TRATATELE INTERNATIONALE

1. Definitia si elementele tratatului

Tratatul reprezinta actul juridic care exprima, in scris, acordul de vointa intervenit intre subiecte de drept
international in scopul de a crea, modifica sau stinge drepturi si obligatii in raporturile dintre ele si este guvernat de
dreptul international (art.2(1) al Conventiei de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor). Pentru ca un act
international sa poata fi considerat ca tratat, el trebuie sa intruneasca anumite conditii de fond, denumite elementele
esentiale ale tratatelor.
Elementele esentiale ale tratatelor sunt:
subiectele sau partile la tratat;
vointa partilor;
conditia ca tratatul sa produca efecte juridice,
tratatul sa fie guvernat de normele dreptului international public.
Subiectele sau partile intre care se incheie tratatul sunt entitatile care au capacitatea de a incheia tratate, adica
subiectele dreptului international cum sunt: statele, organizatiile internationale, popoarele care lupta pentru eliberare.
Dimpotriva, nu pot fi considerate tratate actele juridice (intelegerile) incheiate intre state (sau alte subiecte de
drept international) si persoane fizice sau juridice de drept intern din diferite state.
Vointa partilor trebuie sa fie liber exprimata, fara vicii de consintamant, iar obiectul asupra caruia se
realizeaza acordul de vointa al partilor sa fie licit si realizabil. Necesitatea consimta-mantului liber a fost afirmata de
C.I.J. in avizul privind rezervele la Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid.
Conditia ca tratatul sa produca efecte juridice inseamna fie sa creeze norme de conduita cu caracter general,
fie sa duca la crearea, modificarea ori stingerea unor drepturi sau obligatii intre parti.
Tratatul sa fie guvernat de normele dreptului interna-tional este o conditie hotaratoare pentru calificarea
unui act juridic drept tratat. Statele sau organizatiile internationale pot incheia anumite acte juridice in vederea
cumpararii unor 242c26c imobile sau prestarii unor servicii, care insa sunt simple contracte de drept privat, supuse
dreptului intern al unui stat.
2. Denumirea si clasificarea tratatelor
In sens larg, termenul tratat reprezinta denumirea generala care include orice acord (intelegere) incheiat
intre state, indiferent de denumirile lor specifice.
Existenta mai multor denumiri nu influenteaza asupra fortei juridice a tratatelor.

tratat
conventie
acord
1

Denumirile cele mai frecvente sunt

pact
protocol
statut
Carta

Tratatul, in sens restrans, este folosit ca denumire pentru intelegerile importante si cu caracter solemn in
domeniu politic sau economic (tratate de pace, neagresiune, buna vecinatate - Tratatul de pace din 1947, Tratatul de
neproliferare a armelor nucleare din 1968).
Conventia desemneaza intelegerea prin care sunt reglementate relatiile internationale din anumite domenii, ca
de exemplu, Conventia privind dreptul marii 1982, cea privind dreptul tratatelor din 1969.
Acordul desemneaza o intelegere intervenita mai ales in dome-niile economic, comercial, financiar, cultural.
Pactul este denumirea data, unor intelegeri privind pro-bleme politice, avand caracter solemn cum sunt:
Pactul Briand-Kellogg (1928), Pactele cu privire la drepturile omului (1966).
Protocolul reprezinta in mod frecvent, acte accesorii la un tratat, in scopul modificarii, completarii sau prelungirii
acestuia.Protocolul poate fi insa si un tratat de sine statator, de exemplu, Protocolul de la Geneva din 1925 cu privire la
interzicerea folosirii gazelor asfixiante, toxice ori a mijloacelor bacteriologice.
Statutul uneori desemneaza actul constitutiv al unei organizatii internationale, cum sunt: Statutul Consiliului
Europei (1949), Statutul Curtii Penale Internationale (1998).
Carta este o denumire a unor acte de constituire a unor organizatii internationale, de exemplu Carta O.N.U.
Modus vivendi (mod de existenta) reprezinta un acord provizoriu care urmeaza a fi inlocuit cu un tratat cu
clauze mai detaliate.
Gentlemens agreement desemneaza intelegeri con-venite in forma verbala, de exemplu, gentlemens
agreement-ul de la Londra (1946) privind alegerea membrilor nepermanenti ai Consiliului de Securitate al O.N.U.
Alte denumiri folosite sunt: schimbul de note sau de scrisori, compromisul, actul general (actul final),
declaratie, memorandum etc.
Clasificarea tratatelor se face in functie de anumite criterii:
m Dupa criteriul functiei pe care o indeplinesc tratatele se clasifica in:
tratate legi (law making-treaties), prin care se creaza in mod direct norme de drept
international;
tratate-contract (contractual treaties), influen-teaza indirect formarea dreptului international.
m Dupa criteriul timpului pe care se incheie tratatele se clasifica in:
tratate cu termen sau aplicare limitata;
tratate fara termen;
tratate cu termen si posibilitatea prelungirii.
m Dupa criteriul posibilitatii de aderare tratatele se clasifica in :
2

 tratate deschise;
tratate inchise.
m Dupa criteriul formei tratatele se clasifica in:
tratate propriu-zise, care urmeaza toate fazele de incheiere;
tratate in forma simplificata, intra in vigoare prin semnare (schimb de note sau de scrisori).
m Dupa criteriul obiectului de reglementare se clasifica in:
tratate politice;
tratate economice;
tratate culturale;
tratate in probleme juridice.
m Dupa numarul partilor se clasifica in:
tratate bilaterale;
tratate plurilaterale(cu numar restrans);
tratate multilaterale sau universale.
3. Incheierea tratatelor
3.1. Notiune
Incheierea tratatelor reprezinta totalitatea activitatilor si procedurilor care trebuie indeplinite, a regulilor care
trebuie aplicate si a actelor ce trebuie efectuate pentru ca tratatul sa se formeze, sa devina obligatoriu pentru parti, sa
intre in vigoare, adica sa existe in conformitate cu dreptul international.
Regulile cu privire la problematica vasta a tratatelor au fost codificate prin doua conventii:
m Conventia din 1969 de la Viena (in vigoare din 1980) pentru tratatele care se incheie intre state;
m Conventia din 1986 de la Viena pentru tratatele care se incheie intre state si organizatiile internationale sau
intre organi-zatiile internationale.
De asemenea, legislatia nationala cuprinde o serie de reglementari, iar diferitele tratate contin, de obicei, si
unele reguli specifice in clauzele finale.
Autoritatile competente in domeniul incheierii tratatelor sunt prevazute in Constitutia si legile fiecarui stat, iar
pentru organizatiile internationale in actele constitutive ale lor. In general, puterea executiva (presedintele, guvernul)
are atributii in domeniul negocierii si semnarii, respectiv aprobarii tratatelor, in timp ce, parlamentele au atributii
privind exprimarea consintamantului statului de a deveni parte la tratate prin ratificare sau aderare.
negocierea
Fazele incheierii tratatelor sunt:

semnarea
exprimarea
3

consimtamantului

3.2. Negocierea
Prima faza in procesul de incheiere a tratatelor o reprezinta negocierea, in cadrul careia se elaboreaza textul
tratatului (continutul pe articole). Negocierile au loc intre reprezen-tantii statelor, care pot fi:
imputerniciti cu depline puteri, ori
abilitati sa indeplineasca astfel de proceduri in virtutea functiilor pe care le detin in stat.
Potrivit art.1(c) al Conventiei de la Viena din 1969 deplinele puteri sunt definite ca un document emanand
de la autoritatea competenta a unui stat si desemnand una sau mai multe persoane imputernicite sa reprezinte statul
pentru:
negocierea, adoptarea sau autentificarea textului unui tratat;
a exprima consintamantul statului de a fi legat printr-un tratat; sau
a indeplini oricare alt act cu privire la tratat.
Sunt abilitati sa poarte negocieri, in virtutea functiilor pe care la au in stat, fara a avea nevoie de depline
puteri:
sefii de state;
sefii de guverne;
ministrii afacerilor externe,
sefii misiunilor diplomatice, dar numai pentru negocierea unui tratat care se incheie intre statul acreditant si
statul acreditar;
reprezentantii acreditati ai statelor la o conferinta inter-nationala sau pe langa o organizatie internationala
pentru negocie-rea si adoptarea unui tratat in conferinta sau organizatia respectiva.
Cadrul negocierii tratatelor, ca si activitatile implicate in aceasta faza difera in raport de caracterul tratatului.
Spre deosebire de tratatele bilaterale la care initiativa incheierii apartine ambelor state si negocierile se
desfasoara intre cele doua state, prin delegatii oficiale ori prin corespondenta diplomatica, in cazul tratatelor
multilaterale situatia este mult mai complexa.
Tratatele multilaterale se negociaza in cadrul unor confe-inte sau organizatii internationale, unde nu numai
numarul mare de state participante, dar si interesele lor determina negocieri indelungate si complexe pentru obtinerea
acordului asupra textului tratatului (de exemplu negocierile asupra proiectului de conventie privind dreptul marii s-au
desfasurat in perioada 1973-1982). Negocierile pot avea loc in comisii, apoi in plen, iar tratatele sunt redactate in mai
multe limbi.
Negocierile bilaterale se incheie prin convenirea textului tratatului de catre ambele parti, cele multilaterale se
incheie cu adoptarea proiectului de tratat prin consens ori, de regula, cu majoritate de 2/3 (art.9 din Conventia de la
Viena din 1969).
3.3. Semnarea tratatelor

Cea de-a doua faza a incheierii tratatelor este semnarea in vederea autentificarii textului tratatului.
Autentificarea inseamna atestarea solemna de catre statele negociatoare ca negocierile s-au incheiat si ca textul pe
care isi pun semnatura, prin reprezen-tantii lor, constituie forma definitiva a tratatului, care nu mai poate fi modificat
unilateral de nici unul dintre statele participante la negocieri.
Autentificarea textului tratatului se realizeaza fie

semnare ad referendum
prin:

parafare
semnarea definitiva

m Semnarea ad referendum este o autentificare cu caracter provizoriu, intervenind atunci cand

reprezentantul care a negociat nu a avut si imputernicirea de a semna definitiv;
m Parafarea intervine in conditii similare semnarii ad referen-dum si consta in inscrierea, pe textul tratatului
a initialelor numelui reprezentantului statului imputernicit sa negocieze si are caracter provizoriu;
m Semnarea defintiva este actul care intervine cand reprezentantii statelor au puteri depline, inclusiv pentru a
indeplini acest act si este singura semnatura care da dreptul statului la infaptuirea procedurilor urmatoare.
Ca atare, semnarea cu mentiunea ad-referendum ca si parafarea, reprezentand o autentificare cu caracter
provizoriu trebuie sa fie urmate de semnarea definitiva a textului tratatului pentru ca statul respectiv sa poata trece la
cea de a treia faza.
3.4. Exprimarea consimtamantului
A treia faza a incheierii tratatului o reprezinta exprimarea consimtamantului statului de a deveni parte la tratat.
In principiu, participarea la negocierea si semnarea unui tratat nu creaza obligatii juridice pentru statul respectiv.
Pentru ca statul sa fie obligat juridic este necesar un act intern al unei autoritati statale cu atributii in domeniu. Totusi
un stat care a semnat un tratat este obligat sa se abtina de la savarsirea unor acte care ar lipsi un tratat de obiectul si
scopul sau, atat timp cat nu si-a exprimat intentia de a nu deveni parte la tratatul respectiv.
Exprimarea consimtamantului statului de a deveni parte la tratate (art.11 al Conventiei) se poate face prin
recurgerea la unul sau altul
semnare
ratificare
acceptare
dintre urmatoarele mijloace juridice

aderare
aprobare
oricare alt mijloc
convenit de ex. confirmarea)

Semnarea. In functie de natura tratatului semnarea poate avea un efect dublu:

5

a) de autentificare a textului tratatului;

b) de exprimare a consimtamantului statului.
Consimtamantul unui stat de a fi legat printr-un tratat se exprima prin semnatura reprezentantului sau
(conform art.12 al Conventiei din 1969) in urmatoarele situatii:
cand tratatul prevede ca semnatura va avea acest efect;
cand s-a stabilit, in alt mod, ca statele negociatoare conve-nisera ca semnatura va avea acest efect;
cand intentia statului de a conferi semnaturii acest efect rezulta din deplinele puteri ale reprezentantului sau
ori a fost exprimata in cursul negocierii.
In principiu, statele devin parti la tratate prin semnare la anumite acorduri, care sunt denumite acorduri in
forma simpli-ficata (executive agreements, in practica S.U.A.), deoarece se considera incheiate prin semnare si intra
in vigoare fara a mai fi supuse procedurii dificile a ratificarii sau alteia similare. Astfel de tratate sunt de exemplu:
schimbul de scrisori, schimbul de note, memorandumul etc.
Ratificarea este modalitatea prin care autoritatile compe-tente, de regula, parlamentele nationale examineaza
dispozitiile tratatului si decid cu privire la angajarea juridica a statului printr-un tratat. Actul de ratificare imbraca
forma unei legi de ratificare.
Ratificarea presupune existenta semnaturii prealabile a reprezentantului statului, dreptul de a ratifica avandu-l
numai statele care au semnat tratatul, cu exceptia cazului in care tratatul prevede altfel.
Referitor la alegerea mijlocului prin care un stat poate deveni parte la tratate se impun in primul rand
urmatoarele constatari:
desi practica nu este uniforma se desprinde tendinta de a supune ratificarii tratatele (bi si mai ales
multilaterale) care prin natura lor privesc probleme importante ale relatiilor internationale;
consimtamantul parlamentului este necesar asupra unor astfel de tratate pentru a angaja juridic statul.
In al doilea rand, majoritatea tratatelor prevad expres procedura, distingandu-se, in principal, doua situatii:
a) semnarea urmata de ratificare, iar statele care nu au semnat tratatul inainte de intrarea in vigoare pot
deveni parti prin aderare (de exemplu, Tratatul pentru interzicerea totala a experientelor nucleare din 1996 - art.XII si
XIII; Conventia privind dreptul marii din 1982-art.305-307) etc.
b) semnarea urmata de: ratificare, acceptare sau apro-bare, iar dupa intrarea in vigoare, tratatele respective
prevad ca vor fi deschise pentru aderare tuturor statelor.
Precizare: tratatele nu stabilesc un anumit termen in care ratificarea sa fie efectuata, dar prevad ca sunt
deschise pentru semnare pana la o anumita data ori pana la intrarea in vigoare si ca, dupa data de semnare sau dupa
intrarea in vigoare vor fi deschise spre aderare. Uneori, in functie de natura tratatului ori de imprejurarile in care a fost
incheiat, tratatul ramane deschis ratifi-carii ori aderarii fara nici un fel de limitare in timp.
Caracteristicile ratificarii in raport cu celelalte mijloace:
presupune o semnatura prealabila;
se aplica tratatelor care privesc probleme politice, militare de interes major sau domenii esentiale ale
suveranitatii, unele tratate prevad expres ca statele se obliga sa le ratifice;

