61.

Comparaţi competenţa procurorului cu cea a ofiţerului de urmărire penală

Procurorul are competența de a exercita sau de a conduce în numele statului urmărirea
penală, reprezintă învinuirea în instanță și după caz conduce și alte atribuții prevăzute de lege.
(art 51 CPP). Astfel procurorul în limitele competenței sale: pornește urmărirea penală sau refuză
pornirea urmăririi penale, sau dispune încetarea urmăririi penale; exercită nemijlocit urmărirea
penală; conduce personal urmărirea penală și controlează legalitatea acțiunilor procesuale
efectuate de către OUP, decide excluderea din dosar a probelor; controlează permanentt
executarea procedurii de primire și înregistrarea sesizărilor privind infracțiunile; cere de la OUP
pentru control, dosare penale și poate dispune după caz conexarea sau disjungerea cauzei dacă se
impune aceasta; verifică calitatea probelor administrate și veghează ca orice infracțiune să fie
descoperită, orice infractor să fie tras la răspundere penală; asigură respectarea termenului
rezonabil; anulează ordonanțele ilegale; retrage motivat cauza penală de la ofițerul de urmărire
penală; ordonă efectuarea urmăririi penale de un grup de ofițeri de urmărire penală; soluționează
abținerile sau recuzările ofițerilor de urmărire penală; decide asupra aplicării măsurii preventive,
modificarea și revocarea ei, efcetuează controlul legalității reținerii persoanei și dă indicații în
scris cu privire la efectuarea acțiunilor de urmărire penală, emite ordonanțe privind reținerea
persoanei, aducerea forțată a persoanei, ridicarea de obiecte și documente. Totodată el adresează
în instanța de judecată demersuri pentru obținerea autorizării arestării și prelungirii ei șa măsuri
procesuale care necesită autorizarea judecătorului de instrucție; poate asista la efectuarea oricărei
acțiuni de urmărire penală, poate solicita participarea judecătorului de instrucție la unele acțiuni;
restituie dosarele penale organului de urmărire penală cu indicațiile sale în scris. Poate înceta
urmărirea penală, clasa cauza penală și dispune scoaterea persoanei de sub urmărire penală sau
aplică măsuri de constrângere cu caracter educativ; pune sub învinuire și ascultă învinuitul,
asigură părților accesul la materialele cauzei și întocmește rechizitoriul.
Ofițerul de urmărire penală care în limitele competenței sale. Asigură înregistrarea
sesizării privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, începe urmărirea penală în cazul în
care rezultă bănuiala rezonabilă și poate propune procurorului încetarea urmăririi penale,clasarea
cauzei penale și refuzul de începere a urmăririi penale. Poartă răspundere pentru efectuarea
legală și la timp a urmării penale. Propune procurorului înaintarea în instanța de judecată a
demersurilor în vederea obținerii autorizației de efectuare a acțiunilor procesuale penale. Citează
și audază persoane în calitate de bănuit, parte vătămată, martor. Coduce măsurile speciale de
investigații pentru descoperirea infracțiunii. Dispune altor organe de urmărire penală efectuarea
acțiunilor de urmărire penală. Dă dispoziții organelor de poșiție sau altor organe competente cu
privire la reținere, aducerea forțată, arestare și alte acțiuni procesuale. Soluționează recuzarea
interpretului, traducătorului, specialistului și expertului. Prezintă procurorului explicații în scris
și execută indicațiile date în scris. Poate contesta la procurorul ierarhic superior indicațiile
procurorului cu privire la efectuarea unor acțiuni procesuale.
Ambii pot informa părțile să recurgă la mediere.
62. Numiţi condiţiile speciale privind măsurile preventive aplicate faţă de minori
Arestul se aplică pe un termen de maxim 8 luni în cazul minorilor, ceea ce constituie ⅔ din
termenul maxim aplicabil pentru maturi - 12 luni. prelungirea arestării preventive prin demersul
procurorului de prelungire a termenului arestării preventive către procurorul ierarhic superior, nu
poate depăși 2 luni, pe când în cazul maturilor - acesta nu poate depăși 3 luni. Iar demersul ..
către Procurorul General nu poate depăși 4 luni (maturi - 6 luni). totodată, transmiterea sub
supraveghere poate fi aplicată doar în privința minorilor. 
