MASURI PREVENTIVE 2020

Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care
rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt
necesare

--în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal

--al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau

de la judecată

--ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni

Orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse

persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin
dispunerea acesteia

RETINEREA

1. art 209 alin 5 Ncpp - masura retinerii se poate lua numai dupa audierea
suspectului sau inculpatului , in prezenta unui avocat ales sau din oficiu
----- incunostiintarea despre dreptul de a fi asistat de un avocat respectiv
despre dreptul la tacere sunt specifice luarii masurii retinerii respectiv
excedente comunicarii drepturilor si obligatiilor specifice calitatilor de
suspect sau inculpat

2. Ca element de noutate față de reglementarea anterioară , art 205 alin 7

NCPP prevede dreptul suspectului sau inculpatului retinut de a proceda
personal la incunostiintarea avocatului ales, drept care nu poate fi refuzat
decat pentru motive temeinice ce vor fi obligatoriu expuse in procesul
verbal (fie de consemnare a declaratiei fie de consemnare a exercit dreptului
la tacere - in orice caz in acelasi proces verbal va trebui mentionata expres
optiunea acuzatului in acest sens) - in continuare art 205 alin 8 arata ca
avocatul ales incunostiintat conform alin 7 are obligatia de a se prezenta la
sediul organului judiciar intr-un termen maxim de 2 ore de la
incunostiintare. in caz de neprezentare in acest termen, org judiciar
numeste un avocat din oficiu . Aceasta reglementare sufera evident din
punctul de vedere al rigurozitatii . Este evident ca aceasta procedura se
aplica in situatia suspectului sau inculpatului inainte ca fata de acesta sa fi
fost luata masura retinerii. cele doua texte aratate mai sus se refera la
suspectul sau inculpatului retinut . Mai mult cele doua texte nu mentioneaza
 care este continutul incunostiintarii fiind posibile doua situatii

- fie incunostiintarea despre acuzatie si urmarile specifice - efectuarea audierii in

scurt timp de la incunoștiințare etc
- fie incunostiintarea despre masura retinerii luata deja. Aceasta din urma varianta
este exclusa din moment ce masura retinerii in sine asa cum aceasta a fost aratata mai
sus se poate lua numai fata de un suspect sau inculpat asistat , fie de catre un avocat
ales fie de unul din oficiu, ori in aceasta situatie nu se mai justifica termenul de 2
ore mentionat la alin 8, din moment ce masura reținerii se dispune pe 24 ore. Pe de
alta parte, sub aspectul comunicarii dispunerii masurii retinerii, aceasta se
comunica in practica actuala fie imediat dupa audiere , fie intr-un termen scurt de
la incheierea acesteia (termen necesar org competent pentru deliberare). In orice caz,
in aceasta a doua varianta , atat acuzatul cat si avocatul acestuia sunt incunostiintati
ca se va proceda la deliberarea asupra /in privinta masurii retinerii, astfel incat
aceasta se comunica personal atat acuzatului cat si avocatului acestuia, neexistand
exista motive sa credem ca aceasta practica se va modifica.

Masura se dispune de catre organul de cercetare penala sau de catre procuror prin
ordonanta , cu indicarea obligatorie a motivelor ce au impus luarea masurii ,
respectiv a zilei si a orei in care masura incepe respectiv se termina - calea de atac -
plangere fie la procurorul care supravegheaza urmarirea penala (politist) sau la
procurorul ierarhic superior (procuror) - acestia se pronunta de indata prin ordonanta.

CONTROLUL JUDICIAR

• se poate dispune atat de catre procuror cat si de judecatorul de camera

preliminara sau de catre judecatorul de fond
Daca masura a fost luata de procuror calea de atac este aceea a plangerii in termen de
48 h la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta competenta in fond sub
aspect material.

• masurile obligatorii sunt cele prevăzute de alin 1 - sa se prezinte la chemari in

vederea audierilor, sa informeze cu privire la schimbarea locuintei, sa se
prezinte la organele de politie desemnate cu supravegherea etc.Se pot dispune
insa si masuri lasate la aprecierea org care a dispus masura - care devin
insa obligatorii odata introduse in ordonanta sau incheiere.

• art 215 alin 8 NCPP prevede ca, daca s-au impus doar o parte dintre masurile
aratate expres la alin 2 , pe parcursul urmăririi penale se poate dispune , prin
ordonanta, impunerea unor noi obligatii, intre altele sa poarte permanent un
sistem de supraveghere , sa nu depaseasca o limita teritoriala , in cadrul acelei
limite sa nu se deplaseze in anumite locuri fixate de organul competent,
interdictia de comunicare sau contact- sa se apropie de / cu membrii familiei
sau alti participanti , martori experti sau alte persoane desemnate de organul
judiciar, sa comunice anumite informatii, etc
 • incalcarea cu rea credinta a obligatiilor impuse in cuprinsul actului prin care s-
a luat masura poate atrage inlocuirea acesteia cu masura arestului la domiciliu
respectiv cu masura arestarii preventive . De mantionat insa ca art 215 alin 3
prevede obligatia de incunostiintare a acestui aspect si a consecintelor
incalcarii obligatiilor impuse, obligatie ce trebuie consemnata in cuprinsul
actului de dispozitie

• In afara aspectului aratat mai sus, masura poate fi inlocuita si in situatia

existentei suspiciunii rezonabile ca a savarsit cu intentie o noua infractiune
pentru care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale impotriva sens in
care se poate dispune inlocuirea masurii cu cele doua aratate mai sus.

