31.

Delimitaţi constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico legală de expertiză

Articolul 140. Modul efectuării constatării tehnico-ştiinţifice

                        sau medico-legale
(1) Organul de urmărire penală,procurorul, organul de constatare sau instanţa de judecată
care dispune efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice stabileşte obiectul acesteia, formulează
întrebările la care trebuie să se răspundă şi stabileşte termenul în care va fi efectuată lucrarea.
(2) Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează asupra materialelor şi informaţiei puse la
dispoziţie sau indicate de către organul de urmărire penală,procurorul, organul de constatare sau
instanţa de judecată. Persoanei căreia îi revine sarcina efectuării constatării nu i se pot delega şi nici
aceasta nu-şi poate însuşi atribuţii de organ de urmărire penală,procuror, organ de constatare sau de
organ de control.
(3) Dacă specialistul căruia îi revine sarcina efectuării lucrării consideră că materialele puse
la dispoziţie ori informaţia indicată sînt insuficiente, el comunică aceasta organului de urmărire
penală,procurorului, organului de constatare sau instanţei în vederea completării lor.
(4) În cazul în care este necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori părţii
vătămate pentru a constata pe corpul acestora existenţa urmelor infracţiunii, organul de urmărire
penală,procurorul, organul de constatare dispun efectuarea unei constatări medico-legale şi cer
organului medico-legal, căruia îi revine competenţa potrivit legii, să efectueze această constatare.

32. Identificaţi excepţiile de la principiul oficialităţii în procesul penal

Art 276, al 1 – într-un șir de cazuri indicate in acest articol, urmărirea penală se pornește numai
in baza plângerii prealabile a victimei. In aceste cazuri procurorul poate porni urmărirea penală
numai daca victima , din cauza incapacității sau a capacității de exercitiu limitate, a stării de
neputință sau a dependenței fata de bănuit sau din alte motive nu este in stare să-și apere drepturile si
interesele legitime.
S-a arătat că pentru legislaţia noastră o restrângere a principiului oficialităţii se constată în cazul
în care legea nu permite organului judiciar să declanşeze acţiunea penală din oficiu, fiind necesară o
autorizare prealabilă. Art 276, al 1 – într-un șir de cazuri indicate in acest articol, urmărirea penală
se pornește numai in baza plângerii prealabile a victimei. In aceste cazuri procurorul poate porni
urmărirea penală numai daca victima , din cauza incapacității sau a capacității de exercitiu limitate, a
stării de neputință sau a dependenței fata de bănuit sau din alte motive nu este in stare să-și apere
drepturile si interesele legitime.
Principiul oficialităţii nu se regăseşte când legea condiţionează desfăşurarea procesului penal de
existenţa unei plângeri prealabile făcute de partea vătămată. Cu toate că oficialitatea este înlocuită
cu aspecte proprii disponibilităţii, aceasta nu trebuie confundată cu ea, având caractere proprii

33. Comparaţi realizarea principiului oficialităţii la faza de urmărire penală cu

acţiunea acestuia la faza de judecată

Articolul 28. Oficialitatea procesului penal

(1) Procurorul şi organul de urmărire penală au obligaţia, în limitele competenţei lor, de a
porni urmărirea penală în cazul în care sînt sesizate, în modul prevăzut de prezentul cod, că s-a
săvîrşit o infracţiune şi de a efectua acţiunile necesare în vederea constatării faptei penale şi a
persoanei vinovate.
(2) Instanţa de judecată efectuează acţiunile procesuale din oficiu, în limitele competenţei
sale, în afară de cazul cînd prin lege se dispune efectuarea acestora la cererea părţilor.

1.Pornirea urmăririi penale si infăptuirea diferitor actiuni nu sunt conditionate de existenta acordului
victimei sau altor persoane interesate in pornirea sau desfăsurarea urmăririi penale. Obligatia de a
porni umrărirea penală atunci cans sunt temeiuri si motivele legale de a efectua actiuni necesare
pentru constatarea faptei penale si a persoanei vinovate reiese din scopul procesului penal de a
proteja persoanele, societatea si statul de infractiuni. Prin urmare, realizarea principiului oficialităţii
la faza de urmărire penala presupune, cercetarea sub toate aspectele (aspecte care invinuiesc
persoana, dar si o dezvinăvățesc, aspecte care atenueaza sau agraveaza raspunerea). Cercetarea
completă – presupune administrarea tuturor probelor. Cercetarea obiectivă – tine de atitudinea
organului de urmarire penală, sa opereze fără prejudicii si stereotipuri.

Principiul oficialității in cadrul judecării cauzei – instanța efectueaza din oficiu actiuni procesuale in
limitele competentei sale in afara de cazul in care prin lege se dispune efectuarea acestora la cererea
părtilor. Spre deosebire de UOP, obligatia instanței de judecata de a indeplini din propria initiativă
anumite actiuni este limitata in mod principal de faptul ca instanța trebuie sa-si păstreze caracterul
neutru fata de părti. Spre exemplu, cand ea considera necesara administarrea probelor suplimenatre
ea nu poate face acest lucru, deoarece prin aceasta ar putea favoriza o parte sau alta.

34. Descrieţi procedura înlocuirii măsurii arestării preventive

Conform art 195 al 1 (1) Măsura preventivă aplicată poate fi înlocuită cu una mai aspră, dacă
necesitatea acesteia este confirmată prin probe, sau cu una mai uşoară, dacă prin aplicarea ei se va
asigura comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului, în scopul desfăşurării
normale a procesului penal şi al asigurării executării sentinţei.
alin (3) - Măsura preventivă sub formă de arestare preventivă, arestare la domiciliu, liberare
provizorie sub control judiciar și liberare provizorie pe cauțiune se înlocuiește sau, după caz, se
revocă de judecătorul de instrucție sau, după caz, de instanța de judecată. În cazul în care, la etapa de
urmărire penală, pînă la transmiterea cauzei la instanța de judecată spre examinare, procurorul care
conduce sau, după caz, efectuează urmărirea penală consideră că măsura arestarea preventivă sau
arestarea la domiciliu nu mai este justificată și temeiurile care au servit la aplicarea sau la
prelungirea acesteia au decăzut, acesta revocă neîntîrziat măsura arestării preventive sau arestării la
domiciliu, punînd în libertate persoana sau, după caz, aplicînd, conform competenței sale, o altă
măsură preventivă, și, în termen de pînă la 5 ore de la revocare, anunță judecătorul de instrucție care
a aplicat sau, după caz, a prelungit măsura arestării preventive sau a arestării la domiciliu.
Procurorul poate dispune prin ordonanță motivată nu mai înlocuirea unei măsuri preventive
neprivative de libertate cu alta neprivativă de libertate (cu excepția, liberării provizorie sub control
judiciar sau pe cauțiune). Ofițerul de urmărire penală, dacă constată necesitatea înlocuirii unei
măsuri preventive, înaintează de mers motivat procurorului.
 35. Determinaţi particularităţile aplicării măsurilor procesuale de constrângere faţă
de minori

