Clasificarea tratatelor

Tratatul este actul juridic care exprima intelegerea (actul de vointa)

intre doua sau mai multe state sau alte subiecte de drept international in
scopul de a crea, modifica si stinge drepturi si obligatii in raporturile dintre
ele. Ansamblul normelor care reglementeaza incheierea, aplicarea,
respectarea, interpretarea, modificarea, nulitatile si cazurile de incetare a
tratatelor, ca si alte probleme ale acestora, constituie dreptul tratatelor, parte
componenta a dreptului international general1.
Prin conventia de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor, s-a
realizat codificarea si dezvoltarea progresiva a dreptului tratatelor.
Prevederile acestei conventii se aplica numai tratatelor dintre state si numai
celor incheiate in forma scrisa. In 1886, tot la Viena s-a incheiat o alta
conventie ale carei prevederi reglementeaza tratatele care se incheie intre
state si organizatii internationale sau intre organizatii internationale.
Potrivit conventiei din 1969 tratatul este definit ca „un acord incheiat in
forma scrisa intre state si guvernat de dreptul international, care este
consemnat fie intr-un singur instrument, fie in doua sau mai multe
instrumente conexe, oricare ar fi denumirea sa particulara” 1).
Elementele2 esentiale ale tratatului sunt:
a) Subiectele sunt partile la tratat, respectiv statele si alte subiecte de
drept international, adica organizatiile internationale, natiunile care lupta
pentru crearea de state nationale. Nu pot fi insa considerate tratate actele
incheiate intre state si persoane fizice sau juridice straine;

1
Popescu Dumitra – “Coman Florian, Dreptul international public”, Editura Ministerului de Interne,
Bucuresti, 1993
2
Mihaila Marian – “Elemente de drept international public si privat”, Editura All Beck, Bucuresti, 2001,
p.25
 b) Vointa partilor care trebuie sa fie liber exprimata, fara vicii de
consimtamant, iar obiectul asupra caruia poarta acordul de vointa sa fie licit
si realizabil;
c) Guvernarea tratatului de catre normele dreptului international; numai
actele juridice reglementate de normele dreptului international intra in
categoria tratatelor. Statele pot incheia un acord care sa fie carmuit de
dreptul intern al unui stat si nu de dreptul international (de exemplu
incheierea unui contract de vanzare-cumparare a unei cladiri pentru sediul
ambasadei).
Denumirile cele mai frecvente sunt:
a) Tratatul, in sensul restrans, este folosit spre a defini intelegerile
privind domenii importante ale relatiilor internationale (de exemplu tratatele
de pace, neagresiune/si care au un caracter mai solemn); De exemplu,
„Tratatul cu privire la fortele armate conventionale din Europa”, semnat la
Paris la 19 noiembrie 1990, este constituit in afara textului de baza, din alte
opt protocoale aditionale, si anume:
1). Protocolul privind tipurile existente de armamente si
echipamente conventionale;
2). Protocolul privind procedurile ce reglementeaza reclasificarea
modelelor sau variantelor specifice de avioane si echipamente cu capacitate
de lupta in avion de armament neinarmat;
3). Protocolul privind procedurile ce reglementeaza reducerea
armamentelor si echipamentelor conventionale limitate prin tratatul cu
privire la fortele armate din Europa;
4). Protocolul privind procedurile ce reglementeaza categorisirea
elicopterelor de lupta si recategorisirea elicopterelor de atac polivalente;
5). Protocolul privind notificarea si schimbul de informatii;

2
 6). Protocolul privind inspectiile;
7). Protocolul referitor la grupul consultativ roman;
8). Protocolul privind aplicarea provizorie a unor prevederi ale
Tratatului cu privire la fortele armate conventionale. Tratatul, inclusiv cele
opt protocoale au fost notificate de Romania prin legea nr. 18 din 4 martie
1992, M. of. nr. 61 din 8 aprilie 1992.
b) Conventia, denumire folosita pentru intelegeri prin care sunt
reglementate relatii internationale in domenii speciale sau determinate (de
pilda, Conventia din 1969 privind dreptul tratatelor, Conventia din 1982
privind dreptul marii);
c) Acordul, termen general desemnand intelegeri internationale
intervenite mai ales in domeniu economic, comercial, financiar, cultural (de
exemplu acordurile romano-ciliene de cooperare economica si comerciala, 6
iunie 1991), acordul romano indonezian (iulie 1991);
d) Pactul este denumirea data, de obicei, unei intelegeri privind
domenii concrete ale relatiilor politice dintre state si care au caracter solemn
(exemplu, Pactul Briand-Kellog, din 1928, Pactele cu privire la drepturile
omului);
e) Protocolul este un termen fara continut precis, aplicat celor mai
diferite intelegeri internationale. In multe cazuri, protocolul reprezinta un act
accesoriu la un tratat preexistent, in scopul de a-l prelungi, interpreta,
completa, modifica. Totusi termenul de protocol poate desemna si o
intelegere de sine-statatoare intre state (de pilda, Protocolul de la Geneva din
1952 cu privire la interzicerea folosirea gazelor axfisiante, toxice sau altele
asemanatoare ori a mijloacelor bacteriologice).