Controlul judiciar pe cautiune urmeaza regulile comune cu mentiunea ca este stabilita

posibilitatea consemnarii cautiunii fie prin depunerea unei sume determinate de bani
pe numele inculpatului fie prin constituirea unei garantii reale, mobiliare sau
imobiliare, in limita unei sume determinate , in favoarea organului judiciar. Cautiunea
garanteaza participarea inculpatului la proc pen si resp celorlalte obligatii prevazute
la alin 3 . Sunt valabile disp art 215 alin 1,2 resp 3-9.

ARESTUL LA DOMICILIU

CONDITII COMUNE CONDITIILOR DE DISPUNERE A MASURII ARESTARII

PREVENTIVE

Art 223 NCPP - retine o conditie ce limiteaza sursa temeiurilor de luare a masurii
arestului indiferent de felul acestuia. astfel fata de prevederile art 202 care impune
existenta unor PROBE SAU INDICII TEMEINICE, de aceasta data art 223 pretinde
sa existe PROBE DIN CARE SA REZULTE SUSPICIUNEA REZONABILA ….
la care face referire art 202 ca si conditie generala de luare a masurilor preventive…

Aceste masuri se pot lua de aceasta data numai fata de inculpat spre diferenta de
controlul judiciar sau pe cautiune respectiv de masura retinerii.

In legatura cu situatiile prevazute expres la art 223 lit a-c si alin 2 desi alin 1 se refera
doar la PROBE DIN CARE SA REZULTE SUSPICIUNEA REZONABILA de
comitere a unei fapte penale de catre inculpat, din modul de redactare a situatiilor
expres prevazute acolo rezulta ca ESTE NECESAR SI OBLIGATORIU SA EXISTE
PROBE SI IN LEGATURA CU FIECARE DINTRE ACELE SITUATII dupa cum
urmeaza:

1. Inculpatul a fugit ori s-a ascuns sau a facut pregatiri de orice natura pentru
astfel de acte - aceste comportamente sunt subscrise unui scop special - si
anume acela de a se sustrage de la up sau de la judecata.

2. Inculpatul incearca sa
• influenteze un alt participant /martor/expert,
• sa distruga/altereze/ascunda mijloace materiale de proba
• sa determine o alta persoana sa aiba un astfel de comportment -
atat in legat cu aceasta situatie cat si cu cea de la pct c. Se pune astfel problema
stabilirii comportamentului inculpatului in scopul incadrarii corecte in temeiul de fapt
si drept fata de care se solicita masura preventiva. Mai precis instanta de judecata va
trebui sa stabileasca fara dubii comportamentul inculpatului care nu este sub nici
o forma sinonim cu cel al avocatului acestuia sau al unor alte persoane care
aparent protejeaza drepturile sau interesele acuzatului, intr-o astfel de situatie
instanta trebuind sa stabileasca nu numai ca inculpatul stia de demersurile celor
aratati mai sus da si ca a fost de acord cu actiunile intreprinse. Ca o observatie,
incercarea de influentare nu priveste neaparat un anume comportament in vederea
stabilirii adevarului, inculpatul exercitand presiuni asupra persoanei vatamate sau
incearca o intelegere frauduloasa cu aceasta, fiind necesara, din nou stabilirea fara
dubii a elementului fraudulos.

3. Exista suspiciunea (din nou rezultata din probe) ca dupa punerea in miscare
a actiunii penale (si nu inainte si deci nu pentru fapte anterioare) inculpatul a
savarsit ,cu intentie ,o noua infractiune sau pregateste savarsirea unei noi
infractiuni .

4. Daca din probe rezulta suspiciunea rezonabila ca s-a savarsit o infractiune

pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare sau daca s-
a comis una dintre infractiunile expres prevazute de art 223 lit e .

Fata de reglementarea anterioara , se prevad pentru prima oara criteriile pe baza

carora se analizeaza OPORTUNITATEA in analiza luarii unei masuri
preventive :
• pe baza evaluarii gravitatii faptei in concret - acest criteriu incalca prezumtia
de nevinovatie intrucat presupune OBSERVAREA FAPTEI CERCETATE CA
FIIND DEJA COMISA, ceea ce este inadmisibil
• modului si circumstantelor de comitere - la fel, vezi supra
 • a anturajului si a mediului din care provine inculpatul
• antecedentelor penale si a altor elemente privitoare la persoana inculpatului

Daca pe baza acestor criterii se constata ca privarea de libertate este necesara pentru
inlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica ca o adaptare a criteriilor
mai sus mentionate la scopul specific acestei institutii . Fata de reglementare
anterioara mentionata in art 148 lit f (inculpatul a savarsit o infractiune pedepsibila
cu detentiunea pe viata sau cu inchisoarea mai mare de 4 ani si EXISTA PROBE CA
LASAREA IN LIBERTATE PREZINTA UN PERICOL CONCRET PENTRU
ORDINEA PUBLICA) observam eliminarea expresiilor PROBE respectiv PERICOL
CONCRET, insa pe de alta parte trimiterea la INLATURAREA UNEI STARI DE
PERICOL presupune totusi obligatia instantei de judecata de a indica starea de
pericol fata de elementele aratate mai sus si respectiv de a indica motivele pentru care
considera ca privarea de libertate ar inlatura starea de pericol descrisa in incheierea de
arestare.