În cauzele penale cu bănuit, învinuit, inculpat – minor, procurorul sau după caz instanța de jud in
mod oblgatoriu vor examina posibilitățile aplicării a măsurii preventive – transmiterea sub
supraveghere a minorului, conform dispozitiei imperative la alin 1, art 477 CPP. Transamiterea sub
supraveghere consta in asumarea in scris a obligatiei de catre unul din părinti, tutore, curator, sau o
alta pers, demnă de incredere, precum si de catre conducatorul institutiei de invatamant speciale
unde invata minorul de a asigura prezența acestuia cand va fi citat, la oup, sau instanța precumsi de a
contracara actiunile prevăzute la al 1, art 176.
Până la transmitere sub supraveghere, procurorul sau instanța vor solicita de la autoritatea tutelară
informație despre pers cărora urmează să le fie transmis minorul pentru a se convinge că acestea
sunt capabile să asigure supravegherea lui. După care procurorul adoptă o ordonanță, iar instanța –
incheiere.
transmiterea se face numai la cererea scrisa a pers mentionate la alin. 1 art 184, care iau cunostința
cu fondul cauzei. Pers care isi asumă obligatia sunt preintimpinate despre răspundere conform alin.
4 art 184.
Măsura se aplică pana la solutionarea definitiva a cauzei penale.

36. Descrieţi imunităţile şi privilegiile martorului în procesul penal

Imunităţile şi privilegiile martorului - se analizează o modalitate de exprimare a principiului

disponibilităţii în penal. Prin eliberarea persoanei de obligaţia de a depune declaraţii sau prin
interdicţia de adepune declaraţii se atinge un dublu obiectiv.
Dintr-un punct de vedere, prin neobligarea unor persoane de adepune declaraţii în calitate de
martor se protejează unele valori mai importante pentru comunitate decât o probă într-un proces
penal. În acest aspect, legiuitorului îi revine sarcina de a asigura proporţionalitatea între necesitatea
asigurării protecţiei unei valori sociale şi sarcina descoperirii infracţiunii.
Dintr-un alt aspect, prin interdicţia de a audia în calitate de martori anumiţi subiecţi se asigură
veridicitatea probelor şi, în consecinţă,scopul procesului penal.Termenii „imunitate” şi „privilegiu”
nu se utilizează direct în procedura penală, cu toate că instituţiace-i întruneşte îşi găseşte
reglementare şi aplicare nu numai în Codul de procedură penală.
În acelaşi timp, în doctrină nu există o poziţie unitară privind utilizarea termenilor „imunităţi”
şi/sau „privilegii”. În majoritateasurselor aceste noţiuni sunt utilizate ca sinonime. Scopul
imunităţilor şi al privilegiilor este determinat de unfactor moral – societatea pune pe cântar ce este
primordial: anumite relaţii (fie de rudenie, de credinţă etc.)sau importanţa probantă a unor informaţii
(care, în unele cazuri, pot fi unice şi absolut necesare) pentru descoperirea adevărului. În societate
există anumite relaţii care necesită sinceritate.
Dacă persoanele conştientizează faptul că, în caz de judecată, aceste relaţii ar putea deveni
publice, în situaţia în care cealaltă parte va fi nevoităsă depună declaraţii, sinceritatea va lipsi.
Imunitatea „client-avocat” este un drept absolut caracteristic atât dreptului naţional, cât şicelui
internaţional.
Există însă o situaţie cu totul specifică, ca o derogare de la imunitatea „avocat-client”.
Apărătorul, ca şi reprezentantul părţii vătămate, civile sau civilmente responsabile, poateobţine
calitatea de martor, în cazul în care o pierde pe cea de apărător.
Persoana apărată trebuie săaibă abilitatea de a decide dacă în circumstanţa dată se poate
constata un caz excepţional.Modificarea statutului apărătorului poate fi realizată cu consimţământul
persoanei. În normaexaminată s-a strecurat o lacună prin omiterea sintagmei „la cererea”. Or,
persoana apărată trebuiesă dispună de dreptul său discreţional de a cere ori a admite o asemenea
modificare a statutului procesual.
Privilegiul „jurnalist-sursă de informare” este protejat de atr.10 al Convenţiei Europene a
Drepturilor Omului, având drept scop încurajarea „surselor jurnaliştilor” de a ajuta presa ca
publiculsă fie informat asupra unor probleme de interes penal. O măsură prin care un ziarist ar fi
obligat să divulge sursa de informare nu este în concordanţă cu dispoziţiile art.10 din Convenţie,
decât dacă s-ar justifica un imperativ de interes preponderat public.
Privilegiul „medic de familie-pacient” este absolut în ceea ce priveşte
comunicareaconfidenţială. În acest caz este necesară determinarea calităţii de medic. Poate deţine
privilegiulmedicul care activează într-o instituţie medicală publică sau privată.
Nu este revocabilă niciimunitatea „preot-păcat” dacă comunicarea a fost în cadrul mărturisirii
bisericeşti.

37. Delimitaţi statutul procesual al expertului de cel al specialistului

Articolul 88. Expertul (1) Expertul este persoana numită pentru a efectua investigaţii în cazurile
prevăzute de prezentul cod, care nu este interesată în rezultatele cauzei penale şi care, aplicînd
cunoştinţele speciale din domeniul ştiinţei, tehnicii, artei şi din alte domenii, prezintă rapoarte în
baza acestora.
(3) Expertul este obligat:

1) să facă în raportul său concluzii obiective şi întemeiate asupra întrebărilor ce i se pun, să

delimiteze concluziile făcute în baza programelor computerizate sau a literaturii de specialitate care
nu au fost verificate de el;
2) să refuze de a face concluzii dacă întrebarea pusă depăşeşte cadrul cunoştinţelor lui de specialitate
sau dacă materialele ce i s-au pus la dispoziţie nu sînt suficiente pentru prezentarea concluziilor
6) în caz de participare la efectuarea acţiunii procesuale, să nu părăsească locul efectuării acesteia
fără permisiunea organului care o efectuează, precum şi şedinţa de judecată fără permisiunea
preşedintelui şedinţei;

Articolul 87. Specialistul

(1) Specialistul este persoana chemată pentru a participa la efectuarea unei acţiuni procesuale în
cazurile prevăzute de prezentul cod, care nu este interesată în rezultatele procesului penal. Cererea
organului de urmărire penală,procurorului, organului de constatare sau a instanţei cu privire la
chemarea specialistului este obligatorie pentru conducătorul întreprinderii, instituţiei sau
organizaţiei în care activează specialistul.

(2) Specialistul trebuie să posede suficiente cunoştinţe şi deprinderi speciale pentru acordarea
ajutorului necesar organului de urmărire penală, procurorului, organului de constatare sau instanţei.
Opinia expusă de specialist nu substituie concluzia expertului.

