Definitia si elementele esentiale ale tratatului

= actul juridic care exprima intelegerea privind acordul de vointa intre 3 sau mai multe
state ori alte subiecte de drept international in scopul de a crea, modifica sau stinge
drepturi si obligatii in raportul dintre ele.

Dreptul tratatelor = partea componenta a dreptului international general data

de/formata din ansamblul de norme care guverneaza, reglementeaza incheierea, aplicarea,
respectarea, interpretarea, modificarea, incetarea precum si orice alta problema care are
legatura cu un tratat.
In timp, tratatul a inlocuit cutuma in cadrul raporturilor internationale din motive care
tineau de avantajele pe care le prevedeau tratatele in raport de dezavantajele pe care le
prezenta cutuma.
O importanta deosebita o reprezinta codificarea normelor de drept international – Carta
ONU 1945. Din punct de vedere al codificarii prezinta importanta si Conventia de la
Viena 1969, 1986.
Elementele esentiale ale tratatului sunt  :
1)Subiectii sau partile la tratat sunt atat statele cat si alte subiecte de drept
international( organizatiile, Vaticanul, popoarele care lupta pt. eliberare).
2)Vointa partilor care trebuie sa fie liber exprimata fara vicii de consimtamant. De obicei,
aceasta vointa se exprima in scris si trebuie sa aiba un caracter concordant exprimand
acordul celor de la care emana privind oboectul licit si realizabil si scopul tratatului
3)Intentia de a produce efecte juridice – adica intentia de a da nastere, de a modifica sau
stinge drepturi si obligatii intre parti.
4)Guvernarea tratatului se face de catre normele dreptului international pt. ca numai
actele juridice reglementate de norme de drept international intra in categoria tratatelor.
Statele pot incheia si acte care sa fie carmuite, reglementate de dreptul intern, dar
acestea se plaseaza nu in categoria actelor de drept international public, ci in cea a actelor
de drept international privat.

Denumirea tratatelor
Termenul de tratat este denumirea generala care include orice acord incheiat intre state.
Indiferent de denumirea lor insa, tratatele au aceeasi forta juridica obligatorie.
Denumiri :
 Tratat – in sens restrans se foloseste pt. a reglementa intelegerile cu privire la
unele domenii importante ale relatiilor internationale avand cel mai inalt
nivel/grad de solemnitate
 Conventia – denumire folosita pt. a reglementa acele intelegeri prin care se
stabilesc relatii internationale in domenii special sau determinate(Viena 1969,
Montego Bay)
 Acordul – termen general care desemneaza acele intelegeri internationale
intervenite in deosebi in domeniile economic, comercial, financiar, cultural)
 Pactul – denumire data de obicei unei intelegeri privind domeniile concrete ale
relatiilor politice dintre state si care au un caracter solemn
 Protocolul – termen fara un continut precis ; se aplica diverselor intelegeri
internationale ; de multe ori, este un act accesoriu care insoteste un tratat

1
 preexistent in scopul de a-l prelungi, interpreta, completa, modifica. In egala
masura protocolul poate desemna si o inteleger de sine statatoare intre state
 Alte denumiri – schimburi de note avand acelasi continut
- compromisul – dobandeste acceptiunea acordului intervenit intre
state cu privire la trimiterea spre solutionare a unui litigiu la o in
stanta arbitrala sau judiciara
- statutul ; carta ; declaratia ; actul general ; actul final

Modus vivendi (mod de existenta) – incetarea razboiului in timpul sarbatorilor

Cartelul – acea conventie incheiata intre beligeranti – comandanti militari cu privire la
prizonierii de razboi , ranitii de razboi.
Pactum de negotiando – un act preliminar incheierii unor tratate prin care partile isi
asuma numai obligatia de a negocia cu buna-credinta in scopul de a ajunge la o
intelegere, acceptabila pt. ambele parti cu privire la un tratat avand un anumit obiect.
Pactum de contrahendo – un pretratat, o forma preliminara a unui tratat care, daca
exprima vointa partilor, dobandeste forta juridica a unui tratat(ex. schimbul de note intre
guvernul german si SUA din 1918 privind elementele de baza ale tratatului de pace care
urma sa se incheie).

Clasificarea tratatelor
Ideea clasificarii tratatelor a aparut inca din antichitate. Romanii imparteau tratatele in
3 categorii :
 Pactiones = pactele
 Sponsiones
 Foedera = aliantele
Hugo Grotius separa tratatele in 2 categorii :
 Tratatele care consacra obligatii ce decurg din dreptul natural
 Tratatele care adauga obligatii necunoscute dreptului natural
Emerich Vattel a propus unele clasificari in functie de continutul tratatului:
 Tratatele reale si personale
 Tratatele tranzitorii
 Tratatele propriu-zise
Tratatele reale sunt cele care se refera la obiectul tratatului si au o durata indelungata.
Tratatele personale sunt legate de persoana care le-a incheiat, adica acestea isi pierd
valabilitatea cand persoanele respective inceteaza sa mai existe.
Tratatele tranzitorii sunt cele care isi consuma obiectul printr-o singura prestatie.
Tratatele propriu-zise implica derularea mai multor prestatii succesive.
In timp, observam ca drept criteriu de clasificare a fost folosit si termenul sau durata
tratatului. Din acest punct de vedere exista :
 Tratate cu termen(CECA)
 Tratate incheiate pe o perioada nedeterminata(tratatele de la Roma)
Alt criteriu de clasificare a fost acela al posibilitatilor de aderare :
 Tratatele deschise aderarii libere pt. Orice stat

2
  Tratatele inchise in cadrul carora in vederea aderarii se cere consimtamantul
tuturor statelor(Tratatul Atlanticului de Nord, Tratatul de aderare la UE, CECA,
EURATOM)
Deoarece criteriile mai sus enuntate au un caracter mai mult descriptiv, ele nu mai sunt
folosite , motiv pt. care in prezent sunt folosite urmatoarele criterii :
 Dupa continutul tratatului : - tratate contracte
- tratate legi
La origini acest criteriu de clasificare s-a bucurat de o larga circulatie in materia de
specialitate, dar in prezent criteriul in cauza este apreciat ca neconcludent deoarece
majoritatea tratatelor au atat caracter de contracte, cat si caracter de legi.
 In raport de numarul partilor la tratat : - tratate bilaterale
- tratate multilaterale
 In functie de criteriul procedurii de incheiere a tratatelor in diferitele ei etape :
- tratate in sens ingust sau formal
- tratate in forma simplificata
Tratatele in sens ingust parcurg in vederea incheierii lor 3 etape(negociere, semnare,
ratificare), in timp ce acordurile in forma simplificata cunosc numai 2 etape(negociere si
semnare), fara ratificare pt. ca semnarea in acest caz este de natura sa exprime
consimtamantul statului de a fi obligat prin tratat fara a mai fi nevoie de ratificare.
 Dupa domeniul relatiilor care constituie obiectul lor de reglementare
- tratate politice(alianta, incheierea pacii)
- acorduri economice(acorduri comerciale, de colaborare, investitii)
- acorduri culturale
- acorduri in domeniul justitiei

Incheierea tratatelor

Aspecte generale
Incheierea tratatelor reprezinta parcurgerea tuturor procedurilor pt. ca tratatul sa se
formeze, sa devina obligatoriu pt. parti si sa intre in vigoare.

Etapele incheierii tratatelor

 negocierea, in cadrul careia se redacteaza, se elaboreaza si se adopta textul
tratatului
 semnarea in vederea autentificarii textului
 exprimarea consimtamantului statului de a deveni parte la tratat
Simpla derulare a etapelor procedurale nu este suficienta pt. ca tratatul sa ia fiinta, ci
este necesar ca si conditiile de valabilitate privind obiectul tratatului sa fie
indeplinite(licit, realizabil), iar consimtamantul partilor sa nu fie viciat, trebuie sa se
supuna unor norme de drept material, substantial.
Regulile privitoare la incheierea tratatelor formate pe cale cutumiara au in general un
caracter supletiv, statele fiind libere sa aleaga forma( este aplicabil principiul libertatii
formelor , principiu care este agreat si de Conventia de la Viena din 1969).

