Drept institutional fituici pentru examen

1. Principiul subsidiarităţii şi proporţionalităţii

1.1. Expuneţi istoricul afirmării principiului subsidiarităţii şi proporţionalităţii în UE
Principiul subsidiarităţii a fost consacrat oficial în dreptul Uniunii Europene prin intermediul
Tratatului de la Maastricht, care l-a înscris la articolul 5 al doilea paragraf din Tratatul de
instituire a Comunităţii Europene. Cu toate acestea, elemente incipiente ale acestui principiu
pot fi deja identificate în articolul 5 din Tratatul CECO (1951), conform căruia Comunitatea
„nu exercită o acţiune directă asupra producţiei şi pieţei decât dacă circumstanţele impun
acest lucru”. Actul Unic European din 1987 a introdus principiul subsidiarităţii în domeniul
mediului (articolul 130 R din Tratatul de instituire a CEE), dar fără a îl menţiona explicit.
Tribunalul de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene a stabilit, în hotărârea sa din 21
februarie 1995 (Recueil, p. II-289, punctul 331), faptul că principiul subsidiarităţii nu
constituia, înaintea intrării în vigoare a Tratatului privind Uniunea Europeană, un principiu
general de drept potrivit căruia trebuia verificată legalitatea actelor comunitare.
Principiul proporţionalităţii îşi are originea în dreptul administrativ german de după primul
Război Mondial. La începuturile sale, esenţa principiului proporţionalităţii consta în
capacitatea de a combina principiul constituţional liberal cu apărarea drepturilor şi intereselor
fundamentale ale statului prosper. S-ar putea spune că acest principiu al proporţionalităţii a
fost efectul implementării conceptului constituţional din dreptul anglo-american în
constituţiile Europei continentale[4].Acest concept juridic şi-a început difuzia în dreptul
european în 1956 când, pentru prima dată, a fost consacrat de Curtea Europeană de Justiţie .
Din 1970, principiul proporţionalităţii a început să fie invocat în mod constant de Curtea
Europeană de Justiţie, devenind astfel unul dintre principiile generale de drept european. Din
1999, principiul proporţionalităţii a fost introdus în Tratatul de stabilire a Comunităţii
Europene. În prezent, acesta se regăseşte reglementat în art. 5 alin. (4) al Tratatului şi în art. 5
din Protocolul 2 la Tratat, privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii: „În
respectarea principiului neutralităţii, conţinutul şi forma acţiunilor Uniunii nu vor depăşi
ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele Tratatelor. Instituţiile Uniunii Europene vor
aplica principiul proporţionalităţii aşa cum este prevăzut în Protocolul pentru aplicarea
principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii”
1.2. Analizaţi principiul subsidiarităţii şi proporţionalităţii
Unul dintre principiile de baza al politicii UE este principiul proporţionalităţii. Conform
acestui principiu orice măsură luată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare
scopului urmărit.În dreptul comunitar, principiul proporţionalităţii are rolul de a identifica
substanţa şi sensul libertăţilor fundamentale statuate prin tratatele constitutive, fiind
complementar principiilor de justiţie şi echitate. Principiul proporţionalităţii are o importanţă
considerabilă în privinţa protecţiei individului, dat fiind rolul său de „girant al substanţei” în
legătură cu drepturile fundamentale protejate. Principiul proporţionalităţii este invocat în
general în procedurile judiciare în care se pune problema prevalenţei unui drept legal faţă de
alt drept legal sau în care disputa priveşte protecţia unui drept privat în contrapondere cu
protecţia interesului public.Într-un astfel de context, principiul proporţionalităţii este acea
conflict rule care determină înclinarea balanţei în favoarea uneia dintre părţi, este o procedură
analitică, ce nu afectează aplicarea normelor de drept substanţial.
Principiul subsidiarităţii este fundamental pentru funcţionarea Uniunii Europene (UE), mai
precis pentru luarea deciziilor la nivel european. Acesta permite în special să se stabilească în
ce situaţii UE are competenţa de a legifera şi de a contribui la luarea deciziilor cât mai
aproape posibil de cetăţeni.Principiul subsidiarităţii este consacrat prin articolul 5 din Tratatul
privind UE. Acesta este menţionat alături de alte două principii, considerate de asemenea
esenţiale pentru luarea deciziilor la nivel european: principiul atribuirii şi principiul
proporţionalităţii. Principiul subsidiarităţii are ca scop stabilirea nivelului de intervenţie cel
mai potrivit în domeniile competenţelor partajate între UE şi statele membre. Poate fi vorba
despre o acţiune la nivel european, naţional sau local. În toate cazurile, UE poate interveni
numai dacă este în măsură să acţioneze în mod mai eficace decât statele membre.Principiul
subsidiarităţii are, deopotrivă, ca scop să apropie UE de cetăţenii săi, garantând întreprinderea
unei acţiuni la nivel local, atunci când aceasta se dovedeşte necesară. Totuşi, principiul
subsidiarităţii nu înseamnă că o acţiune trebuie întreprinsă întotdeauna la nivelul cel mai
apropiat de cetăţean.
1.3. Estimaţi rolul parlamentelor naţionale în controlul subsidiarităţii
Conform articolului 5 alineatul (3) al doilea paragraf și articolului 12 litera (b) din Tratatul
UE, parlamentele naționale verifică respectarea principiului subsidiarității, în conformitate cu
procedura prevăzută în Protocolul nr 2. Conform acestei proceduri, în termen de opt
săptămâni de la data transmiterii unui proiect de act legislativ, orice parlament național sau
orice cameră a unui parlament național poate adresa președinților Parlamentului European, al
Consiliului și, respectiv, al Comisiei un aviz motivat în care să se expună motivele pentru care
consideră că proiectul în cauză nu este în conformitate cu principiul subsidiarității. În
momentul în care cel puțin o treime din voturile atribuite parlamentelor naționale (un vot
pentru fiecare cameră în parlamentele bicamerale și două voturi pentru parlamentele
unicamerale) susțin un aviz motivat „negativ”, proiectul trebuie reexaminat („cartonaș
galben”). Instituția care se află la originea proiectului de act legislativ poate decide să
mențină, să modifice sau să retragă propunerea. În privința textelor legate de cooperarea
polițienească și judiciară în materie penală, pragul este de doar un sfert. În cazul în care, în
cadrul procedurii legislative ordinare, se contestă conformitatea unei propuneri legislative cu
principiul subsidiarității prin cel puțin majoritatea simplă a voturilor atribuite parlamentelor
naționale, iar Comisia decidă să-și mențină propunerea, chestiunea este transmisă
legislatorului (Parlamentul European și Consiliul), care se pronunță în primă lectură. În cazul
în care consideră că propunerea respectivă nu este compatibilă cu principiul subsidiarității,
legislatorul o poate respinge cu o majoritate de 55% a membrilor Consiliului sau cu
majoritatea voturilor exprimate în Parlamentul European („cartonaș roșu” sau cartonaș
portocaliu”).

2. Comitetul Economic şi Social European – organ consultativ al UE

2.1. Expuneţi natura juridică a Comitetului Economic şi Social;
Reprezentanţii angajatorilor, ai salariaţilor sau ai altor grupuri de interese îşi pot exprima
punctul de vedere cu privire la acţiunile UE prin intermediul Comitetului Economic şi Social
European (CESE). Acesta este o adunare consultativă care emite avize către instituţii mai
mari - în special Consiliul, Comisia şi Parlamentul European. Comitetul Economic şi Social
European a fost înfiinţat în 1957, ca for de discuţie pe marginea aspectelor legate de piaţa
unică. CESE le oferă grupurilor de interese din Europa - sindicate, angajatori, fermieri -
posibilitatea de a se exprima oficial în legătură cu propunerile legislative ale UE.
2.2. Analizaţi procedura de numire, organizare şi funcţionare a Comitetului Economic şi
Social;
Numărul de membri ai Comitetului Economic și Social nu poate depăși 350(denumiti
consilieri),reprezentanti ai diferitor cercuri social-economice al UE. Consiliul, hotărând în
unanimitate, la propunerea Comisiei, adoptă o decizie care stabilește componența
Comitetului. Membrii Comitetului sunt numiți pentru un mandat de cinci ani. Consiliul adoptă
lista membrilor stabilită potrivit propunerilor fiecărui stat membru. Mandatul membrilor
Comitetului poate fi reînnoit.Consilierii sunt organizatii in trei grupuri
mari:angajatori,salarizati si activitati diverse cu o repartizare o fotoliilor fata de statel menbre
a UE. Comitetul își desemnează, dintre membrii săi, președintele și biroul pentru un mandat
de doi ani și jumătate. Organizare interna se prezinta in felul urmator:CESE alege din
rindurile sale un Birou compus de 37 de membri condusi de Presedintele si doi
vicepresedinti.Comitetul este compus din 6 sectii(Relatii externe,coeziune economica si
sociala etc) a caror grupuri de studio insusi elaboreaza avizele si sint formate din cite 12
consilieri asistati de 4 experti.Comitetul este asistat de un secretarial general,condus de un
secreatar general.
2.3. Estimaţi rolul Comitetului Economic şi Social în procesul de luare a deciziilor în
cadrul UE.
Cum deja am afirmat CES este un organ consultativ al Uniunii Europene a carui competenta
principala este de a adresa celor trei institutii(CUE,COMISIA,PE) avize pe chestiuni de
interes European.Acest fapt denota ca CES considerabil duce aportul spre imbunatarire
legislatie si politcii Ue.Promoveaza si reprezinta socieatatea civila in general interesele
acestora si nemijlocit in relatiile dintre institutile legisltative. In dependenta de
situatie,consultarea CESE este obligatorie sau facultative,totusi Comitetul poate emite avize si
din proprie initiative.Astfel,din cele 170 de avize emise(in medie) pe an,aproximativ 15% sint
din proprie initiative.

3.Procedura legislativă specială de luare a deciziilor în cadrul Uniunii Europene:

1.1.Identificaţia instituţiile UE implicate şi rolul acestora;
Initiativa legislativa este rezervata Comisiei, dar pot avea aceasta initiativa si alte institutii,
daca Tratatele prevad astfel(grup de state membre, la solicitarea CEJ,etc).
Adoptarea legilor este facuta de PE cuparticiparea Consiliului, sau de Consiliu cu participarea
PE.
1.2. Analizaţi particularităţile Procedurii legislative speciale şi a variaţiilor acesteia
(consultare şi aprobare)
In conformitate cu articolul 289 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE),
consultarea este o procedură legislativă specială prin care Parlamentului i se solicită avizul cu
privire la legislaţia propusă, înainte ca aceasta să fie adoptată de Consiliu. Această procedură
se aplică în prezent într-un număr limitat de domenii legislative, cum ar fi derogările de pe
piaţa internă şi dreptul concurenţei. Parlamentul European poate aproba sau respinge o
propunere legislativă, sau poate propune amendamente la aceasta.În cazurile în care se aplică
consultarea, Consiliul consultă Parlamentul înainte de a adopta o decizie privind propunerea
Comisiei şi se asigură că avizul acestuia este luat în considerare. Consiliul nu are obligaţia
legală de a se conforma avizului Parlamentului, însă, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii
de Justiţie, nu trebuie să adopte o decizie în lipsa acestuia.
În anumite domenii legislative, Parlamentului European i se solicită să îşi dea aprobarea, ca
procedură legislativă specială în conformitate cu articolul 289 alineatul (2) din Tratatul
privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). Procedura de aprobare conferă Parlamentului
drept de veto. Astfel, Parlamentul are rolul de a aproba sau de a respinge propunerea
legislativă fără alte amendamente, iar Consiliul nu poate ignora avizul Parlamentului.
Cunoscută anterior sub denumirea de „procedură de aviz conform”, aceasta a fost introdusă în
1986 de Actul Unic European în două domenii: acordurile de asociere şi acordurile de aderare
la Uniunea Europeană. Domeniul de aplicare al procedurii a fost extins prin toate modificările
ulterioare ale tratatelor. Ca procedură legislativă, aceasta trebuie utilizată şi în cazul adoptării
de noi acte legislative în domeniul combaterii discriminării; procedura acordă în prezent
Parlamentului European drept de veto. Parlamentul European îşi dă aprobarea în legătură cu
un proiect de act înaintat de Consiliu. El poate aproba sau respinge actul adoptat de Consiliu.
Parlamentul îşi dă sau nu aprobarea. În cadrul acestei proceduri, Parlamentul nu poate depune
amendamente la textul propus de Consiliu.În cazul în care este necesară aprobarea
Parlamentului pentru un act legislativ propus sau un acord internaţional preconizat, comisia
competentă poate decide, în vederea încheierii cu succes a procedurii, să prezinte un raport
interimar privind propunerea Parlamentului, care să cuprindă o propunere de rezoluţie cu
recomandări de modificare sau de punere în aplicare a actului propus.
1.3.Evaluaţi sub aspect comparativ particularităţile procedurii legislative ordinare şi
procedurii legislative speciale
În cazurile specifice prevăzute în tratate, adoptarea unui regulament, a unei directive sau a
unei decizii de către Parlamentul European cu participarea Consiliului sau de către Consiliu
cu participarea Parlamentului European constituie o procedură legislativă specială.PLS se
deosebeste de cea ordinara prin aceea ca lipseste necesitatea adoptarii actului comun(de
regula o institutie adopta actul)in colaboare sau consultare celelalte institutii ori prin aprobare.
Procedura legislativă ordinară înlocuieşte procedura anterioară de codecizie. Consiliul şi
Parlamentul sunt situate pe picior de egalitate. Cele două instituţii adoptă actele legislative fie
în primă lectură, fie în a doua lectură. Dacă în urma celei de a doua lecturi cele două instituţii
nu au ajuns încă la un acord, se convoacă un comitet de conciliere.În plus, regula de vot în
cadrul procedurii legislative ordinare este majoritatea calificată. Pentru a facilita adoptarea
deciziilor şi pentru a consolida eficacitatea procedurii, Tratatul de la Lisabona a redefinit
majoritatea calificată.
Procedurile legislative speciale înlocuiesc procedurile anterioare de consultare, de cooperare
şi de aviz conform. În cadrul procedurilor legislative speciale, Consiliul UE este, în practică,
singurul legiuitor. Parlamentul European doar participă la această procedură. Rolul său se
limitează astfel la consultare sau la aprobare, după caz.Spre deosebire de procedura legislativă
ordinară, Tratatul privind funcţionarea UE nu descrie în mod precis procedurile legislative
speciale. Modalităţile de punere în practică a acestora sunt definite de la caz la caz, prin
articolele din Tratatul privind UE şi din Tratatul privind funcţionarea UE care prevăd
aplicarea lor.

4.Comitetul Regiunilor – organ consultativ al UE:

2.1.Expuneţi natura juridică a Comitetului Regiunilor
Comitetul Regiunilor este un organism consultativ care reprezintă autorităţile locale şi
regionale din Uniunea Europeană. Comitetul Regiunilor este format din reprezentanți ai
colectivităților regionale și locale care sunt fie titularii unui mandat electoral în cadrul unei
autorități regionale sau locale, fie răspund din punct de vedere politic în fața unei adunări
alese. Rolul Comitetului Regiunilor este de a face cunoscute punctele de vedere locale şi
regionale cu privire la legislaţia UE. În acest sens, Comitetul emite rapoarte sau „avize” pe
marginea propunerilor Comisiei. Comisia, Consiliul şi Parlamentul trebuie să consulte
Comitetul Regiunilor înainte de luarea unor decizii în domenii care privesc administraţia
locală şi regională (de ex. ocuparea forţei de muncă, mediul, educaţia, sănătatea publică).
2.2.Analizaţi procedura de numire, organizare şi funcţionare a Comitetului Regiunilor;
Numărul de membri ai Comitetului Regiunilor nu poate depăși 350. Consiliul, hotărând în
unanimitate, la propunerea Comisiei, adoptă o decizie care stabilește componența
Comitetului. Membrii Comitetului, precum și un număr egal de supleanți se numesc pentru o
perioadă de cinci ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit. Consiliul adoptă lista membrilor și
a supleanților stabilită în conformitate cu propunerile fiecărui stat membru. Aceștia nu pot fi
în același timp și membri ai Parlamentului European. Comitetul Regiunilor își desemnează
dintre membrii săi președintele și biroul, pentru un mandat de doi ani și jumătate. Comitetul
este convocat de președinte, la cererea Parlamentului European, a Consiliului sau a Comisiei.
Acesta se poate întruni și din proprie inițiativă. Comitetul își organizează lucrările cu ajutorul
a șase comisii de specialitate, alcătuite din membri CR, care examinează în detaliu
propunerile legislative în legătură cu care este consultat Comitetul și elaborează un proiect de
aviz, în care CR subliniază elementele din propunerile Comisie Europene cu care este de
acord și elementele care necesită modificări. Proiectul de aviz este apoi dezbătut în cadrul
uneia dintre cele cinci sesiuni plenare anuale ale CR. Dacă majoritatea îl aprobă, proiectul
este adoptat și devine aviz al Comitetului Regiunilor, care se transmite apoi Comisiei,
Parlamentului și Consiliului.CR adoptă și rezoluții cu privire la chestiuni politice de
actualitate. Biroul poate fi considerat forţa conducătoare a CoR, având sarcina de a elabora
programul politic al Comitetului la începutul fiecărui mandat, de a controla punerea sa în
aplicare şi de a asigura coordonarea generală a lucrărilor sesiunilor plenare şi ale comisiilor.
De regulă, Biroul are şapte şedinţe pe an: una înaintea fiecărei sesiuni plenare şi două şedinţe
extraordinare, organizate fiecare în statul membru care deţine preşedinţia Consiliului.
Ca forţă conducătoare a CoR, Biroul trebuie să reflecte pluralismul – în special cel politic –
din cadrul Comitetului. Prin urmare, componenţa Biroului este următoarea:
• preşedintele,
• prim-vicepreşedintele,
• 27 de alţi vicepreşedinţi (câte unul pentru fiecare stat membru),
• 27 de alţi membri,
• preşedinţii grupurilor politice.
2.3. Estimaţi rolul Comitetului Regiunilor în procesul de luare a deciziilor în cadrul UE.
Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona conferă CR un rol consolidat de-a lungul
procesului legislativ. Noul tratat impune Comisiei Europene să consulte, încă din faza
prelegislativă, autoritățile locale și regionale, precum și asociațiile acestora de pe teritoriul
Uniunii Europene. CoR, care reprezintă vocea autorităților locale și regionale la nivelul UE,
intervine într-un mod cât se poate de activ încă din această fază preliminară.
După prezentarea propunerii legislative de către Comisie, consultarea CR este din nou
obligatorie dacă propunerea privește unul din numeroasele domenii strategice cu impact direct
asupra autorităților locale și regionale. Tratatul de la Maastricht a stabilit cinci astfel de
domenii: coeziunea economică și socială, rețelele transeuropene de infrastructură, sănătatea,
educația și cultura. Tratatul de la Amsterdam a adăugat cinci noi domenii: politica privind
ocuparea forței de muncă, politica socială, protecția mediului, formarea profesională și
transportul. Tratatul de la Lisabona a extins și mai mult domeniul de acțiune a CoR, adăugând
la lista domeniilor politice în care acesta trebuie consultat protecția civilă, schimbările
climatice, energia și serviciile de interes general.
Cu toate acestea, rolul CR nu se încheie odată cu publicarea unui aviz privind o propunere a
Comisiei. Pentru prima oară, în conformitate cu Tratamentul de la Lisabona, Parlamentul
European are obligația de a consulta CR, ceea ce permite acestuia din urmă să formuleze
observații cu privire la eventualele modificări ale deputaților europeni asupra unei propuneri
legislative. De asemenea, CR are dreptul de a interpela Comisia, Parlamentul și Consiliul dacă
aceste instituții nu iau în considerare punctul său de vedere și poate chiar solicita să fie
consultat încă o dată, în cazul în care propunerea inițială suferă modificări substanțiale pe
parcurs. În cazuri extreme, CR este de asemenea abilitat să introducă acțiune în fața Curții
Europene de Justiție, în cazul în care consideră că nu a fost consultat în mod corespunzător de
către Comisie, Parlament sau Consiliu.

5. Procedura legislativă ordinară de luare a deciziilor în cadrul Uniunii Europene:

1.1.Identificaţia instituţiile UE implicate şi rolul acestora;
Principale institutii implicate in procesul legislative sunt urmatoarele:a)Comisia
Europeana(Comisia are „drept de iniţiativă” - poate propune acte legislative pentru a proteja
interesele Uniunii şi ale cetăţenilor săi.).b)Parlamentul Europen si Consiliul UE(În multe
domenii, precum protecţia consumatorilor şi a mediului s/a, Parlamentul colaborează cu
Consiliul (instituţia reprezentând guvernele naţionale) pentru a decide asupra conţinutului
actelor legislative şi pentru a le adopta. Este vorba, în acest caz, de procedura de
„codecizie”.În baza Tratatului de la Lisabona, a crescut numărul domeniilor politice care fac
obiectul codeciziei, ceea ce îi conferă Parlamentului European mai multă putere de a influenţa
conţinutul actelor legislative în sectoare care includ agricultura, politica energetică, migraţia şi
fondurile europene.) Consiliul şi Parlamentul au ultimul cuvânt cu privire la actele legislative
propuse de Comisie.
1.2. Analizaţi etapele procedurii legislative ordinare (art.294 TFUE) Procedura legislativă
ordinară constă în adoptarea în comun de către Parlamentul European și Consiliu a unui
regulament, a unei directive sau a unei decizii, la propunerea Comisiei.Conditiile acestei
procedure sunt urmatoarele: 1)Comisia prezintă o propunere Parlamentului European și
Consiliului;Prima lectura
1.Parlamentul European adoptă poziția sa în primă lectură și o transmite Consiliului.
2.În cazul în care poziția Parlamentului European este aprobată de Consiliu, actul respectiv se
adoptă cu formularea care corespunde poziției Parlamentului European.
3.În cazul în care poziția Parlamentului European nu este aprobată de Consiliu, acesta adoptă
poziția sa în primă lectură și o transmite Parlamentului European.
4.Consiliul informează pe deplin Parlamentul asupra motivelor care l-au condus la adoptarea
poziției sale în primă lectură. Comisia informează pe deplin Parlamentul European cu privire
la poziția sa.
A doua lectura
În cazul în care, în termen de trei luni de la data transmiterii, Parlamentul European:
1.aprobă poziția Consiliului din prima lectură sau nu s-a pronunțat, actul respectiv se
consideră adoptat cu formularea care corespunde poziției Consiliului
2.respinge, cu majoritatea membrilor care îl compun, poziția Consiliului din prima lectură,
actul propus este considerat ca nefiind adoptat;
3.propune, cu majoritatea membrilor care îl compun, modificări la poziția Consiliului din
prima lectură, textul astfel modificat se transmite Consiliului și Comisiei, care emite un aviz
cu privire la aceste modificări.
În cazul în care, în termen de trei luni de la primirea modificărilor Parlamentului European,
Consiliul, hotărând cu majoritate calificată:
1.aprobă toate aceste modificări, actul respectiv este considerat aprobat;
2.nu aprobă toate modificările, președintele Consiliului, în consens cu președintele
Parlamentului European, convoacă comitetul de conciliere, într-un termen de șase săptămâni.
Concilierea
Comitetul de conciliere, care reunește membrii Consiliului sau reprezentanții lor și tot atâția
membri care reprezintă Parlamentul European, are misiunea de a ajunge la un acord asupra
unui proiect comun, cu majoritatea calificată a membrilor Consiliului sau a reprezentanților
acestora și cu majoritatea membrilor care reprezintă Parlamentul European, în termen de șase
săptămâni de la data convocării, pe baza pozițiilor Parlamentului și ale Consiliului din a doua
lectură.
În cazul în care, în termen de șase săptămâni de la convocare, comitetul de conciliere nu
aprobă niciun proiect comun, actul propus este considerat neadoptat.
A treia lectură
a) În cazul în care, în acest termen, comitetul de conciliere aprobă un proiect comun,
Parlamentul European și Consiliul dispun fiecare de un termen de șase săptămâni de la
această aprobare, pentru a adopta actul respectiv în conformitate cu acest proiect, Parlamentul
European hotărând cu majoritatea voturilor exprimate iar Consiliul cu majoritate calificată. În
caz contrar, actul propus este considerat neadoptat.
1.3. Estimaţi rolul parlamentelor în cadrul procesului legislativ al UE
De-a lungul construcţiei europene, competenţele instituţiilor UE au fost extinse la domenii
care în mod tradiţional ţineau de competenţa naţională, precum justiţia şi afacerile interne.
Astfel, a devenit important ca parlamentele naţionale să primească cele mai bune informaţii şi
în cel mai scurt interval de timp posibil, în scopul de a fi mai bine implicate (şi, prin
intermediul lor, cetăţenii Uniunii Europene) în procesul de luare a deciziilor la nivel european.
Tratatul de la Lisabona constituie o etapă fundamentală în integrarea europeană a
parlamentelor naţionale, consacrându-le pentru prima dată un articol întreg. Articolul 12 din
Tratatul privind UE grupează astfel dispoziţiile referitoare la parlamentele naţionale, care erau
dispersate în tratate. Participarea lor ia, în principal, două forme: un drept la informare şi un
drept de opoziţie.
Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii atribuie un drept de
opoziţie parlamentelor naţionale în cadrul procedurilor legislative. Astfel, o treime din
parlamentele naţionale pot solicita reexaminarea unui proiect de text legislativ în cazul în care
consideră că nu s-a respectat principiul subsidiarităţii. Comisia poate atunci retrage, modifica
sau menţine proiectul legislativ, justificând alegerea sa. În cazul în care Comisia decide să
menţină proiectul, deşi acesta este contestat cu majoritate simplă de parlamentele naţionale,
Consiliul şi Parlamentul European decid, în ultimă instanţă, dacă procedura trebuie să
continue sau nu. A posteriori, un parlament naţional poate, de asemenea, să sesizeze Curtea de
Justiţie a UE pentru a contesta un act legislativ pe care îl consideră contrar principiului
subsidiarităţii.
În plus, parlamentele naţionale dispun de un drept de opoziţie în ceea ce priveşte deciziile
care vizează anumite aspecte ale dreptului familiei şi care au impact transfrontalier (articolul
81 din Tratatul privind funcţionarea UE). O astfel de decizie nu poate fi adoptată în
conformitate cu procedura legislativă ordinară decât dacă niciun parlament naţional nu i se
opune.