Masura trebuie sa fie PROPORTIONALA cu gravitatea acuzatiei penale formulate

impotriva sa respectiv cu SCOPUL URMARIT prin impunerea acesteia.

Criterii de apreciere a REZONABILITATII arestarii preventive

• notiunea de SUSPICIUNE REZONABILA, in conformitate si cu notiunea

autonoma regasita in jurisprudenta CEDO se refera la existenta unor date
sau informatii care sa convinga un observator obiectiv si impartial ca este
posibil ca o persoana sa fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala.

• caracterul rezonabil nu poate fi apreciat in abstracto ci de la caz la caz in

functie de trasaturile specifice ale fiecarui caz

Mentinerea starii de detentie poate fi justificata intr-un caz concret numai daca exista
indicii , in sensul existentei unei necesitati reale si de interes public , care IN POFIDA
PREZ DE NEVINOVATIE , prevaleaza asupra regulilor privind libertatea individuala

• In timp ce in practica europeana nu se impune neaparat autoritatii sesizate cu o

cerere de eliberare sa raspunda fiecarui argument invocat de persoana privata
de libertate , CEDO a retinut totusi ca este obligatoriu ca argumentele
pentru sau impotriva punerii in libertate sa nu fie generale sau abstracte

• Suplimentar persistenta unei suspiciuni rezonabile ca persoana arestata a comis

o infractiune reprezinta o conditie sine qua non pentru legalitatea luarii si
mentinerii starii de arest, DAR DUPA O ANUMITA PERIOADA DE TIMP (cu
trimitere la prelungirea sau mentinerea masurii preventive ) ACEASTA NU
 MAI ESTE SI SUFICIENTA
• NU cade in sarcina persoanei private sa probeze existenta unor temeiuri ce
trebuie sa conduca la punerea in libertate - astfel prelungirea de trei ori a
privarii de libertate prin utilizarea de fiecare data a unor formulari
identice (fata de natura infractiunii si fata de probatoriul existent) fara a arata
in concret temeiurile pentru care se dispune sau se prelungeste privarea de
libertate constituie o incalcare a art 5 par 3 (CEDO)

• In raport de ORDINEA PUBLICA ---- pericolul pentru ordinea publica a fost

definit in doctrina drept temerea ca o data pus in libertate invinuitul sau inculpatul ar
comite noi fapte penale sau ca ar declansa reactii puternice in randul opiniei publice
determinate de fapta pentru care este cercetat. In conformitate cu practica europeana ,
DETENTIA RAMANE LEGITIMA NUMAI DACA ORDINEA PUBLICA ESTE
EFECTIV AMENINTATA - probarea efectivitatatii amenintarii revenind astfel
primordial procurorului insa si judecatorului in cazul in care acesta isi insuseste
propunerea sau mentine din oficiu masura preventiva in sensul argumentarii
concretetea starii de pericol.

• In privinta riscului de savarsire de noi infractiuni CEDO a aratat ca simpla

mentiune sau referinta cu privire la antecedentele penale nu este suficienta pentru a
justifica un astfel de risc ci vor fi necesare argumente suplimentare care sa justifice
acest risc

• INSTANTA DE JUDECATA VA TREBUI SA MOTIVEZE CARACTERUL

NECESAR AL MASURII PRIVATIVE DE LIBERTATE IN VEDEREA
REALIZARII SCOPULUI PROCESULUI PENAL PRECUM SI CARACTERUL
INSUFICIENT AL ALTOR MASURI PREVENTIVE IN REALIZAREA
ACELUIASI SCOP DIN MOMENT CE TOATE MASURILE SERVESC
ACELUIASI SCOP
• In legatura cu caracterul exceptional al masurii arestului preventiv (si a celui la
domiciliu) fata de celelalte masurii - acest caracter ar fi trebuit sa rezulte dintr-o
proviziune speciala a legii insa din noua reglementare nu rezulta explicit acest
aspect. Caracterul in discutie rezulta din practica CEDO in privinta detentiei
preventive .

Specific in ceea ce priveste arestul la domiciliu, masura nu poate fi dispusa fata de un

inculpat cu privire la care exista suspiciunea rezonabila ca a savarsit o infractiune
asupra unui membru al familiei si respectiv care a fost anterior condamnat definitiv
pentru comiterea infractiunii de evadare.

In plus fata de drepturile aratate in cazul controlului judiciar, acestuia i se comunica

si dreptul la asistenta medicala de urgenta, dreptul de a contesta si respectiv de a
solicita revocarea sau inlocuirea masurii consemnate intr-un proces verbal.
Judecatorul de drepturi si libertati , la fel ca si in cazul arestarii prev sub aspectul
deliberarii in privinta propunerii de luare sau de prelungire, respingand propunerea
de arestare poate dispune prin aceeasi incheiere luarea uneia dintre masurile prev de
art 202 alin 4 lit b si /sau c daca sunt indeplinite conditiile pentru luarea acelor
masuri, fara ca acesta sa fie sesizat expres in acest sens de catre procuror sau de
catre inculpat.