(5) Specialistul este obligat:

1) să se prezinte la chemarea organului de urmărire penală,procurorului, organului de constatare sau

a instanţei;

2) să prezinte organului de urmărire penală, procurorului, organului de constatare documentele ce

confirmă calificarea lui de specialist respectiv, să-şi aprecieze obiectiv capacitatea sa de a acorda
ajutorul necesar ca specialist;

3) să comunice, la cererea organului de urmărire penală, procurorului, organului de constatarea

instanţei sau părţilor, despre experienţa sa în domeniu şi despre relaţiile sale cu persoanele
participante în cauza penală respectivă;

5) să aplice toate cunoştinţele şi deprinderile sale speciale pentru acordarea de ajutor organului care
efectuează acţiunea procesuală la descoperirea, fixarea sau excluderea probelor, la aplicarea
mijloacelor tehnice şi a programelor computerizate, la formularea întrebărilor pentru expert, să dea
explicaţii referitor la problemele ce ţin de competenţa sa profesională;

6) să facă concluzii de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală;

10) să nu divulge circumstanţele şi datele care i-au devenit cunoscute în urma efectuării acţiunii
procesuale, inclusiv circumstanţele ce se referă la inviolabilitatea vieţii private, de familie, precum şi
cele care constituie secret de stat, secret comercial sau alte informaţii oficiale cu accesibilitate
limitată.

38. Determinaţi condiţiile exercitării acţiunii civile în procesul penal

Raționând prin prisma acestor texte de lege, desprindem că condițiile exercitării acțiunii civile în
cadrul procesului penal sunt:
1) infracţiunea să fi produs prejudiciul; - În corespundere cu art.265 alin.(3) CPP RM, prejudiciul
material se consideră legat de săvârşirea acţiunii interzise de legea penală, dacă el se exprimă în
cheltuieli pentru: 1) tratamentul părţii vătămate şi îngrijirea acesteia; 2) înmormântarea părţii
vătămate; 3) plata sumelor de asigurare, indemnizaţiilor şi pensiilor; 4) executarea contractului de
depozit al bunurilor.
2) între infracţiunea săvârşită şi prejudiciul reclamat să existe un raport de cauzalitate; - Ambele
raporturi urmează a fi examinate separat, cu toate că pot exista situaţii când raportul de cauzalitate
este identic, cum ar fi, spre exemplu, infracţiunile împotriva patrimoniului. În esență, reparaţia
prejudiciului în procesul penal poate fi înfăptuită doar atunci când între fapta ilicită şi prejudiciu
există un raport de cauzalitate, direct sau indirect (caracterul indirect al nexului cauzal neechivalând
cu un prejudiciu indirect)
3) prejudiciul trebuie să fie cert; - Caracterul cert al prejudiciului înseamnă că acesta este un
prejudiciu sigur, s-a produs în realitate, poate fi evaluat. Această condiţie impune ca acţiunea civilă
să fie exercitată pentru repararea unui prejudiciu cuantificat. Suportul normativ al acestei afirmații
derivă din art.61 alin.(1) teza II din CPP RM, care statuează că acţiunea civilă se judecă de către
instanţă în cadrul procesului penal dacă volumul prejudiciului este incontestabil
4) prejudicul să nu fi fost reparat; - În practică apar diferite situaţii, când prejudiciul este reparat de
către alte persoane decât învinuit sau partea civilmente responsabilă, de exemplu, victima
beneficiază de anumite pensii de asigurări sociale (pensie de invaliditate, de urmaş) sau victima a
fost despăgubită de o societate de asigurări sau prejudiciul a fost acoperit de o terţă persoană etc
5) să existe manifestarea de voinţă a celui vătămat de a fi despăgubit. - persoana fizică sau juridică
care a înaintat acţiunea civilă în cadrul procesului penal este recunoscută în calitate de parte civilă
fie prin ordonanţa organului de urmărire, fie prin încheierea instanţei de judecată

39. Clasificaţi soluţiile instanţei la examinarea acţiunii civile în procesul penal

Acțiunea civilă din cadrul procesului penal se supune acelorași reguli privind admisibilitatea și
modalitatea de soluționare ca și acțiunea civilă formulată pe cale separată.
Acțiunea civilă în procesul penal are un caracter accesoriu acțiunii penale, lucru care îi
restricționează sfera de aplicabilitate și soluționare. Astfel, aceasta poate fi exercitată numai în
măsura în care acțiunea penală poate fi pusă în mișcare, numai împotriva inculpatului sau părții
responsabile civilmente, respectiv a succesorilor acestora. În ceea ce privește soluționarea sa, soarta
acțiunii civile depinde de aceea a acțiunii penale, astfel încât dacă, spre exemplu, instanța va reține
că fapta nu există, nu a fost săvârșită de inculpat sau acesta beneficiază de o circumstanță atenuantă,
aceasta va putea respinge acțiunea civilă sau reduce proporțional cuantumul despăgubirilor, soluția
dobândind autoritate de lucru judecat.

4 soluții :
1. Se admite aciune civila cand este sentință de condamnare
2. Se respinge fie cand nu e prejudiciu, fie este sentință de achitare pentru inexistența faptului
infracțiunii, 389 CPP- presupune ca nu a existat fapta in realitate. Cand instanța penală
constata, actiunea se respinge si ea nici in civil nu poate fi inaintata
3. Nu se pronunță – nu este clar a exsiatat sau nu a existat prejudiciu, a fost achitat din lipsa
elementelor constitutive (in practică : las fără examinare) se intampla cand prejudiciul e atat
de complex si greu de evaluat și atunci se duc in civil si in civil se examinează, paralel cu
condamnarea in penal -
4. Admitem principiu – exista prejudiciu, dar se soluționează în civil cauza. Si deja in civil nu
poate fi respins fondul cauzei, deoarece penalul a admis in principiu, si respectiv civilujl
examinează suma
 40. Descrieţi procedura admiterii în proces a apărătorului*

Apărătorul este admis pentru participare în procesul penal:

1) la invitaţia bănuitului, învinuitului, inculpatului, reprezentantului legal, adică alegerea
apărătorului poate fi făcută atât în cazul asistenţei facultative, cât şi în cazul asistenţei juridice
obligatorii22 (art.69 C.proc.pen.);
2) prin desemnare; astfel, potrivit art.69 C.proc.pen., când participarea apărătorului este obligatorie,
dacă bănuitul, învinuitul, inculpatul ori reprezentantul legal al acestuia nu şi-a ales un apărător,
organul de urmărire penală sau instanţa de judecată iau măsuri pentru antrenarea unui apărător. La
solicitarea organelor ce desfăşoară procesul penal asigurarea asistenţei juridice obligatorii se pune în
sarcina coordonatorului CNAAGS. Organului de urmărire penală sau instanţei de judecată le este
interzis să recomande bănuitului, învinuitului inculpatului invitarea unui anumit apărător.

Respectiv, pornim de la prevederile art. 351 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, care
stipulează că la numirea cauzei deferite judecării, instanţa decide admiterea apărătorului ales de
inculpat sau, dacă acesta nu are apărător ales, solicitarea desemnării acestuia de către coordonatorul
oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat. Totodată, în
dispoziția art. 361 alin. (1) Cod de procedură penală, este prevăzut că preşedintele şedinţei de
judecată anunţă numele şi prenumele apărătorului şi constată dacă inculpatul acceptă asistenţa
juridică a acestui apărător, renunţă la el cu schimbarea lui sau singur îşi va exercita apărarea.
Prin alte cuvinte, instanţa de judecată trebuie în mod obligatoriu să concretizeze dacă inculpatul este
de acord ca interesele sale să fie reprezentate de un apărător concret prin consemnarea acestui fapt în
procesul-verbal al şedinţei de judecată şi să decidă admiterea acestui apărător printr-o încheiere
protocolară.