6.Managmentul Consiliului UE: Preşedenţia, Secretariatul, COREPER

2.1. Expuneţi modul de organizare a Secretariatului, Preşedenţiei Consiliului şi
COREPER
Consiliul este prezidat prin rotație de cele 28 de state membre ale Uniunii, fiecare
dispunând de o perioadă de șase luni. În cursul semestrului respectiv, Președinția conduce
reuniunile la toate nivelurile, propune orientări și elaborează compromisurile necesare
adoptării de decizii de către Consiliu.
Conform TFUE Consiliul este asistat de un Comitet al reprezentantilor permanent(fiecare
dintre statele membre a autorizat la Bruxelles o delegatie permamenta condusa de un
reprezentant permanent cu rang de ambasador.Aceste delegatii permanente asigura o legatura
constanta intre guvernele lor si Comisie,in scopul de a informa Comisia despre solicitarile
inaintate de guvernele lor si de a informa guvernele despre intentiile comisiei)-COREPER,a
carui misiune este de a pregati lucrarile Consiliului si de a indepleni mandatele care ii sunt
incredintate de catre acesta.Condus de catre reprezentantul statului ce asigura presedentia
Consiliului,comitetul este constituit din 2 formatiuni:
a)formatiuni reprezentantilor permanenti ce trateaza probleme politice
b) formatiuni reprezentantilor permanenti adjuncti autorizati cu tratarea chestiunilor tehnice.
Consiliul este asistat de Secretariatul General, aflat sub autoritatea unui secretar general
numit de Consiliu. Consiliul hotărăște cu majoritate simplă în privința organizării
Secretariatului General. Rolul Secretariatului General al Consiliului este de a furniza
infrastructura intelectuală şi materială a Consiliului la patru niveluri: grupurile de lucru,
Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi, Consiliul de Miniştri şi Consiliul European.
Secretariatul asigură pregătirea reuniunilor, redactează rapoarte, note, procese-verbale şi alte
documente şi pregăteşte proiectele de ordine de zi a reuniunilor. Secretariatul se află în special
la dispoziţia Preşedinţiei, sprijinind-o în sarcinile de căutare a soluţiilor de compromis, de
coordonare a activităţilor şi de sinteză. Secretariatul asigură continuitatea procedurilor în
Consiliu şi este custodele arhivelor şi actelor Consiliului. Serviciul juridic al Consiliului are
 scopul de a emite avize juridice către Consiliu şi comitetele acestuia. O mare parte din
funcţionarii Consiliului muncesc la traducerea, dactilografierea, reproducerea, difuzarea şi
gestiunea documentelor.
2.2. Analizaţi responsabilităţile Preşedenţiei Consiliului UE
Președinția formațiunilor Consiliului, cu excepția celei Afaceri Externe, este asigurată de
reprezentanții statelor membre în cadrul Consiliului după un sistem de rotație egal, în
condițiile stabilite în conformitate cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Consiliul Afaceri Externe, care, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, este
prezidat de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.
Presedintia este responsabila pentru aplicarea acestui regulament de procedura si asigura
buna derulare a dezbaterilor. In acest scop, presedintia poate, cu exceptia cazurilor in care
Consiliul decide altfel, sa adopte orice masura adecvata necesara pentru ca timpul disponibil
in cursul reuniunilor sa fie folosit in cel mai bun mod posibil, in special:
(a) sa limiteze, pentru dezbaterea unui anumit punct, numarul de persoane din fiecare
delegatie prezente in sala de reuniune si sa decida daca sa autorizeze sau nu deschiderea unei
sali suplimentare;
(b) sa stabileasca ordinea in care se trateaza punctele si durata discutiilor care le sunt
consacrate;
(c) sa organizeze timpul alocat pentru dezbaterea unui anumit punct, in special limitand
timpul in care participantii pot lua cuvantul si stabilind ordinea interventiilor lor;
(d) sa solicite delegatiilor sa prezinte in scris propunerile lor pentru modificarea unui text in
discuţie inainte de o anumita data insotite, daca este cazul, de o scurta explicatie;
(e) sa solicite delegatiilor care au pozitii identice sau similare privind un anumit punct, text
sau parte a unui text să o aleaga pe una dintre ele pentru a exprima pozitia lor comuna in
cadrul reuniunii sau in scris inainte de reuniune.
2.3. Evaluaţi rolul COREPER în procesul de luare a deciziilor
COREPER, acronimul francez sub care este cunoscut Comitetul Reprezentanţilor
Permanenţi, include două organisme şi anume:
- Coreper I, format din ambasadorii adjuncţi ai reprezentanţelor permanente ale Statelor
Membre de pe lângă UE și se axează pe probleme de mediu, competitivitate, agricultură,
pescuit, cultură, tineret, transport, energie, sănătate si probleme sociale;
- Coreper II, format din ambasadorii reprezentanţelor permanente ale Statelor Membre de pe
lângă UE și se axează pe probleme de politică externa, probleme financiare si de protecţie
civilă.
COREPER este responsabil cu asistarea Consiliului Uniunii Europene în rezolvarea unor
propuneri sau proiecte de instrumente înaintate de Comisie, în stadiul care implică negocieri
preliminare. COREPER ocupă o poziţie centrală în procesul de luare a deciziilor în
Comunitate, fiind în acelaşi timp un forum pentru dialog (între reprezentanţii permanenţi şi
între acestia şi autorităţile din ţara de origine), dar şi un organism de exercitare a controlului
politic (prin faptul ca trasează linii directoare şi supervizează activitatea grupurilor de
experţi).

7.Tratatele de modificare a tratatelor instituind Comunităţile Europene şi de instituire a

UE
1.1 Identificaţi în ordine cronologică tratatele modificative
Tratatele modificatoare sunt urmatoarele:
 Tratatul de la Bruxelles (de fuziune) – semnat: 1965/ adoptat: 1967
 Actul unic European – semnat: 1986/adoptat:1987
 Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene(si de modificare si de instituire) –
semnat: 1992/ adoptat: 1993
 Tratatul de la Amsterdam – semnat: 1997/ adoptat: 1999
 Tratatul de la Nisa – semnat: 2001/ adoptat: 2003
1.2. Analizaţi contextul istoric şi noutăţile introduse de Tratatul de fuziune
Pentru ca existenta unor institutii paralele nu era eficienta, statele fondatoare al Comunitatii
Europene au luat masuri pentru unificarea institutionala. Primul pas a fost deja facut prin
Conventia de la Roma, odata cu TCEE si TCEEA, cand s-a decis ca cele 3 Comunitati vor
avea o singura Curte de Justitie si o singura Adunare Parlamentara, care din 1962 devine
Parlament European. Sugestii in privinta unei posibile fuziuni a execvutivelor au fost
furmulate chiar dupa putin timp de la intrarea in vigoare a Tratatelor de la Roma.
Noutatile introduse prin TF:
 Un singur Consiliu cu o presedintie rotativa de 6 luni;
 Astfel, Înalta Autoritate - ca instituţie a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului,
Comisia – ca instituţie a Comunităţii Economice Europene şi Comisia prevăzută în
Tratatul CEEA au încetat să mai funcţioneze paralel şi au fuzionat într-o Comisie unică. În
mod similar s-a întâmplat şi cu cele trei Consilii, toate fuzionând într-un Consiliu unic.
 O comisie compusa din 9 membri, nrul careia va putea fi modificat de Consiliu,actionand in
unanimitate. Mandatul Comisiei este de 4 ani. Un presedinte al Comisiei si 3 vicepresedinti,
numiti pe un mandat de 2 ani, cu posibilitatea reinnoirii.
 Dispozitii detaliate in privinta bugetului;
 Protocol privind privilegiile si imunitatile Comisiei Europene.
Reforma institutionala nu aducea atingere atributiilor si competentelor stabilite in cele 3
Tratate.
Deci, dupa 1967, incepe sa functioneze o singura administratie pentru cele 3 Comunitati, iar
bugetul de functionare a Comunitatilor este unic.
1.3. Evaluaţi sub aspect comparativ noutăţile introduse de proiectul Tratatului
constituţional preluate de Tratatul de la Lisabona
Tratatul Constitutional a avut scopul sa modifice structura UE si continutul Tratatelor
existente. Desi Tratatul a fost semnat de toate statele membre in 2004, el nu a intrat in
vigoare.
Destinat sa inlocuiasca Tratatul constitutional, proiect abandonat ca urmare a respingerii lui
prin referendum de catre Olanda si Franta, o parte semnificativa din prevederile TC au fost
introduse in Tratatul de la Lisabona.
Referitor la structura modificata, TL a preluat de la TC eliminarea celor 3 piloni si conferirea
personalitatii juridice unice UE. Totodata, la fel ca in TC, TL a stabilit ca EUROATOM
ramane in vigoare. In afara de aceste schimbari, TL a prevazut anumite schimbari care nu le
gasim la TC: Initiativa cetateneasca – permite ca 1 milion de cetateni europeni sa solicite
direct Comisiei sa prezinte initiativa legislativa de interes pentru ei; cresterea roluli PE si a
parlamentelor nationale in procesul decizional al UE.
Referitor la reforme institutionale, TL a preluat ideea eliminarii votului ponderat in favoarea
VMC, precum si mandatul Presedintelui Consiliului European de 2,5 ani. Totodata, TL
instituie Inaltul Reprezentant pentru Politica Externa si Securitate, care asigura o singura voce
a UE; Banca Centrala Europeana este riodicata la rang de institutie.

8.Acţiunile exercitate în faţa CJUE:

2.1. Identificaţi tipurile de acţiuni declanşate în faţa CJUE
Principale actiuni exercitate in fata curtii sunt:
 Actiunea in constatare de neindeplinire a obligatiilor(infringement)de catre statele membre;
 Procedura intrebarilor preliminare(sau hotarilor preliminare)colaborarea CJE si instantelor
nationale;
 Actiunea in anulare;
 Actiunea în constatarea abţinerii de a acţiona;
 Recursul;
 Reexaminarea.
2.2. Analizaţi particularităţile acţiunilor directe (acţiunea în anulare şi abţinerea de a
acţiona) a)Acţiunea în anulare
Prin intermediul acestei acţiuni, reclamantul solicită anularea unui act al unei instituţii, al unui
organ, al unui oficiu sau al unei agenții a Uniunii (de exemplu regulament, directivă, decizie).
Curtea de Justiţie este singura competentă să soluţioneze acţiunile introduse de un stat
membru împotriva Parlamentului European şi/sau împotriva Consiliului (cu excepţia actelor
acestuia din urmă în materie de ajutoare de stat, dumping sau competenţe de executare) sau pe
cele introduse de o instituţie a Uniunii împotriva unei alte instituții. Tribunalul este competent
şă judece, în primă instanţă, toate celelalte acţiuni de acest tip şi îndeosebi acţiunile introduse
de persoane private.
b)Acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona
Această acţiune permite Curţii să controleze legalitatea inacţiunii instituţiilor, a unui organ, a
unui oficiu sau a unei agenții a Uniunii. Cu toate acestea, o asemenea acţiune nu poate fi
introdusă decât după ce instituţiei respective i s-a solicitat să acţioneze. Atunci când s-a
constatat nelegalitatea abținerii, instituţia în cauză trebuie să pună capăt abţinerii de a acţiona,
luând măsurile adecvate. Competenţa de a judeca acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona
este împărţită între Curtea de Justiţie şi Tribunalul în funcţie de aceleaşi criterii precum
acţiunea în anulare.
2.3. Evaluaţi rolul şi modul de desfăşurare a procedurii în constatarea neîndeplinirii
obligaţiilor ce revin statelor membre în temeiul tratatelor (procedura de infringment)
Comisia poate iniţia o acţiune în justiţie în cazul în care consideră că un stat membru nu îşi
îndeplineşte obligaţiile prevăzute de legislaţia europeană. Procesul poate fi intentat şi de un alt
stat membru.În ambele cazuri, Curtea investighează acuzaţiile şi pronunţă sentinţa. Dacă se
constată că acuzaţiile aduse statului respectiv sunt întemeiate, acesta are obligaţia de a
remedia situaţia imediat. În cazul în care statul membru nu se conformează hotărârii
pronunţate de Curtea de Justiţie, aceasta poate impune plata unei amenzi.
În cazul în care Comisia consideră că un stat membru a încălcat oricare dintre obligațiile care
îi revin în temeiul tratatelor, aceasta emite un aviz motivat cu privire la acest aspect, după ce a
oferit statului în cauză posibilitatea de a-și prezenta observațiile.În cazul în care statul în
cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza
Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
În cazul în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene constată că un stat membru a încălcat
oricare dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor, acest stat este obligat să ia măsurile
pe care le impune executarea hotărârii Curții.
În cazul în care consideră că statul membru în cauză nu a luat măsurile pe care le impune
executarea hotărârii Curții, Comisia poate sesiza Curtea, după ce a dat statului în cauză
posibilitatea de a-și prezenta observațiile. Comisia indică cuantumul sumei forfetare sau al
penalității cu titlu cominatoriu pe care statul membru în cauză trebuie să le plătească și pe
care îl consideră adecvat situației.
În cazul în care Curtea constată că statul membru în cauză nu a respectat hotărârea sa, aceasta
îi poate impune plata unei sume forfetare sau a unor penalități cu titlu cominatoriu.
În cazul în care sesizează Curtea printr-o acțiune în temeiul articolului 258, considerând că
statul respectiv nu și-a îndeplinit obligația de a comunica măsurile de transpunere a unei
directive adoptate în conformitate cu o procedură legislativă, Comisia poate indica, în cazul în
care consideră necesar, cuantumul sumei forfetare sau al penalității cu titlu cominatoriu care
urmează a fi plătită de statul respectiv și pe care îl consideră adecvat situației.
În cazul în care constată neîndeplinirea obligației, Curtea poate impune statului membru
respectiv plata unei sume forfetare sau a unei penalități cu titlu cominatoriu, în limita valorii
indicate de Comisie. Obligația de plată intră în vigoare la data stabilită de Curte prin hotărârea
sa.

9. Parlamentul European:
1.1. Relataţi regulile cu privire la alegerea reprezentanţilor în Parlamentul European;
Parlamentul European este singura instituţie supranaţională ai cărei membri sunt aleşi în mod
democratic, prin vot universal direct,liber și secret, de catre cetatenii UE.Alegerile au loc o
data la cinci ani si fiecare cetatean are dr de a vota si de a candida la alegeri indiferent de
statul său de resedinta. Parlamentul European este compus din reprezentanții cetățenilor
Uniunii. Parlamentul European este organul reprezentativ al celor 450 de milioane de cetățeni
ai Uniunii Europene. Începând cu 13 iunie 2004, acesta are 732 membri. S-a decis că numărul
maxim de parlamentari europeni trebuie fixat la 732, cu un prag minim de 5 și respectiv
maxim de 99 de deputați pentru fiecare stat membru.Alocarea locurilor în parlament are la
bază o reprezentare degresivă și proporțională a statelor membre. Astfel, statele mici trimit
mai mulți deputați în PE decât ar trebui dacă s-ar lua în considerare strict populațiile statelor
respective.
Candidatul care obţine majoritatea absolută a voturilor exprimate prin vot secret este ales
Preşedinte. Dacă, după trei tururi de scrutin, nu se obţine o majoritate absolută, Preşedintele
este ales cu majoritate simplă, într-un al patrulea tur de scrutin.
Mandatul Preşedintelui este de doi ani şi jumătate (o jumătate de legislatură) şi poate fi
reînnoit.
1.2. Determinaţi modalitatea de organizare şi funcţionare a Parlamentului European;
Ales o dată la cinci ani, Parlamentul European este implicat în adoptarea a numeroase legi
(directive, regulamente etc.)
Din organizarea interna PE este compus de Presedintele asistat de 14 vicepresedinti -
mandatul Preşedintelui este de doi ani şi jumătate (o jumătate de legislatură) şi poate fi
reînnoit, Preşedintele coordonează toate lucrările Parlamentului şi ale organelor sale
constitutive (Biroul şi Conferinţa preşedinţilor), precum şi dezbaterile din şedinţele plenare.
Parlamentul European este alcătuit din 750 de deputaţi aleşi în cele 28 de state membre ale
Uniunii Europene. Aceştia îşi exercită mandatul în mod independent. Deputaţii se constituie
în grupuri politice; aceştia nu se grupează în funcţie de naţionalitate, ci în funcţie de
afinităţile lor politice. În prezent, există 7 grupuri politice în cadrul Parlamentului European.
Fiecare grup politic îşi asigură organizarea internă, prin desemnarea unui preşedinte (sau a doi
preşedinţi, în cazul anumitor grupuri), a unui birou şi a unui secretariat. În vederea pregătirii
şedinţelor plenare ale Parlamentului, deputaţii se constituie în comisii permanente
specializate pe anumite domenii. Există 20 de comisii parlamentare.
O comisie este alcătuită din 24 până la 76 de deputaţi şi are un preşedinte, un birou şi un
secretariat.
Componenţa politică a comisiilor o reflectă pe cea a şedinţei plenare. În cadrul comisiilor
parlamentare, deputaţii elaborează, modifică şi adoptă propuneri legislative şi rapoarte din
proprie iniţiativă. Deputaţii examinează propunerile Comisiei şi ale Consiliului şi, dacă este
cazul, întocmesc rapoarte care sunt prezentate în cadrul şedinţelor plenare.
Functionarea PE:
PE functioneza in mai multe perioade de activitate:
1) Legislatura – coincide cu durata mandatului deputatilor, fiind de 5 ani;
2) Sesiunea – PE tine o sesiune anuala. El se reuneste de drept in a doua zi de marti a lunii
martie;
3)Reuniunile – sesiunea de un an este impartita in 12 sesiuni plenare, numite reuniuni. O
reuniune ordinara se desfasoara la Strasbourg timp de doar o saptamana (de facto 4 zile) in
fiecare luna.Reuniunile plenare suplimentare de la Bruxelles tin 2 zile; de regula, se tin 6
reuniuni plenare suplimentare, in restul timpului, deputatii lucreaza in Comisii la Bruxelles.
Dezbaterile sunt publice, dar prin decizia PE, pot sa fie si secrete. Regula: PE decide cu
majoritatea membrilor sai. Exceptie: poate decide cu majoritate absoluta cand conditia e
prevazuta de texte speciale.
1.3. Estimaţi rolul Parlamentului European din perspectiva diverselor competenţe pe
care le are
Competente:
1. PE imparte competenta legislativa cu Consiliul UE.
2. Reprezinta autoritatea bugetara impreuna cu Consiliul UE- stabileste in fiecare an
cheltuielile si veniturile UE.
3. Competenta de control asupra activitatilor UE.
Parlamentul European deţine o importantă competenţă de control a activităţilor Uniunii
Europene.
a)Dreptul de petiţionare al cetăţenilor-Fiecare cetăţean european are dreptul de a adresa o
petiţie Parlamentului şi de a solicita remedierea unor probleme care ţin de domenii din sfera
de activitate a Uniunii Europene. De asemenea, Parlamentul numeşte un Ombudsman, care
încearcă să găsească o soluţie amiabilă pentru plângerile persoanelor împotriva instituţiilor
sau organelor comunitare.
b)Anchetele-Parlamentul European are, de asemenea, competenţa de a numi comisii de
anchetă care să investigheze cazurile de încălcare sau aplicare defectuoasă a dreptului
comunitar de către statele membre.
c)Dreptul Parlamentului la o cale de atac în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene
-Acţiunea în anulare a unui act adoptat în conformitate cu dreptul comunitar.
-Acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona împotriva Comisiei sau Consiliului Uniunii
Europene, dacă acestea nu îşi îndeplinesc obligaţiile.
d)Controlul financiar
-Parlamentul European dispune de o competenţă de control în domeniul economic şi
monetar.
-Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Comitetului Director al Băncii Centrale Europene
trebuie să obţină aprobarea Parlamentului European înainte de a fi numiţi de către Consiliu.
-Preşedintele BCE prezintă raportul anual în faţa Parlamentului European, reunit în şedinţă
plenară.

10. Actul Unic European:

2.1 Expuneţi premisele istorice ale adoptării AUE;
Actul Unic European (AUE) modifică Tratatele de la Roma, în vederea relansării procesului
de integrare europeană şi a realizării pieţei interne. Acesta modifică regulile de funcţionare a
instituţiilor europene şi extinde competenţele comunitare, mai ales în domeniul cercetării şi
dezvoltării, al mediului şi al politicii externe comune.
Premisele adoptarii AUE: absenta unei legaturi organice intre actiunea comunitara si
cooperarea politica, functionarea nesatisfacatoare a anumitor mecanisme institutionale
(insuficienta puterilor Parlamentului European, ponderea prea mare a unanimitatii in cadrul
procesului decizional din Consiliul european), caracterul partial al celor 4 libertati de
circulatie prevazute de tratatul C.E.E. (marfuri, persoane, servicii, capitaluri). A prevalat de
asemenea dorinta de a da o baza juridica solida competentelor deja exersate de comunitate in
noi domenii.
Analizat din perspectiva continutului sau, A.U.E. nu aduce nici o bulversare sistemului
comunitar. Schimbarea majora consta in imprimarea unui nou obiectiv comunitatilor, acela al
 Pietei Interne, fapt care a constituit cauza unei veritabile relansari a actiunii comunitare. Prin
aceasta reprezinta, deci un moment foarte important al istoriei Uniunii.
2.2. Analizaţi obiectivele AUE şi principalele noutăţi introduse prin acest tratat de
modificare
Principalul obiectiv al AUE este de a relansa procesul de construcţie europeană, în vederea
realizării pieţei interne. Aceasta părea dificil de realizat pe baza tratatelor existente, mai ales
din cauza procesului decizional din cadrul Consiliului, care impunea votul cu unanimitate în
domeniul armonizării legislative.
De aceea, Conferinţa interguvernamentală care a condus la AUE a avut un dublu mandat. Pe
de o parte, era vorba de încheierea unui tratat în domeniul politicii externe şi de securitate
comune şi, pe de altă parte, de un act care modifica Tratatul CEE, mai ales în ceea ce priveşte:
 procedura de adoptare a deciziilor în cadrul Consiliului;
 puterile Comisiei;
 puterile Parlamentului European;
 extinderea competenţelor Comunităţilor.
a)CONTRIBUŢIILE TRATATULUI – MODIFICĂRI INSTITUŢIONALE
Pentru a înlesni realizarea pieţei unice, Actul Unic prevede creşterea numărului de domenii în
care Consiliul poate adopta deciziile cu majoritate calificată în locul unanimităţii. Acest lucru
uşurează procesul de adoptare a deciziilor, evitând blocajele inerente căutării unui acord
unanim între 12 state membre. Unanimitatea nu mai este necesară pentru luarea măsurilor
privind realizarea pieţei interne, cu excepţia măsurilor privind fiscalitatea, libera circulaţie a
persoanelor şi drepturile şi interesele lucrătorilor salariaţi.
AUE instituie Consiliul European, oficializând astfel conferinţele şi reuniunile la nivel înalt
dintre şefii de stat şi de guvern. Competenţele acestui organ nu sunt, totuşi, precizate.
Consiliul European nu are putere de decizie, nici putere de constrângere, în raport cu celelalte
instituţii.
Puterile Parlamentului au fost consolidate prin introducerea avizului conform al
Parlamentului, în cazul încheierii tratatelor de asociere. În plus, Actul Unic instituie procedura
de cooperare, care consolidează poziţia Parlamentului în cadrul dialogului interinstituţional,
dându-i posibilitatea unei duble lecturi a legislaţiei propuse. Domeniul de aplicare a acestei
proceduri rămâne totuşi limitat la cazurile în care Consiliul decide cu majoritate calificată, cu
excepţia politicii de mediu.
b)CONTRIBUŢIILE TRATATULUI - MODIFICĂRI POLITICE
Articolul 8A defineşte în mod clar scopul Actului Unic, care este instaurarea progresivă a
pieţei interne pe durata unei perioade care se încheie la 31 decembrie 1992. Politica socială
este deja reglementată de Tratatul CEE, dar Actul Unic introduce două articole noi în acest
domeniu. Articolul 118A din Tratatul CEE autorizează Consiliul, care decide cu majoritate
calificată în cadrul procedurii de cooperare, să adopte dispoziţii minime pentru a promova
„îmbunătăţirea mediului de muncă, pentru a proteja sănătatea şi securitatea lucrătorilor”.
Articolul 118B din Tratatul CEE atribuie Comisiei misiunea de a dezvolta dialogul social la
nivel european.
Preocupările privind protecţia mediului la nivel comunitar erau deja menţionate în Tratatul de
la Roma. Actul Unic introduce trei articole noi (articolele 130R, 130S şi 130T din Tratatul
CEE), care permit Comunităţii „conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului,
contribuie la protecţia sănătăţii persoanelor şi utilizarea prudentă şi raţională a resurselor
naturale”. Se precizează faptul că intervenţia Comunităţii în domeniul mediului are loc doar
dacă această acţiune poate fi realizată mai bine la nivel comunitar decât la nivelul statelor
membre (principiul de subsidiaritate).
Articolul 30 prevede ca statele membre să facă eforturi pentru a elabora şi aplica o politică
externă comună la nivel european. În acest scop, ele se angajează să se consulte cu privire la
 problemele de politică externă care ar putea prezenta interes pentru securitatea statelor
membre. Preşedinţia Consiliului este responsabilă pentru iniţierea, coordonarea şi
reprezentarea statelor membre faţă de state terţe în acest domeniu.
2.3. Evaluaţi sub aspect comparativ obiectivul pieţei comune a TCECO vs obiectivul
pieţei interne introdus de AUE
TCECO:
Obiectivul era formarea unei Piete Comune in ceea ce priveste comertul cu carbuni si produse
siderurgice intre tarile membre, prin abolirea si interzicerea taxelor vamale si taxelor cu effect
echivalent la import si export si a restrictiilor cantitative;
AUE:
Obiectivul principal era definitivarea Pietei Interne, care trebuia sa fie un spatiu fara frontier
interioare in care libera circulatie (cele 4 - marfuri, persoane, servicii, capitaluri) trebuie
realizata.