3
Capacitatea de a incheia tratate
- o componenta esentiala a statutului de subiect de drept international

Capacitatea deplina de a incheia tratate apartine subiectului principal de drept

international – statul in unele situatii precis determinate. Aceasta capacitate a statului de
a incheia tratate poate fi limitata. De ex : statutul de neutralitate(Elvetia si Austria) e cel
ce impiedica incheierea tratatelor avand caracter militar ori chiar apartenenta la CE.
Austria, prin aderarea la UE a renuntat implicit la neutralitate(tacit) si Elvetia in proportie
de 50% a renuntat la neutralitate prin aderarea la ONU(2002).
In cazul statului federal, capacitatea de a incheia tratate revine in majoritatea cazurilor
federatiei si numai rareori revine statelor competente( pe domeniile care tin de
autonomie, administrarea acestor state).
Organizatiile Internationale au capacitatea de a incheia tratate potrivit actelor
constitutive in domeniile de competenta special determinate.
Natiunile si popoarele care lupta pt. eliberare, respectiv pt. realizarea statutului
propriu, cunoscut fiind faptul ca statutul de popor sau natiune care lupta pt. eliberare e
numai un statut temporar, tranzitoriu, deplasandu-se catre statutul de stat.
Vaticanul, ca subiect special de drept international, poate incheia tratate care tin de
domeniul religios(tratate denumite CONCORDATE).
Individul nu se gaseste decat in reprezentarea statului in cadrul incheierii tratatului, nu
– din punct de vedere al destinatarului al normelor de drept international, al conventiei
drepturilor omului, nu – la incheierea in nume propriu.
Autoritatile interne competente sa participe la incheierea tratatelor. Sediul principal
al materiei- legea 590/22 dec 2003 privind tratatele publicata in MO, parte I nr.23/12ian
2004. Aceasta lege inlocuieste legea nr. 4/1991 privind incheierea si ratificarea tratatelor.
De regula, acestea autoritati interne fac obiectul reglementarilor din Constitutie si prin
legi speciale.
In sistemul constitutional al statelor in general, puterea executiva formata din
Presedinte si Guvern are atributii in domeniile negocierii si semnarii tratatelor.
Legislativele nationale au atributii in materia actelor de exprimare pe calea ratificarii a
consimtamantului statului de a deveni parte la tratat(fie prin aprobari prealabile, fie prin
ratificari ulterioare).
In SUA, Presedintele are dreptul de a incheia tratate in materii dintre cele mai
diverse(« executive agreements »).
Guvernul este cel care aproba incheierea de tratate la nivel departamental, fiind
realizata o distinctie/separare intre tratatele care intra in competenta legislativului sau in
competenta aprobarii la nivel departamental, guvernamental.
Acordurile prin care se reglementeaza colaborarea politica, cele care fac necesara
adoptarea unor legi noi, revizuirea legilor in vigoare, acordurile care implica un
angajament politic sau funanciar ori se refera la regimul politic si teritorial al statului,
statutul persoanelor, drepturile si libertatile cetatenesti, participarea la organizatii
internationale si, in ultimul rand, acordurile care prevad in mod expres faptul ca vor fi
supuse ratificarii ori aderarii. Toate aceste mentiuni de mai sus fac obiectul
exprimarimarii consimtamantului statului prin legislativ.
Pe langa aceste acorduri, conventiile care intra in sfera de reglementare, sfera de
competenta a Parlamentului si respectiv a Guvernului, mai intalnim si categoria

4
instrumentelor juridice care se ragasesc in acorduri si intelegeri in forma simplificata
incheiate de catre Ministerul Afacerilor Externe prin intermediul schimbului de note sau
de scrisori si care pot intra in vigoare de la data efectuarii lor fara a fi supuse ratificarii
sau aderarii ulterioare.
In practica internationala ca si in doctrina dreptului international s-a pus problema daca
incalcarea prevederilor legii interne din domeniul incheierii tratatelor afecteaza sau nu
validitatea acestora. Potrivit Conventiei de la Viena din 1969, pt. ca incalcarea unei
norme interne sa poate fi invocata ca viciind consimtamantul si prin urmare sa poata fi
invocata ca o cauza de nulitate a unui tratat, trebuie indeplinite in mod cumulativ
urmatoarele 2 conditii :
1. incalcarea sa fie manifesta(obiectiv evidenta)
2. aceasta incalcare sa se refera la o norma fundamentala a dreptului intern, adica sa
priveasca o norma constitutionala.

Forma tratatelor
Potrivit principiului libertatii formelor, tratatele pot fi incheiate nu numai in forma
scrisa, ci si verbala, fara ca valoarea lor juridica sa fie afectata. Problemele de forma nu
sunt decisive in dreptul international. In secolul celeritatii, forta probatorie devine
esentiala.
Conventia de la Viena din 1969 desi a specificat ca se aplica numai tratatelor in forma
scrisa potrivit art.2, in art.3 precizeaza ca insa prin aceasta nu se aduce atingere valorii
juridice a tratatelor incheiate verbal.
S-a apreciat ca un tratat international s-ar putea incheia chiar prin intermediul unei
conduite concludente, precise si consecvente, fapt care e totusi greu de conceput pt. ca in
acest caz nu se are in vedere un acord verbal, ci numai o conduita.
In practica actuala, acordurile in forma verbala au disparut aproape complet, statele
preferand sa recurga la forma scrisa, tocmai pt. a asigura claritatea, celeritatea si
securitatea raporturilor juridice.

Fazele incheierii tratatelor

In legatura cu procedurile necesare incheierii tratatelor, intervin 2 faze principale :
I. Negocierile in cursul carora negociatorii indeplinesc o serie de proceduri si acte care
duc la :
1. formarea textului tratatului
2. autentificarea lui
II. Exprimarea consimtamantului statului de a fi legat prin tratat, faza in care
actioneaza alte organe decat cele prezente in etapa anterioara, indeplinind, de asemenea,
o serie de proceduri in plan intern si extern, in raport cu formarea vointei statului de a
deveni parte la tratat si comunicarea consimtamantului celuilalt stat/state in acest sens.
Procedurile de negociere, redactare si alte faze ale incheierii tratatului trebuie sa fie
realizate de catre reprezentantii statelor care detin depline puteri sau sunt abilitati sa
indeplineasca astfel de proceduri in virtutea functiilor pe care le detin in stat fara a mai fi
obligati sa prezinte instrumentul deplinelor puteri.
Potrivit Conventiei de la Viena din 1969 sunt considerati reprezentanti ai statului lor
fara a fi obligati sa prezinte depline puteri pt. realizarea actelor privitoare la incheierea
unui tratat dupa cum urmeaza ; e vorba despre sefii de state, sefii de guverne, ministrii

5
afacerilor externe, sefii misiunilor diplomatice numai pt. adoptarea textului unui tratat
care urmeaza sa se incheie intre statul acreditar si acreditant, reprezentantii acreditati ai
statelor, pe langa organizatiile internationale sau la conferintele internationale destinate
adoptarii textului unui tratat in cadrul organizatiei sau la conferinta respectiva.

Deplinele puteri
In ceea ce priveste abilitatea de a putea purta negocieri de catre persoanle
imputernicite, se mentioneaza necesitatea existentei deplinelor puteri. Persoanele
inzestrate cu depline puteri se numesc plenipotentiali.
In Conventia de la Viena din 1969 deplinele puteri sunt definite ca fiind un document
emanand de la autoritatea competenta a unui stat si desemnand una sau mai multe
persoane imputernicite sa reprezinte statul pt. negocierea, adoptarea, autentificarea
textului tratatului precum si in vederea exprimarii consimtamantului statului de a deveni
parte la tratat.
Dispozitiile legii 590/2003 definesc deplinele puteri ca fiind acele documente eliberate
de Ministerul Afacerilor Externe, semnate de ministru si insotite de sigiliul de stat , prin
care se consemneaza participarea la negocierea, adoptarea, autentificarea tratatului
anumitor persoane investite in mod special.
Dupa cum se observa, deplinele puteri constituie un document scris, imputernicirile dat
prin acest document fiind interpretate diferit, conform sistemelor de drept ale
statelor(ex :in unele tari, prin dreptul de a negocia se intelege si dreptul de a parafa , dar
nu se presupune dreptul de a semna).
In practica SUA, autorizarea de a semna un tratat sub conditia confirmarii este data
dupa o serioasa analiza a organelor care participa la incheierea tratatelor si al domeniului
care constituie obiectul tratatelor.
Practica moderna a statelor lasa deschise spre semnare tratatele multilaterale, dand
posibilitatea sa se cunoasca si sa se analizeze in profunzime continutul tratatului inainte
de semnare.
Inainte de secolul al XIX-lea, deplinele puteri erau reproduse integral in continutul
tratatului. Astazi, deplinele puteri constituie documente separate, mentionandu-se uneori
in preambulul tratatelor, ca deplinele puteri au fost recunoscute in buna si cuvenita forma.
In tratate, referirea la deplinele puteri se face in mod diferit, mentionandu-se ca acestea
pot fi comunicate, schimbate, aratate si depuse.
In general, in deplinele puteri se mentioneaza posibilitatea ratificarii. Insa aceasta este
doar o figura de stil, deoarece ratificarea este un act ulterior adoptarii continutului
tratatului, depinzand de organele interne ale statului.
In ceea ce priveste problema verificarii deplinelor puteri, mentionam ca s-a produs o
evolutie notabila in practica. In aceasta privinta, substituirea simplei comunicari a
depunerii deplinelor puteri, reflecta transferul ce afecteaza chiar functia acestor
documente. Astfel, din punct de vedere juridic, rolul deplinelor puteri este mai putin
importanta in prezent, fiindca prin acestea se autorizeaza negocierea si adoptarea textului
tratatului, acesta devenind obligatoriu prin ratificare.
In ceea ce priveste semnarea ad referendum, practica tinde sa nu faca diferenta intre
semnarea propriu-zisa si semnarea ad referendum(se intampla cel mai mult in cadrul
ONU).