41. Clasificaţi temeiurile de înlăturare a apărătorului din procesul penal

Articolul 72. Înlăturarea apărătorului din procesul penal

(1) Apărătorul nu are dreptul să participe la procesul penal în cazul în care este prezentă cel
puţin una din următoarele circumstanţe:
1) dacă el se află în relaţii de rudenie sau în relaţii de dependenţă personală cu persoana care
a participat la urmărirea penală sau la judecarea cauzei;
2) dacă el a participat în această cauză în calitate de:
a) persoană care a efectuat urmărirea penală;
b) procuror care a luat parte la desfăşurarea procesului penal;
c) judecător care a judecat cauza;
d) grefier, interpret, traducător, specialist, expert sau martor;
3) dacă nu poate fi apărător în baza legii sau sentinţei instanţei judecătoreşti.
(2) Avocatul care acordă asistenţă juridică garantată de stat va fi înlăturat din procesul penal
dacă persoana pe care o apără are temeiuri reale de a pune la îndoială competenţa sau buna-credinţă
a avocatului şi va depune o cerere pentru înlăturarea acestui apărător din proces.
(3) Apărătorul nu poate participa în procesul penal dacă a acordat anterior sau acordă în
prezent asistenţă juridică unei persoane ale cărei interese vin în contradicţie cu interesele persoanei
pe care o apără, precum şi dacă se află în relaţii de rudenie sau în relaţii de dependenţă personală de
prima.
(4) Cererea de înlăturare din procesul penal a apărătorului se soluţionează de către procuror
sau de instanţă şi hotărîrea respectivă nu este susceptibilă de a fi atacată.

Informație extrasă din articol Vîzdoagă T. :

În alin.(2) art.72 C.proc.pen. în calitate de motiv pentru înlăturarea apărătorului din procesul penal
este prevăzută situaţia în care justiţiabilul are temeiuri reale :
-de a-i pune la îndoială competenţa, adică nu i s-au dat lămuriri, sfaturi;
-apărătorul nu a avut intervenţii în cursul procesului;
-fie i se pune la îndoială buna-credinţă, adică onestitatea, probitatea, corectitudinea, fidelitatea şi
castitatea.
Înlăturarea apărătorului din procesul penal poate avea loc la cererea bănuitului, învinuitului,
inculpatului ori din oficiu la iniţiativa organului ce desfăşoară procesul penal; în acest sens organul
de urmărire penală şi procurorul emite ordonanţă motivată, iar instanţa – încheiere motivată.

42. Descrieţi modalităţile de calcul a termenelor substanţiale(privind

reţinerea,arestarea preventivă,pedeapsa închisorii)

Termenele substantiale se calculeazà diferit de cele procedurale, pentru ele find aplicabilà
dispozitia art. 233 din C.proc.pen. ce prevede că, la calcularea termenelor privind măsurile
preventive, ora sau ziua de la care incepe si la care se sfârseste termenul intrà in durata acestora.
La calcularea termenelor privind másurile preventive si, in opinia noastrà, inclusiv a termenului
retinerii (durata retinerii este un termen substantial ce priveste starea de liberate a persoanei) se
aplicá sistemul inclusiv al unitatilor pline. Termenele respective se socotesc curgătoare (de momento
ad momentum și de die ad diem). Astfel, termenul retinerii de 72 de ore care a inceput sâmbătă la
ora 22 si 25 de minute, expiră marti la ora 22 si 25 de minute; un termen de arestare de 10 zile a
bănuitului care este reținut pe data de 10 februarie ora 11.00 expiră pe data de 20 februarie ora
11.00; un termen de arestare a invinuitului de 30 de zile care a inceput sâmbată, 31 ianuarie 2004,
ora 14.00, expiră duminicà, 29 februarie 2004, ora 14.00.
În cazul când legea prevede termenul măsurilor preventive in luni (de exemplu, durata arestării
si prelungirea ei, alin. (3), (4) ale art. 186 din C.proc.pen.), fiecare lună se considerà de 30 de zile,
conform alin. (5) al art. 186 din C.proc.pen., pentru a exclude obtinerea rezultatelor diferite la
calcularea arestării preventive in luni dupã regula prevazută la alin. (4) al art. 231 din C.proc.pen.

43. Comparaţi consecinţele nerespectării termenelor judiciare cu cele ale încălcării

termenelor legale

Termele legale – proceduri judiciare stabilite de legiuitor (retinere, etc) – incalcarea

principiilor care atrag nulitate
Termene judiciare – termenul de judecare a cazului – termenul rezonabil, stabilit de instanță,
consecință – cazuri la CEDO, daca procedura dureaza prea mult, instanța poate reduce
pedeapsa

44. Determinaţi excepţiile de la principiul secretului corespondenţei în procesul

penal

Articolul 14. Secretul corespondenţei

(1) Dreptul la secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor
telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este asigurat de stat. În cursul procesului
penal, nimeni nu poate fi lipsit sau limitat în acest drept.
(2) Limitarea dreptului prevăzut la alin.(1) se admite numai în baza unui mandat judiciar
emis în condiţiile prezentului cod.
Un caz de exceptie ar fi in cazul infractiunilor deosebit de grave si exceptional de grave, cand nu
sunt alte modalități de a obține probe

Constitutia Republicii Moldova in art. 30 garantează secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor

trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare. Acest
principiu este inscris și in art. 8 din Conventia European privind protectia drepturilor omului si a
libertärilor fundamentale.
Constitutia Republicii Moldova, in alin. (2) al art. 30 permite, in caz de necesitate, pentru a
proteja securitatea nationala, bunastarea economica a fárii, ordinea publica si pentru a preveni
infractiunile, limitarea acestui drept, cu respectarea condipillor legale.
In cadrul unui proces penal necesitea ascultării sau interceptării schimbului de informații dintre
persoane apare in legatură cu administrarea probelor in procesul urmăririi penale. Pentru a respecta
acest principiu organele de urmărire penala pot intercepta corespondent doar cu autorizatia
judectorului de instructic.

45. Comparaţi constatările CtEDO în cauza Ostrovar vs. Moldova cu cele date în
speţa Iordachi ş.a. vs. Moldova

Cauza Ostrovar
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 3 al Convenţiei;

2. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 8 al Convenţiei în ceea ce priveşte dreptul

reclamantului de a coresponda cu mama sa;

3. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 8 al Convenţiei în ceea ce priveşte refuzul de a-i

permite reclamantului să aibă contacte cu soţia şi fiica sa;

4. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 13 al Convenţiei combinat cu articolul 3 al

Convenţiei;
5. Hotărăşte că nu a existat o violare a articolului 13 al Convenţiei combinat cu articolul 8 al
Convenţiei;

6. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului în termen de trei luni de la data la care
hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 3,000 (trei
mii euro) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,500 (o mie cinci sute euro) cu titlu de costuri şi
cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la
data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează
să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele
acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

Cauza Iordachi si altii c Moldoveo

DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA ÎN UNANIMITATE
1. Hotărăşte că a avut loc încălcarea Articolului 8 din Convenţie;
2. Hotărăşte că nu a avut loc încălcarea Articolului 13 din Convenţie, luat în conexitate cu
Articolul 8;
3. Hotărăşte (a) că statul reclamat urmează să achite reclamanţilor, în decurs de trei luni de la
data la care hotărârea va deveni definitivă potrivit articolului 44 § 2 din Convenţie, suma totală
de 3 500 EURO (trei mii cinci sute) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care urmează a fi convertite
în valuta naţională a statului reclamat la rata de schimb aplicabilă în ziua efectuării plăţii, plus
orice taxă care ar putea fi percepută la această sumă de la reclamanţi;
(b) că din momentul expirării termenului de trei luni menţionat şi pînă la achitare, o dobîndă
simplă va fi plătită la sumele menţionate, egală cu rata minimă a dobânzii de împrumut a Băncii
Centrale Europene pe perioada întîrzierii plus trei procente;
4. Respinge restul pretenţiilor reclamatului de satisfacţie echitabilă.