Ca si continut specific, putem regasi SUPLIMENTAR

▪ interdictia de parasirea imobilului unde locuieste fara permisiunea organului

judiciar care a dispus masura
▪ supunerea la unele restrictii, in sensul dispozitiilor art 221 alin 2 - sa se
prezinte la chemari, sa nu comunice cu unele persoane / masurile prevazute la
alin 2 fiind obligatorii

▪ ca masura facultativa - purtarea permanenta a unui sistem electronic de

supraveghere

▪ comunicarea prin incheiere a obligatiilor impuse si a consecintelor incalcarii

acestor obligatii

Inculpatul arestat la domiciliu POATE PARASI IMOBILUL :

• pentru prezentarea in fata organului judiciar la chemarea acestuia- daca este

initiativa sa trebuie sa existe incuviintarea organului judiciar
• pentru prezentarea la cursuri de invatamant sau pregatire profesionala , locul de
munca sau alte activitati similare sau pentru procurarea mijloacelor esentiale
de existenta , dijn nou, cu incuviintarea prealabila a organului judiciar - pentru
o perioada determinata de timp
• la fel in alte situatii temeinic justificate , pentru o perioada determinata de
timp-
• in cazuri urgente / ptr motive intemeiate , informand despre aceste aspecte, de
indata , autoritatea desemnata cu supravegherea

ARESTAREA PREVENTIVA ( suplimentar fata de conditiile comune)

• judecatorul de drepturi si libertati il audiaza obligatoriu pe inculpatul prezent

despre fapta pentru care este acuzat si despre motivele pe care se intemeiaza
propunerea de arestare preventiva formulata de catre procuror.
• In cazul respingerii propunerii - instanta de judecata poate proceda la
luarea altor masuri inclusiv aceea a arestului la domiciliu chiar daca nu
este sesizata in acest sens
• Incunostiintarea urmeaza aceeasi procedura ca si in cazul arestului la
 domiciliu
• In vederea executarii mandatului de arestare preventiva, organul de executare
poate patrunde in domiciliul sau resedinta oricarei persoane fizice , fara
invoirea acesteia si in sediul oricarei persoane juridice, fara invoirea
reprezentantului legal --- daca exista indicii temeinice din care sa rezulte ca
persoana cautata in mandat se afla in locul aratat mai sus.

PRELUNGIREA / MENTINEREA ARESTARII

• Sintagma TEMEIURI INITIALE vizeaza temeiurile concrete retinute de catre

judecator ca motive de arestare in cuprinsul incheierii de arestare.
TEMEIURILE NOI vizeaza alte elemente concrete, in afara celor mentionate
in incheierea initiala , temeiuri care trebuie insa obligatoriu sa se regaseasca
intre cele mentionate explicit de art 223 si sa fie motivate dupa distinctiile de
mai sus.

• fata de reglementarea actuala – judectorul sesizat va verifica nu doar daca

subzista temeiurile initiale ale luarii masurii arestarii prev ci si daca acestea
impun in continuare privarea de libertate precum si daca nu exista temeiuri noi
care sa justifice prelungirea arestarii.

• art 207 prevede o procedura de verificare a masurilor preventive atunci cand s-

a dispus trimiterea in judecata a inculpatului prin rechizitoriu, verificare care se
realizeaza in procedura in camera preliminara . Astfel, in termen de 3 zile de la
inregistrarea dosarului, judecatorul de camera preliminara verifica atat
legalitatea cat si temeinicia masurii preventive, inainte de expirarea acesteia.Se
verifica legalitatea luarii masurii chiar daca aceasta a fost deja verificata in
procedura comuna (respectiv daca a fost dispusa de catre judecatorul de
drepturi si libertati si chiar contestata conform art 204, procedura in acest caz
finalizandu-se o data cu solutionarea contestatiei)