Legea permite aplicarea față de copil a anumitor măsuri de cnstrângere doar dacă acesta este
bunuit sau învinuit de săvârșirea unei fapte interzise de legea penală, însă aceste măsuri trebuie
să poarte un caracter excepțional. Dacă un minor este deținut, cauzei lui trebuie să-i fie acordată
cea mai înaltă prioritate și să fie examinată cât mai curând posibil pentru a asigura ca perioada de
detenție să fie cât mai scurtă.
Aplicarea măsurilor preventive faţă de minor are loc în scopul asigurării unei bune
desfăşurări a procesului penal sau a împiedicării bănuitului, învinuitului, inculpatului minor de a
se ascunde de la urmărirea penală sau de la judecată, spre aceea ca ei să nu împiedice stabilirea
adevărului ori spre asigurarea de către instanţă a executării sentinţei.
Trebuie stabilit dacă sunt prezente temeiuri pentru aplicarea unei măsuri preventive faţă
de bănuitul, învinuitul, inculpatul minor; și dacă la soluţionarea chestiunii privind necesitatea
aplicării măsurii preventive, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată au luat în
considerare următoarele criterii: caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei incriminate copilului,
persoana copilului bănuit, învinuit, inculpat, ocupaţia lui, starea materială a copilului, prezenţa
unui loc permanent de trai, alte circumstanţe esenţiale.
În cauzele penale cu bănuit, învinuit sau inculpat minor procurorul sau, după caz, instanţa
de judecată în mod obligatoriu vor examina posibilitatea aplicării faţă de minor a măsurii
preventive — transmiterea sub supraveghere, conform cu dispoziţiile imperative ale alin.(1) al
art. 477 din Cod de procedură penală.
Există o măsură preventivă specială, anume pentru minori, numită transmitere sub
supraveghere a minorului. 
Transmiterea sub supraveghere a minorului constă în asumarea în scris a obligaţiei de
către unul din părinţi, tutore, curator sau de către o altă persoană demnă de încredere, precum şi
de către conducătorul instituţiei de învăţământ speciale unde învaţă minorul, de a asigura
prezentarea acestuia, când va fi citat la organul de urmărire penală sau la instanţă, precum şi de a
contracara acţiunile ce ţin de:
— ascunderea de organul de urmărire penală sau de instanţă;
— împiedicarea stabilirii adevărului în procesul penal;
— săvârşirea altei infracţiuni;
— asigurarea executării sentinţei.
https://ulim.md/sju/nr-3-4-2016/retinerea-si-aplicarea-masurilor-preventive-fata-de-copii-
aflati-in-conflict-cu-legea/
63. Analizaţi constatările CtEDO în cauza Şarban vs. Moldova
65. Clasificaţi condiţiile în care limitarea libertăţii în cadrul procesului penal este
considerată legală
Orice persoană este inviloabilă și nu avem dreptul la imixtiuni, totuși codul prevede anumite
măsuri în care limitareea persoanei este considerată ca fiind legală și necesară în cadrul
procesului. Drept exemplu avem arestul, reținerea, admit îngrădirea.
Articolul 5 al CoEDO stabilește excepțțiile de la dreptul la libertate: a. dacă este deţinut legal pe
baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent ; b. dacă a făcut obiectul unei
arestări sau deţineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri pronunţate de un tribunal,
conform legii, ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege ; c. dacă a
fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci
când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive
 temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după
săvârşirea acesteia ; d. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru
educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în vederea aducerii sale în faţa
autorităţii competente ; e. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile
să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui
vagabond ; f. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală unei persoane în scopul
împiedicării pătrunderii ilegale pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de
expulzare ori de extrădare.
Limitarea libertății individuale a persoanei poate avea loc namai ca urmare a unei decizii luate de
o instanță judecătorească, cu excepția cazului de reținere de către OUP, care nu poate depăși
termenul de 72 de ore. Privarea de libertate poate avea loc pe perioade strict stabilite de lege.