46. Identificaţi mijloacele materiale de probă în procesul penal al RM

Asemenea celorlalte mijloace de probă, mijloacele materiale sunt entităţi materiale extraprocesuale
având legătură cu obiectul probaţiunii, iar prin reglementarea folosirii lor în desfăşurarea procesului
penal devin şi ele categorii juridice procesuale.

1. Potrivit art. 157 alin. 1 CPP RM, constituie mijloc material de probă documentele în orice formă
(scrisă, audio, video, electronică etc.) care provin de la persoane oficiale fizice sau juridice dacă în
ele sunt expuse ori adeverite circumstanţe care au importanţă pentru cauză.
Documente sunt mijloacele de probă care se deosebesc atât de procesele-verbale ale actelor de
urmărire şi judecătoreşti, cât şi de corpurile delicte.
De corpurile delicte, documentul se deosebeşte prin faptul că primele constituie o sursă iniţială
referitoare la circumstanţele care trebuie dovedite (ex: un document fals). Documentele conţin date
care pot fi recunoscute ca probe derivate.
Procesele-verbale se deosebesc de documente prin faptul că acestea sunt întocmite în cadrul unei
acţiuni procesuale. Documentele sunt întocmite în afara procesului penal de persoane care nu tot
timpul sunt subiecţi ai procesului penal
2. Articolul 158. Corpurile delicte -(1) Corpuri delicte sînt recunoscute obiectele în cazul în care
există temeiuri de a presupune că ele au servit la săvîrşirea infracţiunii, au păstrat asupra lor urmele
acţiunilor criminale sau au constituit obiectivul acestor acţiuni, precum şi bani sau alte valori ori
obiecte şi documente care pot servi ca mijloace pentru descoperirea infracţiunii, constatarea
circumstanţelor, identificarea persoanelor vinovate sau pentru respingerea învinuirii ori atenuarea
răspunderii penale.

3.Articolul 163. Procesele-verbale ale acţiunilor procesuale

Procesele-verbale ale acţiunilor procesuale, întocmite conform prevederilor prezentului cod,

constituie mijloace de probă în cazul în care ele confirmă circumstanţele constatate în cadrul
cercetării la faţa locului, percheziţiei corporale, a domiciliului, ridicării obiectelor, documentelor,
luării de probe pentru expertiză judiciară, declaraţiei orale despre o infracţiune, prezentării pentru
recunoaştere, exhumării cadavrului, verificării declaraţiilor la faţa locului, reconstituirii faptei,
efectuării măsurilor speciale de investigaţii şi al altor procedee probatorii.

4. Articolul 164. Înregistrările audio sau video, fotografiile şi alte forme de purtători de informaţie

Înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele de control tehnic, electronic, magnetic, optic şi
alţi purtători de informaţie tehnico-electronică, dobîndite în condiţiile prezentului cod, constituie
mijloace de probă dacă ele conţin date sau indici temeinici privind pregătirea sau săvîrşirea unei
infracţiuni şi dacă conţinutul lor contribuie la aflarea adevărului în cauza respectivă.

47. Determinaţi cerinţele speciale de admisibilitate a înregistrărilor audio-video în

procesul penal

Pentru a stabili dacă probele derivate din înregistrările audio și video sau alţi purtători de informaţie
sunt sau nu admisibili, rezultând din cea de a doua perspectivă, urmează a fi determinată
corespunderea conţinutului acestora cerinţelor stabilite de alin.(1) art.95 CPP (Admisibilitatea
probelor)

Pertinenţa este exigenţa procesuală înaintată probei ce presupune legătura acesteia cu o cauză
penală respectivă (art.6 CPP). Raportând, se poate constata că înregistrărilor audio-video vor fi
probe pertinente în condiţiile în care vor fi direct sau indirect legate cu unul din elementele
obiectului probatoriului. Atunci când aceste înregistrări, conform art.164 CPP, conţin date sau
indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni, cerinţa de pertinenţă este
asigurată dacă fapta penală înregistrată are o relaţie (legătură) cel puţin indirectă cu acea cauză
penală. Legătura indirectă va stabili, în situaţia dată, şi caracterul indirect al probei, întrucât ea se
stabileşte cu unul din faptele probatorii (cerinţa minimă).
Concludenţa. Nu este suficient ca un fapt doar să aibă o legătură cu cauza penală pentru a constitui
probă, ci este necesar ca acest fapt să fie esenţial în cauză. Deci, o înregistrare audio sau video în
sens de informaţie este concludentă, chiar dacă demonstrează nu numai faptul comiterii infracţiunii,
ci şi alibiul persoanei suspectate. Or, aceasta contribuie la aflarea adevărului în cauza penală. Însă
criteriul contribuţiei la soluţionarea cauzei nu atribuie, în acest caz, calitatea de mijloc de probă a
înregistrărilor, deoarece cerinţele stabilite de art.164 CPP RM sunt cumulative şi, prin urmare,
prezenţa doar a uneia dintre ele nu este suficientă. În consecinţă, deşi contrar unei logici procesuale,
faptul săvârşirii unei infracţiuni, consumate sau neconsumate, va putea fi demonstrat prin
înregistrări audio și video sau alţi purtători de informaţie, pe când neparticiparea nu poate fi
demonstrată printr-un astfel de mijloc de probă, deducţie realizată direct din prevederile art. 164
CPP.

Utilitatea probelor este dată de măsura în care fiind concludente, se impune administrarea lor în
cauza penală. Problema utilităţii înregistrărilor audio și video, în calitate de probă se pune sub
aceiaşi parametri pe care îi implică orice altă probă, însă un specific, determinat de natura acestora
totuşi există. Astfel, dacă pentru demonstrarea unei anumite împrejurări de fapt există mai multe
probe, acestea nu devin ab initio inutile. Spre exemplu, faptul prezenţei bănuitului la locul săvârşirii
infracţiunii poate fi demonstrat concomitent prin intermediul declaraţiilor (a martorului sau a
victimei), înregistrării video, altor mijloace materiale de probă ş.a. În situaţia dată, subiectul oficial
(ofiţerul de urmărire penală, procurorul, în cazul dat) sau partea apărării nu urmează să considere
inutile două sau una din probe, doar pentru că există o probă care demonstrează împrejurarea
necesară. Prezenţa unei multitudini de probe care generează aceeaşi concluzie logică, dimpotrivă,
fundamentează versiunea iniţială şi susţine poziţia procesuală (în dependenţă de natura probei).
Inutilitatea probei se apreciază, mai mult, din perspectiva unei naturi juridice identice a mijloacelor
din care derivă. Făcându-se referire la exemplul anterior, dacă prezenţa la locul infracţiunii era
demonstrată concomitent prin mai multe înregistrări video, provenite fie chiar de la persoane
diferite, utilitatea celorlalte înregistrări ar fi fost pusă la dubiu, evident, numai în măsura în care
celelalte înregistrări fixează exact aceleaşi împrejurări şi nu furnizează informaţii noi pentru cauza
aflată în cercetare.