6
 Conventia de la Viena, privind codificarea dreptului tratatelor, mentioneaza ca o
persoana este considerata ca reprezinta un stat in vederea adoptarii sau autentificarii
textului tratatului sau pt. exprimarea consimtamantului, numai daca prezinta depline
puteri sau daca rezulta din practica statelor sau din alte imprejurari ca a avut intentia sa
considere acea persoana ca reprezentand statul in acest scop si nu de a prezenta depline
puteri in mod special.
In baza dispozitiilor legale in virtutea functiilor pe care le detin se considera ca au
depline puteri :
- sefii de state
- sefii de Guvern
- ministrii afacerilor externe pt. toate actele referitoare la incheierea unui
tratat
- sefii de misiuni diplomatice pt. adoptarea textului unui tratat ce se incheie
intre statul emitator si statul primitor
- reprezentantii acreditati de state la o conferinta sau pe langa o organizatie
internationala pt. adoptarea textului tratatului elaborat sub egida
organizatiilor respective sau in cadrul conferintei internationale.
Un act referitor la incheierea unui tratat efectuat de o persoana care nu a fost autorizata
este considerat fara efect juridic, in afara de faptul daca nu a fost confirmat ulterior de
acel stat. Conventia de la Viena stabileste in mod similar problema deplinelor puteri
luandu-se in consideratie adaptarile necesare impuse de faptul ca punctul de referinta il
constituie organizatiile internationale.
O persoana este considerata ca reprezinta o organizatie in vederea adoptarii,
autentificarii textului tratatului, daca persoana respectiva prezinta depline puteri si daca
rezulta din anumite imprejurari intentia de a se considera acea persoana ca fiind
imputernicita.

Negocierea
In dreptul international prin negociere se poate intelege o faza din cadrul procedurii de
incheiere a tratatului, un mijloc de solutionare pasnica a diferendelor, o forma de lucru in
vederea adoptarii unei hotarari sau recomandari si una dintre functiile misiunilor
diplomatice.
Negocierea este acea activitate care determina formarea directa a tratatului in cadrul
careia organele imputernicite ale statelor se intalnesc intr-un anumit loc si la o anumita
data pt. a desfasura activitatea de negociere in urma careia va rezulta continutul.
In literatura de specialitate au existat divergente asupra notiunii de negocieri. Aspecte
contradictorii privind sfera de cuprindere si locul pe care-l ocupa in cadrul procedurii de
incheiere a tratatului. In studiile consacrate tratatelor, uneori negocierile sunt privite ca o
faza distincta, separata de elaborarea si redactarea textului tratatului, de adoptarea si
autentificarea acestuia. Acestea sunt considerate consecinte ale negocierilor. Uneori,
negocierile nici nu sunt mentionate. Notiunea de negociere poate avea o acceptiune larga,
incluzand toate fazele incheierii tratatelor, sfarsindu-se cu incheierea si intrarea in vigoare
a acestora.
Unii autori sustin ca negocierile se termina in momentul in care tratatul este pregatit pt.
semnare, iar altii pun semnul egalitatii intre negociere si elaborarea textului tratatului.

7
 Conventia de la Viena din 1969 face referiri cu titlu general la negocieri, fara a
consacra un text special prin care sa se stabileasca semnificatia si rolul negocierilor. Nici
chiar art. 2 care se ocupa cu definirea termenilor nu defineste conceptul de negocieri, ci
foloseste termenul de stat care a participat la negocieri, afirmand ca este vorba de statul
care prin reprezentantii sai a participat la elaborarea si adoptarea textului tratatului.
Astfel, Conventia de la Viena ne ofera un indiciu despre ceea ce ar trebui sa avem in
vedere in cadrul negocierilor. Ptin urmare, se poate conchide asupra faptului ca in
literatura de specialitate se face distinctie intre acceptiunea de negocieri in sens larg si
acceptiunea de negocieri in sens restrans.
Negocierea reprezinta una din cele mai extinse faze ale procesului de incheiere a
tratatelor, caracterizandu-se prin urmatoarele aspecte :
1. este o procedura complexa, complexitatea fiind determinata de importanta care se
acorda calificarii organelor care participa la negocieri, de importanta stabilirii
concrete a continutului negocierilor.
2. procedura este fixata pe cale cutumiara. In lipsa unor reglementari internationale,
statele au creat de-a lungul timpului prin practica lor reguli procedurale. Asa se
explica lipsa de uniformitate si de conformitate a procedurii aplicate intr-un caz
dat, fata de practica generala.
3. activitatea de negociere se desfasoara prin respectarea principiilor fundamentale
ale dreptului international care dau expresie dreptului egal al tuturor partilor de a
participa efectiv si activ la discutarea problemelor.
4. negocierile imbraca un anumit specific in functie de vointa partilor care participa
la acestea. Astfel, avem negocieri bilaterale, multilaterale
Mentionam ca se mai intalnesc negocieri, tratative ce privesc probleme de importanta
majora la care trebuie sa participe in conditii de egalitate toate statele. Iar la tratativele
care au ca scop reglementarea unor probleme de importanta regionala, participa statele
din regiunea respectiva interesate.

Organele care negociaza

Negocierile se desfasoara de toate statele prin reprezentantii lor imputerniciti. Din
analiza evolutiei istorice, se poate observa ca principalii reprezentanti la negocieri au fost
sefii de state. Dupa anul 1830, interventiile directe ale sefilor de state au fost foarte rare,
locul lor fiind luat de catre ministrii afacerilor externe.
De cele mai multe ori, ministrii de externe actioneaza prin intermediul reprezentantilor
diplomatici carora li se alatura delegatii tehnici. Din delegatia de negociere pot fcae parte
si ministrii de resort, daca negocierile privesc anumite probleme speciale. Reprezentantii
diplomatici se intalnesc pt. pregatirea textului tratatului in cadrul reuniunilor numite
congrese sau conferinte.
Negocierea se face adesea pe cale diplomatica obisnuita da catre agentii diplomatici
acreditati, pe langa Guvernul unui stat. Dupa cum se observa, negocierea imbraca forme
diverse in functie de persoanele care participa la desfasurarea acestor activitati.
Negocierea tratatelor bilaterale este cunoscuta ca fiind negociere conform unei
proceduri clasice, realizandu-se direct intre reprezentantii partilor interesate.

8
Negocierea si semnarea tratatului
Negocierea – faza de inceput a incheierii tratatelor, faza in cadrul careia au loc
urmatoarele :
- dicutarea
- redactarea
- elaborarea
- se finalizeaza cu adoptarea textului tratatului
Scopul negocierii este acela de realizare a acordului de vointa asupra textului tratatului
si, ca finalitate, adoptarea acestui text. Dupa adoptare se trece la autentificarea sa prin
semnare :
- semnarea propriu-zisa
- semnarea ad referendum
- parafarea tratatului ori a actului final al conferintei care
contine textul tratatului(ex :actul final al conferintei de la
Helsinki din 1975)
Semnarea ad referendum reprezinta autentificarea textului tratatului, dar numai avand
caracter provizoriu, intervenind atunci cand reprezentantul unui stat are imputernicirea de
a negocia textul, nu si de a-l semna.
Parafarea inseamna/reprezinta semnarea textului numai cu initialele reprezentantilor
statului si are loc in conditii similare semnarii ad referendum(caracter provizoriu).
Semnarea propriu-zisa sau definitiva se realizeaza numai in cazul in care exista o
autorizare in acest sens pt. ca semnarea definitiva este cea care da dreptul statului de a
ratifica ulterior tratatul.

Structura textului tratatului

- preambulul care contine prevederi de ordin general referitoare la obiectul si scopul
tratatului( uneori se stabilesc si chestiuni de natura conceptuala)
- dispozitivul alcatuit din prevederile de fond ale tratatului
- clauzele finale – prevederi avand caracter procedural
- se adauga anexele care, daca nu se prevede altfel in textul tratatului, fac parte
integranta din acesta.
La un tratat se mai pot adauga protocoale, note, scrisori sau liste de marfuri.
Tratatele pot fi incheiate in orice limba oficiala acceptata de catre statele
contractante(araba, chineza, engleza, franceza, rusa, spaniola).
In cadrul negocierilor este necesar ca statele sa respecte principiile fundamentale ale
dreptului international si sa poarte negocierile cu buna-credinta.