11.Crearea Comunităţii Economice Europene (CEE)şi Comunităţii Europene pentru

Energie Atomică (CEEA)
1.1 Expuneţi obiectivele CEE şi CEEA
Obiectivele CECO :
- nasterea unei Europe Unite;
- incurajarea pacii in lume;
- transforma Europa cu « pas cu pas » proces , ducând la unificarea Europei democratice,
incluzând atât Europa de Est şi Europa de Vest, despartite de Cortina de Fier
- crearea primi instituii supranational si prima agentie din lume anti-cartel;
- crearea unei pieţi unice pe întreg teritoriul Comunităţii
- Dezvoltarea economica a UE pe baza de carbine si otel
- Obieticele CEEA : de a contribui, prin stabilirea condiţiilor necesare formării şi dezvoltării
rapide a industriilor nucleare, la ridicarea nivelului de viaţă în statele membre şi la dezvoltarea
schimburilor cu alte ţări. Crearea unei piete comune pentru materiile si echipamentele
nucleare intre tarile membre, dar si promovarea utilizarii energiei atomica in scopuri pasnice.
1.2. Analizaţi sistemul instituţional al CEEA şi CEE şi mecanismul decizional
Schema institutionala CEEA si CEE:
 Consiliul de Miniştri CEEA/ CEE – cate un ministru din fiecare tara
 ComisiaCEEA/ Comisia CEE;
 Comisia CEEA – 5 membri cu autonomie fata de statele membre;
 Comisia CEE – 9 membri cu autonomie fata de statele membre;
 Competente: de a elabora proiecte privind actiuni comunitare pe care le prezinta spre aprobare
Consiliului ministerial.
 Adunarea – comuna pentru cele 3 comunitati; Compozitie: reprezentanti trimisi de
parlaméntele nationale; Functii exclusiv consultative si atributii de control.
 Curtea de Justiţie – comuna celor 3;
 Compozitie: 7 judecatori Sarcini: vegheaza respectare prevederilor Tratatelor, precum si ale
dispozitiilor de aplicare ale acestora.
 Comitetul Economic si Social – Organ consultativ común pentru CEEA si CEE;
 Agentia de Aprovizionare a CEEA – institutie de gestiune specializata.
In cadrul CEEA si CEE, mecanismul decizional este urmatorul: deciziile sunt luate de
Consiliul de Ministri, dar la propunerea Comisiilor. Asadar, desi Comisiile un mai pastreaza
puterea de decizie a Inaltei Autoritati, ele primesc un rol care un poate fi neglijat: au puterea
de initiativa legislativa.
 1.3. Formulaţi metodele propuse pentru construcţia europeană
Metoda interguvernamentala(diplomatica) consta in colaborarea internat traditionala dintre
state. In organizatiile internat clasice, organul de conducere reuneste reprezentantii statelor
participante si hotaraste in unanimitate. Statele isi pastreaza suveranitatea, nu se ajunge la
integrare. Ex: Consiliul Europei, NATO.
Metoda federalista este una de tip supranational. Deciziile se iau cu majoritate de voturi, ceea
ce implica o limitare a suveranitatii nationale. Federalistii europeni doreau in trecut adoptarea
unei constitutii federale, dupa modelul SUA. Nu a fost o idee usor de acceptat, pt ca ea
reprezenta o amenintare la adresa suveranitatii nationale.
Metoda functionalista a lui Jean Monnet. Cautand o solutie de durata, JM a evaluat situatia
dpdv practic. Astfel, conditia pt asigurarea pacii era includerea Germaniei in acordurile
europene, cu un statut egal cu al celorlalti participanti. In spiritul conceptiei functionaliste, JM
a pornit de la nevoile comune ale statelor. Ideea lui era ca, daca Europa unita nu se poate
raliza dintr-o data, ea se poate cladi pas cu pas, integrand statele mai intai pe un sector de
activitate ingust, dar vital. Legaturile economice vor crea solidaritati concrete, declasand un
proces ce va angrena si alte domenii. Se va ajunge, astfel, la o uniune economica mai larga si
in final, la integrarea politica. Organizatia ec a lui JM are un caracter puternic supranational.
Statele transfera esentialul capacitatii de decizie Inaltei Autoritati independente, ale carei acte
sunt obligatorii pt state. Curtea de Justitie va rezolva orice litigiu aparut.
Metoda comunitara. Dupa esecul Comunitatii Europene de Aparare, ideea unei structuri cu
un pronuntat caracter supranat nu mai era de actualitate. Solutia practica pt Comunitatea
Economica Europeana(CEE) a constat in compromisul dintre elem supranat, intr-o forma
atenuata fata de sistemul CECO si elem interguvernamental. S-a diminuat rolul Comisiei, care
a primit monopolul put de propunere, iar puterea de decizie a fost transferata Consiliului de
ministri. Deci, Consiliul decidea la propunera Comisiei, dupa consultarea Parlamentului.

12. Mediatorul European:

2.1 Expuneţi natura juridică a Ombudsmanului European;
Creat prin Tratatul de la Maastricht, Ombudsmanul European efectuează anchete referitoare la
cazurile de administrare defectuoasă în activitatea instituţiilor şi organelor comunitare. Acesta
intervine fie din proprie iniţiativă, fie pe baza plângerilor prezentate de cetăţeni ai UE. El este
numit de Parlament pe durata legislaturii acestuia.Ombudsmanul European reprezinta un
organism European care nu este numit “institutie”,dar poate actiona in numele cetatenilor
europeni.Ombudsmanul European prelucrează plângerile primite de la cetăţeni, întreprinderi
şi organizaţii din UE care semnalează cazuri de administrare defectuoasă din partea
instituţiilor, organismelor, birourilor sau agenţiilor UE - încălcarea legislaţiei, nerespectarea
principiilor bunei administrări, încălcarea drepturilor omului. Exemplele includ:
 practici inechitabile
 discriminare
 abuz de putere
 lipsa informaţiilor sau refuzul de a furniza informaţii
 întârzieri nejustificate
 proceduri incorecte.
Ombudsmanul începe investigaţiile după primirea unei plângeri sau din proprie iniţiativă. Este
un organism independent şi, prin urmare, nu acceptă sugestii din partea guvernelor sau a altor
entităţi. O dată pe an, îi prezintă Parlamentului European un raport de activitate.
2.2. Determinaţi procedura de numire, organizare, funcţionare şi atribuţiile
Ombudsmanului European;
Procedură: Candidaturile se trimit Comisiei pentru petiţii a Parlamentului, în vederea
analizării admisibilităţii acestora.O listă a candidaturilor admisibile este supusă apoi votului
Parlamentului. Se procedează la o votare pe bază de buletine secrete, luându-se în considerare
majoritatea voturilor exprimate.
Durată: Ombudsmanul este numit de Parlament după fiecare scrutin pentru întreaga durată a
mandatului Parlamentului. Mandatul său poate fi reînnoit.
Functionare: Ombudsmanul dispune de un secretariat alcătuit dintr-un personal supus
normelor privind funcţia publică europeană. Ombudsmanul numeşte responsabilul principal al
acestuia.
Atributii:
— îşi exercită funcţiile în condiţii de independenţă totală, în interesul Uniunii şi al cetăţenilor
acesteia;
— nu solicită şi nu acceptă instrucţiuni de la niciun organism în vederea îndeplinirii funcţiilor
sale;
— se abţine de la orice act incompatibil cu caracterul funcţiilor sale;
— nu poate exercita nicio altă funcţie politică sau administrativă ori activitate profesională,
fie că este remunerată sau nu.
Ombudsmanul tratează cazuri de administrare defectuoasă în activitatea instituţiilor şi
organelor comunitare.
Destituirea: Ombudsmanul poate fi destituit de Curtea de Justiţie, la solicitarea Parlamentului
European, în cazul în care nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiilor sau în
cazul în care a comis o abatere gravă.
2.3. Evaluaţi relaţiile Ombudsmanului European cu Parlamentul European.
Deşi este total independent în exercitarea funcţiilor sale, Ombudsmanul are caracter de
Ombudsman parlamentar. Acesta are legături strânse cu Parlamentul, care este exclusiv
responsabil de numirea sa şi de iniţiativa destituirii sale, stabileşte îndatoririle acestuia, îi
oferă asistenţă în cadrul anchetelor şi primeşte rapoartele sale.
Pe baza mai multor rapoarte anuale privind activităţile Ombudsmanului European, Comisia
pentru petiţii şi-a reiterat dorinţa ca Ombudsmanul European şi omologii acestuia de la nivel
naţional şi regional să colaboreze cu Comisia şi cu Parlamentul, pentru a se asigura că
rezultatele modificărilor actuale aduse tratatelor maximizează accesibilitatea, transparenţa şi
responsabilitatea Uniunii Europene.

13.Crearea Uniunii Europene

1.1 Expuneţi motivele creării Uniunii Europene la Maastricht bazată pe sistemul de
piloni
Conform TUE, Uniunea se va baza pe Comunitatile Europene si pe noile forme de cooperare
stabilite de tratat.
Respectiv, TUE a avut rolul de unificare a tratatelor de constituire anterioare si de constituire
a noi forme de cooperare. Astfel, a aparut necesitatea mentinerii celor 3 comunitati si
adaugarea a inca doua forme de cooperare:Politica Externa si Securitate Comuna si Justitie si
Afaceri Interne.
Avem 3 piloni:
I – CECO,CEEA,CE;
II – PESC
III- JAI
Pentru prima data, cooperarea europeana, pana atunci strict economica, se extinde si pe plan
politic. Statele europene intra intr-o noua faza a unificarii, creand o noua structura, cu o noua
denumire (“Uniunea Europeana”) si cu o organizare bazata pe existenta a trei piloni de
importanta inegala. Referitor la JAI si PESC,statele-membre nu erau de acord sa renunte la
partea de suveranitate in favoarea unei autoritati supranationale, ci erau pentru
interguvernamentalism, asa ca trebuiau adaugate cateva institutii, precum si adaugate careva
competente la cele vechi. Era mai usor pentru a trece treptat la o noua forma de organizare –
UE – prin mentinerea vechilor comunitati, decat la trecerea brusca prin abolirea celor 3
comunitati.
1.2. Analizaţi noutăţile introduse prin Tratatul de la Maastricht , Amsterdam şi Nisa
Modificarile Tratatului de la Maastricht:
- modifica si completeaza str-ra celor trei tratate incheiate anterior;
- comunitatile se vor numi UE si CEE;
- aduce idea de uniune politica vest-europeana;
- introduce o moneda comuna europeana;
- introduce drepturile civile europene;
- competente noi ale Comunitatilor;
- intensificarea protectiei comunitare a consumatorului.
Modificarile T. Amsterdam:
- a fost introdus un capitol referitor la ocuparea fortei de munca;
- include un articol nou, consacrat pr. general al nedescriminarii;
- este consolidat pr. egalitatii intre femei si barbati;
Modificarile Tratatului de la Nisa:
- a fost consolidat rolul colegislator al Parlamentului European;
- asigura o baza juridica partidelor politice din Statele Membre prin definirea unui statut;
- a fost stabilite nr.maxim de 732 de mandate in PE;
- nr. locurilor in PE s-a redus pu unele state.
1.3. Estimaţi raţionamentele respingerii Tratatului Constituţional şi soluţia adusă prin
Tratatul de la Lisabona
Cu toate ca Tratatul Constitutional a fost semnat in 2004, el nu a intrat in vigoare ca urmare a
respingerii acestuia de catre Franta si Olanda prin referendum. Respingerea Constitutiei in
Franta si Olanda a fost din frica cetatenilor de o extindere necontrolata datorita efectelor
econom. si sociale: in principal de cresterea somajului ca urmare a unui posibil aflux de mina
de lucru ieftin sau mutarea companiilor in est.
In Franța,cei care au votat nu au explicat ca motive principale frica de a pierde locurile de
muncă, situația economică internă, impresia că această Constituție se concentra prea mult
pemodelul «liberal» şi cuprindea prea puține elemente sociale. In Olanda, motivatiile
principale au tinut de o intelegere neadecvate fata de impactul Constitutiei, dar si frica de a
pierde suveranitatea nationala. Dupa aceasta, a urmat o “perioada de reflectie” prin care s-a
concluzionat cauzele esecului si viitoarele actiuni necesare.
Tratatul de la Lisabona pastreaza majoritatea inovatiilor institutionale prevazute in Constitutia
Europei. Diferente:
1.Simbolurile UE (precum steagul, imnul si motto-ul) nu mai sunt prezente in tratat, desi ele
sunt folosite (de exemplu steagul a fost adoptat in 1980).
2.Ministrul Uniunii pentru Afaceri Externe este numit in tratat Reprezentant al Uniunii pentru
Afaceri Externe.
3.S-a renuntat la terminologia noua (de exemplu directivele UE si nu legile UE)
4.Combaterea schimbarii climatice este un obiectiv oficial al Uniunii Europene dupa Tratatul
de la Lisabona.
14. Tribunalul
2.1. Expuneţi istoricul şi temeiul juridic al crearii Tribunalului( ex Tribunal de Primă
Instanţă);
Curtea de Justitie, fiind coplesita de nrul din ce in ce mai mare al proceselor, a fost nevoita sa
instituie o jurisdictie de prima instanta, pentru a prelua o parte din activitatea Curtii.
Instituirea Tribunalului (numait inainte de TL – Tribunalul de prima instanta) a fost prevazuta
de AUE. TPI a fost infiinta in 1988 prin decizia Consiliului, incepindu-si activitatea in 1989.
 Importanta sa a crescut treptat, prin TM a fost ridicat de la nivelul unui organ creat de
Consiliu la cel de organ stabilit de Tratat, cu rolul de a asista Curtea de Justitie. Tratatul de la
Nisa, desi nu i-a conferit titlu de institutie, i-a creat un statut autonom.
2.2. Analizaţi procedura de numire, modalitatea de organizare şi funcţionare a
judecătorilor la Tribunal;
Tribunalul este compus din cel puţin un judecător pentru fiecare stat membru (27 în prezent).
Judecătorii sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre pentru un mandat
de 6 ani care poate fi reînnoit. Judecătorii îl aleg dintre ei pe preşedintele Tribunalului pentru
o perioadă de trei ani. Aceştia numesc un grefier pentru o perioadă de 6 ani.
Judecătorii îşi exercită funcţiile în deplină imparţialitate şi independenţă.
Spre deosebire de Curtea de Justiţie, Tribunalul nu dispune de avocaţi generali permanenţi. În
mod excepţional, această funcţie poate fi încredinţată unui judecător.
Cauzele cu care este sesizat Tribunalul se judecă de camere compuse din cinci sau din trei
judecători sau, în anumite situaţii, de un judecător unic. De asemenea, Tribunalul poate judeca
o cauză în Marea Cameră (13 judecători) sau în şedinţă plenară atunci când dificultatea
problemelor de drept sau importanţa cauzei justifică această măsură. Mai mult de 80 % dintre
cauzele cu care este sesizat Tribunalul sunt judecate de camere compuse din trei judecători.
Preşedinţii camerelor compuse din cinci judecători sunt aleşi dintre judecători pentru o
perioadă de trei ani.
Tribunalul dispune de o grefă proprie, însă recurge la serviciile Curţii de Justiţie pentru alte
nevoi administrative şi lingvistice.
2.3. Estimaţi competenţele Tribunalului în raport cu competenţa Curţii de Justiţie
Tribunalul are competenta sa judece in prima instanta actiunile expres-mentionate in Tratatul
UE, cu exceptia acelor cauze care sunt in competenta instantelor specializate sau Curtii de
Justitie. Astfel, spre exemplu actiunile directe (in anulare sau in carenta) vor fi judecate in
prima instanta in Tribunal daca sunt introduse de pf/pj impotriva actelor institutiilor,
organelor, oficiilor sau agentiilor UE sau impotriva altor acte normative, pe cand actiunile
directe formulate de catre state vor fi judecate in Curtea de Justitie. Totodata, Curtea de
Justitie va examina recursurile si reexaminarile impotriva deciziilor Tribunalului.
Tribunalul de Primă Instanţă are competenţa de a judeca:
 acţiuni directe introduse de persoane fizice sau juridice împotriva actelor instituţiilor,
organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii Europene (ale căror destinatare sunt sau care le
privesc în mod direct şi individual), precum și împotriva actelor normative (dacă îi privesc
direct şi dacă nu presupun măsuri de executare) sau, de asemenea, împotriva abţinerii de a
acţiona a acestor instituţii, organisme, oficii sau agenții. Este vorba, de exemplu, de o acţiune
introdusă de o întreprindere împotriva unei decizii a Comisiei prin care i se aplică o amendă;
 acţiuni introduse de statele membre împotriva Comisiei;
 acţiuni introduse de statele membre împotriva Consiliului cu privire la actele adoptate în
domeniul ajutoarelor de stat, la măsurile de protecţie comercială („dumping") şi la actele prin
care Consiliul exercită competenţe de executare;
 acţiuni prin care se urmăreşte obţinerea unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de
instituţiile Uniunii Europene sau de funcţionarii acestora;
 acţiuni ce au la bază contracte încheiate de Uniunea Europeană, prin care se atribuie în mod
expres Tribunalului competenţa de judecare;
 acţiuni în materia mărcilor comunitare;
 recursuri împotriva deciziilor Tribunalului Funcţiei Publice a Uniunii Europene, limitate la
chestiuni de drept.
15.Crearea Comunităţii Europene pentru Cărbune şi Oţel (CECO):
1.1 Identificaţi proiectele de realansare paşnică a continentului european care au
precedat crearea CECO
Uniunea Europeană a fost creată cu scopul de a se pune capăt numărului mare de războaie
sângeroase duse de ţări vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial. 9 mai
1950 - Ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, îşi prezintă planul referitor la
o cooperare aprofundată. De atunci, ziua de 9 mai este sărbătorită în fiecare an ca fiind „Ziua
Europei". Pornind de la planul Schuman, şase ţări semnează un tratat prin care se urmăreşte
plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub o autoritate comună. În acest fel, niciuna dintre ele
nu îşi mai poate fabrica arme pentru a se întoarce împotriva celorlalte, cum se întâmplase în
trecut. Cele şase ţări sunt Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi Luxemburg, acestea
încep să se unească, din punct de vedere economic şi politic, în cadrul Comunităţii Europene a
Cărbunelui şi Oţelului, propunându-şi să asigure o pace durabilă.
1950 Planul Schuman: plasarea productiei franco-germane de carbune si otel sub
responsabilitatea unei autoritati supreme comune,independente, in cadrul unei organizatii
deschise participarii si altor state europene.
1.2. Analizaţi obiectivele şi cadrul instituţional al CECO
Obiectivele CECO :
- nasterea unei Europe Unite;
- incurajarea pacii in lume;
-crearea primei instituii supranational si prima agentie din lume anti-cartel;
- crearea unei pieţe Comune in ceea ce priveste comertul cu carbuni si produse siderurgice
intre tarile membre
Institutiile CECO sunt :
-Inalta autoritate – compozitie: 9 membri, cu autonomie fata de statele membre; avea
competente extinse;
-adunarea comună – compozitie: reprezentanti trimisi de parlamentele nationale; functii
exclusive consultative si atributii de control. Avea puterea de a demite Inalta Autoritate si
Comisiile prin adoptarea unei motiuni de cenzura.
-consiliul special de Ministri – compozitie: 1 reprezentant din fiecare tara; Coordona actiunea
statelor cu cea a Comunitatii.
-curtea de justiţie a CECO – compozitie: 7 judecatori; veghea respectarea tratatelor.
1.3. Evaluaţi particularităţile CECO în raport cu organizaţiile internaţionale de
cooperare
Alte organizatii internaţionale de cooperare sunt ONU, UNESCO. Principalul aspect:
institutia supranationala.

16.Tribunalul Funcţiei Publice:

2.1. Expuneţi istoricul şi temeiul juridic al crearii Tribunalului Funcţiei Publice
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, al cărei sediu este la Luxemburg, este compusă din trei
instanțe: Curtea de Justiție, Tribunalul (creat în 1988) și Tribunalul Funcției Publice (creat în
2004).Pentru a imbunatati sistemul de justitie, a fost necesar si infiintarea unor noi organe cu
atributii jurisdictionale specializate. Tratatul de la Nisa permite crearea de camere
jurisdictionale sectoriale specializate, pe langa Tribunalul Primei Instantei, astfel TFP este
instituit in 2004 prin decizia Consiliului, fiind chemat sa se pronunte asupra contenciosului
functiei publice a UE, competenta care a apartinut anterior TPI.
2.2. Analizaţi procedura de numire, modalitatea de organizare şi funcţionare a
judecătorilor la Tribunalul Funcţiei Publice;
TFP este alcatuit din 7 judecatori, numiti pentru un mandat de 6 ani, ce poate fi reinnoit.
Consiliul, cu VMC la cererea Curtii de Justitie, poate mari numarul judecatorilor.
Procedura de numire: Judecatorii sunt numiti de Consiliu, hotarind in unanimitate, dupa
consultarea unui comitet alcatuit din 7 persoane selectate dintre fostii membri ai Curtii de
Justitie si ai Tribunalului si dintre juristi recunoscuti pentru competentele lor. Ei sunt alesi pe
baza principiului: persoana care ofera depline garantii de independenta si care au capacitatea
ceruta exercitarii unor functii jurisdictionale si trebuie sa fie cetateni ai UE. Consiliul
vegheaza la asigurarea unei compozitii echilibrate, pe o cat mai larga baza geografica.
Judecătorii Tribunalului Funcţiei Publice desemnează din rândul lor preşedintele, pentru o
perioadă de trei ani ce poate fi reînnoită. Tribunalul Funcţiei Publice se întruneşte în camere
compuse din trei judecători. Cu toate acestea, atunci când dificultatea sau importanţa
problemelor de drept justifică acest lucru, o cauză poate fi trimisă în faţa plenului. În plus, în
situaţiile determinate prin Regulamentul său de procedură, Tribunalul Funcţiei Publice poate
soluţiona cauza în cameră compusă din cinci judecători sau în complet format dintr-un
judecător unic. Judecătorii numesc un grefier pentru un mandat de şase ani. Tribunalul
Funcţiei Publice dispune de o grefă proprie, dar recurge la serviciile Curţii de Justiţie pentru
alte necesităţi administrative şi lingvistice.
2.3. Estimaţi competenţele Tribunalului Funcţiei Publice în raport cu competenţa
Tribunalului şi a Curţii de Justiţie
În cadrul instituţiei jurisdicţionale, Tribunalul Funcţiei Publice este instanţa specializată în
materia contenciosului funcţiei publice a Uniunii Europene. Această competenţă a fost
exercitată anterior de Curtea de Justiţie şi, de la crearea sa în 1989, de Tribunal. Aceste litigii
au drept obiect nu numai probleme referitoare la relaţiile de muncă propriu-zise (remuneraţie,
desfăşurarea carierei, recrutare, măsuri disciplinare etc.), ci şi regimul de securitate socială
(boală, vârstă, invaliditate, accidente de muncă, alocaţii familiale etc.). Tribunalul
soluţionează de asemenea litigiile dintre organe, oficii sau agenții și personalul lor, pentru
care competența este atribuită Curții de Justiție a Uniunii Europene [de exemplu, litigii între
Europol, Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (OAPI) sau Banca Europeană
de Investiții și agenții acestora].Tribunalul nu poate, în schimb, soluţiona litigiile dintre
administraţiile naţionale şi agenţii lor. Hotărârile pronunțate de Tribunalul Funcției Publice
pot face obiectul unui recurs limitat la probleme de drept. Acest recurs poate fi introdus în
termen de două luni în faţa Tribunalului.

17. Extinderea Uniunii Europene;

1.1.Expuneţi procesul de extindere a Comunităţilor Europene şi a Uniunii Europene de
la 6 la 28;
Extinderea integrarii europene inseamna extinderea geografica (sau integrarea pe orizontala)
si consta in aderarea de noi membri la CEE. Sub acest aspect, procesul de integrare s-a
desfasurat in cinci valuri succesive de aderare, etapele intregrarii geografice fiind
urmatoarele:
Membri fondatori : 1957 - Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg;
Prima extindere : 1973 - Danemarca, Irlanda, Marea Britanie;
A doua extindere : 1981 - Grecia;
A treia extindere : 1986 - Portugalia, Spania;
A patra extindere : 1996 - Austria, Finlanda, Suedia;
A cincea extindere : 2004 - Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia,
Slovenia, Ungaria.
A şasea extindere : 2007 – Bulgaria, Romănia
A saptea extindere: 2013-Croatia
1.2.Identificaţi particularităţile procesului de aderare la Uniunea Europeană din anii
2004-2007;
Calitatea de stat membru al UE nu se poate obţine de pe o zi pe alta, ci presupune parcurgerea
unei proceduri complexe. Odată îndeplinite condiţiile de aderare, ţările candidate trebuie să
aplice legislaţia europeană în toate domeniile.Orice ţară care îndeplineşte condiţiile de aderare
îşi poate depune candidatura. Cunoscute sub denumirea de „criteriile de la Copenhaga”,
acestea includ existenţa economiei de piaţă, a unei democraţii stabile, a statului de drept,
precum şi acceptarea legislaţiei UE, inclusiv a celei referitoare la moneda euro. Ultimele
valuri de extindere au adus în rândurile UE încă 12 ţări din Centrul şi Estul Europei, Cipru,
Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia şi Slovenia, în
2004, urmate de România şi Bulgaria, în 2007.Aceasta a fost cea mai amplă extindere pe care
a cunoscut-o UE şi un pas istoric în direcţia unificării Europei după decenii de scindări
cauzate de Războiul Rece.
UE a fost constituita pentru a unifica cat mai multe state din Europa intr-o organizatie
comuna, prin care sa se asigure ascensiunea economica si nivelul de trai inalt a acestor state.
Astfel, unul din obiectivele Uniunii era expansiunea acesteia spre est, dat fiind faptului ca
majoritatea statelor membre pana la 2004 erau din central si vestul Europei. Tarile din este se
caracterizau printr-o economie instabila si slaba, precum si sistem de drept nefunctional. In
procesul de negocieri cu UE, aceste impedimente partial sau total au fost inlaturate, statele
fiind chiar si in prezent in proces de „integrare” (trecerea la moneda euro).
1.3. Evaluaţi strategia de extindere a Uniunii Europene: statele candidate şi potenţial
candidate
Calitatea de stat membru al UE nu se poate obţine de pe o zi pe alta, ci presupune parcurgerea
unei proceduri complexe. Odată îndeplinite condiţiile de aderare, ţările candidate trebuie să
aplice legislaţia europeană în toate domeniile.Orice ţară care îndeplineşte condiţiile de aderare
îşi poate depune candidatura. Cunoscute sub denumirea de „criteriile de la Copenhaga”,
acestea includ existenţa economiei de piaţă, a unei democraţii stabile, a statului de drept,
precum şi acceptarea legislaţiei UE, inclusiv a celei referitoare la moneda euro. O ţară care
doreşte să adere la UE înaintează o cerere Consiliului, iar acesta îi solicită Comisiei Europene
să evalueze capacitatea statului candidat de a îndeplini criteriile de la Copenhaga. Dacă avizul
Comisiei este favorabil, Consiliul trebuie să convină asupra unui mandat de negociere.
Ulterior, se deschid negocieri oficiale pentru fiecare capitol de aderare în parte.
Astfel, pana a deveni stat-membru al UE, statele trec prin urmatoarele faze: state-
aderente,state-candidate si state-potential candidate. Statele aderente deja sunt in plan de
aderare, ele fiind in faza de inchidere a negocierilor de integrare. Statele-candidate sunt în plin
proces de transpunere (sau integrare) a legislaţiei UE în legislaţia naţională, iar ţările potenţial
candidate încă nu îndeplinesc criteriile de aderare.