48. Descrieţi sistemul izvoarelor dreptului procesual penal

Dr proc penal reprezintă o pluralitate de izvoare datorită complexității relațiilor sociale supuse
reglementării normelor jur proc penale. Art 2 al legii penale stabileste elementele componente ale
legii proc penale : Constituția, tratatele internaționale la care RM este parte și CPP.
Constituţia este izvor al dreptului procesual penal pentru că stabileşte numeroasereguli cu
caracter general şi care îşi găsesc aplicarea directă în procesul penal, cum ar fi:cetăţenii sunt egali în
faţa legii fără privilegii şi discriminări; libertatea individuală şisiguranţa persoanei sunt inviolabile;
Constituia cuprinde reglementări amănunţite privind reţinerea, arestarea, ca măsuri procesuale;
Constituţia consacră inviolabilitatea domiciliului,nimeni nu poate pătrunde în locuinţa unei persoane
fără învoirea acesteia, afară doar când se poate deroga de la această dispoziţie.
Tratatele şi convenţiile internaţionale conţin norme de drept procesual penal prin carestatele îşi
acordă asistenţă juridică. Pentru ca dispoziţiile din tratate sau convenţii să devină obligatoriieste
nevoie ca acestea să fie ratificate de Parlament, din momentul ratificării ele căpătând putere de lege.
Codul de Procedură Penală este principalul izvor al dreptului procesual penal

49. Clasificaţi condiţiile în care jurisprudenţa poate constitui izvor de drept în

procesul penal al RM

Practica judecătorească, denumită şi jurisprudenţă, este definită ca fiind totalitatea hotărârilor

judecătoreşti pronunţate de către instanţele de toate gradele.
Din punct de vedere etimologic, "jurisprudenţa" derivă din lat. "juris" (drept) şi "dictio"
(pronunţare).
Ca izvor de drept formal - în sistemele juridice care o consacră ca atare - jurisprudenţa include
experienţa practică a organelor judecătoreşti care aplică dreptul la cazuri concrete

Primul savant care a considerat că a venit timpul să ne debarasăm de ideea că tot dreptul se
găseşte numai în lege şi că judecătorul trebuie să caute soluţia în cazurile neprevăzute de lege, tot în
lege, a fost François Gény. Teoria ştiinţifică a acestui autor are marele merit de a afirma sus şi tare
că legea nu este singurul izvor al dreptului şi că ea nu poate face faţă tuturor necesităţilor. În acelaşi
timp însă, teoria păstrează legii rolul ei eminent, împăcând ambele necesităţi ale ordinii juridice
precum evoluţia şi siguranţa. Această teorie se bazează pe trei postulate: a) legea nu poate prevedea
totul şi este imperfectă prin însăşi natura ei; b) în măsura în care ea a statuat, fiind expresia unei
voinţe inteligente, trebuie interpretată ţinându-se seama de voinţa legiuitorului; c) dacă legea nu a
prevăzut şi în lipsa unui obicei, judecătorul va proceda prin libera cercetare ştiinţifică.

Se poate de prevăzut că recunoaşterea jurisprudenţei ca sursă formală de drept tinde să

accentueze şi problema ce ţine de locul ei în sistemul ierarhic al izvoarelor dreptului. Actele
instanţelor de judecată pot ocupa un loc bine definit în sistemul izvoarelor dreptului. Nu încape nici
o îndoială că ele pot fi emise doar conform Constituţiei care este un „izvor al izvoarelor”, dar ţinând
cont că în unele cazuri instanţele de judecată au dreptul de control şi de anulare a actelor normative,
ele pot ocupa, un loc superior lor în această ierarhie.

Legea devine un obstacol în faţa evoluţiei, căci odată legiferat, un principiu s-a fixat şi rămâne în
urmă, viaţa mergând înainte şi dreptul trebuie să se transforme, să evolueze cu noile necesităţi ale
vieţii. Cu alte cuvinte, apare un conflict care se manifestă între siguranţă şi evoluţie. Noi suntem de
părere că acest conflict poate fi rezolvat prin recunoaşterea jurisprudenţei calitatea de izvor de drept
şi renunţarea în final la monopolul legii scrise.

Articol PRACTICA JUDICIARĂ ŞI PRECEDENTUL JUDICIAR - IZVOR DE DREPT ÎN REPUBLICA MOLODVA

 50. Interpretaţi constatările CtEDO în cauza Becciev vs. Moldova

CURTEA

1. Hotărăşte, în unanimitate, că a existat o violare a articolului 3 al Convenţiei;

Atât din declaraţiile reclamantului, cât şi din cele ale Guvernului, se pare că deţinuţii nu erau
asiguraţi cu hrană suficientă. Curtea constată că declaraţiile Guvernului în ceea ce priveşte
plimbările la aer liber sunt, într-o anumită măsură, inconsecvente. În observaţiile sale din septembrie
2002, într-o altă cauză care se referea la condiţiile de detenţie din acelaşi loc de detenţie (Duca v.
Moldova, nr. 1579/02), însă într-o altă perioadă de timp, Guvernul a admis că, din cauza lipsei
spaţiului, deţinuţilor nu li se acorda posibilitatea de a avea plimbări la aer liber. De asemenea,
trebuie notat că Guvernul nu a contestat prezenţa plăcilor de metal pe fereastra celulei, care
împiedicau pătrunderea luminii naturale. Guvernul nu a negat nici faptul că lumina electrică era în
permanenţă aprinsă în celulă şi că deţinuţii erau forţaţi să doarmă pe laviţe din lemn fără a fi
asiguraţi cu cearşafuri sau saltele.
Ţinând cont de condiţiile severe din celulă, de lipsa plimbărilor la aer liber, de asigurarea inadecvată
cu hrană şi de faptul că reclamantul a fost deţinut în aceste condiţii timp de treizeci şi şapte de zile,
Curtea consideră că suferinţele pe care el le-a îndurat au depăşit nivelul inevitabil inerent detenţiei şi
a atins nivelul de severitate contrar articolului 3 al Convenţiei.
Prin urmare, Curtea constată că condiţiile de detenţie a reclamantului au constituit o violare a
articolului 3 al Convenţiei.