66. Indicaţi procedeele probatorii prin care se dobândesc corpurile delicte

Conform art 158 procedeele probatorii prin care pot fi obținute corpurile delicte pot fi: cercetraea
la fața locului, percheziție, ridicare de obiecte, precum și prezentat de către participanții la
proces, cu ascultarea prealabilă a acestora.
67. Determinaţi particularităţile percheziţiei în raport cu cercetarea la faţa locului
„La fața locului” semnifică perimetrul în care s-a desfășurat activitatea infracțională, precum și
cel în care s-au manifestat consecințele acesteia. Scopul cercetării la fața locului este de a
descoperi urmele infracțiunilor, ale mijloacelor materiale de probă pentru a stabili circumstanțele
infracțiunii ori alte circumstanțe care au importanță pentru cauză.
Această acțiune procesuală poate fi efectuată până la pornirea urmăririi penale. Cercetarea la fața
locului la domiciliu se face în baza ordonanței cu autorizația judecătorului de instrucție.
Scopul percheziției este descoperirea și ridicarea anumitor instrumente care au servit la
săvârșirea infracțiunii, obiecte și valori dobândite în urma infracțiunii, precum și a altor obiecte
sau documente care ar putea avea importanță pentru cauză și descoperirea unor persoane căutate
sau a unor cadavre, care prin alte mijloace nu pot fi descoperite.
Percheziția poate fi efectuată doar după pornirea procesului penal, aceasta poate fi efectuată
numai cu autorizația judecătorului de instrucție, cu excepția cazului de delict flagrant.
Percheziția se poate efectua în orice loc, încăpere, teritoriu, la presupunerea întemeiată a
organului de urmărire. Temei pentru efectuarea percheziției poate constitui presupunerea OUP
bazată pe probe administrate în cauza penală respectivă sau materialele de investigație operativă.
Percheziția poate fi efectuată la orice etapă a urmăririi, în funcție de prezența temeiurilor.
Cercetarea la fața locului poate fi efectuată de mai multe ori, fapt determinat de împrejurările
concrete ale cauzei. Ținând cont de faptul că cercetarea la fața locului trebuie să fie efectuată cât
se poate de operativ, legea eliberează OUP de obligația de a întocmi o ordonanță în legătură cu
cerecetarea la fața locului, limitându-se doar la proces verbal.
Cercetarea la fața locului urmărește stabilirea unor circumstanțe care caracterizează latura
obiectivă a infracțiunii, timpul, modul, acțiunile făptuitorului, consecințele infracțiunii, legătura
cauzală dintre fapt și consecințe, descoperirea unor evenimente care ar caracteriza motivul și
scopul infracțiunii, descoperirea circumstanțelor care ar contribui la comiterea infracțiunii.
68. Indicaţi diferite feluri a declaraţiilor în procesul penal
Declarațiile sunt informații orale sau scrise, date în cadrul procesului penal de către persoană și
care au importanță pentru justa soluționare a cauzie. În cadrul procesului penal avem declarații
ale bănuitului, învinuitului și inclupatului; martorului; a părții vătămate; a părții civile și părții
civilmente responsabile.
Declarațiile bănuitului, învinuitului și inculpatului sunt utilizate pentru apărarea intereselor
legitime, constituind un drept și nu o obligație, aceste declarații sunt în legătură cu
circumstanțele care au servit ca temei pentru a-i recunoaște această calitate precum și la alte
împrejurări ale cauzei pe care le cunosc. Declarațiile bănuitului, învinuitului și inculpatului se
divizează în câteva categorii: declarații de recunoaștere a vinovăției, declarații de negare a
vinovăției; declarații cu privire la alte persoane.
Declarațiile martorului sunt date depuse în cadrul audierii asupra oricăror circumstanțe care
urmează a fi constate în cauză.
Partea vătămată face declarații cu privire la fapta penală și alte circumstanțe care au importanță
pentru cauză.
Partea civilă și civilmente responsabilă dau explicații cu privire la acțiunea civilă înaintată.
69. Determinaţi etapele efectuării percheziţiei

 începerea urmăririi penale;

 existența unor motive prevăzute de lege pentru dispunerea percheziției;
 emiterea ordonanței motivate a procurorului;
 autorizarea de către judecătorul de instrucție;
 procedura propriu-zisă: este posibilă atragerea reprezentanților organelor de forță (Poliția,
SIS); identificarea unor obiecte, deschiderea unor încăperi, safeuri. Dacă se efectuează în
unitpțile militare, este obligatorie prezența persoanelor responsabile de păstrarea și
utilizarea obiectelor sau documentelor căutate sau ridicate. Apărătorul este în drept să
participe, să facă obiecții și declarații. Indicațiile persoanei care efctuează percheziția
sunt obligatorii pentru toți participanții la această acțiune procesuală (interdicția de a
comunica între ei, de a părăsi încăperea). Dacă e în localurile misiunilor diplomaticce,
doar la cererea sau cu consimtământul statului respectiv exprimat de către șeful misiunii
diplomatice. 
 Implicarea unui specialist (la necesitate);
 Confiscarea obiectelor a căror circulație este interzisă; 
 Întocmirea procesului-verbal de efectuare a percheziției, semnarea lui de către toți
participanții la această acțiune.

Necesitatea efecturăii (bănuiala rezonabilă, motive verosimile), OUP poate înainta un raport
cu privire la necesitatea, procurorul înaintează un demers în care motivează și argumentează,
arătând temeinic, sub aspectul proporționalității, subsidiarității, încheierea judecătorului de
intrecuție prin care se autorizează efectuarea. Etra pre. Percheziția în sijne se face de către OUP
și întocmirea procesului verrbal cu toate obiectele, prezentarea procesului părților și semnarea.
Poate fi dispusă și ridicarea obiectelor.

70. Definiţi noţiunea de încheiere interlocutorie

Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se
soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.
Art. 218 CPP - Instanţa de judecată, constatînd în procesul de judecată fapte de
încălcare a legalităţii şi a drepturilor omului, o dată cu adoptarea hotărîrii, emite şi o încheiere
interlocutorie prin care aceste fapte se aduc la cunoştinţa organelor respective, persoanelor cu
funcţie de răspundere şi procurorului. În termen de cel mult o lună, instanţa de judecată va fi
informată despre rezultatele soluţionării faptelor expuse în încheierea interlocutorie.