18. Natura, Efectul şi Aplicarea Dreptului UE

2.1.Expuneţi natura juridică a Uniunii Europene;
Una din cele mai importante noutati pe care le aduce Tratatul de la Lisabona este faptul ca
Uniunea Europeana are personalitate juridica. Tratatele constitutive ale Comunitatilor
europene le-au dotat pe acestea cu personalitate juridica, dar începând cu Tratatul instituind
Uniunea Europeana din 1993 si continuând cu tratatele de revizuire ulterioare nu s-a mai
prevăzut acest aspect (propuneri de acordare a personalităţii juridice Uniunii Europene au fost
înregistrate si cu prilejul elaborării tratatelor de la Maastricht si Amsterdam, insa nu s-a luat
nicio decizie din raţiuni politice naţionale. )
2.2.Analizaţi principiul efectului direct şi aplicabilităţii directe a dreptului UE din
perspectiva jurisprudenţei CJUE;
Principiul efectului direct (sau aplicabilitatea directă) permite persoanelor fizice să invoce în
mod direct o normă europeană în faţa unei instanţe naţionale sau europene. Acest principiu nu
priveşte decât anumite acte europene şi, de altfel, face obiectul mai multor condiţii.
Efectul direct al dreptului european a fost consacrat de Curtea Europeană de Justiţie, în
hotărârea Van Gend en Loos din data de 5 februarie 1963. În această hotărâre, Curtea
afirmă că dreptul european nu generează numai obligaţii pentru statele membre, ci şi drepturi
pentru persoanele fizice. Astfel, persoanele fizice pot să se prevaleze de aceste drepturi şi să
invoce în mod direct normele europene în faţa instanţelor naţionale şi europene. Totuşi, nu
este necesar ca statul membru să reia norma europeană în cauză în sistemul său juridic
intern.Efectul direct include două aspecte: un efect vertical şi un efect orizontal.
Efectul direct vertical intervine în relaţiile între persoanele fizice şi stat. Aceasta înseamnă
că persoanele fizice pot să se prevaleze de o normă europeană faţă de stat.Efectul direct
orizontal intervine în relaţiile între persoanele fizice. Aceasta înseamnă că o persoană fizică
poate să se prevaleze de o normă europeană faţă de o altă persoană fizică.
2.3. Evaluaţi efectele juridice ale regulamentelor, deciziilor şi directivelor
Principiul efectului direct priveşte deopotrivă actele care provin din legislaţia secundară, şi
anume adoptate de instituţii pe baza tratatelor fondatoare. Cu toate acestea, sfera de aplicare a
efectului direct depinde de tipul actului:
1.regulamentul: regulamentele au întotdeauna un efect direct.
2.directiva: directiva este un act destinat statelor membre şi trebuie transpusă de acestea în
legislaţiile lor naţionale. Totuşi, în anumite cazuri, Curtea de Justiţie le recunoaşte un efect
direct, în scopul de a proteja drepturile persoanelor fizice. Astfel, Curtea a stabilit în
jurisprudenţa sa că o directivă are un efect direct dacă dispoziţiile acesteia sunt necondiţionate
şi suficient de clare şi precise (hotărârea din data de 4 decembrie 1974, Van Duyn). Cu toate
acestea, efectul direct nu poate fi decât vertical şi este valabil numai dacă statele membre nu
au transpus directiva în termenul prevăzut (hotărârea din data de 5 aprilie 1979, Ratti);
3.decizia: decizia poate avea un efect direct atunci când desemnează un stat membru ca
destinatar. Curtea de Justiţie recunoaşte atunci un efect direct numai vertical (hotărârea din
10 noiembrie 1972, Hansa Fleisch);

19. Consiliul European:

1.1. Expuneţi natura juridică a Consiliului European, modul de organizare şi
funcţionare;
Anterior Tratatului de la Lisabona, Consiliul European era un organ informal care oferea
Uniunii impulsurile necesare pentru dezvoltarea si definirea directiilor politice in general, dar,
totodata si in domeniul PESC si a SLSJ, in special. Astazi, Consiliul European este o institutie
a UE, compusa din sefii de stat sau de guvern ai statelor membre, Presedintele sau si
Presedintele Comisiei. Este o institutie distincta de cea a Consiliului UE, fiind supusa
acelorasi constringeri ca si alte institutii. Imputernicirile Consiliului European sunt atribuite si
supuse principiului subsidiaritatii, iar actiunile sale vor putea fi atacate in fata CJUE.
1.2. Analizaţi competenţele Consiliului European, modalitatea de luare a deciziilor şi
regimul juridic al actelor elaborate de acesta;
Competentele Consiliului European:
a) rol de „arhitect constitutional al Uniunii”: ia decizii in privinta viitoarei forme a UE si
aderarii la UE; stabileste criteriile de aderare la UE, desi nu ia decizia in acest sens;
competenta de a initia procedura de roformare a tratatelor.
b) Competente organizationale: determina componenta Parlamentului European si a Comisiei;
numeste Presedintele Consiliului European,Presedintele Comisiei, membrii Comisiei, Inaltul
Reprezentant, pe membrii Comitetului executiv ai BCE.
c) competente de solutionare a problemelor: sefii de stat vor solutiona acele aspecte care au
ajuns la un impas in cadrul Consiliului UE
d) rol proeminent in cadrul PESC: defineste si identifica obiectivele strategice ale UE in
domeniul PESC si celelalte domenii de actiune externa.
Modalitatea de luare a deciziilor luate:
1. Consensul – consensul devine regula, cu exceptia cand Tratatele prevad altfel. De regula,
prin consens se adopta actiunile politice.
2. VMC – Daca Consiliul European se pronunta prin vot, Presedintele C.European si
presedintele Comisiei nu participa la vot (ex: numirea presedintelui Consiliului European;
presedintele Comisiei)
3. Unanimitate – In caz de vot prin unanimitate, abtinerile membrilor prezenti sau reprezentati
nu impiedica adoptarea deciziilor Consiliului European (ex: revizuirea Tratatelor)
4. Majoritate simpla – se utilizeaza in chestiuni de procedura, pentru adoptarea
regulamentului de procedura.
Dacă Tratatul nu cuprinde prevederi speciale referitoare la acest aspect, Consiliul European ia
deciziile prin consens. În anumite situaţii, se aplică regula unanimităţii sau a majorităţii
calificate, în funcţie de prevederile Tratatului.Preşedintele Consiliului European, preşedintele
Comisiei şi Înaltul Reprezentant pentru politica externă şi de securitate nu votează.
Consiliul European oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia şi îi defineşte
orientările şi priorităţile politice generale. Acesta nu exercită funcţii legislative. Consiliul
European se întruneşte de două ori pe semestru, la convocarea preşedintelui său.Atunci când
situaţia o impune, preşedintele convoacă o reuniune extraordinară a Consiliului European.
Dupa reuniuni, se fac publice declaratiile, hotaririle adoptate precum si pasi concreti pe care
trebuie sa-I intreprinda institutiile UE pentru ducerea la indeplinire a celor stabilite la sedinta
Consiliului European.
1.3. Evaluaţi sub aspect comparativ rolul Preşedintelui Consiliului European, al
Înaltului Reprezentant pentru PESC şi a Preşedintelui Comisiei Europene în cadrul
acţiunii externe a UE
Atributiile Presedintelui Consiliului European in politica externa a UE tin mai mult de
reprezentarea externa a Uniunii in probleme referitoare la politica externa si de securitate
comuna, fara insa a aduce atingere atributiilor Inaltului Reprezentant, care participă în mod
activ la politica externă şi de securitate comună a Uniunii. În primul rând, acesta contribuie la
elaborarea acestei politici, prin propunerile pe care le supune votului Consiliului şi
Consiliului European. Apoi pune în aplicare deciziile adoptate, în calitate de mandatar al
Consiliului.Înaltul Reprezentant al Uniunii deţine în plus o funcţie de reprezentare. Acesta
conduce dialogul politic cu ţările terţe şi are responsabilitatea de a exprima poziţiile UE în
organizaţiile internaţionale. Presedintele Comisiei Europene, la fel ca si Presedintele
Consiliului European, poate reprezenta Uniunea in problem referitoare la politica externa si
de securitate comuna, insa fara a aduce atingere atributiilor IR.

20. Tratatul de amendare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de la

Roma instituind Comunităţile Europene, 13 decembrie 2007, în vigoare 1 decembrie
2009 (Tratatul de la Lisabona) şi cele mai importante modificări introduse
2.1. Determinaţi natura juridică a Uniunii Europene şi a TUE şi TFUE
Una din cele mai importante noutati pe care le aduce Tratatul de la Lisabona este faptul ca
Uniunea Europeana are personalitate juridica. Tratatele constitutive ale Comunitatilor
europene le-au dotat pe acestea cu personalitate juridica, dar începând cu Tratatul instituind
Uniunea Europeana din 1993 si continuând cu tratatele de revizuire ulterioare nu s-a mai
prevăzut acest aspect (propuneri de acordare a personalităţii juridice Uniunii Europene au fost
înregistrate si cu prilejul elaborării tratatelor de la Maastricht si Amsterdam, insa nu s-a luat
nicio decizie din raţiuni politice naţionale. )
2.2. Analizaţi competenţele UE introduse de Lisabona ca urmare a abolirii sistemului de
piloni;
Uniunea actioneaza numai in limitele competentelor care i-au fost atribuite de statele membre
prin Tratate.
Principiul atribuirii competentelor: UE actioneaza numai in limitele competentelor
atribuite; Orice competenta care nu este atribuita Uniunii prin Tratate, apartine statelor
membre. Aceasta semnifica ca toate competentele sunt stabilite de statele membre. Totusi, nu
exista in Tratate un catalog al domeniilor integral excluse din dreptul UE. Tototdata, cform
TUE, securitatea nationala ramine responsabilitatea exclusiva a fiecarui stat membru. Astfel,
actiunea Uniunii si a institutiilor sale trebuie sa se incadreze in limitele competentelor sale. In
caz contrar, este posibila prezentarea unei actiuni in anulare in fata CJUE.
Tratatul de la Lisabona clarifica tipurile de competente ale Uniunii, stabilind in mod expres
caracterul acestora: competente exclusive/ competente partajate/competente de sprijin fata de
statele membre.
Competente exclusive: numai UE poate legifera si adopta acte cu caracter de forta juridica
obligatorie intr-un domeniu determinat. Statele membre nu pot actiona cu exceptia cand sunt
abilitate de Uniune si pentru punerea in aplicare a actelor Uniunii. Domenii relevante:
Uniunea Vamala; Normele cu referire la concurenta; Politica monetara
Competente partajate: Atit Uniunea, cat si statele membre pot legifera si adopta acte
obligatorii din punct de vedere juridic, insa competenta statelor membre se bazeaza pe
principiul „ocuparii domeniului”. Statele membre isi execut competenta in masura in care
Uniunea nu si-a executat competenta. De vreme ce domeniul a fost ocupat de Uniune, statele
membre isi pierd competenta lor. Domenii relevante: piata interna; agricultura si pescuitul;
mediul;
Competente de sprijin: sustinere, coordonare si completare: Atit Uniunea, cit si statele
membre pot legifera, doar ca Uniunea poate doar sa sprijine, sa coordoneze sau sa completeze
actiunile statelor membre. Actiunile Uniunii nu vor inlocui competentele statelor membre.
Actele obligatorii ale Uniunii nu pot implica armonizarea actelor cu putere de lege ale statelor
membre. Domenii relevante: industria; cultura; turismul; protectia civila; educatia.
2.3. Estimaţi importanţa modificărilor introduse de Lisabona
- uniunea europeana se bazeaza pe 2 tratate: TUE si Tratatul p-nd Functionare UE
- acordarea personalitatii juridice unice ue si abolirea pilonilor;
- creste rolul PE in procesul decizional al UE
- initiativa cetateneasca – 1 milion de cetateni europen poate solicita direct Comisiei sa
prezinte o intiativa legislativa;
- carta drepturilor fundamentale dobandeste caracter obligatoriu, desi nu este incorporata in
Tratat;

21.Curtea de Justiţie:
1.1. Relataţi istoricul şi motivaţia creării Curţii de Justiţie;
Pentru a construi Europa, anumite state (astăzi în număr de 27) au încheiat tratate de
instituire a Comunităţilor Europene, ulterior a Uniunii Europene, dotate cu instituţii care
adoptă norme de drept în domenii determinate. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
reprezintă instituţia jurisdicţională a Uniunii și a Comunității Europene a Energiei
Atomice (CEEA). Aceasta este compusă din trei instanţe: Curtea de Justiţie, Tribunalul şi
Tribunalul Funcţiei Publice, a căror principală misiune este examinarea legalității actelor
Uniunii şi asigurarea interpretării şi aplicării uniforme a dreptului acesteia.
Creata in 1951, ca o institutie a CECO, Curtea de Justitie si-a extins competentele si asupra
CEE si CEEA de la infiintarea acestora, Pe masura dezvoltarii Comunitatii, a crescut foarte
mult si volumul de activitate al Curtii, iar institutia a devenit supraaglomerata. Pentru a
descongestiona agenda de lucru a Curtii, s-a decis crearea Tribunalului de prima instanta, care
a inceput sa lucreze in 1989. Tratatul de la Nisa a extins competent TPI si a prevazut
posibilitatea infiintarii de camera specializate pe anumite domenii, care sa preia din sarcinile
TPI. Un prim pas s-a facut prin infiintarea Tribunalului Functiei Publice, care functioneaza
din octombrie 2005. Vor urma, probabil, tribunalele specializate in proprietatea intelectuala.
Tratatul de la Lisabona introduce clar notiunea de Curte de Justitie. Astfel, CJUE este
institutia Uniunii cu un rol jurisdictional, care are misiunea de a asigura respectarea dreptului
UE in interpretarea si aplicare tratatelor, cuprinde: Curtea de Justitie, Tribunalul si tribunalele
specializate.
1.2. Analizaţi procedura de numire, modalitatea de organizare şi funcţionare a
judecătorilor
Procedura de numire: Curtea de Justitie este compusa din cite un judecator pentru fiecare stat
membru. Judecatorii sunt alesi dintre personalitatile care ofera toate garantiile de
independenta si intrunesc conditiile cerute de exercitarea in tara lor a celor mai inalte functii
jurisdictionale sau sunt juristi de competenta recunoscuta. Judecatorii sunt numiti de comun
acord de catre guvernele statelor membre, dupa consultarea comitetului alcatuit din 7
personalitati, care va emite un aviz cu privire la competenta candidatilor la aceste functii,
inainte ca guvernele statelor membre sa faca nominalizarile.
Judecatorii desemneaza dintre ei pe Presedintele Curtii de Justitie, prin vot secret si majoritate
absoluta, pentru un mandat de 3 ani, ce poate fi reinnoit. La preluarea mandatului , judecatorii
depun un juramint prin care se angajeaza sa-si exercite functia in deplina impartialitate si sa
nu divulge secretul deliberarilor Curtii. Ei nu pot exercita nici o funtie politica sau
administrativa. Mandatul judecatorilor este de 6 ani, el poate fi reinnoit. Calitatea de judecator
inceteaza prin ajungerea la termen a mandatului, demisie sau prin deces. Ei pot fi inlocuiti sau
isi pot pierde dreptul la pensie sau alte avantaje echivalente doar prin decizia unanima a
judecatorilor, luata in absenta celor in cauza, daca nu mai corespunde conditiilor necesare sau
nu mai fac fata obligatiilor ce rezulta din functia lor.
De regula, Curtea se reuneste in Camere, iar in mod exceptional in sedinta plenara. In general,
exista un raport de proportionalitate directa intre dificultatea pricinii si numarul judecatorilor
care o solutioneaza. Cele mai multe pricini sunt solutionate de camerele formate din 5
judecatori. Pot fi diverse formatiuni de judecata: camere din 5 judecatori/camere din 3
judecatori/Marea Camera (13 judecatori)/sedinta plenara – 27 judecatori.
Camera 5 judecatori: deciziile sunt valabile daca sunt luate de 3 judecatori;
Camera 3 judecatori: deciziile sunt valabile daca sunt luate de 3 judecatori;
Marea Camera: este prezidata de Presedintele Curtii; se reuneste la cererea unui stat membru
sau a unei institutii UE, la cererea acestora
Sedinta plenara: cand este sesizata in anumite cazuri de demiteri din functii (ex:al unui
membru al Comisiei); cand cauza este de o importanta exceptionala; Deciziile pot fi adoptat
numai in prezenta a 15 judecatori.
1.3. Estimaţi rolul avocaţilor generali şi contribuţia lor în procesul jurisdicţional al UE
Avocatul general are rolul de a prezenta in mod public, de o maniera independenta si
impartiala, concluziile motivate asupra cauzelor aduse in fata Curtii. Avocatul general nu ia
parte la deliberarile camerei, dar isi exprima opiniile la sfirsitul procedurii verbale, dupa ce se
incheie dezbaterile;
Concluziile avocatului general contin o analiza completa a dreptului UE aplicabil, precum si
punctul sau de vedere liber asupra solutionarii spetei; Concluziile avocatului general nu sunt
obligatorii pentru Curte, dar Curtea accepta destul de frecvent rationamentul avocatului
general.
Dintre avocatii generali, Curtea il desemneaza pe primul avocat general, pentru un mandat de
1 an.
Primul avocat general poate sa propuna reexaminarea de catre Curte a unor hotariri ale
Tribunalului, daca unitatea sau coerenta dreptului UE sunt puse in pericol grav.

22. Raportul dintre Dreptul UE şi Dreptul naţional: principiul supremaţiei

2.1.Identificaţi definiţiile pentru Dreptul UE şi particularităţile acestuia;
DUE este un sistem autonom de dr. alcătuit dintr- un complex de norme şi principii de drept
care reglementează releţiile sociale ce se stabilesc în cadrul proceselor de integrare ale
comunităţilor europene şi UE.
- sunt superioare faţă de prevederile legislative ale sistemelor naţionale de drept
- are un carecter regional, supranaţional, reglementază relaţii strict determinate
2.2.Analizaţi principiul supremaţiei din perspectiva jurisprudenţei CJUE;
Conform principiului supremaţiei, dreptul european are o valoare superioară faţă de
legislaţiile naţionale ale statelor membre. Principiul supremaţiei este valabil pentru toate
actele europene care au caracter obligatoriu. Statele membre nu pot aşadar să aplice o normă
naţională care ar fi contrară dreptului european. CJUE a consacrat principiul supremaţiei în
hotărârea Costa împotriva Enel din data de 15 iulie 1964. În această hotărâre, Curtea
declară că legislaţia emisă de instituţiile europene se integrează în sistemele juridice ale
statelor membre, care sunt obligate să o respecte. Dreptul european are atunci supremaţie
asupra legislaţiilor naţionale. Astfel, dacă o regulă naţională este contrară unei dispoziţii
europene, autorităţile statelor membre trebuie să aplice dispoziţia europeană. Dreptul naţional
nu este nici anulat şi nici abrogat, însă caracterul său obligatoriu este suspendat.Curtea a
precizat în continuare că supremaţia dreptului european se aplică tuturor actelor naţionale,
indiferent dacă acestea au fost adoptate anterior sau ulterior actului european în cauză.
Întrucât dreptul european devine superior dreptului naţional, principiul supremaţiei garantează
aşadar o protecţie uniformă a cetăţenilor, prin dreptul european, pe întreg teritoriul UE.
2.3. Evaluaţi recunoaşterea principiului supremaţiei din perspectiva statelor membre.
La fel ca în cazul principiului efectului direct, Curtea de Justiţie exercită controlul aplicării
corecte a principiului supremaţiei. Aceasta sancţionează statele membre care nu îl respectă
prin intermediul deciziilor luate în temeiul diferitelor acţiuni prevăzute de tratatele fondatoare,
în special acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor.
Judecătorul naţional are, de asemenea, obligaţia de a asigura respectarea principiului
supremaţiei. După caz, acesta poate să utilizeze procedura întrebărilor preliminare, dacă există
îndoieli privind aplicarea acestui principiu. Într-o hotărâre din 19 iunie 1990 (Factortame),
Curtea de Justiţie a stabilit că o instanţă naţională, în cadrul pronunţării unei hotărâri
preliminare privind valabilitatea unei norme naţionale, trebuie să suspende fără întârziere
aplicarea acestei norme, în aşteptarea soluţiei preconizate de Curtea de Justiţie şi a hotărârii pe
care instanţa o va lua privind fondul acestei chestiuni.

23. Curtea de Conturi;

1.1. Determinaţi natura juridică a Curţii de Conturi;
Curtea Europeană de Conturi verifică modul în care sunt administrate fondurile europene.
Rolul său este acela de a îmbunătăţi gestiunea financiară a UE şi de a prezenta rapoarte cu
privire la folosirea banilor publici. A fost înfiinţată în 1975 şi are sediul la Luxemburg.
Curtea Europeana de Conturi este una din cele cinci institutii ale Uniunii Europene. Misiunea
sa este de a audita independent bugetul Uniunii Europene (venituri si cheltuieli) si de a evalua
modul in care institutiile UE isi indeplinesc rolul.
Curtea a fost infiintata in 1975 prin Tratatul Bugetar si este recunoscuta ca una dintre
institutiile europene prin Tratatul de la Maastricht.
In prezent Curtea este compusa din 28 de membri, cate unul din fiecare stat membru, numiti
de Consiliu pentru o perioda de sase ani, cu posibilitate de reinnoire. Membrii isi aleg dintre
ei un Presedinte, pentru un mandat de trei ani.Una dintre cele mai importante sarcini ale Curţii
de Conturi este să înainteze Parlamentului European şi Consiliului un raport anual privind
exerciţiul financiar anterior („descărcarea anuală de gestiune”). Parlamentul examinează
minuţios raportul Curţii înainte de a decide dacă aprobă sau nu modul în care Comisia a
gestionat bugetul.De asemenea, Curtea trebuie să formuleze un aviz privind legislaţia
financiară a UE şi posibilităţile de combatere a fraudei.Auditorii Curţii de Conturi efectuează
frecvent controale în instituţiile UE, în statele membre şi în ţările care primesc ajutoare
europene. Activitatea Curţii vizează, în principal, fondurile de care răspunde Comisia
Europeană, însă, în practică, autorităţile naţionale gestionează 80% din venituri şi cheltuieli.
1.2. Analizaţi procedura de numire a membrilor Curţii de Conturi şi statutul lor;
Curtea de Conturi funcţionează sub forma unui organ colegial compus din 28 de membri,
câte unul din fiecare stat membru, numiţi de Consiliu, după consultarea Parlamentului
European, pentru un mandat de şase ani, cu posibilitatea de reînnoire. Preşedintele este ales de
către membri, din rândul acestora, pentru 2.3. Pronosticaţi asupra perspectivei aderării RM la
UE
condiţii de independenţă deplină şi în interesul general al Uniunii Europene.
Pe lângă sarcinile din cadrul colegiului, de luare a deciziilor definitive cu privire la audituri, la
avize şi la aspecte mai largi de ordin strategic şi administrativ, fiecare membru este
responsabil de o serie de sarcini proprii, în principal în domeniul auditului. Activităţile de
audit propriu-zise sunt, în general, efectuate de auditorii din unităţile de audit coordonate de
membrul responsabil, cu sprijinul unui cabinet privat. Membrul prezintă apoi raportul atât la
nivelul grupului, cât şi la nivelul Curţii şi, odată adoptat, raportul este prezentat în faţa
Parlamentului European, a Consiliului şi a altor părţi interesate relevante.Ordinea precedenței
membrilor după președinte se stabilește in funcție de vechimea in funcție; in cazul renumirii
in funcție a unui membru, chiar dacă actualul mandat nu este consecutiv mandatului anterior,
se ține cont de durata primului mandat. In cazul unei vechimi in funcție egale, varsta
determină ordinea precedenței. In cazul in care locul unui membru devine vacant, Curtea
desemnează membrul (membrii) responsabil(i) să asigure interimatul funcției acestuia, pană la
numirea unui nou membru. In caz de absență sau de indisponibilitate a unui membru,
interimatul acestuia este asigurat de unul sau mai mulți membri, in conformitate cu
dispozițiile prevăzute in normele de aplicare.
1.3. Estimaţi rolul Curţii de Conturi din perspectiva atribuţiilor pe care le are
Principalul rol al Curtii de Conturi este de a verifica daca bugetul UE este corect implementat,
garantand astfel eficienta si transparenta activitatilor Uniunii.
Datorita importantei prezentate de buget, auditul realizat de Curte este permanent, aceasta
avand dreptul de a accesa orice informatii necesare pentru a-si indeplini sarcinile. Pentru
aceasta Curtea este mereu in contact cu alte institutii, dar pentru a-si asigura obiectivitatea
este independenta de acestea.
Curtea de Conturi elaboreaza in fiecare an un raport financiar al anului precendent, pe care il
prezinta autoritatii bugetare (Parlamentul European si Consiliul).
Opinia Curtii este importanta si inainte de adoptarea reglementarilor financiare.
Personalul Curtii consta in aproximativ 760 de persoane, din care 250 auditori. Auditorii
organizeaza in mod curent inspectii la alte institutii UE, state membre sau state care primesc
fonduri UE.
Curtea Europeana de Conturi nu are puterea legala de a lua masuri impotriva altor institutii. In
caz ca descopera actiuni de frauda sau iregularitati, contacteaza imediat institutia acreditata in
acest sens. Obiectivele Curţii de Conturi sunt: urmărirea respectării reglementărilor legale cu
caracter economic, financiar, fiscal şi contabil, în vederea identificării eventualelor erori sau
neregularităţi în întocmirea situaţiilor financiare, în gestionarea şi utilizarea corectă şi
performantă a fondurilor publice, precum şi aplicarea măsurilor de înlăturare a acestora;
perfecţionarea cadrului legislativ armonizat implementat în domeniul auditului public extern
pe măsura evoluţiei practicii internaţionale, în condiţiile asigurării unui grad cât mai ridicat de
coerenţă a legislaţiei naţionale în vigoare, concomitent cu asigurarea compatibilităţii cu
standardele internaţionale adoptate de Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de
Audit (INTOSAI) şi cu Liniile Directoare Europene de implementare a acestora,crearea
premiselor necesare asigurării unei funcţionări convergente a instituţiilor din sistemul public
în raport de competenţele acestora; protejarea intereselor financiare ale comunităţii
Europene.Auditorii Curţii de Conturi efectuează frecvent controale în instituţiile UE, în statele
membre şi în ţările care primesc ajutoare europene. Activitatea Curţii vizează, în principal,
fondurile de care răspunde Comisia Europeană, însă, în practică, autorităţile naţionale
gestionează 80% din venituri şi cheltuieli.

24. Statutul Republicii Moldova faţă de Uniunea Europeană

2.1. Identificaţi cadrul normativ care reglementează relaţiile RM – UE;
Baza legala a relatiilor bilaterale dintre Republica Moldova si Uniunea Europeana o constituie
Acordul de Parteneriat si Cooperare (PCA), incheiat la 29 noiembrie 1994 si intrat in vigoare
la 1 iulie 1998 pentru o perioada de zece ani. HOTĂRÎRE pentru aprobarea Strategiei de
comunicare cu privire
la integrarea europeană a Republicii Moldova. Acordul de Parteneriat si Cooperare care a
intrat in vigoare in iulie 1998, pentru 10, care poate fi prelungit tacit, care stabileste obiective
commune, asigura cooperarea dintre mai multe domenii, majoritatea ce tin de armonizarea
legislatiei. Stategia nationala de dezvolatare 2008-2011, principalul act, semnat sub forma de
lege care stabileste prioritatile de armonizare a legislatiei nationale cu cea a UE. Planul de
ACtiuni Politica Europeana de Vecinatate semnat in 2005 expune obiectivile strategice ale
cooperarii dintre RM si UE. Acordul de Asociere a carui negocieri sunt déjà in derulare.
2.2.Analizaţi rolul RM în cadrul Politicii Europene de Vecinătate şi a Parteneriatului
Estic
În urma „Revoluţiei trandafirilor” din Georgia de la sfârşitul anului 2003, Consiliul a decis
câteva luni mai târziu includerea Georgiei, Armeniei şi Azerbaidjanului în noua politică,
denumită de acum încolo Politica europeană de vecinătate (PEV). Prin urmare, la est, PEV
acoperă şase ţări: Ucraina, Moldova, Belarus, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan. Totusi, nou
aparuta Republica Moldova a fost sprijinita extrem de putin de Occident in incercarea ei de a
iesi de sub hegemonia Moscovei, in mod diferit fata de cele trei republici baltice, care au fost
ocupate de trupele sovietice in anul 1940, intocmai ca si cea mai mare parte a Basarabiei,
toate fiind incluse intr-un protocol secret, anexat la pactul incheiat intre Hitler si Stalin in anul
1939. In anul 1995, Parlamentul de la Chisinau a elaborat Conceptia privind Politica Externa
a Republicii Moldova, in care integrarea in Uniunea Europeana a tarii a fost postulata ca
reprezentand obiectivul suprem. Ea a fost, de altfel, prima dintre republicile din fosta URSS
care a intrat in Consiliul Europei. In decembrie 1997, presedintele moldovean de atunci, Petru
Lucinschi, a enuntat pentru prima data dorinta Moldovei de a purta negocieri in vederea unui
parteneriat cu Uniunea Europeana, exprimandu-si speranta unei aderari depline la aceasta
comunitate in viitor. Baza legala a relatiilor bilaterale dintre Republica Moldova si Uniunea
Europeana o constituie Acordul de Parteneriat si Cooperare (PCA), incheiat la 29 noiembrie
1994 si intrat in vigoare la 1 iulie 1998 pentru o perioada de zece ani. Desi procesul de
formare a opiniei in cadrul Uniunii Europene in ce priveste obiectivele si instrumentele Noii
Politici de Vecinatate nu era incheiat in decembrie 2003, in urma vizitei intreprinse de
comisarul european Günther Verheugen la Chisinau, au fost puse bazele negocierilor privind
planul de actiune pentru configurarea viitoarelor relatii dintre Republica Moldova si
comunitatea europeana. Au existat trei runde de negocieri: in ianuarie, februarie si martie
2004.
2.3. Pronosticaţi asupra perspectivei aderării RM la UE
„Pe parcursul ultimelor luni, se observă o stare de spirit pesimistă în cadrul comunităţii
experţilor din Moldova în ceea ce priveşte „istoria de succes” a RM şi potenţialul ei de a se
apropria de UE. Experţii remarcă avertismente serioase asupra perspectivelor europene ale
RM, concentrându-se pe provocările (reformele) interne în contextul unor probleme de ordin
extern. Aşadar, adevăratele provocări pentru apropierea RM de UE sunt, prin natura lor, de
ordin extern. Dar aceasta nu înseamnă că Moldova îşi poate permite să uite de afacerile sale
interne şi să întârzie agenda reformistă economică şi democratică. Dimpotrivă, confruntându-
se cu incertitudinea proiectului european, Chişinăul ar trebui să accelereze reformele, pentru a
putea obţine maximum ce poate oferi UE. Mai mult, contextul geopolitic european pare să
favorizeze soluţionarea diferendului transnistrean, dar cu preţul unui potenţial prejudiciu
pentru apropierea RM de UE. Rezoluţia, care conţine o serie de repere importante pentru
relaţiile R. Moldova - UE de viitor, a fost propusă de Sir Graham Watson, eurodeputat,
raportor al Parlamentului European privind Acordul de Asociere RM-UE. Rezoluţia se referă
în mod expres la paragraful 49 al Tratatului UE, care prevede posibilitatea aderării la Uniunea
Europeană. Aceasta evidenţiază caracterul dinamic al negocierilor Acordului de Asociere. De
asemenea, Parlamentul European recomandă dublarea eforturilor pentru soluţionarea
conflictului transnistrean, respectând principiul integrităţii teritoriale a R. Moldova.