2. Hotărăşte, în unanimitate, că a existat o violare a articolului 5 § 3 al Convenţiei;

Se notează că reclamantul a contestat temeiurile detenţiei sale în faţa instanţelor judecătoreşti din
Republica Moldova. El s-a referit la faptul că urmărirea penală era pendinte începând cu 2001 şi el
nu a influenţat în nici un fel urmărirea penală. De la începutul urmăririi penale împotriva sa, el a
călătorit în străinătate de mai multe ori şi de fiecare dată a revenit în ţară, iar comportamentul său în
ceea ce priveşte urmărirea penală a fost întotdeauna considerat ireproşabil. El avea familie şi multe
persoane respectabile, inclusiv liderul unui partid de opoziţie din Parlament şi Consiliul municipal
Chişinău, erau gata să depună garanţie personală pentru a asigura eliberarea reclamantului.
în conformitate cu Codul de procedură penală. Reclamantul, de asemenea, era gata să-şi predea
paşaportul ca o garanţie că el nu va părăsi ţara.
Instanţele judecătoreşti naţionale nu au acordat nici o consideraţie nici unui din aceste
argumente, tratându-le aparent ca fiind irelevante pentru examinarea legalităţii detenţiei preventive a
reclamantului. De asemenea, instanţele judecătoreşti nu au făcut nici o menţiune cu privire la
argumentele prezentate de reclamant, limitându-se doar la reproducerea în hotărârile lor, într-un mod
abstract şi stereotipizat, a temeiurilor formale pentru detenţie prevăzute de lege, fără a încerca să
arate cum se aplică ele în cauza reclamantului. Mai mult, ele nu au dat nici o apreciere unor astfel de
factori precum: caracterizarea bună a reclamantului, lipsa antecedentelor penale, legăturile de
familie şi legăturile (locuinţă, ocupaţie, bunuri) cu ţara sa. In fine, ele nu au dat nici o apreciere
garanţiilor oferite de terţe persoane în favoarea reclamantului.
În lumina celor menţionate mai sus, Curtea consideră că motivele pe care s-au bazat Judecătoria
sectorului Centru şi Tribunalul municipiului Chişinău în hotărârile lor cu privire la detenţia
preventivă a reclamantului şi prelungirea acesteia, nu au fost „relevante şi suficiente” şi că, prin
urmare, a existat o violare a articolului 5 § 3 al Convenţiei.

3. Hotărăşte, cu şase voturi pro şi unul împotrivă, că a existat o violare a articolului 5 § 4 al

Convenţiei;

Reclamantul a declarat că audierea lui C.B. era necesară pentru combaterea argumentelor
acuzării în favoarea detenţiei sale. Audierea nu era menită să influenţeze în nici un fel examinarea
fondului cauzei, fiind relevantă în exclusivitate pentru procedurile cu privire la detenţia preventivă a
reclamantului. Mai mult, dacă Tribunalul municipiului Chişinău considera că audierea lui C.B. era
relevantă doar pentru fondul cauzei, el trebuia să statueze acest fapt în hotărârea sa. Totuşi, refuzul
nu a fost însoţit de nici o motivare.

Curtea notează, iar Guvernul nu contestă acest lucru, că colonelul C.B. a lucrat în calitate de
membru al grupului de poliţişti care au investigat cauza reclamantului şi a făcut acuzaţii foarte grave
într-un ziar, precum că acuzaţiile împotriva reclamantului erau nefondate şi că au fost determinate
de corupţia din sfera politică. De asemenea, nu se dispută faptul că Tribunalul municipiului Chişinău
a refuzat audierea lui C.B. în procedura cu privire la arestarea preventivă a reclamantului fără a da
motive.

În acest sens, se subliniază faptul că colonelul C.B. nu era doar un martor obişnuit în această
cauză, dar un martor ale cărui depoziţii puteau pune la îndoială întreaga bază legală a reţinerii şi
detenţiei reclamantului. În calitate de fost membru al echipei de investigaţie, acuzaţiile colonelului
nu puteau fi pur şi simplu respinse ca fiind neadevărate şi irelevante.
În lumina celor de mai sus şi ţinând cont de durata aflării în detenţie a reclamantului (acesta a fost
eliberat din arest preventiv după mai mult de trei luni şi jumătate), Curtea consideră că prin refuzul,
fără a da vreo explicaţie, de a-l audia pe C.B. în calitate de martor la şedinţa judecătorească din 25
aprilie 2003, Tribunalul municipiului Chişinău a încălcat drepturile reclamantului garantate de
articolul 5 § 4 al Convenţiei.

4. Hotărăşte, în unanimitate, (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului în termen de trei
luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei,
EUR 1,000 (o mie euro) cu titlu de prejudiciu material; EUR 4,000 (patru mii euro) cu titlu de
prejudiciu moral şi EUR 1,200 (o mie două sute euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care să fie
convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii,
plus orice taxă care poate fi percepută; (b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până
la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a
dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus
trei procente;
5. Respinge, în unanimitate, restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
 51. Comparaţii condiţiile reţinerii bănuitului cu cele stabilite pentru reţinerea
învinuitului

Condițiile pentru rețienrea pers bănuite:

1) existența unei bănuieli rezonalibe că s-a săvârșit o infracțiune
2)infractiunea de care este banuita pers se pedepseste cu inchisoare pe un termne nu mai mare de un
an
3) procesul penal sa fie declansat sau infractiunea sa fie inregistrata
4)subiectul retinut intruneste unele condiții speciale

Condițiile reținerii pers pentru a fi sub invinuire :

1) urmărirea penală să fie începută
2) existența unor probe ce presupun comiterea infractiunii de o anumita oers suficiente pentru
intocmirea unui raport de catre ofiterul de urmărie penală, potrivit art 280 CPP sau a ordonanței de
punere sub invinuire de catre procurur, potrivit art 281 CPP.
3) bănuitul sau invinuitul nu se afla in localitatea data sau locul aflării lui nu este cunoscut, alin 1 art
169 CPP
4)infractiunea savarsita se pedespseste cu inchisoare pe un termen mai mare de un an.

52. Determinaţi cercul de subiecţi care pot dobândi calitatea de reprezentant în

procesul penal

Articolul 77. Reprezentanţii legali ai victimei, părţii vătămate, 

                       părţii civile, bănuitului, învinuitului, inculpatului
(1) Reprezentanţi legali ai victimei, părţii vătămate, părţii civile, bănuitului, învinuitului,
inculpatului sînt părinţii, tutorii sau curatorii lor, care reprezintă în procesul penal interesele
participanţilor la proces minori sau iresponsabili.
(2) În cazul în care victima, partea vătămată, bănuitul, învinuitul, inculpatul este minor sau
este persoană iresponsabilă și nu are reprezentant legal din rândul persoanelor indicate la alin. (1) ori
în cazul unui conflict de interese între reprezentantul legal din rândul persoanelor indicate la alin. (1)
și minor sau persoana iresponsabilă, organul de urmărire penală ori instanța de judecată desemnează
din oficiu, prin ordonanță sau încheiere motivată, în calitate de reprezentant legal autoritatea
tutelară teritorială din raza sediului organului de urmărire penală sau al instanței de judecată.

Articolul 79. Reprezentanţii victimei, părţii vătămate, părţii civile,

                       părţii civilmente responsabile
(1) Reprezentanţi ai victimei, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile sînt
persoanele împuternicite de către acestea să le reprezinte interesele în cursul desfăşurării procesului
în cauza penală.
(2) În calitate de reprezentanţi ai victimei, părţii vătămate, părţii civile şi părţii civilmente
responsabile la procesul penal pot participa avocaţi şi alte persoane împuternicite cu asemenea
atribuţii de către participantul la procesul respectiv, prin procură. În calitate de reprezentant al
persoanei juridice, recunoscută ca parte civilă sau parte civilmente responsabilă, se admite
conducătorul unităţii respective la prezentarea legitimaţiei.