71. Determinaţi competenţa subiecţilor oficiali ai procesului penal la aplicarea măsurilor

de protecţie
Organul de urmărire penală, ofițerul de urmărire penală, procurorul, instanța de judecată sunt
obligate să ia măsurile prevăzute de legislație, pentru ocrotirea vieții, sănătății, onoarei,
demnității și bunurilor acestor persoane, precum și pentru identificarea vinovaților și tragerea lor
la răspundere.
Organele de urmărire penală sau instanța de judecată aveau posibilitate să sesizeze în ordine
generală organele de poliție, care sunt obligate să ia măsuri pentru apărarea vieții, sănătății,
onoarei, demnității și averii cetățenilor. Organele care execută activitattea operativă de
investigații sunt obligate să contribuie la asiguraea securității și la păstrarea bunurilor
coloboratorilor.
Articolul 215 prevede ogligația organului de urmărire penală și a instanței de judecată de a lua
măsuri pentru asigurarea securității participanților la proces și altor persoane și altor persoane.
Aplicarea măsurilor de protecție se dispune prin hot motivată a procurorului sau a instanței de
judecată. Hot este obligatorie pentru organul abilitat cu protecția martorilor.
Dacă, în cadrul procesului penal, se constată că victima violenţei în familie se află în
pericol de a fi supusă violenţei sau altor acţiuni ilegale, inclusiv de distrugere a bunurilor sale,
organul de urmărire penală sau procurorul este obligat să intervină neîntîrziat pentru a asigura
obţinerea măsurilor de protecţie.
 Demersul de obţinere a măsurilor de protecţie poate fi înaintat de către organul de urmărire
penală sau de către procuror şi în baza cererii părţii vătămate.
 Instanţa de judecată, prin încheiere, emite, în 24 de ore de la primirea cererii, o ordonanţă de
protecţie, prin care poate oferi protecţie victimei şi copiilor ei, aplicînd bănuitului, învinuitului,
inculpatului una sau mai multe dintre următoarele măsuri: obligarea de a părăsi temporar
locuinţa comună ori de a sta departe de locuinţa victimei, indiferent de dreptul de proprietate
asupra bunurilor; obligarea de a sta departe de locul aflării victimei, la o distanţă ce ar asigura
securitatea victimei, excluzînd şi orice contact vizual cu ea sau cu copiii acesteia, cu alte
persoane dependente de ea; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă
sau în orice alt mod, cu victima sau cu copiii acesteia, cu alte persoane dependente de ea;
interzicerea să se apropie de anumite locuri: locul de muncă al victimei, locul de studii al
copiilor, alte locuri determinate pe care persoana protejată le frecventează; limitarea dispunerii
unilaterale de bunurile comune; obligarea de a face un examen medical privind starea psihică şi
dependenţa de droguri/alcool şi, dacă există avizul medical care confirmă dependenţa de
droguri/alcool, de a face un tratament medical forţat de alcoolism/narcomanie; obligarea de a
finaliza un program special de tratament sau de consiliere dacă o asemenea acţiune este
determinată de instanţa de judecată ca fiind necesară pentru reducerea violenţei sau dispariţia ei;
interzicerea de a păstra şi purta armă.
 
Termenul măsurilor de protecţie poate fi prelungit de instanţă la cererea repetată ca urmare a
comiterii faptelor de violenţă în familie sau ca rezultat al nerespectării condiţiilor prevăzute în
ordonanţa de protecţie. Ordonanţa de protecţie este expediată imediat organului afacerilor interne
de la locul aflării bănuitului, învinuitului, inculpatului şi a victimei. În cazul aplicării
monitorizării electronice, ordonanța de protecție se expediază imediat și organului de probațiune
de la locul aflării bănuitului, învinuitului, inculpatului și a victimei. Încheierea judecătorului
privind aplicarea sau prelungirea ordonanţei de protecţie este executorie imediat, cu drept de
recurs în instanţa ierarhic superioară. 

72. Delimitaţi tortura de tratamentul inuman şi degradant

CEDO face distincție dintre tortură și tratament inuman și degradant. Calificând tortura ca un
tratament inuman care provoacă suferinţe foarte puternice, iar la recunoaşterea faptei ca act de
tortură, CEDO va lua în consideraţie gravitatea şi intensitatea durerii cauzate determinată în
funcţie de durata tratamentului, precum şi consecinţele fizice sau psihice ale persoanei survenite
în urma aplicări actului în dependenţă de sex, vârstă, starea sănătăţii victimei, metoda şi modul
de realizare a faptei5 . Orice formă de tortură este un tratament inuman şi degradant şi
tratamentul inuman este la fel degradant. Noţiunea de tratament inuman cuprinde în sine un
astfel de tratament care pricinuieşte în mod intenţionat suferinţe grave, mintale sau fizice, care în
situaţii obişnuite ar fi nejustificate.
Cuvântul ,,tortură” este deseori folosit pentru a descrie un tratament inuman care are drept scop
obţinerea unor informaţii sau recunoaşteri, sau aplicarea pedepsei care este, în general, o formă
mai gravă a tratamentului inuman. Tratamentul sau pedeapsa unui individ poate fi considerată
drept degradantă dacă ea umileşte individul dat faţă de alte persoane sau îl obligă să acţioneze
împotriva conştiinţei sau dorinţei lui. De asemenea, Curtea distinge trei niveluri ale
comportamentului interzis: 1. Tortura: un tratament inuman deliberat care cauzează suferinţe
foarte puternice şi crude. 2. Tratament inuman: cauzarea unor suferinţe mintale şi fizice foarte
puternice. 3. Tratament degradant: maltratare menită să-i trezească victimei sentimente de teamă,
frică, îngrijorare şi inferioritate, capabilă să o umilească şi înjosească şi să stopeze orice
posibilitate de a opune rezistenţă fizică sau morală. Unica diferenţă dintre cele trei tipuri de
tratament este în general una de gradaţie.
74. Definiţi activitatea specială de investigaţii
Activitatea specială de investigații este definită la art 132 1 ca fiind totalitatea de acțiuni de
urmărire penală cu caracter public și/sau secret efectuate de către ofițeri de investigații în cadrul
urmăririi penale.
 Activitatea specială de investigaţii reprezintă o procedură cu caracter secret şi/sau public,
efectuată de autorităţile competente, cu sau fără utilizarea echipamentelor tehnice speciale, în
scopul culegerii de informaţii necesare pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, asigurarea
securităţii statului, ordinii publice, apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor,
descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. Articolul 1 din LEGE Nr. 59
din 29-03-2012
privind activitatea specială de investigaţii

