Testare nr.

1
Anul III
Principiile dreptului procesual-penal
Realizat de catre Spac Liviu Gr1904

1. Apreciați garanţiile realizării principiului oficialităţii în procesul penal

2. Definiți principiul dreptul de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai
multe ori (non bis in idem). Clasificaţi temeiurile aplicării principiului dreptului de a nu
fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori (non bis in idem)
3. Explicaţi criteriile în temeiul cărora se apreciază rezonabilitatea
termenelor în care se desfăşoară procesul penal

aurel.postica@gmail.com

1. Garantia juridică a respectării principiului oficialității constituie prevederea de sanctiuni

disciplinare pentru cei care nu efectueaza actele necesare desfasurarii procesului penal, iar legea
penala incrimineaza faptele de abuz si neglijenta in serviciu, favorizarea infractorului.
Conform art 28 CPP ca sa fie realizat principiul oficialității este necesar ca procurorul şi organul
de urmărire penală să pornească urmărirea penală în cazul în care se constată că s-a săvîrşit o
infracţiune. Pe lîngă acestea, ei trebuie să efectueze toate acţiunile necesare pentru a constata
fapta penală şi persoana vinovată de săvîrşirea ei. Instanţa de judecată efectuează acţiunile
procesuale din oficiu, în limitele competenţei sale, în afară de cazul cînd, prin lege, se dispune
efectuarea acestora la cererea părţilor.

2. Conform principiul dreptul de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori (non bis in
idem) potrivit căruia, nimeni nu poate fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori pentru
aceeaşi faptă, excepţie fiind cazurile cînd s-au constat anumite fapte sau vicii care s-au implicat în
urmărirea penală şi au afectat hotărîrea luată de instanţa de judecată. Odată cu finisarea urmăririi
penale şi stabilirea unei sentinţe judecătoreşti, împiedică reluarea efectuării urmăririi penale şi
stabilirii altei sentinţe, excepţie fiind cazurile cînd se descoperă anumite vicii sau fapte care au
afectat hotărîrea luată.

La art. 22 din Codul de procedură penală care prevede că nimeni nu poate fi urmărit de organele
de urmărire penală, judecat sau pedepsit de instanţa judecătorească de mai multe ori pentru
aceeaşi faptă. Scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale împiedică
punerea repetată sub învinuire a aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor
când fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente
au afectat hotărârea respectivă. Hotărârea organului de urmărire penală de scoatere a persoanei
de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, precum şi hotărârea judecătorească
definitivă împiedică reluarea urmăririi penale, punerea sub o învinuire mai gravă sau stabilirea
unei pedepse mai aspre pentru aceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor când
fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente au
afectat hotărârea pronunţată.
Legiuitorul stabileşte anumite garanţii procesuale şi statuează la punctele 7) şi 8) alin. (1) art. 275
din Codul de procedură penală că urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu
poate fi efectuată, şi va fi încetată în cazurile în care: în privinţa unei persoane există o hotărâre
judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat
imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri şi în privinţa unei persoane există o hotărâre
neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de încetare a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii.

Pentru a avea temeiul aplicarii principiiului non bis idem este necesar ca persoana să fi suferit o
condamnare sau să fi fost achitat, ori să se fi dispus încetarea, scoaterea sau clasarea urmăririi
pentru fapta cu privire la care este din nou urmărit sau judecat. Astfel, principiul respectiv nu are
în vedere numai o dublă condamnare, ci şi o dublă urmărire penală sau administrativă pentru
aceleaşi fapte imputate unei persoane.

3. Urmărirea penală ca fază a procesului penal – reprezintă activitatea realizată de către organul
de urmărire penală și constă în colectarea probelor necesare cu privire la existența infracțiunii, la
identificarea făptuitorului pentru a constata oportunitatea trimiterii cauzei spre judecare în
condițiile legii. Art. 20 alin.(1) CPP prevede condiția esențială de desfășurare a procesului penal, și
anume, desfășurarea urmăririi penale se face în termene rezonabile.

Potrivit atr.230 alin.(1) CPP, termenele în procesul penal reprezintă intervale de timp în cadrul
cărora, sau după expirarea cărora, pot fi efectuate acțiuni procesu- ale prevăzute de Codul de
procedură penală. La art.20 alin.(2) CPP, drept criterii de apreciere a termenului rezonabil sunt
expuse: complexitatea cazu- lui, comportamentul participanților la proces, conduita organului de
urmărire penală și a instanței de judecată, importanța procesului pentru cel interesat, vârsta de
până la 18 ani a victimei, tot aici la alin.(3) este expusă starea de arest și minoratul persoanei ca
fiind criterii de urgentare a urmăririi penale.
Pentru a determina complexitatea cauzei penale în cadrul urmăririi penale și a estima termenul
rezonabil, este necesar a stabili natura acuzației penale, existența participației, natura și volumul
probelor, existența, numărul și complexitatea expertizelor, comisiilor rogatorii, procedurii de
extrădare, numărul părților vătămate, al martorilor, dispunerea măsurilor speciale de investigații,
deci orice acțiune procesuală ce ar necesita timp și resurse suplimentare pentru realizare și
obținerea rezultatului necesar.

Comportamentul părților, este un alt criteriu enunțat în legislația națională, aceasta poate avea
loc atunci când comportamentul părţii duce la o încetinire neîntemeiată a procesului, cum ar fi în
cazul înaintării nefondate a plângerilor, întârziere în comunicarea informaţiilor necesare, lipsă
nemotivată de la acţiunile ce trebuie să aibă loc în prezenţa părţii.
Conduita organului de urmărire penală joacă un rol important în evaluarea termenului rezonabil,
aceasta ţine de diligenţa şi rapiditatea cu care se realizează obligaţiile pozitive de a investiga o
cauză penală. Statul trebuie să organizeze astfel sistemul organelor de drept, încât să asigure o
soluţionare rapidă şi fluentă a cauzelor

Criteriul de apreciere a termenului rezonabil potrivit importanței procesului pentru cel interesat
în cadrul procedurilor penale consider că este indiscutabil, de altfel persoana în privința căreia
planează o acuzație penală este afectată de procedurile penale, astfel, indiferent de perioada de
timp aflată sub forta bănuielii sau învinuirii, îi cauzează un disconfort imperios care din
perspectiva subiectivă este perceput cu o afectivitate sporită de către persoana în cauză.

Starea de minorat a victimei se ia în consideraţie la stabilirea respectării termenului rezonabil.

Aceasta, ca şi alte instituţii procesual penale, are ca şi scop a oferi o protecţie mai mare, prin
accelerarea instrumentării cauzei, pentru a evita pe cât este posibil consecinţele nefaste ale
procesului penal asupra acestor categorii de personae. In aceași ordine de idei starea de minorat
se caracterizează prin afectivitate emoțională specifică vârstei și poate influența dezvoltarea
psihologică a personalității minorului, este necesar ca procurorul să întreprindă toate măsurile
necesare pentru a minimaliza efectul negativ al acțiunilor procesuale asupra minorului, inclusiv
prin asigurarea efectuării acțiunilor procesuale în cadrul urmăririi penale în ter- mene rezonabile.