PROBLEME RELEVANTE DE JURISPRUDENTA

1. In numeroase situatii, judecatorii de drepturi si libertati si refera la starea de

pericol generic care ar putea justifica luarea masurii arestarii preventive. Intr-o
cauza recenta, fiind sesizat cu propunerea de luare a masurii arestarii
preventive, judecatorul de drepturi si libertati a retinut ca "legiutorul insusi a
apreciat ca prin savarsirea unor astfel de infractiuni ezista o stare de pericol
generic are ar putea justifica luarea masurii arestarii preventive". Reamintim ca
starea de pericol generic despre care se poate face eventual vorbire se regaseste
in cuprinsul primei teze a art 223 alin 2 atunci cand legiuitorul enumera
infractiunile in privinta carora aceasta masura se poate lua precum si atunci
cand stabileste acest grad de pericol generic cu referire la limita de pedeapsa a
 inchisorii (5 ani sau mai mare). Evident, aceasta conditie se incadreaza in
continutul notiunilor de natura si gravitate a faptelor cercetate/judecate,
elemente obligatoriu a fi avute in vedere la stabilirea proportionalitatii luarii
masurii. Cu siguranta insa ca nu se poate vorbi de o "stare de pericol generic"
in aceasta privinta facandu-se confuzie cu conditia expres prevazuta tot la teza
a doua a art 223 alin 2 insa separat si anume "…se constata ca privarea sa de
libertate este necesara pentru inlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea
publica".
2. O conditie esentiala fara de care in cauza nu se putea dispune luarea masurii
arestarii este cea prevazuta la teza 2 a art 223 alin 2 si anume ca pe baza
criteriilor aratate in text "…se constata ca PRIVAREA SA DE LIBERTATE
este necesara pentru INLATURAREA unei STARI DE PERICOL PENTRU
ORDINEA PUBLICA." Asa cum s-a sustinut in fata judecatorului de drepturi
si libertati , in analiza acestei conditii acesta trebuie sa constate , intre alte
aspecte esentiale la randul lor , ca PRIVAREA DE LIBERTATE ESTE
NECESAR indeplinirii scopurilor prevazute art 202 alin 2 din NCPP, ori in
situatia data, inculpatul era deja arestat in alta cauza. S-a sustinut corect si
credem in continuare ca starea de libertate este o CONDITIE PREMISA a
luarii masurii arestarii preventive intrucat numai daca exista o astfel de stare
inculpatul poate fi PRIVAT de libertate.
In primul rand este necesar sa reamintim ca masura arestarii preventive este o masura
extrema, maxim restrictiva cu privire la libertatea persoanei, analiza acesteia
presupunand analiza concomitenta a celorlalte masuri mai putin restrictive
prevazute in cuprinsul art 202 alin 4 referindu-ne aici la masura controlului judiciar,
controlului judiciar pe cautiune si a arestului la domiciliu. In toate situatiile in care se
ridica problema arestarii preventive, asa cum se desprinde din practica ICCJ si
CEDO, judecatorul de drepturi si libertati sesizat cu o astfel de propunere ar
trebui sa poata sa dispuna aplicarea uneia dintre masurile prevazute la art 202
alin 4 lit b-d asa cum prevede expres art 227 alin 2 . Din nou si acest text
presupune ca premisa chiar a formularii propunerii de arestare starea de libertate
pentru ca numai asa judecatorul de drepturi si libertati are la dispozitie o alternativa
reala la masura arestarii, altfel evident datorita starii de arest preventiv in alta cauza
nu se vor putea dispune aceste masuri. Cu privire la textele retinute de catre
judecator, art 204 alin 12, art 207 alin 5 , art 237 alin 1 cu referire la dispozitia de
punere in libertate folosind sintagma "daca nu este arestat in alta cauza" , observam
ca aceste texte se refera la o dispozitie procesuala subsecventa admiterii
contestatei inculpatului sau evocarii masurii arestarii in camera preliminara etc.
si anume la punerea in libertate ca efect al luarii acelor decizii favorabile
inculpatului aratate mai sus. Este evident in opinia noastra, ca aceste texte nu sunt
corelate cu prevederile art 223 in sensul celor expuse si argumentate mai sus. Nu este
nici prima si nici ultima situatie in care legiutorul nu urmeaza principiul rigurozitatii
juridice si consacra legislativ texte care se contrazic intre ele. In asemenea situatii
instantele de judecata trebuie sa decida motivat o prioritate intre acestea. In aceasta
situatie, observam ca art 223 contine conditiile cumulative in baza carora se poate
dispune masura arestarii preventive, conditii avute in vedere in prezenta cauza atat in
cuprinsul referatului cu propunere cat si in incheierea atacata. Avand in vedere
caracterul acestei norme, incidenta ei cu referire la art 5 din Conventia Europeana sila
practica CEDO precum si caracterul evident subsidiar al celorlalte texte, cu siguranta
ca au prioritate prevederile art 223 . Dintr-o alta perspectiva, s-a sustinut ca din aceste
texte rezulta ca se permite luarea masurii arestarii preventive in paralel datorita
sintagmei "daca nu este arestat in alta cauza". Sa intelegem atunci ca in astfel de
situatii judecatorul de drepturi de libertati este scutit a mai motiva si argumenta o
conditie esentiala si cumulativa a luarii masurii arestarii preventive si anume "…ca
privarea sa de libertate este necesara pentru inlaturarea unei stari de pericol pentru
ordinea publica" ??? Pentru ca in aceasta cauza cu siguranta aceasta conditie nu a fost
motivata , nu a fost argumentata ci doar declarata. Cu siguranta ca o asemenea
situatie nu a fost avuta in vedere de catre legiuitor.
S-a mai aratat in cuprinsul incheierii in discutie ca "…momentul de la care se dispune
arestarea preventiva (in prezenta cauza) nu depinde de momentul punerii in libertate
intr-o alta cauza , mandatele de arestare producandu-si efectele in paralel". Credem ca
abordarea de mai sus este din nou gresita. Daca inculpatul ar fi fost pus in libertate in
prima cauza , procedura ar fi vizat DEMONSTRAREA , ANALIZA SI PE URMA
LUAREA UNEI DECIZII IN CEEA CE PRIVESTE PROPUNEREA
PROCURORLUI aceste activitati putandu-se finaliza si cu respingerea propunerii si
nu neaparat cu LUAREA masurii arestarii. Abia la momentul respectiv judecatorul ar
fi fost in masura sa isi indeplineasca obligatiile aratate mai sus.
3. Problemele specifice indeplinirii conditiei prevazute de art 223 alin 2 au facut
si obiectul unor cauze solutionate de catre CEDO, cauze dintre care am
considerat relevante cele care au dezvoltat o practica constanta inclusiv fata de
Romania. In cauza Mihuta contra Romaniei(2009) Curtea a reamintit
principiile fundamentale care se degaja din jurisprudenta sa (Labita c Italiei,
Calmanovici c. Romanei) in baza carora se poate stabili caracterul rezonabil
al masurii detentiei provizorii indicand si cu aceasta ocazie ca art 5 alin 3
impune justificarea temeinica si convingatoare a masurii chiar si in situatia
in care aceasta a fost luata pe o perioada foarte scurta. Curtea a observat ca
o decizie motivata este aceea care poate convinge partile ca
argumentele lor au fost ascultate si ca aceste argumente au fost fie
respinse motivat fie au primit relevanta cuvenita in hotararea instantei
sesizate cu solutionarea problemei detentiei. Curtea a formulat, in cauza mai
sus mentionata, critici incidente si in prezenta cauza pana la acest moment.
Astfel, s-a aratat ca o motivare adecvata nu trebuie sa contina elemente prea
succinte si abstracte. Curtea a observat de asemenea ca instanta NU A
FURNIZAT NICI O EXPLICATIE PENTRU A JUSTIFICA MODUL IN
CARE A AJUNS LA CONCLUZIA CA PUNEREA IN LIBERTATE A
RECLAMANTULUI AR PUTEA AVEA UN IMPACT NEGATIV ASUPRA
SOCIETATII. Cu privire la acest aspect, in incheierea atacata putem constata
existenta unei motivari consistente cu referire la faptele ce formeaza obiectul
cauzei penale insa nu si cu privire la aspectul cercetat de Curte care evident
face obiectul art 223 alin 2. In plus , Curtea a criticat instantele nationale
 pentru ca NU AU INDICAT MOTIVELE PENTRU CARE O MASURA
ALTERNATIVA NU AR FI FOST PERTINENTA. Dupa cum am aratat
deja, o asemenea motivare se impunea in cauza tocmai pentru a lamuri masura
si maniera in care situatia actuala impune privarea de libertate a inculpatului in
conditiile in care acesta, dupa declansarea procedurii de urmarire penala
impotriva sa, dupa audierea sa in calitate de suspect, a fost mentinut in stare de
libertate. In fine , Curtea a retinut si in alte cauze ca judecatorul sesizat cu o
propunere de luare a masurii arestarii preventive va trebui sa motiveze in egala
masura CARACTERUL NECESAR AL MASURII PRIVATIVE DE
LIBERTATE IN VEDEREA REALIZARII SCOPULUI PROCESULUI
PENAL precum si CARACTERUL INSUFICIENT AL ALTOR MASURI din
moment ce toate masurile servsc acesluiasi scop. In cauza aspectele observate
critic de catre Curte nu au fost rezolvate , dupa cum am ilustrat deja, decat
partial, insuficient insa din moment ce conditiile sunt prevazute cumulativ in
cuprinsul art 223.
Luand in considerare toate aspectele relevate , consideram ca nu existau motive
pentru a se lua masura arestarii in cauza, aceasta fiind nelegala sub aspectul
neindeplinirii conditiilor cumulative prevazute de art 223 alin 2 si netemeinica sub
aspectul argumentarii si neconformitatii cu practica obligatorie CEDO avand in
vedere hotararile Mihuta si Calmanovici citate mai sus. In consecinta va solicitam
respectuos sa admiteti contestatia in baza art 204 alin 12 si sa respingeti propunerea
de arestare preventiva formulata in cauza.
4. In ceea ce priveste cerinta sa existe probe ca lasarea in libertate a
inculpatului prezinta pericol pentru ordinea publica , instanta de contencios
european a statuat ca pericolul de impiedicare a bunei desfasurari a urmaririi
penale nu poate fi apreciat abstract de catre autoritatile nationale ci
trebuie sa se bazeze pe probe faptice – fiind retinuta in cauza jurisprudenta
relevanta in cauza Becciev contra Moldovei.

