prezentarea motivelor de fapt care au
determinat renunțarea la aplicarea pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei
sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.

Efecte:

 instanța care dispune renunțarea aplicării pedepsei principale, nu poate aplica

infractorului pedepse accesorii și nici pedepse complementare;

 chiar dacă dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, instanța poate aplica în cauză
măsuri de siguranță (de pildă, confiscarea bunurilor folosite la săvârșirea infracțiunii)
sau poate obliga inculpatul, în tot sau în parte, la repararea prejudiciului produs prin
infracțiune prin admiterea acțiuni civile a părții civile;

 persoana față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei nu este supusă
supravegherii de către serviciul de probațiune, precum și niciunei decăderi, interdicții
sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită;

 renunțarea la aplicarea pedepsei, nefiind o soluție de codamnare, nu poate

constitui prim termen al recidivei ori al pluralității intermediare.

 AMÂNAREA APLICĂRII PEDEPSEI

Este o măsură de individualizare a pedepsei pe care o poate dispune instanța

constând în amânarea temporară a aplicării pedepsei închisorii de cel mult 2 ani sau a
amenzii stabilite cu privire la inculpatul persoană fizică majoră care a comis o infracțiune,
când instanța apreciază, ținând seama de persoana infractorului și de conduita avută de
acesta înainte și după comiterea infracțiunii că, în raport cu situația personală a inculpatului,

3
aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea
conduitei sale pentru un termen de supraveghere fix de 2 ani.

Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei în cazul inculpatului persoană

juridică ori a inculpatului minor.

Alegerea acestei modalități de individualizare judiciară a pedepsei nu presupune

dispunerea de către instanță a unei soluții de condamnare.

Spre deosebire de renunțarea la aplicarea pedepsei, în cazul amânării aplicării

pedepsei instanța stabilește o pedeapsă, iar apoi amână aplicarea acesteia pe un termen de
supraveghere.

Se poate dispune (facultativ, iar nu obligatoriu) motivat de instanța de judecată, prin

hotărâre, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții cumulative strict și limitativ prevăzute de
art. 83 NCP cu privire la infracțiune și la persoana infractorului.

I. Condiții cu privire la infracțiunea săvârșită (condiții obiective):

 pedeapsa stabilită de instanța de judecată, inclusiv în cazul concursului de

infracțiuni, este amenda sau închisoarea de 2 ani sau mai mică

poate fi dispnsă amânarea pedepsei și în cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată

este închisoarea de cel mult 2 ani, la care s-a adăugat pedeapsa amenzii penale;

 pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să fie amenda ori

închisoarea mai mică de 7 ani

nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei în cazul în care maximul special

prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă este de 7 ani (de pildă, în cazul
infracțiunii de vătămare corporală, art 194 alin (1) NCP pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani);

în cazul în care fapta a rămas în faza tentativei, prezintă importanță pedeapsa

prevăzută de lege pentru fapta consumată.

II. Condiții cu privire la persoana infractorului (condiții subiective):

 infractorul să nu fi fost anterior condamnat definitiv la pedeapsa închisorii

în cazul în care prin hotărârea definitivă anterioară s-a dispus condamnarea numai la
pedeapsa amenzii penale, se poate dispune amânarea aplicării pedepsei;

ca excepție, se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă fapta pentru care s-
a dispus condamnarea definitivă anterioară nu mai este prevăzută de legea penală
(în ipoteza în care, după rămânerea definitivă, a intervenit o lege de dezincriminare),
ori dacă a intervenit amnistia postcondamnatorie, reabilitarea de drept, ori s-a împlinit
termenul reabilitării judecătorești;

tot astfel, se poate dispune amânarea aplicării pedepsei și în cazul în care instanța a
dispus anterior, printr-o hotărâre definitivă, renunțarea la aplicarea pedepsei ori

4
 amânarea aplicării pedepsei (în acest din urmă caz, numai dacă nu se dispune
revocarea amânării anterioare);

 infractorul să-și fi manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în

folosul comunității (condiția prevăzută de lege este necesară în vederea evitării
supunerii condamnatului la o muncă forțată sau obligatorie)

în principiu, în situația în care inculpatul nu și-a manifestat în cursul urmăririi penale

sau al judecății acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, nu
se va putea dispune amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă impunerea prestării
unei asemenea munci reprezintă o facultate pentru instanța de judecată. Ca
excepție, dacă din actele medicale existente la dosarul cauzei instanța constată că
obligarea inculpatului la o muncă în folosul comunității ar echivala cu supunerea
acestuia la tratament inuman sau degradant în sensul art.3 din Convenția
Europeană, lipsa acordului inculpatului nu ar trebui să constituie un impediment la
dispunerea măsurii amânării aplicării pedepsei.

 infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penală ori judecată sau să nu fi

încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la
răspundere penală a autorului sau a participanților;

 în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii

infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea
consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare,
instanța să aprecieze că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară,
dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Considerentele hotărârii judecătorești prin care se dispune amânarea aplicării

pedepsei trebuie să cuprindă prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicării
pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care
se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori
nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

 Termenul de supraveghere:

- este intervalul de timp în care persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării
pedepsei trebuie să respecte obligațiile sau măsurile de supraveghere care intră în
conținutul acestei modalități de individualizare;

- este un termen fix de 2 ani indiferent de cuantumul pedepsei amenzii sau al închisorii
stabilite de instanță și a cărei aplicare a fost amânată;

- în cazul stabilirii pedepsei închisorii, termenul de supraveghere poate fi mai mare decât
pedeapsa stabilită (de ex.: instanța a stabilit pedeapsa închisorii de 1 an) sau egal cu
pedeapsa stabilită (de ex.: instanța a stabilit pedeapsa închisorii de 2 ani), în nici un caz
termenul de supraveghere nu poate fi mai mic decât pedeapsa închisorii stabilită;

- din durata termenului de supraveghere poate fi dedusă durata privării de libertate pe

parcursul procesului penal (reținerea, arestarea preventivă, arestul la domiciliu, internarea
medicală);
5
- pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea
aplicării pedepsei nu va executa pedeapsa stabilită de instanță, însă trebuie să respecte
măsurile de supraveghere prevăzute de lege și să execute obligațiile ce îi revin, dacă
acestea au fost stabilite de instanță;

- persoana supravegheată trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin

hotărârea judecătorească, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de
supraveghere prin depunerea dovezii de plată a acestora la consilierul de probațiune;

- pedepsele complementare aplicate alături de pedeapsa principală nu se vor executa pe

durata termenului de supraveghere.

 Măsuri de supraveghere

Instanța de judecată trebuie să dispună ca pe durata termenului de supraveghere,

persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să respecte următoarele cinci
măsuri de supraveghere:
1. să se prezinte la Serviciul de probațiune la datele fixate de acesta;
2. să primescă vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
3. să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile,
precum și întoarcerea;
4. să comunice schimbarea locului de muncă;
5. să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de
existență.
Impunerea acestor măsuri pe durata întregului termen de supraveghere este
obligatorie și cumulativă.
Pe lângă măsurile de supraveghere instanța poate impune persoanei față de care s-
a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe obligații dintre cele
prevăzute limitativ de art. 85 alin. (2) NCP.

Cu excepția unora dintre obligații care au caracter limitat în timp (prestarea unei
munci neremunerate în folosul comunității, urmarea unui curs de pregătire sau perfecționare
sau frecventarea unuia sau a mai multor programe de reintegrare socială), celelalte obligații
trebuie respectate pe durata întregului termen de supraveghere, dacă nu se dispune
modificarea sau încetarea lor.

Obligații de ,,a face”:

a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;

b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30

şi 60 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de
sănătate, persoana nu poate presta această muncă;

c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către
serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.

6
 Obligații de „a ,nu face”:

a) să nu comunice cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a

comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţ, ori să nu se apropie de acestea;

b) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte
adunări publice, stabilite de instanţă;

c) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme:

e) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței;

f) să nu ocupe sau să nu exercite funcția, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit
pentru săvârșirea infracțiunii.

Serviciul de probațiune joacă rolul central în procesul de supraveghere a respectării

măsurilor de supraveghere și a obligațiilor pe durata termenului de supraveghere.

 Efectele amânării aplicării pedepsei

Efectele imediate:
Persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu va fi o persoană
condamnată la o pedeapsă și nici nu va executa pedeapsa stabilită de către instanță
(închisoare de până la 2 ani, amenda ca pedeapsă autonomă, sau amenda care însoțește
pedeapsa închisorii).
În cazul dispunerii amânării aplicării pedepsei nu pot fi stabilite pedepse accesorii și
nici nu se poate dispune pedeapsa complementară a degradării militare sau a publicării
hotărârii de condamnare; poate fi însă stabilită pe lângă pedeapsa principală pedeapsa
complementară a interzicerii exercitării unor drepturi care însă nu se va executa pe durata
termenului de supraveghere.
Amânarea aplicării pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de
siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărâre, acestea urmează a fi executate după
râmânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
În situația în care inculpatul a fost supus unei măsuri preventive, aceasta încetează
de drept în momentul dispunerii, chiar printr-o hotărâre nedefinitivă, a amânării aplicării
pedepsei.