 este un instrument de control al autoritatii de legiferare asupra exercitarii de catre executiv a dreptului de a
negocia tratatele;
ocupa un loc preponderent fiind un mijloc principal in practica internationala multilaterala si regionala,
este enumerata pe primul loc in ierarhia mijloacelor de exprimare a consimtamantului, exceptand semnarea.
Aprobarea sau acceptarea, ca si aderarea au aparut in practica mai recenta a statelor ca mijloace de
exprimare a consim-tamantului, fiind determinate, in principal, de urmatorii factori:
cresterea numarului tratatelor;
accentuarea rolului tratatelor ca instrumente de cooperare intre state;
necesitatea extinderii sferei de aplicare a tratatelor la tot mai multe state (universalitatea
tratatelor);
stabilirea unor mijloace noi-acceptare si aderare-care sa permita statelor care nu au semnat un tratat sa
devina parti la un asemenea tratat;
evitarea procedurii mai indelungata si mai complexa a ratificarii parlamentare.
Sunt supuse aprobarii sau acceptarii de catre guvern (prin hotarare) tratatele care prin obiectul lor nu implica
un angajament politic semnificativ sau alte asemenea probleme.
Aderarea este modalitatea de exprimare a consimtamantului de a deveni parte la tratat pentru statele care au participat
la negocieri, dar nu au semnat tratatul in cauza sau desi l-au semnat nu l-au semnat in termen, in cazul cand un asemenea
termen ar fi implicit.
Statele pot sa recurga la aderare numai la tratatele multilaterale si in masura in care tratatul in cauza prevede
aderarea, ori daca toate partile la tratat au convenit ulterior sa permita aderarea altor state.
3.4.1. Intrarea in vigoare si inregistrarea tratatelor
De regula, modalitatea si data intrarii in vigoare sunt prevazute in textul tratatului.
a) Pentru tratatele bilaterale, intrarea in vigoare este prevazuta la data semnarii ori a schimbului instrumentelor de
ratificare;
b) tratatele multilaterale pot intra in vigoare la un anumit termen dupa depunerea la depozitar - un stat sau
organizatie internationala - a unui anumit numar de instrumente de ratificare, aprobare, acceptare sau aderare (de
exemplu 5, 8, 25 de instrumente sau cum prevede Conventia privint dreptul marii din 1982, necesitatea depunerii a 60
de asemenea instrumente).
Inregistrarea tratatelor este o formalitate prevazuta in art. 102 din Carta O.N.U., a carei neindeplinire nu ii
afecteaza forta juridica obligatorie, ci lipseste tratatul de opozabilitate fata de organele O.N.U.

3.4.2.
Rezervele
la tratate
3.4.
2.1
Definitie
Conventia
din 1969, in
art.2 lit.d,
defineste
rezerva la
un tratat ca
fiind:
o
declaratie
unilaterala,
oricare ar fi
continutul
sau
denumirea
sa, facuta
de un stat
atunci cand
semneaza,
ratifica, accepta, aproba sau adera la un tratat, prin care urmareste sa excluda sau sa modifice efectul juridic al unor
dispozitii din tratat cu privire la aplicarea lor fata de statul respectiv.
Elementul definitoriu al rezervei este dat de intentia statului care o formuleaza de a limita (modifica sau
exclude) fata de el efectele juridice ale anumitor dispozitii ale tratatului respectiv.
Rezerve se pot formula numai la tratatele multilaterale, pentru tratatele bilaterale formularea unei rezerve ar
echivala cu renegocierea lor.
In dreptul international clasic rezervele, pentru a fi admise, trebuiau acceptate de catre toate partile la tratat.
Conform Conventiei din 1969 (art. 20 alin.2) aceasta regula se mentine numai pentru tratatele cu un numar restrans de
parti, in timp ce, rezerva la tratatele multilaterale generale, ca principiu, nu trebuie acceptata de celelalte parti
contractante.
Flexibilitatea in admiterea rezervelor este determinata de doi factori contradictorii:
necesitatea sporirii numarului statelor parti la tratate;
asigurarea unitatii tratatului.
3.4.2.2 Regimul rezervelor potrivit Conventiei din 1969
In cadrul a cinci articole (art. 19-23), Conventia de la Viena (1969) stabileste o serie de reguli cu privire la
rezerve, considerate conditii de forma si limitari in timp; conditii de fond pentru formularea si acceptarea rezervelor,
ca si reguli privind efectele juridice ale rezervelor si obiectiilor la rezerve.
Conditii de forma privind formularea rezervelor:
rezervele sa fie exprimate in scris si comunicate partilor contractante si celorlalte state avand calitatea de a
deveni parti la tratate;
rezervele formulate la semnare trebuie sa fie recon-firmate in momentul exprimarii consimtamantului de a
fi legat prin tratat si mentionate atat in legea de ratificare, cat si in instru-mentele de ratificare, acceptarea sau
aprobare;
8

 retragerea unei rezerve trebuie formulata in scris.

momentele:

Limitari
semnarii

in

timp, rezervele

pot

fi

formulate

numai

in

unul

sau

altul

dintre

ratificarii
acceptarii sau aprobarii
aderarii
Exemplu: cu prilejul ratificarii de catre Romania a Conventiei privind concilierea si arbitrajul adoptata in
cadrul Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, semnata la Stockholm la 15 dec. 1992, in legea de
ratificare nr. 5/1996 se prevede ca:
In aplicarea prevederilor art. 12 alin. 4, Romania isi rezerva dreptul de a opta pentru folosirea procedurilor de
conciliere sau de arbitraj prevazute in tratatele bilaterale si multilaterale incheiate sau pe care le va
incheia.