Referitor la invocarea tulburarii ordinii publice, CEDO a retinut...acest temei nu

poate fi considerat relevant si suficient decat daca se intemeiaza pe fapte de
natura sa demonstreze ca punerea in libertate a detinutului ar tulbura intr-
adevar ordinea publica (cauza Letellier vs Franta)

Specific in cazul mentinerii unei persoane in stare de detentie, instanta de judecata

nu trebuie sa se raporteze numai la gravitatea faptelor ci si la alte circumstante
in special cu privire la caracterul persoanei in cauza, domiciliul sau, profesia sa ,
resursele materiale, legatura cu familia sa , observand ca , in cauza, din acest punct de
vedere observam ca pana la acest moment s-au luat in considerare numai aspectele
negative respectiv defavorabile inculpatului - ce se desprind din materialul
procedural depus la instanta ignorandu-se ca masura arestarii este una de exceptie -–
nu s-a observat ca inculpatul este la primul eventual (fata de care opereaza
prezumtia de nevinovatie) incident penal, nu a avut niciodata un comportament
 violent , este intretinator de familie , lipsa oricarei calitati actuale din punct de vedere
comercial si administrativ in legatura societatea administrata pe perioada comiterii
faptelor, etc.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut la randul ei ca este nepermis sa se

considere ca o persoana acuzata de fapte de o anumita gravitate trebuie
obligatoriu arestata preventiv si mentinuta in aceasta stare fara posibilitatea de
a fi pusa in libertate in cursul procedurii-ori in cauza din moment ce s-a facut
referire permanenta numai la faptele comise, gravitatea acestora si prejudiciul
retinut se creeaza premisele unei arestari continue din moment ce evident aceste
temeiuri se mai pot modifica eventual o data cu pronuntarea unei hotarari in
fondul cauzei. In acelasi context, ICCJ a statuat si ca natura si gravitatea faptelor
nu pot constitui criterii care sa il excluda de plano pe inculpat de la dreptul legal
de a fi pus in libertate in cursul procedurii ----- cu atat mai mult cu cat o data cu
trecerea timpului rezonanta sociala negativa a faptelor se estompeaza. In fine , ICCJ
retine ca acest temei (tulburarea ordinii publice) nu poate constitui un motiv
suficient si pertinent pentru refuzul de liberare din detentia provizorie decat
daca exista indicii concrete prin care se demionstreaza ca ordinea publica este
realmente amenintata....