Prin urmare, conform art 77 – reprezentanți legali sunt : părinti, tutori, curatori, autoritatea
tutelară teritorială
iar conform art 79 – reprezentanți convenționalii sunt : avocatul, alta pers impujternicita cu
asemena atributii, pentru pers juridica – conducatorul unității respective

53. Comparaţi statutul procesual al reprezentantului legal al incapabilului cu cel al

persoanei limitate în capacitatea de exerciţiu

54. Identificaţi mijloacele de probă în procesul penal al RM

Art 93
(2) În calitate de probe în procesul penal se admit elementele de fapt constatate prin
intermediul următoarelor mijloace:
1) declaraţiile bănuitului, învinuitului, inculpatului, ale părţii vătămate, părţii civile, părţii
civilmente responsabile, martorului;
2) raportul de expertiză judiciară;
3) corpurile delicte;
4) procesele-verbale privind acţiunile de urmărire penală şi ale cercetării judecătoreşti;
5) documentele (inclusiv cele oficiale);
6) înregistrările audio sau video, fotografiile;
7) constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale;
8) actele procedurale în care se consemnează rezultatele măsurilor speciale de investigaţii şi
anexele la ele, inclusiv stenograma, fotografiile, înregistrările şi altele;
9) procesele-verbale de consemnare a rezultatelor investigaţiilor financiare paralele şi
procesele-verbale de consemnare a opiniei organului de control de stat al activităţii de întreprinzător,
emisă conform prevederilor art. 2761 dacă nu a fost expusă într-un proces-verbal de control.
10) procesul-verbal de control, întocmit în cadrul controlului de stat asupra activităţii de
întreprinzător, un alt act de control/administrativ cu caracter decizional, întocmit de un organ de
control în rezultatul unui control efectuat conform legislației speciale în vigoare.

55. Determinaţi subiecţii procesuali în sarcina cărora este pusă probarea

inadmisibilităţii probelor

Articolul 95. Admisibilitatea probelor

(1) Sînt admisibile probele pertinente, concludente şi utile administrate în conformitate cu
prezentul cod.
(2) Chestiunea admisibilităţii datelor în calitate de probe o decide organul de urmărire
penală, din oficiu sau la cererea părţilor, ori, după caz, instanţa de judecată.
(3) Dacă administrarea probelor a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor prezentului cod,
argumentarea inadmisibilităţii probelor se face de către partea care cere respingerea lor. În
caz contrar, obligaţia de a argumenta admiterea lor revine părţii care le-a administrat sau părţii în
favoarea căreia au fost administrate probele.
 56. Descrieţi acţiunile de urmărire penală şi măsurile procesuale de constrângere
care limitează inviolabilitatea proprietăţii!!!!!!

Percheziţia şi ridicarea de obiecte şi documente

Articolul 125. Temeiurile pentru efectuarea percheziţiei

(1) Organul de urmărire penală este în drept să efectueze percheziţie dacă din probele
acumulate sau din materialele activităţii speciale de investigaţii rezultă o presupunere rezonabilă că
într-o anumită încăpere ori într-un alt loc sau la o anumită persoană se pot afla instrumente ce au
fost destinate pentru a fi folosite sau au servit ca mijloace la săvîrşirea infracţiunii, obiecte şi valori
dobîndite de pe urma infracţiunii, precum şi alte obiecte sau documente care ar putea avea
importanţă pentru cauza penală şi care prin alte procedee probatorii nu pot fi obţinute.

Articolul 126. Temeiurile pentru ridicarea de obiecte sau documente

(1) Organul de urmărire penală, în baza unei ordonanţe motivate, este în drept să ridice
obiectele sau documentele care au importanţă pentru cauza penală dacă probele acumulate sau
materialele activităţii speciale de investigaţii indică exact locul şi persoana la care se află acestea.
(2) Ridicarea de documente ce conţin informaţii care constituie secret de stat, comercial,
bancar, precum şi ridicarea informaţiei privind convorbirile telefonice se fac numai cu autorizaţia
judecătorului de instrucţie.

Punerea sub sechestru a bunurilor

Articolul 203. Punerea sub sechestru

(1) Punerea sub sechestru a bunurilor este o măsură procesuală de constrîngere, care constă
în inventarierea bunurilor şi interzicerea proprietarului sau posesorului de a dispune de ele, iar în caz
de necesitate, de a se folosi de aceste bunuri. După punerea sub sechestru a conturilor şi a
depozitelor bancare sînt încetate orice operaţiuni în privinţa acestora.
(2) Punerea sub sechestru a bunurilor se aplică pentru a asigura repararea prejudiciului cauzat
de infracţiune, acţiunea civilă sau eventuala confiscare specială sau confiscare extinsă a bunurilor ori
a contravalorii bunurilor 
Articolul 204. Bunurile care pot fi puse sub sechestru
(4) În cazul în care bunurile ce urmau a fi supuse confiscării speciale sau confiscării extinse
nu mai există, nu pot fi găsite, nu pot fi recuperate ori dacă acestea aparțin sau au fost transferate
oneros unei persoane care nu știa și nici nu trebuia să știe despre scopul utilizării sau originea
bunurilor, se iau măsuri asiguratorii pentru confiscarea contravalorii acestora.

Confiscarea -

57. Determinaţi condiţiile în care limitarea inviolabilităţii proprietăţii în procesul

penal se consideră legală

Conditiile pt care sa fie legală – situații care sunt la limita dintre procesual
 58. Definiţi noţiunea de martor protejat

Protecţia martorilor reprezintă procesul în virtutea căruia sunt dispuse măsuri procedurale şi
neprocedurale specifice de protecţie a martorilor care depun mărturie în cadrul procesului penal, în
vederea asigurării în mod eficient a siguranţei acestora – şi, uneori, a rudelor acestora – înainte, în
timpul şi după depoziţia acestora. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva crimei organizate
transfrontaliere (Convenţia COT) a recomandat statelor părţi să ia măsuri adecvate pentru a proteja
martorii în cadrul procedurilor penale de la ameninţări, intimidări, corupţie sau vătămări corporale,
şi să consolideze cooperarea internaţională în acest sens.

59. Delimitaţi formele de audiere specială a martorului/ părţii vătămate de

procedura generală a audierii

109, 110, 110¹

60. Descrieţi procedura contestării indicaţiilor procurorului către procurorul

ierarhic inferior

Articolul 51. Procurorul
(3) La exercitarea atribuţiilor sale în procesul penal, procurorul este independent şi se supune numai
legii. El, de asemenea, execută indicaţiile scrise ale procurorului ierarhic superior privind înlăturarea
încălcărilor de lege şi omisiunilor admise la efectuarea şi/sau la conducerea urmăririi penale.
(31) Indicaţiile date de procurorul ierarhic superior pot fi contestate de procuror la Procurorul
General şi adjuncţii lui. Procurorul General şi adjuncţii lui decid asupra contestării, prin ordonanţă
motivată, în termen de cel mult 15 zile.