Exprimarea consimtamantului unui stat de a deveni parte la tratate

Pt. a deveni parte la un tratat un stat poate recurge la unul din urmatoarele mijloace
juridice :
- semnarea
- schimbul de instrumente constituind un tratat

9
 - ratificarea
- aderarea
- acceptarea ori aprobarea
- orice alt mijloc convenit

Rezervele la tratate
In acest sens, Conventia din 1969 la art.2 litera d defineste rezerva la tratat ca o
declaratie unilaterala, oricare ar fi continutul sau denumirea sa, facuta de catre un stat
atunci cand semneaza sau aproba un tratat sau adera la acesta.
Prin rezerva in cauza, statul isi manifesta intentia de a exclude sau de a modifica
efectul juridic al unor dispozitii din tratat cu privire la aplicarea lor fata de statul
respectiv, numit stat rezervatar. Rezerve se pot forma numai la tratatele multilaterale.
Dreptul de a formula rezerve este supus unor limitari.

Aplicarea tratatelor
Art 26 – tratatele in vigoare trebuie aplicate de parti cu buna credinta. Aplicarea
tratatului implica obligatia introducerii acestuia in ordinea juridica a fiecarui stat parte. O
parte nu poate invoca dispozitiile din dreptul sau intern pt. a justifica neexecutarea
tratatelor. Aplicarea in timp a tratatelor este guvernata de principiul retroactivitatii
dispozitiilor conventionale.
Art 28 – daca din tratat nu rezulta o intentie diferita sau nu a fost prevazut altfel,
dispozitiile tratatului nu leaga o parte in ceea ce priveste un act sau un fapt anterior datei
de intrare in vigoare a acestu tratat sau o situatie care a incetat sa existe la acea data.
Problema aplicarii concurente a tratatelor si solutia in cazul conflictelor intre
dispozitiile tratatelor succesive. Sub rezerva dispozitiilor Cartei ONU, avem 2 reguli :
1. cand un tratat precizeaza ca e subordonat unui tratat anterior sau posterior ori ca
nu trebuie considerat ca fiind incompatibil cu celalalt tratat, prioritate vor avea
dispozitiile acestuia
2. cand toate partile la tratatul anterior sunt parti la tratatul posterior, fara ca cel
anterior sa fi iesit din vigoare sau sa-i fi fost suspendata aplicarea, tratatul anterior
se aplica numai in masura in care dispozitiile sale sunt compatibile cu cele ale
tratatului posterior(tratatele comunitare modificatoare – Amsterdam si Nisa
modifica Tratatul de la Maastricht)
Un tratat e considerat a fi luat sfarsit daca toate partile la acel tratat incheie ulterior un
nou tratat in aceeasi materie. Si in aceasta situatie, noul tratat se va aplica, dar cu conditia
ca din dispozitiile sale sa rezulte intentia partilor de a inlocui vechiul tratat sau in situatia
in care dispozitiile vechiului tratat sunt incompatibile cu dispozitiile din noul tratat.
Situatia in care statele parti la tratatul anterior nu sunt parti toate la tratat – 2 reguli
impuse de aceeasi Conventie de la Viena din 1969 :
1. in relatiile dintre statele care nu sunt parti la ambele tratate, tratatul anterior se
aplica numai in masura in care prevederile sale sunt compatibile cu cele ale
tratatului nou inheiat
2. in relatiile dintre un stat parte la cele 2 tratate si un stat parte la numai unul dintre
aceste tratate(cel vechi), tratatul la care ambele state sunt parti va reglementa
drepturile si obligatiile lor reciproce.(Tratatul de la Maastricht si Uniunea
Economica si Monetara)

10
 Aplicarea in spatiu : daca tratatul nu dispune altfel, acesta leaga fiecare parte cu
privire la intregul sau teritoriu.

Interpretarea tratatelor consta in stabilirea sensului si continutului regulilor aplicabile

unei situatii date. Exista mai multe tipuri de interpretare :
1. in functie de autorul interpretarii :
a) interpretare autentica colectiva
b) interpretare autentica unilaterala
c) interpretare neautentica
a) - realizata de catre toate partiel la tratat in momentul adoptarii textului sau mai tarziu
b) – se mai numeste si « autointerpretare », prin intermediul acesteia, fiecare stat parte
poate sa ofere propria interpretare si se realizeaza printr-o declaratie interpretativa
c) – realizata de un organ al unei organizatii internationale(Adunarea generala a ONU
interpreteaza Carta ONU)
2. in functie de obiect
a) interpretare obiectiva – are in vedere numai textul propriu-zis din tratat, considerandu-
se ca vointa partilor a fost clar exprimata in tratat
b) interpretare subiectiva – are in vedere gasirea adevaratei vointe a partilor

Intrarea in vigoare a tratatelor si inregistrarea acestora

Un tratat devine obligatoriu pt. statele care si-au exprimat consimtamantul de a deveni
parti din momentul intrarii sale in vigoare. De regula, modalitatea si data intrarii in
vigoare sunt prevazute in textul tratatului. Pt. tratatele bilaterale, intrarea in vigoare este
prevazuta la data semnarii, dar numai daca aceasta(semnarea) indeplineste si functia de a
exprima consimtamantul statului de a deveni parte la tratat. In al doilea rand, este vorba
despre faptul ca acestea intra in vigoare la data schimbarii sau la data ratificarii tratatelor.
Tratatele multilaterale prevad, de obicei, faptul ca intra in vigoare la un anumit termen
dupa depunerea unui anumit nr. De instrumente de ratificare sau aderare. Statele care au
semnat un tratat, sub rezerva ratificarii, precum si statele care si-au exprimat
consimtamantul de a deveni parti la un tratat au obligatia ca pana la intrarea in vigoare a
tratatului respectiv sa nu intreprinda actiuni care l-ar lipsi de obiectul si scopul sau asa
cum arata art.18 din Conventia de la Viena din 1969.
Conform art.102 din Carta ONU statele membre au obligatia de a trimite spre
inregistrare tratatele si acordurile internationale la secretariatul ONU care asigura si
publicarea lor. Neinregistrarea tratatelor nu afecteaza sub nici o forma forta lor
obligatorie pt. parti, ci este de natura numai sa le lipseasca de opozabilitatea fata de
organele ONU, in sensul ca un tratat neinregistrat nu poate fi invocat in fata vreunui
organ al ONU.

Aplicarea tratatelor
a)Notiuni generale
Forta obligatorie a tratatelor da expresie principiului fundamental al dreptului
international:PACTA SUNT SERVANTA, adica potrivit acestui principiu, tratatele in
vigoare, acelea neafectate de o cauza de nulitate, ori acelea care nu si-au incetat aplicarea