3
 In doctrina3, ca si in practica dreptului international, se face distinctie
intre o categorie sau alta de tratate; aceste dinstinctii sunt ocazionate, fie de
reguli care se aplica uneia sau alteia dintre categoriile de tratate, fie de
afectele pe care acestea le produc – astfel ca, existenta clasificarii tratatelor
ca atare nu poate fi negata.
Conventia de codificare insasi, formuland norme care se aplica tuturor
tratatelor internationale, contine si mentiunea expresa a anumitor categorii
de tratate internationale, in intentia, fie de a exclude pe unele din sfera ta
(art.1-3, art.5, art.60, art.622 si art.63), fie pentru a scoate in relief aplicarea
normelor respective (art.14, art.19, art.54, art.56, art.61 si 62). Conventia nu
contine propriu-zis o clasificare a tratatelor ca atare.
In doctrina s-a sustinut ca aceste clasificari nu ar avea vreo importanta
practica, sau ca nu ar avea o valoare stiintifica sau, in sfarsit, ca nu ar fi utile
(cu exceptia tratatelor law-making, care contin reguli generale de conduita
aplicabile intre un numar considerabil de state)4.
Aceasta apreciere este exagerata, omitand ceea ce este cunoscut: dand
expresie interesului statelor de a reglementa cele mai variate categorii de
relatii, nu se poate nega faptul ca nu toate tratatele sunt identice si ca o
anumita categorie de tratate are unele caracteristici care le sunt proprii si ca
acestea antreneaza deci, aplicarea unor reguli specifice.
Clasificarea tratatelor se poate face dupa mai multe criterii: obiectul lor,
modul de executare, momentul incheierii, sfera de aplicare etc.
Se sustine ca exista in dreptul international, diferenta inerenta intre asa-
zisele tratate creatoare de drept si orice fel de tratate sau ca intr-un sens,
distinctia este numai de simpla convenienta, pentru ca, in principiu, toate

3
Schwarzenberger, op. cit, p. 425
4
L. Oppenheim – “International Law. A Treatise”, vol. I – Peace, edited by H. Lauterpacht, p.878

4
tratatele creaza drept, in masura in care prin ele se stabilesc reguli de
conduita pe care sunt tinute sa le observe ca norme de drept5.
Dupa obiectul pe care il reglementeraza distingem intre tratatele
generale si tratatele speciale, intre tratate politice (care reglementeaza
interesele esentialmente politice) si tratatele economice sau tratate care nu
sunt de natura strict politica (o cooperare internationala in vederea realizarii
unor interese comune are, de asemenea un caracter politic).
In categoria tratatelor politice, intra6:
 tratate de alianta (Tratatul Nord-Atlantic, Tratatul de la Varsovia,
ANZUS, SEATO)
 tratate de prietenie si buna vecinatate
 tratate de garantie
 tratate pentru solutionarea pe cale pasnica a diferendelor
internationale
 tratate pentru limitarea armamentelor
 tratate pentru delimitarea frontierelor, tratate privind cedarea de
teritorii (cu titlu de schimb, vanzare sau compensare) si tratate prin care se
creaza in favoarea unui stat drepturi speciale referitor la teritorii (cesiune in
administrare, cesiune in arenda, cedarea de titlu de sanctiune sau garantie)
 tratate prin care se creaza obligatii internationale care raman
strict legate de teritoriu – neutralizarea unor anumite teritorii sau instituirea
unei servituti internationale
 tratate de pace si tratate privind relatiile diplomatice
 tratate prin care se creaza drepturi in favoarea cetatenilor proprii
(referitor la minoritati, drepturile omului).