25. Izvoarele dreptului UE:

1.1. Definiţi izvoarele dreptului UE;
Izvoarele dreptului Uniunii Europene sunt de trei tipuri, şi anume: izvoarele primare,
izvoarele secundare şi izvoarele legislaţiei complementare.
Izvoarele primare, sau legislaţia primară, cuprind în principal Tratatele de instituire a Uniunii
Europene.
Izvoarele secundare sunt constituite din elemente ale dreptului fondat pe Tratate. Acestea
includ legislaţia secundară, legislaţia secundară unilaterală şi dreptul convenţional.
Izvoarele complementare sunt alcătuite din elemente ale dreptului care nu sunt prevăzute în
Tratate. Este vorba despre jurisprudenţa Curţii de Justiţie, despre dreptul internaţional şi
despre principiile generale ale dreptului.
1.2. Identificaţi particularităţile actelor adoptate de instituţiile UE menţionate la art. 288
TFUE;
Actele juridice ale Uniunii sunt enumerate la articolul 288 din TFUE. Aceste acte sunt:
regulamentul, directiva, decizia, recomandarea și avizul. Instituțiile Uniunii pot adopta astfel
de acte juridice doar dacă o dispoziție a tratatelor le conferă competență în acest sens.
Regulamentul este un act legislativ cu caracter obligatoriu. Trebuie aplicat în integralitatea sa
în toate statele membre. De exemplu, dacă UE doreşte să protejeze denumirea unor produse
agricole care provin din anumite zone (de exemplu, şunca de Parma), Consiliul adoptă un
regulament.
Directiva este un act legislativ care stabileşte un obiectiv pe care trebuie să îl atingă toate
statele membre. Fiecare dintre ele are însă libertatea de a decide asupra modalităţilor de
îndeplinire a obiectivului stabilit. Directiva stabileşte perioadele minime de odihnă şi un
număr maxim de ore de lucru, dar legislaţia propriu-zisă şi măsurile de implementare trebuie
elaborate de către fiecare stat în parte.
Decizia este un act legislativ direct aplicabil şi obligatoriu pentru toţi cei cărora li se
adresează. Destinatarii săi pot fi statele membre sau chiar întreprinderile.
Avizul este un instrument care le permite instituţiilor să prezinte un punct de vedere fără
caracter obligatoriu, altfel spus fără a le impune vreo obligaţie legală celor cărora li se
adresează. Poate fi emis de către principalele instituţii europene (Comisia, Consiliul,
Parlamentul) sau de către Comitetul Regiunilor sau Comitetul Economic şi Social European
Recomandările și avizele nu creează niciun drept și nicio obligație pentru destinatari, dar pot
furniza indicații cu privire la interpretarea și conținutul dreptului Uniunii.
1.3.Evaluaţi rolul jurisprudenţei CJUE în calitate de izvor al dreptului UE.
Curtea de Justiţie interpretează legislaţia europeană pentru a se asigura că aceasta se aplică în
acelaşi fel în toate ţările UE. De asemenea, soluţionează litigiile juridice dintre guvernele
statelor membre şi instituţiile europene. Persoanele fizice, întreprinderile sau organizaţiile pot,
la rândul lor, să aducă un caz în faţa Curţii de Justiţie dacă consideră că le-au fost încălcate
drepturile de către o instituţie europeană. Curtea pronunţă hotărâri privind cazurile sesizate.
Cele cinci tipuri de cazuri întâlnite frecvent sunt:
1.acţiuni pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare
2.acţiuni intentate pentru neîndeplinirea obligaţiilor
3.acţiuni în anulare
4.acţiuni în constatarea abţinerii de a acţiona –
5.acţiuni directe
Prin intermediul jurisprudenţei sale, Curtea de Justiţie a consacrat obligaţia administraţiilor şi
a instanţelor naţionale de a aplica pe deplin dreptul Uniunii în cadrul sferei lor de competenţă
şi de a proteja drepturile conferite de acesta cetăţenilor fără a aplica însă orice dispoziţie
contrară din dreptul naţional, fie aceasta anterioară sau ulterioară normei Uniunii. În plus,
Curtea poate fi sesizată cu orice neîndeplinire, de către un stat membru, a obligațiilor ce
decurg din dreptul Uniunii, iar în situaţia neexecutării unei hotărâri de constatare a unei astfel
de neîndepliniri, aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare sau a unor penalităţi cu titlu
cominatoriu. Cu toate acestea, în cazul în care nu sunt comunicate Comisiei măsurile de
transpunere a unei directive, poate fi aplicată de Curte statului membru vizat, la propunerea
Comisiei, o sancțiune pecuniară chiar de la prima hotărâre de constatare a neîndeplinirii
obligațiilor.

26. Agenţiile UE şi organismele interistituţionale:

2.1. Ientificaţi categoriile agenţiilor UE şi organismelor interistituţionale;
1Agenţiile şi organismele descentralizate ale UE pot fi grupate în mai multe categorii.
1Agenţii şi organisme de reglementare
Aceste agenţii reprezintă un răspuns la dorinţa de deconcentrare geografică şi la nevoia de a
face faţă unor noi sarcini de natură juridică, tehnică şi/sau ştiinţifică. Agenţiile şi organismele
de reglementare includ:
2Agenţii de politici
3Agenţii pentru politica de securitate şi de apărare comună
4Agenţii de cooperare poliţienească şi judiciară în materie penală
5Agenţii şi organisme EURATOM
Aceste organisme sunt create cu scopul de a susţine realizarea obiectivelor Tratatului de
instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM).
6Agenţii executive
Aceste agenţii sunt înfiinţate pe o perioadă determinată. Ele trebuie să fie situate la sediul
Comisiei Europene (Bruxelles sau Luxemburg).
Organisme de supraveghere financiară
În ianuarie 2011, au fost create trei autorităţi de supraveghere având misiunea de a preveni
anumite riscuri care ar putea să pună în pericol stabilitatea sistemului financiar global.
Institutul European de Inovare şi Tehnologie est un organism independent şi descentralizat al
UE, care reuneşte cele mai bune resurse existente pe plan ştiinţific, antreprenorial şi
educaţional pentru a promova capacitatea de inovare a Uniunii Europene.
2.2. Analizaţi particularităţile organismelor PESC , CPJMP şi a organelor
interinstituţionale ale UE.
Politica externa si de securitate comuna (PESC) a fost creata si este reglementata prin Titlul V
din Tratatul de instituire a Uniunii Europene. PESC a inlocuit conceptul de Cooperare Politica
Europeana (CPE) si are ca principal obiectiv trasarea unui cadru pentru o politica de aparare
comunitara care sa conduca, in timp, la o aparare comuna. Organisme institutionale sunt:
Oficiul pentru Publicaţii Denumirea completă a acestui organism este Oficiul pentru
Publicaţii al Uniunii Europene. În calitatea sa de editură a instituţiilor europene, are ca
misiune să producă şi să distribuie toate publicaţiile oficiale ale Uniunii Europene, atât pe
suport tipărit, cât şi în format electronic.
Oficiul European pentru Selecţia Personalului Oficiul European pentru Selecţia
Personalului (EPSO) a devenit operaţional în ianuarie 2003. Responsabilitatea sa este de a
organiza concursuri pentru recrutarea personalului în vederea angajării în toate instituţiile UE.
Această centralizare este mai eficientă decât dacă fiecare instituţie şi-ar organiza propriile
concursuri. Bugetul anual al EPSO, de aproximativ 21 milioane euro, este mai mic cu 11%
decât cheltuielile pe care instituţiile UE le suportau în trecut pentru recrutare.
Cooperarea polițienească și judiciară în materie penală reprezintă al treilea pilon al Uniunii
Europene și se referă la cooperarea interguvernamentală. Până în 2003 pilonul s-a
numit Justiție și afaceri interne (JAI).
Atribuțiile acesteia sunt stipulate în articolul 30 al Tratatului de la Maastricht.
Instituțiile create pentru acest pilon sunt Poliția Europeană (Europol), care are rol de
coordonare și strângere de informații. Mai există și un organism european pentru
îmbunătățirea cooperării judiciare (Eurojust). Academia Europeană de Poliție (EPA)
intermediază cooperarea academiilor de formare naționale.
2.3Estimaţi rolul organelor, agenţiilor UE în raport cu cel al instituţiilor UE din
perspeciva competenţelor pe care le au.
Agențiile UE sunt organisme distincte de instituțiile UE - entități juridice separate, create
pentru a îndeplini anumite sarcini specifice, în temeiul legislației europene Elaborarea şi
adoptarea legislaţiei europene implică 3 instituţii:
Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii UE şi este ales direct de către aceştia
Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă statele membre. Preşedinţia Consiliului este
deţinută, prin rotaţie, de statele membre.
Comisia Europeană, care reprezintă interesele Uniunii în ansamblu.
Două alte instituţii europene joacă in rol vital:
Curtea de Justiţie garantează respectarea dreptului european
Curtea de Conturi controlează modul de finanţare a activităţilor Uniunii.
Atribuţiile şi responsabilităţile acestor instituţii sunt prevăzute în tratate, acestea constituind
baza a tot ceea ce face UE. Tratatele stabilesc, de asemenea, regulamentele şi procedurile pe
care instituţiile UE trebuie să le respecte. Ele sunt adoptate de către şefii de stat şi/sau de către
prim-miniştrii statelor membre şi ratificate de către parlamentele naţionale.
UE dispune şi de alte instituţii şi organisme interinstituţionale specializate:
Comitetul Economic şi Social European reprezintă societatea civilă, angajatorii şi salariaţii
Comitetul Regiunilor reprezintă autorităţile regionale şi locale
Banca Europeană de Investiţii finanţează proiectele de investiţii ale UE şi sprijină
întreprinderile mici prin intermediul Fondului european de investiţii
27. Principiile generale ale dreptului UE:
1.1. Identificaţi principiile generale ale dreptului UE;
1.Pr. Împuternicirii speciale limitate şi inmplicite
2.pr. Subsidiarităţii
3.pr.proporţionalităţii
4.pr. Echilibrului instituţional
5.pr. Rangului prioritar al dreptului comunitar faţă de dreptul naţional
6.pr. Aplicării directe a dr. comunitar
7.pr. Respectarii drepturilor fundamentale ale omului
1.2.Analizaţi principiul subsidiarităţii şi proporţionalităţii;
În afara domeniilor care ţin de competenţa exclusivă a Comunităţii Europene, principiul
subsidiarităţii prevede, pe de o parte, protejarea capacităţii de decizie şi de acţiune a statelor
membre şi, pe de altă parte, legitimează intervenţia Comunităţii în cazul în care obiectivele
unei acţiuni nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre „datorită dimensiunilor
şi efectelor acţiunii preconizate”. Introducerea acestui principiu în tratatele europene vizează
exercitarea competenţelor la un nivel cât mai apropiat de cetăţeni. Principiul subsidiarităţii
vizează toate instituţiile Uniunii şi are o importanţă practică mai ales pentru Consiliu,
Parlamentul European şi Comisie. Tratatul de la Lisabona consolidează rolul parlamentelor
naţionale şi respectiv al Curţii Europene de Justiţie în controlul respectării principiului
subsidiarităţii.Al doilea principiu al politicii UE este cel al proporţionalităţii. Conform acestui
principiu orice măsură luată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului
urmărit.
În dreptul naţional aplicarea principiului proporţionalităţii este în materii cum ar fi
exproprierea, legitima apărare, excesul de putere etc., în dreptul comunitar el primeşte
aplicaţii diverse legate de limitele competenţelor comunitare şi mijloacele prin care acestea se
înfăptuiesc. În dreptul comunitar, principiul proporţionalităţii are rolul de a identifica
substanţa şi sensul libertăţilor fundamentale statuate prin tratatele constitutive, fiind
complementar principiilor de justiţie şi echitate. Principiul proporţionalităţii are o importanţă
considerabilă în privinţa protecţiei individului, dat fiind rolul său de „girant al substanţei” în
legătură cu drepturile fundamentale protejate.
1.3. Estimaţi particularităţile dreptului UE în raport cu dreptul internaţional şi dreptul
intern al statelor membre
Raportul dintre dreptul statal şi dreptul suprastatal este, dintotdeauna, o temă centrală a
specialistului în drept constituţional şi internaţional. În măsura în care suportă paralela cu
dreptul internaţional, se poate constata că ordinea de drept comunitară este organizată, fără
echivoc, monist. Altfel decât în dreptul internaţional, în dreptul comunitar principiul priorităţii
nu include, totuşi, numai obligaţia statelor membre de a aduce dreptul lor naţional în
concordanţă cu dreptul comunitar prioritar, ci pretinde, în afară de aceasta, ca, în legătură cu
principiul efectului direct, toate autorităţile şi instanţele statale să lase neaplicat dreptul
naţional contrar, în cadrul proceselor în curs de soluţionare la ele.
Pentru asigurarea aplicării şi valabilităţii unitare a dreptului comunitar pe întreg teritoriul CE
este de importanţă vitală aplicarea dreptului comunitar cu prioritate faţă de dreptul naţional.
Spre deosebire de cea mai mare parte a tratatelor internaţionale, dreptul comunitar nu se
limitează doar la reglementarea raporturilor dintre statele membre, ci conferă particularilor
drepturi care pot, în anumite condiţii, să fie invocate în faţa instanţelor naţionale împotriva
organismelor publice sau a altor particulari. În aceste condiţii este absolut necesar sublinierea
faptului că principiile ce stau la baza aplicării dreptului comunitar în statele membre
(principiul efectului direct si cel al supremaţiei) nu sunt strict conturate în Tratatele de bază
ale CE, ci au avut ca izvor jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, alături de legislaţia
primară şi secundară.

28.Luarea deciziilor în cadrul Consiliului UE:

2.1. Expuneţi modalităţile de vot în cadrul Consiliului
Consiliul de Miniştrii apelează la 4 metode proceduale în adoptarea deciziilor:
majoritateasimplă, majoritatea calificată, unanimitatea şi folosirea dreptului de veto.Votul cu
majoritate simplă este solicitat în cazuri limitate.
Alegerea între aceste modalităţi de votare nu este lăsată la apreciereaConsiliului ci se
stabileşte prin tratatele comunitare modul de votare în funcţie de situaţia data şi de
caracteruldinamic al integrarii comunitare
2.2. Analizaţi particularităţile votului prin unanimitate şi domeniile pentru care acesta
se aplică
Tratatul CE prevede unanimitatea numai pentru un număr restrâns de decizii, însă dintre cele
mai importante (fiscalitate, politică socială etc.). Unanimitatea este păstrată și de Tratatul de
la Lisabona. Cu toate acestea, noul tratat prevede la articolul 48 alineatul (7) din TUE o
clauză pasarelă care îi permite Consiliului să hotărască cu majoritate calificată în loc de
unanimitate în anumite domenii. În plus, în cazul anumitor politici, Consiliul poate decide (în
unanimitate) să extindă utilizarea majorității calificate, de exemplu privind măsurile privind
dreptul familiei care au implicații transfrontaliere [articolul 81 alineatul (3) TFUE].
În general, Consiliul tinde să urmărească unanimitatea chiar și în domeniile în care aceasta nu
este necesară. Această preferință datează din perioada compromisului de la Luxemburg din
1966, care a încheiat un conflict apărut între Franța și celelalte state membre, Franța refuzând
să treacă de la unanimitate la votul cu majoritate calificată pentru anumite domenii.
2.3. Propuneţi formulele utilizate pentru aplicarea VMC ţinînd cont de prevederile art. 16
(4) TUE şi art 283 (3) TFUE, dar şi de perioadele de tranziţie formulate la art 3 (2) din
Protocolul privind Dispoziţiile tranzitorii anexat la TUE şi TFUE.
În general, Consiliul UE adoptă deciziile aplicând regula „majorităţii calificate”. Cu cât
populaţia unei ţări este mai numeroasă, cu atât sunt mai multe voturile de care dispune ţara
respectivă. Totuşi, în realitate, numărul voturilor nu este strict proporţional cu populaţia, ci
ponderat în favoarea ţărilor cu mai puţini locuitori:Germania, Franţa, Italia şi Regatul Unit: 29
de voturi,Spania şi Polonia: 27,România:14Ţările de Jos: 13-Belgia, Grecia, Portugalia,
Republica Cehă şi Ungaria: 12
Austria, Bulgaria şi Suedia: 10
Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania şi Slovacia: 7
Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg şi Slovenia: 4
Malta: 3
Majoritatea calificată este îndeplinită în cazul în care:
majoritatea celor 28 de ţări membre (uneori chiar şi două treimi) votează în favoarea deciziei
se întrunesc cel puţin 255 din cele 345 de voturi.În plus, orice stat membru poate cere să se
verifice dacă majoritatea întrunită reprezintă cel puţin 62% din totalul populaţiei. În caz
contrar, propunerea nu poate fi adoptată.Se renunță la sistemul de pondere a voturilor. Pentru
adoptareaactelor la propunerea Comisiei,
va fi nevoie de două condiții:
1)55% din numărul statelor, cuprinzînd cel puțin 15 state;
2)Statele ce susțin actul trebuie să reprezinte 65% din populația UE.
Minoritatea de blocaj trebuie să cuprindă cel puțin 4 state, ca o garanție împotriva
dominațieistatelor cu populație numeroasă. La insistențele Poloniei, aplicarea noului sistem de
vot s-a amânat. Astfel s-a stabilit că, dacă niciun stat nu va cere continuarea procedurii
consimțite la Nisa, noul mecanism se va aplica din 2014. Dacă unul sau mai multe
state recurg la aceastăopțiune, dubla majoritate să funcționeze abia din 2017.Reforma operată
prin Tratatul de la Lisabona e însoțită de încă o limitare: tot la cererea Poloniei, s-a reactivat
Compromisul de la Ioanina,introducându-se un veto temporar pentrustatele aflate în minoritate.
Astfel, dacă niște state membre
-al căror număr se apropie deminoritatea de blocaj, fără a o atinge
-se opun adoptării unui act, președenția Consiliului va proceda la o nouă deliberare. În cursul
acestei deliberări Consiliul va face tot posibilul pentru a se ajunge, într-un termen rezonabil,
la o soluție satisfăcătoare pentru statele aflate înminoritate. Decizia nefiind blocată ci
întîrziată, acest system fiind abandonat după intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa.

29.Consiliul Uniunii Europene:

1.1Expuneţi modul de organizare al Consiliului UE şi configuraţiile acestuia
Consilul este instituitia care reprezinta interesele statelor membre ale UE. Consiliul este
compus din câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat membru, împuternicit să
angajeze guvernul statului membru pe care îl reprezintă și să exercite dreptul de vot.Acesta se
reuneşte în zece formaţiuni diferite, în funcţie de subiectele dezbătute. De exemplu,
formaţiunea Afaceri Externe cuprinde miniştrii afacerilor externe, formaţiunea Justiţie şi
Afaceri Interne pe cei ai justiţiei şi afacerilor interne etc.
Toate lucrările Consiliului sunt pregătite sau coordonate de Comitetul Reprezentanţilor
Permanenţi (Coreper), alcătuit din reprezentanţii permanenţi ai statelor membre care lucrează
la Bruxelles şi asistenţii acestora. Activitatea acestui comitet este la rândul ei pregătită de
peste 150 de comitete şi grupuri de lucru alcătuite din delegaţi din statele membre.
Consiliul se întrunește în ședință publică atunci când deliberează și votează un proiect de act
legislativ. În acest scop, fiecare sesiune a Consiliului este divizată în două părți, consacrate
deliberărilor privind actele legislative ale Uniunii, respectiv activităților fără caracter
legislativ.
La moment sint expuse 10 configuratii ale consiliului si anume: Consiliul
1.Afaceri Generale
2.Afaceri Externe
3.Afaceri Economice şi Financiare
4.Justiţie şi Afaceri Interne (JAI)
5.Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori
6.Competitivitate (piață internă, industrie, cercetare şi spațiu)
7.Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie
8.Agricultură şi Pescuit
9.Mediu
10.Educație, Tineret, Cultură şi Sport
1.2.Analizaţi competenţele Consiliului UE;
Consiliul adoptă, cel mai frecvent împreună cu Parlamentul European acte legislative
Atribuțiile Consiliului
1.Adoptă acte legislative (regulamente, directive etc.), cel mai adesea în „codecizie” cu
Parlamentul European;
2.Contribuie la coordonarea politicilor statelor membre. Un astfel de exemplu este domeniul
economic;
3.Elaborează politica externă și de securitate comună pe baza liniilor strategice stabilite de
Consiliul European;
4.Încheie acorduri internaționale în numele Uniunii;
5.Aprobă, împreună cu Parlamentul European, bugetul Uniunii.
6.Consiliul poate actiona in fata CEJ al UE alte institutii ale Ue pt incalcarea dr UE sau
abtinerea de a actiona.
7.Consiliul hotărând cu majoritate simplă poate solicita Comisiei să efectueze toate studiile pe
care acesta le consideră oportune pentru realizarea obiectivelor comune și să îi prezinte orice
propuneri corespunzătoare. În cazul în care Comisia nu prezintă nicio propunere, aceasta
comunică motivele Consiliului.
8.Consiliul stabilește salariile, indemnizațiile și pensiile președintelui Consiliului European,
ale președintelui Comisiei, ale Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate, ale membrilor Comisiei, ale președinților, membrilor și grefierilor Curții
de Justiție a Uniunii Europene, precum și ale secretarului general al Consiliului. Consiliul
stabilește, de asemenea, toate indemnizațiile care țin loc de remunerație.
9.Consiliul hotărând cu majoritate simplă adoptă, după consultarea Comisiei, statutul
comitetelor prevăzute de tratate.(comitetul regiunilor si comitetul economic si social
European
10.Se pronunta asupra admiterii noilor state membre
1.3. Evaluaţi rolul Preşedinţiei Consiliului în cadrul UE din perspectiva modului de
organizare şi atribuţiilor pe care le are .
Președinția formațiunilor Consiliului, cu excepția celei Afaceri Externe, este asigurată de
reprezentanții statelor membre în cadrul Consiliului după un sistem de rotație egal, în
condițiile stabilite în conformitate cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Consiliul Afaceri Externe, care, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, este
prezidat de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.
Presedintia este responsabila pentru aplicarea acestui regulament de procedura si asigura
buna derulare a dezbaterilor. In acest scop, presedintia poate, cu exceptia cazurilor in care
Consiliul decide altfel, sa adopte orice masura adecvata necesara pentru ca timpul disponibil
in cursul reuniunilor sa fie folosit in cel mai bun mod posibil, in special:
(a) sa limiteze, pentru dezbaterea unui anumit punct, numarul de persoane din fiecare
delegatie prezente in sala de reuniune si sa decida daca sa autorizeze sau nu deschiderea unei
sali suplimentare;
(b) sa stabileasca ordinea in care se trateaza punctele si durata discutiilor care le sunt
consacrate;
(c) sa organizeze timpul alocat pentru dezbaterea unui anumit punct, in special limitand
timpul in care participantii pot lua cuvantul si stabilind ordinea interventiilor lor;
(d) sa solicite delegatiilor sa prezinte in scris propunerile lor pentru modificarea unui text in
discuţie inainte de o anumita data insotite, daca este cazul, de o scurta explicatie;
(e) sa solicite delegatiilor care au pozitii identice sau similare privind un anumit punct,
text sau parte a unui text să o aleaga pe una dintre ele pentru a exprima pozitia lor comuna in
cadrul reuniunii sau in scris inainte de reuniune

30.Evoluţia Comunităţilor Europene pînă la crearea Uniunii Europene:

2.1. Identificaţi etapele şi caracteristicile unificării instituţionale
Cele trei comunitati-CECO,CEE si EUROATOM,au functionat separate din 1958 pina in
1967,cind a intrat in vigoare Tratatul de Fuziune a executivelor,semnat la 8 apriliel 1965.De la
acest moment,comunitatile desi ramin distincte din punct de vedere juridic(fiecare avind
propria personalitate jur.)vor avea ca institutii commune Comisia Europeana(Formate din
fuziunea Inatei Autoritati cu Comisia CEE),Consiliul Comunitatilor Europene,Curtea
Europeana de Justitie si Adunarea Parlamentara.
2.2.Analizaţi particularităţile Comunităţilor Europene între anii 1958 şi 1986. Criza
scaunului gol;
Dupa intrare in vigoare(in 1958) a tratatelor CEE si CEEA,statele membre ale comunitatilor
cunosc o dezvoltare virtiginoasa a comertului intre ele care a crescut anual aproape cu 30%
respectiv dind si marind profitul si veniturile bugetare.Ca reactie de raspuns La 4 ianuarie
1960 Stockholm (Suedia) este semnată Convenţia Asociaţiei Europene a Liberului Schimb
(AELS), care include Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elveţia şi Regatul
Unit.Insa aceasta asociatie din urma nu sa soldat cu succes asteptat. In pofida faptului că
Tratatul CEE a evitat reglementarea integrării politice, apelurile spre o cooperare în acest
domeniu între statele membre au continuat şi pe parcursul anilor 60 ai secolului al XX-lea.
Perioada respectivă se caracterizează printr-o tensiune existentă între Preşedintele Franţei,
Charles de Gaulle, concepând un model inierguvernamental al cooperării europene, şi
Comisie, care, sub conducerea Preşedintelui său, Walter Hallstein, a adoptat o poziţie
dinamică întru promovarea mai departe a procesului de integrare. Creşterea numărului statelor
membre ale Comunităţii, precum şi nivelul de dezvoltare diferit al acestora, au catalizat
anumite dificultăţi în aplicarea politicilor comunitare, motiv pentru care era necesară
adaptarea lor la noile realităţi şi cerinţe. Toate acestea au dus la semnarea la Luxemburg, la 17
şi 28 februarie 1986, a Actului Unic European (AUE) ce constituia, în pofida criticii,cea mai
importantă revizuire a tratatelor din momentul adoptării lor.
Deşi Actul Unic European nu a introdus anumite modificări scontate de către diferite comitete
şi rapoarte pe parcursul anilor'70-80,importanţa sa se bazează pe reformele instituţionale şi
reformele substanţiale, inclusiv şi în domeniul politic.
2.3. Estimaţi particularităţile „pieţei interioare a AUE” versus obiectivelor„pieţei
comune”stabilită prin Tratatul de la Roma .
Din categoria reformelor substanţiale face parte, în primul rând, modificarea art. 8a CE
(actualul art.18) care stipulează că Comunitatea trebuie să adopte masuri' pentru stabilirea
progresivă a pieţei interne până la data de 31 decembrie 1992 fără a aduce prejudiciu altor
prevederi aie Tratatului. La fel, se stipulează că piaţa internă trebuie să cuprindă un spaţiu fără
frontiere interne în cadrul căruia se asigură libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor,
serviciilor şi capitalului
Din conţinutul AUE este evident caracterul dominant al obiectivelor economice faţă de cele
politice. Clauzele privind politica regională, mediul ambiant, cercetarea şi reforma instituţi-
onală erau privite ca fiind subsidiare scopului de bază al Actului - lichidarea barierelor dintre
statele membre în calea stabilirii pieţei interne. Ca şi in cazurile precedente, poziţia Marii
Britanii, de exemplu, era fermă - Tratatul CEE era menit drept o cartă a libertăţii
economiceOricum, elaborarea şi adoptarea AUE a avut la baza creşterea numărului de state
membre, dar şl nivelul diferit de dezvoltare care au generat unele dificultăţi în formularea şi
aplicarea poii-tidbr comunitare in procesul integrării economice, astfel că acesta din urmă
trebuia adaptat ia noile cerinţe conditiile în care era din ce în ce mai dar ca nu se putea evita
cooperarea poltica
Obiectivul Tratatului de la Roma era integrarea economiei comune, crearea unei piețe
comune, instituirea celor "4 libertăți", excluderea oricărei discriminări naționale. Pentru a
funcționa însă, avea nevoie de un fundament juridic, erau necesare armonizări legislative,
astfel, rolul Curții Europene de Justiție se arăta extrem de important.
Implicații teoretice ale acestui tratat: odată cu piața comună se naște societatea civilă
europeană. Statul nu mai este subiectul suveran pe propriul teritoriu întrucât piața comună
trebuie să funcționeze pe dimensiunea supranațională, doar așa poate fi eficientă. Astfel iese
în evidență primatul dreptului comunitar asupra dreptului național.