11
trebuie executate de catre parti cu buna-credinta. In egala masura, aplicarea tratatelor este
guvernata si de principiile suveranitatii, independentei si neamestecul in treburile interne.
Incalcarea prevederilor unui tratat atrage raspunderea internationala a statului care a
savarsit o astfel de incalcare. In textele tratatelor au fost inserate o serie de clauze privind
mijloacele care sa le garanteze executarea , urmarind sa previna incalcarea lor, cum ar fi
juramantul religios, luarea de ostatici, ipoteca, ocuparea militara pasnica individuala sau
colectiva, gajul financiar asupra unor venituri. In prezent, cele mai de sus nu mai au decat
o insemnatate istorica.
Aplicarea tratatelor ridica o serie de probleme cu privire la forta lor obligatorie in
ordinea juridica interna, ca modalitate esentiala de atingere a finalitatii propuse, adica
probleme privind aplicarea acestora in spatiu si timp, interpretarea lor, dar si efectele lor
fata de statele terte. In prezent, urmarirea aplicarii tratatelor se face in cadrul
organizatiilor internationale prin procedurile specifice acestora.
b)Forta obligatorie a tratatelor de drept international
Executarea tratatelor presupune dobandirea fortei juridice a acestora inclusiv in dreptul
international, fapt care se reflecta in actiunea organelor statului cu privire la elaborarea si
adoptarea masurilor necesare in acest sens,ori, in cazul instantelor judecatoresti, acestea
sunt obligate sa aplice masuri in cauzele pe care le solutioneaza, adica in acele cauze in
care sunt implicate fizice si cele juridice.
Se pune astfel problema daca tratatele produc direct efecte in dreptul intern sau sunt
necesare anumite acte pt. introducerea lor in ordinea juridica interna. Dreptul
international nu contine nici o regula cu privire la modul in care tratatele produc efecte in
dreptul intern.In acest sens, pt. aplicarea tratatelor la care sunt parti statele se conduc
dupa constitutiile lor care pot prevedea modalitatile de introducere a tratatelor in ordinea
juridica interna. Intre aceste modalitati retin atentia cu precadere urmatoarele:
promulgarea su publicarea lor prevazute in deosebi de constitutiile franceze sau poate fi
vorba de emiterea unor legi speciale pt. a declara tratatul drept lege interna(sistemul de
drept englez). In ce priveste Romania se considera ca nu este necesara emiterea unui act
special pt. introducerea tratatului in dreptul intern pt, ca o astfel de functie este indeplinita
de catre actele normative de ratificare ori aprobare a unui astfel de tratat sau chiar
semnarea tratatului in cauza.
Potrivit legislatiei interne(590/2003) se adopta legi pt. ratificarea tratatelor si hotarari
pt. aprobarea acordurilor, conventiilor si a altor intelegeri internationale. Textul acestor
legi si hotarari si cele al tratatelor, acordurilor si al altor intelegeri internationale se
publica in Monitorul Oficial.
Prin Constitutia Romaniei se face referire la faptul ca statul roman se obliga sa
indeplineasca cu buna-credinta obligatiile care ii revin din tratatele la care e parte.
Tratatele ratificate de Parlament potrivit legii fac parte din dreptul intern. Constitutia
revizuita in 2003(Titlul IV,”Integrarea euroatlantica”),art.148 si 149 reglementeaza
aplicabilitatea normelor dreptului comunitar, respectiv indeplinirea angajamentelor
rezultate din statutul de stat membru la CE si NATO.
Cu toate ca modalitatile de introducere a tratatelor in ordinea juridica interna sunt
diferite, fiecare stat in temeiul principiului “pacta sunt servanta” are obligatia de a asigura
ac transpunere ori de cate ori este necesar si de asemenea are obligatia de a realiza
concordanta dintre legislatia sa interna si tratatul pe care devenind parte la el s-a angajat
sa-l aplice.

12
 Statele nu pot invoca legislatia interna pt. a justifica neexecutarea unui tratat potrivit
art.27 din Conventia de la Viena din 1969. Probleme apar in legatura cu ceea ce stim ca
inseamna conflictul dintre un tratat si o lege a statului in cauza, practica fiind diferita de
la un stat la altul.
In sistemul englez se confera proritate legilor si precedentelor judiciare interne
indiferent de succesiunea in timp a tratatelor si a legilor. In Germania si Austria ,tratatele
sunt asimilate legilor interne , iar in caz de conflicat prioritatea apartine actului recent(fie
intern, fie international).

Aplicarea tratatelor in timp

1)Neretroactivitatea tratatelor
In domeniul aplicarii tratatelor, regula generala este cea conform careia dispozitiile
unui tratat nu leaga un stat cu privire la un act sau fapt anterior datei intrarii in vigoare a
tratatului. Principiul neretroactivitatii se aplica si tratatelor exceptand cazurile in care
statele confera un efect retroactiv tratatului in cauza.
In practica Romaniei, in general, categoria tratatelor referitoare la asigurari sociale si
pt. evitarea dublei impuneri contine clauze speciale privind aplicarea lor retroactiva pt. o
perioada de la 5 la 10 ani. Ca tratat multilateral e de retinut Conventia de la Lousane-
1923 potrivit careia renuntarea Turciei la drepturile avute asupra Sudanului si Egiptului si
anexiunea Ciprului de catre GB au fost considerate ca producand efecte cu incepere de la
5 noiembrie 1914.
2)Aplicarea concurenta a tratatelor
Incheierea unui nr. tot mai mare de tratate determina podibilitati sporite de aparitie a
unor conflicte intre tratate succesive avand acelasi obiect, dar un continut diferit. Astfel
de conflicte apar indeosebi la tratatele multilaterale, dar si la cele bilaterale. Pt. evitarea
unor astfel de situatii, practica in materie conventionala contine uneori prevederi de
reglementare a raporturilor intre tratatele succesive. Astfel, observam ca tratatele mai
importante prevad ca in caz de conflict intre prevederile care le instituie si acelea ale unui
tratat ulterior aparut prevaleaza dispozitiile lor(Pactul Ligii Natiunilor).
Alte tratate inscriu clauze care declara tratatul compatibil cu cele anterior incheiate sau
cele care se vor incheia in viitor(este vorba despre Conventia asupra marii libere-1958).
In practica se intalnesc si tratate incheiate de aceleasi parti dar care contin dispozitii
contrare unui tratat incheiat anterior fara insa a prevedea o solutie pt. o situatie
conflictuala. De aceea retinem ca avand in vedere practica internationala, Conventia de la
Viena din 1969, la art.30 a consacrat unele reguli generale privind aplicarea tratatelor
succesive in acelasi domeniu.
La baza solutiilor adoptate de art.30 sunt plasate anumite criterii cum ar fi:
a)prioritatea relativa a normelor contradictorii
b)distinctia intre tratatele multilaterale care vizeaza relatiile bilaterale si cele care vizeaza
relatiile de tip integral sau interdependent
c)regulile stabilite in Conventie au un caracter supletiv in sensul ca se aplica numai daca
tratatele in cauza nu contin reguli de solutionare a conflictului dintre ele
Concret, art.30 din Conventie, proclamand preeminenta art.103 din Carta ONU asupra
obligatiilor statelor membre asumate prin alte tratate, stabileste 2 reguli principale:

13
 1) in cazul in care un tratat precizeaza in continutul sau ca se subordoneaza altui
tratat anterior sau ulterior ori precizeaza ca nu trebuie considerat ca fiind
incompatibil cu celalalt, dispozitiile acestuia se vor aplica cu precadere
2) atunci cand toate partile la tratatul anterior sunt parti si la tratatul ulterior fara ca
tratatul anterior sa fi expirat sau ca aplicarea sa sa fi fost suspendata, tratatul
anterior nu se mai aplica decat in masura in care dispozitiile sale sunt compatibile
cu cele ale tratatului ulterior
Prevederile art.30 din Conventia de la Viena din 1969 se reflecta de exemplu si in
Conventia cu privire la notificarea rapida a unui accident nuclear, care Conventie, la
art.10, arata ca dispozitiile sale nu vor afecta drepturile si obligatiile reciproce ale statelor
parti asumate in temeiul unor acorduri internationale existente care se refera la
problemele prevazute in aceasta Conventie sau in temeiul unor acorduri internationale
viitoare incheiate in conformitate cu obiectul si scopul prezentei Conventii.

Efectele tratatelor fata de statele terte

Regula generala este cea potrivit careia tratatele produc efecte numai fata de parti, nu
si pt. terti. In practica insa intalnim si o serie de exceptii de la aceasta regula pt. ca
observam ca expresia “efectele tratatelor fata de terti” are un sens restrans in intelesul
potrivit caruia se au in vedere numai acele situatii in care drepturi sau obligatii rezulta
fata de statele terte direct din tratat. Cu alte cuvinte, nu trebuie luate in considerare
cazurile de tratate care produc asemenea efecte ca urmare a faptului ca normele continute
de acestea s-au transformat intr-o cutuma sau tratate care produc efecte fata de terti in
temeiul consimtamantului lor exprimat printr-un acord colateral sau in mod tacit.
In sfera efectelor fata de terti se include numai drepturi si obligatii, fiind excluse
situatiile privind avantajele sau dezavantajele ori interesele, precum si problema statelor
noi care se rezolva in cadrul succesiunii statelor la tratate si clauza ratiunii celei mai
favorizate, cazuri in care statele isi manifesta in prealabil consimtamantul ca prevederile
unor tratate incheiate de catre state terte sa le fie opozabile.
Regula potrivit careia tratatele produc efecte numai fata de parti cunoscuta si ca regula
efectului relativ al tratatelor decurge din principiul egalitatii suverane a statelor pt. ca
admite faptul ca un grup de state ar putea impune obligatii sau drepturi pt. alte state, ceea
ce ar insemna inlaturarea suveranitatii si egalitatii in drepturi a statelor.
Exista 3 categorii de tratate care ies de sub incidenta acestui efect relativ:
1) tratatele care prevad drepturi pt. statele terte
2) tratatele care prevad obligatii pt. statele terte
3) tratatele considerate ca facand exceptie de la regula efectului relativ(cele 3 zone –
demilitarizat, denuclearizat, neutralizat)

Tratatele care produc efecte fata de terti

Unele categorii de tratate contin clauze care prevad drepturi in favoarea anumitor
grupuri de state ori in favoarea oricaror state, tratate care d.p.d.v. strict juridic se
aseamana cu “stipulatia pt. altul”. De exemplu:
- Tratatul de pace de la Versailles(1919) a prevazut anumite
drepturi in favoarea Danemarcei si Elvetiei