75. Determinaţi cerinţele speciale de admisibilitate a probelor provenite din activitatea

specială de investigaţii
Aceleași cerințe de admisibilitatea a probelor, pertinență, concludență, utilitate. Condițiile
generale sunt aplicate de către cod.
CEDO- nu pot avea un caracter determinant în pronunțarea sentinței, nu ne putem porba doar pe
probele acestea, dacă nu sunt confirmatre prin probe obținute la etapa urmăririi penale sau la
judecarea cauzei.
Aceleași condiții de administrare.
Atent la autorizare.
Nu trebuie să fie obținute prin provocare de a săvârși infrcațiunile!!
77. Determinaţi condiţiile în care se admit excepţii de la principiul inviolabilităţii
domiciliului în procesul penal
Art 12 din CPP stabilește că nimeni nu poate să pătrundă în domiciuliu contrar voinței
persoanelor care locuiesc sau dețin sediu în ele, cu excepția cazurilor și modului prevăzut de
lege. Perchezițiile, cercetările domiciliului, cerectările la fața locului, ridicarea de obiecte și
documente pot fi ordonate și efectuate în baza unui mandat judiciar.
Pentru a efectua aceste acțiuni, OUP trebuie să obțină prealabil, prin demers motivat, la
judecătorul de instrucție o autorizație care să-i permită accesul la domiciliul unor peroane. În caz
de delict flagrant, se admite percheziția în lipsa autorizației.
78. Identificaţi procedeele probatorii de obţinere a declaraţiilor în procesul penal
Procedeele prin care se obțin declarațiile în procesul penal presupun audierea bănuitului,
învinuitului,inculpatului, martorului, părții vătămate, părții civile și a părții civilmente
responsabile (aceasta se referă la modalitatea de obținere a declarațiilor din partea
participanților la proces). Proceduri speciale de obținerea declarației includ confruntarea, ce
este un procedeu probatoriu complementar folosit de către organul de urmărire penală în cazul în
care se constată că există divergențe între declarațiile persoanelor ascultate în aceeași cauză;
verificarea declarațiilor infracțiunii la locul infracțiunii, ce este un procedeu special de
obținere a declarațiilor, ce constă în verificarea unor declarații anterioare ale martorilor, părții
vătămate, bănuitului, învinuitului în faza de urmărire penală, în scopul stabilirii veridicității
acestor declarații.