Efectele definitive:
- sunt acele efecte care se produc după expirarea termenului de supraveghere;
- persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa
principală ce a fost stabilită de instanță și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau
incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, dacă sunt îndeplinite următoarele
condiții:
a) nu a săvârșit din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere;
b) nu s-a dispus revocarea amânării aplicării pedepsei în termenul de supraveghere (cauza
revocării este ulterioară rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost amânată aplicarea
pedepsei);

7
c) nu s-a descoperit o cauză de anulare a amânării aplicării pedepsei (pentru o cauză ce
exista în momentul dispunerii amânării aplicării pedepsei dar care nu era cunoscută) în
termenul de supraveghere; efectul definitiv nu se va produce, chiar dacă anularea
suspendării nu a intervenit pe parcursul termenului de supraveghere, ci după expirarea
acestuia.

 SUSPENDAREA SUB SUPRAVEGHERE A EXECUTĂRII PEDEPSEI

Este o măsură de individualizare judiciară a executării pedepsei, constând în

suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului persoană fizică, pe durata
unui termen de supraveghere, în care persoana condamnată este supusă unor măsuri de
supraveghere și trebuie să respecte obligațiile stabilite de instanța de judecată.

Condiţiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere:

 pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de 3 ani

sau mai mică. Nu constituie impediment la dispunerea măsurii suspendării sub
supraveghere limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pt. infracțiunea
săvârșită

 infractorul să nu fie recidivist; cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau

pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

 infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul

comunităţii;

 în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii,

de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor
infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că
aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu
va mai comite alte infracţiuni însă este necesară supravegherea conduitei sale
pentru o perioadă determinată.

Nu se va putea dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei

amenzii atunci când prin infracțiunea comisă s-a urmărit obținerea unui folos patrimonial. De
asemenea, nu se va putea dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei
amenzii dacă pedeapsa rezultantă aplicată este închisoarea, la care s-a adăugat
amenda penală; în această ipoteză va fi suspendată numai executarea pedepsei închisorii,
amenda urmând a fi executată pe durata termenului de supraveghere.

Termenul de supraveghere

- este variabil fiind cuprins între 2 și 4 ani, fără a putea fi însă mai mic decât durata pedepsei
aplicate (fără a deduce din aceasta durata măsurilor preventive privative de libertate).
Potrivit NCP termenul de supraveghere constă numai într-un interval determinat de timp,
fără a fi adăugată la aceasta pedeapsa aplicată de instanță pentru infracțiunea săvârșită
(cum era în vechiul Cod penal).

- dacă pedeapsa aplicată este mai mică de 2 ani închisoare, termenul de supraveghere este
de cel puțin 2 ani. Termenul de supraveghere poate fi egal cu durata pedepsei aplicate, ori
8
poate fi mai mare decât durata pedepsei aplicate, fără a putea fi în niciun caz mai mic decât
durata pedepsei aplicate;

- termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă;

- pedepsele complementare aplicate alături de pedeapsa principală se vor executa pe

durata termenului de supraveghere;

- pedeapsa accesorie aplicată pe lângă pedeapsa închisorii nu se va executa pe durata

termenului de supraveghere având în vedere că executarea pedepsei complementare
începe de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sub
supraveghere; astfel nu se va executa simultan atât pedeapsa accesorie și cea
complementară.

Pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte măsurile de

supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă.

Efecte:

- pedeapsa închisorii stabilită de instanță nu va fi pusă în executare, fiind suspendată pe

durata termenului de supraveghere (efect imediat);

- suspendarea sub supraveghere nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranță

sau a obligațiilor civile dispuse prin hotărârea de condamnare;

- pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere se consideră

executată în situația în care nu s-a dispus revocarea/anularea suspendării până la expirarea
termenului de supraveghere (efect definitiv).

- de la expirarea termenului de supraveghere începe să curgă termenul de reabilitare de

drept.

 EXECUTAREA PEDEPSEI

Instanța de judecată poate aprecia că pedeapsa stabilită trebuie executată după

rămânerea definitivă a hotărârii, numai în acest fel putând fi atins scopul pedepsei.
În situația în care pedeapsa stabilită este amenda, instanța poate aprecia că
aplicarea acesteia nu trebuie amânată, urmând ca pedeapsa să se execute după rămânerea
definitivă a hotărârii.
În ipoteza în care pedeapsa stabilită este închisoarea, instanța poate aprecia că se
impune executarea acesteia în regim de detenție. Cînd pedeapsa stabilită este detențiunea
pe viață, instanța va dispune întotdeauna executarea sa în regim de detenție.