accepte in scris
Celelalte parti la tratat
pot fie sa
rezervele
comunicate
formuleze in scris obiectiuni
la rezerve
Retragerea obiectiunilor trebuie formulata in scris.
Conditii de fond. Rezervele pe care un stat le poate formula la un tratat, in momentele mentionate, sunt
supuse urmatoarelor conditii de fond:
formularea oricaror rezerve sa nu fie expres interzisa de tratatul in cauza (de ex. Conventia asupra dreptului
marii din 1982, art.309, cea privind biodiversitatea din 1992, art.37, ca dealtfel majoritatea conventiilor de dreptul
mediului, interzic rezervele);
rezervele sa nu aiba ca obiect acele dispozitii ale tratatului care sunt expres exceptate regimului rezervelor
(de ex. Conventia privind statutul refugiatilor exclude prin art. 43 rezervele la art.1,3,4,16(1) si art. 36-46);
rezervele sa nu fie incompatibile cu obiectul si scopul tratatului, criteriu introdus initial de C.I.J. in Avizul
consultativ din 1951 privind Rezervele formulate la Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid.
In afara rezervelor, exista si categoria declaratiilor interpretative pe care statele le pot formula cu ocazia
semnarii, ratificarii, adoptarii sau aderarii la un tratat. Spre deosebire de rezerve, declaratiile nu produc efecte juridice.
O serie de state, intre care si Romania, au formulat asemenea declaratii la Conventia privind dreptul marii din 1982.
3.4.3. Efectele juridice ale rezervelor
9

Ca efect al formularii unor rezerve intre statul rezervatar si celelalte parti la tratat se pot stabili urmatoarele
categorii de raporturi conventionale:
raporturile intre statul rezervatar si statele parti care
in forma modificata prin rezervele respective;

le-au acceptat sunt guvernate de dispozitiile tratatului

intre statul rezervatar si statele care au formulat obiectiuni ar putea interveni doua alternative in functie de
optiunea statului autor al rezervei:
- fie sa se aplice tratatul minus dispozitiile afectate de rezerve,
- fie sa se refuze aplicarea tratatului in integralitatea sa.
In concluzie, desi s-ar parea ca admiterea unor derogari singulare prin formularea rezervelor si obiectiunilor ar
ameninta integritatea tratatului, practica a demonstrat ca, dimpotriva flexibili-tatea regimului rezervelor consacrate de
Conventia de la Viena (1969) a favorizat atat incheierea de tratate multilaterale, cat si procesul de universalizare a lor.
Mai mult, in conditiile globalizarii, a tendintelor tot mai accentuate de suprematie a dreptului international, de
armonizare a reglementarilor la diferite niveluri, de protectie a unor valori de interes comun s-a dezvoltat cel putin in
domeniile sensibile practica interzicerii rezervelor cu caracter general si/sau a oricaror rezerve (de ex. dreptul marii,
dreptul mediului, dezarmarea, incetarea experientelor nucleare etc.)
3.5. Aplicarea tratatelor
3.5.1. Aplicarea in spatiu a tratatelor
Ca regula generala tratatele se aplica pe intregul teritoriu al statelor parti (art. 29 al Conventiei din 1969).
Exista exceptii de la o asemenea regula, cum sunt:
clauza federala (cand statul federal exclude anumite entitati componente ale sale de la aplicarea tratatului
la care este parte);
clauza coloniala (cand erau excluse teritoriile coloniale sau parti ale acestora de la aplicarea tratatului
incheiat de metropola).
Spre deosebire de acestea, exista tratate multilaterale gene-rale care instituie regimuri juridice aplicabile unor
zone geografice sau parti ale acestora situate dincolo de suveranitatea teritoriala a statelor parti cum sunt:
m Tratatul din 1959 privind Antarctica;
m Tratatul privind principiile care guverneaza activitatea statelor in spatiul extraatmosferic, pe luna si celelalte
corpuri ceresti(1967);
m Conventia privind dreptul marii (1982) - partea a VII-a (marea libera) si partea a XI-a (zona teritoriilor
submarine).
3.5.2. Aplicarea in timp a tratatelor
Regula neretroactivitatii. In domeniul aplicarii in timp a tratatelor Conventia din 1969 consacra, ca regula,
aplicarea principiului neretroactivitatii, in sensul ca dispozitiile unui tratat nu leaga o parte cu privire la acte sau fapte
anterioare datei intrarii in vigoare a acelui tratat (art. 28).
Sunt exceptate anumite tipuri de tratate carora statele le atribuie un efect retroactiv, cum sunt:
tratatele de evitare a dublei impuneri;
tratatele de asigurari sociale;
10

 tratatele in domeniul vamal.

Aplicarea tratatelor succesive. Incheierea unui numar tot mai mare de tratate bi sau multilaterale poate
genera conflicte intre dispozitiile tratatelor succesive, avand acelasi obiect.
In materia conflictelor intre dispozitiile tratatelor succesive avand acelasi obiect, art. 30 al Conventiei de la Viena din
1969 stabileste o serie de reguli, intre care, urmatoarele doua sunt esentiale:
1) Cand un tratat precizeaza ca este subordonat unui tratat anterior sau posterior ori ca nu trebuie considerat
ca fiind incom-patibil cu celalalt tratat, dispozitiile acestuia din urma se vor aplica cu precadere;
2) Cand toate partile la tratatul anterior sunt parti si la tratatul posterior, fara ca cel anterior sa fi expirat,
tratatul anterior nu se aplica decat in masura in care dispozitiile sale sunt compatibile cu cele ale tratatului posterior
(art. 30(2 si 3) al Conventiei din 1969).
Conventia de la Viena stabilind astfel de reguli proclama preeminenta dispozitiilor Cartei O.N.U. in materie,
care in art. 103 precizeaza ca:
In caz de conflict intre obligatiile membrilor Natiunilor Unite decurgand din prezenta Carta si obligatiile lor
decurgand din orice alt acord international, vor prevala obligatiile decurgand din prezenta Carta.
3.6. Interpretarea tratatelor
3.6.1. Semnificatia problemei
Interpretarea intervine in procesul aplicarii tratatelor. Ea urmareste stabilirea sensului exact al unor cuvinte,
expresii sau clarificarea unor exprimari ambigue, lamurirea textului tratatului, avand ca scop aplicarea corecta a
tratatelor si respectarea aces-tora in spiritul si litera lor.
Conventia de la Viena consacra regulile si metodele de interpretare a tratatelor art. 31-33.
In interpretarea tratatelor se pun unele probleme referitoare la:
organele (autoritatile) competente a efectua interpretarea;
valoarea interpretarii efectuate de organele respective;
regulile si metodele de interpretare.
In functie de criteriul organului competent a o efectua se disting doua moduri (forme) de
interpretare: autentica, neautentica
3.6.2. Organele (autoritatile) competente
In ordinea juridica internationala competenta interpretarii tratatelor revine:

in primul rand statelor parti

interpretare autentica

in unele cazuri unor instante

arbitrale sau judiciare
pentru anumite categorii

interpretare neautentica

de tratate organelor
11

organizatiilor internationale
Interpretarea tratatelor de catre statele parti se poate realiza prin:
includerea unor clauze interpretative in textul tratatelor (definitii);
acte aditionale sau scrisori de interpretare;
acorduri distincte de interpretare.
De exemplu: Conventia de la Viena (1969) in art. 2 defineste expresiile tratat, ratificare, acceptare,
aprobare, aderare, depline puteri; Conventia privind dreptul marii (1982) defineste: expresiile zona, activitatile
in zona, poluarea mediului marin. Prin anexa la tratatul romano-ungar de intelegere, cooperare si buna vecinatate
(1996), partile sunt de acord asupra pct. 1(b) al art. 15 ca Recomamdarea nr. 1.201 a Adunarii Parlamentare a Consiliului
Europei nu se refera la drepturi colective si nici nu obliga partile contractante sa acorde persoa-nelor respective dreptul
la un statut special de autonomie teritoriala pe criterii etnice.
Acordurile de interpretare pot interveni fie:

la incheierea tratatelor
ulterior incheierii
In plan intern competenta pentru interpretarea tratatelor revine, in principiu, ministerelor de externe ale
fiecarui stat si are caracter unilateral.
Interpretarea jurisdictionala a unui tribunal arbitral sau a unei Curti internationale (C.I.J.) are forta
obligatorie numai pentru:

partile in litigiu
speta respectiva
Interpretarea in cadrul organizatiilor internationale poate avea ca obiect in principal:
dispozitiile actelor constitutive ale acestora;
tratatele la care organizatia este parte.
3.6.3. Reguli de interpretare a tratatelor
Principalele reguli de interpretare a tratatelor sunt stabilite in Conventia de la Viena (1969). Cea mai
importanta si generala este regula bunei credinte care urmareste atribuirea unui sens firesc, normal cuvintelor folosite,
exceptand cazurile cand partile le-au conferit un alt sens. Conform art. 31 (1) al Conventiei:
Un tratat trebuie sa fie interpretat cu buna credinta potrivit sensului obisnuit ce urmeaza sa fie atribuit
termenilor tratatului in contextul lor si in lumina obiectului si scopului sau.
Obiectul interpretarii il constituie textul tratatului, ca expresie autentica (in forma scrisa) a intentiei partilor
contractante.
Buna credinta ca regula generala presupune o serie de reguli si metode specifice de interpretare, cum sunt:
regula sensului obisnuit/uzual pentru termenii folositi;sau
regula sensului specific, daca astfel rezulta din intentia partilor;
12

 orice regula pertinenta de drept international;

contextul, ca metoda, este folosit atunci cand termenii tratatului nu au un inteles clar.
In vederea interpretarii unui tratat contextul are o sfera mai extinsa cuprinzand, dupa cum urmeaza:
textul, inclusiv preambulul si anexele;
alte acorduri intervenite intre partile la tratat sau intre unele dintre ele, dar acceptate de celelalte, cu prilejul
incheierii tratatului sau care au legatura cu tratatul in cauza;
orice alt acord ulterior intervenit intre parti referitor la interpretarea sau aplicarea tratatului;
alte reguli de drept international aplicabile relatiilor dintre

parti.

In toate situatiile, interpretarea tratatului trebuie sa se faca in lumina obiectului si scopului sau.
Daca regulile si metodele aplicate nu sunt suficiente art. 33 al Conventiei arata ca partile pot recurge si
la mijloace complementare de interpretare, indeosebi la:

procesele verbale din cursul

lucrarile pregatitoare,
cum sunt:

negocierilor;
proiectele de text prezentate
de parti in timpul negocierilor;
corespondenta diplomatica privind
pregatirea si incheierea tratatului.

imprejurarile in care a fost incheiat tratatul (asa-numitele impre-jurari istorice), de care Curtea Internationala de Justitie
a tinut seama in masura redusa in interpretarea tratatelor internationale.
O alta regula de interpretare priveste cazul cand un tratat a fost autentificat in doua sau mai multe
limbi, situatie in care textul sau, are aceeasi valoare in fiecare din aceste limbi, exceptand cazurile in care tratatul nu
dispune ori partile nu convin ca, in caz de divergenta, unul dintre texte are precadere(art. 33(1) al Conventiei).
In afara regulilor codificate exista si o serie de reguli de interpretare a tratatului necodificate, cum sunt:
regula efectului util, se prefera interpretarea cea mai favorabila pentru partea care va executa prestatia;
regula contra proferentem, in caz de dubiu clauza va fi interpretata impotriva celui care a redactat-o;
interpretarea restrictiva actioneaza ca regula;
interpretarea extensiva este exceptia.
3.7. Efectele tratatelor
3.7.1. Efectele tratatelor fata de statele parti
13

Regula generala este ca tratatele produc efecte (drepturi si obligatii) numai fata de parti, nu si pentru terti.
Aceasta regula decurge din principiul pacta sunt servanda, potrivit caruia orice tratat in vigoare leaga partile si
acestea trebuie sa-l execute cu buna credinta (art. 26 al Conventiei).
Cunoscuta si ca principiul efectului relativ al tratatelor fata de statele terte, ea da expresie principiului
egalitatii suverane a statelor, iar Conventia o consacra ca regula generala, aratand ca:
Un tratat nu creaza nici obligatii, nici drepturi pentru un stat tert fara consimtamantul sau (art. 34).
3.7.2. Efectele tratatelor fata de statele terte
De la regula generala ca tratatele nu produc efecte fata de statele terte, ca ele nu pot profita, dar nici dauna
tertilor, exista in practica anumite categorii de tratate care in prezenta anumitor conditii fac exceptie de la aceasta
regula:
cat priveste drepturile
cat priveste obligatiile.
Pentru ca statele sa poata dobandi drepturi printr-un tratat la care nu sunt parti art. 36 din Conventie prevede
intrunirea urmatoarelor conditii:
a) daca partile la tratat inteleg, prin dispozitiile sale, sa confere acest drept fie statului tert sau unui grup de
state caruia acesta apartine, fie tuturor statelor;
b) daca statul tert consimte.
Consimtamantul tertului poate fi tacit, ceea ce decurge din formularea art. 36 Consimtamantul este prezumat
in lipsa vreunei indicatii contrare.
De exemplu: art. 35 din Carta O.N.U. care recunoaste statelor nemembre O.N.U. dreptul de a sesiza Consiliul
de Securitate sau Adunarea Generala cu privire la unele diferende internationale.
Cat priveste obligatiile, situatia este mai nuantata, intrucat conform principiului suveranitatii unui stat nu-i
pot fi impuse obligatii prin dispozitiile unui tratat la care nu este parte. Totusi, avand in vedere complexitatea relatiilor
interstatale si interesele societatii internationale, Conventia de la Viena a stabilit anumite conditii in baza carora unui
stat ii pot reveni obligatii dintr-un tratat la care nu este parte (art.35).
O obligatie ia nastere pentru un stat tert daca se intrunesc cumulativ urmatoarele doua conditii:
1) daca partile la tratat inteleg sa creeze o astfel de obligatie prin dispoziile tratatului;
2) daca statul tert accepta in mod expres si in scris aceasta obligatie.
In domeniul dreptului mediului, o serie de conventii internationale prevad obligatia tuturor statelor de a
proteja mediul ori stratul de ozon.
In ce priveste drepturile, dar mai ales obligatiile, in doctrina s-a considerat ca intrunirea conditiilor duce la
crearea unui acord colateral intre parti si tert.
3.7.3. Tratatele care creaza regimuri juridice obiective
Prin asemenea tratate se creaza regimuri de aplicabilitate generala, opozabile erga omnes, interesand intreaga
societate internationala si de aceea sunt considerate ca facand exceptie de la principiul efectului relativ.