31.Procesul de aderare la UE;

1.1.Definiţi criteriile de aderare la UE prin prisma TUE şi a criteriilor stabilite la
Copenhaga şi Madrid;
Orice stat european daca respecta principiile libertății, democrației, egalității, statului de drept,
și care se angajează să le promoveze poate solicita să devină membru al Uniunii.Daca sa ne
referim criteriile stabilite la Copenahag si Madrid aceste exprima in expres conditiile impuse
de statele membre al UE fata de statele candidate. Aceste criterii se referă la:
- stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept, drepturile omului,
respectul
pentru minorităţi şi protecţia acestora (criteriul politic);
- existenţa unei economii de piaţă funcţionale, precum şi capacitatea de a face faţă presiunii
concurenţei şi forţelor pieţei din Uniunea Europeană (criteriul economic);
- capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de membru al Uniunii, incluzând adeziunea la
obiectivele
uniunii politice, economice şi monetare (criteriul privind adoptarea acquis-ului comunitar).+
criteriul stabilit la Madrid si anume aplicabilitatea legislatiei,capacitate de a corespunde
normelor juridice comunitare;S-a mentionat ca calitate de membru presupune crearea
conditiilor pentru integrare armonioasa in structurile adm si judecatoresti.
1.2.Analizaţi etapele procesului de aderare;
Parlamentul European și parlamentele naționale sunt informate cu privire la această
cerere. Statul solicitant adresează cererea sa Consiliului, care se pronunță în unanimitate după
consultarea Comisiei și după aprobarea Parlamentului European, care se pronunță cu
majoritatea membrilor din care este constituit. Criteriile de eligibilitate aprobate de Consiliul
European se iau în considerare.
Uniunea este întemeiată pe principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a statului de drept. Orice stat european
care respectă aceste principii poate solicita să devină stat membru al Uniunii. Condiţiile sunt
prevăzute în Tratatul privind Uniunea Europeană
Depunerea cererii de aderare la UE este doar începutul unui proces lung şi riguros. Startul
oficial este dat în momentul în care o ţară îşi depune cererea de aderare – deşi, de cele mai
multe ori, acest lucru este rezultatul unei relaţii bilaterale, deja solide, cu UE. O cerere
valabilă atrage după sine o serie de proceduri de evaluare care pot - sau nu - conduce la
invitarea statului să adere la UE. Ritmul în care avansează fiecare ţară depinde numai de
progresele pe care le face aceasta către realizarea obiectivelor noastre comune.
Procesul de aderare debutează printr-o fază de examen-analiză numită «screening», în
cadrul căreia se face o trecere în revistă a situaţiei existente în statele candidate, în raport cu
legislaţia UE (acquis communautaire). Legislaţia este divizată în 35 de capitole ce acoperă
toate domeniile, de la libera circulaţie a bunurilor până la concurenţă. Ulterior au loc
negocieri la nivel ministerial pentru a defini modul în care candidaţii îşi propun să ralieze la
fiecare capitol în parte. Comisia înaintează poziţii comune în numele UE pentru fiece capitol
în parte. Statele candidate trebuie să-şi adapteze instituţiile pentru fiecare domeniu legislativ.
în timpul negocierilor, candidaţii pot solicita perioade de tranziţie pentru a se conforma unor
reguli comunitare.
Toţi candidaţii beneficiază de o asistenţă financiară din partea UE, pentru susţinere în
procesul de aderare.
1.3Estimaţi rolul instituţiilor UE în procesul de aderare al unui stat
Paşii de aderare la UE sunt prevăzuţi la articolul 49 din TUE. Iniţial, statul care doreşte să
adere la UE adresează cererea sa de aderare Consiliului. Parlamentul European şi
parlamentele naţionale sunt informate cu privire la această cerere. Consiliul consultă apoi
Comisia şi solicită aprobarea Parlamentului European, care se pronunţă cu majoritatea
membrilor care îl compun. În cazul unui aviz favorabil, Consiliul se pronunţă în unanimitate
cu privire la cererea de aderare.
Condiţiile de aderare şi adaptările impuse de aceasta tratatelor şi instituţiilor fac obiectul unui
acord între statele membre şi statul solicitant. Acest acord (sau tratat de aderare) se supune
ratificării de către toate statele contractante.
Procesul de aderare
Orice cerere de aderare face obiectul unui aviz al Comisiei şi al unei decizii a Consiliului, care
îi atribuie ţării solicitante statutul de ţară candidată. Acest statut nu înseamnă neapărat
iniţierea imediată a negocierilor în vederea aderării. Ţara candidată trebuie, mai întâi, să
îndeplinească o serie de condiţii.
Aceasta trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate definite de Consiliul European de
la Copenhaga din 1993 şi completate de Consiliul European de la Madrid din 1995. Acestea
sunt:
criterii politice: instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, drepturile
omului, precum şi respectarea şi protecţia minorităţilor;
criterii economice: o economie de piaţă funcţională, precum şi capacitatea de a face faţă
presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul UE;
capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de stat membru care decurg din dreptul şi politicile UE
(sau acquis-ul comunitar), inclusiv adeziunea la obiectivele uniunii politice, economice şi
monetare.
UE a trecut prin cinci extinderi succesive, de la crearea sa în 1957. Compusă iniţial din şase
state membre la fondarea sa, aceasta numără, în prezent, douăzeci şi şapte de state membre.

32. Competenţa Curţii de Justiţie

2.1. Identificaţi misiunea generală a jurisdicţiei UE;
Pentru a construi Europa, anumite state (astăzi în număr de 28) au încheiat tratate de
instituire a Comunităţilor Europene, ulterior a Uniunii Europene, dotate cu instituţii care
adoptă norme de drept în domenii determinate. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
reprezintă instituţia jurisdicţională a Uniunii și a Comunității Europene a Energiei
Atomice (CEEA). Aceasta este compusă din trei instanţe: Curtea de Justiţie, Tribunalul şi
Tribunalul Funcţiei Publice, a căror principală misiune este examinarea legalității actelor
Uniunii şi asigurarea interpretării şi aplicării uniforme a dreptului acesteia.Prin
intermediul jurisprudenţei sale, Curtea de Justiţie a consacrat obligaţia administraţiilor şi a
instanţelor naţionale de a aplica pe deplin dreptul Uniunii în cadrul sferei lor de competenţă şi
de a proteja drepturile conferite de acesta cetăţenilor (aplicarea directă a dreptului Uniunii),
fără a aplica însă orice dispoziţie contrară din dreptul naţional, fie aceasta anterioară sau
ulterioară normei Uniunii (supremaţia dreptului Uniunii asupra dreptului naţional).
Evoluţia jurisprudenţei sale ilustrează contribuţia Curţii la crearea unui spaţiu juridic care îi
priveşte pe cetăţeni, fiind menit să le protejeze drepturile conferite acestora de legislaţia
Uniunii în diverse domenii ale vieţii lor cotidiene
2.2. Clasificaţi acţiunile exercitate în faţa organelor jurisdicţionale;
Curtea pronunţă hotărâri privind cazurile sesizate. Cele cinci tipuri de cazuri întâlnite frecvent
sunt:
1. Procedura privind pronunţarea unei hotărâri preliminare
Instanţele naţionale din fiecare stat membru UE sunt responsabile pentru aplicarea
corespunzătoare a legislaţiei europene în statul respectiv. Dar există riscul ca instanţele din
diferite ţări să interpreteze legislaţia UE în moduri diferite.Pentru a preveni acest lucru, a fost
prevăzută o „procedură pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare
2. Acţiuni în neîndeplinirea unei obligaţii
Comisia poate iniţia o acţiune în justiţie în cazul în care consideră că un stat membru nu îşi
îndeplineşte obligaţiile prevăzute de legislaţia europeană. Procesul poate fi intentat şi de un alt
stat membru.În ambele cazuri, Curtea investighează acuzaţiile şi pronunţă sentinţa. Dacă se
constată că acuzaţiile aduse statului respectiv sunt întemeiate, acesta are obligaţia de a
remedia situaţia imediat. În cazul în care statul membru nu se conformează hotărârii
pronunţate de Curtea de Justiţie, aceasta poate impune plata unei amenzi.
3. Acţiuni în anulare
Dacă un stat membru, Consiliul, Comisia sau (în anumite condiţii) Parlamentul consideră că
un anumit act legislativ european este ilegal, Curţii de Justiţie i se poate solicita anularea
actului respectiv. Aceste „acţiuni în anulare” pot fi prezentate şi de persoanele fizice care
doresc să îi solicite Curţii anularea unui anumit act legislativ care le afectează în mod direct şi
negativ.
4. Acţiuni în constatarea abţinerii de a acţiona
Tratatul prevede că Parlamentul European, Consiliul şi Comisia au obligaţia de a adopta
anumite decizii în anumite situaţii. Dacă nu îşi îndeplinesc această obligaţie, celelalte instituţii
ale UE şi, în anumite împrejurări, persoanele fizice sau întreprinderile pot adresa o plângere
Curţii pentru ca această abţinere de a acţiona să fie consemnată oficial.
5. Acţiuni directe
Orice persoană sau întreprindere care a avut de suferit de pe urma unei acţiuni sau a lipsei de
acţiune din partea instituţiilor UE sau a funcţionarilor acestora, poate intenta o acţiune la
Tribunalul de Primă Instanţă, cu scopul de a obţine despăgubiri.
2.3. Estimaţi particularităţile procedurii prejudiciale.
Procedura prejudicială (art. 234 din Tratatul UE): Instanţele naţionale pot cere CEJ lămuriri
cu privire la interpretarea dreptului comunitar. În plus, aceste instanţe pot solicita CEJ să
verifice dacă un anumit act legislativ european este valabil. Acest lucru trebuie să asigure în
primul rând aplicarea unitară a dreptului comunitar de către instanţele naţionale, care se ocupă
de aplicarea pe plan naţional a legilor europene. Pentru a putea solicita opinia CEJ judecata în
fond derulată la intanţa naţională trebuie să depindă (în mod decisiv pentru soluţionarea
cauzei) de interpretarea, resp. valabilitatea legilor comunitare. Instanţa va suspenda judecata
în fond până la primirea răspunsului de la CEJ. Cererea solicitată va fi întâi tradusă în toate
limbile oficiale şi apoi publicată în Monitorul Oficial al UE. Acest lucru oferă părţilor,
statelor membre şi organelor UE posibilitatea de a lua poziţie în problema respectivă. După
care are loc o dezbatere în fond, cu pledoaria ţinută de avocatul general şi apoi se procedează
la pronunţarea sentinţei. Instanţa solicitantă este obligată să respecte sentinţa pronunţată de
CEJ.
Asadar, judecatorul national devine el insusi instanta comunitara. In definitiv, constatarea
invaliditatii dreptului national in raport cu o norma comunitara nu este de atributul Curtii
Europene de Justitie, ci al instantei nationale sesizate.
Tocmai de aceea se impune concluzia necesitatii cunoasterii de catre judecatorul national a
acquis-ului comunitar, care include, astfel cum s-a amintit deja, atat normele pozitive de drept
comunitar, cat si interpretarea lor de catre Curtea Europeana de Justitie de la Luxemburg.

33. Comisia Europeană:

1.1. Determinaţi structura Comisiei Europene, procedura de numire a Comisiei
Europene(preşedintele, vicepreşedintele (ÎRUEAEPS), comisarii)
Comisia Europeană este una dintre principalele instituţii ale Uniunii Europene. Reprezintă şi
susţine interesele Uniunii în ansamblul său. Propune acte legislative şi gestionează punerea în
aplicare a politicilor europene şi modul în care sunt cheltuite fondurile UE.Structura comisie
este formate din 3 elemente:1)Colegiul Comisarilor(Colegiul comisarilor este alcătuit din câte
un comisar pentru fiecare stat membru )2)Directoratele Generale(DG-urile sunt clasificate pe
domenii de activitate,principale grupuri sint:Politicii Ue;Relatii Externe;Servicii
Generale;Servicii interne.)3)cabinetele comisarilor(mijloc intermediar intre DG si
Comisari)staful cu care functioneaza comisarul. Mandatul Comisiei este de cinci ani.Vice-
presedinte a comisie si IRUEAEPS este numit de Consiliu European potrvit VMC,cu acordul
preventiv al Presedintelui Comisiei.
1.2Analizaţi principiile de funcţionare ale Comisiei Europene şi statutul preşedintelui
Comisiei;
1.Funcţionarea Comisiei este guvernată de principiul colegialităţii, care se bazează pe egali-
tatea membrilor Comisiei în participare la adoptarea poliţiilor şi implică următoarele: pe de o
parte, deciziile sunt deliberate în comun, pe de altă parte, toti membrii colegiului sunt politic
responsabili în mod colectiv, pentru toate deciziile pe care le iau.Exceptie de
colegialitate:procedura scrisa;procedura de delegare;
2.O altă atribuţie a Comisiei, este vegherea asupra respectării dispoziţiilor TCE şi a actelor
adoptate în temeiul acestuia de către instituţiile comunitare. în acest context, ea este
împuternicittă să solicite statelor membre sau întreprinderilor aflate pe teritoriul UE informaţii
şi să desfăşoare investigaţii la faţa locului. Consiliul, prin regulamente, precizează
modalităţile de exercitare a acestui drept de control de către Comisie. De exemplu, în
domeniul concurenţei.
3.O altă funcţie a Comisiei o constituie dreptul de a sesiza CEJ dacă consideră că un stat
membru nu şi-a îndeplinit corespunzător una din obligaţiile care-i revin în temeiul TUE. în
aceste cazuri. Comisia poate solicita CEJ, să pronunţe şi sancţiuni pecuniare în privinţa
statului în cauză, dacă acesta refuză să se conformeze hotărârii CEJ de constatare a
neîndeplinirii obligaţiilor. Mai mult ca atât, Comisia poate sesiza CEJ formulând, acţiuni de
anulare.
4.Intreprinderile sau persoanele fizice sunt, la fel, pasibile de sancţionare din partea
Comisiei.In cazurile prevazute de tratat,ea poate aplica vinovatilor amenzi grele(de pilda,in
cazul incalcarii regurilor de concurenta loiala).
1.Statutul presedintelui Comisiei este singurul comisar fara anumit portofoliu,toti ceilalti
comisari sint responsabili in fata lui in rest are un statut asemanator cu toti ceilalti membrii
Comisiei si acesta consta in:se abține de la orice act incompatibil cu natura funcțiilei
1.3. Estimaţi rolul Comisiei din perspectiva diverselor competenţe pe care le are
Reprezintă şi susţine interesele Uniunii Europene în ansamblul său. Monitorizează şi pune în
aplicare politicile UE:
propunând proiecte legislative Parlamentului şi Consiliului
gestionând bugetul UE şi alocând fonduri
aplicând dreptul european (împreună cu Curtea de Justiţie)
reprezentând Uniunea Europeană la nivel internaţional, de exemplu negociind acordurile
dintre UE şi alte ţări.
Comisia are „drept de iniţiativă” - poate propune acte legislative pentru a proteja interesele
Uniunii şi ale cetăţenilor săi. Ea procedează astfel doar în situaţiile în care o măsură eficientă
nu poate fi luată la nivel naţional, regional sau local (principiul subsidiarităţii).
Când propune un proiect legislativ, Comisia încearcă să ia în calcul interesele unor categorii
cât mai largi. Pentru a se asigura că detaliile tehnice sunt corecte, Comisia consultă experţii
din cadrul diferitelor comitete şi grupuri de lucru. De asemenea, organizează consultări
publice.
Departamentele Comisiei se ocupă de elaborarea proiectelor de acte legislative. Dacă cel puţin
14 din cei 27 de comisari sunt de acord cu proiectul, acesta este înaintat Consiliului şi
Parlamentului care, după ce îl dezbat şi îi aduc modificări, decid dacă să-l adopte sau nu.
Împreună cu Parlamentul şi Consiliul, Comisia stabileşte priorităţile în materie de cheltuieli
pe termen lung în contextul „cadrului financiar” european. De asemenea, elaborează un
proiect de buget anual pe care îl înaintează Parlamentului şi Consiliului spre aprobare şi
supraveghează modul în care sunt cheltuite fondurile europene, de exemplu, de către agenţiile
şi autorităţile naţionale şi regionale. Modul în care Comisia gestionează bugetul este verificat
de către Curtea de Conturi.Comisia gestionează fondurile consacrate politicilor europene (de
exemplu, agricultură şi dezvoltare rurală) şi programe precum Erasmus (schimburi de
studenţi).
În calitate de „gardian al tratatelor”, Comisia se asigură că fiecare stat membru aplică în mod
corect legislaţia europeană.În cazul în care consideră că un guvern nu îşi respectă obligaţiile
în acest sens, Comisia îi adresează mai întâi o scrisoare oficială prin care îi cere să remedieze
situaţia. În ultimă instanţă, Comisia poate înainta cazul Curţii de Justiţie. Curtea poate impune
sancţiuni, iar deciziile sale sunt obligatorii pentru toate ţările şi instituţiile europene.
Comisia se exprimă în numele tuturor ţărilor UE în cadrul organismelor internaţionale precum
Organizaţia Mondială a Comerţului.
De asemenea, negociază acorduri internaţionale în numele UE, precum Acordul de la
Cotonou (privind ajutorarea ţărilor în curs de dezvoltare din Africa, Caraibe şi Pacific şi
derularea schimburilor comerciale cu acestea).

34. Procedura non-legislativă

2.1. Identificaţi tipurile de proceduri de luare a deciziilor în UE;
Principalele tipuri de proceduri sint:cea legsilativa(care poate fi ordinara si speciala) si cea
non-legislativa(care poate fi de delegare si implentare).Procedura legislativă ordinară
înlocuieşte procedura anterioară de codecizie. Această procedură este mai legitimă din
punct de vedere democratic. rocedurile legislative speciale înlocuiesc procedurile anterioare
de consultare, de cooperare şi de aviz conform. Spre deosebire de procedura legislativă
ordinară, Tratatul privind funcţionarea UE nu descrie în mod precis procedurile legislative
speciale. Modalităţile de punere în practică a acestora sunt definite de la caz la caz, prin
articolele din Tratatul privind UE şi din Tratatul privind funcţionarea UE care prevăd
aplicarea lor.
2.2. Analizaţi particularităţile procedurilor legislative şi non-legislative
Principale institutii implicate in procesul legislative sunt urmatoarele:a)Comisia
Europeana(Comisia are „drept de iniţiativă” - poate propune acte legislative pentru a proteja
interesele Uniunii şi ale cetăţenilor săi.)aproximativ 80% din acte adoptate in cadrul
procedurilor legislative sunt aprobate la initiative comisiei si kiar detine unele drepturi cvazi
legislative de a adopta acte in anumite domenii cum ar fi drepturile muncitorilor de a ramine
pe teritoriul statului membru dupa ce afost angajat pe teritoriu acestuia. .b)Parlamentul
Europen si Consiliul UE(În multe domenii, precum protecţia consumatorilor şi a mediului s/a,
Parlamentul colaborează cu Consiliul (instituţia reprezentând guvernele naţionale) pentru a
decide asupra conţinutului actelor legislative şi pentru a le adopta. Este vorba, în acest caz, de
procedura de „codecizie”.În baza Tratatului de la Lisabona, a crescut numărul domeniilor
politice care fac obiectul codeciziei, ceea ce îi conferă Parlamentului European mai multă
putere de a influenţa conţinutul actelor legislative în sectoare care includ agricultura, politica
energetică, migraţia şi fondurile europene.) Consiliul şi Parlamentul au ultimul cuvânt cu
privire la actele legislative propuse de Comisie.
In cadrul procedurii legislative ca adoptatori participa Consiliu si PE, fiind legislatorii UE,
spre deosebire de procedura non-legislativa in cadrul careia Comissia obtine competenta de a
complementa elemente neesentiale ale actului legislativ. In adrul procedurii non-legislative
Consiliu si PE aproba actul nelegislativ. Prin procedura non-legislativa Comisia obtine
competenta de executare a actelor obligatorii juridice. Prin procedura non-legilsativa se pun
min aplicare actele legislative.
2.3. Estimaţi particularităţile procedurii de delegare de la art.290 TFUE
Un act legislativ poate delega Comisiei competența de a adopta acte fără caracter legislativ și
cu domeniu de aplicare general, care completează sau modifică anumite elemente neesențiale
ale actului legislativ. Actele legislative definesc în mod expres obiectivele, conținutul,
domeniul de aplicare și durata delegării de competențe. Elementele esențiale ale unui anumit
domeniu sunt rezervate actului legislativ și nu pot face, prin urmare, obiectul delegării de
competențe.
Actele legislative stabilesc în mod expres condițiile de aplicare a delegării; aceste condiții pot
fi următoarele:
(a) Parlamentul European sau Consiliul pot decide revocarea delegării;
(b) actul delegat poate intra în vigoare numai în cazul în care, în termenul stabilit prin actul
legislativ, Parlamentul European sau Consiliul nu formulează obiecțiuni.
În înțelesul literelor (a) și (b), Parlamentul European hotărăște cu majoritatea membrilor care
îl compun, iar Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.
Totusi procedura de comitologie(reglementare+control)va continua sa fie untilizata pina cind
toate actele de delegare vor fi revizuite