 LIBERAREA CONDIȚIONATĂ

Este măsura ce poate fi dispusă de instanța de judecată, constând în punerea în

libertate a persoanei condamnate, înainte de executarea în intregime a pedepsei închisorii
sau a detențiunii pe viață, dacă sunt îndeplinite condițiile strict și limitativ prevăzute de lege.

9
 Este un mijloc de individualizare administrativă a executării pedepsei; conduce la
reintegrarea socială a persoanelor condamnate și la prevenirea recidivei.

Are caracter facultativ, nereprezentând un drept, ci numai o vocație generală a

condamnatului.

Condiții de acordare a liberării condiționate în cazul detențiunii pe viață:

 persoana condamnată să fi executat cel puțin 20 de ani de detențiune;

 persoana condamnată să fi avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei

 persoana condamnată să fi îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea

de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le
îndeplinească;

 instanța să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate

reintegra în societate.

Condiții de acordare a liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii:

 să fi executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege:

- în cazul în care persoana condamnată nu a împlinit 60 ani - trebuie să fi executat

efectiv 2/3 din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani; sau cel
puțin 3/4 din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 ani, în cazul închisorii mai mari
de 10 ani;

- în cazul în care persoana condamnată a împlinit vârsta de 60 ani - trebuie să fi

executat efectiv cel puțin 1/2 din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu
depășește 10 ani; sau cel puțin 2/3 din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari
de 10 ani;

 persoana condamnată să se afle în executarea pedepsei în regim semideschis sau

deschis (nu se poate dispune liberarea condiționată dacă persoana condamnată se
află în executarea pedepsei închisorii în regim închis sau semiînchis);

 persoana condamnată să fi îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea

de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le
îndeplinească;

 instanța să aibă convingerea că persoana condamnată s-a indreptat și se poate

reintegra în societate.

Beneficiul liberării condiționate se poate acorda la propunerea comisiei constituite în

penitenciar sau la cererea condamnatului (în cazul în care comisia nu propune liberarea
condiționată).

Competența de a decide cu privire la liberarea condiționată a condamnatului aparține

judecătoriei (sau, după caz, tribunalului militar) în a cărei circumscripție teritorială se află
locul de deținere la momentul formulării cererii de liberare condiționată a persoanei
condamnate sau a propunerii formulate de comisia de liberare condiționată.
10
 Termenul de supraveghere:

1. în cazul în care s-a dispus liberarea condiționată din pedeapsa detențiunii pe viață,
termenul de supraveghere este de 10 ani;

2. în cazul în care s-a dispus liberarea condiționată din pedeapsa închisorii, intervalul
cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei constituie
termen de supraveghere pentru condamnat.

Pe durata termenului de supraveghere persoana liberată condiționat trebuie să

respecte masurile de supraveghere și obligațiile stabilite de instanță.

Efectele liberării condiționate:

- efectul imediat al admiterii prin hotărâre definitivă a cererii de liberare condiționată este
punerea de îndată în libertate a condamnatului;

- pedeapsa detențiunii pe viață ori a închisorii se consideră executată, în situația în care:

 condamnatul nu a mai săvârșit o nouă infracțiune în termenul de

supraveghere, descoperită până la expirarea acestuia;

 nu s-a dispus revocarea liberării până la expirarea termenului de

supraveghere;

 nu s-a descoperit o cauză de anulare până la expirarea termenului de

supraveghere. De la expirarea termenului de supraveghere va începe să
curgă termenul de reabilitare și pedeapsa complementară a interzicerii unor
drepturi.

Lecturi suplimentare:

Alexandru Rîșniță, Ioana Curt, 2014, Renunțarea la aplicarea pedepsei. Amânarea aplicării pedepsei,
Ed. Universul Juridic, București;
M. Udroiu, (2022), Sinteze de drept penal. Partea generală, Vol. 1 si Vol.2, Ed. C.H. Beck, București
D. Nițu, (2016) Legea penală mai favorabilă, comparație între amânarea aplicării pedepsei și
suspendarea condiționată a executării pedepsei în lumina Noului Cod Penal,
http://www.inm-lex.ro/fisiere/d_1284/Legea%20penala%20mai%20favorabila%20-%20comparatie
%20intre%20amanarea%20aplicarii%20pedepsei%20si%20suspendarea%20executarii%20pedepsei
%20-%20lector%20univ.%20dr.%20Daniel%20Nitu.pdf
M. Dub Renunțarea la aplicarea pedepsei. Amânarea aplicării pedepsei,
https://drept.unibuc.ro/dyn_doc/publicatii/revista-stiintifica/Mircea%20Dub.pdf

11