14

3.8. Modificarea tratatelor

In baza unor evaluari asupra functionalitatii si eficacitatii unor tratate se poate declansa procedura de
modificare a lor, sau orice stat parte poate propune amendamente la tratat dupa intrarea sa in vigoare.
Expresia modificare este folosita mai mult generic.

termeni:

In practica, fara ca deosebirea terminologica sa aiba relevanta juridica, se utilizeaza doi

amendarea, se refera
la o modificare partiala,
de importanta redusa;
revizuirea, reexaminarea
de ansamblu, rezultand

in modificari substantiale.
Din practica conventionala rezulta anumite diferentieri in legatura cu efectuarea modificarii tratatelor dupa criteriul
numarului partilor:
in cazul tratatelor bilaterale ambele parti decid asupra procedurii de modificare;
in cazul tratatelor multilaterale (cu numar restrans) se aplica regula unanimitatii;
in cazul tratatelor multilaterale generale se aplica regula majoritatii simple ori, in functie de natura
tratatului, dispozitiile sale pot dispune opozabilitatea modificarilor fata de toate statele parti (de exemplu actele
constitutive ale organizatiilor internationale).
Conventia de la Viena contine in art. 39-40 urmatoarele reguli de modificare a tratatelor:
modificarile se pot face numai prin acordul partilor, exceptand cazul cand tratatul prevede altfel;
orice propunere de modificare se notifica tuturor partilor contractante;
pentru intrarea in vigoare, modificarile parcurg, de regula, aceleasi faze necesare intrarii in vigoare a tratatului
supus modificarii.
Ca urmare a unora dintre modificari se creaza regimuri juridice diferite:
15

 intre partile care au acceptat modificarile se aplica tratatul in forma modificata;

intre partile care nu le-au acceptat se aplica tratatul in forma initiala (nemodificat);
intre partile care au acceptat modificarile si partile care nu le-au acceptat se aplica tratatul in forma
initiala(nemodificat).
Tratate care prevad atat amendarea, cat si revizuirea:

art. 108 se refera la amendare

m Carta O.N.U.
art. 109 se refera la revizuire

m Tratatul de interzicere

art. VII priveste amendarea

totala a experientelor
nucleare (1996)
art. VIII priveste revizuirea
In cazul Cartei O.N.U. amendamentele intra in vigoare pentru toti membrii O.N.U. dupa indeplinirea
urmatoarelor cerinte:
sa fie adoptate cu o majoritate de 2/3 din membrii Adunarii Generale; si
sa fie ratificate de 2/3 din membrii O.N.U., inclusiv toti mem-brii permanenti ai Consiliului de Securitate (ex. Amendarea
art. 23 privind cresterea numarului membrilor Consiliului de Securitate de la 11 la 15).
Revizuirea reclama indeplinirea unor conditii speciale:
urmeaza sa aiba loc in cadrul unei conferinte generale a membrilor O.N.U., convocata prin votul a 2/3 din
membrii O.N.U. si a oricaror 9 membrii ai Consiliului de Securitate;
orice asemenea modificari ale Cartei O.N.U. vor intra in vigoare dupa ratificarea lor de catre 2/3 din
membrii O.N.U., inclusiv toti membrii permanenti ai Consiliului de Securitate.
Pana, in prezent o astfel de conferinta nu a avut loc.
Pentru Tratatul privind interzicerea totala a experientelor nucleare atat amendarea, cat si revizuirea urmeaza a
avea loc in cadrul conferintei tuturor partilor, iar adoptarea amendamentelor se face cu votul favorabil al majoritatii statelor
parti, in timp ce, la revizuire se insista pe regula consensului. Intrarea in vigoare va avea loc dupa depunerea instrumentelor
de ratificare de catre toate statele care au votat favorabil, respectiv au fost de acord cu revizuirea.
Tratatul de neproliferare a armelor nucleare (1968), desi prevede numai amendarea (art. VIII), stabileste reguli mai
complicate pentru derularea amendarii si intrarea in vigoare a amendamentelor
3.9. Incetarea tratatelor
3.9.1. Definitie si delimitari
Incetarea unui tratat semnifica situatia in care tratatul nu mai produce efecte juridice; drepturile si obligatiile
partilor, inclusiv normele de conduita inceteaza, de regula, din momentul aparitiei cauzei de incetare a tratatului.
16

Spre deosebire de incetare, suspendarea aplicarii trata-tului nu pune capat acestuia ca act international, ci
intrerupe numai temporar aplicarea dispozitiilor tratatului.
In legatura cu incetarea tratatelor se face distinctie intre:
cauze de incetare propriu-zisa;
cauze de nulitate.
Cauzele de incetare propriu-zisa a efectelor juridice ale tratatelor sunt, de regula, prevazute expressis verbis in clauzele
finale ale tratatelor, iar cadrul multilateral de reglementare il constituie Conventia de la Viena (art. 42-72).
Ca regula generala Conventia precizeaza ca:
Stingerea unui tratat, denuntarea sa sau retragerea unei parti nu pot avea loc decat in aplicarea dispozitiilor
tratatului sau a prezentei conventii. (art. 42 alin. 2)
3.9.2. Cauze de incetare propriu-zisa si clasificarea lor
Cauzele de incetare a efectelor juridice ale tratatelor, in functie de anumite criterii, se clasifica in trei categorii:

17

18

3.9.2.1 Cauze convenite prin vointa partilor

- prevazute in tratat
- acte unilaterale ulterioare
1) Termenul. Tratatele se incheie pe un anumit termen (3, 5, 20 de ani), la expirarea caruia tratatul
poate:

inceta; sau
sa fie prelungit, pe termene identice
celor initiale (tacita reconductiune)
2) Conditia rezolutorie este un eveniment viitor si incert la producerea caruia tratatul inceteaza, ea este
uneori inclusa in clauzele unor tratate (de ex. art. 11 din Tratatul de la Varsovia din 1955 prevedea ca acesta isi va
pierde valabilitatea pe data intrarii in vigoare a unui tratat general european de securitate colectiva).
3) Denuntarea pentru tratatele bilaterale(retragerea pentru cele multilaterale) este un act unilateral - care
poate sau nu sa fie prevazut in tratat - al unui stat prin care acesta pune capat unui tratat sau face sa inceteze pentru
sine efectele unui tratat multila-teral. Denuntarea reglementata, spre deosebire de denuntarea nereglementata trebuie
efectuata in conformitate cu conditiile si termene prevazute de tratat.
In lipsa clauzelor de incetare, prin consimtamantul tuturor partilor, un tratat poate inceta in orice moment al
executarii sale (abrogare).
Cat priveste un act unilateral intervenit ulterior, Conventia de la Viena prevede ca, in absenta unei clauze
referitoare la denuntare/ retragere, tratatul respectiv nu poate face obiectul unei denuntari/retrageri, cu doua exceptii:
cand din intentia partilor rezulta admiterea posibilitatii denuntarii / retragerii;
cand dreptul la denuntare/retragere poate fi dedus din natura tratatului.
Incalcarea tratatului de catre una dintre parti poate atrage incetarea tratatului sau suspendarea efectelor
sale. Dar nu orice incalcare poate duce la incetare, ci numai o incalcare substantiala, ceea ce in sensul art. 60(3)
inseamna:
o respingere a tratatului neautorizata de Conventie; sau
incalcarea unei dispozitii esentiale pentru realizarea obiectului sau a scopului tratatului.
3.9.2.2 Cauze de incetare independente de vointa partilor
Disparitia definitiva a obiectului tratatului care face imposibila executarea sa (ex. secarea unui curs de apa
ori scufundarea unei insule care constituiau obiectul unor tratate).
Schimbarea fundamentala a imprejurarilor (clausa rebus sic stantibus).
Aceasta clauza poate fi invocata de catre una dintre parti (art. 62 din Conventie) numai daca se intrunesc
cumulativ doua conditii:
a) imprejurarile schimbate au constituit baza esentiala a consimtamantului partilor de a se lega prin tratat; si
b) schimbarea produsa a dus la transformarea radicala a naturii obligatiilor.
Schimbarea fundamentala a imprejurarilor nu poate fi invocata in urmatoarele doua situatii:
19

 in cazul tratatelor privind stabilirea frontierelor;

cand schimbarea este rezultatul unei violari, de catre partea care o invoca, a unei obligatii din tratat sau a
unei alte obligatii internationale fata de oricare alta parte la tratat.
3.9.2.3 Alte cauze de incetare a unor tratate
In cazul ruperii relatiilor diplomatice si consulare inceteaza numai tratatele care, in vederea executarii,
presupun existenta acestor relatii; caducitatea, razboiul atrage incetarea anumitor tratate, cum sunt: tratatele politice,
de prietenie, comerciale, dar se mentin tratatele privind legile si obiceiurile razboiului, tratatele de frontiera etc., altele
pot fi suspendate; disparitia calitatii de subiect de drept international poate genera un caz de succesiune si se aplica
regulile in domeniu; executarea integrala, caducitatea (desuietudinea).
Daca intervine o norma noua de jus cogens, orice tratat existent care este in conflict cu asemenea norme
devine nul si isi inceteaza efectele.
3.10. Nulitatea tratatelor
Cauzele de nulitate a tratatelor intervin in conformitate cu Conventia de la Viena, in conditii strict determinate
si pot fi clasificate in functie de criteriul care sta la baza producerii nulitatii in doua grupe:
1) cauze de nulitate in caz de conflict al tratatului cu o norma imperativa a dreptului international, in vigoare
la momentul incheierii sale sau cu o norma noua; si
2) cauze de nulitate constand in vicierea consimtamantului unui stat.
3.10.1. Nulitatea tratatelor in conflict cu o norma de jus cogens
Aceasta forma de nulitate intervine atunci cand un tratat, in momentul incheierii sale, este in conflict cu o
norma de jus cogens (norma imperativa), ori cu o norma de jus cogens care apare in cursul aplicarii tratatului (art. 53
si 64).
3.10.2. Cauze de nulitate constand in vicierea con-simtamantului unui stat
Aceaste cauze ocupa un loc important in Conventia de la Viena (art. 46, 47-52) si se refera la:
violarea dispozitiilor dreptului intern referitoare la competenta de a incheia tratate;
eroarea;
dolul;
coruperea reprezentantului unui stat;
constrangerea exercitata asupra reprezentantului unui stat;
constrangerea exercitata asupra unui stat.
Nu orice incalcare a dispozitiilor dreptului intern al unui stat ii da acestuia dreptul de a o invoca, in motivarea
nulitatii tratatului, ci numai o violare vadita a unei reguli de importanta fundamentala a dreptului sau intern privitoare
la competenta de a incheia tratate.
Eroarea - pentru a constitui un viciu de consimtamant, avand ca efect nulitatea, trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii:
sa fie o eroare de fapt si nu de drept;
sa afecteze baza esentiala a consimtamantului;
20

 statul care o invoca sa nu fi contribuit la producerea erorii.

Dolul - consta in conduita frauduloasa a unui alt stat participant la negocieri care, in general, duce la
comiterea unei erori.
Coruperea reprezentantului unui stat - poate fi invocata de statul in cauza atunci cand actele de corupere au
fost evidente si in masura sa exercite o influenta apreciabila asupra vointei reprezentantului.
Constrangerea exercitata asupra reprezentantului sta-tului, consta in acte indreptate impotriva lui ca
individ si nu ca organ de stat, si poate avea ca obiect libertatea sau integritatea fizica a persoanei ori a familiei sale. In
cazul constatarii acestei forme de constrangere tratatul este lipsit de orice efecte juridice. (art. 51)
Constrangerea exercitata asupra statului prin amenin-tarea sau folosirea fortei face ca orice tratat incheiat
in astfel de conditii sa fie nul (art. 52 al Conventiei)
Nulitatea absoluta sanctioneaza cazurile privind:
constrangerea reprezentantului statului
constrangerea statului;
conflictul tratatului cu o norma imperativa - existenta
- noua
Nulitatea absoluta poate fi invocata nu numai de statul victima, ci si de orice stat parte la tratat si, din oficiu,
de o instanta internationala.
Nulitatea absoluta lipseste tratatul de orice efecte din mo-mentul incheierii sale (ab initio), exceptand cazul
aparitiei unei norme noi de jus cogens, cand efectele sunt aplicate ex nunc.
Nulitatea relativa sanctioneaza urmatoarele patru cazuri: violarea dispozitiilor dreptului intern referitoare la
competenta de a incheia tratate, eroarea, dolul si coruperea reprezentantului statu-lui. Nulitatea relativa poate fi acoperita
prin confirmare de statul alcarui consimtamant a fost viciat si el este singurul in drept sa o invoce.
Cauzele de nulitate a tratatelor pot fi impartite in doua grupe:

21

3.11. Legislatia romana privind dreptul tratatelor

Cadrul juridic intern il constituie, in principal, Constitutia Romaniei din 1991, revizuita prin Legea nr. 429 din
M.of. nr. 758 din 29 oct. 2003, precum si noua Lege privind tratatele (Legea nr. 590/22.12. 2003).
3.11.1. Dispozitiile Constitutiei Romaniei privind tratatele
Una dintre cele mai importante atributii ale presedintelui in domeniul politicii externe se refera la incheierea
tratatelor.
Conform Constitutiei -art.91(1)-, Presedintele Romaniei incheie tratate internationale in numele Romaniei,
negociate de Guvern, si le supune spre ratificare Parlamentului, intr-un termen rezonabil. Celelalte tratate si acorduri
internationale se incheie, se aproba sau se ratifica potrivit procedurii stabilite prin lege (art. 91 alin.1 din Constitutia
Romaniei).
Din dispozitiile art. 91 (1) rezulta o delimitare intre:
tratatele semnate de Presedintele Romaniei ca urmare a negocierilor guvernului; si
celelalte tratate de mai mica impoetanta, care se negociaza de experti din diferite ministere, si sunt semnate
de:
- ministrii de resort; dupa caz,
- de ministrul de externe; ori
- aprobate de catre Guvern.
3.11.2. Coordonate esentiale privind noua lege a tratatelor
Cadrul juridic intern referitor la tratate a dobandit dimen-siuni si valente sporite prin adoptarea Legii nr.
590/22.12.2003, intrata in vigoare in februarie 2004.
Legea nr. 590/2003 este o lege moderna care in cadrul celor 45 de articole se remarca prin:
a) amploarea si complexitatea sa, reprezentand un veritabil cod care cuprinde multitudinea problemelor
privind dreptul tratatelor;
22

b) un grad sporit de conformare a incheierii tratatelor cu principiile si normele dreptului international

indeosebi ale Conventiei de la Viena privind dreptul tratatelor,precum si cu dreptul comunitar
Cele 4 capitole si sectiuni ale legii au ca obiect:
m Definitii si tipuri de tratate

aprobarea initierii negocierilor

desfasurarea negocierilor
aprobarea semnarii
m Procedura incheierii tratatelor

exprimarea consimtamantului
intrarea

in

vigoare

si
inregistrarea tratatelor
m Aplicarea, modificarea si incetarea valabilitatii tratatelor

m Dispozitii diverse

atributiile Ministerului de Externe

examinarea
compatibilitatii
cu
Constitutia Romaniei
procedura incheierii intelegerilor

prevederilor

tratatelor

la nivelul autoritatilor administratiei publice locale cu autoritatile straine similare

sanctiunea nerespectarii normelor
privind incheierea tratatelor
Dintre dispozitiile relevante ale Legii nr. 590/2003 retinem; in special, urmatoarele sase probleme:
1) Stabilirea categoriilor de tratate si subiectele care le pot incheia (art.2):
- la nivel de stat
- la nivel guvernamental
23

- la nivel departamental
Subiectele care pot incheia asemenea categorii de tratate sunt:
m statul
m Guvernul statului
m Ministerele si alte autoritati ale administratiei publice centrale - pentru care legislatia in vigoare prevede expres
aceasta atributie.
Pentru fiecare dintre cele trei categorii de tratate legea prevede proceduri de incheiere distincte.
Imperativul comun celor trei categorii de tratate (art. 2 alin.2) este obligatia ca toate aceste tratate sa se incheie cu
respectarea:
principiilor fundamentale si a celorlalte norme imperative ale dreptului international;
a dreptului comumitar;
a normelor cutumiare internationale;
a Constitutiei Romaniei;
in conformitate cu dispozitiile Legii privind tratatele.
2) Procedura incheierii tratatelor cuprinde:
statal
guvernamental
departamental
a) Procedurile in plan intern/extern pentru
negocierea si semnarea tratatelor
distincte pentru cele trei niveluri
ratificare
aprobare
aderarea
acceptarea

b) Procedurile si modalitatile in plan

intern/extern pentru exprimarea
consimtamantului de a deveni
24

parte la tratat

c) Intrarea in vigoare, procedurile

in plan intern/extern

Competenta de a ratifica tratatele este precis stabilita conform art. 19, 20 si 21.
Art. 19(1) face distinctie intre tratatele la nivel statal si cele la nivel guvernamental si prevede: Se supun
Parlamentului, pentru ratificare prin lege, urmatoarele categorii de tratate:
a) tratatele la nivel de stat, oricare ar fi domeniul de reglementare;
b) tratatele la nivel guvernamental care se refera la sapte domenii:
cooperarea politica sau care implica angajamente cu caracter politic;
cooperarea cu caracter militar;
teritoriul de stat, regimul juridic al frontierei si zonele asupra carora Romania exercita drepturi suverane si
jurisdictie;
statutul persoanelor, drepturile si libertatile fundamen-tale ale omului;
participarea in calitate de membru la organizatii interna-tionale interguvernamentale;
asumarea unui angajament financiar;
tratatele care necesita pentru aplicare adoptarea unor legi noi sau amendarea legilor in vigoare si, cele care
prevad in mod expres cerinta ratificarii lor.
Tratatele la nivel statal (art. 19(1) lit.a) nu se supun ratificarii prin Ordonante de urgenta, in timp ce, tratatele
la nivel guvernamental care se refera la cele sapte domenii, numai in situatii extraordinare, pot urma aceasta cale (alin.
2 si 3).
Tratatele semnate la nivel guvernamental care nu intra sub incidenta art. 19 si cele semnate la nivel
departamental sunt supuse guvernului spre aprobare prin hotarare a Guvernului (art.20).
Tratatele multilaterale care nu au fost semnate la nivel statal sau guvernamental si care intra sub incidenta art. 19(1)
sunt supuse Parlamentului spre aderare sau acceptare prin lege, daca prevad expres aceasta modalitate de exprimare a
consimtamantului, iar cele care nu intra sub incidenta art.19(1) sunt supuse guvernului spre aderare sau acceptare
prin hotarare (art. 21, alin.1, 3).
3) Aplicarea, modificarea si incetarea valabilitatii
Aplicarea si respectarea tratatelor in vigoare constituie o obligatie pentru:
toate autoritatile statului roman, inclusiv autoritatea judecatoreasca;
25

 pentru persoanele fizice si juridice romane sau straine aflate pe teritoriul Romaniei.
Dispozitiile tratatelor nu pot fi modificate, completate sau scoase din vigoare prin acte normative interne;
prevederile legislative interne nu pot fi invocate pentru a justifica neexecutarea dispozitiilor unui tratat in vigoare(art.
31 alin.4 si 5).
4) Atributiile Ministerului Afacerilor Externe in domeniu sunt multiple privind probleme, cum sunt:
m Interpretarea tratatelor;
m Aprecierea asupra caracterului juridic al obligatiilor continute in tratat;
m Ministerul de Externe, alaturi de alte ministere, are obligatia sa semnaleze Presedintelui tarii si altor
autoritati problemele pe care le ridica aplicarea unor tratate in vederea solutionarii lor;
m In domeniul rezervelor, analizeaza rezervele altor state pentru a formula obiectii la acestea, se ocupa de
retragerea rezervelor formulate de partea romana.
5) Dispozitii interesante si pertinente contine Legea 590/2003 cu privire la tratatele in forma simplificata
incheiate prin schimb de note verbale sau de scrisori ori, la examinarea compatibilitatii prevederilor tratatelor cu
Constitutia, atat in oricare etapa a incheierii lor, cat si sub forma controlului constitutionalitatii legilor si ordonantelor
guvernului (art.29, 40).
6) Dintre dispozitiile novatoare, gasindu-si loc, pentru prima oara, in cadrul legii romane in materie retinem
indeosebi pe cele referitoare la:
procedura incheierii intelegerilor la nivelul autoritatilor administratiei publice locale cu autoritatile similare
din alte state;
sanctiunea nerespectarii normelor privind incheierea tratatelor.

26