35.Comunităţile Europene
1.1 Expuneţi premisele istorice ale creării celor 3 Comunităţi Europene
Ideea crearii unei Europe unite dateaza de secole, insa abia dupa cel de-al doilea razboi
mondial s-au format premisele necesare demararii unui proces de integrare europeana.
Comunitățile Europene: Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO),
Comunitatea Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM)
au reprezentat fundamentul construcției europene. Ĩn pofida faptului că inițial măsurile
Comunităților vizau doar sfera economică, acestea au evoluat spre o cooperare politică. Prin
„sintagma Comunităților Europene” se înțelegea un ansamblu de organizații internaționale
bazate pe integrarea economică a statelor și pe o limitare a suveranității acestora , în
beneficiul unor obiective și instituții comune. Statelor –națiune nu li s-a cerut să renunțe la
suveranitatea lor, ci să transfere din competențe unei comunități superioare. Comunitățile
Europene au reprezentat nucleul Uniunii Europene, instituită prin Tratatul de la Maastricht,
semnat la 7 februarie 1992. Deși cele trei Comunități prezentau caractere generale comune,
acestea au fost instituite prin tratate distincte, fiecare având propriul său regim juridic. Ĩn ceea
ce privește sistemul instituțional, Tratatul CECO a creat instituții majoritar supranaționale:
Ĩnalta Autoritate, Consiliul de Miniștri , Adunarea parlamentară și Curtea de Justiție. Asemeni
modelului federalist, sistemul instituțional era format din organe superioare celor din statele
membre, având competența de a reglementa direct situația juridică a statelor și a
întreprinderilor din industria siderurgică. CEE și CEEA erau dotate cu un sistem instituțional
propriu, format din câte un Consiliu, o Comisie, o Adunare și o Curte de Justiție. Anumite
instituții, respectiv Curtea de Justiție a Comunităților Europene și Adunarea parlamentară
deveneau comune CECO, CEE și CEEA. Fiecare comunitate avea însă propria Comisie și
propriul Consiliu, din considerente care țineau de atenuarea elementului supranațional .
Această situație va dura până în 1967 când va intra în vigoare Tratatul instituind un Consiliu
unic și o Comisie unică a Comunităților Europene. Declarația Ministrului francez al afacerilor
externe, Robert Shuman, de la 9 mai 1950 a reprezentat un veritabil plan politic, care
fundamenta „ bazele intelectuale și juridice ale construcției comunitare" . Lui Shuman îi poate
fi atribuit meritul susținerii politice a acestui proiect, însă conceperea sa i-a aparținut lui Jean
Monnet. Acesta a creat în 1945 planul de revitalizare a industriei și economiei franceze prin
controlul asupra producției germane de cărbune și oțel. .
1.2. Analizaţi obiectivele şi natura juridică a celor trei Comunităţi
Obiectivele CECO :
- nasterea unei Europi Unite;
- incurajarea pacii in lume;
- transforma Europa cu « pas cu pas » proces , ducând la unificarea Europei democratice,
incluzând atât Europa de Est şi Europa de Vest, despartite de Cortina de Fier
-crearea primi instituii supranational si prima agentie din lume anti-cartel;
- crearea unei pieţi unice pe întreg teritoriul Comunităţii
Dezvoltarea economica a UE pe baza de carbine si otel
Obiectivele CEEA : de a contribui, prin stabilirea condiţiilor necesare formării şi dezvoltării
rapide a industriilor nucleare, la ridicarea nivelului de viaţă în statele membre şi la dezvoltarea
schimburilor cu alte ţări. Ea a avut loc la l ianuarie 1958, odata cu intrarea in vigoare a
Tratatelor de la Roma, la care erau parte Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg si
Italia.
Energia atomică părea în acel timp capabilă a aduce o soluţie crizei de energie care se anunţa
în Europa datorită puternicei expansiuni economice şi, în consecinţă, a unei cereri sporite de
energie..Una din cele mai importante noutati pe care le aduce Tratatul de la Lisabona este
faptul ca Uniunea Europeana are personalitate juridica. Tratatele constitutive ale
Comunitatilor europene le-au dotat pe acestea cu personalitate juridica, dar începând cu
Tratatul instituind Uniunea Europeana din 1993 si continuând cu tratatele de revizuire
ulterioare nu s-a mai prevăzut acest aspect (propuneri de acordare a personalităţii juridice
Uniunii Europene au fost înregistrate si cu prilejul elaborării tratatelor de la Maastricht si
Amsterdam, insa nu s-a luat nicio decizie din raţiuni politice naţionale. )
Organizaţiile internaţionale (definite in sensul de ,,asociere de state” având ,,o baza
convenţionala, adică fondate pe un tratat multilateral”) constituie o categorie a subiectelor de
drept internaţional, dar cu un caracter derivat- cărora statele fondatoare le-au atribuit aceasta
calitate si stabilindu-le obiectivele si funcţiile, le-au determinat si capacitatea lor juridica,
inclusiv competentele care nu pot avea decât un caracter de funcţionare: orice competenta, pe
care le au asemenea entitati juridice pornind de la acestea, adică au o natura atributiva, orice
competenta pe care o are o organizaţie internaţionala este data de funcţia si de scopul pe care
il are de atins .
1.3. Evaluaţi sub aspect comparativ tabloul instituţional propus pentru cele 3 comunităţi
dar şi mecanismul decizional instituţional
Schema institutionala CEEA si CEE:
• Consiliul de Miniştri CEEA/ CEE – cate un ministru din fiecare tara
• ComisiaCEEA/ Comisia CEE;
Comisia CEEA – 5 membri cu autonomie fata de statele membre;
Comisia CEE – 9 membri cu autonomie fata de statele membre;
Competente: de a elabora proiecte privind actiuni comunitare pe care le prezinta spre aprobare
Consiliului ministerial.
• Adunarea – comuna pentru cele 3 comunitati;
Compozitie: reprezentanti trimisi de parlaméntele nationale;
Functii exclusiv consultative si atributii de control.
• Curtea de Justiţie – comuna celor 3;
Compozitie: 7 judecatori
Sarcini: vegheaza respectare prevederilor Tratatelor, precum si ale dispozitiilor de aplicare ale
acestora.
• Comitetul Economic si Social – Organ consultativ común pentru CEEA si CEE;
• Agentia de Aprovizionare a CEEA – institutie de gestiune specializata.
In cadrul CEEA si CEE, mecanismul decizional este urmatorul: deciziile sunt luate de
Consiliul de Ministri, dar la propunerea Comisiilor. Asadar, desi Comisiile un mai pastreaza
puterea de decizie a Inaltei Autoritati, ele primesc un rol care un poate fi neglijat: au puterea
de initiativa legislativa.Adunarea comună CECO a devenit competentă şi pentru EURATOM
şi CEE, dar lărgită de la 78 la 142 de membri şi transformată în Adunarea Parlamentară
Europeană şi mai apoi în Parlamentul European, pentru toate cele trei Comunităţi. Membrii
săi sunt delegaţi de parlamentele naţionale, în funcţie de mărimea demografică a fiecărui stat
membru. Parlamentul are competenţe deliberative şi de control.
36.Dreptul primar al Uniunii Europene:
2.1 Definiţi dreptul primar al UE
Legislatia comunitara primara (sau dreptul primar) include in primul rand Tratatele si alte
acorduri cu un statut similar. Legislatia comunitara primara este rezultatul negocierilor directe
dintre guvernele statelor membre. Aceste acorduri sunt puse pe hartie sub forma de Tratate
care trebuie ulterior ratificate de parlamentele nationale. Aceeasi procedura se aplica oricaror
amendamente ulterioare aduse Tratatelor.
2.2. Determinaţi din ce este format dreptul primar.
Uniunea Europeană (UE) are un sistem juridic și un drept care îi sunt proprii: cele mai
importante norme și principii sunt prevăzute în tratatele fondatoare; UE poate adopta acte
juridice și legislative, pe care statele membre trebuie să le respecte și să le aplice.
Cele două izvoare principale ale dreptului UE sunt: dreptul primar și dreptul secundar.
Dreptul primar este format din tratatele care stabilesc cadrul juridic al Uniunii Europene.
Dreptul secundar este compus din instrumente juridice bazate pe aceste tratate, cum ar fi
regulamente, directive, decizii și acorduri. Acestora li se adaugă principiile generale ale
dreptului UE, jurisprudența dezvoltată de Curtea Europeană de Justiție și dreptul internațional.
Dreptul UE se caracterizează prin faptul că este direct aplicabil în toate statele membre ale UE
(„efect direct”) și că legile statelor membre ale UE pot fi declarate inaplicabile în cazul în care
intră în conflict cu dreptul UE („supremația” acestuia din urmă).În Uniunea Europeană,
dreptul primar poate fi considerat principalul izvor de drept. Acesta se află în vârful piramidei
ordinii juridice europene și este format, în principal, din următoarele tratate:
tratatele „fondatoare”: Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul privind funcționarea
UE și Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice;
protocoalele și anexele la tratate, tratatele de aderare ale statelor membre la Uniunea
Europeană și alte tratate.Împreună, aceste tratate stabilesc repartizarea competențelor între
Uniune și statele membre, definesc procesul de luare a deciziilor, atribuțiile instituțiilor UE și
sfera acestora de acțiune în fiecare domeniu de politică.Ultima revizuire a dreptului primar al
UE a avut loc odată cu adoptarea Tratatului de la Lisabona, care a intrat în vigoare în
decembrie 2009 (tratatele menționate mai sus includ modificările introduse de Tratatul de la
Lisabona).
2.3. Evaluaţi sub aspect comparativ dreptul primar şi cel derivat al UE
Dreptul derivate are la baza Tratatul de la care deriva, adica are la baza dreptul primar.
Dreptul; derivate sunt acele acte care pun in aplicare in mod directsau indirect, general sau
special prevederile Tratatelor fundamentale. Dreptul derivate poate avea atit character
obligatoriu cit si poate sa nu fie investit cu forta obligatory, spre deosebire de dreptul primar
care are forta obligatory. Dreptul primar are o sfera mai larga de expunere, in timp ce dreptul
derivat, deobicei are tendinta de oblica sau recomanda o conduit a subiectilor cu character
special.
Dreptul comunitar primar este constituit din normele juridice înscrise în tratatele care au
creat C.E.C.O., C.E.E. şi C.E.E.A. Aceste tratate constitutive ale Comunităţilor Europene au
fost
calificate ca fiind tratate-lege pentru C.E.C.O. şi C.E.E.A. şi tratate-cadru pentru C.E.E.,
acestea fiind amendate şi completate pe parcursul timpului de o serie de protocoale şi diferite
anexe, toate cu valoare juridică obligatorie, asemenea tratatelor de bază. Dreptul instituţional
comunitar derivat este format din norme cuprinse în acte emise de instituţiile comunitare
constituite prin dispoziţiile din tratate. Este derivat deoarece ansamblul de acte care îl
constituie este subordonat dispoziţiilor din tratate de la care nu pot deroga.
37.Principiile generale ale dreptului Uniunii Europene:
1.1. Expuneţi principiile generale ca parte a dreptului UE
1.Pr. Împuternicirii speciale limitate şi inmplicite
2.pr. Subsidiarităţii
3.pr.proporţionalităţii
4.pr. Echilibrului instituţional
5.pr. Rangului prioritar al dreptului UE faţă de dreptul naţional
6.pr. Aplicării directe a dr. comunitar
7pr. Respectarii drepturilor fundamentale ale omului
1.2. Determinaţi care sunt principiile generale consfinţite în tratate şi cele care derivă
din jurisprudenţă
Principiile generale consfintite in tratate si care deriva din jurisprudenta sunt:
pr. Aplicării directe a dr.UE- acest principiu asi are izvor jurisprudenta si anume cauza Van
Gend en Loos. Această speţă consacră recunoaşterea tratatului ca fiind „o nouă ordine
juridică” în dreptul internaţional, nu doar în ce priveşte statele suverane care au semnat şi
ratificat tratatul, ci şi în cadrul sistemului intern de drept al acestora. Ordinea juridică a CE se
caracterizează prin faptul că are efect direct şi se bucură de supremaţie (prioritate) în raport
cu ordinea juridică internă. Astfel, norma comunitară creează drepturi şi obligaţii, care pot fi
invocate direct de particulari în faţa instanţelor naţionale.2)pr. Rangului prioritar al
dreptului UE faţă de dreptul naţional principiiu consacrat de jurisprudenta prin cauza :
Costa (Flaminio) vs. Enel, Se afirmă prin intermediul acestei speţe faptul că TCE este parte
integrantă din sistemul de drept al statelor membre şi trebuie aplicat de instanţele
acestora. 3). Împuternicirii speciale limitate şi implicite In aceeasi cauza, soluţia pe care o
consacră Curtea este în sensul că transferul de la statele membre din sistemul de drept intern
către sistemul comunitar al drepturilor şi obligaţiilor aduce o limitare permanentă a
drepturilor suverane, un act ulterior, unilateral din partea statului membru, incompatibil cu
dreptul comunitar neputând prevala în raport cu un act comunitar.Principii connsfintite in
tratate sunt :
Principiul subsidiarităţii este fundamental pentru funcţionarea Uniunii Europene (UE), mai
precis pentru luarea deciziilor la nivel european. Acesta permite în special să se stabilească în
ce situaţii UE are competenţa de a legifera şi de a contribui la luarea deciziilor cât mai
aproape posibil de cetăţeni.Principiul subsidiarităţii este consacrat prin articolul 5 din Tratatul
privind UE. Acesta este menţionat alături de alte două principii, considerate de asemenea
esenţiale pentru luarea deciziilor la nivel european: principiul atribuirii şi principiul
proporţionalităţii. Subsidiaritatea şi proporţionalitatea sunt principii conexe principiului
atribuirii. Ele stabilesc în ce măsură UE îşi poate exercita competenţele care îi sunt atribuite
prin intermediul tratatelor. În temeiul principiului proporţionalităţii, mijloacele la care recurge
UE pentru a realiza obiectivele stabilite prin tratate nu pot depăşi strictul necesar.
Sistemul instituţional reprezintă ansamblul instituţiilor şi organelor comunitare, corelate
integrativ prin atribuţii şi funcţiuni intercondiţionate într-un cadru instituţional unic. După
Tratatul de la Maastricht, instituţiile au devenit instituţii ale Uniunii Europene
Principiul echilibrului instituţional reuneşte două componente esenţiale, şi anume:
- separarea puterilor, respectiv a competenţelor instituţiilor comunitare;
- colaborarea, cooperarea între instituţiile Comunităţilor europene.
1.3. Evaluaţi importanţa acordată drepturilor fundamentale în sistemul normativ al
Uniunii Europene
Drepturile omului reprezintă fundamentul existenţei şi coexistenţei umane. Universale,
indivizibile şi interdependente, ele definesc umanitatea. Ele întruchipează principiile ce
formează piatra de căpătâi a demnităţii umane”, aprecia Secretarul General al Naţiunilor Unite
în mesajul inaugural rostit cu ocazia aniversării a 50 de ani de la adoptarea Declaraţiei
Universale a Drepturilor Omului. Aprecierile sale reflectă starea de fapt a ultimelor decenii:
confruntată cu noi provocări – conflicte internaţionale, lupta împotriva sărăciei, protecţia
mediului – societatea internaţională a încercat, prin adoptarea la nivel internaţional şi regional
a unor documente consacrând principii ale protecţiei drepturilor omului, să-şi îndeplinească
angajamentul asumat după cel de-al doilea război mondial şi să impună o viziune coerentă,
solidară şi universală a acestora, corespunzătoare unui standard internaţional general de
protecţie a lor.
Astfel, recunoscând drepturile fundamentale ca şi principii ale dreptului comunitar, Curtea de
Justiţie a Comunităţilor Europene a conferit, prin mecanismele sale jurisdicţionale, substanţă
protecţiei propriu-zise a acestor drepturi. Sub presiunea jurisdicţiilor constituţionale şi în
condiţiile în care nu exista în nici unul din tratatele privind Comunităţile europene o dispoziţie
similară celei cuprinse în articolul 38 al.1 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie,
C.J.C.E. a dezvoltat un corpus de decizii care au dat Comunităţii Economice Europene de la
acea dată o bază în protecţia drepturilor fundamentale, conservând în acelaşi timp coerenţa
ordinii legale comunitare şi demonstrând capacitatea sa de a absorbi valorile de bază ale
sistemelor juridice naţionale ale statelor membre1. O importanţă deosebită se acordă şi
egalităţii dintre femei şi bărbaţi, consacrată expres în articolul 2 al T.C.E., printre misiunile
atribuite Comunităţii, în vreme ce articolul 119 (actual 141) nu consacra anterior decât
egalitatea de remuneraţii între lucrătorii de sex feminin şi cei de sex masculin, dar şi
principiului combaterii oricărei forme de discriminare fondată pe criterii de sex, rasă ori
origine etnică, religie ori convingeri religioase, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

38. Banca Europeană de Investiţii (BEI):

2.1. Expuneţi temeiul juridic al creării Băncii Europene de Investiţii şi natura juridică a
acesteia;
BEI a fost create in 1958 prin tratatul de la Roma,in calitate de institutie de finantare pe
termen lung a UE,cu misiunea de a contribui la integrarea,dezvoltarea echilibrata si coeziunea
economica si sociala a statelor member ale UE prin acordarea,cu titlu de imprumut a unor
mari fonduri financiare pe piata capitalurilor si imprumuturilor,in conditii favorabile pentru
realizarea proiectelor ce contribuie la realizarea obiectivelor pe atunci Comunitatilor
Europene. Banca Europeană de Investiţii aparţine celor 27 de state membre,este dotata cu
personalitate juridica dinstincta si autonomie financiara in cadrul sistemului institutional al
UE.
2.2. Analizaţi modalitatea de numire, organizare şi funcţionare a Băncii Europene de
Investiţii;
Acest statut stabileşte normele de funcţionare a Băncii Europene de Investiţii (BEI), banca de
împrumuturi pe termen lung a Uniunii Europene. BEI, creată în 1958 în temeiul Tratatului de
la Roma, contribuie la realizarea obiectivelor Uniunii finanţând proiecte de investiţii care
favorizează integrarea europeană, dezvoltarea echilibrată, coeziunea economică şi socială şi o
economie inovatoare bazată pe cunoaştere. BEI are sediul la Luxemburg. Membrii săi sunt
cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, iar capitalul băncii depăşeşte 232,3 miliarde
EUR. Toate statele membre subscriu împreună la capitalul BEI. Contribuţia lor se calculează
în funcţie de importanţa economică a fiecărui stat în cadrul Uniunii (exprimată prin PIB) la
momentul aderării. Orice nouă aderare a unui stat la UE determină o majorare de capital.
Totodată, Consiliul guvernatorilor poate hotărî în unanimitate o majorare a capitalului

1
subscris. Acesta este alcătuit din miniştrii desemnaţi de statele membre (în principiu, miniştrii
economiei şi ai finanţelor). Consiliul guvernatorilor este principalul organ decizional al BEI.
Consiliul fixează orientările generale ale Băncii şi adoptă deciziile cele mai importante.
Astfel, Consiliul guvernatorilor exercită următoarele funcţii:
stabileşte directivele generale referitoare la politica de creditare a Băncii;
poate hotărî majorarea capitalului subscris;
exercită puterile de numire şi demitere a membrilor Consiliului de administraţie şi ai
Comitetului de direcţie;
aprobă raportul şi bilanţul anual, precum şi contul de profit şi pierderi în cadrul reuniunii sale
anuale;
autorizează Banca să finanţeze proiecte în afara UE;
poate adopta în unanimitate orice decizii privind suspendarea activităţii Băncii şi suspendarea
acordării de împrumuturi sau garanţii unui stat membru sau resortisanţilor acestuia în cazul în
care statul membru în cauză nu îşi respectă obligaţiile;
aprobă regulamentul de funcţionare a Băncii.
În cadrul mandatului său, Banca acordă credite statelor membre sau întreprinderilor private
sau publice pentru investiţii care urmează să fie realizate pe teritoriul european al statelor
membre. Prin derogare, BEI poate acorda împrumuturi pentru proiecte care urmează să fie
realizate în totalitate sau parţial în afara teritoriului european al statelor membre.
2.3. Estimaţi rolul BEI din perspectiva diverselor competenţe pe care le are
Banca Europeană de Investiții are misiunea de a contribui, recurgând la piețele de capital și la
resursele proprii, la dezvoltarea echilibrată și neîntreruptă a pieței interne în interesul Uniunii.
În acest scop, Banca facilitează, prin acordarea de împrumuturi și garanții și fără a urmări un
scop lucrativ, finanțarea proiectelor de mai jos în toate sectoarele economiei:
(a) proiecte care urmăresc punerea în valoare a regiunilor mai puțin dezvoltate;
(b) proiecte care urmăresc modernizarea sau conversia întreprinderilor ori crearea de noi
activități care sunt rezultatul realizării sau funcționării pieței interne și care, prin amploarea
sau natura lor, nu pot fi finanțate în întregime prin diferitele mijloace de finanțare existente în
fiecare dintre statele membre;
(c) proiecte de interes comun pentru mai multe state membre care, prin amploarea sau natura
lor, nu pot fi finanțate în întregime prin diferitele mijloace de finanțare existente în fiecare
dintre statele membre.
În îndeplinirea misiunii sale, Banca facilitează finanțarea programelor de investiții în legătură
cu intervențiile fondurilor structurale și ale altor instrumente financiare ale Uniunii. Banca
colaborează cu toate organizațiile internaționale care exercită activități în domenii de
activitate similare.
(2) Banca caută toate contactele necesare în vederea cooperării cu instituțiile bancare și
financiare ale țărilor în care își desfășoară operațiunile.
În cadrul mandatului definit la articolul 309 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene, Banca acordă finanțări, în special sub formă de credite și de garanții, membrilor săi
sau întreprinderilor private sau publice pentru investiții care se vor realiza pe teritoriile
statelor membre, în cazul în care nu sunt disponibile, în condiții rezonabile, mijloace
provenind din alte resurse.

39.Dreptul derivat al Uniunii europene

1.1 Definiţi dreptul derivat al UE
Din categoria actelor de drept derivat fac parte o serie de acte care au la baza Tratatul, de unde
si denumirea lor, care indica faptul ca adoptarea lor se fundamenteaza pe dreptul primar.
Actele cu caracter normativ emise de institutiile Uniunii Europene în procesul exercitarii
competentelor care le sunt atribuite prin Tratat alcatuiesc legislatia secundara, cel de-al doilea
izvor important al ordinii juridice institutionale comunitare. Legislatia primara atribuie rolul
de a emite acte comunitare triunghiului decizional format din Parlamentul European,
Consiliul U.E. si Comisia Europeana. În exercitarea atributiilor conferite prin Tratate de catre
statele membre ale U.E., acestea au competenta de a adopta mai multe tipuri de acte juridice,
care au efecte juridice diferite si sunt specifice ansamblului original pe care îl reprezinta
Uniunea Europeana.
1.2. Analizaţi acordurile internaţionale în calitate de izvor al dreptului UE
In ultima perioada, activitatea in domeniul conventiilor internationale incheiate de C.E. se afla
in continua crestere, in concordanta cu extinderea competentelor comunitare. Problema
cunoasterii locului si rolului acestei surse de drept este foarte importanta, existand in doctrina
doua solutii in ceea ce priveste aplicabilitatea acestor acorduri, in functie de teoria adoptata:
cea dualista sau monismul.
Teoria dualista, avand ca adepti doctrinarii italieni si germani, promoveaza urmatoarea
conceptie: ordinea juridica internationala si cea nationala sunt sisteme juridice independente,
separate, care coexista paralel.
Teoriile moniste propun solutia conform careia norma de drept intern se afla in aceeasi sfera
cu cea internationala, existand un raport de supra/subordonare.
Acordurile incheiate de Comunitati. Acordurile incheiate de C.E. cu statele terte sau cu
organizatii internationale fac parte integranta din ordinea juridica comunitara din momentul
intrarii lor in vigoare. Rezulta faptul ca sistemul pe care se bazeaza C.E. este cel monist, ceea
ce inseamna ca acordurile internationale fac parte din ordinea juridica comunitara fara a fi
necesara vreo masura interna de transformare a sa. Decizia incheierii acordurilor este, deci,
suficienta pentru integrarea in ordinea juridica comunitara, aceasta integrare neavand,
bineinteles, efect decat de la data intrarii in vigoare a acordului.
Acordurile incheiate de catre C.E. ocup, in ordinea juridica comunitara, un loc inferior
Tratatelor, dar superior dreptului derivat.
Actele unilaterale adoptate de organele infinitate prin acordurile incheiate de Comunitati.
Regimul aplicabil acordurilor incheiate de C.E. este acelasi si pentru actele adoptate de
organele create prin aceste acorduri. Numeroase acorduri incheiate de catre C.E. si, mai ales,
acordurile de asociere sau de cooperare instituie organe carora le confera o putere de decizie.
Actele adoptate in conditiile prevazute de aceste acorduri au acelasi rang in ordinea juridica
comunitara ca acordurile insesi.
Succesiunea la acordurile incheiate anterior de statele membre. In ordinea juridica comunitara
pot intra anumite acorduri incheiate de statele membre inainte de intrarea in vigoare a
Tratatelor institutive. In acest caz le este permis statelor membre sa continue executarea
acestor acorduri, dar acest aspect nu presupune, in nici un caz, ca acestea din urma fac parte
din ordinea juridica comunitara. Acest lucru ar fi posibil numai daca C.E. ar succede la aceste
acorduri.
1.3. Evaluaţi sub aspect comparativ măsurile secundare adoptate de instituţiile UE
1.Regulamentul are aplicabilitate generala, direct aplicabil in toate sferele, se aplica fara a fi
necesare modificari si persoanele fizice si juridice pot invoca prevederele acestora, obligatoriu
in toate elementele sale
2. Decizia este obligatorie in toate elementele sale pentru destinatarii pe care ii desemneaza”.
Decizia este deci, prin natura sa, un act individual care produce efecte pentru unul sau mai
multi destinatari, care pot fi: statele membre sau particularii. Decizia se deosebeste de
regulament prin absenta aplicabilitatii generale. Din punct de vedere insa al aplicabilitatii
directe, se poate intampla, totusi, ca decizi adresata unui stat membru sa implice luarea de
catre acesta a unor masuri destinate punerii sale in aplicare
In cadrul deciziei se stabilesc atat rezultatul ce urmeaza sa fie atins, cat si modalitatile de
aplicare.
 Atunci cand se adreseaza persoanelor fizice sau juridice, efectele deciziei sunt imediate.
Deciziile adresate unui stat sau statelor membre sunt obligatorii pentru toate institutiile acelui
stat, inclusiv pentru sistemul judiciar. In consecinta, in temeiul suprematiei dreptului
comunitar, institutiile sunt obligate sa se abtina de la aplicarea normelor nationale de natura sa
afecteze aplicarea deciziei. In anumite circumstante (atunci cand institutiile comunitare impun
prin decizie statului membru un anumit tip de actiune), deciziile pot avea efect direct si pot fi
invocate de o persoana fizica sau juridica intr-un litigiu cu o autoritate publica.Directiva
comunitara continua sa apara ca avand "un obiect normativ neidentificat”. Directiva leaga
orice stat membru destinatar in ceea ce priveste rezultatul de atins, lasand instantelor nationale
competenta in ceea ce priveste forma si mijloacele”[2; p. 76]. O directiva nu va fi niciodata
aplicabila in mod direct in statele destinatare, deoarece ea va avea intotdeauna nevoie de
masuri nationale de executare, de transpunere in dreptul intern, chiar si in cazul directivelor
cu un grad foarte mare de claritate, precizie si detaliere.
In afara actelor derivate cu caracter obligatoriu, exista o categorie de acte adoptate de catre
institutiile sau organele comunitare care nu au caracter obligatoriu in sensul pe care il
cunoastem in cazul regulamentelor, deciziilor si directivelor; este vorba despre recomandare
si aviz.
Recomandarea. Recomandarile si avizele nu au nici un efect constrangator, cu exceptia
recomandarilor C.E.C.O., care aveau acelasi efect ca cel al directivelor. Obiectul
recomandarilor este acela de a invita destinatarii sa adopte o anumita conduita. Recomandarea
reprezinta, uneori, un substitut pentru adoptarea unei directive, pornind de la premisa
increderii in autodisciplina destinatarilor sai. In situatia in care luarea in considerare a
recomandarii esueaza, acestia din urma stiu ca va fi tradus continutul recomandarii intr-un act
constrangator din punct de vedere juridic. In alte cazuri, recomandarea vizeaza un cadru
general de actiune.