14
 - Tratatul de pace de la Paris(1947) care prevede renuntarea de
catre tarile invinse la valorificarea oricaror pretentii decurgand
din razboi fata de terti in raport cu acele tratate stipuland
asttfel de drepturi in favoarea altor tari
- Carta ONU(1945)care, ptin art.35 confera statelor membre
dreptul de a supune spre rezolvare diferendele Consiliului de
Securitate a ONU sau Adunarii generale a ONU
Problema care se pune este daca drepturile in favoarea statului tert ia nastere din tratat
sau trebuie ca statul tert sa-l accepte printr-un acord colateral. In practica conventionala,
jurisprudenta si doctrina nu ofera un punct de vedere clar cu privire la aceasta situatie, si
nici cu privire la faptul daca dreptul prevazut in favoarea tertului…
Conventia de la Viena din 1969 la art.36 prevede necesitatea consimtamantului aratand
ca “ un drept ia nastere pt. un stat tert din dispozitia unui tratat daca partile la acest tratat
inteleg prin aceasta dispozitie sa confere acest drept, fie statului tert, fie unui grup de
state caruia acest stat ii apartine, fie tuturor statelor si numai daca statul tert consimte”
In ceea ce priveste consimtamantul tertului, acesta este prezumat in lipsa unei precizari
contrare. Conventia mai prevede faptul ca acest drept nu poate fi revocat sau modificat de
catre parti daca se stabileste ca dreptul in cauza este destinat pt. a nu fi modificat sau
revocat fara consimtamantul statului tert. Regula generala care decurge din principiul
suveranitatii exclude categoric impunerea in sarcina unor state terte a unor obligatii fara
consimtamantul acestora.
Cu toate acestea, este invocata in doctrina si practica domeniului existenta unor tratate
care pot stabili obligatii ale unor state terte chair fara consimtamantul lor. In acest sens,
se fac referiri la statele agresoare(Acordul de la Postdam-1959), cel de la Londra,
privindu-I pe criminalii de razboi, Tratatle de pace din 1947.
Tratatle de pace au fost ratificate de catre statele invinse iar acordul de la Postdam nu
viza neaparat obligatii de natura juridica in sarcina Germaniei. In ce priveste acordul de
la Londra, acesta prevede obligatiile statelor aliate de a-I pedepsi pe criminalii de razboi
nefancand trimitere la obligatii ale statelor terte.
Tot in doctrina se mai fac referiri la unele tratate de interes general: Conventia privind
genocidul, Conventia prin care se interzice comertul cu sclavi, ambele stabilind reguli
valabile pt. intreaga comunitate internationala, adica reguli aplicabile erga omnes. Astfel
de tratate, fie ca exprima o cutuma , fie ca au tendinta de a se transforma in cutuma ca
atare, regulile pe care le prevad devin aplicabile pt. statele terte tocmai tocmai in acest
temei.
Concluzia care se desprinde este cea potrivit careia printr-un tratat nu pot fi impuse
obligatii unui stat fara consimtamantul acestuia. Conventia de la Viena din 1969 la art.35
se prevede faptul ca obligatii se pot naste pt. un stat tert sau din dispozitiile unui tratat in
cazul indeplinirii urmatoarelor conditii:
1) Daca statele parti la tratat inteleg sa creezee o asemenea obligatie
2) Daca statul tert accepta in mod expres in scris aceasta obligatie

Tratatele considerate ca facand exceptie de la regula efectului relativ

In doctrina, unii autori sustin faptul ca anumite tratate pot genera unele regimuri
juridice adica drepturi si obligatii care sunt opozabile erga omnes si, prin urmare, acestea
ar face exceptie de la regula efectului relativ. Se fac in acest sens referiri la tratatele care

15
creaza statute sau regimuri juridice obiective pt. o zona/regiune, pt. un
teritoriu/localitate, un fluviu ori o zona determinata a marii asa cum este cazul, de
exemplu, al tratatelor de neutralizare, de militarizare sau de internationalizare.
Exemple:
- Tratatul cu privire la Antarctica(1959)
- Tratatul dintre Anglia si Franta(1921) in domeniul demilitarizarii
- Tratatele care instituie statute de neutralizare pt. state neutre(Elvetia,Austria) ori cele
care creaza statute avand caracter politic, adica acelea care constata existenta unui nou
subiect de drept international.
Tratatele referitoare la caile internationale de comunicatii au fost considerate ca avand
efecte erga omnes luand in considerare caracterul lor universal, stabilind atat drepturi si
obligatii corelative pt. toate statele lumii. Drepturile decurg dupa caz din principiul
libertatii de navigatie doar pt. statele riverane.
Conventia de la Viena(1969), la art.36 nu a retinut notiunea de regimuri obiective ori
alte notiuni similare, ci a statuat faptul ca un drept ia nastere pt. un stat tert din
dispozitiile unui tratat daca partile la tratat inteleg sa confere acel drept fie statului tert
sau unui grup de state, fie tuturor statelor si numai daca statul tert in cauza consimte.
Consimtamantul este prezumat in lipsa vreunei precizari contrare mai putin daca tratatul
nu prevede altfel.

Modificarea tratatelor
Tratatele contin de regula clauze exprese privind procedura de modificare pe calea
unor amendamente care se adopta pe baza de unanimitate sau majoritate calificata de
voturi. In practica reglementarilor conventionale se foloseste termenul de
amendare/reviziure.
Amendarea vizeaza modificarea unor texte in timp ce revizuirea se refera la un proces
de reexaminare in ansamblu a tratatului rezultand din modificari esentiale, substantiale
ale acestuia. In realitate, deosebirea nu are relevanta juridica pt. ca rezultatul este acelasi
in ambele cazuri.
In ce priveste tratatele multilaterale, acestea se modifica prin intermediul unui acord
care se poate incheia intre toate statele parti si numai atunci cand astfel de efecte statele
parti inteleg sa fie produse pt. toate statele in cauza, sau numai pt. unele dintre ele cand
tratatul in cauza este susceptibil de o astfel de disjungere, ceea ce face ca tratatul astfel
modificat sa oblige doar statele care au acceptat modificarile in cauza.
Pt. celelalte state care nu au acceptat modificarile cuntinua sa produca efecte tratatul
nemodificat. Astfel asistam la 2 regimuri juridice generate de acelasi tratat (tratatul
nemodificat si tratatul modificat).

Modificarea tratatelor bilaterale

Pentru tratatele bilaterale este necesar acordul ambelor parti. Statele care devin
ulterior parti ale amendarii, la forma modificata ori la aceea nemodificata reprezinta
motivul pentru care statul care devine parte la tratatul initial, dupa ce acordul de
amendare a intrat In vigoare , va fi considerat parte la tratat asa cum a fost amendat sau

16
va fi considerat parte la tratatul neamendat, fata de orice parte la acel tratat care nu este
legat de acordul de amendare.
Carta ONU prevede o dubla procedura pentru modificarea sa - art. f08 , 109
Art. 108 prevede amendarea , pentru ca la art. 109 sa intalnim revizuirea globala care se
realizeaza in cadrul unei conferinte generate cu participarea tuturor statelor.

Incetarea tratatelor
Stingerea unui tratat, denuntarea ori retragerea unei parti dintr-un tratat pot avea loc fie
in conformitate cu dispozitiile tratatului respectiv , fie in conformitate cu Conventia de la
Viena-1969.
Efectele incetarii. Se face distinctie intre cauzele de nulitate si cele de incetare propriu-
zise precum si acele cauze de suspendare a aplicarii tratatelor. In caz de nulitate se
considera ca tratatuL respectiv nu a existat. pentru ca temeiul sau este inexistent.
In timp ce incetarea propriu-zisa semnifica un mod normal de a pune capat unui tratat
perfect valabil.
Suspendarea inseamna intreruperea temporara a aplicarii tratatelor.
Nulitatea tratatelor. Referindu-se la cauzele de nulitate a tratatelor, Conventia de la Viena
precizeaza ca o prima categorie de vicii de consimtamant, a caror invocare este lasata la
latitudinea statului in cauza cuprinde eroarea , dolul si coruperea reprezentantului unui
stat.
A doua categorie de vicii de consimtamant. Conventia include si constrangerea asupra
reprezentantului unui stat, caz in care consimtamantul este fara efect si respectivul tratat
este nul. O cauza distincta de nulitate este si aceea potrivit careia poate veni in conflict cu
o norma imperativa a dreptului international, cum ar fi o norma de jus cogens.

