Sunteți pe pagina 1din 1

Care va fi soluția Curții Internaționale de Justiție?

Curtea Internațională de Justiție va aborda această situație în felul următor:


În primul Razitul are 2 căi de apărarea, prima este că Razitul invocă faptul că nu este legat de
dispozițiile tratatului, adică nu și-a exprimat consimțământul de a fi legat de către tratat. Putem
observa aceste date și la art.2, din cadrul Convenției de la Viena din 1969, care invocă că ,,prin
expresia “depline puteri” se înţelege un document emanînd de la autoritatea competentă a unui
stat şi desemnînd una sau mai multe persoane împuternicite să reprezinte statul pentru
negocierea, adoptarea sau autentificarea textului unui tratat, pentru a exprima consimţămîntul
statului de a fi legat printr-un tratat sau pentru a îndeplini oricare alt act cu privire la tratat”.
De aici este invocat că este necesar consimțământuț statului de a fi legat printr-un tratat, fapt ce
aprogă primul argument al prim-ministrului.
În al 2-lea rând, conform art. 7 al Convenției de la Viena, ,,În virtutea funcţiilor lor şi fără a fi
obligaţi să prezinte depline puteri, sînt consideraţi ca reprezentînd statul lor și miniștrii afacerilor
externe..”, de aici rezultă că chiar și dacă Mirel este ca observator, ea tot poate participa ca subiect de
drept la coferință și să semneze tratatul, dat fiind că este reprezentant a ministerului afacerilor externe.

Concluzionând toate cele menționate CIJ-ul va fi de partea statului Orzim, reieșind din cele menționate
mai sus.

N.B: Privind din latura prim-ministrului, el ar fi putut invoca art.47, al Convenției de la Viena pentru ca
să declare nul tratatul pentru Razit, ca să nu fie implimentat/aplicat, ,, Dacă împuternicirea unui
reprezentant să exprime consimţămîntul unui stat de a fi legat printr-un tratat determinat a făcut
obiectul unei restricţii speciale, faptul că acest reprezentant nu a ţinut seama de restricţie nu poate fi
invocat ca viciu al consimţămîntului pe care l-a exprimat, afară numai dacă restricţia nu a fost notificată,
înainte de exprimarea acestui consimţămînt, celorlalte state care au participat la negociere.”

Aceasta r fi fost o propunere ca statul să iasă din această situație!!!

S-ar putea să vă placă și