40. Banca Centrală Europeană – instituţie financiară a UE:

2.1. Relataţi evoluţia politicii economice şi monetare;
In anul 1988 Consililul European a declarat printer obiectivele UE instaurarea globala a unii
Uniuni Economice si Monetare.Pentru realizarea acestui scop a fost intocmit un raport care
propunea realizarea UEM in 3 etape successive.
Prima etapa presupunea realizarea in perioada 1 iulie 1990-31 decembrie 1993 a
urmatoarelor sarcini:1)liberalizarea completa a circulatiei capitalurilor;2)Consolidarea
cooperarii intre bancile nationale centrale ale statelor membre:3)Utilizarea libera a monedei
unice”ecu”(predecesoara monedei euro)
Pentru a doua etapa,realizata intre anii 1 ianuarie 1994-31 decembrie 1998 se propunea:
1)Crearea Institutului Monetar European;
2)Stabilirea unei interdictii pentru bancile nationale centrale ale statleor member de acorda
imprumutiri autoritatilor si organismelor publice;
3)Consolidarea coordonarii politicilor monetare intre statele member;
4)Realizarea unor masuri in stare sa conduca la independenta bancilor centrale nationale
A treia etapa,oriantata pentru perioada de dupa 1 ianuarie1999 implica:
1)Stabilirea irevocabila a ratei de conversiune a monedelor nationale fata de moneda euro;
2)Introducere mondei euro
3)Elaborarea unei politici monetare unice pentru Sistemul European al bacnilor centrale
2.2. Analizaţi modalitatea de organizare, funcţionare şi atribuţiile Băncii Centrale
Europene;
Printre atributiile BCE se numara:
definirea politicilor Eurosistemului: Consiliul guvernatorilor BCE este responsabil de
politica monetară pentru moneda unică. Aceasta presupune, printre altele, definirea stabilităţii
preţurilor, a modalităţii de analiză a riscurilor inflaţioniste etc.;
adoptarea de decizii privind operaţiunile de politică monetară, coodonarea şi
monitorizarea acestora: BCE dă instrucţiuni BCN cu privire la detaliile operaţiunilor
necesare (valoare, timp, dată etc.) şi verifică derularea cu succes a acestora;
adoptarea de acte juridice: în limite clar definite, organele de decizie ale BCE au
competenţa de a emite acte cu forţă juridică obligatorie în interiorul Eurosistemului, precum
orientări şi instrucţiuni, în vederea asigurării derulării coerente a operaţiunilor descentralizate
de către BCN. În plus, în limitele definite, organele de decizie pot adopta regulamente şi
decizii, care au forţă juridică obligatorie în afara Eurosistemului;
autorizarea emiterii de bancnote: cuprinde planificarea şi coordonarea strategică a
producţiei şi a procesului de emisiune a bancnotelor euro
intervenţii pe pieţele valutare: în colaborare cu fiecare BCN, dacă este necesar. Aceasta
presupune cumpărarea şi/sau vânzarea de titluri pe pieţele valutare;
operarea sistemelor de plăţi şi supravegherea infrastructurii de plăţi şi a altor
infrastructuri ale pieţei financiare: sistemele de plăţi reprezintă un mijloc de transfer al
banilor în cadrul sistemului bancar.
Organele interne ale BCE sunt consiliul guvernatorilor,comitetul executiv si consiliul general.
Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene este constituit din membrii Comitetului
executiv al Băncii Centrale Europene și din guvernatorii băncilor centrale naționale ale
statelor membre a căror monedă este euro. Comitetul executiv este constituit din președinte,
un vicepreședinte și alți patru membri. Președintele, vicepreședintele și ceilalți membri ai
Comitetului executiv sunt numiți de Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, la
recomandarea Consiliului și după consultarea Parlamentului European și a Consiliului
guvernatorilor Băncii Centrale Europene, dintre persoane a căror autoritate și experiență
profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute. Mandatul acestora este pe
termen de opt ani și nu poate fi reînnoit. Doar resortisanții statelor membre pot fi membri ai
Comitetului executiv. Consiliul general este alcătuit din:
preşedintele BCE;
vicepreşedintele BCE şi
guvernatorii băncilor centrale naţionale (BCN) ale celor 28 de state membre ale UE.
2.3. Estimaţi sub aspect comparativ Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) şi
Eurosistemul.
Eurosistemul este alcătuit din BCE şi BCN ale statelor care au adoptat euro. Eurosistemul şi
SEBC vor coexista atât timp cât vor exista state membre ale UE în afara zonei euro.
Obiectivul principal al Eurosistemului este menţinerea stabilităţii preţurilor, respectiv
protejarea valorii monedei euro.
Banca Centrală Europeană se angajează să îndeplinească în mod eficient toate atribuţiile de
bancă centrală care îi sunt încredinţate. În acest sens, aspirăm la cel mai înalt nivel de
integritate, competenţă, eficienţă şi transparenţă.
Există trei motive principale pentru crearea unui sistem de bănci centrale în Europa:
demersul strategic al Eurosistemului se bazează pe competenţele existente, cadrul
instituţional, infrastructura, experienţa şi capacităţile operaţionale excelente ale BCN. În plus,
unele bănci centrale au şi alte atribuţii pe lângă cele proprii Eurosistemului;
date fiind întinderea geografică a zonei euro şi relaţiile de lungă durată stabilite între
comunităţile bancare naţionale şi BCN corespunzătoare, s-a considerat adecvată asigurarea
unui punct de acces la activităţile de bancă centrală pentru instituţiile de credit în fiecare stat
membru participant;
luând în considerare numărul mare de ţări, limbi şi culturi care există în zona euro, BCN (şi
nu o entitate supranaţională) au reprezentat cea mai bună soluţie pentru a servi drept puncte de
acces ale Eurosistemului.

41. Arhitectura instituţională a Uniunii Europene:

1.1. Identificaţi principalele entităţi ce formează cadrul instituţional al UE;
Conform prevederilor a Tratatului privind Uniunea Europena,aceasta din urma dispune de un
cadru instituțional care vizează promovarea valorilor sale, urmărirea obiectivelor sale,
susținerea intereselor sale, ale cetățenilor săi și ale statelor membre, precum și asigurarea
coerenței, a eficacității și a continuității politicilor și a acțiunilor sale. Instituțiile Uniunii sunt:
— Parlamentul European;
— Consiliul European;
— Consiliul Uniunii Europene;
— Comisia Europeană
— Curtea de Justiție a Uniunii Europene;
— Banca Centrală Europeană;
1.2. Analizaţi particularităţile sistemului instituţional al UE;
Uniunea Europeană (UE) nu este federaţie ca Statele Unite ale Americii. Nu este nici
organism de cooperare interguvernamentală, ca Organizaţia Naţiunilor Unite. În realitate, este
unică. Ţările care formează UE (statele membre) rămân naţiuni independente şi suverane care
îşi exercită însă în comun o parte din suveranitate pentru a dobândi, la nivel mondial, o putere
şi o influenţă pe care nu le-ar obţine dacă ar acţiona pe cont propriu .În practică, prin punerea
în comun a suveranităţii se înţelege că statele membre deleagă anumite puteri de decizie unor
instituţii comune pe care le-au creat, astfel încât hotărârile cu privire la probleme specifice de
interes comun să poată fi adoptate în mod democratic, la nivel european.Respectiv pentru
implementarea acesto scopuri e nevoie de un sitem institutional specific. Fiecare instituție din
cadrul celor mentiona anterior acționează în limitele atribuțiilor care îi sunt conferite prin
tratate, în conformitate cu procedurile, condițiile și scopurile prevăzute de acestea. Instituțiile
cooperează unele cu altele în mod loial. Cadrul institutional al Uniunii Europene, stabilit de
catre Tratate, are la baza "triunghiul institutional" (Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul
European si Comisia Europeana ), care sunt actorii procesului de decizie, si Consiliul
European, care defineste orientarile politice generale. Pe masura ce competentele Uniunii s-au
extins, institutiile s-au dezvoltat si au devenit mai numeroase.
Agentiile, fundatiile si centrele au fost infiintate pe baza deciziilor adoptate de Comisia
Europeana sau de Consiliul Uniunii Europene, dar functioneaza ca organisme cu autonomie
deplina.Pe masura intereselor pe care le reprezinta si apara aceste institutii pot fi clasate sub o
urmatoare formula: prin natura lor, ele reprezintă interesele statelor (Consiliul), interesele
Uniunii (Comisia), interesele popoarelor statelor membre (Parlamentul) si interesele dreptului
Uniunii (Curtea de Justitie); beneficiază de o anumită autonomie juridică, administrativă si
financiară, corolar al specificitătii lor functionale.
1.3. Propuneţi argumentînd poziţia care este instituţia UE ce conferă originalitate
sistemului instituţional al UE.
Daca folosim metoda deductiei putem stabili ca intr-un stat suveran sunt 3 verigi principale
ale puterii reprezentate anume prin cele legislative,executive si judecatoresti.Reprezentarea
acestora in cadrul sistemului institutional al UE este respective-puterea
legislative(Parlamentul European si Consiliul UE);puterea executive(Comisia
Europeana);puterea jurisdictionala(Curtea de justitie a UE).Prin urmare putem stabili ca
institutia care confera originalitatea sistemului institutional este Consiliul European.O
asemenea institutie nu poate fi gasit in cadrul unui stat tipic.Consiliul European defineşte
orientările şi priorităţile politice generale ale Uniunii Europene, este compus din şefii de stat
sau de guvern ai statelor membre, precum şi din preşedintele său şi preşedintele Comisiei
europene. Consiliul European are un rol dublu - stabilirea priorităţilor şi direcţiei politice
generale şi abordarea problemelor complexe sau sensibile care nu pot fi rezolvate prin
cooperare interguvernamentală la un alt nivel.Deşi poate influenţa stabilirea agendei politice a
UE, nu are puterea de a adopta acte legislative.Aceste orientari si pozitii commune sunt
lipsite de forta juridical,dar in cele mai dese ori sint implimentate intr-o procedura normale de
adoptare a actelor comunitare.

42.Modul de luare a deciziilor în UE:

2.1. Relataţi istoricul evoluţiei procedurilor pentru adoptarea legislaţiei secundare
Co–decizia1Procedura standard” pentru adoptarea legislaţiei comunitare începând cu Tratatul
de la Amsterdam este foarte complexă. Totuşi, ea reprezintă o simplificare a procedurii
anterioare, care a fost introdusă prin Tratatul de la Maastricht, în articolul 189 B. Această
procedură conferă Parlamentului European puteri egale cu cele ale Consiliului, de aici şi
denumirea de co-decizie.
Cooperarea între Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European a fost introdusă prin
Actul Unic European, din anul 1986. Puterea de decizie aparţine în totalitatea Consiliului, dar
Parlamentul poate influenţa decizia acestuia, prin faptul că, primind proiectul de act normativ
de la Comisie, emite un aviz după procedura obişnuită pe care îl înaintează Consiliului.
Procedura cooperării se aplică exclusiv domeniului Uniunii Economice şi Monetare.
Procedura consultării a fost prima procedură legislativă a Comunităţilor Europene. După
introducerea procedurii cooperării şi a procedurii co–deciziei, această procedură şi–a pierdut
din importanţă.
Procedura consultării se caracterizează printr–o repartizare a sarcinilor între Comisia
Europeană şi Consiliul Uniunii Europene
2.2. Determinaţi procedurile de adoptarea a măsurilor derivate în UE
În conformitate cu articolul 249 din Tratatul CE, modalităţile de acţiune ale Comunităţii
Europene sunt regulamentul, directiva, decizia, recomandările şi avizele, care sunt creaţii
juridice originale ale dreptului comunitar, diferite de instrumentele juridice naţionale şi
internaţionale. Instituţiile Uniunii Europene nu pot adopta astfel de acte juridice decât dacă o
dispoziţie a tratatelor le conferă competenţă în acest sens (principiul competenţelor de
atribuire). Diferitele acte juridice (cu excepţia recomandărilor şi avizelor, care nu au caracter
obligatoriu) trebuie să se întemeieze pe dispoziţii concrete ale tratatelor (inclusiv aşa-numitele
competenţe implicite). În absenţa unei competenţe speciale recunoscute prin tratate, este
posibil să se recurgă, în anumite condiţii, la principiul competenţei subsidiare enunţat la
articolul 308 din Tratatul CE. Enumerarea actelor care figurează la articolul 249 din Tratatul
CE nu este limitativă; există, de asemenea, o serie de modalităţi de acţiune cum sunt
rezoluţiile, constatările, precum şi actele referitoare la organizarea şi funcţionarea instituţiilor
a căror denumire, structură şi efecte juridice rezultă din diversele dispoziţii ale tratatelor sau
din regulile stabilite prin aplicarea acestora. În plus, natura juridică a unui act realizat de o
instituţie a Uniunii Europene nu are legătură cu denumirea oficială a actului, însă depinde de
obiectul şi de conţinutul material al acestuia. De asemenea, în amonte de adoptarea actelor, se
va menţiona importanţa cărţilor albe, a cărţilor verzi şi a programelor de acţiune, documente
prin intermediul cărora instituţiile Uniunii Europene, mai precis Comisia, decid, cel mai
adesea, asupra obiectivelor pe termen lung
2.3. Evaluaţi sub aspect comparativ particularităţile procedurii legislative şi non-
legislative
Principale institutii implicate in procesul legislative sunt urmatoarele:a)Comisia
Europeana(Comisia are „drept de iniţiativă” - poate propune acte legislative pentru a proteja
interesele Uniunii şi ale cetăţenilor săi.)aproximativ 80% din acte adoptate in cadrul
procedurilor legislative sunt aprobate la initiative comisiei si kiar detine unele drepturi cvazi
legislative de a adopta acte in anumite domenii cum ar fi drepturile muncitorilor de a ramine
pe teritoriul statului membru dupa ce afost angajat pe teritoriu acestuia. .b)Parlamentul
Europen si Consiliul UE(În multe domenii, precum protecţia consumatorilor şi a mediului s/a,
Parlamentul colaborează cu Consiliul (instituţia reprezentând guvernele naţionale) pentru a
decide asupra conţinutului actelor legislative şi pentru a le adopta. Este vorba, în acest caz, de
procedura de „codecizie”.În baza Tratatului de la Lisabona, a crescut numărul domeniilor
politice care fac obiectul codeciziei, ceea ce îi conferă Parlamentului European mai multă
putere de a influenţa conţinutul actelor legislative în sectoare care includ agricultura, politica
energetică, migraţia şi fondurile europene.) Consiliul şi Parlamentul au ultimul cuvânt cu
privire la actele legislative propuse de Comisie.
In cadrul procedurii legislative ca adoptatori participa Consiliu si PE, fiind legislatorii UE,
spre deosebire de procedura non-legislativa in cadrul careia Comissia obtine competenta de a
complementa elemente neesentiale ale actului legislativ. In adrul procedurii non-legislative
Consiliu si PE aproba actul nelegislativ. Prin procedura non-legislativa Comisia obtine
competenta de executare a actelor obligatorii juridice. Prin procedura non-legilsativa se pun
min aplicare actele legislative.

43. Istoricul construcţiei comunitare europene:

1.1 Expuneţi cronologic proiectele cu privire la unitatea europeană şi de integrare
europeană
1) Într-un discurs susţinut la Universitatea din Zürich, Winston Churchill îndeamnă la
înfiinţarea unor „State Unite ale Europei”.19 septembrie 1946
2)5 iunie 1947 inaintarea planului Marshall, creat pentru revitalizarea economică a Europei.
3)17 martie 1948 Belgia, Franţa, Luxemburg, Ţările de Jos şi Regatul Unit semnează Tratatul
Uniunii Europei Occidentale (Tratatul de la Bruxelles).
4)16 aprilie 1948 Este creată Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană (OEEC),
cu rol de coordonare a Planului Marshall.
5)4 aprilei 1949 Semnarea Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) la Washington.
6)5 mai 1949 La Londra (Regatul Unit) este semnat statutul Consiliului Europei si la 10
august 1949 la Strasbourg (Franţa) are loc prima sesiune a adunării consultative a Consiliului
Europei. Membrii federalişti solicită înfiinţarea unei autorităţi politice europene.
7) Ideile care au dus la înfiinţarea Uniunii Europene au fost prezentate pentru prima dată la 9
mai 1950 de ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman. Această zi este acum
celebrată ca fiind un moment cheie în crearea UE.
8)18 aprilie 1951 Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos semnează
Tratatul de la Paris, prin care se înfiinţează Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului
(CECO).
9)1952 intră în vigoare Tratatul CECO. Jean Monnet este numit preşedinte al Înaltei
Autorităţi, iar Paul-Henri Spaak devine preşedinte al Adunării comune.
10)1954 Adunarea Naţională a Franţei respinge Tratatul Comunităţii Europene pentru
Apărare. Jean Monnet, preşedinte al Înaltei Autorităţi CECO, demisionează după eşecul
adoptării EDC.
După Conferinţa de la Londra, la Paris se semnează acorduri privind modificarea Tratatului
de la Bruxelles şi este creată Uniunea Europei Occidentale (UEO).
11)6 mai 1956 Ministrul belgian al afacerilor externe, Paul-Henri Spaak, le prezintă colegilor
săi din CECO un raport privind proiectul de tratat al Comunităţilor, care prevede crearea CEE
şi Euratom. La Bruxelles încep negocierile pentru redactarea textelor de instituire a CEE şi
Euratom.
12)25 martie 1957 Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos semnează, la
Roma, tratatele de înfiinţare a Comunităţii Economice Europene (CEE) şi a Comunităţii
Europene a Energiei Atomice (Euratom). Începând cu această zi, acestea vor fi numite
„Tratatele de la Roma”.
13)1958 Intră în vigoare Tratatele de la Roma. Comunităţile CEE şi EURATOM îşi încep
activitatea la Bruxelles. Adunarea Parlamentară de la Luxemburg şi Curtea Europeană de
Justiţie reprezintă instituţii comune pentru toate cele trei Comunităţi.
2. Analizaţi particularităţile Planului Schuman
La 9 mai 1950 in cadrul unei conferinte de presa la Paris,ministru de externe a Frantei
R.Schuman lanseaza un plan,ulterior devenit sub denumirea planul lui schuman.Fiind un
supporter al integrarii europene,acesta a propus unirea resurselor de otel si carbune ale Frantei
si Germaniei sub auspciile unei Inalte Autoritati cu posibilitatea participarii si altor state
europene.Planul in cauza a fost proiectat de catre Jean Monnet,care era convins de faptul ca
cooperarea economica dintre state este una decisive si cruciala pentru dezvoltare pasnica a
statelor europene si ca o putere alternativa si rezistibila in fata expansiunii comunismului
sovietic.Inspiratia planului schuman nu a fost una pur econimica,ci a reprezentat si tendinta
de a restabili realtiile dintre Franta si Germania,ce au avut de suferit in urma razboiului,de a-i
linisti pe francezi vizavi de orice amenintare militara din partea vecinului si de a lega statele
in cauza cu un cadru juridic obligatoriu de cooperare c ear exclude rivialitatea in regiunile de
producere a carbunelui cum sunt Saar, si Rhur.Propunerea lui Schuman a dus la instituirea
CECO-un prim pas important spre o integrare europeana,pas care a mers mai departe de
interguvernamentalism si a stability o autoritate supranationala.
1.3. Evaluaţi sistemul de colaborare dintre state în organizaţiile internaţionale de
cooperare în raport cu sistemul de colaborare dintre state în organizaţiile internaţionale
de integrare.
Sistemul de colaborare dintre state in organizatiile internationale de cooperare se
caracterizeaza prin urmatoarele:
*Organizaţiile internaţionale de cooperare nu trebuie să încalce suveranitatea statelor membre.
*Deciziile şi recomandările organizaţiilor internaţionale de cooperare nu au, în principiu, un
caracter
juridic obligatoriu. Ele devin obligatorii numai în măsura în care sunt acceptate de către
statele
membre.
* Sintetizând trăsăturile principale larg acceptate ale organizaţiei internaţionale de cooperare,
aceasta poate fi determinată ca o formă de asociere cu caracter permanent a statelor, pe baza
unui act consti- tutiv care statua organizarea, funcţionarea şi puterile sale, autonomia sa
funcţională în sco- pul îndeplinirii unor obiective comune, convenite privitor la pacea,
securitatea şi cooperarea internaţională.
In functie de activitatatea organizatiile internationale de cooperare au drept scop
promovarea cooperării între state, care se ocupă de probleme la nivel statal. Acestor
organizaţii nu li se transferă puteri suverane. Spre exemplu, ONU este o formă de delegare a
unor funcţii şi competenţe ale statului. Colaborare dintre organizatiile internationale de
integrare nu se limitează numai la promovarea cooperării dintre state, ci concep chiar
legislaţia aplicabilă pe teritoriul statelor care o compun. În cazul acestor organizaţii atributul
de a guverna, suveranitatea, a fost delegat de la statul membru la organizaţie. Prin urma- re,
acestea pot edita legi obligatorii pentru subiecţii de drept ai statelor membre, fără intervenţia
guvernului naţional. În plus, aceste organizaţii pot lua decizii obligatorii cu majoritatea de
voturi.Cadrul juridic de colaborare in organizatiile de integrare este mult mai largit si este
prevazut in tratatele de constituire a acestora.De la intrare in vigoare a tratalui de Lissabona
Uniunea Europeană a păşit, spre un nou statut, depăşind formal încadrarea în categoria
organizaţiilor internaţionale de cooperare, deoarece noul Tratat conferă construcţiei
comunitare cadrul juridic unitar pentru exercitarea unor competenţe ce ţin mai degrabă de
esenţa statului federal: monedă unică, buget provenit şi din resurse proprii (există, însă, şi
contribuţii naţionale), control integrat la frontiere, o serie de politici comune decise şi
gestionate direct de la Bruxelles, o politică externă comună (cu limitele ei), înfiinţarea
parchetului european, a jandarmeriei europene, a poliţiei europene de frontieră, precum şi
atribuţii, deocamdată incert conturate, în domenii ca apărarea şi securitatea. De altfel, întreaga
evoluţie a construcţiei comunitare a fost una de la interguvernamental spre integrat, chiar
dacă, de-a lungul istoriei, Comunitatea Europeană (astăzi Uniunea Europeană) a cunoscut şi
perioade de recul şi euroscepticism. Actele adoptate în cadrul unei forme de cooperare
consolidată sunt obligatorii numai pentru statele membre participante. Acestea nu sunt
considerate ca fiind acquis care trebuie acceptat de statele candidate la aderarea la Uniune.

44. Procedura non-legislativă

2.1. Identificaţi tipurile de proceduri de luare a deciziilor în UE;
Principalele tipuri de proceduri sint:cea legsilativa(care poate fi ordinara si speciala) si cea
non-legislativa(care poate fi de delegare si implentare).Procedura legislativă ordinară
înlocuieşte procedura anterioară de codecizie. Această procedură este mai legitimă din
punct de vedere democratic. rocedurile legislative speciale înlocuiesc procedurile anterioare
de consultare, de cooperare şi de aviz conform. Spre deosebire de procedura legislativă
ordinară, Tratatul privind funcţionarea UE nu descrie în mod precis procedurile legislative
speciale. Modalităţile de punere în practică a acestora sunt definite de la caz la caz, prin
articolele din Tratatul privind UE şi din Tratatul privind funcţionarea UE care prevăd
aplicarea lor.
2.2. Analizaţi particularităţile procedurilor legislative şi non-legislative
Principale institutii implicate in procesul legislative sunt urmatoarele:a)Comisia
Europeana(Comisia are „drept de iniţiativă” - poate propune acte legislative pentru a proteja
interesele Uniunii şi ale cetăţenilor săi.)aproximativ 80% din acte adoptate in cadrul
procedurilor legislative sunt aprobate la initiative comisiei si kiar detine unele drepturi cvazi
legislative de a adopta acte in anumite domenii cum ar fi drepturile muncitorilor de a ramine
pe teritoriul statului membru dupa ce afost angajat pe teritoriu acestuia. .b)Parlamentul
Europen si Consiliul UE(În multe domenii, precum protecţia consumatorilor şi a mediului s/a,
Parlamentul colaborează cu Consiliul (instituţia reprezentând guvernele naţionale) pentru a
decide asupra conţinutului actelor legislative şi pentru a le adopta. Este vorba, în acest caz, de
procedura de „codecizie”.În baza Tratatului de la Lisabona, a crescut numărul domeniilor
politice care fac obiectul codeciziei, ceea ce îi conferă Parlamentului European mai multă
putere de a influenţa conţinutul actelor legislative în sectoare care includ agricultura, politica
energetică, migraţia şi fondurile europene.) Consiliul şi Parlamentul au ultimul cuvânt cu
privire la actele legislative propuse de Comisie.
In cadrul procedurii legislative ca adoptatori participa Consiliu si PE, fiind legislatorii UE,
spre deosebire de procedura non-legislativa in cadrul careia Comissia obtine competenta de a
complementa elemente neesentiale ale actului legislativ. In adrul procedurii non-legislative
Consiliu si PE aproba actul nelegislativ. Prin procedura non-legislativa Comisia obtine
competenta de executare a actelor obligatorii juridice. Prin procedura non-legilsativa se pun
min aplicare actele legislative.
2.3. Estimaţi particularităţile procedurii de delegare de la art.290 TFUE
Un act legislativ poate delega Comisiei competența de a adopta acte fără caracter legislativ și
cu domeniu de aplicare general, care completează sau modifică anumite elemente neesențiale
ale actului legislativ. Actele legislative definesc în mod expres obiectivele, conținutul,
domeniul de aplicare și durata delegării de competențe. Elementele esențiale ale unui anumit
domeniu sunt rezervate actului legislativ și nu pot face, prin urmare, obiectul delegării de
competențe.
Actele legislative stabilesc în mod expres condițiile de aplicare a delegării; aceste condiții pot
fi următoarele:
(a) Parlamentul European sau Consiliul pot decide revocarea delegării;
(b) actul delegat poate intra în vigoare numai în cazul în care, în termenul stabilit prin actul
legislativ, Parlamentul European sau Consiliul nu formulează obiecțiuni.
În înțelesul literelor (a) și (b), Parlamentul European hotărăște cu majoritatea membrilor care
îl compun, iar Consiliul hotărăște cu majoritate calificată.
Totusi procedura de comitologie(reglementare+control)va continua sa fie untilizata pina cind
toate actele de delegare vor fi revizuite

1.Principiul subsidiarităţii şi proporţionalităţii

2.Comitetul Economic şi Social European – organ consultativ al UE
3.Procedura legislativă specială de luare a deciziilor în cadrul Uniunii Europene:
4.Comitetul Regiunilor – organ consultativ al UE:
5.Procedura legislativă ordinară de luare a deciziilor în cadrul Uniunii Europene:
6.Managmentul Consiliului UE: Preşedenţia, Secretariatul, COREPER
7.Tratatele de modificare a tratatelor instituind Comunităţile Europene şi de instituire a UE
8.Acţiunile exercitate în faţa CJUE:
9.Parlamentul European:
10.Actul Unic European:
11.Crearea Comunităţii Economice Europene (CEE)şi Comunităţii Europene pentru Energie
Atomică (CEEA)
12.Mediatorul European:
13.Crearea Uniunii Europene
14.Tribunalul
15.Crearea Comunităţii Europene pentru Cărbune şi Oţel (CECO):
16.Tribunalul Funcţiei Publice:
17.Extinderea Uniunii Europene;
18.Natura, Efectul şi Aplicarea Dreptului UE
19.Consiliul European:
20.Tratatul de amendare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de la Roma
instituind Comunităţile Europene, 13 decembrie 2007, în vigoare 1 decembrie 2009 (Tratatul
de la Lisabona) şi cele mai importante modificări introduse
21.Curtea de Justiţie:
22. Raportul dintre Dreptul UE şi Dreptul naţional: principiul supremaţiei
23. Curtea de Conturi;
24. Statutul Republicii Moldova faţă de Uniunea Europeană
25.Izvoarele dreptului UE:
26.Agenţiile UE şi organismele interistituţionale:
27.Principiile generale ale dreptului UE:
28.Luarea deciziilor în cadrul Consiliului UE:
29.Consiliul Uniunii Europene:
30.Evoluţia Comunităţilor Europene pînă la crearea Uniunii Europene:
31.Procesul de aderare la UE;
32.Competenţa Curţii de Justiţie
33.Comisia Europeană:
34. Procedura non-legislativă
35.Comunităţile Europene
36.Dreptul primar al Uniunii Europene:
37.Principiile generale ale dreptului Uniunii Europene:
38.Banca Europeană de Investiţii (BEI):
39.Dreptul derivat al Uniunii europene
40.Banca Centrală Europeană – instituţie financiară a UE:
41.Arhitectura instituţională a Uniunii Europene:
42.Modul de luare a deciziilor în UE:
43.Istoricul construcţiei comunitare europene:
44.Procedura non-legislativă