5
L. Oppenheim, op.cit., p. 879
6
A. Maresca, op.cit.,p. 84 si urm.

5
 In categoria tratatelor nepolitice, intra toate tratatele care nu au scopuri
esentialmente politice, ci tind sa reglementeze probleme de natura, in
principal, tehnica: acorduri economice (tratate de comert, acorduri
comerciale, tratate de navigatie, acorduri de navigatie aeriana, acorduri de
colaborare si cooperare economica, acorduri financiare, de plati si de credit,
acorduri de asistenta tehnica), tratate privind emigrarea, tratate privind
domenii esentialmente juridice si cooperarea internationala juridico-
administrative (dreptul privat in general; acorduri privind cooperarea
judiciara in materie civila si penala, recunoasterea hotararilor judecatoresti,
transmiterea de acte etc.), acorduri de cooperare in domeniul social (acorduri
de securitate si prevederi sociale), tratate privind relatiile culturale.
Din punctul de vedere al continutului:
 tratate egale si tratate inegale
 tratate reale si tratate personale
 tratate constitutive, tratate tranzitorii si tratate propriu-zise
Din punctul de vedere al numarului de state:
 tratate bilaterale si tratate multilaterale (dupa cum sunt doi sau
mai multi participanti la tratat). Sunt bilaterale tratatele incheiate intre doua
state si colective sau multilaterale cele la care participa o pluritate de state
(28 de state la Tratatul de la Versailles, 63 de state la Pactul Briand-
Kellogg). S-a propus inlocuirea expresiei de tratat multilateral, cu aceea de
conventie generala7.
Din punctul de vedere al importantei juridice a regulilor pe care
tratatele le cuprind:
 tratate-contract
 tratate-lege
7
E. Giraud – “Annuaire de l’Institut de droit international”, vol. 49, 1961, p. 6-7 si 15-22

6
  tratate de codificare
Din punctul de vedere al subiectului tratatului:
 tratate incheiate intre state
 tratate incheiate intre alte subiecte de drept international decat
statele
Din punctul de vedere al caracterului general al raporturilor dintre
state:
 tratate incheiate in timp de pace – toate tratatele de colaborare
 tratate incheiate in conditii de razboi
Din punctul de vedere al duratei tratatelor:
 tratate cu termen
 tratate cu durata nedeterminata
Din punctul de vedere al formei:
 tratate solemne
 tratate nesolemne
 tratate in forma simplificata
Din punctul de vedere al gradului de finalizare al intelegerii:
 tratate preliminarii
 tratate organice
Din punctul de vedere al efectelor lor:
 tratate constituite din drepturi / obligatii
 tratate constituite din reguli de conduita (reguli de drept
international) avand o valoare normativa
Primul tratat creator de drept de importanta globala l-a constituit “Actul
final” al Congresului de la Viena din 1815 (care cuprinde stipulatii creatoare
de drept de importanta mondiala privind patru aspecte: neutralizarea

7
permanenta a Elvetiei, bavigarea libera pe fluviile internationale, abolirea
comertului cu sclavi negri si diferite clase ale trimisilor diplomatici)
Tratatele-contract (tratate de alianta, de comert, delimitare si cesiune
teritoriala etc. ) sunt acte cu caracter subiectiv, generand prestatii reciproce
in sarcina statelor contractante cand fiecare parte doreste lucruri diferite.
Tratatele-lege sau tratate normative (Declaratia de la Paris din 1856,
Conventiile de la Haga din 1899 si 1907, Pactul Societatilor Natiunilor din
1919, Carta O.N.U. din 1945 etc. ) au ca obiect sa stabileasca o regula de
drept, in mod obiectiv valabila. Ele se caracterizeaza prin identitatea
continutului vointei semnatarilor.
Ca punct de plecare in aceasta clasificare, se ia distinctia fundamentala
intre lege si contract: daca legea face sa se nasca situatii juridice generale,
impersonale, comune unui ansamblu intreg de indivizi, continand reguli
aplicabile acestor categorii, contractul da nastere la situatii juridice
particulare, speciale pentru partile contractante, sfera sa fiind infinit mai
restransa; daca rezonantele juridice ale legii sunt mai intinse, se manifesta in
sfere sociale foarte vaste si extensibile, cele ale contractului sunt inguste, nu
intereseaza decat un cerc sociale foarte limitat.
Tratatul-contract da nastere la situatii juridice speciale, individuale
pentru statele contractante, fiecare din state fiind creditor al sarcinilor si
prestatiilor al caror debitor este concontractantul: un tratat de alianta impune
prestatii al caror debitor de ordin militar, vamal sau aerian in sarcina
aliatilor; un tratat de comert da nastere la drepturi si obligatii de ordin
economic in avantajul si pe seama partilor contractante. In formularea
acestei distinctii, doctrina s-a inspirat din operatia juridica care sta la baza
tratatului-lege: acord de vointe concordante, pentru apartatorii teoriei
Vereinbarung ca Triepel si Anzilotti; acord de vointa generand ca tratatul-