79. Clasificaţi erorile care pot influenţa asupra declaraţiilor martorului fidel
Martorul poate fi audiat de ori câte ori este nevoie. Adevărul este.... pentru instanță este valabilă
noțiunea de adevăr judiciar sau convențional, fiecare persoană face o proprie apreciere asupra
faptelor, va percepe această înformație în dependență de anumite circumstanțe.
Etape psihologice- la fiecare etapa pot fi comise anumite erori subiective (timpul de afară,
noapte, distanța)/ obiective (auzul, vederea, vârsta)
Procesul de formare: recepționarea, memorizarea (Erori obiective: timpul care a trecut Subiectiv:
vârsta) și reproducerea
Ocupația martorului din viața cotidiană contează foarte mult pentru depunerea declarațiilor.
Informația până într-un final poate fi apreciată ca fiind neveridică, fără a se considera că
amrtorul a depus declarații false. Pentru că nu depune fals cu bună știință.
80.
81. Clasificaţi condiţiile înlăturării prezumţiei nevinovăţiei
Vinovăția persoanei se stabilește în cadrul unui proces cu respectarea garanțiilor procesuale,
deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției. Până la adoptarea unei hotărâri de
condamnare și până la rămânerea definitivă a acesteia, inculpatul are statutul de persoană
nevinovată.
82. Descrieţi procedura recuzării ofiţerului de urmărire penală
Conform art 571, OUP este obligat să întocmească declarația de abținere de la efectuarea
urmăririi penale, dacă există un motiv de recuzare, însă el poate fi recuzat și de către alți
participanți la proces. OUP trimite, fără a întrerupe activitatea procesuală, în decurs de 24 de ore,
declarația de abținere sau cererea de recuzare procurorului care conduce urmărirea penală.
Procurorul va decide în decurs de 72h asupra recuzării/abținerii. Ordonanța este irevocabilă.
Procuorul trebuie să stabilească în ce măsură se mențin actele îndeplinite ori măsurile dispuse.
Ordonanța se remite conducătorului organului de urmărire penală care desemnează un alt ofițer
de urmărire penală pentru efectuarea urmăririi penale.
83. Comparaţi competenţa procurorului cu cea a conducătorului organului de urmărire
penală
Notă : O deosebire de bază dintre atribuțiile procurorului și ce a organului de urmărire penală
rezidă în faptul că DOAR procurorul are atribuții funcționale în cadrul instanței de judecată*, pe
când conducătorul organului de urmărire penală doar la nivelul urmăririi penale ( cum de-altfel și
procurorul).
 Încă o deosebire de bază constă și în faptul că doar procurorul poate face demersuri în fața
judecătorului  de instrucție pentru a obține confirmare în legătură cu derularea unor anumite
acțiuni procesuale. Conducătorul organului de urmărire penală, nu are asemenea atribuții, și doar
poate în calitate de ofițer de urmărire penală să facă demersuri către procuror în acest sens. 
 O asemănare esențială între cele 2 părți constă în faptul că ambii subiecți pot avea atribuții de
ofițer de urmărire penală
Conducătorul OUP exercită controlul asupra efectuării la timp a acțiunilor de descoperire și
prevenire a infracțiunilor și asigură înregistrarea a sesizărilor despre săvârșirea infracțiunilor.
Acesta repartizează OUP spre soluționare sesizările și materialele referitoare la săvârșirea
infrcațiunilor, retrage materialele și cauza penală de la un ofițer de urmărire penală și le
transmite altui ofițer, este în drept să-și rețină sesizările, cauzele penale pentru efectuarea
urmăririi penale personal , poate înainta procurorului demersuri cu privire la anularea unor acte
juridice nelegitime ale ofițerului de urmărire penală.
Procurorul are competența de a exercita sau de a conduce în numele statului urmărirea
penală, reprezintă învinuirea în instanță și după caz conduce și alte atribuții prevăzute de lege.
(art 51 CPP). Astfel procurorul în limitele competenței sale: pornește urmărirea penală sau refuză
pornirea urmăririi penale, sau dispune încetarea urmăririi penale; exercită nemijlocit urmărirea
penală; conduce personal urmărirea penală și controlează legalitatea acțiunilor procesuale
efectuate de către OUP, decide excluderea din dosar a probelor; controlează permanentt
executarea procedurii de primire și înregistrarea sesizărilor privind infracțiunile; cere de la OUP
pentru control, dosare penale și poate dispune după caz conexarea sau disjungerea cauzei dacă se
impune aceasta; verifică calitatea probelor administrate și veghează ca orice infracțiune să fie
descoperită, orice infractor să fie tras la răspundere penală; asigură respectarea termenului
rezonabil; anulează ordonanțele ilegale; retrage motivat cauza penală de la ofițerul de urmărire
penală; ordonă efectuarea urmăririi penale de un grup de ofițeri de urmărire penală; soluționează
abținerile sau recuzările ofițerilor de urmărire penală; decide asupra aplicării măsurii preventive,
modificarea și revocarea ei, efcetuează controlul legalității reținerii persoanei și dă indicații în
scris cu privire la efectuarea acțiunilor de urmărire penală, emite ordonanțe privind reținerea
persoanei, aducerea forțată a persoanei, ridicarea de obiecte și documente. Totodată el adresează
în instanța de judecată demersuri pentru obținerea autorizării arestării și prelungirii ei șa măsuri
procesuale care necesită autorizarea judecătorului de instrucție; poate asista la efectuarea oricărei
acțiuni de urmărire penală, poate solicita participarea judecătorului de instrucție la unele acțiuni;
restituie dosarele penale organului de urmărire penală cu indicațiile sale în scris. Poate înceta
urmărirea penală, clasa cauza penală și dispune scoaterea persoanei de sub urmărire penală sau
aplică măsuri de constrângere cu caracter educativ; pune sub învinuire și ascultă învinuitul,
asigură părților accesul la materialele cauzei și întocmește rechizitoriul.

84. Relataţi despre admisibilitatea probelor şi a criteriilor de apreciere a admisibilităţii

acestora
Prin intermediul admisibilității se asigură calitatea procesuală a probei. Potrivit art 95 CPP sunt
admisibile probele pertinente, concludente și utile administrate în conformitate cu CPP. Pentru
ca o probă să fie admisibilă, ea trebuie să fie administrată: de un subiect competent, prin mijloc
legal (mijloacele sunt prevăzute în art 93), prin procedura cuvenită care este descrisă la
administrarea oricărui mijloc de probă.
85. Stabiliţi legătura dintre obiectul şi limitele probatoriului.
Limitele probatoriului la urmărire (între începere și finalizarea urmăririi penale) și
judecare (de a nu fi cercetate circumstanțe care nu țin de probatoriu), circumstanțe care
aduc atingere sau lezează demnitatea umană (martori anonimi). La judecare, limitele soar
ceea la ce se referă părțile, instanța nu poate desinestătător să invoce, se va limita la
învinuirea formulată în rechizitoriu.