Jurisprudenta CEDO

CAUZA MIHUTA CONTRA ROMANIEI ---- FINALIZATA PRINTR-O

HOTARARE DEFINITIVA A CURTII IN 31 APRILIE 2009
Justificarea măsurii detenţiei provizorii
Curtea, făcând trimitere la principiile fundamentale care se degajă din jurisprudenţa
sa (ex : Labita c. Italiei, Calmanovici c. României), în baza cărora se poate stabili
caracterul rezonabil al măsurii detenţiei provizorii, a reamintit că art. 5 alin. 3
impune justificarea temeinică şi convingătoare a măsurii, chiar şi în situaţiile în
care măsura a fost luată pe o perioadă foarte scurtă (a se vedea Shishkov c.
Bulgariei, Belchev c. Bulgariei, Sarban c. Moldovei). O decizie motivată, arată
Curtea, este aceea care poate convinge părţile că argumentele lor au fost
ascultate (Sarban c. Moldovei, § 98).-----nota --- SI CA ACESTE ARGUMENTE
AU FOST FIE RESPINSE MOTIVAT FIE AU PRIMIT RELEVANTA CUVENITA
INTR-O HOT DE RESPINGERE------
In speţă, Curtea a reţinut că în data de 1 iulie şi 23 septembrie 2002, instanţa a
dispus prelungirea măsurii fără a examina argumentele reclamantului.. In
privinţa Incheierii din data de 23 septembrie 2002, Curtea a remarcat că Judecătoria
Deva a justificat menţinerea măsurii prin complexitatea cauzei şi prin faptul că
punerea în libertate a reclamantului ar prezenta pericol pentru ordinea publică şi ar
putea influenţa administrarea probelor în cauză. Această motivare, arată Curtea,
este prea succintă şi abstractă, limitându-se să menţioneze crieriile prevăzute de
lege, fără a arăta cum a aplicat aceste crierii în cazul concret al
reclamantului...DE ASEMENEA, IN SPETA, JUDECATORIA nu a furnizat nici o
explicaţie pentru a justifica modul în care a ajuns la concluzia că punerea în
libertate a reclamantului ar putea avea un impact negativ asupra societăţii şi ar
împiedica bună desfăşurare a anchetei penale. Mai mult, instanţa nu a justificat
măsura prin raportare la situaţia concretă a fiecărui inculpat ci a făcut
aprecieri generale (a se vedea Calmanovici c. României, § 100 şi mutatis mutandis
Dolgova c. Rusiei, § 49, 2 martie 2006).
Deasemenea, Curtea a mai remarcat că motivările sunt stereotipice, repetându-
se de-a lungul timpuluiCurtea a reamintit şi că art. 5 alin. 3 din Convenţie, impune
jurisdicţiilor naţionale ca în situaţiile în care analizează necesitatea prelungirii
detenţiei provizorii să ia în calcul şi posibilitatea aplicării unor măsuri
alternative prevăzute în legislaţia naţională.
In speţă însă, instanţele naţionale, deşi au fost sesizate cu o astfel de cerere, nu au
indicat motivele pentru care o măsură alternativă nu ar fi fost pertinentă.
Curtea a concluzionat că au fost încălcate prevederile art. 5 alin. 3 din
Convenţiei prin motivarea superficială a deciziilor de respingere a cererilor
reclamantului de punere în libertate şi prin neluarea în calcul a posibilităţii
aplicării unor măsuri alternative

La fel ca toate celelalte dispozitii ale Convenţiei şi ale protocoalelor adiţionale, şi

art. 5 alin. 4, trebuie interpretat într-o manieră care să asigure protejarea concretă
şi efectivă a drepturilor şi nu doar o protecţie pur teoretică şi iluzorie (a se vedea,
printre multe altele Artico c. Italiei).

Prima garanţie fundamentală care decurge firesc din prevedErile art. 5 alin. 4 din
Convenţie, este dreptul celui în cauză de a fi ascultat efectiv de judecătorul sesizat cu
soluţionarea contestaţiei împotriva măsurii detenţiei. Judecătorul nu este obligat să
analizeze în profunzime fiecare argument dar nu poate omite să analizeze faptele
concrete invocate de persoana arestată preventiv şi care sunt susceptibile de a arunca
o umbra de îndoială asupra < legalităţii > privării de libertate (Nikolova c. Bulgariei,
§ 61)
Faţă de aceste constatări, Curtea a concluzionat că aceste hotărâri nu sunt compatibile
cu prevederile art. 5 alin. 4 şi nu corespund exigenţelor unui control judiciar efectiv
a măsurii detenţiei luate în cauză.