8
contract o situatie juridica subiectiva, pentru alti autori (Salvioli 8 si
Reglade9) – partizani ai teoriei contractuale; act-regula, pentru teoreticienii
scolii obiectiviste (Scelle, Bourquin).
Daca unele tratate sunt numai tratate-legi (Declaratia de la Paris – 1856,
Pactul Societatii Natiunilor), altele au un caracter mixt, fiind atat tratate-legi
cat si tratate-contracte. Caracterul lor mixt subliniaza originalitatea,
complexitatea si supletea teoriei actelor juridice in dreptul international
public.
Potrivit unei dostrine prestigioase (Balladore Pallieri, Quadri), tratatele
care au menirea sa codifice dreptul international si sa stabileasca noi
principii si practici juridice internationale tind sa depaseasca limitele
caracterului normativ care este propriu participarii statelor la un tratat.
Aceste tratate, care reflecta constiinta juridica a comunitatii internationale,
suprind asemenea norme cu destinatie si fata de statele care nu sunt parte la
ele. De aceea, aceste tratate nu sunt considerate tratate adevarate si propriu-
zise, ci ar trebui incluse in categoria asa-ziselor “pseudo-tratate”.
In doctrina10 se face distinctie intre tratatele propriu-zise si alte acte
bilaterale care nu ar fi tratate. Distinctia este de ordin formal, vizand
conditiile exterioare in care instrumentul diplomatic este elaborat. Procedura
urmata pentru incheierea lor este diferita : in cazul primelor, procedura
incheierii tratatului este mult mai larga si comporta o serie de reguli (este
nevoie de ratificarea autoritatii constitutionale supreme), in vreme ce pentru
ultimele, procedura este mult mai simpla (fiind lipsita de aceasta
formalitate). Basdevand le-a denumit pe unele tratate propriu-zise

8
“Su la teoria dell’accordo in diritto internazionale”, Naples, 1914
9
“De la nature juridique des traites internationauz et du sens de la distintion des traites – lois et des traites-
contrats”, R.D.P., 1914, p.505-540
10
L. Cavare, op.cit. p.75

9
(instrumente diplomatice care cer pentru validitarea lor “ratificarea”),
considerandu-le pe celelalte simple acte bilaterale care nu sunt tratate11.
Acordurile in forma simplificata12 sunt incheiate fara interventia
formala a safului de stat fiind, de regula, intocmite de ministerul afacerilor
externe si agentii diplomatici. In afara de forma traditionala a tratatelor
(negociate si semnate in mod expres in numele sefului de stat), Oppenheim
constata aparitia in practica internationala a asa-ziselor acorduri
internationale si acorduri interdepartamentale13.
Aceeasi distinctie este evocata in diferenta pe care J. Basdevant o face
intre tratate si celelalte intelegeri internationale (rezervand denumirea de
tratat numai acelor intelegeri in buna si cuvenita forma si care cer ratificarea,
in vreme ce celelalte intelegeri nu cer acest lucru).
Ele se caracterizeaza prin : procedura este prescurtata, incheierea lor
avand loc imediat – procesul bi-partit (negocierea si semnarea) se realizeaza
printr-un singur act; in mod frecvent, desi nu intotdeauna, prin pluralitate de
instrumente juridice (schimb de note ori de scrisori sau declaratii).
S-a sustinut ca existenta sau absenta ratificarii constituie singurul
criteriu juridiceste valabil pentru diferentierea tratatului propriu-zis de
acordul incheiat in forma simplificata – punct de vedere pe care nu-l
imbratisam, deoarece intrarea in vigoare fara ratificare constituie doar una
din categoriile de situatii in care incheierea de tratate se realizeaza fara
parcurgerea tuturor fazelor obisnuite de incheiere a tratatelor. Exista cazuri
in care tratatele iau forma unui schimb de note, supus, pentru a intra in
vigoare, procedurii ratificarii sau aprobarii.