Eroarea. Pentru ca eroarea sa fie considerata viciu de consimtamant trebuie intrunite

urmatoarele
conditii:
 Sa fie de fapt
 Sa poarte asupra bazei esentiale a consimtamantului
 Statul care invoca eroarea sa nu fi contribuit prin conduita sa la producerea
acesteia ori imprejurarile sa nu fi fost de asa natura incat posibilitatea erorii
sa fie evidenta.
Dolul. Art. 49 din Conventia de la Viena prevede ca : daca un stat a fost determinat sa
incheie un tratat in urma conduitei frauduloase a unui alt stat care a participat la negocieri
, el poate invoca dolul ca viciu al consimtamantului sau de a deveni parte la tratat. Dolul,
viciu de consimtamant distinct de eroare , dar ca si eroarea , poate fi invocat doar daca
statul in cauza doreste acest lucru.
Coruperea reprezentantului unui stat este retinuta ca un viciu de consimtamant distinct
de dol , argumentandu-se ca in timp ce coruperea pe plan intern este specifica dreptului
penal, dolul tine de dreptul civil. In dreptul international se aprecieaza ca exprimarea
consimtamantului unui stat de a fi legat printr-un tratat a fost obtinuta pe calea coruperii
reprezentantului sau prin actiuni directe sau indirecte ale altui stat care a participat la
negocieri, atunci cand se constata o manifestare expresa de vointa in acest sens. Statul
poate invoca aceasta corupere ca viciu de consimtamant in cazul incheierii unui tratat.

17
Art. 51 al Conventiei din 1969 precizeaza ca exprimarea consimtamantului unui stat de a
fi legat de un tratat obtinut prin constrangerea exercitata asupra reprezentantului sau prin
acte sau amenintari indreptate impotriva lui este lipsita de orice efecte juridice , adica este
nul orice tratat a carui incheiere a fost obtinuta prin amenintarea cu folosirea fortei, cu
violarea principiilor de drept international prevazute in Carta ONU.
Art. 53 se refera la o cauza de nulitate avand un caracter cuprinzator, aratand ca este nul
orice tratat care in momentul incheierii sale este in conflict cu o norma imperativa de jus
cogens.In cazul aparitiei unei noi norme imperative de drept international pe cale cutumiara sau
conventionala , art. 64 din Conventie precizeaza ca tratatul care este in vigoare si vine in conflict
cu acea norma devine nul si isi inceteaza efectele. Tot Conventia de la Viena nu contine o
enumerare a normelor de jus cogens , ci se limiteaza numai la a formula criteriile de determinare
a unei astfel de norme. O asemenea norma este adoptata de Comunitatea internationala in
ansamblul ei. De la o asemenea norma nu este permisa nici o derogare. O astfel de norma nu
poate fi modificata decat printr-o alta norma avand o forta juridica similara. ( ex. tratatele prin
care s-ar conveni comiterea unor acte incriminate de dreptui international cum ar fi gencidul,
pirateria , sclavia , etc. - devin nule ; tratatele care incalca drepturile omului; tratatele care incalca
egalitatea in drepturi a statului sau dreptul la autodeterminare).

Cauzele de incetare sau suspendare a aplicarii tratatelor

Incetarea unui tratat semnifica acele situatii in care un astfel de instrument juridic nu mai
produce efecte juridice adica drepturile si obligatiile partilor inceteaza de regula din momentui
aparitiei cauzei de incetare a tratatului. Conventia din 1969 reglementeaza in esenta urmatoarele
cauze de incetare sau suspendare ale unui tratat:
1) Incetarea sau suspendarea in temeiul dispozitiilor cuprinse in tratat sau prin
consimtamantul ulterior al tuturor partilor
1) Denuntarea in cazui in care un tratat nu contine prevederi in legatura cu incetarea
2) Incetarea sau suspendarea ca urmare a incalcarii sale de catre una dintre parti
3) Imposibilitatea de executare a tratatului
4) Schimbarea fundamentala a imprejurarilor
2) Aparitia unei noi norrne de jus cogens , care in aceasta situatie este o modalitate
normala de incetare a unui tratat.

Stingerea tratatelor
In situatia in care un tratat inceteaza definitiv sa produca efecte, suntem in prezenta
stingerii lui. Daca incetarea efectelor juridice este temporara, vorbim despre suspendarea
aplicarii tratatului. Exista 3 grupe de incetare:
1. Vointa statelor parti
2. Violarea tratatului de una din parti
3. Circumstante independente de vointa partilor
Conventia de la Viena din 1969 reglementeaza urmatoarele cauze de stingere sau
suspendare:
1) Incetarea sau suspendarea in virtutea dispozitiilor prevazute in tratat
2) Denuntarea sau retragerea
3) Incetarea sau suspendarea ca urmare a violarii tratatului
4) Imposibilitatea de executare a tratatului

18
 5) Schimbarea fundamentala a imprejurarilor(clauza „rebus sic standibus”)
6) Ruperea relatiilor diplomatice si consulare
7) Aparitia unei norme de ius cogens
1) In cuprinsul tratatelor pot fi mentionate termenul de valabilitate al tratatului, o conditie
rezolutorie, denuntarea.
Tratatele incheiate pe o perioada dar care contin o clauza privind tacita reconductiune
Potrivit acestei clauze, la implinirea perioadei pt. care tratatul a fost incheiat, aceasta se
considera automat reinnoit pt. o perioada egala cu cea prevazuta in tratat daca nici una
din parti nu-si manifesta intentia de a pune capat tratatului la implinirea termenului.
2) Denuntarea este folosita pt. tratate bilaterale, retragerea pt. cele multilaterale.
Denuntarea – manifestarea unilaterala de vointa prin care un stat intelege sa puna capat
tratatului.
Retragerea – manifestarea unilaterala a unui stat prin care acesta face posibila incetarea,
producerea de efecte juridice ale unui tratat multilateral.
Exceptii:
1. Atunci cand dreptul de denuntare poate fi dedus din natura tratatului
2. Atunci cand se poate determina intentia partilor de a admite posibilitatea
denuntarii sau retragerii
3. Se are in vedere o incalcare substantiala grava a tratatului. Incalcarea unei
prevederi esentiale pt. realizarea obiectului si scopului tratatului
4. Conventia de la Viena ofera aceasta posibilitate oricarui stat parte la un tratat de a
invoca imposibilitatea executarii. Daca aceasta imposibilitate rezulta din disparitia
sau distrugerea definitiva a obiectului, indispensabil pt. executarea tratatului
5. Pt a asigura stabilitatea tratatului trebuie sa fie vorba de o schimbare
fundamentala, imprejurare care a intervenit in raport cu cele existente in
momentul incheierii lui si schimbarea sa nu fi fost prevazuta de parti.
6. Numai tratatul care implica existenta unor astfel de relatii
7. Potrivit Conventiei de la Viena – orice tratat existent care este in conflict cu o
noua norma de ius cogens devine nul si ia sfarsit

Poate fi invocata aceasta clauza numai daca existenta acestei imprejurari a constituit o
baza fundamentala pt. exprimarea consimtamantului statului de a se lega prin tratat si
aceasta schimbare trebuie sa fi avut ca efect transformarea radicala a naturii obligatiilor
care raman de executat in virtutea tratatului.
2exceptii:
1. Tratatele care stabilesc o frontiera
2. Daca schimbarea fundamentala este rezultatul incalcarii de catre partea care o
invoca fie a unei obligatii din tratat, fie a unei obligatii internationale

19
Organizatiile internationale
Pt. existenta unei organizatii internationale, trebuie sa fie indeplinite cumulativ 3
conditii:
a) Cel putin 3 state sa incheie un acord privind infiintarea organizatiei(act
constitutiv)
b) Organizatia sa fie dotata cu personalitate juridica
c) Prin actul constitutiv sa se infiinteze un sistem institutional propriu organizatiei
respective
Definitia organizatiilor internationale este data de Comisia Internationala
ONU: o asociere de state constituita printr-un tratat, inzestrata cu o constitutie si organe
comune si avand o personalitate juridica distincta de cea a statelor membre.