SPETE
1. In cursul urmaririi penale, aparatorul inculpatului a
formulat o cerere prin care solicita sa fie incunostiintat
despre desfasurarea tuturor actelor de urmarire penale
efectuate in aceasta etapa procesuala, aratand ca
doreste sa participe la la efectuarea acestor acte.
Procurorul a incuviintat cererea formulata. Ulterior,
avocatul a fost incunostiintat de doua ori intr-o
saptamana (marti si joi) despre desfasurarea mai multor
acte de urmarire penala neidentificate si fara sa fie
indicat numarul acestora ci doar ziua si ora inceperii
activitatilor de urmarire penala. Pentru ziua de joi ,
avocatul a solicitat amanarea efectuarii actelor de
urmarire penala intrucat avea fixat termen de judecata
intr-o alta cauza la Curtea de Apel, solicitare care a fost
respinsa cu motivarea ca aparatorul inculpatului a fost
incunostiintat si astfel actele de urmarire penala pot avea
loc. Dupa desfasurarea mai multor acte de urmarire
penala, avocatul inculpatului a formulat in scris o cerere
prin care solicita sa i se incuviinteze consultarea
dosarului de urmarire penala. Cererea inculpatului de
consultare a dosarului nu a fost solutionata de catre
procurorul care supraveghea urmarirea penala. La trei
zile dupa formularea cererii de consultare a dosarului de
catre avocatul inculpatului, fata clientul acestuia s-a
formulat o propunere de luare a masurii arestarii
preventive intemeiata pe prevederile art 223 alin 2 din
NCPP, procurorul argumentand ca se impune arestarea
preventiva a acestuia pentru inlaturarea unei stari de
pericol pentru ordinea publica, avand in vedere natura si
gravitatea infractiunilor retinute in sarcina acestuia
(evaziune fiscala si spalare de bani) prejudiciul retinut de
catre organele de urmarire penala (200.000 euro), luarea
masurii arestarii preventive impunandu-se in cauza chiar
daca inculpatul nu are antecedente penale si provine
dintr-un mediu familial sanatos (ambele criterii fiind
mentionate de art 223 alin 2). La termenul fixat de
judecatorul de camera preliminara, avocatul inculpatului
a solicitat sa i se puna la dispozitie dosarul de urmarire
penala in vederea studierii acestuia , cerere care a fost
 respinsa cu motivarea ca in situatia in care s-ar permite
studiul dosarului in sala de judecata , pana la
solutionarea propunerii de arestare ar expira masura
retinerii luata in cauza pe 24 h de catre procuror.
Judecatorul de drepturi si libertati a admis cererea
procurorului , dispunand luarea masuri arestarii
preventive pe o perioada de 30 zile , retinand ca
argumente in favoarea luarii masurii si faptul ca
inculpatul este arestat in alta cauza.

1. In dosar s-au efectuat masuri de supraveghere tehnica

constand in interceptari si inregistrari ale unor convorbiri
telefonice si in mediu ambiental si folosirea unui
investigator sub acoperire. Dupa administrarea acestor
procedee probatorii , in dosarul de urmarire penala s-a
procedat la audierea suspectilor si inculpatilor, acestia
uzand de dreptul la tacere. Dupa punerea in miscare a
actiunii penale si fata de suspecti, fata de toti inculpatii
(4 la numar) s-a formulat o propunere de luare a masurii
arestarii preventive intemeiata pe prevederile art 223 alin
2 , procurorul argumentand ca se impune arestarea
preventiva a acestora avand in vedere pericolul social al
infractiunilor , avand in vedere natura si gravitatea
infractiunilor retinute in sarcina acestora (evaziune
fiscala si spalare de bani) prejudiciul retinut de catre
organele de urmarire penala (200.000 euro) luarea
masurii arestarii preventive impunandu-se in cauza chiar
daca inculpatii nu au antecedente penale si provin dintr-
un mediu familial sanatos (ambele criterii fiind
mentionate de art 223 alin 2). La termenul fixat de
judecatorul de camera preliminara, avocatul inculpatilor a
solicitat sa i se puna la dispozitie dosarul de urmarire
penala in vederea studierii acestuia , cerere care a fost
admisa, fixandu-se un termen pentru studiu de 45 minute.
Solicitarea de acordare a unei perioade suplimentare,
formulata de catre avocatul inculpatului in considerarea
consisentei materialului probator ( 4 volume de urmarire
penala , fiecare insumand aproximativ 400 file) a fost
respinsa de catre judecatorul de drepturi si libertati cu
motivarea ca in situatia in care s-ar permite studiul
dosarului cu prelungirea termenului, in sala de judecata ,
pana la solutionarea propunerii de arestare, ar expira
masura retinerii luata in cauza pe 24 h de catre procuror.
Judecatorul de drepturi si libertati a admis cererea
procurorului , dispunand luarea masuri arestarii
preventive pe o perioada de 30 zile , retinand ca
argumente in favoarea luarii masurii si faptul ca unul
dintre inculpati (x) este arestat in alta cauza. Impotriva
acestei incheieri a formulat, in termen legal, criticand
atat motivarea in raport cu gresita aplicare a criteriilor
prevazute la art 223 alin 2 dar si cu privire la masurile de
supraveghere ce au stat la baza luarii masurilor
preventive criticandu-le pentru nelegalitate. Astfel,
avocatul a aratat ca masurile au fost incuviintate pe o
durata de 48 h de catre procurorul care a supravegheat
urmarirea penala, fara ca acesta sa motiveze caracterul
proportional si subsidiar al masurii luate. In raport
conditia specifica acestei proceduri, avocatul a aratat ,
aspect confirmat de actele de la dosar, ca au existat date
si informatii despre posibila comitere a unui act de
executare cu 10 zile inainte ca acesta sa aiba loc.
Ulterior masurile de supraveghere tehnica s-au
desfasurat in baza unei autorizari a judecatorului de
drepturi si libertati (incheiere) , fata de aceasta avocatul
aratand si ca in cuprinsul cererii formulate de catre
procuror nu s-a motivat caracterul proportional si
subsidiar al masurii propuse.