Obiect al probatoriului include totalitatea circumstanțelor care urmează a fi dovedite într-o cauză
penală. Constatarea acestor circumstanțe permite de a soluționa just cauza penală și în esență de
a realiza în fiecare caz concret sarcinile unui proces echitabil. Prin circumstanțe, în sensul art 96
CPP, se înțelege fenomenele lumii materiale, adică faptele și împrejurările de fapt. Obiectul
probatoriu se referă și la faptele și împrejurările a căror existență sau inexistență trebuie
constatată.
Deși obiectul probatoirului este determinat inițial de învinuirea formulată împotriva unei
persoane, această determinare nu rămâne neschimbată pe parcursul procesului, ea adaptându-se
în raport cu schimbarea învinuirii, prin restrângerea sau extinderea ei atât cu privire la fapte, cât
și la persoane. Între faptele și împrejurările ce trebuie dovedite se face distincție, în primul rând,
între fapte și împrejurări ce se referă la fondul cauzei- învinuirea formulată împotriva unei
persoane și –fapte, și împrejurări de care depinde desfășurarea procesului. Obiectul probatoriului
are în vedere, în principal, faptele și împrejurările care se referă la fondul cauzei.
Limitele probatoriului. Este totalitatea de probe necesare şi destule, prin intermediul cărora, se
asigură realizarea cu succes a scopului probatoriului. Limitele probatoriului se diferă de la caz la
caz, de la persoana care o instrumentează, dar şi de etapa procesului penal. Este important de a se
determina, în mod corect, limitele probatoriului, la desfăşurarea urmăririi penale, în vederea
soluţionării juste a cauzei penale. La aceasta contribuie verificarea amănunţită, sub toate aspectele
şi obiectiva probă. proba se poate regăsi doar în limitele probatoriului judiciar.
Constituirea ei în cadrul acestei proceduri durează, inclusiv, până la cercetarea finală
și aprecierea acesteia de către prima instanță de judecată [6].
Activitatea apărătorului în materia strângerii probelor prin intermediul
convorbirilor este realizată în limitele prevăzute de legea procesual-penală,
corespunde destinației procesului penal și scopurilor urmărite de acesta.
 Într-adevăr, convorbirea apărătorului cu persoanele în baza acordului de voință a
acestora (cerința imperativă) poate figura în calitate de mijloc extrem de important
de acumulare a probelor, necesar apărării reale a bănuitului, învinuitului în cadrul
ulterioarei audieri a persoanei chestionate. Însă, legiuitorul a determinat cu
certitudine și a limitat cercul de subiecți antrenați în strângerea probelor. În acest
sens, autoarea P.A. Lupinscaia susține că „documentele și informațiile obținute în
rezultatul convorbirilor realizate de avocat cu anumite persoane nu corespund
calității obligatorii a probelor, cum este admisibilitatea, deoarece acestea nu sunt
obținute și fixate în ordinea și forma procesuală cerută de lege” [33].
86. Identificaţi obligaţiile impuse persoanei faţă de care s-a aplicat obligarea de a nu părăsi
ţara
Articolul 178. Obligarea de a nu părăsi localitatea sau 
                          obligarea de a nu părăsi ţara
(1) Obligarea de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea impusă în scris
bănuitului, învinuitului, inculpatului de către procuror sau, după caz, de instanţa de
judecată de a se afla la dispoziţia organului de urmărire penală sau a instanţei, de a nu
părăsi localitatea, în care domiciliază permanent sau temporar, fără încuviinţarea
procurorului sau a instanţei, de a nu se ascunde de procuror sau instanţă, de a nu
împiedica urmărirea penală şi judecarea cauzei, de a se prezenta la citarea organului de
urmărire penală şi a instanţei de judecată şi de a le comunica acestora despre
schimbarea domiciliului.

87. Determinaţi regulile generale de aplicare a altor măsuri procesuale de constrângere

 Se referă la amendă, la sechestru și alte măsuri asiguratorii.

Regulile generale de aplicare a măsurilor procesuale de constrângere sunt : 

1.
2. Procesul penal să fie declanșat. Adică, este esențial ca această măsură procesuală să fie
dispusă exclusiv după emiterea ordonanței de începere a procesului penal . Se admite
doar o excepție, în caz de reținere a persoanei în flagrant delict, dar este obligatoriu
înregistrarea infracțiunii în termen de 3 ore - art. 166, alin. (4). 
3. Este necesar să existe anumite temeiuri de fapt și de drept în temeiul cărora organul de
urmărire penală să dispună măsura procesuală în cauză. De exemplu : situația în care
fapta se incadrează într-o componență de infracțiune pentru care este prevăzută o
sancțiune ce se pedepsește cu închiasoarea - aplicarea reținerii sau arestului preventiv;
amenda judiciară - pentru acele fapte ce reclamă aplicarea acesteia - ( în sedință martorul
nu este respectuos la adresa instanței ); aducerea silită - când martorul refuză neîntemeiat
să se prezinte în ședință.
4. Să existe un act procedural motivat și în corespundere cu legea ( ordonanță a organului de
up a procurorului, o autorizație a judecătorului de instrucție, încheiere a instanței ), în
temeiul cărora să fie intentată respectiva măsură procesuală de constrîngere. 