Clasificarea organizatiilor internationale

Potrivit Cartei ONU, pot fi :
 Regionale
 Institutii specializate
In functie de obiectul si scopul prevazute in actul constitutiv:
 Economice
 Comerciale
 Militare
 Cultural-stiintifice
Aria de cuprindere a membrilor :
 Cu vocatie interna
 Regionale
In functie de competentele stabilite :
 Cu competenta generala
 Functionale
In functie de plenitudinea suveranitatii statelor membre :
 De integrare in cadrul lor: statele membre deleaga o parte a competentelor lor
catre organizatii(ex.:Uniunea Europeana)
 De cooperare: statele nu deleaga nici o parte din competenta ce le revine
In functie de posibilitatea aderarii altor state :
 Deschise
 Inchise

Izvoarele Organizatiilor internationale

1.Tratatul
 Tratatele multilaterale care reglementeaza aspecte generale ale organizatiilor
internationale
 Tratatele multilaterale care constituie statutele organizatiilor internationale
 Tratatele bilaterale incheiate intre organizatii internationale si statele membre
 Tratatele bilaterale incheiate intre organizatii internationale si statele membre cu
privire la statutul juridic al organizatiilor internationale
2.Cutuma – trebuie sa fie recunoscuta si de catre state
3.Rezolutiile organizatiilor internationale

20
4.Regulamentele interne : de procedura ale organizatiilor internationale
Izvoarele derivate
1. Tratate constitutive
2. Tratate generale
3. Conventia de la Viena 1986 cu privire la dreptul tratatelor incheiate intre state si
organizatii internationale sau intre organizatii internationale
4. Actele normative care emana de la organele lor

Structura dr. organizatiilor internationale

Analizata sub mai multe aspecte:
 Dupa caracterul lor: reguli imperative pt. statele membre si reguli supletive
aplicabile numai daca statele nu au hotarat altfel
 Dupa sfera de aplicare : principii si norme generale pt. toate categoriile de
organizatii internationale si norme proprii unei anumite organizatii internationale
 Dupa criteriul continutului juridic al regulilor aplicabile: principii de baza ale
organizatiilor internationale si norme valabile pt. domeniile speciale

Trasaturile organizatiilor internationale

Orice organizatie internationala are caracter permanent si institutional determinat de
existenta unei competente, a unei structuri, competente si functionari permanente stabilite
printr-un tratat multilateral care are natura unui act constitutiv.
Elementul caracteristic al formarii si existentei unei organizatii internationale il
constituie structura acestuia, sistemul organelor sale si de regula aceasta structura este
formata din 3 categorii:
 Organe larg reprezentative cu atributii generale
 Organe cu competenta restransa
 Organe de secretariat

ONU
Este entitatea care a aparut prin semnarea la San Francisco la 26iunie 1945 a Cartei.
Scopurile pe care si le propune ONU:
 Izbavirea generatiilor viitoare de flagelul razboiului
 Reafirmarea credintei in drepturi fundamentale ale omului
 Egalitatea in drepturi a natiunilor mari si mici
 Crearea conditiilor necesare mentinerii justitiei si respectarii obligatiilor
decurgand din tratate si alte izvoare ale dreptului international
 Favorizarea progresului social si instaurarea in Carta a unor conditii mai bune de
trai intr-o mai mare libertate

Doctrina si literatura de specialitate

ONU este organizatia mondiala menita sa asigure pacea si securitatea, sa previna
agresiunea si sa inlature pericolele de razboi printr-o colaborare permanenta intre toate
statele lumii avand ca finalitate progresul economic, social si cultural al tuturor statelor.
Pentru realizarea scopurilor propuse, ONU isi fundamenteaza intreaga activitate pe

21
urmatoarele principii inscrise in documentul de constituire, principii care au devenit si
principii fundamentale ale dreptului international:
1. Principiul egalitatii suverane a statelor membre
2. Principiul autodeterminarii popoarelor si natiunilor
3. Principiul indeplinirii cu buna-credinta a obligatiilor asumate prin Carta,
principiul pacta sunt servanta
4. Principiul reglementarii prin mijloace [asnice a diferendelor internationale in asa
fel incat sa nu se primejduiasca pacea, securitatea internationala si justitia
5. Principiul abtinerii de la amenintarea cu forta sau de la folosirea fortei impotriva
integritatii teritoriale ori a independentei politice a vreunui stat(principiul
neagresiunii).Prin Carta se consacra 2 situatii de exceptii cand e permisa folosirea
fortei armate si anume:
a) Cazul in care masurile de constrangere, in caz de amenintare sau violare a
pacii decise de catre Consiliul de Securitate sunt aduse la indeplinire de
catre fortele armate ale statelor membre
b) Cazul in care folosirea fortei armate pt. autoapararea individuala sau
colectiva a statelor impotriva unui atac armat este permisa pana cand
Consiliul de Securitate al ONU adopta masurile necesare pt. reinstaurarea
si mentinerea pacii in zona
6. Din principiul de mai sus rezulta si principiul neinterventiei in probleme care tin
esential de competenta interna a statelor ceea ce reprezinta o consacrare a
principiului neamestecului in treburile interne si respectarii suveranitatii statelor
membre.

Calitatea de membru ONU

Sediul principal al materiei il reprezinta Carta ONU prin care se reglementeaza acele
probleme care privesc modul in care un stat poate deveni membru al organizatiei, ce
sanctiuni I se pot aplica in aceasta calitate in caz de incalcare a prevederilor Cartei si in
ce conditii se poate pierde calitatea de membru al ONU.
De retinut este faptul ca prin Carta, membrii ONU se impart in originari si noi.
Membrii originari sunt cele 51 de state fondatoare care au participat la semnarea Cartei
ONU in 1945. Membrii noi sunt considerate statele care au fost admise ulterior in cadrul
organizatiei. Orice stat poate deveni membru al ONU daca indeplineste cumulativ
urmatoarele conditii:
1) Sa fie un stat suveran
2) Sa fie un stat iubitor de pace
3) Sa accepte obligatiile care decurg din Carta
4) Statul sa fie in stare si dispus sa indeplineasca aceste obligatii

Organizarea si functionarea ONU

In vederea indeplinirii scopurilor propuse ONU dispune de un sistem de organe care
functioneaza in cadrul unor mecanisme riguros stabilite. Importante sunt cele 6 organe
principale ale ONU:
1. Adunarea Generala
2. Consiliul de Securitate
3. Consiliul economic si social

22
 4. Consiliul de tutela
5. Curtea Internationala de Justitie
6. Secretariatul
Acestor organe li se alatura organele subsidiare ale ONU care sunt infiintate de catre
organele principale in functie de obiectivele si sarcinile propuse. Organele subsidiare au
rolul de a ajuta organele principale in indeplinirea atributiilor lor si au o competenta
delegata de catre organele pricipale. Pot fi formate fie din reprezentanti ai statelor
membre, fie din persoane care participa la activitatea acestora cu titlu personal ca in cazul
Comisiei de drept international a ONU.
Prin intermediul Consiliului economic si social, ONU coordoneaza activitatea
institutiilor specializate care, la randul lor, sunt infiintate prin intermediul unor conventii
interstatale care urmaresc sa consolideze colaborarea economica, sociala si culturala la
nivelul pietei internationale. Institutiile specializate ale ONU sunt organizatii interstatale
care fac parte din sistemul Natiunilor Unite si care potrivit actelor lor constitutive
indeplinesc functii in domeniul economic, social, cultural, al educatiei, muncii, sanatatii
etc. care au legatura cu scopurile ONU(OIM, OMS, UNESCO).
Acestor organizatii universale li se adauga si
 organizatiile internationale regionale in diferite domenii(OSA-organizatiile
statelor americane, OUA, ELEI-liga araba, UEO-uniunea Europei occidentale,
NATO, Consiliul Europei)
 organizatii internationale economice(GAT-acordul general pt. tarife si comert,
Comunitatile europene, Asociatia Europeana a liberului schimb, INTERPOL)

Consiliul Europei
Consiliul Europei a fost infiintat prin semnarea statutului de la Londra din 5mai 1949.
Scopurile:
- realizarea unei unitati mai stranse intre membrii sai in vederea salvgardarii si
promovarii idealurilor si principiilor care constituie patrimoniul lor comun
- favorizarea progresului economic si social in folosul tuturor membrilor
Consiliului Europei
Pt. realizarea acestor scopuri se incheie acorduri si se desfasoara activitati comune in
domeniile economic, social, cultural, stiintific, juridic si administrativ, precum si pt.
protectia si dezvoltarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Calitatea de stat
membru poate fi obtinuta daca statul in cauza respecta scopurile Consiliului. In
imprejurari speciale, un stat european considerat a fi in masura sa respecte scopurile
propuse de Consiliu poate fi cooptat in calitate de stat membru asociat(art.52).
Un stat membru care incalca in mod grav prevederile statutului poate fi suspendat din
dreptul sau de reprezentare si I se poate cere sa se retraga din organizatie ori poate fi
exclus din aceasta ca sanctiune suprema.
Principalele organe ale Consiliului Europei:
1. Comitetul de Ministri
2. Adunarea Consulativa(in prezent Adunarea Parlamentara)
3. Secretariatul Consiliului
In ce priveste Curtea Europeana a drepturilor omului, nu este un organ al Consiliului,
ci este un organ infiintat printr-un act al Consiliului Europei prin Conventia drepturilor si
libertatilor fundamentale ale omului – 1950.

23