11
J. Basdevant – “La conclusion et la redaction des traites et des instrumentul diplomatiques autres que les
traites”, R.C.A.D.I., 1926, vo. 15, p. 544 si urm
12
Ch. Rousseau, op.cit., p. 71; P. Reuter – “Droit international public”, 1963, p. 56-58
13
L. Oppenheim, op.cit. p.901-902

10
 Institutia este cunoscuta in practica tuturor statelor; in engleza se
foloseste si expresia de “agreements”, iar in S.U.A. este cunoscuta sub
denumirea de “executive agreements”.
Daca la origine, acordurile in forma simplificata se incheiau cu privide
la chestiuni a caror reglementare nu depasea competentele care, in mod
normal, era recunoscute executivului (adoptarea de masuri de executare,
interpretarea de conventii anterioare, adoptarea de masuri preparatorii sau de
masuri provizorii), mai tarzi nu a existat nici o ierarhizare pe criteriul
obiectului intre tratate si acorduri in forma simplificata. Ele se pot referi la
acorduri politice importante: formarea unei aliante, stabilirea pacii
(acordurile din 1946 dintre Thailanda si Marea Britanie si Australia prin care
a fost incetata starea de razboi intre acele state), stabilirea de relatii
diplomatice, recunoasterea unui stat etc., au fost incheiate in forma
simplificata. Se recurge, in mod curent, la aceasta procedura in cazul
conventiilor militare (schimbul de scrisori franco-german din 1966 cu
privide la statutul fortelor militare franceze in R.F.Germania dupa retragerea
Frantei din N.A.T.O.), al conventiilor de armistitiu, acordurile de incetare a
focului, precum si cel al acordurilor cu caracter ierarhic (acorduri vamale,
aeriene, postale etc.)
Extinderea acestori acorduri in epoca contemporana se explica, in
principal, prin motive de ordin practic, care tine de simplitatea si rapiditatea
procedurii. Uneori, intervin insa si motive de ordin politic (dorinta de a evita
o fererire formala la seful de stat ca contractant – ceea ce ar putea fi
interpretata ca o recunoastere tacita de pretentii politice contestabile sau de
suprematie religioasa care deranjeaza majoritatea populatiei, acorduri
incheiate in secolul al XIX-lea de la Sfantul Sediu cu Marea Britanie si
Rusia).

11
 Forta obligatorie a acordurilor in forma simplificata se justifica pe
prezumtia de legalitate de care se bucura actele indeplinite de un organ in
limitele sale de competenta functionala.
Aceasta forta obligatorie nu este totusi absoluta, ea intalnind doua
limite:
 una de ordin juridic – validitatea internationala a acestor
instrumente ramane subordonata validitatii lor interne (incident care a aparut
in urma respingerii de Grecia a protocolului greco-bulgar la 29 septembrie
1924 asupra minoritatilor)
 una de ordin politic – punerea in joc a eventualei raspunderi a
ministrului care nu a reusit sa obtina aprobarea parlamentara a acordului
incheiat de el14
In categoria acordurilor in forma simplificata, un loc aparte trebuie
retinut pentru “gentlemen’s agreements”; acestea sunt acorduri
internationale lipsite de efecte juridice obligatorii si pe care doctrina anglo-
saxonva le considera ca angajamente de onoare, necomportand nici o
obligatie juridica directa pentru parti, desi le leaga din punct de vedere
moral.
Acordurile incheiate de organizatiile internationale sunt, potrivit
criteriului propus de prof. R.J. Dupuy, de doua tipuri:
 acorduri formale – cele care sunt constatate intr-un instrument
care imbraca aspectul unui tratat solemn sau a unui acord in forma sumara
 acorduri neformale – cele care rezulta din variate proceduri
(acorduri verbale, rezolutii paralele, adoptate dupa consultari mutuale,
angajamente unilaterale luate de o organizatie internationala printr-o decizie
solicitata in mod prealabil de alta etc.)
14
Ch. Rousseau, op.cit., p. 73

12
 In prima categorie se includ acordurile de statut (actele constitutive),
acordurile de sediu incheiate intre organizatie si un stat pentru stabilirea
tratamentului acordat organizatiei internationale de statul respectiv,
imunitatile, privilegiile si facilitatile pe care le recunoaste organizatiei si
personalului acesteia (Acordul de sediu din 1947 intre O.N.U. si S.U.A.
privind statutul juridic al sediului permanent al Organizatiei; Acordul din
1961 dintre U.R.S.S. si .C.A.E.R. etc.); acordurile de asociere la o alta
organizatie internationala, acordurile de transfer de competenta intre
organizatii internationale (conventiile din 1946 privind transferul bunurilor
de la Societatea Natiunilor la O.N.U.), acordurile de tutela, acordurile de
imprumut sau de garantie incheiate de B.I.R.D.

13
 BIBLIOGRAFIE

1. Mihaila Marian – “Elemente de drept international public si privat”,

Editura All Beck, Bucuresti, 2001.
2. Popescu Dumitra – “Coman Florian, Dreptul international public”,
Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 1993
3. Bolintineanu Alexandru, Nastase Adrian – “Dreptul international
contemporan, Institutul roman de studii internationale”, Bucuresti, 1977.

14