88. Determinați despre scopul şi condiţiile efectuării procedeului- verificarea declaraţiilor

la faţa locului.
SCOPUL : (1) Pentru a verifica sau a preciza declaraţiile martorului, părţii
vătămate, bănuitului, învinuitului despre evenimentele infracţiunii săvîrşite într-un loc
concret, reprezentantul organului de urmărire penală este în drept să se prezinte la locul
infracţiunii împreună cu persoana audiată şi, după caz, cu apărătorul, interpretul,
specialistul, reprezentantul legal şi să propună persoanei audiate să descrie
circumstanţele şi obiectele despre care a făcut sau poate face şi acum declaraţii.
(2) Persoana audiată arată calea spre locul săvîrşirii infracţiunii, descrie
circumstanţele şi obiectele despre care anterior a făcut declaraţii şi răspunde la
întrebările reprezentantului organului de urmărire penală.
(3) Dacă, pe parcursul verificării declaraţiilor la locul infracţiunii, vor fi
descoperite obiecte şi documente ce pot servi ca probe în cauza penală, ele se ridică şi
acest fapt se consemnează în procesul-verbal.
CONDIȚII: (4) Verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii se permite cu condiţia
de a nu leza demnitatea şi onoarea persoanelor care participă la această acţiune
procesuală şi de a nu pune în pericol sănătatea lor.
Se poate face cu participarea doar a unei persoane.
Nu se admit punerea unor întrebări sugestive. 
Dacă nu cunoaște limba, se atrage un interpret. 
Este admisibilă și participarea apărătorului. 
I se aduc la cunoștință toate drepturile și obligațiile pe care le are. 
Obiectul declarațiilor trebuie să fie similar celui stabilit pentru audiere, 
(5) Despre verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii se întocmeşte un proces-
verbal, cu respectarea prevederilor art.260 şi 261, în care, suplimentar, se fixează
declaraţiile persoanei făcute la faţa locului. În cadrul efectuării verificării declaraţiilor la
faţa locului pot fi aplicate mijloace tehnice, întocmite schiţe, fapt ce se consemnează în
procesul-verbal. Fonogramele, casetele audio şi video, peliculele fotografice, schiţele,
documentele şi obiectele ridicate se anexează la procesul-verbal.

89. Demonstraţi deosebirea între verificarea declaraţiilor la faţa locului, audiere şi reconstituirea
faptei.
  În demonstrarea deosebirii dintre aceste procedee probatorii, este important, inițial de specificat
diferența dintre declarațiile la fața locului și reconstituirea faptei, întrucât, aceste procedee
probatorii pot fi demarate doar în anumit situații și ca urmare a demarării altor procedee
probatorii, iar prin aceste două, urmărindu-se sarcina de a consemna anumite verificări și
confirmări ale acelor date și concluzii la care organul de urmărire penală a ajuns anterior. Astfel,
în cazul reconstituirii faptei, la acest procedeu probatoriu poate participa doar făptuitorul,
întrucât el știe cel mai bine cum a săvârșit infracțiunea, pe când în cazul verificării declarațiilor
la fața locului, la aceste procedeu probatoriu pot participa și alți participanți la proces, așa
precum martorul , partea vătămată ( și deja învinuitul, inculpatul ). Totodată, în cazul verificării
declarațiilor la fața locului, acest procedeu probatoriu se efectuează cu scopul de a fi verificate
anumite declarații făcute deja de către persoană, iar aducerea acesteia la locul comiterii
infracțiunii se face cu scopul de a fi verificate, confirmate sau infirmate anumite detalii expuse
de persoană anterior, care anume în vederea stabiliri mai concrete a acestor declarații în
nemijlocită apropiere a persoanei față de locul și detaliile descrise de persoană. Pe când prin
reconstituirea faptei, au loc acele reproduceri ale faptei de către făptuitor, care se fac la locul
comiterii infracțiunii. 
  În raport cu audierea aceste procedee probatorii se deosebesc în primul rând prin faptul că în
cazul audierii bănuitului, învinuitului, inculpatului se face doar în prezența avocatului, pe când în
cazul celor două enunțate mai sus, nu este obligatorie prezența avocatului. 

90. Determinaţi limitele confidenţialităţii în procesul penal

În ce măsură și cum este protejată, secretul urmăririi penale, cunoștință fac doar părțile cu
materialele ce le vizeaza, la finalizare partile fac cunostinta cu materialul integral, daca
părțiel fac cunostinta, ele semneaza acord de confidentialitate, uneori pot fi aplicate
măsuri speciale de audiere. La judecarea cauzei în vederea păstrării conf ședința poate fi
închisă sau parțial închisă, audierea specială prin teleconferință.